ICCJ. Decizia nr. 23/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de B.I. împotriva Deciziei penale nr. 83 din 15 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar.
A fost obligat conte statorul la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 83 din 15 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de B.I. (domiciliat în comuna Săulești, sat Săulești, județ Gorj) împotriva rezoluției nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 25 iulie 2011, dată în dosar, privind pe intimatul D.G. (executor judecătoresc, domiciliat în Târgu Cărbunești, județ Gorj), petiționarul fiind obligat la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
S-a reținut în acest sens că prin rezoluția nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc D.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că la data de 27 aprilie 2011, B.I., din comuna Săulești, județ Gorj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc D.G., solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, susținând, în esență, că acesta refuză să-și îndeplinească sarcinile ce-i revin, întrucât din luna ianuarie 2011 - când a formulat o cerere de executare - și până la data de 01 iunie 2011, nu a finalizat executarea; de asemenea, a mai arătat că executorul judecătoresc nu depune diligentele necesare și, o dată, chiar l-a găsit sub influența băuturilor alcoolice, iar altă dată l-a amânat pentru a doua zi, însă ulterior nu i-a mai răspuns la telefon; a precizat, în final, că dorește ca executorul judecătoresc să fie cumva obligat să execute titlul executoriu, pentru a-și putea obține astfel bunul care i se cuvine.
Din verificările efectuate a rezultat că prin sentința civilă nr. 8058 din 30 noiembrie 2010, Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea reclamantului B.I. formulată împotriva pârâtului B.V. și a obligat pârâtul să-i restituie reclamantului (petent în cauza de față) autoturismul marca D.T., potrivit contractului de comodat din 13 noiembrie 2007, cu 50 lei penalități de întârziere/zi, până la predarea efectivă a bunului.
Prin aceeași hotărâre, pârâtul B.V. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 208,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a mai reținut că la data de 25 ianuarie 2011, creditorul B.I. a formulat cerere de executare silită la executorul judecătoresc D.G., formându-se dosarul de executare și, după ce la data de 17 februarie 2011, s-a obținut de la Judecătoria Târgu Jiu încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă mai sus menționată, D.G. a întocmit somații către debitor, la data de 04 martie 2011.
Prin adresa din 18 martie 2011, B.E.J. D.G. a solicitat sprijinul organelor de poliție din cadrul Postului de Poliție Bălești, pentru a fi însoțit la domiciliul debitorului B.V., iar la data de 25 martie 2011, executorul judecătoresc, însoțit de organele de poliție și de creditorul B.I., s-au deplasat la domiciliul debitorului, însă nu au găsit autoturismul ce făcea obiectul executării silite, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal prin care s-a dispus de către executor sechestrarea definitivă a autoturismului în discuție de la orice persoană și oriunde s-ar afla, întrucât proprietarul acestuia este creditorul B.I.
Prin adresa din 05 aprilie 2011, B.E.J. D.G., constatând că debitorul refuză să-și îndeplinească obligațiile de predare a autoturismului, a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție Gorj, în sensul de a reține bunul de la orice persoană care îl posedă, solicitând predarea acestuia către executorul judecătoresc, în vederea restituirii către creditor.
Prin adresa din 20 aprilie 2011, Inspectoratul de Poliție Gorj a comunicat faptul că autoturismul respectiv nu a fost identificat în trafic pe raza municipiului Târgu Jiu.
La data de 29 aprilie 2011, în dosarul de executare, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit T.P.H.B. asupra contului debitorului B.V., pentru acoperirea sumei totale de 47.474,2 lei.
Astfel, procurorul de caz, în urma aspectelor sesizate de petiționar, a constatat că fapta de abuz în serviciu reclamată în sarcina executorului judecătoresc D.G. nu există, actele premergătoare efectuate nedemonstrând că ar exista date sau indicii care să conducă la concluzia că executorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării activităților de executare silită a titlului executoriu la cererea creditorului B.I.
De asemenea, s-a apreciat că nu a rezultat un refuz al executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea judecătorească prezentată de creditor, finalizarea executării silite nedatorându-se relei credințe a executorului judecătoresc, ci unei situații obiective.
De asemenea, s-a constatat că, în cauză, nu este realizată nici situația premisă la care se face referire în dispozițiile art. 1-5, privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, reclamată de petiționar în plângere.
împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petiționarul, procurorul ierarhic superior, prin rezoluția din 25 iulie 2011, dată în dosar, dispunând în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea plângerii, ca neîntemeiată, sens în care a constatat, în esență, că examinarea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nu a demonstrat că ar fi existat un refuz nejustificat al executorului judecătoresc D.G. de a finaliza executarea cerută cu insistență de creditor, ci o situație obiectivă, determinată de negăsirea autoturismului ce făcea obiectul executării. De altfel, în ipoteza refuzului nejustificat manifestat de executor, de a efectua acte de executare, s-a menționat că se putea solicita de către creditor, la instanța competentă, obligarea executorului la a efectua actele necesare executării și, oricum, până în prezent, reaua-credință a celui din urmă nu a fost probată.
Petiționarul B.I. a formulat plângere la instanță, conform prevederilor art. 2781C. proc. pen., în motivarea plângerii susținând, în esență, că soluția de netrimitere în judecată a intimatului executor judecătoresc este neîntemeiată, deoarece acesta nu a realizat executarea silită corespunzător hotărârii judecătorești, ci a obținut numai executarea în tranșe a creanței, prin poprire, asupra veniturilor debitorului, modalitate de executare care îl nemulțumește pe petiționar.
Curtea de apel, deliberând asupra plângerii formulate de petiționar, a reținut că acesta, în calitate de creditor, conform sentinței civile nr. 8058 din 30 noiembrie 2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, a solicitat executarea silită a acestui titlu, în sensul predării de către debitorul B.V. a autoturismului D.T., sub sancțiunea penalităților pe zi de întârziere. Cererea de executare silită a fost înregistrată la Biroul intimatului D.G., în calitate de executor judecătoresc, sub nr. 4/E/2011, obținându-se încheiere de încuviințare a executării silite la data de 17 februarie 2011. S-a reținut că intimatul a îndeplinit ulterior acte procedurale conform statutului funcției publice îndeplinite, respectiv: somarea debitorului la data de 04 martie 2011; deplasare la domiciliul debitorului la data de 18 martie 2011, când s-a solicitat sprijinul organelor de poliție (Post de Poliție Bălești); instituirea sechestrului asupra autoturismului în litigiu prin procesul verbal de 25 martie 2011; solicitarea adresată Inspectoratului de Poliție Gorj în vederea indisponibilizării bunului, în mâinile oricui s-ar afla (conform adresei din 05 aprilie 2011), reținând în raport de datele comunicate de poliție că autoturismul respectiv nu a fost identificat în trafic pe raza mun. Tg. Jiu; înființarea popririi asupra veniturilor obținute de debitor până la concurența sumei de 47.474,2 lei, la data de 29 aprilie 2011 (filele 32 - 44, dosar urmărire penală).
în aceste condiții, s-a constatat că, în cauză, criticile formulate de petiționar nu puteau fi apreciate ca fondate, cât timp executorul judecătoresc a îndeplinit actele procedurale pe care le putea dispune conform atribuțiilor funcției, la intervale de 10 de zile, în prezent petiționarul realizând asigurarea silită a creanței prin instituirea popririi asupra veniturilor realizate de debitor.
Totodată, s-a constatat că exercitarea dreptului de a formula contestație la executare de către debitor nu poate fi împiedicată de către executorul judecătoresc, acesta fiind ținut să realizeze executarea silită asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitorului la data când s-a încuviințat executarea, neputând fi angajată răspunderea sa penală ori civilă pentru actele îndeplinite de debitor până la această dată.
Față de aceste împrejurări, s-a constatat că procurorul a adoptat o soluție legală și temeinică, constatând că nu sunt indicii privind existența sub aspect material a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și, în consecință, reținând că sunt incidente prevederile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care impuneau soluția de neîncepere a urmăririi penale.
în consecință, plângerea formulată de petiționar a fost apreciată ca neîntemeiată și, în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare petiționarul B.I., reiterând practic motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, examinată de instanță cu ocazia soluționării acesteia, așa cum rezultă din considerentele sentinței penale nr. 83 din 15 martie 2012 pronunțată în dosar.
S-a reținut de către instanță că petiționarul susține că nu s-a putut prezenta la soluționarea plângerii formulată împotriva rezoluției nr. 413/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru că era imobilizat la pat ca urmare a unei pareze și, în consecință, nu era transportabil.
Contestația în anulare a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.
Din preambulul sentinței penale nr. 83 din 15 martie 2012, instanța a reținut că petiționarul a fost prezent la dezbateri, susținând motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de altfel, în considerentele contestației în anulare, petiționarul invocând dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
S-a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, aceasta fiind admisibilă în situația în care sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.
în cauză, s-a constatat că situația invocată de contestator nu se confirmă, nefîind îndeplinite dispozițiile art. 386 pct. a C. proc. pen., iar în ansamblu, acesta invocă aceleași critici cu privire la rezoluția nr. 413/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, astfel că s-a dispus respingerea contestației, ca inadmisibilă.
împotriva sentinței penale nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs contestatorul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 7 ianuarie 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de contestator împotriva sentinței penale anterior menționate.
Concluziile reprezentantului M.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispozițiile art. 3851C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
în speță, contestatorul a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.I.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul conte stator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 38/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 122/2013. Penal → |
|---|
