ICCJ. Decizia nr. 40/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 135 din 20 iulie 2012, a Tribunalului Olt, secția penală inculpatul C.F. (fiul lui I. și C.) a fost condamnat la:
- 10 (zece) ani închisoare și 5 ani interzicere a drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. (1), rap. la alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 3201C. proc. pen. (față de partea vătămată P.O.F.), în condițiile art. 57 C. pen.
în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestului preventiv de la 18 mai 2012 la zi.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul M.P. și a fost obligat inculpatul la 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată P.O.F., prin reprezentantul legal al acesteia, B.F.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în anul 2011, inculpatul C.F. a început o relație de concubinaj cu numita B.F. (mama victimei P.O.F.), relație în urmă căreia a rezultat un copil născut la 28 aprilie 2012, partea vătămată P.O.F. fiind în vârstă de opt ani fiica din prima căsătorie a numitei B.F.
După ce a fost externată împreună cu nou născutul, ajungând acasă, mama părții vătămate a observat schimbarea comportamentului fiicei sale, devenind o persoană introvertită și manifestând o anumită tristețe, pe care însă anterior nu o manifestase și deși a întrebat-o pe aceasta despre cauza acestei stări, nu a putut afla de la ea ce anume s-a întâmplat.
La 17 mai 2012,în jurul orei 1800 mama părții vătămate a rugat-o pe fiica sa minoră să meargă să aibă grijă de copilul nou născut care tocmai începuse să plângă. Minora a fost însă chemată de inculpat în camera lui, unde privea la televizor fiind sub influența băuturilor alcoolice, astfel că nu a mai ajuns în camera unde se afla copilul.
Inculpatul a ademenit minora, spunându-i că a chemat-o să privească împreună la desene animate, fapt care anterior nu se mai întâmplase.
Mama părții vătămate a intrat în camera concubinului său, prilej cu care a observat că acesta avea pantalonii scurți din fâș dați jos, iar fiica sa, minor P.O.F. îi ținea organul sexual în mână și îl masturba în vreme ce inculpatul introdusese mâna în chiloții minorei și o pipăia pe organul genital, fiind într-o stare de extaz cu ochii închiși și savura plăcerile sexuale, ca urmare a masturbării organului genital de către minoră.
în aceste împrejurări, mama părții vătămate și-a dat seama că s-a întâmplat ceva grav cu fiica sa și l-a învinuit pe inculpat că i-a violat fiica.
Din discuțiile ulterioare avute cu minora în prezența unui psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Olt a rezultat că în perioada în care s-a aflat la maternitate, inculpatul a luat-o seară de seară în camera lui, unde a dezbrăcat-o, dezbrăcându-se totodată și el, și i-a introdus mâna în vagin punând-o pe minoră să-l masturbeze.
De fiecare dată inculpatul a amenințat-o pe minoră că, în situația în care va relata vreunei persoane cele întâmplate și, în special, mamei sale, o va bate și o va trimite la domiciliul fostuluisoț al mamei.
Minora a mai relatat și că inculpatul a încercat să-i introducă penisul în gură însă ea a refuzat.
Instanța a reținut că fapta inculpatului C.F. care în perioada aprilie 2012 - mai 2012,a obligat-o în mod repetat pe minora P.O.F. să întrețină acte sexuale, prin constrângere și amenințare și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă agravată, prev și ped de art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La termenul de judecată din 17 iulie 2012, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă cu prilejul audierii sale și a solicitat aplicarea art. 3201C. proc. pen., precizând cu nu solicită readministrarea probatoriul din faza de urmărire penală.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de lege, limitele de pedeapsă, pericolul social concret al faptei și făptuitorului și împrejurarea că acesta are antecedente penale, precum și împrejurarea că acesta a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen.
Reprezentantul legal al părții vătămate - B.F. - a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni presupune o apreciere în raport cu criterii precum consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
în cauză, indiscutabil s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului și legătura de cauzalitate.
într-adevăr, în speță, prejudiciul cauzat minorei este de natură morală, fiind în mod neîndoielnic afectată persoana și sensibilitatea fizică și psihică ale acesteia, relații sociale ocrotite de legea penală.
Prin urmare, nu se poate contesta rezultatul dăunător direct, de natură morală, al infracțiunii, asupra părții vătămate, fiind aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.
S-a reținut că victimei i-a fost produsă o traumă concretizată în sentimentul de teamă imediată, traumatiza rea, în special, psihică la care a fost supusă reprezintând motive temeinice pentru admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, avându-se în vedere că inculpatul a declarat că este de acord să despăgubească integral victima.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.F., solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor 74 lit. c) și art. 76 C. pen., deoarece este tânăr, nu are antecedente penale, solicitând judecarea conform procedurii simplificate, ERLINK "http://prev.de"prev.de art. 3201C. proc. pen., fapta fiind un accident în viața sa, avându-se în vedere și concluziile certificatului medico-legal și declarația învățătoarei din sat.
Pe latură civilă a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat, deoarece suma acordată părții vătămate este mult prea mare.
Prin Decizia penală nr. 304 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 135 din 20 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosar.
A fost dedusă detenția în continuare, la zi, și menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
Apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei a reprezentat onorariu apărător oficiu.
Curtea de Apel a constatat că încadrarea juridică a faptei este corectă, iar pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, și nu există temeiuri pentru reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței judiciare atenuante, prev.de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
în ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a apreciat că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond, suma acordată părții vătămate P.O.F., prin reprezentantul legal al acesteia, B.F., cu titlu de daune morale, fiind corect stabilită, astfel încât nu se impune reducerea ei.
împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin acordarea de circumstanțe atenuate în condițiile art. 74 C. pen., o reindividualizare a pedepsei principale în sensul reducerii acesteia la un cuantum în raport cu care executarea să poată fi suspendată în condițiile art. 861C. pen., iar în latură civilă, reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat (cazuri de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 14 și pct. 17 C. proc. pen.).
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat în raport cu motivele de casare invocate dar și în raport cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
Este incontestabil că decizia inculpatului de recunoaștere a faptei și solicitarea de judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 3201C. proc. pen. nu exclude, în principiu, posibilitatea ca instanța, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv persoana și conduita inculpatului atât inainte cât și în cursul procesului penal, să rețină și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.
Trebuie însă subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanțe atenuante judiciare, dar instanța are posibilitatea- și nu obligația-, să decidă, în raport cutoate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu ca acestea să fie reținute în favoarea inculpatului și să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.
Recunoașterea unor date sau împrejurări ale realității ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
în cauză însă inculpatul a comis o infracțiune gravă,fapta sa aducând atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea dreptului la viață imtimă și inviolabilitatea sexuală al fiecărei persoane.
în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o și săvârșit-o - în perioada aprilie 2012 - mai 2012 a obligat-o în mod repetat pe minora P.O.F., în vârstă de numai 8 ani, fiica concubinei sale, să întrețină acte sexuale, prin constrângere și amenințare și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra - dar și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, recunocând săvârșirea faptei - motiv pentru care i-au și fost aplicate dispozițiile art. 3201C. proc. pen. - rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei și au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că 10 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
înalta Curte apreciază în context că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, încât nu este cazul modificării ei, și că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Nici cererea referitoare la reducerea cuantumului daunelor morale nu poate fi primită.
Daunele morale, în principiu,nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale, și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur, un arbitrar, și nu prin operare cu criterii precise, ci pe baza unor aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale; în speță se apreciază că instanța de fond a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale care reflectă în mod corespunzător prejudiciul moral cauzat părții vătămate, astfel că nu se impune reducerea acestora.
Asa fiind, obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere că acesta a declarat că este de acord să despăgubească integral victima, este legală și în deplin acord cu opțiunea acestuia de a "repara" într-un fel trauma psihică la care el însuși a supus victima în vârstă de numai 8 ani.
Față de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându- se decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 39/2013. Penal → |
|---|
