ICCJ. Decizia nr. 2008/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2008/2013
Dosar nr.4850/89/2012
Şedinţa publică din 10 iunie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 09 din data de 16 ianuarie 2013, Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul O.C., la următoarele pedepse:
8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de tentativa la omor calificat prevăzuta de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.;
1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de cuţit prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen., 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de cuţit prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi in condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului O.C.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reţinerii şi arestării preventive de la 07 octombrie 2012 şi până la zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul O.C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a Profilului Genetic.
S-a luat act că partea vătămată Z.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să achite părţilor civile Spitalul Municipal de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad suma de 4.267,94 RON şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui suma de 508,20 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 RON reprezentând onorarii pentru apărătorii desemnaţi din oficiu la urmărirea penală şi la judecată, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei."
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul O.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi de port fără drept al cuţitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 6 octombrie 2012 în loc public a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul pe care îl avea asupra sa în zona hemitoracicului stând cauzându-i leziuni traumatice care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
La primul termen de judecată, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, recunoscând săvârşirea faptelor, aşa cum sunt descrise în rechizitoriu. Fiind îndeplinite cerinţele art. 3201 C. proc. pen. instanţa a admis cererea, l-a ascultat pe inculpat, care a recunoscut că în ziua de 6 octombrie 2012 a avut asupra sa un cuţit cu care a lovit pe partea vătămată.
Nu s-au depus acte în circumstanţiere şi nu s-au administrat probe în faţa instanţei de judecată.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpatul O.C. are vârsta de 27 ani, locuieşte în satul R., com. F., fiind consătean cu partea vătămată Z. V., învârstă de 24 ani.
În ziua de 6 octombrie 2012 a lucrat la numitul C.M. unde a consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 17:30 a mers la un bar unde împreună cu martorii C.M. şi M.C. au consumat bere. De la bar cei trei au plecat la locuinţa lui H.I., care a promis că îi serveşte cu vin, iar în timp ce consumau vinul, în dreptul locuinţei lui C.M. au oprit motoscuterul partea vătămată Z.V. care era însoţit de martorul R.L. Cei doi au coborât de pe motoscuter şi au mers către grupul din care făcea parte şi inculpatul. Partea vătămată mergea în faţă, iar din urma acestuia venea martorul R.L. care avea o bâtă din plastic. Inculpatul a susţinut că R.L. l-a lovit cu bâta, motiv pentru care a scos briceagul pe care în mod obişnuit îl purta la el şi a alergat după agresor. Întâlnind partea vătămată, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură în zona hemitoracelui stâng. Sesizând că a fost tăiată, partea vătămată l-a sunat pe martorul U.M. care l-a transportat cu maşina personală până la locul unde au întâlnit maşina ambulanţei care a preluat partea vătămată şi a transportat-o la Spitalul Municipal de Urgenţă Elena Beldiman din Bârlad. Partea vătămată a fost internată în secţia chirurgie a acestui spital în perioada 6 octombrie - 16 octombrie 2012 cu diagnosticul plagă înjunghiată penetrantă în torace şi abdomen. Plagă diafragmatică şi plagă splenică. Hemopneumotorax stâng. Hemoperitoneu. Şoc hemoragie. S-a intervenit chirurgical, viaţa părţii vătămate fiind astfel salvată.
Din raportul de expertiză medico-legală traumatologică, rezultă că partea vătămată Z.V. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înţepate, baza hemitoracelui stâng, penetrantă în cavitatea peritoneală şi pleurală cu interesarea splinei, diafragmului, hemoperitoneu şi hemopneumotorax. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor - înţepător la baza hemotoracelui stâng, poziţia agresor victimă putând fi de faţă în faţă. Leziunile au necesitat 28-30 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa vătămatului. În urma traumatismului suferit acesta rămâne cu infirmitate fizică prin pierderea unui organ, prin splenectomie.
S-a arătat că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, recunoaşteri care se coroborează cu probele administrate la urmărirea penală, respectiv datele ce rezultă din procesul verbal de cercetare la faţă locului, declaraţiile părţii vătămate, raportul de expertiză medico-legală traumatologică şi declaraţiile martorilor R.L., M.C., C.I., C.M.
Fapta inculpatului de a purta fără drept un cuţit cu care a aplicat, în loc public, o lovitură în zona hemitoracelui părţii vătămate, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa realizează conţinutul infracţiunilor de port fără drept al cuţitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată şi tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Pentru infracţiunile comise, inculpatului i s-a stabilit câte o pedeapsă la individualizarea cărora, în cadrul general, prev. de art. 52 şi 72 C. pen., s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, datele privind persoana inculpatului, starea de recidivă postexecutorie a acestuia, atitudinea acestuia în timpul procesului, dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului Vaslui fost apelată de către inculpatul O.C., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, invocând faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, raportat la circumstanţele reale de comitere a faptei şi la cele personale.
Prin decizia penală nr. 23 din 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Vaslui, pe care o menţine.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, O.C., şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 16 ianuarie 2013 la zi.
A fost obligat inculpatul să achite statului suma de 300 RON, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, va fi avansată din fonduri M.J.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului O.C., reţinându-se în drept o justă încadrare juridică a faptelor.
Constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, instanţa de fond a hotărât, în mod corect, în opinia Curţii de Apel, condamnarea inculpatului O.C. pentru comiterea infracţiunii de ,,port fără drept al cuţitului", prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată şi de „tentativă de omor calificat", prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., reţinând în sarcina acestuia, în esenţă, următoarele: inculpatul, în ziua de 6 octombrie 2012, în jurul orei 22:00, purtând fără drept un cuţit, a aplicat cu acesta în loc public, o lovitură în zona hemitoracelui părţii vătămate Z. V., cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
În baza propriului examen, Curtea de Apel a constatat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond, solicitând a i se aplica procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen.
S-a arătat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind: declaraţiile date de inculpat, inclusiv cea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.; declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă; raportul de expertiză medico-legală traumatologică prin care s-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor - înţepător şi au pus în primejdie viaţa vătămatului, declaraţiile martorilor oculari C.I. şi M.C.
Referitor individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii, ce a fost criticată prin recursul de faţă, Curtea de Apel a constatat că pedeapsă aplicată inculpatului apelant C.O. a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faţă de limitele speciale de pedeapsă în cazul infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1), lit. i) art. 178 alin. (1) C. pen., şi ale infracţiunii de „port fără drept al cuţitului", prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, astfel cum au fost reduse cu o treime, ca urmare a aplicării disp. art. 320 C. proc. pen., Curtea a constatat că pedepsele aplicate de 8 ani şi, respectiv, 1 an închisoare au fost corect individualizate spre mediul special al pedepsei.
În mod fondat, instanţa de fond la individualizarea judiciară a pedepsei nu a reţinut ca şi circumstanţă atenuantă şi poziţia procesuală a inculpatului, întrucât în faza de urmărire această a fost doar parţial sinceră, inculpatul O.C. încercând să acrediteze ideea că a fost provocat, apărare ce a nu a fost confirmată de materialul probator, având în vedere că nu partea vătămată a avut un contact fizic cu inculpatul ci numitul R.L., contact care a avut loc după înjunghierea părţii vătămate, iar recunoaşterea din faţa primei instanţe a fost fructificată prin reducerea limitelor pedepsei cu o treime în cadrul procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen.
S-a arătat că în cauză nu pot fi ignorate şi antecedentele penale ale inculpatului, acesta fiind condamnat anterior pentru comiterea unei fapte de tâlhărie, fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, reiterarea comportamentului infracţional demonstrând o lipsa de corijare prin executarea pedepsei anterioare, ce impune individualizarea pedepsei spre mediul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Faţă de gravitatea deosebită a faptei săvârşite de către inculpat, ce rezultă din împrejurările concrete de comitere a acesteia, şi în special de obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuţit, şi de persoana inculpatului care anterior a mai fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă, Curtea de apel a constatat că o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei, pedeapsa aplicată fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte măsura preventivă a arestării inculpatului O.C., Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au determinat luarea acesteia şi, ulterior, prelungirea şi menţinerea, nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, au fost consolidate prin condamnarea inculpatului de către prima instanţă şi prin respingerea prezentului apel, şi impun în continuare, pentru motivele prezentate mai sus ce privesc gravitatea faptei şi a făptuitorului, privarea de libertate a inculpatului, drept pentru care se va dispune, în baza disp. art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului O.C. a perioadei arestării preventive de după 16 ianuarie 2013 la zi.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul O.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la nereţinerea în favoarea acestuia a scuzei provocării, iar pedeapsa aplicată este exagerată.
A invocat temeiul de casare prev. de art. 385 pct. 17" C. proc. pen.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din probele existente la dosar rezultă că inculpatul O.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi „port fără drept al cuţitului", prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, reţinând în sarcina acestuia că în ziua de 6 octombrie 2012, în jurul orei 22:00, purtând fără drept un cuţit, a aplicat cu acesta în loc public, o lovitură în zona hemitoracelui părţii vătămate Z.V., cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, respectiv procesul verbal de cercetare la faţă locului, declaraţiile părţii vătămate, raportul de expertiză medico-legală traumatologică şi declaraţiile martorilor R.L., M.C., C.I., C.M., coroborate cu recunoaşterea inculpatului care a solicitat judecarea în baza procedurii simplificate şi aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Deşi inculpatul a încercat să se apere, susţinând că a fost provocat de victimă, această susţinere nu este confirmată de materialul probator de la dosar, având în vedere că nu partea vătămată a fost cea care l-a lovit cu o bâtă din plastic, ci martorul R.L., şi aceasta după ce partea vătămată a fost înjunghiată.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel nu a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. privind circumstanţa atenuantă a scuzei provocării.
În ce priveşte critica adusă de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta nu intră sub incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen., invocat prin motivele de recurs.
Potrivit acestui text de lege, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înţeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, aşa încât, după modificările menţionate, temeiul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie nici cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen., şi apare ca fiind nefondată.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă de la 7 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva deciziei penale nr. 23 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 07 octombrie 2012 la 10 iunie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătomlui desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2007/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2009/2013. Penal → |
|---|
