ICCJ. Decizia nr. 456/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 456/2013
Dosar nr. 840/1/2013
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petenţii B.M.C., D.M.A.V. şi SC CEZ V. SA au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 922/318/2013 al Judecătoriei Târgu Jiu, motivând că la această instanţă nu va avea loc o judecată dreaptă şi imparţială, întrucât imparţialitatea judecătorilor poate fi ştirbită datorită atitudinii agresive a intimatei D.V., recunoscută ca fiind o persoană care formulează plângere penală împotriva unor persoane nevinovate, pentru motive inventate. S-ar putea ca judecătorii să fie influenţaţi de „faima" locală a intimatei şi să pronunţe o soluţie contrară legii.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Tribunalul Gorj.
Din informarea transmisă de la Tribunalul Gorj rezultă că dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect plângerea formulată de petenta D.V. împotriva Rezoluţiei nr. 4997/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, în prezent cauza având termen de judecată la 30 aprilie 2013.
Din verificările efectuate,, rezultă că procesul se desfăşoară în condiţii normale.
Examinând cererea formulată în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de faţă, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. şi de datele expuse, apreciază că temerile petenţilor nu sunt justificate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenţii B.M.C., D.M.A.V. şi SC CEZ V. SA pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 922/318/2013 al Judecătoriei Târgu Jiu.
Obligă petenţii la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 455/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 457/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
---|