ICCJ. Decizia nr. 38/2013. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 146 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosar, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., formulată de inculpatul S.M.L., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., și cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), raportat la art. 99 alin. (3) C. pen., formulată de inculpatul B.C.D., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2), raportat la art. 99 alin. (3) C. pen.
în consecință inculpații au fost condamnați după cum urmează:
1. S.M.L. (fiul lui D. și M.) la:
- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c), art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., cu raportare la art. 80 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen. (parte vătămată fiind C.C.).
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 25 martie 2012 la zi.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.M.L.
2. B.C.D. (fiul lui G. și l.) la:
- 4 (patru) ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), raportat la art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. (parte vătămată fiind C.C.).
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, cu începere de la împlinirea vârstei de 18 ani.
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e), g), raportat la art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. (parte vătămată fiind C.C.).
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, cu începere de la împlinirea vârstei de 18 ani.
în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că cele două infracțiuni sunt concurente și, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul B.C.D. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, cu începere de la împlinirea vârstei de 18 ani.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 26 martie 2012 la zi.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.C.D.
în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., față de inculpatul B.C.D. s-a dispus confiscarea sumei de 400 lei (contravaloarea telefonului mobil sustras și pentru care partea vătămată C.C. a renunțat la constituirea de parte civilă).
S-a constatat disjunsă latura civilă a cauzei.
în fapt s-a reținut că, în dimineața zilei de 25 martie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost sesizați de către organele de poliție judiciară a I.P.J. Suceava cu privire la faptul că, în dimineața aceleași zile, pe raza comunei Dărmănești, numitul C.C., din satul Măritei, a fost agresat de către persoane necunoscute, iar în urma acestei agresiuni a suferit leziuni grave, fiind internat de urgență la Spitalul județean S.l.N. Suceava.
Din datele de anchetă s-a stabilit că, în noaptea de 24/25 martie 2012, atât cei doi inculpați, cât și victima C.C. s-au aflat în incinta unui local (fostă cofetărie din localitate) unde consumau cu toții băuturi alcoolice. La un moment dat, între inculpatul minor B.C.D. și B. (C.C.) s-a iscat o altercație verbală ce a degenerat ușor, cei doi s-au împins fără însă a se lovi în vreun fel. Trebuie precizat faptul că atât cei doi inculpați, cât și victima au consumat pe parcursul șederii în acel local o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice. în jurul orelor 04:00, inculpații au părăsit localul sus-amintit, iar în timp ce se deplasau în direcția terenului de fotbal, B.C.D., care nu a uitat ce s-a întâmplat în local, a dorit să se răzbune pe C.C. și să-i aplice totodată o corecție fizică. în acest sens, i-a propus lui S.M.L. să îl aștepte pe C. pe terenul de fotbal, mai exact în apropierea vestiarului, pentru a-l bate, fără însă a-i da alte detalii. Deși aparent S.M.L. nu a avut nicio implicare în conflictul celor doi, a fost de acord fără rezerve cu propunerea prietenului său, astfel că au așteptat victima împreună în fața vestiarului de fotbal. împreună cu cei doi inculpați se afla și numitul N.l.M., care a asistat la discuția lor, însă nu a participat în vreun fel la aceasta, aflându-se pur și simplu întâmplător în preajma celor doi. Nu după mult timp, în zonă și-a făcut apariția C.C., ce se deplasa spre locuința sa prin dreptul terenului de fotbal, unde era o scurtătură în drumul său spre casă. în timp ce victima vorbea la telefon cu mama sa, C.M., inculpatul S.M.L. i-a aplicat o puternică lovitură cu antebrațul drept în zona feței. Urmare a acestei lovituri, victima s-a prăbușit la pământ și a scăpat telefonul din mână. Fără însă a-i adresa vreun cuvânt, cei doi inculpați au început să o lovească cu sălbăticie, aplicându-i o multitudine de lovituri cu picioarele la nivelul întregului corp și al capului. Conform declarației lui S.M.L., i-au aplicat acestuia un număr de 15-20 de lovituri. Luată prin surprindere și aflată în imposibilitate fizică de a se apăra în vreun fel, victima Ie-a cerut celor doi să fie lăsată în pace, adresându-li-se "Stați! Ce v-am făcut?".
în toată această perioadă de timp, numitul N.l.M. se afla în spatele vestiarului de fotbal pentru a-și satisface nevoile fiziologice, nu i-a văzut pe inculpați cum l-au agresat pe C.C., însă a auzit loviturile aplicate de aceștia.
Văzând că nu se mai poate ridica de jos, inculpații au abandonat victima în iarbă și împreună cu N. au alergat în direcția locuințelor lor până în dreptul unei tribune de fotbal. După plecarea lui N., B.C. i-a arătat lui S. un telefon mobil marca L., spunându-i că i-a căzut lui B. în timpul altercației și că l-a luat el. Nu după mult timp, B.C. i-a spus lui S. să se întoarcă din nou pentru a-l mai lovi de câteva ori pe B., astfel că s-au întors, "l-au mai lovit de câteva ori" cu picioarele peste cap și corp. în cele din urmă inculpații s-au despărțit, deplasându-se fiecare la domiciliul său, lăsând victima în stare de agonie.
Conform raportului de constatare medico-legală din 05 aprilie 2012 întocmit de S.M.L. Suceava, victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral grav, cu hematom subdural fronto-temporo parietal stâng ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență, edem cerebral difuz, fractură piramidă nazală și maxilar drept, fractură cominutivă perete inferior orbită dreaptă, plagă contuză frontală stângă. Leziunile au necesitat pentru vindecare un nr. de 54-55 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea acesteia.
S-a reținut că situația de fapt expusă se coroborează cu următoarele mijloace de probă: proces verbale de sesizare din oficiu (f. 1, 2), proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferente (f. 3-28), procese verbale de examinare criminalistică (f. 32-39, 40-43, 44-53), concluzii provizorii medico-legale și raport de expertiză medico-legală (f. 54, 57), declarații victimă C.C. (f. 58), declarații martori (f. 64-65, 68-71, 72-73, 74-77, 78-80, 81-83, 84-87), declarații inculpați S.M.L. (f. 94-96) și B.C. (f. 115, 116-118, 138-139), procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 137, 139).
Inculpații au solicitat aplicarea disp. art. 3201C. proc. pen., cerere admisă de către instanță.
în cursul judecății au fost depuse la dosar: ancheta socială cu privire la inculpatul minor B.C.D., întocmită de Primăria Comunei Dărmănești, județ Suceava, caracterizare privind persoana aceluiași inculpat minor întocmită de fosta dirigintă a acestuia din cadrul Colegiului Tehnic A.I.C. - profesor M.C., raport de constatare medico-legală din 18 mai 2012 întocmit de S.M.L. Suceava potrivit căruia victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral grav, cu hematom subdural fronto-temporo parietal stâng ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență, edem cerebral difuz, fractură piramidă nazală și maxilar drept, fractură cominutivă perete inferior orbită dreaptă, plagă contuză frontală stângă. Leziunile au necesitat pentru vindecare un nr. de 54-55 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea acesteia, referat de evaluare inculpat minor B.C.D. din 11 iunie 2012, întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, caracterizare privind pe inculpatul S.M.L., întocmită de directorul Școlii din comuna Dărmănești, județ Suceava, și fișele de cazier judiciar ale inculpaților emise de I.P.J. Suceava.
în cauză s-au constituit părți civile împotriva inculpaților: Spitalul Județean de Urgență S.l.N. Suceava - cu suma de 8214,16 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate C.C. în perioada internării - 25 martie 2012 - 11 aprilie 2012 - Secția Neurochirurgie, precum și partea vătămată C.C., cu suma de 2000 euro - daune materiale, reprezentând cheltuieli necesare vindecării, și 8000 euro - daune morale. Aceasta din urmă a declarat, la termenul de judecată din data de 05 septembrie 2012, că nu mai solicită contravaloarea telefonului sustras.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere și regret a faptelor din partea inculpaților date în fața instanței de judecată, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt mai sus-expusă.
în drept, fapta inculpatului S.M.L. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (constând în aceea că, la data de 25 martie 2012, orele 04:00, într-un loc public și cu intenție, împreună cu inculpatul B.C.D., a exercitat acte violente și de mare intensitate asupra victimei C.C., aplicându-i multiple lovituri de picioare la nivelul întregului corp și, în special, în zona capului, care i-au cauzat leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare un număr de 54-55 zile de îngrijiri medicale, iar viața acesteia a fost pusă în primejdie).
Faptele inculpatului minor B.C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 99 alin. (3) C. pen. (constând în aceea că la data de 25 martie 2012, orele 04:00, într-un loc public și cu intenție, împreună cu inculpatul S.M.L., a exercitat acte violente și de mare intensitate asupra victimei C.C., aplicându-i multiple lovituri de picioare la nivelul întregului corp și, în special, în zona capului, care i-au cauzat leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare un număr de 54-55 zile de îngrijiri medicale, iar viața acesteia a fost pusă în primejdie), precum și ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen., raportat la art. 99 alin. (3) C. pen. (constând în aceea că la aceeași dată, după comiterea agresiunii, și-a însușit pe nedrept telefonul victimei, ce i-a căzut acesteia în timpul agresiunii).
Dată fiind modalitatea de desfășurare a agresiunii: multiple lovituri cu picioarele, victima fiind căzută la pământ, loviturile fiind aplicate de către cei doi inculpați atât asupra corpului cât și asupra capului ei, coroborate cu leziunile suferite în această zonă - traumatism cranio-cerebral grav, hematom subdural fronto-temporo parietal stâng ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, edem cerebral difuz, fractură piramidă nazală și maxilar drept, fractură cominutivă perete inferior orbită dreaptă, plagă contuză frontală stângă, care nu pot fi produse decât prin aplicarea de lovituri repetate, leziunile vizând multiple zone de la cap - frunte, nas, gură, cutie craniană, cu consecințe foarte grave - chiar în lipsa intenției directe de a omorî victima, a fost prezentă în mintea și voința celor doi inculpați intenția indirectă în acest sens. Ei au adoptat o atitudine de indiferență față de acest rezultat, lovind în mod repetat victima căzută la pământ, cu picioarele, în neștire în zona corpului și a capului, timp de aproximativ 10 minute în prima etapă, după care s-au întors și au lovit victima în aceeași manieră pentru încă aproximativ 5 minute, după care au lăsat-o în șanț, noapte fiind, fără să le pese de consecințele grave ale faptelor lor. Victima a fost salvată în cele din urmă doar de intervenția chirurgicală craniană, la care a fost supusă imediat ce a fost transportată la spital, după ce în prealabil fusese găsită de o vecină care i-a anunțat familia.
Date fiind aceste argumente, instanța de fond a respins, ca neîntemeiate, cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.M.L., major la data săvârșirii faptei, instanța a avut în vedere aplicabilitatea disp. art. 3201C. proc. pen., incidența circumstanței agravante prev. de art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. - săvârșirea faptei de un major împreună cu un minor - iar pe de altă parte a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - comportarea sinceră în cursul procesului penal. Acesta a adoptat o atitudine de recunoaștere a faptei încă din faza de urmărire penală, dând detalii ample și sincere cu privire la contribuția sa și a inculpatului minor B.C.D. la săvârșirea agresiunii asupra victimei C.C. cât și cu privire la sustragerea telefonului mobil. Deși lipsit de antecedente penale, a fost sancționat administrativ de organele de urmărire penală pentru fapte de furt calificat și loviri sau alte violențe, astfel că instanța nu a reținut în favoarea sa și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pentru inculpatul B.C.D., minor la data săvârșirii faptei, date fiind limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite (1 an și 8 luni - 4 ani și 2 luni închisoare/1 - 5 ani închisoare), instanța a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă spre maximul special, în concret 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fără reținerea vreunei circumstanțe atenuante în favoarea sa. Aceasta întrucât, deși minor la data săvârșirii faptei, lui i-a aparținut inițiativa de a agresa victima, hotărâre infracțională comunicată celui major care a fost de acord, agresiune ce a fost precedată din partea inculpatului minor de o atitudine agresivo - șicanatoare la adresa victimei, căreia aceasta nu a răspuns, evitând orice conflict cu inculpatul.
Tot inculpatul minor este cel care, după ce cei doi au bătut zdravăn victima și au părăsit locul incidentului, deși aceasta era în stare gravă (fiind lovită cu picioarele timp de circa 10 minute de către ambii inculpați la nivelul corpului și capului), fără nici un sentiment de milă/compasiune, a propus inculpatului major a se întoarce pentru a mai lovi victima, ceea ce cei doi au și făcut (aceasta fiind lovită a doua repriză pentru încă aproximativ 5 minute, în aceeași manieră agresivă).
Deși săvârșise o faptă gravă, prejudiciabilă asupra vieții persoanei, integrității fizice și psihice a acesteia, inculpatul minor nu a avut nicio reținere în a profita de aceste condiții de el provocate și a-i sustrage telefonul mobil căzut cu ocazia agresiunii.
în cursul procesului a adoptat o atitudine parțial nesinceră cu privire la infracțiunea de tentativă de omor, încercând să contureze o contribuție majoră a inculpatului S.M.L. și o minimalizare a contribuției proprii, fiind atent la detalii în darea declarației (zona corpului lovită - doar corpul, nu capul, numărul loviturilor aplicate -redus, după versiunea proprie) care să atenueze răspunderea sa penală sau să ducă chiar la o schimbare de încadrare juridică favorabilă, și total nesinceră cu privire la infracțiunea de furt calificat, negând-o în mod constant, pentru ca în final, în fața instanței, cu singurul scop de a profita de reducerea limitelor de pedeapsă, să recunoască în cele din urmă total și necondiționat faptele săvârșite.
Deși lipsit de antecedente penale, în decursul anilor 2009 - 2012 a fost sancționat administrativ de către organele de urmărire penală pentru fapte de furt calificat și loviri sau alte violențe, fiind scos de sub urmărire penală în mod constant pentru lipsa de pericol social concret al unei infracțiuni (clemență din partea organului de anchetă penală), ceea ce denotă o îndeletnicire a inculpatului în activități ilicite de agresiune asupra persoanei și sustragere de bunuri, îndeletnicire ce a progresat sub aspectul periculozității și gravității faptelor.
însuși consilierul de probațiune, în referatul de anchetă întocmit cu privire la persoana sa, remarcă creșterea progresivă a gravității faptelor, slaba capacitate de anticipare a consecințelor lor negative, comiterea infracțiunilor sub influenta băuturilor alcoolice.
împotriva acestei sentința au declarat apel inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 94 din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de inculpatul B.C.D., a fost desființează în parte sentința penală mai sus-menționată și în rejudecare:
A fost descontopite pedepsele aplicate inculpatului, și repuse în individualitate lor.
Inculpatul B.C.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare).
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen., raportat la art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (în loc de 1 an și 6 luni închisoare).
în temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre în sarcina inculpatului B.C.D. în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, în regim privativ de libertate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M.L., împotriva aceleiași sentințe penale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în temeiul art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată, pentru fiecare dintre cei doi inculpați, durata arestării preventive de la data 12 septembrie 2012 la zi.
în temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților S.M.L. și B.C.D.
Inculpatul S.M.L. a fost obligat pe la plata către stat a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Celelalte cheltuieli judiciare în apel au rămas în sarcina statului, dispunându-se ca suma de 75 lei, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatatului B.C.D., să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
S-a reținut că inculpații apelanți au comis faptele (pe care dealtfel le-au recunoscut, beneficiind de prevederile art. 3201C. proc. pen., dar care rezultă în mod indubitabil și din analiza probelor administrate, amplu evidențiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate și pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.
Astfel, prima instanță a arătat, în considerentele sentinței, că fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior între inculpatul minor și victimă, prin luarea prealabilă a deciziei de a se răzbuna pentru o pretinsă ofensă suportată de către cel dintâi, prin aplicarea unei multitudini de lovituri cu picioarele, în mod concertat, de către ambii inculpați, în două reprize, și care au vizat cu predilecție o zonă anatomică vitală (zona capului). Aceste acte agresive au fost de o mare intensitate, producând consecințe grave (printre altele, traumatism cranio-cerebral grav, hematom subdural fronto-temporo parietal stâng ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență). La toate acestea se adaugă atitudinea inculpaților imediat după săvârșirea faptei - abandonarea victimei în șanț, pe timp de noapte, fiind găsită de o vecină, care a anunțat familia.
între momentul luării rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia a existat o perioadă suficientă de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu potențial letal ale respectivelor acte agresive.
Așadar, chiar dacă aceștia nu au urmărit moartea victimei, au acceptat posibilitatea survenirii ei, forma de vinovăție în comiterea faptei fiind cea a intenției indirecte.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului major S.M.L., curtea a apreciat că a fost just și proporțional individualizat, în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Comportamentul său sincer pe parcursul întregului proces penal a fost valorificat de către instanța de fond, prin reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (greșită fiind însă aplicarea disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., în loc de cele ale art. 76 alin. (2) C. pen., nelegalitate care însă nu poate fi corectată în calea de atac formulată de inculpat, întrucât s-ar încălca principiul neagravării situației acestuia).
O reducere mai accentuată a sancțiunii, prin reținerea și a altor circumstanțe atenuante judiciare ori prin acordarea unei eficiente sporite celei anterior arătate nu se impune în cauză, date fiind împrejurările comiterii faptei, amplu expuse de către prima instanță.
Cât privește suspendarea condiționată a executării pedepsei, aceasta nu poate fi dispusă, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la limita de pedeapsă aplicată pentru fapta comisă.
Executarea în regim privativ de libertate a sancțiunii și în cuantumul stabilit este singura de natură a determina atingerea scopului ei educațiv-preventiv și a produce o schimbare a comportamentului inculpatului, începând cu atitudinea lui față de valorile sociale și morale pe care le negase prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.
Suspendarea sub supraveghere a executării, în baza acelorași argumente, nu se justifică a fi dispusă.
Relativ la inculpatul B.C.D., s-a reținut că acesta a comis faptele în perioada minorității, când se presupune că discernământul său era încă în formare. Chiar dacă motivele invocate de către prima instanță în argumentarea stabilirii cuantumului pedepselor lui aplicate sunt temeinice în ceea ce privește faptul că nu se justifică reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare, curtea a apreciat că reducerea cuantumului acestora este justificată, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, fiind necesară, dar totodată și suficientă pentru a-l determina pe acesta să-și alinieze conduita socială la normele de comportament unanim acceptate.
împotriva acestei decizii inculpații B.C.D. și S.M.L. au declarat, în termen legal, recursurile de față solicitând schimbarea modalității de executare a pedepselor principale prin aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 861C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursurile declarate în raport cu motivul de casare invocat cât și în raport cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
în cauză însă inculpații au comis o infracțiune de o gravitate extremă, fapta lor aducând atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea dreptului la viață al fiecărei persoane, constând în aceea că, la 25 martie 2012, orele 04.00, într-un loc public și cu intenție,au exercitat acte violente și de mare intensitate asupra victimei C.C., aplicându-i multiple lovituri de picioare la nivelul întregului corp și, în special, în zona capului, victima suferind un traumatism cranio-cerebral grav, hematom subdural fronto-temporo parietal stâng ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, edem cerebral difuz, fractură piramidă nazală și maxilar drept, fractură cominutivă perete inferior orbită dreaptă, plagă contuză frontală stângă, leziunile punând în primejdie viața victimei și necesitând pentru vindecare un număr de 54-55 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, trebuie avută în vedere atitudinea inculpaților de indiferență, după ce au lovit victima în 2 etape, au lăsat-o în șanț, pe timp de noapte, fără să le pese de consecințele grave ale faptelor lor, aceasta fiind salvată în cele din urmă doar de intervenția chirurgicală a medicilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență S.l.N. Suceava.
De asemenea, nu trebuie neglijată atitudinea inculpatul minor B.C.D., care a sustras telefonul mobil al victimei în timp ce aceasta era la pământ, dând dovadă de nepăsare și de lipsă de orice respect față de persoana a cărei viață era în pericol.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 81 sau art. 861C. pen., nu este o obligație a instanței, ci aceasta este lăsată la latitudinea instanței de judecată care, analizând întreg probatoriul administrat în cauză, își formează convingerea dacă, în raport de persoana comdamnatului și de comportamentul său după comiterea faptei, doar pronunțarea condamnării chiar fără executarea pedepsei constituie un avertisment pentru acesta.
Nu trebuie neglijat faptul că inculpatul S.M.L., deși nu are antecedente penale, a fost sancționat administrativ de organele de urmărire penală pentru fapte de furt calificat și loviri sau alte violențe, iar inculpatul B.C.D.,în cursul procesului, a adoptat o atitudine parțial nesinceră cu privire la infracțiunea de tentativă de omor, încercând să contureze o contribuție majoră a inculpatului S.M.L. și o minimalizare a contribuției proprii.
Față de considerentele ce precedă, înalta Curte constată că numai executarea pedepselor în mediul penitenciar poate duce la atingerea scopurilor de prevenție generală și specială, de reeducare și constrângere a inculpaților, o eventuală suspendarea a executării pedepselor nefiind oportună.
Avându-se în vedere și faptul că, verificându- se decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu s-a identificat existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, astfel recursurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați au fost ogligati la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, s-a avansat din fondul M.J.
← ICCJ. Decizia nr. 39/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 23/2013. Penal → |
---|