ICCJ. Decizia nr. 22/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin Decizia penală nr. 1258 din 23 aprilie 2012 pronunțată în dosar, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/ A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul M.J.
Onorariul cuvenit interpretului de limba italiană s-a dispus a se suporta din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.
împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul T.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29 mai 2012.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul T.M., sub aspectul admisibilității în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității in principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
în prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. A susținut contestatorul că, la data de 23 aprilie 2012, recursul pe care l-a declarat împotriva Deciziei penale nr. 94/ A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost judecat în lipsa sa, deși din actele existente la dosar rezulta că se afla în imposibilitate de prezentare în instanță, în acest sens fiind depusă copia unei sentințe a Tribunalului din Roma din data de 26 septembrie 2011, din care rezultă că a fost condamnat la domiciliu și obligat să se prezinte zilnic la poliție, aflându-se în acest mod în imposibilitatea de a se prezenta în România la proces. Astfel, a apreciat contestatorul că, procedând la soluționarea cauzei în lipsa sa, instanța de recurs l-a privat de dreptul la apărare, respectiv de posibilitatea de a-și recunoaște vinovăția potrivit art. 3201C. proc. pen.
Se reține că din datele existente la dosar nu rezultă dovezi în sprijinul cazului pe care se fundamentează calea extraordinară de atac exercitată, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, înalta Curte constată că, din relațiile furnizate de Centrul de Cooperare Polițienească - Biroul Interpol, instanța de recurs avea cunoștință de împrejurarea că inculpatul T.M. a fost eliberat condiționat și trebuie să se prezinte în flecare zi lucrătoare la Poliția din Roma, oraș în care își are domiciliul, iar pe de altă parte, acesta cunoștea termenul de judecată la care a.u avut loc dezbaterile, fiind legal citat, de altfel prezența sa nefiind obligatorie pentru soluționarea cauzei. Totodată, se constată că inculpatul T.M. nici nu a formulat vreo cerere de amânare a judecării cauzei pentru respectivul termen de judecată, lăsând ca procesul să fie judecat în lipsa sa.
Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul T.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 1258 din 23 aprilie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 53/2013. Penal → |
|---|
