ICCJ. Decizia nr. 328/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 328/2013
Dosar nr. 10675/118/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 10675/118/2010 s-a dispus:
„În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativa la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b)-art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul S.N. născut la data de 24 martie 1966, în comuna T., judeţul Constanţa, cetăţean român, studii 12 clase, căsătorit, fără antecedente penale, fără ocupaţie, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 862 C. pen. fixează termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 3 ani.
În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia de a respecta următoarele masuri de supraveghere:
a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea pe durata termenului de încercare, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) sa anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de munca;
d) sa comunice informaţii de natura a fi controlate mijloacele lui de existenţă;
Atrage atenţia inculpatului asupra art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni, ori nerespectării măsurilor de supraveghere în termenul de încercare stabilit.
În baza art. 71 C. pen interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a şi b) C. pen, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean Constanţa şi partea civilă L.C.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-art. 999 C. civ. obligă pe inculpatul S.N. sa plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean Urgenţă Constanţa suma de 320,46 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar către partea civilă L.C. suma de 5.000 euro, echivalentul în RON la data efectuării plăţii efective, reprezentând daune morale.
Respinge cererea formulată de partea civilă L.C. de instituire de măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul S.N. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 30 august 2011, pe rolul Tribunalului Constanţa s-a înregistrat cauza cu nr. 10675/118/2010, privind pe inculpatul S.N., trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta nr. 1088/P/2010 din data de 27 august 2010 pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului ca, la data de 9 mai 2010, a avut loc un incident în parcarea hotelului C. din Costineşti, ocazie cu care inculpatul S.N. l-a lovit cu o sabie pe partea vătămata L.C., producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, prin hemoragie externă cu anemie acută consecutivă, faptă săvârşită pe fondul unei stări de tensiune prealabilă.
În susţinerea actului de inculpare au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, acte medicale şi medico-legale, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, testarea poligraf a inculpatului şi a părţii vătămate.
În faza cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, partea vătămată, martorii din lucrări şi martorii V.R. şi O.L., ce au fost încuviinţaţi de instanţă, a fost înaintat dosarul la I.N.M.L. M.M. Bucureşti, care a avizat actul medico-legal ce o vizează pe partea vătămata L.C., formulând în acest sens şi concluzii proprii.
Pe baza tuturor probelor administrate în cauză instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 9 mai 2010, inculpatul S.N. a aflat de la persoane din anturajul său că fiul său, S.A., a fost agresat în discotecă, de către L.C., motiv pentru care i-a cerut fiului său să se întâlnească pentru a da explicaţii, întrucât nu fusese încunoştinţat despre acest aspect. Totodată martorul P.D. l-a avertizat pe inculpat că partea vătămată L.C. îl caută şi pe el ca să îl bată.
În timp ce se deplasau cu autoturismul, s-au întâlnit prin localitate cu L.C., care era singur în maşină, moment în care inculpatul l-a întrebat ce are cu fiul său, fără a primi un răspuns clar, in schimb i-au fost adresate injurii.
După acest moment, partea vătămată L.C. a plecat spre domiciliu, de unde i-a luat pe fraţii săi, L.F. şi L.V.A., toţi trei urcându-se în autoturismul marca B., aparţinând lui L.C., cu care s-au deplasat prin localitatea Costineşti, până în apropierea Hotelului C., unde de altfel locuieşte inculpatul S.N.
După cum susţine inculpatul, acesta, după întâlnirea menţionată, şi-a continuat traseul până la domiciliul său, însă constatând că soţia sa nu este la domiciliu, s-au întors să o ia dintr-o localitate din apropiere, motiv pentru care au plecat din nou cu autoturismul marca M., condus de inculpatul S.N.
În zona parcării din spatele Hotelului C. din staţiunea Costinesti, maşinile inculpatului şi a părţii vătămate s-au intersectat din nou şi au oprit, maşina părţii vătămate a fost oprită perpendicular pe Aleea S., iar în spatele acesteia a fost oprită maşina condusă de inculpatul S.N.
După cum susţin ambele părţi, au coborât din maşini pentru a purta o discuţie, însă în realitate inculpatul S.N. a coborât cu o sabie de culoare neagră în mână, asemenea şi fiul său, S.A., pentru a-i intimida pe fraţii Lupu, care prin condiţia fizică şi pregătirea părţii vătămate, antrenat în arte marţiale, ar fi fost în inferioritate, fără asemenea arme.
Instanţa reţine că ambele părţi au acceptat să fie angrenate în conflict, în sensul că inculpatul a adoptat o poziţie ofensivă, iar partea vătămată împreună cu fraţii săi, L.F. şi L.V.A., au încercat să le demonstreze că nu pot fi intimidaţi de săbii şi pot chiar să-i dezarmeze de acestea.
De altfel, acest lucru s-a întâmplat în cazul fiului inculpatului, S.A., care ţinând sabia la picior şi încercând să aplice lovituri în partea inferioară lui L.V.A., cu care s-a confruntat în mod direct, acesta a fost dezarmat de sabie, în momentul în care a fost lovit peste mână cu un corp contondent, sabia i-a căzut, după care el a fugit spre zona Poştei.
L.C. şi L.F. s-au angrenat într-un conflict deschis cu S.N., care s-a dovedit mai violent, tocmai prin loviturile aplicate celor doi fraţi, în zona braţului stâng şi în zona scapulară în cazul părţii vătămate L.C. şi a braţului drept, în cazul martorului L.F., fapt confirmat într-o primă declaraţie dată de martorul T.D.A. dar şi de actele medico-legale.
Partea vătămată L.C. şi fratele acestuia, L.F., indignaţi şi mai mult de atacul inculpatului, au încercat o dezarmare a acestuia de sabie, prin ţinerea inculpatului, punerea acestuia la pământ, aplicarea unor lovituri acestuia, iar în momentul ripostei violente a inculpatului, care încerca să-i lovească pe cei doi, partea vătămată L.C., încercând să prindă sabia, a luat-o cu ambele mâini de tăiş, inculpatul a tras de sabie şi în această manieră partea vătămată a suferit tăieturi la nivelul palmelor şi tot în aceleaşi împrejurări a fost tăiat cu sabia şi inculpatul S.N. în zona antebraţului drept.
În timpul conflictului, la faţa locului au venit şi martorul T.D.A. şi L.V.A., care au perceput in mod direct situaţia creata, relatând că, L.C. şi L.F. s-au retras în apropierea spaţiului verde şi stăteau pe un capac de canalizare, iar inculpatului, speriat de cele întâmplate, s-a îndreptat spre hotel, ameninţând că-i va tăia cu sabia pe cei din familia L.
În acelaşi timp, la faţa locului a sosit şi un echipaj de jandarmi, care au constatat că S.N. venea spre aleea unde a avut loc incidentul, iar L.I. a ridicat o sabie din iarbă şi împreună cu L.V.A. s-au îndreptat spre inculpat cu sabia în mână. După ce au fost somaţi regulamentar L.I. a aruncat sabia.
Pentru că la faţa locului nu venea nicio ambulanţă, L.C. a plecat cu maşina personală spre spital, maşină condusă de fratele sau, L.I., care a reuşit să părăsească locul, fără a întâmpina dificultăţi de manevrare, iar inculpatul S.N. a plecat cu maşina Logan ce aparţinea poliţiei tot spre spital.
Atât inculpatul cât şi partea vătămată îşi aduceau acuze reciproc, şi tot cu acea ocazie inculpatul a susţinut că nu îşi găseşte cheile autoturismului, iar la momentul efectuării de cercetări la faţa locului, în autoturismul acestuia a fost găsită o teaca de sabie de culoare neagră.
Din raportul de constatare medico-legală din data de 24 iunie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Constanţa reiese că, partea vătămată L.C. a suferit leziuni traumatice la nivelul palmelor, antebraţului stâng şi scalpului, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu muchii tăioase, iar leziunile de la nivelul mâinilor au caracter de autoapărare.
Necesita 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viaţa victimei prin hemoragie externă cu anemie acută consecutivă, necesitând asistenţă medico-chirurgicală de urgenţă.
În faza cercetării judecătoreşti, în urma trimiterii dosarului la Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti, a fost avizat actul medico-legal din data de 24 iunie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Constanţa, cu precizarea că, deşi este un caz particular, de limita în ceea ce priveşte caracterul de punere în primejdie a vieţii, topografia şi morfologia plăgilor produse pot fi considerate de natură să pună în primejdie viaţa, mai ales prin simtomatologia de tip socogen constatată de echipajul SMURD, care, prin măsurile de echilibrare hemodinamice prompt acordate, au reuşit să înlăture în timp evoluţia spre instalare a şocului hemoragie propriu zis.
În baza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului S.N. comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă şi nu cea de tentativă la omor calificat, motiv pentru care a procedat la schimbarea încadrării juridice, având în vedere că, raportat la caracteristicile speţei de faţă şi la situaţia de fapt concretă reţinută de instanţa de fond nu se poate reţine intenţia directă sau indirectă a inculpatului în comiterea infracţiunii contra vieţii aşa cum s-a dispus trimiterea în judecată.
La stabilirea atitudinii psihice a inculpatului, în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii sau integrităţii corporale se ţine seama de un complex de condiţii anterioare, concomitente şi posterioare săvârşirii faptei, cum sunt împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, natura şi caracteristicile mijlocului folosit, intensitatea loviturilor, numărul acestora, locul sau regiunea corporală vizată şi lezată, consecinţele produse, raporturile anterioare dintre autor şi victimă, experienţa de viaţă a autorului faptei, alte împrejurări care unite cu elementul material, să dovedească fără dubii poziţia subiectivă a inculpatului, faţă de fapta şi rezultatele posibile ale acesteia.
Se va pleca de la premiza că, aşa cum s-a specificat şi în raportul de avizare emis de I.N.M.L. M.M. Bucureşti, Comisia de Avizare şi Control, cazul părţii vătămate este unul particular şi se află la limita în ceea ce priveşte caracterul de punere în primejdie a vieţii, leziunile de cea mai mare însemnătate şi care au dus la stabilirea unei asemenea concluzii fiind cele situate la nivelul mâinilor.
Chiar şi având în vedere această opinie, instanţa este cea care stabileşte elementul intenţional al inculpatului la momentul comiterii faptei, ori, in cazul de fata acesta a acţionat folosindu-se de un corp tăietor, apt de a suprima viaţa, însă mecanismul şi condiţiile în care au fost produse leziunile este cel reţinut anterior şi anume inculpatul a ieşit cu sabia, în momentul în care a observat că partea vătămată împreună cu alţi doi fraţi au venit să-i aplice o corecţie, aşa cum de altfel fusese informat. Inculpatul dându-şi seama de raportul de forţe dintre el şi fiul sau pe de o parte şi inculpat şi fraţii acestuia pe de altă parte (practicanţi de sport şi lupte) şi-a dat seama că nu are nicio şansa să-i înfrunte decât dacă va avea asupra lui şi o sabie. Săbiile aflate asupra lui şi a fiului său au fost etalate în scop de intimidare iniţial, însă faţă de poziţia adoptată de partea vătămată şi cei doi fraţi, de a se încerca dezarmarea şi aplicarea corecţiei promise, inculpatul a trecut la folosirea săbiei, atunci când a fost provocat de L.C. şi L.F., lovirile fiind aplicate la nivelul braţelor pentru ambii adversari, la nivelul capului în cazul părţii vătămate, în timp ce acesta se eschiva, iar leziunile situate la nivelul mâinilor, după cum se poate explica pe baza actelor medicale şi planşelor foto, au fost rezultatul acţiunii părţii vătămate, care a prins sabia de tăiş, în încercarea de a-l dezarma pe inculpat, atunci când cei doi s-au confruntat şi îmbrâncit reciproc. Deci, producerea acestor leziuni nu sunt rezultatul voinţei inculpatului de a produce moartea părţii vătămate, ci doar de a-i aplica o corecţie, care prin natura corpurilor tăietoare folosite a condus la acel rezultat grav.
Intenţia inculpatului a fost apreciată de instanţă, prin prisma celor declarate de martorii ce susţin versiunea părţii vătămate şi anume că fiul acestuia stătea cu sabia la picior, fiind vădit lipsit de experienţa unui atac, profera ameninţări care nu au fost luate nici un moment în serios de fraţii L., aşa se explică cum acesta a fost dezarmat imediat de L.V.A. şi apoi fugărit de acesta, iar inculpatul, care părea un adversar mai periculos s-a confruntat cu partea vătămată şi cu L.F., loviturile fiind aplicate necorelat şi dezordonat, vizând braţele în principal, iar leziunea de la nivelul capului fiind una superficială, inaptă de a avea consecinţe nefaste pentru partea vătămată.
De altfel, partea vătămată putea să evite o asemenea confruntare, deoarece avea posibilitatea după cum s-a stabilit, să plece cu maşina imediat, însă a ales varianta de a coborî din maşină, de a-i antrena şi pe cei doi fraţi într-un conflict, care încă de la început putea fi apreciat ca fiind periculos, din moment ce inculpatul deţinea o sabie, însă aşa cum partea vătămată şi martorii au susţinut în faţa instanţei, nu le era teamă, „şi au ieşit să vadă ce se întâmplă", de fapt au ieşit să le dovedească celor doi că pot fi dovediţi chiar şi înarmaţi.
Mai mult, partea vătămată nu este la prima experienţă de acest gen şi acest lucru se observă din înscrisurile transmise de poliţie, în care se specifică împrejurarea că a fost angrenat în mai multe conflicte, i-a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prin ordonanţa nr. 10371/p/2008 pentru un incident similar ce a avut loc pe o terasa din Staţiunea Eforie, iar din înscrisurile depuse de partea vătămată în susţinerea laturii civile (articol din ziar), reiese că acesta a fost cooptat pentru a practica arte marţiale, în condiţii similare şi anume, L.C. a fost văzut în timp ce a pus la pământ 6 persoane în timpul unui conflict ce a avut loc pe litoralul Marii Negre.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici teza potrivit căreia, inculpatul S.N. a acţionat în legitimă apărare, deoarece, asemenea părţii vătămate şi inculpatul avea posibilităţi reale să evite conflictul, însă ştiind că poartă asupra sa o armă, s-a simţit în măsură să acţioneze asupra părţii vătămate, care a intrat în conflict fără arme, dar fiind în superioritate fizică şi numerică. Inculpatul, la vârsta pe care o are şi experienţa de viaţă, putea sa aprecieze că va avea loc un conflict şi nu se va termina prin simpla expunere a unor săbii, însă a acceptat această posibilitate şi chiar a lovit partea vătămată în anumite zone ale corpului neconsiderate vitale, dar suficient de intens, încât să se poată ajunge la rezultate mult mai grave.
Nu se va reţine apărarea inculpatului, potrivit cu care a acţionat de aşa manieră, pentru că nu avea efectiv ce să facă, ci se va reţine că el a atacat partea vătămată cu sabia, fiind provocat de aceasta. Inculpatul se afla într-un spaţiu deschis, putea să fugă, chiar acceptând şi ipoteza că şi-a rătăcit cheile autoturismului, deoarece locuinţa sa se afla la mică distanţă, avea cui să ceară ajutorul în zonă, fiind o zona locuită, însa el şi-a dorit să intre în conflict şi la rândul său a intenţionat să aplice o corecţie, având în vedere că, în mod obişnuit, nu oricine iese cu o sabie în mână din autoturism pentru a rezolva o situaţie conflictuală.
Starea de provocare reţinută în favoarea inculpatului reiese din modul în care a acţionat partea vătămată şi anume, după un schimb de replici în trafic, în timp ce partea vătămată L.C. era singură în maşină, a revenit în apropierea locuinţei inculpatului, împreună cu doi fraţi şi l-a aşteptat pe acesta pentru a-l antrena în incident.
Prin urmare, instanţa în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativa de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi va reţine şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. circumstanţa atenuantă a provocării, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
În termen legal, împotriva sentinţei penale nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 10675/118/2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea vătămată L.C. şi inculpatul S.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a vizat două aspecte:
- greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., referitor la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motivând că probele dosarului dovedesc că inculpatul a acţionat, cel puţin cu intenţie indirectă, acceptând producerea rezultatului, întrucât a înţeles să atace partea vătămată cu o sabie, obiect apt să pună în primejdie viaţa victimei, în zone vitale, cea a capului, a braţului cauzându-i leziuni care puteau produce decesul victimei dacă nu se intervenea de urgenţă de echipajul SMURD care au înlăturat consecinţele intrării acesteia în şoc hemoragie;
- greşita reţinere a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport de incidentul minor care a existat anterior între partea vătămată şi inculpat, când partea vătămată, după un schimb de replici, în trafic, înjurături şi ameninţări reciproce a acţionat fără a aduce atingeri grave demnităţii persoanei inculpatului, care să justifice aplicarea de lovituri în zone vitale.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fără a se reţine circumstanţa atenuantă judiciară a provocării.
Prin apelul declarat, partea vătămată L.C. a criticat soluţia fondului sub aspectul laturii penale pentru aceleaşi motive susţinute de reprezentantul Ministerului Public.
În ceea ce priveşte latura civilă a solicitat majorarea despăgubirilor civile, acordate cu titlu de daune morale, în raport de prejudiciul moral cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, constând în aceea că a determinat că aceasta să nu mai poată continua cariera sa de antrenor sportiv şi practicant superior de arte marţiale şi ca efect al înlăturării circumstanţei atenuante judiciare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În dezvoltarea orală a motivelor de apel, inculpatul S.N., prin apărător, a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motivată de existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cea prevăzută de art. 44 alin. (1), (3) C. pen., legitima apărare, întrucât inculpatul a acţionat pentru a se apăra în urma unui atac material, direct şi injust îndreptat împotriva sa cu un obiect tăietor şi i-au fost aplicate lovituri cu sabia, cauzându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal din 12 mai 2010, emis de S.M.L. judeţul Constanţa.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în bata art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., greşita soluţionare a laturii civile, câtă vreme inculpatul s-a aflat în legitimă apărare, urmărind să înlăture atacul exercitat împotriva sa şi a copilului său:
În subsidiar, în situaţia reţinerii faptei pentru care a fost condamnat să se analizeze că sub aspectul laturii civile partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului cauzat în patrimoniul său.
Instanţa de apel a apreciat ca nefondată critica parchetului privind schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinând că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte critica parchetului, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor referitoare la starea de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) Cod, curtea a considerat că, în contextul cauzei, nu se poate reţine în favoarea inculpatului această circumstanţă atenuantă.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Faţă de aceste dispoziţii legale, condiţiile de existenţă ale provocării privesc:
- existenţe unei anumite acţiuni de provocarea din partea părţii vătămate;
- atacul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului;
- sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, infractorul să fi săvârşit infracţiunea;
- infracţiune să se îndrepte împotriva provocatorului.
Prin urmare, pentru reţinerea scuzei provocării trebuie dovedite existenţa cumulativă a celor patru condiţii enunţate mai sus.
În speţă, din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reiese că, în ziua săvârşirii faptei, inculpatul s-a dus să se întâlnească cu partea vătămată înarmat cu o sabie, după ce anterior a avut loc un schimb de replici în trafic, când cei doi s-au înjurat şi ameninţat reciproc. Ori, provocarea ce trebuie să vină din partea persoanei părţii vătămate, trebuie să se fi produs prin violenţă ceea ce nu s-a petrecut în cauză, sau, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, ceea ce de asemenea nu se poate aprecia că a existat în speţă, având în vedere că, între partea vătămată şi inculpat a avut loc doar un schimb de replici, în care s-au înjurat şi ameninţat reciproc după care ambii conducători auto au plecat în direcţii opuse. Un astfel de incident minor nu poate crea o puternică tulburare sau emoţie şi nu poate fi apreciat că ar fi adus atingere demnităţii în vreun mod grav, care să atragă reţinerea stării de provocare.
Prin urmare, ceea ce prima instanţă a reţinut ca fiind un act provocator, schimbul de replici din trafic, nu poate fi asimilat şi nu se circumscrie noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., fiind simple reproşuri, injurii şi ameninţări reciproce, lipsite de elemente certe de agresiune, care nu pot fi considerate acţiuni ilicite grave, aşa cum le denumeşte textul de lege menţionat şi nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, care să producă o surescitare nervoasă şi să-i răpească acestuia posibilitatea de control a acţiunilor sale.
Ca atare nu se poate reţine existenţa unui act de provocare din partea victimei, nefiind întrunite nici una din condiţiile mai sus menţionate.
Având în vedere că motivele de apel invocate de partea vătămată sunt, sub aspectul laturii penale, aceleaşi cu cele invocate de parchet, curtea nu Ie-a mai reluat, fiind analizate anterior.
Faţă de înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării se apreciază că, în cauză, se impune majorarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale de la 5.000 euro la 8.000 euro, de natură să acopere prejudiciul moral cauzat părţii vătămate prin fapta ilicită a inculpatului, chiar şi în lipsa unor criterii legale de evaluare a acestuia, întinderea fiind astfel corect stabilită.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul S.N., s-a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (3) C. pen. privind legitima apărare, astfel cum susţine inculpatul, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât, chiar dacă s-ar reţine că a avut loc un atac material nu este îndeplinită o altă condiţie referitoare la atac, respectiv ca aceasta să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, întrucât ceea ce a făcut partea vătămată nu confirmă existenţa unui pericol grav pentru persoana inculpatului.
În referire la ipoteza prevăzută de art 44 alin. (3) C. pen., de subliniat că depăşirea limitei legitimei apărări se realizează cu condiţia proporţionalităţii apărării cu atacul presupunând o reacţie exagerată din partea celui care se apără, reacţie ce se datorează unei stări de tulburare sau de temere, ori, în speţă, inculpatul a acţionat în maniera reţinută de instanţa fondului, folosind o sabie în zone, care deşi nu erau vitale i-au cauzat părţii vătămate leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie externă şi anemie acută consecutivă.
Ca atare, în cauză nu se justifică achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 37/P din 21 martie 2012, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de apelantul parte vătămată L.C. împotriva sentinţei penale nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanta în Dosar nr. 10675/118/2010,
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 10675/118/2010, şi rejudecând, a dispus:
A înlăturat pentru inculpatul S.N. aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b)-art. 76 lit. d) C. pen. referitor la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului S.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. de la 1 an şi 10 luni închisoare la 3 ani închisoare.
A majorat termenul de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., de la 4 ani şi 10 luni la 5 ani.
A majorat daunele morale la care a fost obligat inculpatul S.N. către partea civilă L.C. de la 5.000 euro la 8.000 euro.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe care nu sunt contrare prezentei decizii.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpatul S.N. şi partea vătămată L.C.
Parchetul, invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 17 şi 14 C. proc. pen., a solicitat:
1) admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
S-a arătat că decizia atacată nu conţine motivele pentru care s-a reţinut încadrarea juridică a faptei dată de instanţa fondului.
2) admiterea recursului întrucât, în mod nelegal, instanţa fondului a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că inculpatul a lovit victima cu o sabie în zone vitale ale corpului (cap şi braţe); din declaraţiile martorului T.D.A., din planşele foto, precum şi din actul medico-legal rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, astfel încât, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174-175 lit. e) C. pen.
3) admiterea recursului cu consecinţa aplicării unei pedepse corect individualizată raportat la noua încadrare juridică a faptei.
Partea vătămată L.C. a arătat că este de acord cu criticile formulate de parchet şi a invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
A arătat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 174-175 lit. e) C. pen., iar pedeapsa aplicată inculpatului este greşit individualizată atât în privinţa cuantumului, cât şi a modalităţii de executare a acesteia.
De asemenea s-a mai arătat că au existat elemente de premeditare în săvârşirea faptei, iar aplicarea unor lovituri în zone vitale ale corpului, cu ajutorul unor arme letale, trădează intenţia directă de a ucide.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a arătat că majorarea despăgubirilor de către instanţa de apel este nesemnificativă.
Inculpatul a susţinut oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, invocând temeiurile de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12,172 şi 18 C. proc. pen.
S-a arătat că în mod greşit s-a respins solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize medico-legale, în condiţiile în care, în cauză, a fost efectuat un singur raport de expertiză medico-legală, în timpul urmăririi penale, ale cărui concluzii au fost că s-a pus în pericol viaţa părţii vătămate.
Din punctul său de vedere, singura plagă importantă prezentată de partea vătămată a fost la nivelul palmelor, atunci când aceasta a prins sabia cu mâna şi a tras.
În aceste condiţii este necesare a se stabili, pe baza unei noi expertize medico-legale, dacă într-adevăr, se fundamentează ştiinţific concluzia primului raport privind punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate.
În al doilea rând, a arătat că, în mod greşit a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. d) C. pen.
De asemenea, decizia pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde o motivare şi nu răspunde la toate motivele de apel formulate de inculpat, în condiţiile în care declaraţiie părţii vătămate date pe parcursul procesului penal sunt contradictorii.
Pe de altă parte, declaraţiile martorului T.D.A. şi ale celor doi fraţi L. sunt, de asemenea, contradictorii.
Pentru toate cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În al treilea rând, s-a arătat că, în mod greşit, recurentul inculpat a fost condamnat, în condiţiile în care erau incidente dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Recursurile sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează: Înalta Curte, analizând în mod prioritar criticile formulate de recurenţi prin care se solicită casarea cu trimitere a deciziei recurate, apreciază că acestea sunt fondate.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., motiv de recurs însuşit şi de partea vătămată, susţinând că hotărârea pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
Acelaşi caz de casare a fost invocat şi de inculpat, care, de asemenea, din perspectiva sa, consideră că nu i s-a răpuns la toate criticile formulate în apel.
Înalta Curte, verificând decizia recurată, constată că instanţa de apel nu a analizat critica invocată atât în apelul părţii vătămate, cât şi în apelul parchetului, critică ce viza greşita schimbare a încadrării juridice a faptei de către instanţa de fond, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În considerentele deciziei, singura frază ce se referă la aceste critici cuprinde următoarele: „Pe baza probatoriului administrat, atât în faza urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpatului, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse, aplicând în mod corect dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice".
Este evident că instanţa de apel nu a efectuat un examen propriu şi obiectiv al probelor administrate şi, astfel, nu a răspuns criticii formulate cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei.
Atât jurisprudenţa internă, cât şi cea a C.E.D.O. au statuat necesitatea ca instanţa de control judiciar să răspundă cu argumente fiecărei critici invocate de părţi, chiar şi în ipoteza în care îşi însuşeşte concluziile şi motivarea primei instanţe, motivarea hotărârii reprezentând un element de transparenţă inerent oricărui act jurisdicţional. Constatând lipsa de motivare a deciziei recurate, Înalta Curte, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate în cauză, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
Dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune a fi examinate şi celelalte critici formulate de recurenţi, inclusiv de către inculpat, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpatul S.N. şi partea vătămată L.C. împotriva deciziei penale nr. 37/P din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Penal → |
|---|
