ICCJ. Decizia nr. 1856/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1856/2013
Dosar nr. 3083/1/2013
Şedinţa publică din 29 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 23 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în Dosarul nr. 257/32/2013, în baza art. 3002 şi art. 160b, raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor:
1. M.I.D.;
2. P.D.;
3. L.C.I.;
4. P.O.;
5. C.E.;
6. J.P.
Pentru a pronunţa această încheiere instanţa a constatat că prin rechizitoriul nr. 1 D/P/2013 emis de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ la data de 27 martie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. M.I.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei grupări infracţionale organizate, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, instigare la distrugere, prev. art. 25,raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., instigare la omor calificat, prev. De art. 25 rap, la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. penal şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.;
2. P.D., fost H., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei grupări infracţionale organizate prev. de art. 8, din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, instigare la distrugere prev. art. 25,raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., instigare la omor calificat, prev. de art. 25, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. penal, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.;
3. P.O., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la o asociere infracţională, prev. de art. 8, cu referire la art. 2 lit. b) din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prev. de art. 20 rap. la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prev. de art. 20, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi a art. 37 lit. a) C. pen.;
4. C.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la o asociere infracţională, prev. de art. 8, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere prev. de art. 20, rap. la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen. penal, tentativă la omor calificat, prev. de art. 20, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., deţinere de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.;
5. L.C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la o asociere infracţională, prev. de art. 8, cu referire la art. 2 lit. b pct. 1 din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prev. de art. 20, rap. la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prev. de art. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., deţinere de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, introducere în ţară de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.;
6. J.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la o asociere infracţională, prev. de art. 8, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere prev. de art. 20, rap. La art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prev. De art. 20, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a dispune menţinerea stării de arest a inculpaţilor,Curtea a reţinut că infracţiunile pentru care aceştia sunt cercetaţi, prin natura lor, relevă un pericol cert pentru ordinea şi securitatea publică şi, pe de altă parte, nu pot fi nesocotite realităţile sociale, căci ordinea publică trebuie înţeleasă şi ca reacţie a cetăţenilor în raport de comiterea faptelor de natura penală de o astfel de gravitate şi care pot avea consecinţe deosebite pentru o întreagă colectivitate.
S-a constatat că, în raport de numărul actelor materiale infracţionale presupus a fi fost săvârşite, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, de gradul de participare a inculpaţilor la comiterea faptelor, activitatea lor infracţională, aşa cum rezultă din probele administrate până în acest stadiu procesual, de persoana acestora, există temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dar şi că stadiul procesual în care se află cauza impune pe viitor administrarea unui probatoriu amplu, complex, încât nu se impune admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor, a menţionat instanţa de fond, prezintă în continuare un pericol concret şi real pentru ordinea publică, inclusiv prin crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei şi, neîndoielnic,există indicii precise, în sensul unei necesităţi reale şi de interes public, care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii, prevalează regulii privind libertatea individuală.
Instanţa a constatat că probatoriul administrat până la acest moment demonstrează şi probează existenţa unui pericol evident pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor - pericol ce este apreciat, în speţă, prin raportare la toate datele şi elementele cauzei penale de faţă, respectiv, natura şi gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârşite de inculpaţi, activitatea infracţională în care se prezumă că au fost implicaţi - acţiuni de violenţă extremă folosite împotriva unei persoane determinate sau asupra unor potenţiale victime colaterale, în scopul uciderii acestora, într-o manieră care să intimideze şi să producă în rândul opiniei publice un puternic sentiment de oroare - aspecte ce reclamă necesitatea unei reacţii ferme şi eficiente a autorităţilor judiciare în privinţa persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuţie, în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracţional.
În cauza de faţă, a mai arătat prim instanţă, faptele comise de inculpatul M.I.D., care a constituit o grupare infracţională, din care făceau parte ceilalţi inculpaţi, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, respectiv, infracţiuni de terorism, instigare la comiterea unor infracţiuni de omor calificat, distrugere calificată şi nerespectarea regimului materiilor explozive, încălcând normele de convieţuire socială, atentând la viaţa şi integritatea corporală a mai multor persoane prin efectul pe care-l putea produce detonarea încărcăturii explozive amplasate sub autoturismul părţii vătămate M.B., care putea duce, aşa cum concluzionează raportul de expertiză tehnică, la suprimarea mai multor vieţi omeneşti, cât şi la distrugeri importante de bunuri materiale pentru imobilele şi maşinile aflate în apropiere, sunt de o gravitate deosebită.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii M.I.D., P.D., L.C.I., P.O., C.E. şi J.P. au declarat, în termen legal, prezentul recurs.
Inculpatul P.D., prezent în faţa instanţei şi asistat de apărător desemnat din oficiu, a arătat că îşi retrage recursul.
Inculpaţii M.I.D., L.C.I., P.O., C.E. şi J.P. au solicitat casarea încheierii atacate şi, în principal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar .înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Analizând recursurile declarate de inculpaţii M.I.D., L.C.I., P.O., C.E. şi J.P. atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorilor cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Art. 23 din Constituţia României garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei. Din prevederile acestui text constituţional - art. 23 - rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituţional în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale.
Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi permite justiţiei să se deruleze.
În conformitate cu stipulaţiile art. 5, paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de stipulaţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu exigenţele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute în vedere la menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, se reţine că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime ferme că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, avându-se în vedere infracţiunile reţinute în sarcina acestora şi anume:
- inculpatul M.I.D. - constituire a unei grupări infracţionale, instigare la distrugere, instigare la omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive;
- inculpatul P.O.- aderare la o asociere infracţională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la omor calificat, şi nerespectarea regimului materiilor explozive;
- inculpatul C.E., aderare la o asociere infracţională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive, deţinere de droguri de risc;
- inculpatul L.C.I. - aderare la o asociere infracţională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive, deţinere de droguri de risc, introducere în ţară de droguri de risc;
- inculpatul J.P. - asociere infracţională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului materiilor explozive,
Cu privire la cea de a doua condiţie a art. 148 lit. f) C. proc. pen. „există probe că lăsat în libertate prezintă un period pentru ordinea publică” - se constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor M.I.D., L.C.I., P.O., C.E. şi J.P., înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de comitere precum şi din modalitatea de comitere, astfel de fapte de putând avea consecinţe deosebite pentru o întreagă colectivitate, acţiunile lor ce constituie infracţiunile de terorism şi iniţierea şi constituirea unei asocieri în vederea săvârşirii unor astfel de fapte, prezentând cu grad extrem de ridicat de pericol social, datorită gravelor urmări pe care le pot produce.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generate de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
De asemenea, Curtea a mai constatat că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului, pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puţin pentru o anumită durată de timp.
Noţiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înţeleasă doar ca o primejdie concretă şi imediată, constând în posibilitatea comiterii unor noi fapte penale grave ori similare, ci ca o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă, actuală şi persistentă a infracţiunilor de violenţă şi a celor săvârşite în conexitate cu acestea. Ca urmare, se apreciază că se justifică sau se susţine, în prezent, un pericol real pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, astfel încât, la acest moment procesual, nu se impun măsuri preventive alternative deţinerii.
De altfel, în jurisprudenţa sa, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991 şi Hendriks împotriva Olandei , Hotărârea din 5 iulie 2007).
În consecinţă, circumstanţele personale ale inculpaţilor, situaţiile familiale deosebite, nu pot prevala asupra necesităţii imperioase menţinerii măsurii arestării preventive, impusă de nevoia asigurării optimei derulări în continuare a procedurilor şi, în acelaşi timp, menită să răspundă cerinţelor menţinerii şi protejării ordinii publice la care are dreptul societatea.
Aşa fiind, înalta Curte constată că, pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia că în mod legal a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor şi că nu se justifică luarea faţă de inculpat a unei măsuri preventive mai puţin restrictive, precum obligarea de a nu părăsi ţara.
Referitor la recursul inculpatului P.D. avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. 2, cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, şi constatând îndeplinite cerinţele respective, înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului P.D. valabil exprimată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaţilor, M.I.D., L.C.I., P.O., C.E. şi J.P., ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează:
- inculpatul M.I.D., la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
- inculpatul P.D., la plata sumei de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei;
- inculpaţi L.C.I., P.O., C.E. şi J.P. la plata sumei de câte 300 lei, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I.D., L.C.I., P.O., C.E. şi J.P. împotriva încheierii din data de 23 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în Dosarul nr. 257/32/2013.
la act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.D.
Împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat M.I.D., la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat P.D., ia plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi L.C.I., P.O., C.E. şi J.P. la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1923/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1855/2013. Penal → |
|---|
