ICCJ. Decizia nr. 168/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 168/2013
Dosar nr. 3653/30/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 893/P/2001 din data de 11 iunie 2002 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.; art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 din Legea nr. 87/1994; art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., D.M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 25 rap. la art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 rap. la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen,.; art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2); art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 din Legea nr. 87/1994, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor R.E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) art. 288 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 43 din Legea nr. 40/1974, republicată; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, republicată, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi O.T.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 43 din Legea nr. 40/1974, republicată; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cauza a fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 16689/2002 şi a parcurs trei cicluri procesuale.
În al treilea ciclu procesual, prin decizia penală nr. 584/R/2012 din data de 10 aprilie 2012 Curtea de Apel Timişoara a dispus, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, D.G.F.P. Timiş şi inculpaţii B.M., D.M.A. şi R.E.C. împotriva sentinţei penale nr. 3222 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. 3653/30/2006, casarea sentinţei penale recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.
Urmare casării, cauza a fost re-înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub numărul 3653/30/2006.
Prin sentinţa penală nr. 3196 din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul susmenţionat s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
În argumentarea soluţiei s-a reţinut că Tribunalul Timiş este competent să rejudece cauza în fond după casare cu trimitere, în baza dispoziţiilor art. 27 pct., 1, lit. e)1 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 3 din Legea 2020/2010, având în vedere faptul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile tranzitorii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2012, decizia de casare cu trimitere fiind pronunţată de Curtea de Apel Timişoara după intrarea în vigoare a susmenţionatei legi.
Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 3653/30/2006.
Prin sentinţa penală nr. 448 din 5 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul susmenţionat, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara reţinându-se că această instanţă trebuia să se conformeze hotărârii de casare, în măsura în care situaţia de fapt era identică cu cea avută în vedere la soluţionarea recursului, neavând abilitatea legală de a efectua o analiză asupra competenţei materiale de soluţionare a cauzei.
Prin aceeaşi hotărâre, constatându-se ivit conflict negativ de competenţă, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Timişoara în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Instanţa ierarhic superioară comună investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa penală nr. 6/ PI din data de 16 ianuarie 2013 a constatat întrerupt cursul justiţiei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în esenţă, că prin decizia de casare cu trimitere nr. 584/R/2012 din data de 10 aprilie 2012 Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat implicit asupra competenţei materiale de soluţionare a cauzei în fond, stabilind că aceasta" aparţine Judecătoriei Timişoara, astfel încât aspectul competenţei nu mai putea fi pus în discuţie ulterior.
Ca urmare, reţinând că, deşi investită cu rejudecarea cauzei în primă instanţă, Judecătoria Timişoara nu a dispus asupra fondului, ci doar asupra excepţiei de necompetenţa, Curtea de Apel Timişoara a constatat întrerupt cursul justiţiei şi a dispus, în temeiul art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural susmenţionat.
Examinând cauza conform dispoziţiilor art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că întradevăr, în speţă, există o situaţie de întrerupere a cursului justiţiei, din moment ce niciuna dintre instanţele Judecătoriei Timişoara şi Tribunalului Timiş nu s-au recunoscut competente a soluţiona cauza ce formează obiectul Dosarului penal nr. 3653/30/2006, declinându-şi reciproc competenţa, iar instanţa superioară comună, Curtea de Apel Timişoara, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a refuzat să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, invocând, faptul că, prin decizia penală nr. 584/ R din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat deja implicit asupra competenţei materiale, prin trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.
În această situaţie, în care cele două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa, iar instanţa superioară comună nu s-a pronunţat asupra conflictului de competenţă apărut, invocând nejustificat dispoziţiile deciziei penale nr. 584/ R din 10 aprilie 2012, deşi aceasta nu fusese pronunţată în procedura prevăzută de art. 43 C. proc. pen., judecata nu mai poate continua în vederea realizării scopului final al procesului penal, cursul justiţiei fiind întrerupt.
În analiza efectuată în continuare cu privire la instanţa competentă să soluţioneze Dosarul penal nr. 3653/30/2006 privind pe inculpaţii B.M., D.M.A., R.E.C. şi O.T.V., Înalta Curte arată că, în speţă, problema competenţei materiale suscită discuţii în raport de natura uneia dintre infracţiunile deduse judecăţii - respectiv infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 reţinută în sarcina inculpatei B.M. şi de modificările legislative succesive ale dispoziţiilor legale care sancţionează respectiva infracţiune, dar şi a dispoziţiilor procedural penale care reglementează competenţa materială de soluţionare a unor astfel de infracţiuni.
Astfel, se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 893/P/2001 din data de 11 iunie 2002 s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alţi inculpaţi, a inculpatei B.M. şi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 87/1994, în forma iniţială, infracţiunea de evaziune fiscală consta în sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activităţi pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, în scopul obţinerii de venituri, fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Ulterior, în urma modificării şi republicării succesive a Legii nr. 87/1994, prevederile art. 12 au fost preluate în art. 11 alin. 1 lit. c) din acelaşi act normativ care stabileşte că, reprezintă infracţiune de evaziune fiscală, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia.
Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005, act normativ în cuprinsul căruia infracţiunea de evaziune fiscală a fost reglementată prin art. 9 care are următorul conţinut :
- „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.
În cuprinsul aceluiaşi act normativ - Legea nr. 241/2005, prin dispoziţiile art. 10 au fost reglementate cauze de nepedepsire şi reducere a pedepsei pentru infracţiunile de evaziune fiscală.
Aceeaşi dinamică legislativă au cunoscut-o şi dispoziţiile procedural penale privind competenţa materială de judecare a cauzelor vizând infracţiunea de evaziune fiscală.
În acest sens se constată că, la data investirii iniţiale a instanţei - anul 2002, competenţa de judecare în primă instanţă a cauzelor vizând infracţiunea de evaziune fiscală revenea judecătoriei, potrivit art. 25 C. proc. pen., pentru ca, urmare modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, competenţa de judecare în primă instanţă a unor astfel de infracţiuni să fie atribuită tribunalului, conform dispoziţiilor art. 27 pct. l lit. e)1 C. proc. pen.
Raportat la datele concrete ale speţei se constată că, urmare numeroaselor cicluri procesuale parcurse în cauza pendinte, judecata s-a realizat atât în baza dispoziţiilor procedural penale nemodificate, dar şi a celor modificate prin Legea nr. 202/2010, investirea Judecătoriei Timişoara cu soluţionarea în fond a cauzei, în al patrulea ciclu procesual, realizându-se în baza deciziei nr. 584/ R din data de 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara care a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Or, deşi prin efectul deciziei de casare susmenţionată, cauza a fost re-înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 27 aprilie 2012, competenţa materială de judecare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Timiş, în virtutea dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de art. 24 alin. (3) coroborat cu art. 18 pct. 3 din Legea nr. 202/2010 care sunt pe deplin aplicabile în speţă.
În acest sens se constată că dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010 potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare se aplică dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă, vizează exclusiv situaţia în care instanţa de recurs a dispus, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea atât a hotărârii pronunţate în primă instanţă, cât şi a deciziei pronunţate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, orice altă interpretare venind în contradicţie cu alin. l şi 2 ale aceluiaşi text de lege.
Or, prin art. 18 pct. 3 din Legea nr. 202/2010 au fost modificate dispoziţiile art. 27 pct. l lit. e)1 C. proc. pen. stabilindu-se că infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 se judecă în primă instanţă de tribunal.
Deşi aceste dispoziţii se referă expres la infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte arată că raţiunea textului de lege este aceea de a se da în competenţa de primă instanţă a Tribunalului, toate infracţiunile de evaziune fiscală indiferent de încadrarea juridică a acestora prin rechizitoriu în prevederile Legii nr. 87/1994 sau ale Legii nr. 241/2005, legea penală mai favorabilă aplicabilă faptelor reţinute în sarcina acuzaţilor, urmând a fi stabilite de instanţa de judecată.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale tranzitorii susmenţionate, în cazul în care, în cauzele privind infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 (fost art. 12 din Legea nr. 87/1994), curtea de apel, ca instanţă de recurs, a dispus, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, competenţa de rejudecare în primă instanţă a cauzei aparţine tribunalului.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., stabileşte competenţa de soluţionare a Dosarului penal nr. 3653/30/2006 privind pe inculpaţii B.M., D.M.A., R.E.C., O.T.V. în favoarea Tribunalului Timiş, instanţă căreia urmează să îi trimită dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii B.M., D.M.A., R.E.C., O.T.V. în favoarea Tribunalului Timiş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 13/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
