ICCJ. Decizia nr. 53/2013. Penal
| Comentarii |
|
La 30 ianuarie 2012, a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul P.D. împotriva deciziei penale nr. 52 din 16 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
în motivarea demersului său, contestatorul, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 386 lit. a), lit. b) și lit. c) C. proc. pen., a arătat că, la data la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, nu s-a putut prezenta din motive medicale și a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această imposibilitate.
S-a mai arătat în motivarea cererii că nu a avut posibilitatea să fie reprezentat de un apărător ales, acesta din urmă neprezentându-se la nici un termen de judecată, că nu a luat legătura cu apărătorul desemnat din oficiu și că nu a fost ascultat de instanța de recurs.
Cererea de contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin sentința penală nr. 214 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, inculpatul P.D. a fost condamnat la pedeapsa de:
- 3 ani 6 luni închisoare pentru infracțiunea continuată de înșelăciune, și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 cu aplicarea art. 74 lit. a), și a art. 76 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare pentru infracțiunea continuată de fals în declarații.
în baza art. 86 raportat la art. 85 C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 150 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 230 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului Sibiu, și a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente, de 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, și de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
A constatat că infracțiunile comise în cauza de față sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 150/2010 a Judecătoriei Sibiu și în consecință:
în baza art. 36, 34, 35 C. pen. au contopite pedepsele de 1 an închisoare și 3 ani închisoare cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre (de 3 ani 6 luni ani închisoare și pedeapsa complementară și de 2 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
în baza art. 14, 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON daune morale către partea civilă C.l.; s-a constatat că părțile civile M.I.C. și H.N., au renunțat la pretențiile civile formulate, iar C.l., a renunțat la restul pretențiilor civile solicitate.
Au fost respinse pretențiile formulate de partea civilă F.V.
în baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare către partea civilă C.l. și la plata sumei de 2.700 RON cheltuieli judiciare către partea civilă H.N.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON cheltuieli judiciare parțiale avansate de stat. Onorariul avocatului din oficiu a stabilit a se suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
A fost admisă cererea formulată de M.I.C. și în baza art. 199 C. proc. pen., și a dispus scutirea acesteia de plata amenzii aplicate prin încheierea penală 03 noiembrie 2010.
în considerente, prima instanță a reținut că, în cursul anului 2006, inculpatul P.D. a solicitat Primăriei orașului Cisnădie, eliberarea unei autorizații de construcție mansardă pe blocul R, scările A și B situat pe strada M. din orașul Cisnădie, județul Sibiu. în data de 10 iunie 2006, Primăria Cisnădie a eliberat autorizația prin care l-a autorizat pe inculpat să construiască opt apartamente la mansarda blocului R.
După obținerea autorizației de construire dar înainte de finalizarea apartamentelor, inculpatul P.D. a încheiat în formă autentică mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare, unele prin care a vândut aceleași apartamente altor persoane decât promitentul cumpărător inițial.
împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, partea civilă F.V. și inculpatul P.D.
Prin decizia penală nr. 51/A/2011 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a fost admis apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 244 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, săvârșită în formă continuată și sub aspectul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile C.l., și în consecință:
Rejudecând cauza în aceste limite, instanța de control judiciar a descontopit pedepsele aplicate inculpatului în elementele componente:
- 1 an închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară și 2 luni închisoare.
A înlăturat sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentința apelată. A menținut dispozițiile privitoare la anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 150 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 230 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului Sibiu, precum și cele referitoare la descontopirea pedepsei rezultante în elementele ei componente, astfel cum s-a menționat în sentința atacată.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.D. pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și (42) C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. la 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A menținut pedeapsa aplicată aceluiași inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.
A menținut dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni în legătură cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 150/2010 a Judecătoriei Sibiu și în consecință:
în temeiul art. 36, 34, 35 C. pen. a contopit pedepsele de 1 an închisoare, 3 ani închisoare, cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre: de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară și 2 luni închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 74 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
în temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă C.l.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul P.D. și, în consecință, a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva aceleiași sentințe.
A respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă F.V. împotriva aceleiași sentințe.
L-a obligat inculpatul apelant P.D. să achite intimatului H.N. suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
A obligat partea civilă F.V. să achite statului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
L-a obligat pe inculpatul apelant să achite statului suma de 450 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu urma fi suportat din fondurile Ministerului Justiției
împotriva acestei decizii inculpatul a formulat recurs; prin decizia penală nr. 52 din 16 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 51/A/2011 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.
Recurentul inculpat a fost obligat a plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
împotriva acestei din urmă decizii, condamnatul P.D. a formulat cererea de contestație în anulare de față, cerere care, examinată, cu precădere, în raport cu prevederile art. 391 C. proc. pen., se apreciază a fi inadmisibilă pentru considerentele ce succedă.
Art. 386 C. proc. pen. prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, între altele, și în cazul în care:
a) procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
e) când, la judecarea recursului inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Analizând cererea de contestație în anularea de față în raport cu motivele invocate de contestator, înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici unul din cazurile invocate de acesta.
Astfel, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 51/A/2011 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 mai 2011.
Pentru primul termen de judecată în recurs - 12 septembrie 2011, inculpatul a lipsit, cauza amânându-se la cererea acestuia pentru angajare de apărător, pentru data de 24 octombrie 2011 inculpatul primind termen în cunoștință, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, acesta a semnat personal.
Potrivit art. 291 alin. (3) C. proc. pen. părții care i se înmânează în mod legal citația pentru un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, astfel primul motiv al cererii de contestație în anulare - întemeiat pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - nefiind incident în cauză, inculpatul având, pe tot parcursul desfășurării procesului în recurs, cunoștință de termenele acordate.
Nici motivul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este incident în cauză. Pentru termenul de judecată din 16 ianuarie 2012, la dosarul cauzei nu au fost depusă nici o cerere din partea inculpatului de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale și nici cererea de contestație nu a fost însoțită de dovezi în acest sens. Astfel din practicaua deciziei penale contestate din 16 ianuarie 2012 - reiese că în timpul ședinței de judecată, (în recurs) la dosarul cauzei a fost depusă o cerere formulată de dl. avocat H.S.C., prin care solicită instanței să ia act de rezilierea contractului de asistentă juridică cu recurentul inculpat P.D., reziliere intervenită la data de 14 ianuarie 2012.
La 15 ianuarie 2012, prin fax, inculpatul a trimis înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere prin care aducea la cunoștință instanței că la 14 ianuarie 2012 a fost reziliat contractul de asistență juridică cu avocatul H.S.C., solicitând termen pentru a lua cunoștință cu apărătorul desemnat din oficiu; totodată cererea a fost însoțită de motivele de recurs.
Instanța de recurs a cunoscut această situație și a apreciat că nu se impunea acordarea unui nou termen de judecată.
Cu privire la cel de al treilea motiv - când, la judecarea recursului inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1), înalta Curte constată că nici acesta nu este incident.
Textul de lege vorbește de ascultarea inculpatului atunci când acesta este prezent și când ascultarea sa este obligatorie.
Inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată în recurs, iar audierea acestuia (după cum în mod corect a constatat și instanța de recurs) nu era obligatorie.
Așa fiind, cererea de contestație în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea contestatorului, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON.
| ← ICCJ. Decizia nr. 22/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 528/2013. Penal → |
|---|
