ICCJ. Decizia nr. 7/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 7/2013

Dosar nr. 7104/1/2012

Şedinţa publică din 7 ianuarie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 8 noiembrie 2012, petiţionara V.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1822/184/2012 al Judecătoriei Balş, susţinând că toate procesele în care numitul F.M. este parte la instanţele de judecată din judeţele Olt şi Dolj se soluţionează favorabil acestuia din urmă, iar parchetele de pe lângă aceste instanţe pronunţă numai rezoluţii de neîncepere a urmării penale în cauzele care îl privesc pe F.M..

A mai susţinut că se află în relaţii de duşmănie cu numitul F.M., care este o persoană influentă pe plan local, apreciind astfel că nu va avea parte de o judecată dreaptă la nivelul Judecătoriei Balş.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Balş a fost înregistrat Dosarul nr. 1822/184/2012, având ca obiect plângerea formulată de către persoana vătămată SC A.V. SRL, având ca administrator pe petiţionara V.I., împotriva rezoluţiei emise la data de 21 mai 2012 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş în Dosarul nr. 1286/P/2011 şi împotriva rezoluţiei nr. 143/II/2/2012 emisă la data de 20 iunie 2012 de prim procurorul aceluiaşi parchet.

În informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Tribunalul Olt, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că prin sentinţa penală nr. 129 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Balş în Dosarul nr. 1822/184/2012, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de persoana vătămată SC A.V. SRL, fiind menţinută rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale menţionată anterior, sub aspectul faptei de furt prev.de art. 208 alin. (1) C. pen., în contradictoriu cu intimatul F.M..

Faţă de motivele invocare invocate în sprijinul cererii de strămutare, se reţine în informaţii că, într-adevăr, intimatului F.M. i s-a atribuit în proprietate de către comisiile cu competenţe în materie din cadrul Primăriei Balş, un teren în legătură cu care a avut loc un litigiu constând în acţiuni în revendicare şi grăniţuire, care a fost dedus judecăţii în contradictoriu cu SC A.V. SRL, general de faptul că aceasta invoca, la rândul său, un drept de proprietate în condiţiile în care a edificat un gard despărţitor pe acest teren.

Se reţine însă că nu a fost confirmată susţinerea persoanei vătămate cu privire la influenţa pe care ar avea-o asupra organelor judiciare intimatul F.M. ori cu privire la celelalte aspecte şi împrejurări invocate de către persoana vătămată.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionară nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiţionara V.I. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1822/184/2012 al Judecătoriei Balş.

Obligă petiţionara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond