ICCJ. Decizia nr. 304/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 304/2013

Dosar nr. 826/44/2011

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 361 din 29 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Galaţi au fost condamnaţi inculpaţii:

P.Ş. la:

- o pedeapsă principală de 9 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (şase) ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin (1) C. pen.;

- o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul P.Ş. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 9 ani închisoare, sporită la 9 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (şase) ani, după executarea pedepsei principale;

C.P., la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (şase) ani pentru săvârşirea infracţiunii omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;

Ţ.N., la o pedeapsă principală de 9 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 (şase) ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 alin 7 C. proc. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpatul P.Ş. de la 05 octombrie 2010 la zi;

- pentru inculpaţii C.P. şi Ţ.N. de la 03 octombrie 2010 la zi.

S-a constatat că partea vătămată B.G. nu s-a constituit parte civilă.

A fost respinsă ca tardiv formulată acţiunea civilă promovată de părţile civile O.V. şi O.V.C.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J).

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţă inculpaţilor că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J a profilului genetic.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 785/P/2010 din 17 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii:

1. C.P., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.;

2. Ţ.N., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

3. P.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpaţilor C.P. şi Ţ.N. s-a reţinut că, în luna septembrie 2010, în jurul datei de 22 sau 23, la o stână de pe raza Poligonului Mălina, concomitent, au aplicat lovituri repetate victimei O.I. (C.) cu corpuri/ mijloace contondente peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, cauzându-i leziuni ce au produs moartea acesteia.

În sarcina inculpatului P.Ş. s-a reţinut că la sfârşitul lunii septembrie 2010, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii infracţiunii de omor de către inculpaţii C.P. şi Ţ.N. (victimă fiind O.I. din comuna Voineşti, jud. Vaslui, fost cioban la stâna sa), i-a ajutat pe aceştia pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală în ceea ce priveşte prezentarea la organele de urmărire penală, declaraţiile pe care le-ar putea da la poliţie, transportarea victimei din zona comiterii faptei şi lăsarea acesteia în stare gravă pe un drum din mun. Bârlad.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.Ş. şi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data de 30 decembrie 2007, a aplicat lovituri cu pumnul şi a asmuţit câinii pe partea vătămată B.G., cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi la judecarea cauzei în fond, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

I. Inculpatul P.Ş. este crescător de animale şi de o lungă perioadă de timp, avea o stână pe raza Poligonului Mălina. De-a lungul timpului, la această stână au fost angajate mai multe persoane ca şi ciobani care, din cauza tratamentului aplicat şi condiţiilor inumane de lucru, au fugit şi au abandonat stâna. Singurii care lucrau de cel mai mult timp la stâna inculpatului (aproximativ 8 ani) erau inculpatul C.P. şi concubina acestuia - martora O.G. Pentru că cei doi nu aveau o locuinţă a lor şi au devenit dependenţi de inculpatul P.Ş., inculpatul C.P. devenise omul de încredere şi „bun la toate” al patronului stânei.

Pentru a le crea dependenţa de el, inculpatul P.Ş. nu le plătea salariile inculpatului C.P. şi martorei O.G., făcându-i să creadă că, după ce va desfiinţa stâna, le va cumpăra o casă cu banii reprezentând contravaloarea muncii lor.

Întrucât condiţiile de muncă la stână nu erau tocmai umane, inculpatul P.Ş. a început să caute forţă de muncă pe raza altor judeţe, inclusiv în judeţul Vaslui. Aici, prin intermediul martorului M.M., inculpatul P.Ş. a identificat în cursul lunii august 2010, cel mai probabil în jurul datei de 23 august 2010, persoane care să fie dispuse să muncească la stână.

Astfel, în jurul datei de 23 august 2010, inculpatul P.Ş. împreună cu fiul său, P.C., şi cu martorul I.Ş., s-au deplasat pe raza comunei Voineşti, jud. Vaslui unde, cu ajutorul martorului M.M. au găsit pe victima O.I. (în vârstă de 67 ani) şi pe martorii C.C. şi J.D.

Cele trei persoane aveau la momentul respectiv datorii la diverse magazine de pe raza comunei. După ce inculpatul le-a achitat datoriile, având promisiunea din partea victimei şi a martorilor că vor munci în schimbul banilor, cei trei (victima şi martorii) au fost duşi la stâna de pe raza Poligonului Mălina. Dintre aceştia, doar martorul J.D. îşi luase bagaj - haine şi încălţăminte - şi niciunul dintre ei nu cunoştea exact locaţia stânei.

La stână au ajuns în cursul nopţii şi încă din acel moment, victima şi martorii au fost trimişi cu oile, la schimb sau împreună cu martorul B.I. şi cu inculpaţii C.P. şi Ţ.N. De regulă, turmele de oi şi cârlani se păşteau şi noaptea astfel că, ciobanii care înnoptau pe câmp, aveau asupra lor şi câte o pătură.

Victima O.I. era o persoană în vârstă, neşcolarizată şi cu probleme de sănătate, împrejurări care determinau încetineala în muncă, pierderea şi rătăcirea animalelor. Situaţiile de acest gen erau de natură să-l enerveze atât pe patron, inculpatul P.Ş., cât şi pe inculpatul C.P., direct răspunzător de ceilalţi ciobani.

Victima şi-a manifestat faţă de ceilalţi ciobani dorinţa de a pleca de la stână, de a merge acasă, însă aceasta nu ştia nici măcar unde se află şi pe unde ar trebui să meargă pentru a ajunge la gară. Solicitarea sa de a merge acasă nu avea cum să fie luată în seamă de către inculpaţi pentru că, în accepţiunea lor, victima ar fi trebuit să muncească cel puţin o lună pentru suma de 450 lei pe care i-ar fi dat-o inculpatul P. la momentul plecării din localitatea sa de domiciliu.

Cu excepţia inculpatului C.P., ceilalţi ciobani au avut de-a lungul timpului de suportat „corecţiile” pe care le aplica inculpatul P.Ş., în cazul în care aceştia nu-şi făceau treburile cum ar fi dorit inculpatul. Chiar şi martora O.G. (concubina inculpatului C.P.) a fugit cel puţin o dată de la stână, situaţie în care a fost căutată de inculpatul P., găsită de inculpatul C.P. şi adusă cu forţa înapoi. O situaţie similară este relevată de martorul Anghelescu Stoian care a declarat că după ce a refuzat să mai muncească la stâna inculpatului P.Ş., deşi socotelile între cei doi erau încheiate, inculpatul P., însoţit de alţi trei bărbaţi, înarmaţi cu bâte, au venit la locuinţa sa, pe timp de noapte, au încercat să-l determine să se întoarcă la stână, i-au lovit câinele iar la plecare, inculpatul P. l-a asigurat că lucrurile n-or să rămână aşa.

Victima O.I. a lucrat o perioadă la cârd cu inculpatul C.P. care, pe motiv că se mişca prea încet, că rupea cârdul şi pierdea animale, îl lovea cu pumnii sau cu palmele ori cu vergeaua în diferite zone ale corpului. Din această cauză, în condiţiile în care situaţia era cunoscută de toţi cei de la stână, inclusiv de către inculpatul P.Ş., victima a fost schimbată pe cârd cu inculpatul Ţ.N., care şi el i-a aplicat lovituri cu varga peste corp.

În jurul datei de 19 sau 20 septembrie 2010, inculpatul Ţ.N. a fost văzut când îi aplica victimei lovituri cu ghioaga în zona capului de către inculpatul C.P. care a intervenit pentru a opri agresiunea.

În aceste condiţii, în ultima perioadă de timp, victima a fost mutată din nou pe cârd cu inculpatul C.P..

La data de 22 sau 23 septembrie 2010, inculpaţii C.P. şi Ţ.N. se aflau la stână împreună cu martorii O.G., B.I., şi C.C., zis „C.B.”. Din locul în care se afla, inculpatul C.P. a observat că victima O.I. scăpase oile în cultura de varză a unui vecin cu care inculpatul P.Ş. mai avusese conflicte.

În aceste împrejurări, inculpatul C.P. a luat un bici şi s-a îndreptat spre locul în care se afla victima, fiind urmat de inculpatul Ţ.N.

Ajunşi lângă victimă, ambii inculpaţi au început să o lovească peste corp, inclusiv în zona toraco-abdominală, inculpatul C.P. cu palmele, pumnii şi biciul, iar inculpatul Ţ.N. cu picioarele.

Urmare loviturilor aplicate de inculpaţi, victima a căzut la pământ, fără a putea schiţa vreun gest de apărare. Cei doi inculpaţi au lăsat-o pe victimă în locul în care căzuse şi au luat oile din cultura de varză. Apoi, cei doi inculpaţi s-au întors la stână pentru a continua mulsul oilor, loc din care aveau vizibilitate spre zona unde au lăsat victima.

După aproximativ o oră, inculpatul C.P. a sesizat că victima a încercat să se ridice de la pământ, reuşind pentru scurt timp să facă acest lucru, după care a căzut din nou. După un timp, văzând că victima nu s-a mai ridicat, inculpaţii C.P. şi Ţ.N. au mers la aceasta, au ridicat-o din locul în care căzuse şi, pentru că nu se putea deplasa, inculpatul C. l-a trimis pe inculpatul Ţ. să vină cu căruţa de la stână.

După ce a fost adusă căruţa în locul în care se afla victima, inculpaţii au schimbat-o pe victimă de haine, apoi au aşezat-o în coşul căruţei. Este foarte posibil ca gâtul victimei să fi fost comprimat, fie în momentul în care inculpaţii i-au schimbat hainele, fie în momentul în care au ridicat-o şi au urcat-o în căruţă. Apoi inculpaţii au dus victima într-una din covergi şi au aşezat-o pe pat.

În momentul în care au revenit la stână cu victima, inculpatul C.P. le-a spus martorilor B.I., C.C. şi O.G. că au bătut-o.

În zilele următoare starea victimei s-a agravat, aceasta nu s-a mai ridicat din pat, nu mai vorbea şi respira greu. În această situaţie, la data de 29 septembrie 2010, inculpatul C.P. l-a sunat pe inculpatul P.Ş., i-a spus că victima este în stare gravă şi l-a chemat la stână să o ia pe aceasta şi să o ducă acasă că „altfel moare”.

În seara aceleiaşi zile, inculpatul P.Ş. s-a deplasat la stână împreună cu fiul său, P.C. Inculpatul a observat starea gravă în care se afla victima şi a aflat de la inculpatul C.P. cum a ajuns victima în acea stare. Inculpatul P.Ş. era la curent atât cu starea de neputinţă a victimei datorată vârstei, cât şi cu agresiunile la care aceasta era supusă de către inculpaţii C.P. şi Ţ.N.

Pentru ca victima să nu fie găsită la stână - având în vedere că începând cu anul 2007, stâna la care era patron inculpatul P.Ş. a făcut obiectul unor anchete care vizau împrejurările şi condiţiile în care au decedat alţi doi ciobani -, inculpatul P.Ş. a hotărât să o transporte de acolo, deşi cunoştea că starea gravă în care se afla aceasta se datora agresiunilor exercitate asupra ei de către inculpaţii C.P. şi Ţ.N.

Inculpatul C.P. şi concubina acestuia, martora O.G., au învelit victima cu o pătură, au dus-o la maşina inculpatului P.Ş. şi au aşezat-o pe bancheta din spate. Apoi, inculpatul P.Ş. s-a deplasat cu autoturismul în care se afla victima spre municipiul Bârlad, unde a ajuns după lăsarea întunericului. Aici a abandonat victima pe marginea drumului, undeva la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată. Victima a fost lăsată în acel loc fără acte de identitate, în hainele cu care era îmbrăcată, având lângă ea pătura cu care fusese învelită în autoturism.

În dimineaţa zilei de joi, 30 septembrie 2010, în jurul orei 06:30 - 06:50, în timp ce se deplasau pe str. Trestiana din municipiul Bârlad cu maşina de serviciu, în direcţia - comuna Griviţa, pe partea stângă a sensului de mers, martorii D.C. şi L.C. au observat-o pe victimă, întinsă la pământ.

Martorul L.C. a coborât din autoturism şi s-a apropiat de victimă, moment în care aceasta a mişcat piciorul stâng, care era desculţ. Martorul a observat că victima era încălţată cu cizme din cauciuc, dar cizma de la piciorul stâng era lângă ea, era îmbrăcată cu pantalon de trening, avea capul descoperit, iar lângă victimă se afla o pătură de culoare crem, strânsă, mototolită. Victima era poziţionată între carosabil şi trotuar, pe spaţiul verde din faţa unei societăţi comerciale. Cei doi martori au sunat la 112, victima fiind transportată iniţial, la Spitalul din mun. Bârlad, apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi unde, la data de 01 octombrie 2010, ora 03:20 a decedat.

În data de 30 septembrie 2010, inculpatul P.Ş. s-a deplasat pe raza municipiului Iaşi, pentru a-l vizita la spital pe prietenul său, martorul I.M., ocazie cu care, cel mai probabil, s-a interesat şi de starea victimei. Când a revenit la stână, inculpatul P.Ş. le-a spus inculpaţilor Ţ.N. şi C.P. că este foarte posibil ca victima să moară deoarece starea acesteia este gravă. Realizând că va fi vizitat de organele de urmărire penală şi că acestea vor demara o anchetă cu privire la condiţiile şi împrejurările în care a murit victima, inculpatul P.Ş. a început să „traseze sarcini” celor prezenţi la stână. Astfel, a stabilit cu inculpaţii C.P. şi Ţ.N. ca atunci când vor fi audiaţi, să susţină că victima a căzut într-un şanţ cu apă, fiind în stare avansată de ebrietate şi că după ce şi-a revenit a plecat pur şi simplu de la stână.

În prima declaraţie olografă dată de inculpatul P.Ş. în ziua de 02 octombrie 2010, acesta a precizat că victima O.I. a căzut într-un canal şi a plecat de la stână, fără să anunţe pe cineva, în jurul datei de 27 sau 28 septembrie 2010. Aceeaşi variantă, a căderii victimei într-un canal cu apă şi a plecării ei de la stână fără să anunţe pe cineva - deşi aceasta nu ştia nici măcar cum să ajungă într-un loc de unde să poată lua un mijloc de transport pentru a se deplasa acasă - a fost susţinută pentru scurt timp şi de către celelalte persoane prezente la stână.

În condiţiile în care, în perioada 01 - 03 octombrie 2010, activităţile de urmărire penală s-au intensificat la locaţiile aparţinând inculpatului P.Ş., acesta a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca organele de urmărire penală să nu-i identifice şi să nu-i depisteze, în vederea audierii, pe martorii P.I., J.D. şi C.C., consăteni cu victima, persoane care ar fi putut să releve adevărul în condiţiile în care erau „legaţi” de victimă.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei O.I. au rezultat următoarele: moartea victimei a fost violentă; s-a datorat unui politraumatism cu comă cerebrală consecutiv hemoragiei subarahnoidiană în pânză, hematomului intracerebral cu zonă de contuzie perilezională, edem dur cerebral cu angajare amigdaliană şi insuficienţei respiratorii consecutive fracturilor costale multiple, pneumotoraxului drept şi comprimării gâtului, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie hipostatică; leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu obiecte şi corpuri contondente (pumn, picior, par, scândură, etc.) şi comprimarea gâtului cu obiect moale (fular, guler de cămaşă, etc.); pot data de circa 6-7 zile anterior decesului; între agresiune şi deces există legătură directă de cauzalitate; în momentul morţii, sângele nu conţinea alcool; sângele victimei aparţine grupei sanguine B III; moartea datează din 01 octombrie 2010.

II. La începutul lunii decembrie 2007, partea vătămată B.G., director la SC A. SRL, a fost anunţat în mai multe rânduri de diverse persoane că pe terenurile societăţii cultivate cu orz, pasc oile ciobanii inculpatului P.Ş. Ca urmare a acestor sesizări repetate, partea vătămată B.G. a dispus efectuarea unor expertize tehnice agricole de către specialişti independenţi.

După stabilirea distrugerilor, partea vătămată B.G. a formulat plângere la Postul de Poliţie Tuluceşti pentru infracţiunea de distrugere, indicând ca şi autori ai distrugerilor culturilor de orz pe inculpatul P.Ş. şi ciobanii acestuia.

Pentru că probarea infracţiunii de distrugere era destul de dificilă şi pentru a-i descuraja pe ciobanii inculpatului P.Ş., în zilele următoare, partea vătămată îşi trimitea periodic angajaţii să verifice culturile.

Astfel, la data de 30 decembrie 2007, în jurul orelor 12:00, partea vătămată B.G. l-a trimis pe martorul H.C. cu tractorul, să verifice culturile din zona Poligonului Mălina. În jurul orelor 13:00, martorul a sunat pe partea vătămată B.G. şi i-a adus la cunoştinţă faptul că, în culturile de rapiţă situate în tarlaua 2 se găseşte o turmă de oi cu doi ciobani. Pentru a putea să-i prindă în flagrant, partea vătămată i-a spus martorului să nu intervină şi să o aştepte.

În timp ce se deplasa spre poligon, partea vătămată s-a intersectat cu autoturismul condus de inculpatul P.Ş. Ajuns în zona terenurilor cultivate cu rapiţă, partea vătămată B.G. s-a deplasat împreună cu martorul H.C. cât mai aproape de turma de oi, loc din care partea vătămată a început să filmeze şi să facă fotografii. În acelaşi timp, partea vătămată a început să reproşeze ciobanilor, martorii C.P. şi V.C., că pasc oile în culturile cu rapiţă şi că distrugerile vor fi suportate de patronul lor.

În timpul acestor discuţii, inculpatul P.Ş. se afla la o distanţă de aproximativ 50-100 metri de ciobani. Când a văzut că partea vătămată fotografiază ciobanii şi turma de oi, inculpatul s-a repezit la partea vătămată având o bâtă de baseball în mână, reproşându-i martorului C.P. că stă degeaba şi că nu asmute câinii pe aceasta.

În aceste condiţii, partea vătămată s-a întors înspre tractor pentru a evita o discuţie contradictorie cu inculpatul. Venind din spate, inculpatul s-a repezit în fugă la partea vătămată, a ajuns-o din urmă şi a lovit-o cu pumnul în zona feţei, din lovitură aceasta căzând la pământ.

În cădere fiind, partea vătămată a mai fost lovită o dată de către inculpat, cu pumnul în zona spatelui, după care inculpatul a asmuţit câinii pe ea. Partea vătămată a reuşit să fugă şi, înainte de a se urca în tractor, l-a auzit pe inculpat ameninţând cu moartea.

După ce partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului P.Ş. pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, acesta din urmă i-a solicitat părţii vătămată să-şi retragă plângerea.

Din certificatul medico-legal întocmit cu ocazia examinării părţii vătămate rezultă că aceasta a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur cu suprafaţa neregulată şi prin comprimare între arcadele dentare (muşcătură de câine), leziunile pot data din 30 decembrie 2007 şi necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii (fila 38 vol. II).

Partea vătămată B.G. a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Audiaţi fiind, cu respectarea garanţiilor procesuale, în cursul urmăririi penale inculpaţii au avut atitudini procesuale diferite.

Astfel, inculpatul C.P. a recunoscut comiterea infracţiunii şi a relevat şi contribuţia inculpatului Ţ.N., care nu a recunoscut că ar fi agresat-o în mod grav pe victimă. Inculpatul C.P. a declarat că în jurul datei de 22 - 23 septembrie 2010, în timp ce se aflau la stână, a observat că victima era cât pe ce să scape oile în cultura cu varză a unui vecin; în aceste împrejurări, a luat biciul şi s-a îndreptat către victimă, urmat fiind de inculpatul Ţ.N.; inculpatul C.P. a recunoscut că a lovit-o pe victimă cu biciul peste picioare şi cu palmele peste cap şi că aceasta a căzut la pământ; în aceleaşi împrejurări, inculpatul Ţ. a lovit-o şi el pe victimă cu picioarele în zona coastelor, în partea din faţă a toracelui; din cauza loviturilor primite, victima a rămas căzută la pământ; cei doi inculpaţi au adunat şi mânat oile, lăsând-o pe victimă la pământ; după aproximativ o oră, victima s-ar fi ridicat, însă a căzut din nou la pământ; în aceste condiţii, inculpaţii au mers la ea şi au încercat să o ridice, dar pentru că bătrânul nu mai putea merge şi era distanţă mare până la stână, inculpatul Ţ. a mers la stână si a adus căruţa. Inculpatul C.P. a mai precizat că au schimbat-o de haine pe victimă, au aşezat-o în coşul căruţei şi au dus-o la stână; când au dat-o jos din căruţă, au observat că victima sângera la nas; înainte cu vreo 3-4 zile de această agresiune, inculpatul Ţ.N. a lovit-o pe victimă cu o ghioagă în zona capului şi cu picioarele în stomac de mai multe ori, bătrânul fiind căzut la pământ; atunci a strigat la inculpatul Ţ.N. să nu mai lovească şi, tot atunci, ar fi observat că victima avea o rană în creştetul capului şi sângera.

Inculpatul Ţ.N. a declarat că la aproximativ patru zile după venirea la stână a victimei, pentru că scăpase nişte cârlani şi se mişca mai greu, a lovit-o cu o nuia - vergea, peste fund, nu în alte zone ale corpului. Inculpatul a susţinut însă că, spre deosebire de el, inculpatul C. a bătut-o în repetate rânduri pe victimă deoarece munceau împreună pe cârd, iar „P.” nu era mulţumit de munca pe care o făcea bătrânul. A mai arătat inculpatul Ţ. că inculpatul C. o bătea în fiecare zi pe victimă şi că în jurul datei de 22 - 23 septembrie 2010, în timp ce mulgeau oile la stână, pentru că aceasta era pe punctul de a scăpa oile într-o cultură de varză, inculpatul C.P. a fugit spre locul în care se afla victima, singur, şi după aproximativ o jumătate de oră - o oră, a revenit spunând „l-am lăsat jos pe moş, l-am umplut de sânge” şi că nu se va lasă până nu-l omoară pe bătrân în acea seară.

Inculpatul Ţ.N. nu a recunoscut că ar fi avut vreo contribuţie la agresarea victimei, referindu-se în declaraţiile sale doar la acţiunea agresivă a inculpatului C.P.

Împrejurările şi condiţiile în care ambii inculpaţi au agresat în mod grav pe victima O.I. sunt relatate de către martorii B.I., O.G., C.C., J.D. şi P.I.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul P.Ş. nu a recunoscut comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Astfel, în prima declaraţie olografă consemnată personal de inculpat la data de 02 octombrie 2010, acesta a precizat că în luna august 2010, cu ajutorul unui bărbat din municipiul Bârlad, a găsit trei persoane, printre care şi pe victimă, care au acceptat să meargă să muncească la stâna sa, ca şi ciobani. Despre victima O.I., inculpatul a precizat că i-ar fi plătit anticipat suma de 5 milioane lei şi că în jurul datei de 23 septembrie 2010 sau 24 septembrie 2010, victima a abandonat pur şi simplu cârdul de animale şi stâna, fără să ştie unde anume a plecat.

Realizând că data indicată (23 sau 24 septembrie 2010) ar putea să creeze şi mai mari suspiciuni, inculpatul a revenit şi a susţinut că victima ar fi abandonat stâna în jurul datei de 27 sau 28 septembrie 2010. Inculpatul a mai precizat că la data de 30 septembrie 2010, împreună cu rude ale sale a mers în municipiul Iaşi, la spital, în vizită la un prieten - I.M. -, fără însă a se abate din drumul său din municipiul Galaţi spre municipiul Iaşi şi retur. A mai menţionat inculpatul că nu a lovit niciodată pe vreunul dintre angajaţii săi, sub nici un motiv şi nici nu i s-a plâns vreun angajat că a fost supus la agresiuni fizice de către inculpatul C.P.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul a menţionat că în urmă cu o săptămână şi jumătate - două (deci pe 20-25 septembrie 2010), inculpatul C.P. i-ar fi povestit că victima O.I. ar fi căzut într-un canal de irigaţii de unde chiar inculpatul C. l-ar fi scos, iar la o zi sau două după această întâmplare, victima ar fi abandonat stâna.

În declaraţia dată în ziua de 05 octombrie 2010 în calitate de învinuit, în prezenţa avocatului ales, inculpatul a arătat că victima O.I. nu i s-a plâns niciodată că ar fi fost bătută de ceilalţi ciobani şi nici nu a sesizat vreodată ca aceasta să prezinte urme de lovituri, că niciodată victima nu i-a spus că ar vrea să plece acasă, dar că îl tot întreba cât timp ar trebui să muncească pentru banii pe care i i-a dat când a luat-o din comuna Voineşti respectiv, pentru cei 450 lei. Cu privire la această sumă de bani, martorul D.C. (persoană la care victima avea o datorie de 250 lei) a declarat că, în ziua când a plecat din comuna Voineşti, victima a achitat datoria din pensie, ocazie cu care martorul i-a şi restituit buletinul de identitate.

A mai susţinut inculpatul P.Ş. că în săptămâna 20-27 septembrie 2010 a fost la stâna din baltă, cam la două zile şi că nu a sesizat să fie ceva în neregulă; în aceea săptămână nu ar fi văzut-o deloc pe victimă şi nici inculpatul C. nu i-ar fi povestit nimic despre aceasta.

Inculpatul a declarat că la data de 27 septembrie 2010 sau 29 septembrie 2010, a fost sunat de inculpatul C.P. care i-a spus că moşului (victima O.I.) îi este rău, l-a întrebat de ce îi este rău, iar inculpatul C. i-a zis că bătrânul ar fi căzut în canalul cu apă, că ar avea hainele ude şi că ar vrea să plece acasă.

Inculpatul P.Ş. a insistat asupra faptului că inculpatul C. nu i-a spus că victima ar fi în stare gravă, ci doar că îi este rău şi că i-a cerut să vină la stână şi să-o ducă acasă, la dorinţa ei.

Instanţa de fond a reţinut că susţinerile inculpatului P.Ş. sunt contrazise de declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi ale martorilor angajaţi la stâna sa şi că ideea de a susţine că victima a căzut într-un canal cu apă şi că era relativ în regulă a aparţinut exclusiv inculpatului P.Ş. care i-a determinat pe ceilalţi inculpaţi să declare acest lucru. Inculpatul a mai precizat că în momentul în care a ajuns la stână a observat că victima era vânătă în zona ochiului drept, că hainele cu care era îmbrăcată erau uscate, că nu a purtat alte discuţii cu bătrânul care s-a ridicat singur din pat, s-a încălţat cu nişte cizme din cauciuc şi a mers, fără să fie ajutat, la maşină. Inculpatul a insistat în a susţine că victima era în regulă, nu se plângea de nimic şi că la intrarea în municipiul Bârlad, în apropierea fostului punct de control al poliţiei, lângă linia de cale ferată, bătrânul a coborât singur din maşină, spunând că va lua o ocazie spre comuna Voineşti.

A mai susţinut inculpatul P. că a dat victimei suma de 200 lei, că a lăsat-o acolo pe picioarele ei şi că aceasta i-ar fi spus că dacă nu găseşte o maşină de ocazie va merge să doarmă la fiica sa în municipiul Bârlad.

S-a reţinut că afirmaţiile inculpatului P.Ş. sunt contrazise de mijloacele de probă administrate în cauză, din care rezultă că la data de 29 septembrie 2010, victima O.I. se afla în stare comatoasă, nu mai comunica, nu se mai mişca, toate manifestările sale fiind de natură să contureze starea gravă în care se afla şi că prezenta leziuni vizibile pe cap, corp şi membre.

La data de 29 septembrie 2010, pentru a nu fi găsită la stână şi pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală, inculpatul P.Ş. a hotărât, nu să ducă victima la spital sau să anunţe salvarea, aşa cum ar fi fost firesc şi uman, ci să o transporte undeva în apropierea mun. Bârlad şi să o lase pe drum, în starea în care se afla.

Asupra victimei O.I. nu s-a găsit suma de 200 lei pe care inculpatul a pretins că i-a dat-o la coborârea din autoturism, ci doar pătura de care victima se folosea când dormea pe câmp şi cu care aceasta a fost acoperită în maşină pe timpul transportului.

În perioada următoare, inculpatul P. a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru împiedicarea bunei desfăşurări a anchetei. A înţeles să nu permită accesul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare la stână, sub pretextul că fiul său ar fi fost jignit şi ameninţat de acestea. Pe parcursul cercetărilor desfăşurate la faţa locului, după ce în prealabil le-a spus angajaţilor săi ce anume să declare, şi-a luat toate măsurile necesare pentru ca organele de urmărire penală să nu-i găsească la stână pe ciobanii care erau consăteni cu victima, persoane care ar fi putut să spună adevărul, date fiind relaţiile apropiate dintre ei şi victimă.

La una dintre deplasările organelor de urmărire penală la stâna inculpatului, acesta a trasat sarcină inculpatului C.P. să-l trimită pe martorul C.C. să se ascundă cât sunt la stână maşinile poliţiei, lucru pe care martorul l-a şi făcut. Profitând însă de acest prilej, martorul a fugit de la stână şi s-a deplasat spre domiciliul său din comuna Voineşti, jud. Vaslui, fiind identificat ulterior şi audiat de organul de urmărire penală.

Martorii J.D., C.C. şi P.I. au dat amănunte despre tratamentul pe care-l aplicau la stână inculpatul P.Ş. şi ciobanul său „de suflet”, inculpatul C.P., afirmaţiile acestora fiind confirmate şi de rapoartele de constatare medico-legală întocmite în cauză.

Prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt expusă mai sus şi vinovăţia celor trei inculpaţi au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de sesizare a infracţiunii; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; schiţa locului faptei şi planşele fotografice efectuate la cercetarea la faţa locului; raportul de constatare medico-legală, copia foii de observaţie a victimei O.I.; raportul medico-legală de necropsie şi planşa fotografică autopsie; declaraţia părţii vătămate O.V.C.; declaraţia părţii vătămate B.G.; certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate B.G.; declaraţiile martorilor P.I., J.D., O.G., A.S., C.C., B.R., B.I., D.C., L.C., H.C., H.M., P.V., R.I.I. şi I.Ş.; declaraţiile inculpaţilor.

În faza de cercetare judecătorească, la termenul din 01 aprilie 2011, până la începerea cercetării judecătoreşti, respectiv până la citirea rechizitoriului, toţi cei trei inculpaţi au arătat că recunosc săvârşirea infracţiunilor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpaţilor C.P. şi Ţ.N. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, cerere a fost respinsă de instanţă cu motivarea că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ceea ce priveşte rezultatul produs (moartea victimei), în timp ce infracţiunea de omor se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.

La stabilirea intenţiei ca formă de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii, s-au avut în vedere, obiectul vulnerant folosit, zona corpului în care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă, intensitatea acestora şi gravitatea leziunilor cauzate, faptul că victima era o persoană în vârstă (67 de ani), cu probleme de sănătate (nu vedea bine şi se mişca greu), în timp ce inculpaţii C.P. şi Ţ.N., persoane în putere, având vârsta de 41, respectiv 34 de ani au aplicat victimei multiple lovituri, în diferite zone ale corpului, inclusiv în zona toraco-abdominală, inculpatul C.P. cu palmele, pumnii şi biciul, iar inculpatul Ţ.N. cu picioarele.

Urmare a loviturilor primite victima a căzut la pământ, fără a putea schiţa vreun gest de apărare, fiind lăsată în câmp, iar după aproximativ o oră, văzând că aceasta nu se mai mişcă, inculpaţii au transportat-o cu căruţa la stână, după ce au schimbat-o de haine şi au urcat-o în coşul căruţei. Ulterior, starea acesteia s-a agravat, în sensul că nu s-a mai ridicat din patul în care cei doi au aşezat-o, nu mai vorbea şi respira greu.

Prima instanţă a reţinut că intensitatea loviturilor a fost deosebită având în vedere că din raportul medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cu comă cerebrală consecutiv hemoragiei subarahnoidiană în pânză, hematomului intracerebral cu zonă de contuzie perilezională, edem dur cerebral cu angajare amigdaliană şi insuficienţei respiratorii consecutive fracturilor costale multiple, pneumotoraxului drept şi comprimării gâtului, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie hipostatică. Actul medico - legal întocmit în cauză a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu obiecte şi corpuri contondente (pumn, picior, par, scândură, etc.) şi comprimare a gâtului cu obiect moale (fular, guler de cămaşă, etc.) şi că între agresiune şi deces există legătură directă de cauzalitate.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpaţilor C.P. şi Ţ.N. care în luna septembrie 2010 (în jurul datei de 22 sau 23), la o stână de pe raza poligonului Mălina, au aplicat concomitent lovituri repetate victimei O.I. cu corpuri/mijloace contondente peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, cauzându-i leziuni ce au produs moartea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Modul în care inculpaţii au săvârşit fapta evidenţiază intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor şi nu intenţia depăşită, caracteristică infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

În ce-l priveşte pe inculpatul P.Ş., care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., la termenul de judecată din 01 aprilie 2011, tribunalul a făcut aplicarea art. 3201 alin. (6) din Legea nr. 202/2010 şi în baza art. 334 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestui inculpat, din infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., în complicitate la infracţiunea de omor, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., acordând un nou termen, la solicitarea apărătorilor inculpatului, pentru pregătirea apărării.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, în mod special din declaraţiile martorilor P.I., J.D., C.C. şi O.G. s-a reţinut că inculpatul P.Ş. este o fire violentă şi deseori îi lovea cu ghioaga pe ciobanii faţă de care era nemulţumit de munca pe care o prestau.

Modul în care inculpatul P.Ş. a acţionat în data de 29 septembrie 2010, când a fost anunţat de omul său de încredere, inculpatul C.P. să vină la stână pentru că victima O.I. se află în stare gravă şi să o ducă acasă pentru că „altfel moare” demonstrează că fapta acestuia întruneşte, în drept, elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de omor, nu pe cele ale infracţiunii de favorizarea infractorului.

Astfel, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi care a fost însuşit în totalitate de inculpat, confirmă faptul că în seara de 29 septembrie 2010, după ce a fost anunţat de inculpatul C.P. despre starea gravă în care se afla victima, împreună cu fiul său, P.C. s-a deplasat la stână. Leziunile vizibile pe care le prezenta victima în mai multe zone ale corpului, inclusiv în zona capului, faptul că aceasta era în stare de inconştienţă, îi curgea sânge din nas şi din gură, sunt aspecte de natură a duce la concluzia că inculpatul şi-a putut da seama de starea gravă în care aceasta se afla, cu atât mai mult cu cât, inculpatul C.P. i-a povestit cum a ajuns victima în acea stare.

S-a avut în vedere faptul că inculpatul P.Ş. era la curent atât cu starea de neputinţă a victimei, datorată vârstei acesteia şi problemelor de sănătate pe care le avea, cât şi cu agresiunile la care aceasta era supusă de către inculpaţii C.P. şi Ţ.N.

În împrejurările arătate, inculpatul P.Ş. a hotărât să o transporte pe victimă de la stână, pentru ca aceasta să nu fie găsită în acest loc, deoarece începând cu anul 2007, stâna la care inculpatul era patron a făcut obiectul unor anchete care vizau împrejurările şi condiţiile în care au decedat alţi doi ciobani.

Inculpatul C.P. şi concubina acestuia, martora O.G., au învelit victima cu o pătură, au dus-o la maşina inculpatului P.Ş. şi au aşezat-o pe bancheta din spate.

Apoi, inculpatul P.Ş. s-a deplasat spre municipiul Bârlad, unde a ajuns după lăsarea întunericului şi a abandonat victima pe marginea drumului, undeva la intrarea în oraş, lângă o cale ferată. Victima a fost lăsată în acel loc fără acte de identitate, cu hainele în care era îmbrăcată, având lângă ea pătura cu care fusese învelită în maşină, iar în dimineaţa zilei de 30 septembrie 2010, în jurul orei 06:30 - 06:50, a fost observată de martorii D.C. şi L.C., care au anunţat Serviciul de Urgenţă 112.

În ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de omor, respectiv a complicităţii la omor, s-a reţinut că acesta se poate realiza nu numai prin acţiune, ci şi prin inacţiune, atunci când autorul omite a îndeplini un act la care era obligat.

În speţă, deşi inculpatul a observat că victima se simte rău şi se află în stare foarte gravă, a transportat-o în altă localitate, a abandonat-o la marginea drumului şi nu a solicitat ajutor medical, acceptând prin inacţiunea sa moartea acesteia.

Fapta inculpatului P.Ş. constând în aceea că la data de 30 decembrie 2007, a aplicat lovituri cu pumnul şi a asmuţit câinii pe partea vătămată B.G., cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 11-12 zile de îngrijiri medicale a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen. care incriminează infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

La individualizarea pedepselor (principală şi complementară) aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime, conform alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunilor, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite, numărul infracţiunilor comise de fiecare inculpat, persoana şi conduita acestora pe parcursul întregului proces, existenţa ori inexistenţa antecedentelor penale.

În ce-l priveşte pe inculpatul Ţ.N. s-a reţinut că acesta a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 295 din 09 septembrie 1999 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1930 din 04 mai 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia a fost arestat la data de 24 decembrie 1998 şi liberat condiţionat la data de 23 august 2005, cu un rest rămas neexecutat de 1218 zile.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor stabilite s-a reţinut, în raport de natura şi gravitatea deosebită a faptelor comise şi de cuantumul pedepselor aplicate, că pentru toţi inculpaţii, scopul preventiv şi educativ al sancţiunilor poate fi atins numai prin executarea acestora în regim de detenţie.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reţinut că partea vătămată B.G., care a fost prezentă la termenul de judecată din 04 martie 2011, nu s-a constituit parte civilă, iar cererile de constituire de părţi civile formulate de O.V. şi O.V.C., fii victimei, sunt tardive în raport de momentul la care au fost solicitate despăgubirile civile, şi anume, după citirea actului de sesizare a instanţei.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii P.Ş., C.P. şi Ţ.N.

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate, s-a invocat faptul că prima instanţă nu a reţinut în sarcina inculpaţilor circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. deşi au comis infracţiunea împreună.

În ce priveşte netemeinicia hotărârii instanţei de fond, s-a susţinut că pedepsele aplicate celor trei inculpaţi sunt prea mici, raport la gravitatea faptelor, violenţele excesive exercitate asupra victimei - persoană în vârstă şi cu o stare a sănătăţii precare, lipsa de regret şi de omenie de care au dat dovadă, modul în care s-au comportat până când victima a decedat şi rezultatul socialmente periculos produs.

S-a invocat faptul că inculpaţii aveau de obicei un comportament violent faţă de cei pe care îi racolau şi îi aduceau să muncească, mai mult cu forţa sau profitând de situaţia acestora de a nu-şi putea plăti datoriile. Deşi au precizat în declaraţii că nu au urmărit uciderea victimei, numărul loviturilor, repetabilitatea acestora, modalitatea în care s-au comportat după ce victima a căzut la pământ, demonstrează că au acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa acesteia.

Astfel, victima a fost abandonată pe raza municipiului Bârlad, pe timp de noapte, deşi se afla într-o stare foarte gravă,nu putea vorbi şi era confuză. Din procesul verbal de cercetare la faţa locului (filele 11 - 12 dosar de urmărire penală) rezultă că victima a fost găsită în aceeaşi poziţie în care fusese aruncată din maşină, desculţă la un picior, nefiind în stare să se mişte. Potrivit concluziilor raportului medico - legal de necropsie, victima avea foarte multe echimoze, plăgi contuze, excoriaţii pe tot corpul, tumefacţii, hemoragie, hematom, contuzie cerebrală, fracturi costale multiple, fractura sternului, etc. fiind într-o situaţie gravă. Ceea ce relevă actul medical, dar şi declaraţiile martorilor, sunt violenţele deosebite, duse la extrem, la care au recurs inculpaţii faţă de o persoană în vârstă, care nu putea să mai alerge ca un tânăr pentru a-şi desfăşura activitatea, lucru cunoscut de către inculpaţi.

 Au fost invocate declaraţiile martorului P.I. care a precizat că şi el, ca şi alţi mulţi martori, a fost racolat pentru a lucra la stâna inculpatului P., că a fost lovit de acesta cu ghioaga peste tot corpul, chiar şi în cap, pentru că era nemulţumit de cum îşi făcea treaba sau pentru că refuza să se ducă la furat. A mai arătat martorul că a fost bătut şi de ceilalţi inculpaţi, iar cu privire la victimă a declarat că aceasta întreba mereu unde este gara şi că i-a cerut inculpatului P. bani pentru a pleca acasă, însă acesta l-a lovit cu ghioaga peste cap şi spate. A relatat martorul că toţi inculpaţii au bătut victima până când aceasta a căzut la pământ. În sensul celor de mai sus a fost invocată şi declaraţia martorului Jireghie Dumitru din care rezultă că acesta era trimis de către inculpatul P.Ş. să fure de pe câmp, din culturile oamenilor, iar dacă refuza, inculpatul îi cerea lui P. să îl bată.

 De asemenea, au fost invocate declaraţiile martorei O.G., concubina unuia dintre inculpaţi, care a arătat că şi ea a fugit de la stână din cauza violenţelor exercitate de inculpatul P.Ş. şi că ciobanii aduşi la stână erau bătuţi fără milă.

Parchetul a solicitat să fie avute în vedere toate declaraţiile date în cauză, care duc la concluzia că inculpaţii au dat dovadă de o violenţă extremă, de lipsă de omenie faţă de victimă, că toate loviturile pe care le aplicau inculpaţii C. şi Ţ. erau cu acceptul inculpatului P.Ş., că au încercat să arunce vina unul pe altul şi deşi victima se afla într-o stare extrem de gravă, inculpaţii nu au avut intenţia de a încerca o salvare în vreun fel a acesteia, în sensul de a chema salvarea pentru a o duce la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Inculpatul P.Ş. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A susţinut că potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

Cum prin rechizitoriul nr. 785/P/2010 din 17 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. şi procurorul nu a cerut extinderea procesului penal pentru o altă faptă, nu putea fi condamnat pentru infracţiunea de complicitate la omor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. 1 C. pen.

A mai susţinut inculpatul că nu poate fi reţinută infracţiunea de complicitate pentru loviturile pe care inculpaţii C.P. şi Ţ.N. le-au aplicat victimei cu 8 zile înainte de a surveni decesul acesteia. Sub acest aspect a arătat că el nu a lovit victima şi că în cazul unei eventuale pluralităţi de contribuţii trebuie să se reliefeze legătura dintre ele, lanţul lor neîntrerupt, sau eventuala întrerupere prin intervenţia unui nou lanţ cauzal. A susţinut că acţiunile sale de a transporta victima şi de a o lăsa la intrarea în municipiul Bârlad nu îmbracă forma unei contribuţii înlesnitoare, parte în lanţul cauzal declanşat de acţiunile coinculpaţilor şi cu atât mai puţin, forma unei contribuţii esenţiale de natură să dea naştere unui nou lanţ cauzal ce-l întrerupe pe primul.

Mediul socio-profesional în care s-au derulat evenimentele este circumscris unui orizont limitat, în care corecţia/ impactul fizic este aproape cotidian. Nu şi tentaţia/intenţia de a ucide, ca mijloc de soluţionare a diferendelor. In mod repetat, chiar dacă au recurs la brutalităţi, atât inculpatul Ţ.N. cât şi inculpatul C.P. au luat victima alături de ei, împiedicând escaladarea violenţelor. Când au realizat că victima nu revine la stână, s-au deplasat să o aducă cu căruţa, sperând în remedierea situaţiei, nicidecum nu au urmărit suprimarea vieţii acesteia. De altfel, după corecţiile ce i-au fost aplicate concomitent de inculpaţii Ţ. şi C., victima a fost văzută mergând cu turma de oi la păscut. Din păcate, în zilele următoare agresiunii, starea acesteia s-a agravat/complicat prin instalarea bronhopneumoniei hipostatice.

A mai susţinut inculpatul că nu a comis niciun act material şi nu a săvârşit nicio faptă cu intenţie, faptă prin care să înlesnească în orice mod săvârşirea faptelor comise de cei doi coinculpaţi la data de 22 sau 23 septembrie 2010. În condiţiile în care actele medicale atestă că decesul victimei O.I. s-a datorat exclusiv activităţilor materiale săvârşite de inculpaţii C.P. şi Ţ.N. în zilele de 22 sau 23 septembrie 2010, el ar putea fi învinuit cel mult, de săvârşirea infracţiunii de lăsarea victimei fără ajutor, faptă prevăzută de art. 315 C. pen.

În condiţiile în care s-ar pune problema existenţei unei complicităţi, aceasta ar putea fi cel mult o complicitate la infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 26 raportat la art. 183 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se realizează prin acţiuni sau inacţiuni identice cu cele prin care se realizează infracţiunile de loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă, dar care, în cazul celei dintâi, au ca urmare moartea victimei, fiind necesar ca între acestea şi rezultatul produs să existe o legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintentionată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii acesteia. Dacă totuşi rezultatul se produce, el nu va atrage răspunderea penală a subiectului decât dacă acesta a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziţia subiectivă a culpei, fie în modalitatea uşurinţei, fie în modalitatea neglijentei.

Spre deosebire de această categorie de infracţiuni, infracţiunea de omor nu poate fi săvârşită decât cu intenţie în una din cele două modalităţi la care se referă art. 19 alin. (2) pct. 2 lit. a) şi b) C. pen. Or, tocmai intenţia de a ucide, sub forma intenţiei directe sau indirecte, dedusă dintr-un ansamblu de fapte, acte materiale, acţiuni/inacţiuni, împrejurări, circumstanţe, este aceea care deosebeşte infracţiunea de omor prevăzută de art. 174-176 C. pen. de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Pentru a caracteriza elementul subiectiv al faptelor pe care inculpaţii apelanţi le-au realizat în mod concret, trebuie luate în considerare toate particularităţile acţiunilor pe care aceştia le-au întreprins, precum şi situaţiile şi împrejurările anterioare, concomitente şi chiar subsecvente comiterii lor. Posibilitatea făptuitorului de a prevedea urmarea faptei sale nu se apreciază în raport cu o unitate de măsură abstractă, ci în raport de împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta. Or, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea şi rezultatul acesteia infirmă teza conform căreia inculpaţii ar fi urmărit şi ar fi acceptat producerea decesului victimei O.I.

Tot în ceea ce priveşte încadrarea juridică, inculpatul a susţinut că fapta de a abandona victima pe marginea drumului, la intrarea în municipiul Bârlad, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen.

Inculpaţii C.P. şi Ţ.N. au criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate au susţinut că în mod greşit s-a reţinut că fapta săvârşită de ei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Deşi au aplicat unele corecţii victimei, întrucât nu au acţionat cu intenţia de a o ucide, fapta reţinută în sarcină ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Ca motive de netemeinicie toţi inculpaţii au susţinut că pedepsele aplicate sunt prea mari şi au solicitat să se dea o eficienţă mai mare dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 160/ A din 29 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 826/44/2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte sentinţa, numai în ceea ce priveşte condamnările inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii, dispoziţii pe care le-a înlăturat şi în rejudecare:

Prin schimbarea încadrării juridice, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de complicitate la omor prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.Ş. la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 11 ani închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul P.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare pe care a sporit-o la 11 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

A condamnat pe inculpatul C.P. la o pedeapsă principală de 11 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A condamnat pe inculpatul Ţ.N. la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.Ş., C.P. şi Ţ.N.

Conform dispoziţiilor art. 383 alin. (11) în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.Ş., C.P. şi Ţ.N. şi a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive, după cum urmează:

- cu începere de la data de 05 octombrie 2010 la zi, respectiv 29 iunie 2012, pentru inculpatul P.Ş.;

- cu începere de la data de 03 octombrie 2010 la zi, respectiv 29 iunie 2012, pentru inculpaţii C.P. şi Ţ.N.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpaţii P.Ş., C.P. şi Ţ.N. care, prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 pct. 12, 14, 17, 172, 18 C. proc. pen. au susţinut că: în mod greşit instanţa de fond, din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului P.Ş. din infracţiunea de favorizarea infractorului, menţionată în actul de sesizare a instanţei, în complicitate la infracţiunea de omor, fără a proceda, potrivit art. 336 C. proc. pen., la extinderea procesului penal pentru alte fapte, fapta comisă de inculpatul P.Ş. întrunind, mai degrabă, elementele constitutive ale infracţiunii de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen.; faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Ţ.N. şi C.P., li s-a dat o încadrare juridică greşită în prevederile art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., din probele administrate în cauză nu rezultă că au acţionat cu intenţia de a ucide victima, ci de a-i aplica o corecţie, situaţie în care erau incidente dispoziţiile art. 183 C. pen. care incriminează infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pedepsele aplicate inculpaţilor nu au fost corect individualizate, fiind excesiv de mari raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpaţi, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

În privinţa judecării cauzelor penale, funcţionează principiul potrivit căruia instanţa nu se sesizează din oficiu, aceasta procedând la judecată numai în măsura în care a fost sesizată potrivit legii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

Prin urmare, obiectul judecăţii care este în acelaşi timp, obiectul investirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare a instanţei care, implicit, este caracterizat şi ca act de investire.

Pentru a determina ce se înţelege prin „fapta” şi „persoana” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.

În art. 263 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile arătate în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.

Este de observat că, dintre menţiunile pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecăţii, adică limitele investirii, se referă numai la „fapta” şi nu la infracţiunea săvârşită, care ar implica şi încadrarea juridică a faptei. În rechizitoriu sau în alt act de sesizare se indică o încadrare juridică a faptei, care iniţial este avută în vedere pentru a se determina competenţa instanţei, modul de sesizare, obligativitatea participării procurorului şi a apărătorului; dacă încadrarea juridică prevăzută în actul de sesizare este greşită, instanţa este obligată să stabilească încadrarea juridică pe care o prevede legea; noua încadrare juridică va determina legalitatea sesizării, a competenţei, a participării procurorului şi a apărătorului inculpatului.

Prin rechizitoriul nr. 785/P/2010 întocmit la data de 17 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., constând în aceea că la sfârşitul lunii septembrie 2010, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii infracţiunii de omor de către inculpaţii Ţ.N. şi C.P. (victimă fiind O.I., fost cioban la stâna sa) i-a ajutat pe aceştia, pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală în ceea ce priveşte prezentarea la organele de urmărire penală, declaraţiile pe care le-ar putea da la poliţie, transportarea victimei din zona comiterii faptei şi lăsarea acesteia în stare gravă pe un drum din mun. Bârlad.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.Ş. şi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. constând în aceea că la data de 30 decembrie 2007 i-a aplicat lovituri cu pumnul părţii vătămate B.G. şi a asmuţit câinii pe acesta, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În speţa dedusă judecăţii nu suntem în situaţia în care instanţa ar fi procedat, printr-o interpretare extensivă dată dispoziţiilor privind obiectul judecăţii, la condamnarea susnumitului inculpat pentru infracţiuni ce nu au fost trecute în dispozitivul rechizitoriului, nici ca fapte, nici ca încadrare juridică, ci în situaţia în care tribunalul, constatând că încadrarea juridică dată faptei de către procuror este greşită, la termenul de judecată din 1 aprilie 2011, luând act de cererea inculpaţilor de a se judeca în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., a făcut aplicarea art. 3201 alin. (6) din Legea nr. 202/2010 şi a pus în discuţia părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., în complicitate la infracţiunea de omor prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., acordând un nou termen, la solicitarea apărătorilor inculpatului P.Ş., pentru pregătirea apărării.

„Fapta” cu care a fost sesizată instanţa de fond este descrisă în rechizitoriu într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice şi anume, de a investi instanţa.

Faptul că în opinia procurorului, infracţiunea pentru care inculpatul P.Ş. a fost cercetat şi trimis în judecată întruneşte elementele constitutive ale unei alte infracţiuni decât cea pentru care a fost condamnat de către instanţa de fond, urmare aplicării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice, nu poate duce la concluzia că în cauză trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 336 C. proc. pen. Aceste dispoziţii legale sunt incidente doar în ipoteza în care în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată, cerinţe ce nu sunt îndeplinite în speţa dedusă judecăţii.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, pe baza cărora recurenţii inculpaţi au solicitat să se facă judecata şi referitor la care, cu ocazia audierii la instanţa de fond au declarat că le cunosc şi le însuşesc, Înalta Curte constată că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul P.Ş. se circumscrie complicităţii la infracţiunea de omor, iar activitatea infracţională a inculpaţilor C.P. şi Ţ.N. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei şi planşele fotografice întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului, raportul de constatare medico-legală, copia foii de observaţie a victimei O.I., raportul medico-legal de necropsie şi planşa fotografică autopsie, certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate B.G., declaraţiile părţilor vătămate O.V.C. şi B.G., declaraţiile martorilor J.D., P.I., O.G., A.S., C.C., B.R., B.I., D.C., L.C., H.C., H.M., P.V., R.I.I. şi I.Ş. rezultă următoarele:

- în luna septembrie 2010, în jurul datei de 22 sau 23 septembrie 2010, la stâna de pe raza Poligonului Mălina, aparţinând inculpatului P.Ş., inculpaţii C.P. şi Ţ.N., concomitent, au aplicat lovituri repetate victimei O.I., cu corpuri contondente, peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, cauzându-i leziuni ce au condus la deces;

- inculpatul P.Ş. a tolerat comportamentul agresiv al inculpaţilor Ţ.N. şi C.P. faţă de victimă, i-a ajutat pe aceştia pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală în ceea ce priveşte prezentarea la organele de urmărire penală şi, deşi cunoştea că victima se simte rău şi se afla într-o stare foarte gravă, în loc să solicite ajutor medical, a transportat-o într-o altă localitate şi a abandonat-o la marginea drumului, acceptând astfel moartea acesteia;

- în ziua de 30 decembrie 2007, inculpatul P.Ş. a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate B.G. şi a asmuţit câinii pe acesta, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Apărarea recurenţilor inculpaţi C.P. şi Ţ.N. în sensul că nu au urmărit uciderea victimei, ci au dorit să-i aplice doar o corecţie, situaţie în care încadrarea juridică corectă a faptei ar fi în dispoziţiile art. 183 C. pen. care incriminează infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este nefondată şi în mod judicios şi temeinic argumentat a fost înlăturată de instanţa de apel cu ocazia analizării legalităţii şi temeiniciei sentinţei prin care susnumiţii inculpaţi au fost condamnaţi pentru infracţiunea de omor.

Spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte care se comite sub aspectul laturii subiective cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ce priveşte acţiunea de lovire şi prin culpă în ce priveşte rezultatul mai grav produs (moartea victimei), infracţiunea de omor se săvârşeşte numai cu intenţie care poate fi directă sau indirectă.

La stabilirea formei de vinovăţie trebuie să se aibă în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona corpului în care au fost aplicate loviturile, numărul de lovituri aplicate, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor şi posibilităţile victimei de a se apăra.

Recurenţii inculpaţi C.P. şi Ţ.N. sunt persoane tinere, având vârsta de 41, respectiv, 34 de ani, în timp ce victima O.I. era o persoană în vârstă de 67 de ani, cu probleme de sănătate (nu vedea bine şi se mişca greu), cunoscute de toţi cei trei inculpaţi şi care făceau ca posibilităţile acesteia de a se apăra şi de a-şi salva viaţa să fie practic nule.

Inculpaţii C.P. şi Ţ.N. au aplicat victimei multiple lovituri, în diferite zone ale corpului, inclusiv în zona toraco-abdominală, provocându-i fracturi costale şi fractură de stern (inculpatul C.P. a lovit victima cu palmele, pumnii şi cu biciul, iar inculpatul Ţ.N. cu picioarele). Urmare loviturilor aplicate, victima a căzut la pământ, fiind lăsată în câmp de către cei doi inculpaţi care, după aproximativ o oră, văzând că aceasta nu se mai mişcă au transportat-o cu căruţa la stână unde au schimbat-o de haine şi au urcat-o în pat. Ulterior, starea victimei s-a agravat, aceasta nu s-a mai ridicat din pat, nu mai vorbea şi respira greu.

Loviturile aplicate au avut o intensitate deosebită, aşa cum rezultă din raportul medico-legal de necropsie care a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cu comă cerebrală consecutiv hemoragiei subarahnoidiană în pânză, hematomului intracerebral cu zonă de contuzie perilezională, edem dur cerebral cu angajare amegdaliană şi insuficienţei respiratorii, consecutive fracturilor costale multiple, pneumotoraxului drept şi comprimării gâtului, complicat în evoluţie cu bronho-pneumonie hipostatică. Actul medico-legal întocmit în cauză a reţinut că leziunile traumatice suferite de victimă s-au putut produce prin loviri repetate cu obiecte şi corpuri contondente (pumn, picior, par, scânduri etc.) şi comprimare a gâtului cu obiect moale (fular, guler de cămaşă etc.) şi că între agresiune şi deces există legătură directă de cauzalitate

Nu lipsită de relevanţă în aprecierea formei de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii este atitudinea acestora după comiterea faptei constând în aceea că deşi victima se afla într-o stare foarte gravă, nu mai vorbea, sângera, respira greu, nu au solicitat ajutor medical de specialitate.

În consecinţă, reţinând că inculpaţii C.P. şi Ţ.N. au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu biciul, cu mare intensitate, în zone vitale ale corpului, chiar şi atunci când aceasta era căzută la pământ, provocându-i multiple fracturi costale, lăsând-o fără ajutor, deşi se afla într-o stare foarte gravă, concluzia care se desprinde este aceea la care au ajuns şi instanţa de fond şi cea de apel şi anume, că deşi nu au urmărit producerea rezultatului socialmente periculos - moartea victimei, au acceptat posibilitatea producerii lui.

Aşa fiind, cererea susnumiţilor recurenţi inculpaţi de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă.

Modul şi împrejurările concrete în care inculpaţii au comis fapta evidenţiază intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor şi nu intenţia depăşită, forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Nici susţinerile recurentului inculpat P.Ş., în sensul că fapta comisă de el ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. sau pe cele ale infracţiunii de lăsarea victimei fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen., nu sunt fondate.

Din declaraţiile martorilor P.I., J.D., C.C. şi O.G. rezultă că inculpatul P.Ş. este o fire violentă şi deseori îi lovea cu ghioaga pe ciobanii care lucrau la stâna al cărei proprietar era, pe motiv că era nemulţumit de munca prestată de aceştia, tolera şi ii încuraja şi pe inculpaţii C.P. şi Ţ.N. să manifeste acelaşi comportament agresiv faţă de ceilalţi ciobani. Sub acest aspect, relevante sunt declaraţiile martorilor P.I., J.D., C.C. şi O.G. din care rezultă că ciobanii aduşi la stână erau puşi să muncească, nu erau plătiţi pentru munca prestată, erau bătuţi şi ameninţaţi atât de inculpatul P.Ş., cât şi de inculpaţii C.P. şi Ţ.N. Mai mult, din declaraţiile martorilor P.I. şi J.D. rezultă că inculpatul P.Ş. le cerea acestora să meargă să fure de pe câmp şi dacă refuzau, îi punea pe inculpaţii C.P. şi Ţ.N. să îi bată.

Împrejurarea că decesul victimei s-a datorat exclusiv actelor de violenţă comise în data de 22 sau 23 septembrie 2010 (în cauză neputându-se stabili o legătură de cauzalitate între actele de violenţă exercitate anterior de inculpatul P.Ş. şi decesul victimei) de către inculpaţii C.P. şi Ţ.N., este reală însă, tot atât de adevărat este faptul că cei doi inculpaţi, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nu ar fi săvârşit actele de violenţă respective, dacă comportamentul lor nu ar fi fost tolerat şi încurajat de către inculpatul P.Ş.

Atitudinea şi comportamentul pe care inculpatul P.Ş. le-a avut, în general, faţă de persoanele pe care le angaja să lucreze ca ciobani la stâna sa trebuie analizate şi prin prisma atitudinii şi comportamentului pe care acesta l-a avut după data de 22 sau 23 septembrie 2010 când inculpaţii C.P. şi Ţ.N. au lovit victima.

Probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că în seara zilei de 29 septembrie 2010, când inculpatul P.Ş. a fost anunţat de inculpatul C.P., „omul său de încredere” că starea victimei este foarte gravă şi că trebuie dusă acasă deoarece „altfel moare” s-a deplasat la stână împreună cu fiul său, P.C. Aici, deşi a văzut că victima se afla într-o stare foarte gravă, avea leziuni vizibile în mai multe zone ale corpului, inclusiv în zona capului, era în stare de inconştienţă, îi curgea sânge din nas şi din gură, respira greu şi deşi era la curent atât cu starea de neputinţă a victimei, datorată vârstei şi problemelor de sănătate pe care le avea, cât şi cu agresiunile la care fusese supusă de către ceilalţi inculpaţi, inculpatul P.Ş., în loc să sune la salvare şi să solicite ajutor medical, a ales varianta de a scăpa de victimă şi de a „dirija” probele în aşa fel încât organele de urmărire penală să ajungă la concluzia că starea în care se afla victima nu era rezultatul actelor de violenţă comise asupra ei de inculpaţii C.P. şi Ţ.N., ci se datora altor cauze, respectiv că victima a căzut într-un şanţ cu apă datorită stării de ebrietate în care se afla.

Susţinerile recurentului inculpat P.Ş. în sensul că victima a căzut într-un canal cu apă după care a plecat de la stână fără să anunţe pe cineva, s-au dovedit a fi nefondate şi în mod corect au fost înlăturate ca atare de către instanţe cu motivarea că din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că la data de 29 septembrie 2010, inculpatul P.Ş. a cerut inculpatului C.P. şi concubinei acestuia, martora O.G., să învelească victima într-o pătură şi să o aşeze în autoturismul cu care venise la stână, pe bancheta din spate.

În mod judicios şi temeinic argumentat au fost înlăturate ca nesincere şi apărarea că victima s-ar fi aflat în stare bună în momentul în care a fost urcată în autoturism şi că la intrarea în municipiul Bârlad ea ar fi cerut să coboare şi să ia o maşină de ocazie, asigurându-l pe inculpat că în cazul în care nu va găsi un mijloc de transport cu care să ajungă acasă, va dormi la fiica sa care locuieşte în municipiul Bârlad. A mai arătat inculpatul că i-a dat victimei suma de 200 lei, bani care însă nu au fost găsiţi asupra acesteia.

În acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte consideră că este greu de crezut că victima, care prezenta leziuni vizibile la cap, pe corp şi membre, se afla într-o stare comatoasă datorită loviturilor ce i-au fost aplicate de inculpaţii Ţ.N. şi C.P., nu putea vorbi şi respira greu, nu avea nici un ban asupra sa, ar fi cerut inculpatului P.Ş. să coboare din autoturism pentru a lua o maşină de ocazie care să o transporte la domiciliul său ori la locuinţa fiicei sale.

Dovada certă a celor mai sus reţinute sunt declaraţiile martorilor D.C. şi L.C., precum şi menţiunile din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului, din care rezultă că victima a fost găsită în acelaşi loc şi în aceeaşi poziţie în care a fost abandonată de inculpatul P.Ş.

În plus, în declaraţia dată la instanţa de fond, inculpatul P.Ş. a recunoscut fapta comisă, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi a arătat că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe baza cărora a cerut să fie judecat.

În realitate, scopul urmărit de inculpatul P.Ş. a fost de a transporta victima de la stâna al cărei proprietar era pentru a nu fi găsită lovită sau eventual, decedată în acest loc de către organele de urmărire penală care, începând din anul 2007 au efectuat şi alte anchete pentru stabilirea împrejurărilor şi condiţiilor în care, la aceeaşi stână au decedat alţi doi ciobani.

Tolerând şi încurajând activitatea infracţională a inculpaţilor Ţ.N. şi C.P., acceptând să transporte victima în altă localitate unde a abandonat-o pe marginea drumului, deşi a văzut că aceasta se simte rău şi se afla într-o stare foarte gravă care impunea ajutor medical de urgenţă, rezultă că inculpatul P.Ş., chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea unui asemenea rezultat, situaţie în care fapta sa întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de omor prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 C. pen. şi nu cele ale art. 264 C. pen. reţinut în rechizitoriul procurorului.

Înalta Curte constată neîntemeiată cererea aceluiaşi inculpatului de a se constata că fapta pentru care a fost trimis în judecată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen.

Potrivit textului de lege susmenţionat, infracţiunea de lăsare a victimei fără ajutor constă în omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva.

Din interpretarea art. 315 C. pen. rezultă că infracţiunea de lăsare fără ajutor nu poate fi comisă de persoana care a provocat situaţia primejdioasă pentru victimă, ci numai de o persoană care a găsit victima în această stare.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora, instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv, modul şi împrejurările în care au fost comise faptele, gradul ridicat de pericol social concret al acestora, determinat de urmarea produsă - moartea unei persoane -, limitele de pedeapsă reduse cu o treime, astfel cum cer dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Atitudinea sinceră a recurenţilor inculpaţi de recunoaştere a faptelor, adoptată abia în faza cercetării judecătoreşti, a fost avută în vedere de instanţa de fond, însă nu justifică prin ea însăşi o şi mai mare reducere a cuantumului pedepselor, întrucât la individualizarea sancţiunii penale aplicate unei persoane găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni trebuie avute în vedere nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana acesteia, ci şi împrejurările ce agravează răspunderea penală.

Or, atitudinea recurenţilor inculpaţi C.P. şi Ţ.N. (acesta fiind şi recidivist) după ce au lovit victima în mod repetat, cu pumnii, picioarele, scânduri, pari, de a o lăsa căzută la pământ şi de a o ridica după ce au constatat că aceasta nu se mai putea mişca, precum şi atitudinea de indiferenţă manifestată de recurentul inculpat P.Ş. care a abandonat victima în drum, deşi starea foarte gravă în care se afla aceasta impunea apelarea Serviciului de Urgenţă 112, justifică menţinerea pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond.

În consecinţă, Înalta Curte, reţinând că sentinţa şi decizia pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, cu majoritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.Ş., C.P. şi Ţ.N.

Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată recurentului inculpat P.Ş. se va deduce prevenţia de la 5 octombrie 2010, la 30 ianuarie 2013, iar din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi C.P. şi Ţ.N. se va deduce prevenţia de la 3 octombrie 2010, la 30 ianuarie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.Ş., C.P. şi Ţ.N. împotriva deciziei penale nr. 160/ A din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 octombrie 2010 la 30 ianuarie 2013, pentru recurentul inculpat P.Ş. şi de la 03 octombrie 2010 la 30 ianuarie 2013, pentru recurenţii inculpaţi C.P. şi Ţ.N.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2013.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul P.Ş., casării în totalitate a ambelor hotărâri şi condamnării sale în baza art. 264 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare. Obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare.

Pentru a determina obiectul judecăţii este însă util a aminti şi Decizia nr. 74 din 08 octombrie 2001, C9, a C.S.J. în considerentele căreia se arată următoarele: „Obiectul învestirii este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de învestire.

Potrivit articolului menţionat, deci, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată şi învestirea instanţei.

Pentru a determina ce se înţelege prin „fapta” şi „persoana” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.

În art. 263 alin. (1) se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.

Este de observat că, dintre aceste menţiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecăţii, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă şi persoană. Dar, în accepţiunea acestui text de lege, prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă. Altfel, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanţiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca în final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea şi pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanţii menite să asigure aflarea adevărului şi dreptul la apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal”.

Prin Decizia penală nr 1397 din 2 mai 2012 pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală, se arată că nu respectă exigenţele dreptului la un proces echitabil operaţiunea de schimbare a încadrării juridice ce a avut ca rezultat adăugarea la acuzaţia iniţială a uneia noi şi, în plus, chiar dacă ar fi întrunite exigenţele textului pentru a se dispune extinderea procesului penal cu privire la alte fapte aceasta ar presupune trimiterea cauzei procurorului pentru considerente ce ţin de garanţiile necesare formulării unei acuzaţii în materie penală

Prin d.p 91/ A din data de 15 martie 2012, a C.A.B., secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 65449/3/2011 definitivă prin Dosarul penal nr. 1796 din data de 28 mai 2012 a Î.C.C.J., secţia penală, s-au susţinut următoarele: ”În prezenta cauză inculpatul, astfel cum s-a arătat anterior, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni unice, respectiv a infracţiunii de organizare, conducere sau finanţare a faptelor de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Ministerul Public a solicitat însă, direct în calea de atac a apelului schimbarea încadrării juridice într-o pluralitate infracţională prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 si art. 26 rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., aspect ce echivalează cu introducerea unui element nou al acuzaţiei penale. Starea de agravare (pluralitatea infracţională) are directe consecinţe în planul răspunderii penale care nu au putut fi cunoscute ori prevăzute de inculpat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii în fond.

Mecanismul schimbării încadrării juridice astfel încât să cuprindă un element complet nou, în sensul transformării unei unităţi naturale într-o pluralitate infracţională, încalcă atât noţiunea de previzibilitate (art. 7 din C.E.D.O.), cât şi dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei (art. 6 paragraful 3 lit. a))”.

Din considerentele acestor decizii rezultă indubitabil faptul că acuzaţia în materie penală care particularizează obiectului judecăţii este determinată prin raportare la dispoziţia de trimitere în judecată şi la caracterizarea în drept a infracţiunii, nefiind suficientă numai o descriere a unei situaţii de fapt pentru ca instanţa să se considere legal învestită. Acuzaţia în materie penală, deşi presupune descrierea situaţiei de fapt, conţine ca element sine qua non caracterizarea în drept de natură a contura consecinţele actului infracţional şi limitele în care ar putea interveni tragerea la răspundere penală.

Conform art. 345 C. proc. pen., instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului. Hotărârea pronunţată de prima instanţă trebuie să cuprindă soluţia pe latura penală, respectiv in legătură cu fiecare infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Inculpatul P.Ş. a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., ce se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, însă a fost condamnat, pentru complicitate la infracţiunea de omor, la o pedeapsă ce depăşeşte considerabil maximul special anterior menţionat.

Infracţiunea de favorizare a infractorului face parte din categoria infracţiunilor ce împiedică înfăptuirea justiţiei (Titlul VII - infracţiuni ce aduc atingere unor activităţi de interes public sau unor activităţi reglementate de lege, Cap. II, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei). Această infracţiune nu cunoaşte variante agravate şi nu este o infracţiune complexă care eventual să absoarbă în conţinutul său constitutiv alte infracţiuni (cum ar fi cele împotriva vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii) care să permită ulterior spargerea unităţii legale, în urma schimbării încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., infracţiunile absorbite dobândind autonomie şi relevanţă juridică. În cazul infracţiunii complexe, ca şi în situaţia infracţiunii continuate, faţă de toate actele materiale sau de executare se pune în mişcare acţiunea penală, chiar dacă nu distinct, ci în considerarea infracţiunii unice legale.

În prezenta cauză inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de omor şi nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o astfel de faptă. Acţiunea penală nu ar putea fi pusă în mişcare faţă de o nouă acuzaţie în materie penală cum este infracţiunea de omor decât prin extinderea procesului penal cu privire la alte fapte, în baza art. 336 C. proc. pen., însă acest text nu poate fi incident deoarece datele cu privire la această nouă infracţiune nu au rezultat din cercetarea judecătorească, ci erau cunoscute şi de organul de urmărire penală care a decis trimiterea în judecată pentru favorizarea infractorului. Trebuie subliniat faptul că această caracterizare în drept a activităţii infracţionale a inculpatului P.Ş. a fost dictată de modalitatea în care reprezentantul Ministerului Public a apreciat asupra momentului consumării infracţiunii de omor reţinută în sarcina coinculpaţilor şi de faptul că aceasta a urmat activităţii de lovire exercitate de ceilalţi participanţi. Această interpretare a condus procurorul la concluzia că trimiterea în judecată şi punerea în mişcare a acţiunii penale nu se pot realiza, pentru participantul ce a intervenit ulterior activităţilor de lovire, decât pentru o infracţiune de favorizarea infractorului, negând relevanţa juridică a faptului că la momentul la care inculpatul P.Ş. a acţionat moartea victimei nu se instalase.

Mecanismul schimbării încadrării juridice astfel încât să cuprindă un element complet nou faţă de acuzaţia cu care instanţa a fost învestită, în sensul reţinerii în sarcina inculpatului a unei noi infracţiuni, având un obiect juridic total diferit şi cu consecinţe juridice noi, determinate de limitele de pedeapsă considerabil mai grave, încalcă atât noţiunea de previzibilitate (art. 7 din CEDO), cât şi dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei în materie penală (art. 6 paragraful 3 lit. a))” şi, ca urmare, în modalitatea descrisă, schimbarea încadrării juridice nu putea opera faţă de inculpat.

În opinie majoritară s-a considerat că această modalitate de interpretare a noţiunii de acuzaţie în materie penală ar face inoperabil textul ce reglementează schimbarea încadrării juridice, art. 334 C. proc. pen. În realitate schimbarea încadrării juridice nu poate crea posibilitatea instanţei de a pune în mişcare acţiunea penală pentru infracţiuni străine de dispoziţia procurorului de trimitere în judecată şi în alte cazuri şi condiţii decât cele reglementate în art. 335 şi urm. C. proc. pen. Situaţiile in care instanţa poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru noi infracţiuni sau participanţi, constituie excepţii de la regula potrivit căreia titularul acţiunii penale este procurorul şi, ca urmare, sunt de strictă interpretare.

← ICCJ. Decizia nr. 43/2013. Penal. Trafic internaţional de...  ICCJ. Decizia nr. 248/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 304/2013. Penal