ICCJ. Decizia nr. 763/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 763/2013
Dosar nr. 2244/89/2012
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 17/C din data de 01 august 2012 a Tribunalului Vaslui s-au dispus următoarele:
„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 199/11 august 2010 a Tribunalului Vaslui, formulată de condamnatul B.D.D., în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui.
Obligă condamnatul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat."
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Adresa nr. 99/III/6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, înregistrată pe rolul aceste instanţe la data de 15 iunie 2012 sub nr. 2244/89/2012, a fost înaintată spre competentă soluţionare cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat B.D.D. privind Sentinţa penală nr. 199 pronunţată la data de 11 mai 2010 de către Tribunalul Vaslui, menţinută prin Decizia nr. 175, pronunţată la data de 28 octombrie 2010 de către Curtea de Apel Iaşi şi definitivă prin Decizia penală nr. 677, pronunţată la data de 22 februarie 2011 de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, precum şi referatul întocmit de procuror potrivit art. 399 C. proc. pen.
În motivarea cererii sale, revizuentul, în esenţă, a arătat faptul că are probe noi prin care doreşte să-şi dovedească nevinovăţia, probe ce nu au fost cunoscute de instanţă atunci când a soluţionat cauza pe fond.
În drept, au fost invocate prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Procurorul a înaintat instanţei referatul întocmit potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., formulând concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă, întrucât condamnatul doreşte prelungirea probatoriului prin administrare de probe noi.
Instanţa de fond, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire formulată de B.D.D. este inadmisibilă, astfel a dispus respingerea acesteia ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 199, pronunţată la data de 11 august 2010 de către Tribunalul Vaslui, această instanţă a dispus, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., condamnarea inculpaţilor H.C. B.D.D., la câte o pedeapsă de 14 (paisprezece) ani închisoare.
Pe durata executării pedepselor a interzis inculpaţilor H.C. şi B.D.D. drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen. a menţinut starea de arest a inculpaţilor H.C. şi B.D.D. şi a dedus din pedepsele aplicate acestora, conform art. 88 alin. (1) C. pen., durata arestării preventive de la 18 decembrie 2009 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul H.C. un băţ şi o secure, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrate la poziţia nr. 54/2009 din registrul de corpuri delicte.
În baza art. 113 C. pen., a obligat inculpatul H.C. la tratament medical până la însănătoşire, măsură ce va fi pusă în executare conform art. 429 C. proc. pen.
A luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii H.C. şi B.D.D. la câte 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.200 RON reprezentând onorarii pentru avocaţi din oficiu asiguraţi inculpaţilor la urmărirea penală şi judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii H.C. şi B.D.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
S-a reţinut că în ziua de 16 decembrie 2009, în domiciliul inculpatului H.C., acesta, împreună cu inculpatul B.D.D., într-o acţiune conjugată, au aplicat victimei B.M. lovituri active cu obiecte şi mijloace contondente, cauzându-i astfel victimei leziuni traumatice severe, care au condus la decesul victimei după câteva ore.
Pentru infracţiunile comise, inculpaţilor li s-a stabilit. câte o pedeapsă la individualizarea cărora, în cadrul general prevăzut de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, datele privind persoana inculpaţilor, atitudinea acestora în timpul procesului penal.
S-a avut în vedere contribuţia concretă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptei, conduita preponderent nesinceră din cursul procesului, discernământul scăzut al inculpatului H.C., precum şi încercările repetate ale inculpatului B.D.D. de a induce în eroare organele judiciare şi a scăpa astfel de răspundere penală.
Vinovăţia revizuentului B.D. a fost stabilită de către instanţa de judecată prin analiza probelor administrate, declaraţiile sale fiind interpretate ca parţial sincere, respectiv a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, şi a fotografiilor anexate acestuia, a raportului de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 346/N din data de 18 decembrie 2009, ale inculpatului H.C., ale martorilor D.C.A., D.G., P.V., M.C., Ţ.A., P.V., a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/198/2010.
În drept, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută: a) când au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere şi e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă. în virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur).
Cu toate acestea, în practică a reieşit că, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale şi ne temeinice, motiv pentru care în Codul de procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive.
În această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Astfel cum sunt reglementate motivele de revizuire în Codul de procedură penală şi raportând cererea revizuentului B.D.D. la textele de lege indicate, rezultă că cererea de revizuire va fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul susţinând faptul că doreşte administrarea de probe noi cu ajutorul cărora ar putea dovedi o altă situaţie de fapt. sa.
În calea de atac a revizuirii nu este posibilă prelungirea probatoriului pentru a dovedi o altă situaţie de fapt pentru că s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat, de principiul egalităţii armelor, precum şi de principiul securităţii raporturilor juridice conform cărora nici o persoană nu este îndreptăţită să solicite rejudecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitivă şi pentru simplu motiv de a obţine o nouă judecată pe fond şi o nouă hotărâre.
În consecinţă, constatând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.D.D., cu privire la Sentinţa penală nr. 199, pronunţată la data de 11 august 2010 de către Tribunalul Vaslui
În plus, într-o formă voalată, revizuentul a mai invocat acelaşi motiv de revizuire şi într-o altă cerere de revizuire care a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 5/7 martie 2012 a Tribunalului Vaslui.
Ori, potrivit Deciziei nr. 36/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit. că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
Reţinând culpa procesuală a revizuentului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus obligarea acestuia să plătească suma de 50 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.
În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului Vaslui fost apelată de către revizuentul B.D.D., care a criticat-o prin memoriile depuse la dosar, invocând, în esenţă, două aspecte diametral opuse, respectiv că a fost condamnat deşi este nevinovat, precum şi faptul că instanţele care au dispus condamnarea nu a reţinut în favoarea sa disp. art. 3201 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 138 din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul B.D.D. împotriva Sentinţei penale nr. 17/C din 1 august 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care a menţinut-o.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că aspectele invocate nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu a rezultat existenţa unor motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, făcându-se referire la faptul că recurentul revizuent a recunoscut fapta şi nu i s-au aplicat disp. art. 3201 C. proc. pen., iar pedeapsa aplicată este prea mare şi a solicitat reducerea acesteia.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, apreciind că o interpretare corectă a acestora ar fi de natură a conduce la reducerea pedepsei aplicate.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, reducerea pedepsei, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
Referitor la aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., invocându-se cazul de revizuire prev. de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat în mod corect că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât în cauza în care a fost condamnat definitiv revizuentul B.D.D. nu s-a invocat şi nu s-a admis vreo excepţie de neconstituţionalitate.
În limita acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 138 din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 792/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 747/2013. Penal → |
|---|
