ICCJ. Decizia nr. 395/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere nr. 395/2013
Dosar nr. 749/2/2013
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin propunerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 30 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpatului V.A., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30 ianuarie 2013 până la data de 27 februarie 2013, inclusiv.
În susţinerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluţia din data de 24 ianuarie 2013, ora 1400, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul V.A. şi că, prin Ordonanţa nr. 3/D/P din 29 ianuarie 2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acte de terorism, prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
De asemenea, s-a arătat că, prin ordonanţa din data de 29 ianuarie 2013, emisă de aceeaşi unitate de parchet, s-a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, începând cu data de 29 ianuarie 2013, ora 1600 până la data de 30 ianuarie 2013, ora 1600.
În fapt, s-a reţinut că, în mod repetat, inculpatul V.A. a ameninţat că va detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuieşte lucrătorul de poliţie B.S., punând, astfel, în pericol viaţa şi integritatea corporală a comunităţii, în scopul de a obţine eliberarea din penitenciar a fiului său V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare.
În aceeaşi perioadă, inculpatul V.A. a ameninţat, în mod repetat, că va incendia apartamentul şi autoturismul agentului-şef de poliţie B.S., pentru actele îndeplinite de către acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat definitiv.
Procurorul a apreciat că toate eforturile inculpatului s-au canalizat şi concentrat într-un singur scop, şi anume acela al eliberării fiului său din penitenciar, în vederea atingerii acestei finalităţi recurgând la acte de ameninţare la adresa unei colectivităţi. Faptele inculpatului exced cadrul unei vendete personale, rezoluţia sa fiind aceea de a atrage atenţia asupra situaţiei fiului, antrenând şi instituţiile statului cu atribuţii în procedurile judiciare.
Înseşi declaraţiile date procurorului vădesc faptul că inculpatul nu urmăreşte să se răzbune pe o persoană anume, ci şantajarea instituţiilor publice, în vederea atingerii unui obiectiv specific, ce ţine de politica penală a statului.
Organul de urmărire penală a apreciat că sunt îndeplinite astfel condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, datorită rezonanţei faptelor şi sentimentului de insecuritate creat în rândul colectivităţii în cazul cercetării acestei persoane în stare de libertate.
În vederea soluţionării cauzei, Curtea a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatului V.A.
Analizând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că cererea Ministerului Public este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar măsura arestării preventive impunându-se în vederea asigurării bunei desfăşurări a urmăririi penale.
S-a apreciat că probele administrate evidenţiază indicii temeinice, în accepţiunea art. 681 C. proc. pen. ce justifică presupunerea rezonabilă că în perioada 10 ianuarie 2013 - 29 ianuarie 2013, în mod repetat, inculpatul V.A. a ameninţat că va detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuieşte lucrătorul de poliţie B.S., punând astfel în pericol viaţa şi integritatea corporală a comunităţii, în scopul de a obţine eliberarea din penitenciar a fiului său, V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de viol şi omor. În aceeaşi perioadă, inculpatul V.A. a ameninţat, în mod repetat, că va incendia apartamentul şi autoturismul agentului-şef de poliţie B.S., pentru actele îndeplinite de către acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat definitiv.
Astfel s-a apreciat că ameninţările proferate nu au un simplu caracter declarativ, inculpatul V.A. adoptând o conduită de natură a face credibile afirmaţiile sale şi a le conferi aptitudinea de a inspira, în mod real, o stare de temere.
S-a mai reţinut că, astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost depistat, în vara anului 2011, în zona blocului unde locuieşte numitul B.S., fără a-şi putea justifica prezenţa în zonă. În aceeaşi perioadă, în incinta postului de poliţie, inculpatul a proferat ameninţări cu incendierea locuinţei lucrătorului de poliţie şi uciderea copiilor acestuia, faptă pentru care a fost sancţionat administrativ de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
În plus, distinct de afirmaţiile neechivoce făcute inclusiv cu ocazia ascultării de către procuror, inculpatul V.A. i-a comunicat fiului său, la data de 24 ianuarie 2013, că va veni şi el în arest "luna următoare" întrucât va incendia apartamentul lucrătorului de poliţie.
Curtea a apreciat că nemulţumirea inculpatului se datorează mai degrabă faptului că atitudinea poliţistului (atât în cursul cercetării penale a numitului V.I.E., cât şi ulterior) nu a cadrat cu aşteptările contrare ale inculpatului, care, în schimbul unor pretinse foloase materiale remise poliţistului de-a lungul timpului, a pretins de la acesta să satisfacă pretenţiile sale.
Faţă de cele arătate, Curtea a considerat că în speţă este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât, deşi sancţiunea prevăzută de lege pentru ultraj nu satisface exigenţele textului menţionat, pedeapsa legală pentru actele de terorism este închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, s-a apreciat că există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor, caracterul repetat şi insistent al ameninţărilor proferate, dar şi întreaga conduită a inculpatului, de natură a conferi credibilitate afirmaţiilor sale şi a legitima temerea că, în vederea atingerii scopului urmărit, acesta poate pune în executare ameninţările verbale repetate.
Curtea a apreciat că demersul inculpatului V.A. nu este unul motivat prin suferinţa părintelui ce asistă la condamnarea penală a fiului ori prin imposibilitatea subiectivă de a accepta vinovăţia acestuia din urmă.
Afirmaţiile repetate ale inculpatului pe parcursul cercetărilor în prezenta cauză, coroborate cu împrejurările ce rezultă din convorbirile telefonice interceptate, dar şi din corespondenţa scrisă purtată cu fiul său, atestă motivaţia sa exclusivă de a obţine punerea în libertate a fiului, prin artificii menite să repună în discuţie hotărârea definitivă. O atare conduită reflectă nesocotirea flagrantă a autorităţii ce derivă din caracterul definitiv al hotărârii, dar şi încercarea de angrenare a instituţiilor statului în acest demers orientat spre satisfacerea unui interes personal, prin recursul la mijloace ce ar putea stârni temerea unui număr nedeterminat de persoane.
Împotriva încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termenul legal a declarat recurs inculpatul V.A., criticând încheierea atacată pentru netemeinicie.
În susţinerea recursului a arătat în esenţă faptul că, în privinţa inculpatului nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a reţinut de către Curtea de Apel.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
În fapt, s-a reţinut în esenţă că, în mod repetat, inculpatul V.A. a ameninţat că va detona o butelie de aragaz în scara blocului unde locuieşte agentul-şef de poliţie B.S., în scopul de a obţine eliberarea din penitenciar a fiului său V.I.E., condamnat definitiv la o pedeapsă de 25 de ani închisoare.
În aceeaşi perioadă, inculpatul V.A. a mai ameninţat, în mod repetat aceeaşi parte vătămată, că îi va incendia apartamentul şi autoturismul pentru actele îndeplinite de acesta din urmă, în timpul cercetării numitului V.I.E. în cauza în care a fost condamnat definitiv.
Astfel, în aprecierea existenţei condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi scopul urmărit de inculpat. Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepţiunea dată de art. 681 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.
În acest context, Înalta Curte va avea în vedere procesul-verbal întocmit de către comisarul şef de poliţie N.I. la data de 10 ianuarie 2013 (cu ocazia primirii în audienţă a inculpatului), înregistrările convorbirilor în mediu ambiental purtate la data de 16 ianuarie 2013 între inculpat şi cms. şef N.I., procesul-verbal întocmit la data de 29 ianuarie 2013 de către lucrătorii de poliţie ce au efectuat percheziţia domiciliară dispusă în cauză, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpat cu fiul său V.I.E. la 23 ianuarie 2013 şi 24 ianuarie 2013 care atestă faptul că, la toate datele anterior menţionate, inculpatul a afirmat în mod insistent că va detona o butelie de gaz în scara blocului în care locuieşte lucrătorul de poliţie B.S.
Astfel, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi pentru desfăşurarea ulterioară a cercetării judecătoreşti.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a definit noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca "reacţia colectivă faţă de infracţiunea săvârşită", care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
În speţă, se constată faptul că inculpatul a ameninţat cu săvârşirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală şi anume dreptul la viaţă. Modalitatea în care intenţiona să săvârşească fapta denotă o periculozitate deosebit de ridicată a inculpatului, având în vedere că acesta, deşi a conştientizat că prin faptele sale punea în pericol viaţa mai multor indivizi nevinovaţi între care şi copiii părţii vătămate, folosind, la modul declarativ, aceasta împrejurare "ca un atu" pentru a crea stare de teamă şi astfel şantajul său să determine finalitatea urmărită, şi anume eliberarea din penitenciar a fiului său vitreg. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica, Înalta Curte, va mai reţine şi atitudinea făţişă de dispreţ faţă de lege şi încercarea de şantajare a instituţiilor statului învestite cu asigurarea climatului de legalitate şi ordine publică.
Se mai reţine şi că inculpatul nu este la prima abatere, el fiind cercetat pentru aceeaşi faptă şi în anul 2011 când, prin Ordonanţa din 21 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, reţinându-se în fapt că în data de 10 august 2011 l-a ameninţat în sediul poliţiei pe B.S. că îi dă foc la casă şi maşină şi îi omoară copiii.
Este adevărat că, în aprecierea necesităţii menţinerii stării de arest preventiv, instanţa trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumţia de nevinovăţie, însă, aceasta trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului şi de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpatul.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul din prezenta cauză, se poate vorbi despre pericolul social al persoanei disociat de pericolul social al faptelor comise, având în vedere persistenţa acestuia în activitatea infracţională în lipsa unei atitudini ferme din partea autorităţilor şi indiferenţa sa faţă de consecinţele faptelor sale, modalitatea în care intenţiona să săvârşească faptele, persistenţa în activitatea infracţională şi motivaţia acţiunilor sale.
Referitor la rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul V.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 749/2/2013 (349/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 383/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
