ICCJ. Decizia nr. 398/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 398/2013
Dosar nr. 57/32/2013
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sub numărul 57/32/2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul P.D.
În motivarea cererii s-a arătat că temeiurile faptice şi juridice care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului s-au schimbat, nemaifiind astfel necesară menţinerea detenţiei provizorii a acestuia.
În dezvoltarea acestei susţineri, inculpatul prin apărător a arătat că dosarul cauzei nu conţine suficiente probe sau indicii temeinice de natură a susţine acuzaţiile ce formează obiectul procesului penal pendinte, nefiind întrunită astfel condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. care ar justifica luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Sub numărul 66/32/2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău propunerea Procurorului de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor:
P.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei grupări infracţionale prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din acelaşi act normativ, instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., instigare la omor calificat prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., acte de terorism, prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
P.O., C.E., L.C.I., J.P. toţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la distrugere prevăzută de art. 20 raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru L.C.I. şi C.E. pentru o durată de 30 de zile.
În motivarea propunerii s-a arătat că prelungirea arestării preventive a celor 5 inculpaţi este justificată de raţiuni de prezervare a ordinii publice, precum şi de necesitatea continuării cercetărilor necesare aflării adevărului judiciar, impunându-se în acest sens administrarea unor noi probe.
În conţinutul referatului cu propunere de prelungire a arestării preventive, procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt ce rezultă din indiciile şi probele existente la dosarul cauzei.
La data de 02 ianuarie 2013 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ a fost sesizat cu privire la faptul că P.D., pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia M., s-a decis să se răzbune pe M.B.A., scop în care în cursul lunii decembrie 2012 a achiziţionat un dispozitiv exploziv artizanal care urma să fie montat sub maşina părţii vătămate în vederea distrugerii autoturismului cât şi suprimării vieţii pasagerilor.
Pentru a evita să fie identificat şi tras la răspundere penală pentru această, faptă deosebit de gravă, inculpatul P.D. l-a contactat pe inculpatul L.C.I., persoană de încredere, solicitându-i să-i găsească două persoane dispuse să monteze dispozitivul exploziv contra sumei de 7.000 euro, sub autoturismul părţii vătămate M.B.A.
Din actele de urmărire penală rezultă că la data de 27 decembrie 2013 la solicitarea inculpatului L.C.I., inculpatul C.E. împreună cu inculpatul P.O. s-au deplasat în municipiul Piatra-Neamţ, Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul P.D. şi au discutat cu privire la modalitatea concretă de ucidere a părţii vătămate M.B.A. prin amplasarea unui dispozitiv exploziv artizanal, sub autoturismul acesteia în schimbul sumei de 7.000 euro sumă ce urma să fie majorată la 15.000 euro dacă se producea decesul lui M.B.A. Cu aceeaşi ocazie inculpaţii au acceptat ca în schimbul sumei de 1.000 euro să incendieze două spaţii comerciale din municipiul Piatra-Neamţ, ce aparţineau unor cunoscuţi ai părţii vătămate M.B.A.
În perioada 28 decembrie 2012 - 09 ianuarie 2013 inculpaţii P.O. şi C.E. s-au deplasat în mai multe rânduri în municipiul Piatra-Neamţ pentru a identifica maşina părţii vătămate în vederea punerii în practică a celor solicitate de inculpatul P.D. Persoana care urma să amplaseze dispozitivul, având cunoştinţele necesare în acest sens era inculpatul P.O.
Inculpaţii au convenit ca în cursul nopţii de 10/11 ianuarie 2013 să instaleze dispozitivul exploziv.
Astfel, în jurul orelor 23.30 inculpaţii P.O., L.C.I. şi J.P. s-au deplasat pe strada unde locuieşte partea vătămată.
În jurul orei 2.00 asigurându-se că nu este văzut de nimeni, inculpatul P.O. a montat dispozitivul exploziv legând un fir textil la roata faţă dreapta a autoturismului.
După montarea dispozitivului el s-a deplasat spre maşina în care îl aşteptau ceilalţi doi inculpaţi care-i asigurau paza şi părăsirea în grabă a locului faptei după comiterea infracţiunii. Imediat aceştia au fost imobilizaţi de către organele de urmărire penală.
Cu ocazia verificării autoturismului inculpaţilor, în interior a fost găsită cantitatea de circa 150 grame cannabis despre care inculpatul L.C.I. a declarat că-i aparţine şi a fost achiziţionată de pe raza municipiului Bacău pentru consum propriu.
Din raportul de expertiză tehnică preliminară rezultă că sistemul exploziv era format dintr-o încărcătura explozivă sub forma unui pachet de formă cilindrică, fixat de caroseria maşinii. La punerea în mişcare a mijlocului auto, indiferent de sensul de mişcare dispozitivul exploziv s-ar fi declanşat.
După analizarea dispozitivului s-a constatat că era un dispozitiv exploziv improvizat (Dei), perfect funcţional şi apt de a detona. Dei-ul conţinea ca încărcătură de bază un amestec de produse chimice organice şi anorganice care intră în categoria materiilor explozive şi amestecurilor explozive. Cele aproximativ 1000 grame de exploziv, dacă ar fi detonat, ar fi putut vătăma grav sau omorî, ca urmare a efectelor directe sau indirecte a undelor de şoc, personalul aflat în maşină sau în zona adiacentă acestuia.
Fiind audiaţi, inculpaţii au recunoscut parţial faptele pentru care sunt cercetaţi, încercând însă să diminueze gradul de implicare a coinculpaţilor.
Din probatoriul administrat rezultă fără niciun dubiu că inculpatul P.D. este cel care a iniţiat şi organizat punerea în practică a acestui atentat, a procurat dispozitivul exploziv şi l-a predat inculpatului P.O.
De asemenea, inculpatul P.D. i-a explicat inculpatului P.O., în detaliu, cum să monteze acel dispozitiv şi modul de funcţionare a acestuia (capsa detonantă, firul textil şi ancora ce urma să producă iniţierea capsei, firele care făceau legătura între capsa detonantă electrică - aflată în încărcătura explozivă - şi sursa de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii).
Examinând propunerea procurorului, instanţa a apreciat că este întemeiată. În cursul procesului penal, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal se pot lua împotriva învinuitului sau inculpatului una din măsurile preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Instanţa a apreciat că datele din dosarul cauzei conduc la o puternică presupunere că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt acuzaţi, existând atât probe în învinuire, cât şi indicii temeinice care întăresc acuzaţiile ce formează obiectul urmăririi penale.
În ceea ce priveşte critica referitoare la inexistenţa probelor şi indiciilor temeinice de natură a contura acuzele aduse în cauza de faţă, formulată de apărătorul inculpatului P.D., instanţa a constatat că dosarul cauzei conţine elemente probatorii rezonabile din care rezultă că inculpaţii au săvârşit faptele de natură penală pentru care sunt cercetaţi, fiind îndeplinită astfel condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen.
Sub acest aspect, a considerat edificatoare: declaraţiile părţii vătămate M.B.A. şi a martorilor, procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei, rapoartele de expertiză şi de constatare tehnico-ştiinţifică care relevă existenţa profilului genetic al unora dintre inculpaţi pe multiple corpuri delicte şi dispozitivului exploziv artizanal folosit la săvârşirea faptelor, planşele fotografice, precum şi declaraţiile de recunoaştere a unora dintre inculpaţi.
Cât priveşte încadrarea juridică reţinută în cauză de procuror, contestată de către inculpatul P.D., instanţa a apreciat că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene în faza de debut a procesului penal nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracţiune s-a comis sau care este natura exactă a infracţiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigaţiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naştere la suspiciuni nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ş.a. contra Marii Britanii, din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului).
Aşadar, susţinerile apărătorului inculpatului P. referitoare la o lipsă de legătură între acţiunile materiale reţinute în referatul procurorului cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive şi persoana sa în sensul în care se apreciază că probatoriul administrat nu conduce la stabilirea unei astfel de legături - nu pot fi analizate în cadrul procedurii de faţă - la verificarea legalităţii şi oportunităţii prelungirii măsurii arestării preventive, instanţa având sarcina de a verifica existenţa" unor indicii temeinice - analiza probelor urmând a fi realizată cu prilejul soluţionării fondului cauzei - până la soluţionarea definitivă a acesteia operând prezumţia de nevinovăţie.
Instanţa a arătat că în această fază a procesului, nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea şi temeinicia administrării probelor şi indiciilor temeinice în acuzare prezentate de către procuror şi nici de a verifica apărări care ţin de fondul cauzei.
Până la dovada contrarie, având în vedere existenţa în cauză a unor indicii temeinice de natură a contura vinovăţia inculpaţilor faţă de faptele imputate, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către judecătorul sesizat cu luarea sau prelungirea unei măsuri preventive.
Curtea a considerat că faţă de toţi cei cinci inculpaţi sunt întrunite cumulativ şi exigenţele imperative ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice că aceştia au săvârşit infracţiuni de o gravitate extremă care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpaţii, sub diverse implicări şi-au desfăşurat activitatea infracţională în grup organizat, constând în acte de terorism, tentativă la distrugere şi omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive şi trafic de droguri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza Wemhoff că: "detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă". Aprecierea necesităţii luării măsurii detenţiei provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real", fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie.
Prin urmare, pe de o parte instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârşirea unor infracţiuni grave, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor, dedus din modul de săvârşire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum şi interesul desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, pe de altă parte.
Instanţa a considerat că infracţiunile de terorism, omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive şi trafic de droguri prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social aducând atingere celor mai importante valori ocrotite de legea penală, constituind una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate.
Instanţa a constatat că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează şi probează existenţa unui pericol evident pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor - pericol ce este apreciat, în speţă, prin raportare la toate datele şi elementele cauzei penale de faţă, respectiv natura şi gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârşite de inculpaţi, activitatea infracţională în legătură cu care se prezumă că au fost implicaţi - acţiuni de violenţă extremă folosite împotriva unei persoane determinate sau asupra unor potenţiale victime colaterale, în scopul uciderii acestora, într-o manieră în care să intimideze şi să producă în rândul opiniei publice un puternic sentiment de oroare - aspecte ce reclamă necesitatea unei reacţii ferme şi eficiente a autorităţilor judiciare în privinţa persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuţie, în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracţional.
În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor şi din consecinţele acesteia. în condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaţilor de a fi puşi în stare de libertate prin buna administrare a probelor în faza de urmărire penală.
În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, formulată de inculpatul P.D., instanţa, în raport de argumentele mai sus expuse care vor conduce la prelungirea duratei arestării preventive ale inculpaţilor, a constatat că este vădit lipsită de temeinicie.
În raport cu activitatea infracţionala concretă a inculpatului P.D. relevată de lucrările dosarului efectuate până la acest moment procesual şi care îl identifică pe acesta ca fiind liderul grupării infracţionale, cel care a iniţiat şi organizat punerea în practică a atentatului împotriva părţii vătămate M.B.A., instanţa a apreciat, cum de altfel a mai arătat, că punerea sa în libertate ar prezenta un evident pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care cererea formulată urmează a fi respinsă, temeiurile avute în vedere la momentul arestării inculpatului subzistând în continuare.
Buna desfăşurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului şi eliberarea sa, chiar subsumată unor obligaţii sau garanţii, ar provoca o reală tulburare a ordinii şi liniştii publice, precum şi posibilitatea reiterării activităţilor infracţionale.
Împotriva Încheierii nr. 4 din 1 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, au declarat recurs inculpaţii P.O., C.E., L.C.I., J.P. şi P.D. criticând încheierea atacată pentru netemeinicie.
În susţinerea recursului s-a susţinut în esenţă faptul că în privinţa inculpaţilor nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a reţinut de către Curtea de Apel.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul P., pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia M. s-a decis să se răzbune pe M.B.A., scop în care a procurat un dispozitiv exploziv artizanal şi i-a angajat pe ceilalţi inculpaţi pentru a plasa dispozitivul respectiv sub autoturismul părţii vătămate în scopul de a-i suprima viaţa.
Astfel, în aprecierea subzistenţei condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare ale inculpaţilor în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi scopul urmărit de aceştia.
Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepţiunea dată de art. 681 C. proc. pen., că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor.
În acest context, Înalta Curte va avea în vedere notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, notele de supraveghere a activităţii infracţionale a inculpaţilor, raportul de expertiză tehnică preliminară a sistemului exploziv, planşele fotografice, declaraţiile inculpaţilor care atestă faptul că aceştia intenţionau să plaseze dispozitivul exploziv sub maşina părţii vătămate M.B.A. ceea ce de altfel s-a şi întâmplat în scopul suprimării vieţii acestuia. Totodată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi pentru desfăşurarea ulterioară a cercetării judecătoreşti.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a definit noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca "reacţia colectivă faţă de infracţiunea săvârşită", care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
În speţă, se constată faptul că în sarcina inculpaţilor au fost reţinute săvârşirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală şi anume dreptul la viaţă. În acest sens, se va avea în vedere modalitatea în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care denotă o periculozitate deosebit de ridicată a inculpaţilor, care conştientizând faptul că prin acţiunile lor puneau în pericol viaţa mai multor indivizi nevinovaţi care nu aveau nicio legătură cu conflictul existent între inculpatul P. şi familia M., au plasat materialul exploziv sub autoturismul aflat în plină stradă, scopul urmărit fiind răzbunarea.
Este adevărat că în aprecierea necesităţii prelungirii detenţiei preventive, instanţa trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumţia de nevinovăţie, însă, aceasta, trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului şi de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpaţii.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii din prezenta cauză, nu se poate vorbi despre pericolul social al persoanei disociat de pericolul social al faptelor comise, având în vedere acţiunile întreprinse, lipsa de interes faţă de consecinţele ce urmau să se producă şi care ar fi afectat persoane nevinovate, faptul că deflagraţia s-ar fi declanşat în plină stradă, ceea ce ar fi creat o stare de teamă şi nesiguranţă în rândul populaţiei. Activităţile de această natură sunt cu atât mai periculoase cu cât antrenează întreaga comunitate şi nu doar persoana vizată, deoarece îşi produc efectele în public şi provoacă victime aleatoriu, iar într-un stat de drept, astfel de acţiuni trebuie reprimate şi nu pot fi tratate cu condescendenţă în raport de circumstanţele personale sau motivaţiile făptuitorilor.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că prelungirea arestării preventive, astfel cum a fost dispusă de instanţa de fond prin Încheierea nr. 4 din 1 februarie 2013 este întemeiată, în cauză fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii P.O., C.E., L.C.I., J.P. şi P.D.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.O., C.E., L.C.I., J.P. şi P.D. împotriva Încheierii nr. 4 din 1 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 57/32/2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 395/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
