ICCJ. Decizia nr. 326/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 326/2013

Dosar nr. 76982/3/2011

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 197 din 21 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.N.V. din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.N.V., născut la data de 28 ianuarie 1948, în Bucureşti, studii 7 clase şi şcoala profesională, pensionar, necăsătorit, fără copii, domiciliat în Bucureşti, sector 2, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II -a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 83 C. pen., s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părţii civile R.D.I. de obligare a inculpatului la daune morale.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată şi alăturată acţiunii penale de partea civilă de partea civilă R.D.I., domiciliat în B., judeţul Prahova şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile R.D.I. suma de 2.000 RON reprezentând daune materiale.

A fost admisă acţiunea civilă formulată şi alăturată acţiunii penale de partea civilă de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1 şi a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 2.035,12 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea civilă în perioada 5-8 mai 2009.

A mai fost obligat inculpatul la 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului, din analiza ansamblului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 5 mai 2009, în jurul orei 20:45, pe strada str. S. din sectorul 2, inculpatul P.N.V. a înjunghiat-o în zona abdomenului, cu un cuţit cu lama de 30 cm., pe partea vătămată R.D.I.

Urmare agresiunii, partea vătămată a fost internată în perioada 5-18 mai 2009, la Spitalul Clinic de Urgenţă F. cu diagnosticul: „plagă înjunghiată flanc stâng cu interesarea unghiului splenic al colonului (seromusculară). Hemoperitoneu mediu: hematom retroperitoneal". Conform raportului de expertiză medico-legală din 2009, la partea vătămată R.D.I. au fost constatate următoarele leziuni:

- flanc stâng cicatrice violacee cu cruste brune restante pe alocuri, de forma literei S în oglindă, de 6 cm. lungime, dispusă longitudinal, cu cicatrici transversale corespunzătoare suturilor;

- abdominal median cicatrici longitudinale violacee cu cruste brun restante pe alocuri, de 16 cm. lungime cu polul cranial la 9 cm. de polul inferior al sternului, prezentând cicatrici transversale corespunzătoare suturilor;

-flanc drept inferior cicatrice violacee de 1 cm. cu cruste restante (post tub dren).

Conform concluziilor raportului de expertiză medicală, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit, briceag sau similar). Leziunile pot data din 5 mai 2009, au necesitat 23-25 de zile de îngrijiri medicale şi nu constituie infirmitate. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei.

În faza de urmărire penală, fiind audiată partea vătămată R.D.I., aceasta a declarat că la data de 5 mai 2009, în jurul orei 20:45, se afla pe strada S. din sectorul 2, împreună cu martorii V.A.D., D.C.A. şi P.R.G. (la a cărei locuinţă veniseră cu autoturismul condus de către martorul V.A.D.). în condiţiile în care autoturismul respectiv fusese parcat în dreptul imobilului locuit de către inculpatul P.N.V., acesta a început să profereze înjurături la adresa celor trei tineri, solicitându-le să parcheze într-un alt loc, după care a intrat în imobil. La scurt timp, inculpatul a revenit în stradă având asupra sa un cuţit învelit într-un ziar, după care, cu toate că martorul V.A.D. mutase între timp autovehiculul, inculpatul s-a apropiat de grupul de băieţi în care se afla partea vătămată şi a înjunghiat-o pe aceasta cu cuţitul.

În declaraţiile sale, inculpatul P.N.V. a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că, la data de 5 mai 2009, în dreptul porţii de acces în curtea imobilului unde locuieşte era parcat un autoturism în care se aflau mai mulţi tineri, i-a cerut şoferului acestuia să-l parcheze într-un alt loc, însă acesta I-a înjurat de mamă, motiv pentru care s-a dus în casă de unde luat un cuţit cu lama de 30 de cm., pe care I-a mascat într-un ziar. Revenit în stradă, inculpatul a găsit autoturismul mutat şi, cerându-le socoteală tinerilor pentru insultă, a fost înjurat din nou, după care I-a înjunghiat pe tânărul care venea spre el. Astfel, inculpatul a declarat: „am luat cuţitul de pe patul meu (...), lama cuţitului era de 25 cm lungime (...), cuţitul era învelit într-o bucată de carton (...), m-am îndreptat dinspre casă în direcţia grupului (...), din grup s-a desprins un băiat care s-a îndreptat ameninţător spre mine (...), eu l-am lovit cu cuţitul în zona abdomenului, lateral".

Martorii P.R.G., D.C.A. şi V.A.D. au declarat că la data de 5 mai 2009, în jurul orei 20:45, se aflau în faţa imobilului situat pe strada S., când inculpatul a început să solicite pe un ton nervos şi cu cuvinte jignitoare eliberarea locului din faţa porţii sale. Martorul V.A.D. i-a răspuns politicos că vor pleca imediat, după care, cu toate că autovehiculul a fost parcat în alt loc, inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată cu un cuţit mare pe care-l avea mascat într-un ziar.

Martorul I.G. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul P.N.V. din anul 1970, când cei doi au fost colegi de şcoală, că de-a lungul timpului a constatat că acesta devine brusc nervos având manifestări violente, înjurând şi lovind cu pumnii în pereţi. Martorul a mai relatat că, la data de 6 mai 2009, I-a sunat pe inculpat la telefon, ocazie cu care acesta i-a relatat că în seara precedentă a înjunghiat o persoană care l-a înjurat de mamă.

În faza de cercetare judecătorească, în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2012, Tribunalul a procedat la audierea inculpatului P.N.V., cele declarate fiind consemnate în proces-verbal, ataşat la dosarul cauzei.

Audiat fiind, inculpatul P.N.V. arată că cunoaşte actul de inculpare, însă precizează că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii. În continuarea declaraţiei, arată inculpatul că nu o cunoştea pe partea vătămată R.D.I. însă, la data de 5 mai 2009, se afla la un prieten şi reţine că erau nişte meciuri în campionatul României, iar în jurul orei 20:30, a plecat de la acesta şi s-a îndreptat spre domiciliul său însă, în dreptul porţii imobilului unde locuia, a constatat că se afla parcat un autoturism şi constatând că nu poate intra, a rugat-o pe partea vătămată să mute autoturismul, după ce în prealabil aflase că este autoturismul lui.

Precizează inculpatul că partea vătămată l-a înjurat, apoi a intrat în casă pentru a lua un cuţit pentru a-i tăia un cauciuc de la maşină însă nu a reuşit întrucât ei erau trei şi l-a văzut pe partea vătămată îndreptându-se spre el cu mâna ridicată, probabil pentru a-l lovi, moment în care s-a ferit şi întrucât avea la el cuţitul, l-a scos şi l-a lovit în partea stângă a abdomenului.

În finalul declaraţiei, arată inculpatul că băuse 200 ml. de ţuică în 4 ore şi jumătate şi chiar mâncase la prietenul său iar după incident, a ajuns în casă şi la scurt timp a venit poliţia, nu a văzut ce s-a întâmplat cu partea vătămată dar, a doua zi, a aflat că partea vătămată este la spital.

În şedinţa publică din data de 16 februarie 2012, Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 326 C. proc. pen., a procedat la audierea părţii vătămate R.D.I., depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

În declaraţia dată, partea vătămată R.D.I. arată că se constituie parte civilă faţă de inculpat cu suma de: daune materiale 5.000 RON şi 2.000 euro daune morale.

Precizează că suma de 5.000 RON daune materiale constă în cheltuielile efectuate cu spitalizarea, recuperarea în urma intervenţiei, medicamentaţia şi implicit cheltuielile de transport, aproximativ o lună cu taxiul. Daunele morale Ie-a lăsat la aprecierea instanţei. Precizează în continuarea declaraţiei că, în seara de 5 mai 2009, se îndrepta spre un restaurant în zona Regie. în zona Moşilor, a avut un accident de maşină şi a parcat în acea seară în dreptul locuinţei d-nei P.R.G.; a apărut inculpatul care l-a rugat să mute maşina pentru că îi încurca accesul în imobil, deşi autoturismul a fost mutat, însă foarte nervos inculpatul a intrat în curte, la scurt timp a ieşit, tot nervos a lovit poarta şi a făcut doi paşi spre el şi l-a înjunghiat.

Cu acest prilej, partea vătămată a observat în mâna inculpatului doar un ziar, fără a constata sau nu dacă avea vreun cuţit.

La acelaşi termen de judecată, Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. art. 327 C. proc. pen., a procedat la audierea, sub prestare de jurământ, a martorilor D.C.A., V.A.D. şi I.G.

Audiat fiind, martorul D.C.A. şi-a menţinut declaraţiile date la Parchet, întrucât corespund adevărului, arătând că martorul V.A.D. a parcat maşina în dreptul unei locuinţe, moment în care a venit inculpatul, a intrat într-o curte şi apoi a venit să le spună să mute maşina, au mutat maşina, şi-au aprins câte o ţigară întrucât aşteptau pe cineva, P.R.G.; inculpatul a început să îi înjure, nu a văzut nicio altercaţie între inculpat şi partea civilă.

Inculpatul era nervos, atât înainte, cât şi după ce maşina fusese mutată, l-a văzut nervos şi lovind poarta locuinţei, crede că era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a văzut că inculpatul avea un ziar şi la un moment dat, I-a văzut pe partea civilă mai aplecat şi i-a spus că a fost înjunghiat de inculpat, dându-şi seama că inculpatul avea cuţitul învelit în ziar.

După aceasta, inculpatul o alerga pe martora P.R.G., el l-a luat pe partea vătămată şi l-a urcat în maşină pentru a-l duce la spital, iar pe martora P.R.G. a luat-o din mers.

În finalul declaraţiei, martorul precizează că inculpatul a aplicat o singură lovitură de cuţit părţii civile, după care s-a retras, a văzut-o pe martora P.R.G. şi a început să o alerge cu cuţitul.

Martorul V.A.D. fiind audiat şi-a menţinut declaraţiile date la Parchet întrucât corespund adevărului, arătând că, în acea seară, conducea autoturismul T., fiind împreună cu martorul D.C.A. şi partea civilă, s-au oprit în zona Moşilor, întrucât făcuseră un accident, au lovit maşina d-nei P.R.G., au parcat în faţa unei porţi, au coborât toţi din maşină, doamna P.R.G. s-a dus să-şi lase fiica şi a văzut că a apărut un domn, mai în vârstă, care înjura, însă după puţin timp, a ieşit din curte şi inculpatul cu ceva înfăşurat într-un ziar, a început să îi înjure pe toţi, a lovit cu piciorul în poartă şi Ie-a spus să mute maşina.

În continuarea declaraţiei, arată martorul că, deşi au mutat maşina, în tot acest timp colegii săi erau afară, însă inculpatul a continuat să îi înjure şi a văzut că inculpatul s-a apropiat de R.D.I. şi l-a înjunghiat fără ca R.D.I. să-i spună ceva, aplicându-i o singură lovitură de cuţit.

Martorul I.G., fiind audiat şi-a menţinut declaraţiile date la Parchet, întrucât corespund adevărului, arătând că îl cunoaşte pe inculpat de foarte mult timp, de la şcoală, ulterior au fost colegi de serviciu.

Arată martorul că, în ziua de 5 mai 2009, inculpatul fusese la el, a stat cca. 3-4 ore, s-au uitat la un meci, au consumat cea 200 ml. ţuică, după care inculpatul a plecat acasă şi a aflat că a avut loc un incident. Inculpatul i-a spus că, în faţa porţii unde locuieşte a avut loc un accident, că trei puşti l-au înjurat, iar el i-a lovit cu un cuţit, precizându-i că numai unul dintre puşti a fost lovit cu cuţitul.

În continuarea declaraţiei, martorul arată că inculpatul este un om normal, însă din cauza bolii pe care o are, se enervează repede şi probabil, că inculpatul a luat cuţitul din casă, însă când a plecat de la martor, în acea seară, inculpatul nu avea la el un cuţit.

În finalul declaraţiei, martorul arată că ştie că inculpatul lua un tratament pentru a-şi trata boala pe care o are, nu prea obişnuia să bea şi nu poate sa­-şi dea seama dacă pe fondul băuturii era mai nervos.

În şedinţa publică din data de 15 martie 2012, Tribunalul a procedat la audierea, sub prestare de jurământ a martorei P.R.G., care şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale. A arătat martora că într-una din seri, în anul 2009, a avut un incident cu trei băieţi, a ajuns acasă cu fetiţa sa, iar după ce şi-a lăsat fetiţa şi şi-a luat actele dorea să meargă la poliţie pentru a lămuri situaţia cu cei trei. În faţa porţii, era maşina sa şi maşina celor trei băieţi, pe inculpat îl ştia din vedere şi ştia că locuieşte în aceeaşi curte, în casa din spate iar în timp ce discuta cu cei trei referitor la secţia de poliţie spre care să se îndrepte, a apărut inculpatul care a început să vorbească urât cu toţi, deranjându-l ideea că se aflau în locul respectiv.

Arată martora, în continuare, că a evitat să-i răspundă pentru a nu crea probleme, însă cei trei au spus că dacă deranjează se vor muta pe partea cealaltă, iar când partea civilă şi prietenii lui doreau să plece, a văzut că inculpatul a scos o sabie care era învelită într-un ziar şi, într-o secundă, din doi paşi a ajuns la locul unde se aflau cei trei şi l-a înjunghiat cu respectivul obiect, la nimereală, pe unul dintre băieţi, a văzut că a lovit o singură dată. În finalul declaraţiei, arată martora că a văzut că avea în continuare în mână cuţitul care era plin de sânge. Partea civilă a leşinat pe loc, iar prietenii lui l-au luat şi l-au pus pe bancheta din spate.

Faţă de toate aceste probe, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului P.N.V., constând în aceea că, la data de 5 mai 2009, în jurul orei 20:45, pe strada str. S. din sectorul 2, a înjunghiat-o în zona abdomenului, cu un cuţit cu lama de 30 cm., pe partea vătămată R.D.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) din C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului P.N.V., Tribunalul a arătat că a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prezentându-le pe larg din punct de vedere teoretic.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă R.D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sub aspectul laturii penale, cât şi al celei civile.

Prin decizia penală nr. 210 din 25 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, s-au decis următoarele:

S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă R.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 197 din 21 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.N.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului P.N.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹-86² C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

În conformitate cu art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de către acesta;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 86⁴ C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul P.N.V. şi cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea părţii civile R.D.I. de acordare a despăgubirilor materiale solicitate.

A fost obligat inculpatul P.N.V. să plătească părţii civile suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Pe latură penală:

Cu privire la situaţia de fapt, în ceea ce priveşte modalitatea concretă de comitere a faptei se constată că în ziua de 5 mai 2009, în jurul orei 20:45, inculpatul P.N.V., sub un motiv banal, enervat de poziţionarea maşinii părţii civile R.D.I., în faţa imobilului său, intră în casă, ia un cuţit cu lama de 30 cm, pe care l-a mascat într-un ziar, revine în stradă, unde constată că maşina fusese mutată în altă parte, se îndreaptă spre un tânăr care se afla poziţionat în imediata sa apropiere şi-i aplică acestuia o lovitură cu cuţitul în zona abdomenului provocându-i o plagă înjunghiată, leziune care, potrivit actelor medicale, a pus în primejdie viaţa persoanei.

Imediat înjunghierii părţii vătămate, care s-a aplecat urmare loviturii primite, a continuat să agite cuţitul în aer şi văzând-o pe martora P.R.G., colocatara imobilului, a început să o alerge pe o distanţă de câţiva zeci de metri cu cuţitul, aceasta fiind recuperată din mers de prietenii părţii vătămate, care fusese urcată într-o maşină şi condusă spre spital.

Din procesul-verbal de sesizare asupra comiterii infracţiunii rezultă că urmare sesizării prin apel 112, organele de poliţie ajunse la faţa locului, la mai bine de 3 ore de la producerea incidentului l-au găsit pe inculpat ascuns sub o trapă ce ducea spre pivniţa locuinţei, care la vederea poliţiei a devenit violent, având în mână cuţitul ce a fost identificat de martori ca fiind cel folosit la comiterea faptei.

Din declaraţia martorului I.G., bun prieten al inculpatului rezultă că îl ştie pe acesta ca fiind o persoană cu ieşiri necontrolate, ce suferă de afecţiuni psihice ce au necesitat de-a lungul anilor medicaţie specifică şi dese internări la Spitalul 9.

Conform rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în cauză rezultă că inculpatul suferă de tulburare de personalitate de tip mixt, prezentând valori conturate pentru tendinţele paranoide şi pentru tendinţele antisociale, valori accentuate pentru tendinţele impulsive şi pentru tendinţele la instabilitate psiho-emoţională şi comportamentală, este neinteresat de modul în care îi afectează pe ceilalţi.

Deşi în linii mari a recunoscut comiterea infracţiunii, inculpatul nu recunoaşte contextul în care a acţionat încercând să-şi justifice comportamentul prin reacţie la atitudinea provocatoare a martorilor şi victimei. Nu contestă faptul că s-a dus în casă să se înarmeze şi nici că toate persoanele implicate nu aveau asupra lor arme sau obiecte ce ar fi putut fi folosite în acest scop. Neagă împrejurările în care a fost găsit de poliţie şi afirmă că băuse aproximativ 200 ml de ţuică, în decurs de 4 ore înainte de incident împreună cu martorul I.G., fapt ce i-ar fi motivat violenţa nejustificată.

Pornind de la această situaţie de fapt, care se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., instanţa de apel, faţă de nemotivarea instanţei de fond a dispoziţiei de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptei, constată, contrar susţinerilor apărării intimatului inculpat ce au fost detaliate pe larg şi în notele scrise depus în prezenta cale, că, în speţă nu poate fi vorba despre infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Astfel, instanţa de apel arată că, în speţă, este adevărat că inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură, însă lovitura a fost aplicată în zona abdominală, care este una vitală a corpului, cu un cuţit cu lama de 30 cm, obiect vulnerant, apt să provoace leziuni profunde şi totodată grave, partea vătămată pierzându-şi cunoştinţa ca urmare a leziunilor traumatice provocate, este cert că nu a urmărit doar vătămarea corporală a părţii vătămate, ci uciderea acesteia, în sprijinul intenţiei de a ucide pe care a avut-o inculpatul atunci când a lovit partea vătămată venind şi comportamentul anterior al acestuia, inculpatul după un schimb de replici cu partea vătămată, s-a deplasat la locuinţa sa unde s-a înarmat cu un cuţit, obiect cu privire la care ştia că folosit împotriva unei alte persoane îi poate provoca acesteia leziuni extrem de grave, după care s-a reîntors la locul unde se afla partea vătămată, s-a apropiat de aceasta şi a redeschis incidentul deja închis (întrucât maşina fusese mutată) cu consecinţe nefaste pentru partea vătămată.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat ca nefondată şi cererea privind reţinerea stării de provocare, întrucât, în cauză, inculpatul nu a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii care să fi fost determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă aşa cum cer prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

Chiar dacă ar fi adevărat că partea vătămată a fost cea care l-a „înjurat de mamă" pe inculpat, atunci când acesta a solicitat unui grup de băieţi tineri să mute un autoturism din faţa porţii casei sale, însă conform probelor administrate, deşi după această scurtă discuţie neprincipială maşina fusese mutată, inculpatul a plecat la locuinţa sa unde s-a înarmat cu un cuţit, iar după un timp ce nu a putut fi cuantificat de martori, s-a reîntors la locul unde se afla partea vătămată şi pur şi simplu la întâmplare a ales victima, inculpatul neştiind cert cine i-a adresa injurii, totul culminând cu aplicarea loviturii de cuţit de către inculpatul din cauză părţii vătămate.

Prin urmare chiar dacă injuriile pe care partea vătămată i le-ar fi adresat iniţial inculpatului ar fi fost de natură să-i provoace acestuia o stare de tulburare, nu se poate reţine că această stare de tulburare ar mai fi existat la momentul lovirii părţii vătămate cu cuţitul de către inculpat atâta vreme cât între momentul adresării injuriilor şi cel al agresării fizice a părţii vătămate de către inculpat a trecut o perioadă de timp ce a făcut să se estompeze eventuala tulburare ce ar fi putut fi produsă inculpatului de injuriile adresate acestuia de partea vătămată.

Constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, instanţa de apel a procedat la condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi îndeplinirea scopului acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Cu privire la pericolul social al faptei săvârşite de inculpat, instanţa de apel a apreciat că acesta este extrem de ridicat, faţă de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfel de infracţiuni şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane, apoi degradarea stării de sănătate a persoanei, cum este cazul în speţă, integritatea corporală a acesteia fiind grav afectată, partea vătămată pentru desfăşurarea unei activităţi fiind nevoită să evite un efort intens.

Pe lângă pericolul social al faptei comise de inculpat, instanţa de apel a avut în vedere şi persoana inculpatului, care este la prima abatere, acesta fiind infractor primar, iar în cursul procesului penal a adoptat o atitudine sinceră de recunoaştere şi regret a faptei, de faptul că la data comiterii faptei avea 61 ani şi este încadrat medical ca având un grad de handicap mintal accentuat, precum şi împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea, inculpatul după o discuţie neprincipială cu mai mulţi tineri, s-a deplasat la domiciliu unde s-a înarmat cu un cuţit, după care s-a reîntors şi a înjunghiat doar pe partea vătămată R.D.I., pur şi simplu aleatoriu, consecinţele fiind extrem de grave pentru aceasta din urmă.

Totuşi, faţă de datele personale ale inculpatului arătate în cele ce preced, instanţa de apel a reţinut incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen., şi ca o consecinţă, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen.

Cu privire la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de apel a apreciat că scopul acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate, însă prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, întrucât inculpatul trebuie să conştientizeze, pe durata termenului de încercare, necesitatea de a respecta strict condiţiile impuse de instanţă, iar prin acestea să se obţină o reeducare concretă şi viabilă a inculpatului.

Faţă de măsura preventivă, instanţa de apel a constatat că, în cauză, în cursul urmăririi penale şi al judecăţii nu au fost dispuse măsuri preventive, instanţa dispunând internarea medicală şi ulterior înlocuind această măsură cu măsura obligării la tratament medical.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, rezultă ca şi concluzie „...comisia recomandă aplicarea măsurilor de siguranţă medicală prevăzute de art. 113 C. pen....", precum şi din actele medicale depuse la dosarul Curţii, rezultă că în speţă se impune instituirea acestei măsuri, constând în obligarea inculpatului la tratament medical.

Cu privire la omisiunea confiscării cuţitului folosit la comiterea faptei, instanţa de apel a constatat că, într-adevăr, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra solicitării procurorului de şedinţă, în sensul confiscării cuţitului folosit la comiterea infracţiunii şi ridicat de organele de poliţie cu ocazia cercetărilor la faţa locului, aspect care urmează a se corecta de instanţa de control judiciar în temeiul art. 118 lit. b) C. pen.. Pe latură civilă:

Instanţa de apel a constatat că, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de fond, prin declaraţiile sale, partea vătămată R.D.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON daune materiale şi 20.000 euro daune morale.

Instanţa, fără nicio motivare, a apreciat ca dovedite, în parte, pretenţiile părţii civile de acordare a daunelor materiale, în sensul că a acordat 2.000 RON reprezentând daune materiale (în loc de 5.000 RON cât solicitase partea civilă R.D.I., fără să existe niciun înscris doveditor al acestor pretenţii ce s-ar fi referit la cheltuieli cu spitalizarea, recuperarea în urma intervenţiei, medicamentaţia şi implicit cheltuielile de transport cu taxiul la spital pe o perioadă de o lună.

Lipsa acestor dovezi este confirmată chiar de partea civilă în precizările făcute prin notele scrise depuse pentru termenul din data de 14 martie 2012, iar în cauză, în ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare şi medicamentaţie au fost acordate despăgubiri în cuantum de 2.035,12 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Analizând fişa de internare a părţii civile şi decontul de cheltuieli de spitalizare depus de Spitalul Clinic de Urgenţă, s-a constatat că acesta a fost internat 3 zile în perioada 5 mai 2009-8 mai 2009, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru tratarea plăgii penetrante, fiind externat cu recomandările: „evită efortul fizic intens; control periodic prin medicul de familie; tratament conform reţetei", buletinul ecografic atestând: „fără leziuni post traumatice ale organelor parenchimatoase abdominale".

S-a constatat că partea civilă, conform actelor medicale depuse, nu a făcut dovada efectuării vreunui tratament recuperator, neexistând dovezi cu privire la controale periodice timp de o lună la spital, astfel cum susţine partea vătămată.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile alăturată celei penale sarcina probei aparţine reclamantului conform principiului „onusprobandi incumbitactori".

Cu toate acestea, însă pe latură civilă, instanţa de apel a apreciat ca fiind dovedit prejudiciul moral suferit de partea vătămată, sens în care aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 euro, având în vedere trauma psihică inerentă creată victimei prin atacul inculpatului fără niciun motiv şi în mod aleatoriu, toţi martorii arătând stupoarea pe care au avut-o faţă de reacţia inculpatului, victima fiind atacată prin surprindere, fără posibilitate de reacţie şi de conştientizare a situaţiei. Partea vătămată arată în notele scrise depuse că a avut în repetate rânduri coşmaruri, a avut perioade când i-a fost teamă să meargă singur pe stradă, iar atunci când persoane necunoscute se apropie de el, i se întâmplă să trăiască cu teroarea că vor repeta acel gest. Pretinde şi efectuarea unor şedinţe cu un psiholog pentru a putea asimila cele întâmplate şi pentru a-şi putea învinge temerile ivite. De asemenea, efectuarea intervenţiei chirurgicale prin cicatricea rămasă (aspect necontestabil şi confirmat de actele medicale) i-a creat şi un complex estetic. Evident comiterea faptei a avut drept consecinţă şi izolarea din mediul social frecventat de către partea vătămată pe o anumită perioadă de timp.

Însă în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere, pe cât posibil, obţinerea pentru partea civilă a unei satisfacţii de ordin moral, conştientizând, în acest sens, că indiferent de valoarea despăgubirilor, partea civilă nu-şi va recăpăta valoarea afectivă pierdută.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că daunele morale solicitate de partea civilă nu pot fi acordate la nivelul sumei solicitate de 20.000 euro, deoarece scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferinţei persoanei prejudiciate şi nu a pierderii efective cauzate, care nu poate fi echivalată în bani.

Suma de 5.000 RON ce urmează a se acorda, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparaţie echitabilă, cu menţiunea că evaluarea prejudiciului moral înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecinţelor negative produse şi a implicaţiilor lor pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei lezate, a importanţei pe care o are valoarea nepatrimonială lezată pentru persoana vătămată, a duratei consecinţelor şi intimităţii durerilor psihice cauzate, a tulburărilor şi neajunsurilor suferite de victima prejudiciată.

Dauna morală, conform jurisprudenţei C.E.D.O. este obligatorie în materia reparării prejudiciilor suferite de părţile vătămate, constă în prejudiciul care nu se pretează strict vorbind unei evaluării pecuniare. Principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut pe de o parte în cazul leziunilor corporale, decesului, pe de altă parte în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii umane, ca defăimarea, amestecul în viaţa privată în sechestrarea ilegală a persoanei.

Drept urmare, reţinând că, prin infracţiunea săvârşită, este neîndoielnic că inculpatul a determinat supunerea părţii vătămate la traume şi existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală şi prejudiciul nepatrimonial încercat, instanţa de apel a apreciat că partea vătămată are dreptul la o compensare sub forma daunelor morale, însă, pe de altă parte, trebuie să se ţină seama şi de a nu contribui la o îmbogăţire fără just temei al acesteia, precum şi de posibilităţile de plată ale inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar şi concluziilor orale ale procurorului, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi pronunţarea unei hotărâri în sensul înlăturării circumstanţelor atenuante.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este fondat, numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi al cuantumului termenului de încercare stabilit conform art. 86² C. pen.

Înalta Curte apreciază că acestă pedeapsă stabilită de instanţa de apel nu este adecvată, necorespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicat inculpatului în speţă de faţă, Înalta Curte constată că nu s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neţinându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire ale acesteia.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţa de apel a aplicat o pedepsă mult prea blândă raportat la pericolul social extrem de ridicat al faptei săvârşită de inculpat, faţă de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfel de infracţiuni şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane, apoi degradarea stării de sănătate a persoanei, cum este cazul în speţă, integritatea corporală a acesteia fiind grav afectată, partea vătămată pentru desfăşurarea unei activităţi fiind nevoită să evite un efort intens.

Înalta Curte apreciază că inculpatul manifestă o vădită lipsă de respect faţă de valori sociale fundamentale protejate de legea penală dreptul la viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei motiv pentru care aplicarea unei pedepse blânde, nu se justifică.

Justificată este, însă, reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere persoana inculpatului, care este la prima abatere, acesta fiind infractor primar, iar în cursul procesului penal a adoptat o atitudine sinceră de recunoaştere şi regret a faptei, de faptul că la data comiterii faptei avea 61 ani şi este încadrat medical ca având un grad de handicap mintal accentuat, precum şi împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea, inculpatul după o discuţie neprincipială cu mai mulţi tineri, s-a deplasat la domiciliu unde s-a înarmat cu un cuţit, după care s-a reîntors şi a înjunghiat doar pe partea vătămată R.D.I., pur şi simplu aleatoriu, consecinţele fiind extrem de grave pentru aceasta din urmă.

Cu privire la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că scopul acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate, prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, însă în acelaşi timp apreciază că durata termenului de încercare trebuie majorată, întrucât inculpatul trebuie să conştientizeze, în acesta perioadă, necesitatea de a respecta strict condiţiile impuse de instanţă, iar prin acestea să se obţină o reeducare concretă şi viabilă a inculpatului.

Faţă de toate acestea se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi a termenului de încercare stabilit conform art. 86² C. pen.

Ca atare, criticile formulate de parchet, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., sunt, în parte, întemeiate.

Faţă de considerentele arătate mai sus , Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. d) din acelaşi Cod urmează a admite recursul parchetului, va casa, în parte, decizia atacată şi rejudecand, va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Va majora durata termenului de încercare stabilit conform art. 86² C. pen. de la 5 ani la 7 ani.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 210 din 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul P.N.V.

Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Majorează durata termenului de încercare stabilit conform art. 86² C. pen. de la 5 ani la 7 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 340/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 322/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 323/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 324/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 325/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 328/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 330/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 332/2013. Penal