ICCJ. Decizia nr. 1855/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1855/2013
Dosar nr. 1328/40/2013
Şedinţa publică din 29 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 56 din 14 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală în Dosar nr. 1328/40/2012, inculpatul Ţ.C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a ll-a şi, lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii preventive din 25 octombrie 2012 şi arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.P.A.S. Botoşani suma de 447 RON despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile ocazionate cu înhumare victimei.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.460 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, din 14 februarie 2013, inculpatul Ţ.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. S-a reţinut în sarcina acestuia că, în seara zilei de 22 octombrie 2012, întru-un loc public i-a aplicat victimei B.S. mai multe lovituri cu picioarele peste corp şi a strâns-o de gât, cauzându-i leziuni care au dus la deces.
La termenul din 14 martie 2013, după punerea în discuţie a regularităţii actului de sesizare, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul Ţ.C. a solicitat ca instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., întrucât recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare şi doreşte ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În consecinţă examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpatul Ţ.C., instanţa a reţinut, ca temeinic dovedită, următoarea situaţie de fapt:
Atât inculpatul cât şi victima, provin din rândul persoanelor fără adăpost.
În ziua de 22 octombrie 2012, inculpatul împreună cu martora S.M., cunoscută sub porecla „CX" sau „CY", s-au deplasat la ghenele de gunoi din Piaţa V. din municipiul Botoşani, unde s-au întâlnit cu martora U.C., luând hotărârea împreună de a merge toţi la adăpostul acesteia din urmă, adică la o clădire dezafectată din Parcul M.E. din municipiul Botoşani. Cu aceştia a mers şi martorul A.G., cunoscut sub porecla BB; acolo au găsit-o pe victima B.S., care dormea şi care, ulterior, s-a trezit. Toţi cinci au consumat spirt medicinal prefăcut cu apă, sticla fiind adusă de inculpat şi de cele două martore. Ulterior, cunoscând că victima mai avea o sticlă de spirt medicinal, martora U.C. i-a cerut acesteia să o dea pentru consum.
Victima nu a fost de acord şi atunci inculpatul şi cele două martore au început să o lovească. Martorele i-au aplicat lovituri cu picioarele şi cu palmele peste corp, iar inculpatul s-a urcat pe victimă, care era căzută pe ciment, a prins-o de gât cu mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână i-a imobilizat un braţ pentru că acesta încerca să se ridice. Inculpatul a ţinut-o pe victimă în acest mod, până când I-a tras martora U.C., care i-a spus că ajunge cât a lovit-o.
Inculpatul a început apoi să-l lovească pe martorul A.G., întrucât încerca să-i ia apărarea victimei, motiv pentru care a fost nevoit să plece din clădirea sus-menţionată împreună cu martora S.M.
A doua zi dimineaţă, în clădire a intrat martorul Ş.M.F., care căuta băutură, iar inculpatul şi martora U.C. i-au spus să aibă grijă pe unde calcă pentru că este un mort în mijlocul încăperii.
Acesta nu a verificat cele spuse de cei doi, cerându-le să plece împreună cu ei în zona gării în căutare de băuturi alcoolice. În aceeaşi zi, în jurul orelor 1745, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată de către martora U.C. despre faptul că l-a găsit pe numitul B.S. decedat.
Din raportul de necropsie întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, a reieşit că moartea numitului B.S. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă, asfixiei mecanice, prin comprimarea regiunii gâtului cu mijloace contondente (sugrumare). S-a mai constatat că, între asfixia mecanică prin sugrumare şi deces, există o legătură de cauzalitate directă necondiţionată.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică (dosar urmărire penală), concluziile provizorii medico-legale şi raportul de necropsie (dosar urmărire penală), planşe fotografice cu aspecte fixate cu ocazia efectuării necropsiei, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privindu-l pe inculpat, declaraţiile martorilor S.M. (dosar urmărire penală), Ş.M.F. (dosar urmărire penală), A.G. (dosar urmărire penală), U.C. (dosar urmărire penala), coroborate şi cu declaraţiile inculpatului (dosar urmărire penală şi instanţă), care a recunoscut şi regretat fapta comisă.
A reţinut prima instanţă că situaţia de fapt descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Referitor la incidenţa art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a reţinut că întemeiată această încadrare dat fiind faptul că locul săvârşirii infracţiunii a fost unul accesibil publicului, fiind o clădire dezafectată, fapta fiind comisă în prezenţa martorilor A.G., U.C. şi S.M.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere pericolul concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, însă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea, că este dependent de alcool, având diagnosticul de sindrom de sevraj etanolic şi agitaţie psihomotorie, lucru reieşit din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză, şi a apreciat că, pentru reeducarea acestuia, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoare, orientată spre minim, fără a se reţine circumstanţe atenuante care să permită coborârea pedepsei sub minimul special.
în ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a aut în vedere că în cauză s-a constituit parte civilă S.P.A.S. Botoşani cu suma de 447 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înhumarea victimei, anexând în copie factura din 12 noiembrie 2012 emisă de SC U. SA Botoşani.
Constatând întemeiate pretenţiile civile, instanţa Ie-a admis şi, în temeiul art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească acestei părţi civile suma solicitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul,solicitând, prin acordarea de circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 48 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul Ţ.C., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală mai sus-menţionată, şi, în rejudecare, a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 9 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În temeiul art. 381 alin. (1), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare prevenţia inculpatului Ţ.C. de la 14 martie 2013 la zi, iar în temeiul art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi plătită din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se decide astfel, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta, pe care dealtfel a recunoscut-o necondiţionat, beneficiind de prevederile art. 3201 C. proc. pen., în împrejurările arătate şi pe larg expuse în considerentele hotărârii atacate. Cu ocazia susţinerii apelului, inculpatul a arătat că nu îşi aduce aminte modul de derulare a evenimentelor, fiind posibil ca victima să fi decedat ca urmare a unor lovituri exercitate de alte persoane.
Or, aceste apărări nu pot fi primite, probatoriul analizat pe larg de prima instanţă conducând la concluzia că inculpatul este autorul infracţiunii care a făcut obiectul condamnării.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa (d.u.p.), a arătat că cei prezenţi în clădire au început să se certe din cauza băuturii, ceartă care s-a transformat în bătaie,el fiind primul care a lovit victima cu palma peste cap, după care, în timp ce aceasta se afla la pământ, s-a urcat pe ea şi a prins-o de gât cu mâna dreaptă pentru a o împiedica să se ridice. Inculpatul nu a putut preciza cât timp a ţinut victima în această poziţie, menţionând că în tot acest interval ceilalţi au lovit-o cu mâinile şi picioarele. La un moment dat, a intervenit martora U.C. care a pus capăt conflictului, Curtea constatând că fapta reţinută în sarcina inculpatului există şi a fost comisă cu vinovăţie.
Faţă de toate împrejurările cauzei, dar şi de persoana inculpatului, care a comis fapta pe fondul unei stări avansate de ebrietate, în care a ajuns în mod accidental, şi având în vedere şi poziţia procesuală corectă a acestuia, Curtea a apreciat că în favoarea acestuia se justifică a fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., urmând a le da efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul Ţ.C. a declarat, în termen legal, recursul de faţă prin care a solicitat reducerea pedepsei, invocând ca temei de drept art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat de inculpatul Ţ.C. în raport cu temeiul de drept invocat - art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.- constată că acesta este ne fondat pentru considerentele ce urmează:
Conţinutul dispoziţiei tranzitorii cuprinse în art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013), impune concluzia că recursul de faţă, împotriva deciziei în apel, pronunţată la 15 aprilie 2013, cade sub incidenţa art. I, pct. 15 din această lege, potrivit cu care pct. 14 de sub art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. are următorul cuprins: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", în loc de "(...) s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Din examinarea comparativă a celor două (succesive) texte de lege rezultă neîndoielnic că textul anterior reglementa un caz de casare "mixt", fie cumulativ (şi netemeinicie şi nelegalitate), fie alternativ (netemeinicie sau nelegalitate), în timp ce textul actual reglementează un caz de casare exclusiv de nelegalitate.
Aşa fiind , netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei (care, de altfel, se constată că a fost stabilită între limitele determinate potrivit art. 175 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) - nu mai poate fi invocată în recurs, o astfel de critică fiind vădit inadmisibilă în raport cu conţinutul actual al pct. 14 de sub art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându- se decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.C. împotriva deciziei penale nr. 48 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 25 octombrie 2012 şi arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2012 la 29 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1856/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1853/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
