ICCJ. Decizia nr. 537/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

Prin sentința penală nr. 9/MF din 18 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, au fost condamnați inculpații:

l. P.N. la:

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. proc. pen.;

- 16 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. proc. pen.;

- 16 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. proc. pen.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani și 8 luni închisoare, sporită cu 3 ani și 4 luni, în total 20 de ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), și e) C. pen., pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), și e) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 26 ianuarie 2012.

2. T.I.G., deținut în Penitenciarul Colibași, la:

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. proc. pen.;

- 16 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. pen.;

- 16 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. pen.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea de 16 ani și 8 luni, sporită cu 3 ani și 4 luni, în total 20 de ani închisoare, prin privare de libertate potrivit art. 57 C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.

S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie în limitele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu data de 26 ianuarie 2012.

3. D.I.C. la:

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen., art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și art. 99 și urm. C. pen.;

- 8 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a Il-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen., art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și art. 99 și urm. C. pen.;

- 8 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) și c) și alin. (3) teza a Il-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen., art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și art. 99 și urm. C. pen.

în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani și 8 luni, în total 11 ani închisoare, prin privare de libertate potrivit art. 57 C. pen.

S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu 26 ianuarie 2012.

în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de câte 76,66 lei de la fiecare inculpat, prin obligarea la plata acestora către stat.

în fine, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Spre a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probatoriului administrat în faza urmăririi penale în cadrul procedurii prevăzută de art. 3201C. proc. pen., în fapt a reținut:

în seara de 21 ianuarie 2012, inculpații majori P.N. și T.I.G., împreună cu inculpatul minor D.I.C., după ce au consumat băuturi alcoolice au luat hotărârea de a pătrunde în locuința victimei S.E., în vârstă de 88 de ani, din comuna Băiculești, sat Tutana, pentru a sustrage bani. După pătrunderea în locuința părții vătămate, inculpații au supus-o pe victimă la amenințări și violențe, inclusiv de natură sexuală (i-au introdus mâna înmănușată în vagin precum și o coadă de topor) cu intenția de a o determina să spună unde păstrează banii.

Nemaiputând suporta, victima le-a indicat inculpaților locul unde păstra banii, astfel că în condițiile descrise aceștia au sustras suma de 230 lei, părăsind locuința.

La scurt timp după plecarea inculpaților victima a decedat și, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Argeș, moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat unui șoc traumatic care a survenit în urma unui politraumatism forte cu multiple leziuni traumatice - echimoze, escoriații infiltrate hemoragice, inclusiv în sfera vaginală.

Din raportul din 2 aprilie 2012, întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici București a rezultat că nu a fost evidențiată prezența spermei de natură umană din cavitatea vaginală a victimei.

Situația de fapt, așa cum s-a precizat, a fost dedusă din probatoriul administrat în faza urmăririi penale, la care inculpații au achiesat în cadrul procedurii prevăzută de art. 3201alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate că prin rechizitoriul din 10 aprilie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpații au fost trimiși în judecată doar pentru săvârșirea a două infracțiuni: tâlhărie și violare de domiciliu prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., respectiv art. 192 alin. (2) C. pen., prima instanță a reținut în sarcina acestora și infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., astfel că a încadrat fapta în cele trei infracțiuni, condamnându-i ca atare, dar fără să motiveze în vreun fel individualizarea judiciară a pedepsei.

împotriva sentinței de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpații P.N., T.I.G. și D.I.C.

în apelul său, reformulat cu ocazia dezbaterilor, parchetul critică sentința pentru nelegalitate, solicitând:

- înlăturarea schimbării încadrării juridice făcută de prima instanță, urmând ca fapta inculpaților să fie încadrată în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) și art. 176 lit. a) și b) C. pen., în concurs cu infracțiunea de tâlhărie precum și cu cea de violare de domiciliu, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu;

- inculpatului T.I.G. nu-i erau aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 3201alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, deoarece nu a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor (folosirea toporului la comiterea acesteia);

în apelul lor, inculpații au criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că pedepsele aplicate sunt prea severe, solicitând, astfel, reducerea acestora, avându-se în vedere că sunt la prima încălcare a legii și că au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

Prin decizia penală nr. 131/A/MF din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpații P.N., T.I.G., și D.I.C., în prezent aflați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași, împotriva sentinței penale nr. 9/MF din data de 18 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș.

S-a desființat în totalitate sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

în baza art. 3002comb. cu art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților P.N., T.I.G. și D.I.C., în prezent toți aflați în Penitenciarul Colibași, pe care a menținut-o.

Pentru a pronunța această decizia, instant de apel a reținut că hotărârea atacată este nelegală deoarece procedeul folosit de către prima instanță prin care inculpații au fost condamnați și pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., este nejuridic, fiind astfel încălcate dispozițiile prevăzute art. 334 C. proc. pen., care atrag nulitatea sentinței în conformitate cu art. 197 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere că vătămarea produsă inculpaților nu poate fi înlăturată decât prin desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a arătat că, așa cum s-a precizat, inculpații P.N., T.I.G. și D.I.C. au fost trimiși în judecată (rechizitoriul nr. 51/P/2012 din 10 aprilie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș) pentru săvârșirea a două infracțiuni: tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen.; violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., iar instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca și organul de urmărire penală, respectiv pătrunderea fără drept în locuința victimei S.E., (în vârstă de 88 de ani) asupra căreia au fost exercitate acte de violență, inclusiv în zona vaginală, pentru a o determina să indice locul unde păstra sume de bani, reușind în final să sustragă în aceste condiții suma de 230 lei.

Deși în practicaua încheierii de dezbateri din data de 17 mai 2012 (f.54), prima instanță face referiri la împrejurarea că în baza art. 334 C. proc. pen., "Se va reține în sarcina fiecăruia dintre inculpați și săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen.", prin schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților" (pagina a 2-a, paragraful 7 din încheiere), mențiunea nu-și mai găsește concretizare în dispozitivul încheierii respective și nici în cel al sentinței penale nr. 9 din 18 mai 2012, pronunțată ulterior, deși aceasta era obligatorie, în raport de conținutul pe care trebuie să-l aibă dispozitivul unei încheieri (art. 305 alin. (1) C. proc. pen.) sau al unei sentințe (art. 357 alin. (1) C. proc. pen.). Altfel spus, toate dispozițiile instanței trebuie să fie înserate în dispozitivul încheierii sau hotărârii pentru că numai astfel ele devin imperative și nu discutate "în treacăt" în practicaua hotărârii.

Procedând astfel, în sensul de a consemna o eventuală "schimbare de încadrare juridică" numai în practicaua hotărârii, (care trebuie să conțină doar mersul dezbaterilor), s-a arătat ca practice, prima instanță nu s-a pronunțat în legătură cu modalitatea în care inculpații au fost condamnați și pentru infracțiunea de viol. Pur și simplu, instanța de fond îi condamnă pe inculpați atât prin minuta încheiată cât și prin dispozitivul sentinței, la câte 16 ani și 8 luni închisoare, respectiv 8 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (2) teza a II-a C. pen.

Acest procedeu folosit de către prima instanță este, așa cum s-a precizat, nejuridic, deoarece dispoziția de schimbare a încadrării juridice trebuia să fie imperativă și materializată în dispozitivul hotărârii pronunțate.

Tot astfel, folosirea în practicaua încheierii de dezbateri a sintagmei "dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată", face imposibilă verificarea de către instanța de control judiciar a împrejurării dacă, în realitate, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de viol s-a făcut din cele două infracțiuni (violare de domiciliu și tâlhărie), pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sau numai din una dintre acestea. Prin urmare, dacă schimbarea încadrării juridice s-a făcut din cele două infracțiuni, întrebarea firească era aceea cum s-a ajuns la o asemenea schimbare din infracțiuni care au conținuturi constitutive diferite, referindu-ne, în primul rând, la infracțiunea de violare de domiciliu al cărui conținut constitutiv este diferit de cel al infracțiunii de viol, iar între acestea nu poate exista decât o legătură Nomen Juris. De asemenea, legal, nu poate fi concepută o schimbare de încadrare juridică dintr-o infracțiune de furt (chiar și cu violență în sensul art. 211 C. pen.) într-o infracțiune de viol, pentru aceleași considerente anterior expuse. Aceasta deoarece, deși art. 334 C. proc. pen. permite schimbarea încadrării juridice, ea nu se poate face oricum, iar noua infracțiune nu poate fi "obținută" din oricare alta, așa cum în mod greșit a procedat instanța de fond, ci dintr-o altă infracțiune care are conținut constitutiv asemănător.

S-a mai arătat că, din modul nejuridic în care este formulat paragraful 7 din pagina a 2-a a încheierii de dezbateri, privind schimbarea încadrării juridice, s-ar putea trage concluzia că, de fapt, nu este vorba de o schimbare a încadrării juridice ci de o aplicare la speță a dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., privind obiectul judecății și limitele învestirii instanței ("judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și la persoana la care se referă extinderea" - ceea ce nu este cazul în speță).

Dacă în intenția instanței de fond a fost să schimbe încadrarea juridică din cele două infracțiuni (violare de domiciliu și tâlhărie pentru care s-a dispus trimiterea în judecată), în această situație au fost încălcate dispozițiile art. 334 C. proc. pen. care, vizează doar situația când o anumită faptă a fost incorect încadrată juridic prin actul de trimitere în judecată sau, dimpotrivă, din probele administrate, pentru aceeași faptă, rezultă o altă încadrare juridică; textul vizează, așadar, o faptă singulară și nu o pluralitate de fapte, cum este cazul în speță (violare și tâlhărie) care să fie încadrate într-una singură, deși, așa cum s-a menționat, acestea au conținuturi constitutive (laturi obiective) diferite.

în legătură cu procedeul folosit de către prima instanță de a schimba încadrarea juridică pe parcursul procedurii judiciare, chiar dacă în jurisprudență au fost pronunțate și soluții în acest sens, Curtea de apel a învederat dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., în conformitate cu care "nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză". Din conținutul încheierii de dezbateri (pagina a 2-a paragraful 7) rezultă, fără dubiu, starea de incompatibilitate creată de judecător, din moment ce încheierea dubiu, starea de incompatibilitate creată de judecător, din moment ce încheierea avea următorul conținut. "în sensul de a se reține în sarcina fiecăruia dintre inculpați și săvârșirea infracțiunii de viol" (,,Quod erat demonstrandum"), situație în care de la acel moment trebuia să se abțină de la soluționarea cauzei.

în raport de aceste considerente, s-a arătat că se impune desființarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca aceasta să aplice corect dispozițiile art. 334 C. proc. pen., eventual ale art. 317 C. proc. pen., pentru ca astfel instanța de control judiciar să poată verifica legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate.

Totodată, criticile formulate de parchet și de către inculpați urmează să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei, inclusiv împrejurarea dacă pentru inculpatul minor D.I.C. se poate reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. ("săvârșirea infracțiunii împreună cu un minor"); tot astfel, dacă acestuia i se poate aplica și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), care nu a constituit obiect de preocupare pentru prima instanță.

Nu în ultimul rând, instanța de trimitere urmează să facă individualizarea judiciară a pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât nici de aceasta nu s-a preocupat judecătorul fondului.

în ceea ce privește starea de arest a inculpaților, Curtea de apel a apreciat că subzistă aceleași temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării acesteia, în sensul că infracțiunile imputate inculpaților sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Ca atare, o eventuală reîntoarcere a inculpaților în mediul social care le-a favorizat săvârșirea faptelor imputate ar crea un sentiment de insecuritate, ceea ce este în distonantă cu scopul măsurilor preventive menționat în art. 136 C. proc. pen.

împotriva acestei decizii au declarant recurs inculpații P.N., T.I.G. și D.I.C., criticând-o cu privire la menținerea stării de arest, susținând că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu se mai mențin, iar la acest moment procesual, pot fi judecați în stare de libertate.

Recursurile inculpaților nu sunt fondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen.; violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., (f.l dosar urmărire penală) iar instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca și organul de urmărire penală, respectiv pătrunderea fără drept în locuința victimei S.E., (în vârstă de 88 de ani) asupra căreia au fost exercitate acte de violență, inclusiv în zona vaginală, pentru a o determina să indice locul unde păstra sume de bani, reușind în final să sustragă în aceste condiții suma de 230 lei.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimis în judecată.

Ținând cont de gradul ridicat de pericolului social al faptelor presupus a fi săvârșite de cei trei inculpați, de modalitatea în care au fost comise și urmările avute, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, înalta Curte constată că instanța de apel a considerat în mod corect că lăsarea inculpaților în libertate, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Deși numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum sunt și cele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea și menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpaților s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

în acest context, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a-i împiedica pe inculpați să tergiverseze judecarea cauzei ori să se sustragă de la judecată.

Față de cele menționate, înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, iar recursurile declarate de inculpate sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.

S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 557/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 376/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 537/2013. Penal