ICCJ. Decizia nr. 798/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 798/2013

Dosar nr. 32116/3/2011

Şedinţa publică din 05 martie 2013

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 745 din 23 septembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.L.G., din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată ca urmare a contopirii prin Sentinţa penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj şi a contopit restul, de 886 zile, rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ. a admis acţiunea - civilă a părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 8.110,45 RON cu titlu de despăgubiri civile;

S-a luat act că partea vătămată B.O.S. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 4303/P/2010 din 02 mai 2011, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.L.G., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, în stare recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în fapt, că inculpatul S.L.G. a aplicat o lovitură cu un corp tăietor-înţepător părţii vătămate B.O.S., în zona abdominală, provocându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viaţa.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese-verbale de consemnare a actelor premergătoare, copiile actelor medicale privind asistenta medicală acordată părţii vătămate, Raportul medico-legal nr. AI/778/2011, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, procese-verbale de recunoaştere din planşe foto, declaraţiile inculpatului.

În cursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, conform art. 322 C. proc. pen., a fost audiat inculpatul S.L.G., în conformitate cu dispoziţiile art. 323 C. proc. pen. şi martorii C.A., U.M.A., S.G., R.C.F., N.G., B.M.O., L.G., P.M.C., în conformitate cu dispoziţiile art. 327 C. proc. pen., partea vătămată B.O.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 326 raportat la art. 323 C. proc. pen., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei. De asemenea, Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpat.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că la data de 31 octombrie 2010 inculpatul S.L.G. a participat la o petrecere în localul „Tabăra Dacilor". Printre persoanele care au stat la aceeaşi masă cu inculpatul s-a aflat şi partea vătămată B.O.S. şi martorii R.C.F., B.O.M., C.A. (zis „P."), U.M.A. (zis „T.") şi (S.G. (zis „B."); martorul B.O.M. a venit însoţit de prietena sa (martora N.G.), iar inculpatul S.L.G. a fost însoţit de o tânără care s-a recomandat cu numele de „A.".

Persoanele participante la petrecere au consumant cantităţi importante de alcool, inclusiv inculpatul şi partea vătămată (astfel cum rezultă din declaraţiile tuturor martorilor), iar o parte dintre aceştia (inclusiv inculpatul) au consumat alcool" înainte de venirea la localul „Tabăra Dacilor".

Persoanele participante la petrecere au dansat, şi, pe fondul consumului de alcool, partea vătămată a dansat pe masă şi în apropierea celor două tinere invitate, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor U.M.A. (care a precizat însă că nu a văzut ca partea vătămată să fi avut un comportament indecent), R.C.F. (care a precizat însă că nu a văzut ca partea vătămată să fi avut un comportament neobişnuit faţă de fete), N.G., B.M.O., L.G., P.M.C. (care a precizat însă că nu a văzut ca partea vătămată să fi avut un comportament nepotrivit faţă de fete). Această atitudine a părţii vătămate a determinat izbucnirea unui conflict între aceasta şi inculpat.

Conflictul dintre cei doi a continuat pe holul grupului sanitar al localului, unde partea vătămată B.O.S. şi inculpatul s-au lovit şi îmbrâncit reciproc. În ceea ce priveşte acest conflict, inculpatul a precizat în cursul cercetării judecătoreşti că partea vătămată l-a împins, după care l-a imobilizat cu braţul, strângându-l de gât şi, întrucât nu se putea elibera din strânsoare, a luat de pe calorifer un obiect (ca o lamă de cuţit) care fusese folosit pentru renovarea localului şi a lovit partea vătămată în abdomen. Susţinerile inculpatului în acest sens sunt confirmate de declaraţiile date de martorul U.M.A. (zis „T.") în cursul cercetării judecătoreşti şi de cele ale martorului R.C.F., date tot în cursul cercetării judecătoreşti.

Tribunalul a înlăturat însă susţinerile inculpatului şi ale martorilor, în sensul că partea vătămată l-a strâns de gât pe inculpat. Astfel, s-a constatat că susţinerile martorului U.M.A. în acest sens sunt infirmate de declaraţiile date de acelaşi martor în cursul urmăririi penale, când a precizat într-o primă declaraţie că nu a auzit nicio discuţie referitoare la o agresiune în incinta restaurantului soldată cu înjunghierea vreunei persoane. într-o declaraţie ulterioară acelaşi martor a revenit asupra primei declaraţii şi a precizat că a observat cum pe holul grupului sanitar inculpatul şi partea vătămată se îmbrânceau şi înjurau reciproc, fără însă a menţiona că partea vătămată ar fi imobilizat inculpatul, strângându-l cu braţul de gât. De altfel, acest martor a susţinut că incidentul descris a avut loc lângă masă, aspect infirmat de martorii C.A., R.C.F. şi chiar de inculpat, care au precizat că agresiunea a avut loc pe holul de lângă toaleta barului. De altfel, nici martorul C.A., prezent la incidentul care a avut loc lângă toaleta localului, nu a declarat că partea vătămată ar fi imobilizat inculpatul, strângându-l cu braţul de gât, ci a avut declaraţii oscilante - în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că cei doi s-au îmbrâncit şi „şi-au înfipt mâinile unul în gâtul celuilalt", în timp ce în cursul urmăririi penale a precizat că cei doi „se îmbrânceau". În ceea ce priveşte declaraţia martorului R.C.F. dată în cursul cercetării judecătoreşti, Tribunalul nu a reţinut-o, datorită contradicţiilor existente între această declaraţie şi cele date în cursul urmăririi penale. Astfel, într-o primă declaraţie, martorul nu a precizat nimic în legătură cu conflictul dintre inculpat şi partea vătămată din holul grupului sanitar al localului; nici într-o declaraţie ulterioară, martorul nu a declarat nimic în legătură cu aceste aspect, pentru că ulterior, într-o precizare adusă aceleiaşi declaraţii a menţionat că i-a despărţit pe cei doi la grupul sanitar al localului, care erau aproape unul de altul, în picioare, faţă în faţă, fără să precizeze nimic în legătură cu o eventuală imobilizare a inculpatului.

De altfel, s-a constatat că aceste declaraţii oscilante ale martorului se suprapun peste declaraţiile oscilante ale inculpatului - în prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, la scurt timp după săvârşirea faptei (06 decembrie 2010), inculpatul a precizat că nu are cunoştinţă de înjunghierea vreunei persoane în restaurant; într-o declaraţie ulterioară a precizat că „ne-am îmbrâncit puţin şi ne-a despărţit R.", „este posibil ca în ultima altercaţie avută cu partea vătămată să fie soldată cu o tăietură cu un corp înţepător care putea aparţine victimei pentru că eu nu port cuţit" şi că „mă angajez ca în continuare să depun toate eforturile pentru aflarea adevărului"; în final, în ultima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că pe holul grupului sanitar a izbucnit o altercaţie între el şi partea vătămată, „ne-am îmbrâncit", după care „a intervenit R. care ne-a despărţit"; în precizările ulterioare acestei declaraţii, inculpatul a arătat că, în cursul conflictului, partea vătămată l-a apucat de gât şi cu un braţ l-a prins în îndoitura cotului, moment în care a luat de pe calorifer un obiect tăietor înţepător şi a lovit în abdomen partea vătămată. Inculpatul a arătat că pe caloriferul respectiv se aflau mai multe scule folosite la micile reparaţii curente (şurubelniţe, şpaclu etc.) şi că a luat la întâmplare unul din aceste obiecte şi a lovit victima pentru a se elibera din braţele acesteia.

Tribunalul a constatat astfel că martorii U.M.A. (zis „T.") şi R.C.F. confirmă, pentru prima dată în cursul cercetării judecătoreşti, ultima declaraţie dată de inculpat în cursul urmăririi penale (susţinută şi în cursul cercetării judecătoreşti), în sensul că partea vătămată a imobilizat cu braţul gâtul inculpatului, pentru a susţine astfel apărarea inculpatului în sensul că ar fi înjunghiat victima în legitimă apărare.

Tribunalul nu şi-a însuşit însă aceste aspecte, având în vedere însă că cei doi martori nu au confirmat susţinerile inculpatului decât în cursul cercetării judecătoreşti (după ce, în cursul urmăririi penale, au dat declaraţii oscilante - iniţial că nu ar fi văzut altercaţia dintre cei doi, ulterior neprecizând nimic în legătură cu vreo imobilizare a inculpatului - declaraţii care, şi la acel moment procesual, veneau să susţină declaraţiile inculpatului care nu recunoştea săvârşirea faptei).

Mai mult, inculpatul a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că prietenii cu care se afla la masă, respectiv B.M.O., R.F., P. (C.A., n. inst.), T. (U.M.A., n. inst.) au observat că prezenta leziuni la nivelul feţei şi al gâtului. Or, singurii care ar fi observat aceste leziuni sunt acelaşi martor C.A. (conform declaraţiei date în cursul cercetării judecătoreşti), a cărui declaraţie, astfel cum s-a arătat mai sus, nu poate fi primită şi martorul B.M.O., a cărui declaraţie este dată în cursul cercetării judecătoreşti în mod evident pro causa (martorul este prieten cu inculpatul de 30 de ani, iar în cursul urmăririi penale nu a menţionat nimic cu privire la acest aspect). Mai mult, nici măcar martorul R.C.F., care a susţinut în cursul cercetării judecătoreşti varianta inculpatului în sensul că partea vătămată l-a imobilizat pe acesta, a precizat că nu a observat leziuni la nivelul gâtului inculpatului. în plus, martorul S.G., care a precizat că s-a întâlnit cu inculpatul câteva zile după incident, a declarat că inculpatul era puţin roşu la nivelul feţei, fără să observe existenţa unor leziuni la nivelul gâtului, inexistenţa unor astfel de leziuni este susţinută şi de martora N.G., care s-a aflat la domiciliul inculpatului chiar a doua zi după incident şi de martorul L.G.

Martorul R.C.F. a intervenit şi i-a despărţit pe cei doi, readucându-i la masă.

Sesizând starea tensionată existentă între inculpat şi partea vătămată martorul R.C.F. l-a condus pe B.O.S. spre una din ieşirile secundare ale localului, fără a sesiza că acesta suferise o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului, produsă anterior intervenţiei sale de pe holul grupului sanitar.

Partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul: „Traumatism; plagă înjunghiată subombilicală penetrantă hematom mezenter (.); plagă contuză superficială sprâncenoasă stângă; etilism acut." Intervenţia chirurgicală promptă şi tratamentul aplicat au avut ca efect salvarea vieţii victimei care a fost externată la 5 noiembrie 2010.

Din cuprinsul Raportului de expertiză medico-legală nr. AI/778/2011 a rezultat că partea vătămată B.O.S. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător şi lovire cu corp dur, care pot data din 01 noiembrie 2010 şi au necesitat 22 - 25 zile îngrijiri medicale. Se menţionează în cuprinsul aceluiaşi raport că leziunile traumatice nu constituie infirmitate şi au pus în primejdie viaţa victimei. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 402815/2010 a concluzionat că tricoul purtat de B.O.S. a prezentat o urmă de înţepare-tăiere şi o urmă de agăţare, de dimensiuni foarte apropiate (16,5 mm şi respectiv 16,28 mm), create de un obiect dur cu margini ascuţite.

În drept, instanţa de fond a stabilit. că fapta inculpatului S.L.G. de a aplica o lovitură cu un corp tăietor-înţepător părţii vătămate B.O.S., în zona abdominală, provocându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul comiterii faptei în stare de legitimă apărare, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, susţinerile inculpatului că s-ar fi aflat în prezenţa unui atac material, direct, imediat şi injust din partea victimei nu s-au confirmat

Tribunalul a reţinut că inculpatul a invocat „faptul că persoana vătămată a fost provocatoare" şi că „situaţia conflictuală a fost generată de comportamentul părţii vătămate faţă de partenera inculpatului, acesta având un comportament necivilizat, situaţie în care orice bărbat trebuie să intervină". Tribunalul a considerat că nu poate fi reţinută incidenţa circumstanţei atenuante a provocării, întrucât comportamentul porţii vătămate de a dansa pe masă şi în apropierea celor două tinere invitate la petrecere nu poate fi de natură a aduce o atingere gravă a demnităţii inculpatului, cum de altfel nu poate fi caracterizată nici ca o altă acţiune ilicită gravă, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Tribunalul a reţinut săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prev. de art. 37 lit. a) şi b) C. pen. întrucât, din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că prin Sentinţa penală nr. 370 din 16 septembrie 2009, a Tribunalului Dolj a fost dispusă descontopirea mai multor pedepse aplicate anterior inculpatului şi a fost revocat un rest de pedeapsă de 4 ani, 5 luni şi 23 zile care a fost contopit cu pedepsele descontopite, inculpatul având de executat 11 ani închisoare; inculpatul a fost arestat la data de 26 aprilie 2001 şi liberat condiţionat la data de 17 noiembrie 2009, cu un rest de pedeapsă de 886 zile; pedeapsa se consideră executată la data de 25 aprilie 2012.

Având în vedere că după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii, în timpul executării acesteia, în cauză au fost aplicate dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie.

Pe de altă parte, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 234 din 06 aprilie 1992 a Judecătoriei sect. 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1382 din 11 decembrie 1992 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani, 4 luni şi 23 zile închisoare. Conform menţiunilor din Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale înaintat de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, pedeapsa a fost executată în perioada 01 aprilie 1990 - 20 iulie 2001.

Având în vedere că după considerarea ca executată a unei hotărâri de condamnare ia pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii (înainte de a se împlini termenul de reabilitare, care în cauză este de 7 ani plus jumătate din durata pedepsei de 13 ani, 4 luni şi 23 zile închisoare - conform art. 135 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv 14 ani, 8 luni şi 11 zile), în cauză au fost aplicate şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) privind recidiva postexecutorie.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.L.G., din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 20 raportat Ia art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.

La aplicarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând următoarele: inculpatul a săvârşit o faptă cu un grad extrem de ridicat de pericol social abstract şi concret, care a avut ca rezultat punerea în primejdie a vieţii unei persoane, a avut o atitudine nesinceră în faza iniţială a urmăririi penale, negând implicarea sa în vreun conflict cu partea vătămată, iar ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, a încercat să inducă ideea că s-a apărat ca urmare a atacului victimei; inculpatul este cunoscut cu numeroase antecedente penale - din fişa de cazier judiciar rezultă că a suferit 6 condamnări definitive pentru săvârşirea a diverse infracţiuni - contra patrimoniului (furt calificat, dar şi tâlhărie - ceea ce denotă că inculpatul nu este la primul comportament violent faţă de o persoană), trafic de droguri, infracţiuni la regimul circulaţiei, trafic de substanţe toxice; pe de altă parte, din adeverinţa Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bucureşti nr. 2946071 din 17 iunie 2011 a reieşit că inculpatul este în evidenţa Centrului de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle, fiind evaluat şi introdus în programul de asistenţă medicală, psihologică din data de 01 iunie 2011; se mai menţionează că beneficiază de tratament substitutiv cu Suboxone, consiliere psihologică şi menţinerea abstinenţei de la heroină, evoluţia sa fiind favorabilă. De asemenea, inculpatul a depus o copie a contractului de muncă încheiat tot la data de 01 iunie 2011 cu SC B.F. COM SRL, reprezentată de martorul R.C., în calitate de administrator, din care reiese că a fost angajat de această societate în funcţia de paznic. Tribunalul apreciază pozitiv aceste eforturi ale inculpatului de a se integra în societate, însă constată că ele sunt mult ulterioare săvârşirii faptei dedusă judecăţii (respectiv în cursul judecării cauzei - 01 iunie 2011), ceea ce ridică numeroase semne de întrebare cu privire ia realitatea eforturilor inculpatului de a avea un loc de muncă şi de a scăpa de dependenţa de droguri. Tribunalul a reţinut aceste aspecte întrucât inculpatul nu a făcut nicio dovadă în sensul că, anterior săvârşirii faptei, ar fi avut un loc de muncă sau ar fi încercat să scape de dependenţă, având în vedere că a fost liberat condiţionat din executarea ultimei pedepse la data de 17 noiembrie 2009, moment din care nu rezultă nici un efort al acestuia de a se reintegra în societate.

Analizând coroborat toate aceste aspecte, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul S.L.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare (îndreptată astfel spre minimul special prevăzut de lege) pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată ca urmare a contopirii prin Sentinţa penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj şi a contopit restul de 886 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată B.O.S. nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti, iar persoana vătămată Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă s-a constituit parte civilă cu suma de 8.110,45 RON, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordate părţii vătămate B.O.S.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv acţiunea ilicită, prejudiciul comis prin fapta inculpatului şi legătura de cauzalitate existentă între faptă şi rezultat, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ., a admis acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 8.110,45 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul S.L.G.

În cursul judecării apelului, la solicitarea inculpatului apelant, în conformitate cu prevederile art. 67 C. proc. pen., Curtea a încuviinţat acestuia întocmirea unui referat de evaluare psiho-socială de către specialişti din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, lucrare care a fost înaintată la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 25 ianuarie 2012.

În dezbaterile orale asupra apelului, desfăşurate în şedinţa publică din data de 01 martie 2012, inculpatul S.L.G., a cărui asistenţă juridică a fost asigurată de către avocatul său ales, a solicitat ca luându-se în considerare împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta de care este acuzat, în sensul că gestul său agresiv a constituit o reacţie instinctivă de apărare faţă de conduita violentă din punct de vedere fizic şi verbal manifestată de partea vătămată, pe fondul unui conflict spontan care a degenerat într-o altercaţie fizică, fără intenţia de ai pune în pericol viaţa victimei, precum şi referinţele sale personale rezultând din aceea că depune eforturi susţinute pentru a scăpa de dependenţa de droguri, are o relaţie trainică de concubinaj cu o persoană care-i oferă sprijin moral şi are asigurată o locuinţă stabilă, să se procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicată de instanţa fondului, în sensul coborârii acesteia sub limita minimului special prevăzut de lege, respectiv până la un nivel egal cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea anterioară (care este de aproximativ 4 ani), în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat de apelantul inculpat, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul nu este fondat.

Totodată, a constatat din oficiu că instanţa de fond a administrat, nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului şi a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei dedusă judecăţii.

Astfel, procedând la reevaluarea materialului probator existent în cauză, a apreciat că este în afara oricărui dubiu că apelantul inculpat S.L.G. se face vinovat de aceea că la data de 31 octombrie 2010 a aplicat o lovitură cu un corp tăietor-înţepător părţii vătămate B.O.S., în zona abdominală, provocându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viaţa.

împrejurările de fapt ale activităţii infracţionale a inculpatului şi vinovăţia acestuia au fost ilustrate, în mod incontestabil, prin coroborarea probelor certe de vinovăţie administrate în cauză, respectiv procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare, copiile actelor medicale privind asistenţa medicală acordată părţii vătămate la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Raportul de expertiză medico-legală nr. AI/778/2011 din 05 aprilie 2011, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 402815/2010, declaraţiile părţii vătămate B.O.S., procesele-verbale de recunoaştere din planşe foto din care rezultă că partea vătămată i-a identificat pe inculpat şi pe alte persoane care au fost prezente în localul unde a avut loc agresiunea şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Totodată instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul, atât prin declaraţiile date spre finalul fazei de urmărire penală şi în faţa instanţei de apel, cât şi prin apărările formulate în cursul judecării apelului, a înţeles să-şi asume comportamentul agresiv concretizat în lovirea victimei cu un corp tăietor-înţepător, în zona abdomenului, numai că a încercat să acrediteze ideea că acest gest a fost o reacţie instinctivă de autoapărare, generată de conduita violentă a însăşi părţii vătămate care pe fondul unui conflict spontan care a degenerat într-o altercaţie fizică, i-a imobilizat gâtul cu un braţ, prinzându-l în îndoitura cotului, astfel că şi această declaraţie serveşte într-o oarecare măsură la stabilirea adevărului judiciar de vreme ce, în condiţiile art. 69 C. proc. pen., se coroborează cu celelalte probe de vinovăţie care-l încriminează drept autor al faptei deduse judecăţii.

Referitor la susţinerile inculpatului cu privire la circumstanţele reale în care s-ar fi petrecut agresarea părţii vătămate şi care cu prilejul judecării în fond a cauzei au servit invocării din partea acestuia a cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 45 C. pen. - săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare.

- instanţa de prim-control judiciar a apreciat că în mod corect, pe baza unor argumente pertinente pe care şi le însuşeşte întru-totul, instanţa de fond a stabilit. că materialul probator strâns în cauză nu relevă dovezi credibile şi convingătoare care să confirme apărările inculpatului cu privire la existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust din partea victimei, astfel încât, deşi în apel inculpatul nu a mai invocat în mod distinct incidenţa acestei cauze exoneratoare de răspundere penală, din oficiu, instanţa de apel a constatat că, absolvirea sa de vinovăţia penală pe temeiul legitimei apărări este exclusă.

Aceleaşi apărări ale inculpatului, privitoare la împrejurările concrete ale comiterii faptei, au fost însă invocate de acesta cu prilejul judecării apelului drept argumente pentru reţinerea scuzei provocării în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen. Contrar acestor susţineri ale inculpatului, instanţa de prim control judiciar a constatat că în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., care reglementează circumstanţa atenuantă legală a provocării. Astfel, pentru a se reţine existenţa acestei circumstanţe este necesar ca victima să fi dovedit o agresivitate sau o altă comportare ilicită care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune că faptele celor în cauză au o semnificaţie şi proporţionalitate apropiate. Din perspectiva acestor consideraţii, instanţa de apel a constatat că probatoriul cauzei nu relevă vreo conduită provocatoare din punct de vedere fizic sau verbal din partea victimei, aceasta necomiţând niciun act de agresiune fizică asupra inculpatului înainte de a fi înjunghiată de către acesta din urmă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte comportamentul manifestat de victimă în incinta localului, concretizat prin acea că a dansat pe masă, în apropierea a două tinere prezente la petrecere, dintre care una îl însoţea chiar pe inculpat, a considerat că o atare conduită nu poate fi calificată drept o acţiune provocatoare în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu este de natură a aduce o atingere gravă demnităţii inculpatului şi nici nu poate constitui vreo acţiune ilicită gravă, în măsură să genereze inculpatului în plan subiectiv „o puternică tulburare sau emoţie" sub stăpânirea căreia să fi săvârşit fapta de tentativă de omor prin înjunghiere, ea putând determina inculpatului cel mult un sentiment de indignare, fără însă a justifica reacţia disproporţionată a acestuia.

Aşadar instanţa de apel a constatat că respectiva pedeapsă a fost în mod just individualizată de către instanţa de fond, la stabilirea întinderii acesteia, dar şi a modalităţii ei de executare dându-se în mod corespunzător eficienţă tuturor criteriilor legale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, s-a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei dar şi atitudinea procesuală a inculpatului care a fost una oscilantă şi permanent ostilă corectei stabiliri a adevărului judiciar, în sensul că aproape pe întreg parcursul fazei urmăririi penale a negat comiterea faptei reclamată de partea vătămată şi abia spre sfârşitul urmăririi penale, atitudine menţinută şi în declaraţiile date în cursul judecăţii, a înţeles să-şi asume responsabilitatea comportamentului său antisocial, invocând însă apărări nereale, cum ar fi starea de legitimă apărare sau scuza provocării, în scopul evident de a obţine minimalizarea sau chiar înlăturarea consecinţelor răspunderii sale penale, context în care transpare cu evidenţă faptul că inculpatul nu a conştientizat în mod real şi efectiv urmările negative ale conduitei sale prohibite.

Tot cu privire la datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a luat în considerare şi faptul că înainte de săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, acesta a excelat printr-o conduită socială profund reprobabilă, fişa sa de cazier judiciar evidenţiind o bogată antecedenţă penală alcătuită din şase condamnări definitive la pedepse cuprinse între 4 ani şi 6 luni şi 11 ani închisoare, aplicate începând cu anul 1989 pentru o gamă variată de infracţiuni - furt, tâlhărie, trafic de droguri, infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, trafic de substanţe toxice - ceea ce a făcut ca în perioada 1991 - 2011 inculpatul să petreacă în stare de libertate doar aproximativ 5 ani de zile, această remarcabilă perseverenţă de care a dat dovadă inculpatul pe calea infracţională demonstrând un înalţ grad de incorigibilitate din partea acestuia în dobândirea respectului cuvenit faţă de ordinea de drept şi de valorile sociale proteguite de lege, precum şi existenţa unui risc major de reiterare a comportamentului antisocial, aspect ce reclamă aplicarea unui tratament sancţionator suficient de sever pentru atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei, astfel cum este definit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte conduita socială a inculpatului ulterioară comiterii faptei, în evaluarea criteriilor de care potrivit legii se ţine seama la stabilirea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere şi preocupările pur formale pe care inculpatul s-a străduit să le dovedească instanţelor cu privire la integrarea sa socială. Astfel, fiind dependent de droguri încă din anul 1999, consumul de stupefiante nefiind întrerupt, potrivit propriilor susţineri consemnate în referatul de evaluare psiho-socială întocmit de specialiştii din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nici măcar în perioadele de detenţie, în anul 2011 inculpatul s-a înscris într-un program de dezintoxicare, fiind luat în evidenţa Centrului de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle. Astfel cum rezultă însă din Adresa nr. 3249002/11 ianuarie 2012 a acestei instituţii înaintată serviciului de probaţiune, în cadrul tratamentului cu suboxonă, inculpatul a înregistrat un număr de şapte absenţe nemotivate de la administrarea tratamentului în perioada 26.06 - 27 iulie 2011, fiind ca atare considerat în abandon şi exclus din program, specialiştii din cadrul CAIA Pericle, remarcând existenţa unei motivaţii mai degrabă extrinseci a inculpatului de a urma un tratament, determinată de existenţa pe rolul instanţei a prezentei cauze penale, în momentul de faţă, posibil animat de aceeaşi motivaţie extrinsecă, din informaţiile furnizate de coordonatorului CAIA Pericle, inculpatul a reluat procesul de evaluare pentru reluarea tratamentului contra dependenţei de narcotice. în acelaşi sens, s-a apreciat că nu poate fi omis nici faptul că încheierea contractului individual de muncă cu SC B.F. COM S.R.L, aparţinând amicului său R.F., a fost motivată exclusiv de posibilitatea de a dovedi în faţa instanţei statutul de angajat, în prezent acesta nemaidesfăşurând activităţi lucrative în cadrul acestei societăţi. Potrivit propriilor susţineri, în prezent, inculpatul îşi câştigă mijloacele de existenţă din prestarea a diverse activităţi cu caracter ocazional şi din resurse financiare trimise sporadic de către mama sa, stabilită în S.U.A.

Drept urmare, instanţa de prim-control judiciar a constatat că nu există temei legal de a se dispune coborârea pedepsei nici până la minimul special stabilit. În norma de încriminare, şi cu atât mai puţin sub acest minim, astfel cum s-a solicitat prin motivele de apel, întrucât în speţă, nu este incidenţă nicio împrejurare care să poată fi reţinută drept circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia de către instanţa de fond fiind adecvată realizării scopului său legal, punitiv şi educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

În privinţa pedepselor accesorii şi complementare, din oficiu, instanţa de apel a constatat că, deşi instanţa de fond nu a motivat interzicerea cu acest titlu, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dispoziţia respectivă apare ca fiind justă, deoarece interzicerea drepturilor cetăţeneşti anterior menţionate este îndreptăţită nu doar de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, dar şi de predispoziţia manifestată de acesta în comiterea unor fapte grave de încălcare a ordinii de drept şi, totodată, răspunde necesităţii de a-l împiedica să decidă în legătură cu interesele societăţii, ale cărei reguli normale de convieţuire a înţeles să le nesocotească în mod brutal.

Împotriva Deciziei penale nr. 61 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs de inculpatul S.L.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea recursului inculpatul a arătat faptul că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. şi nici dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi astfel pedeapsa aplicată să fie redusă corespunzător.

Faţă de motivele de recurs invocate de inculpat şi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. precum şi din oficiu prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele distincţii:

1. În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea instanţei de a reţine circumstanţele atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte apreciază că în cauză nu se poate reţine incidenţa acestora şi pe cale de consecinţă să fie operată o scădere a pedepsei sub minimul special, în condiţiile art. 76 C. pen.

Circumstanţele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanţei care, deşi nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului şi care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru a reţine circumstanţa atenuantă legală generală reglementată de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei să fi fost îndreptată asupra acesteia şi nu asupra altei persoane. Astfel, este necesar ca partea vătămată să fi dat dovadă de o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie încât acesta să nu îşi poată reprima riposta prin săvârşirea unei infracţiuni.

În speţă, se constată că atitudinea părţii vătămate B.O.S. nu întruneşte condiţiile pentru a fi apreciată drept atitudinea de provocare circumscrisă descrierii din art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.

Se reţine că recurentul inculpat a lovit partea vătămată cu un corp tăietor-înţepător în zona abdominală, provocându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viaţa. Reacţia de violenţă a inculpatului a fost determinată de atitudinea părţii vătămate, care în stare de ebrietate fiind, a dansat pe masă în apropierea unei tinere care fusese invitată la petrecere de către inculpat. Această atitudine nu poate determina, în raport de cazurile în care se poate reţine scuza provocării, o reacţie atât de violentă din partea inculpatului în contextul în care susţinerile acestuia, că ar fi fost atacat şi imobilizat de către partea vătămată nu sunt probate.

Astfel, Înalta Curte reţine că atât martorii audiaţi cât şi inculpatul au avut o atitudine oscilantă în ceea ce privesc detaliile incidentului referitor la conflictul fizic dintre cele două părţi, o astfel de atitudine oscilantă inducând necesitatea unui proces de apreciere cu privire la realitatea şi concludenta mijloacelor de probă administrate. în acest proces, instanţa, coroborând probele existente ia dosar va evalua în ce măsură atitudinea oscilantă în cadrul declaraţiilor date în cursul procesului penal, a fost determinată de reale cauze obiective sau doar pentru a determina o apreciere mai blândă cu privire la inculpat.

De asemenea, atât declaraţia inculpatului cât şi declaraţiile martorilor trebuie coroborate între ele pe de o parte şi cu restul materialului probator pe de altă parte. Astfel, din declaraţiile martorilor, care în cursul judecăţii au devenit evident părtinitoare fiind în favoarea inculpatului, se poate desprinde un element comun relevat şi de cele precizate de aceştia în cursul urmăririi penale şi anume faptul că cei doi s-au îmbrâncit şi s-au înjurat. Această împrejurare însă nu poate fi reţinută ca şi atitudine provocatoare din partea părţii vătămate în contextul în care, astfel cum reiese din declaraţiile inculpatului şi din apărările acestuia, conflictul fizic a fost declanşat ulterior pe fondul presupusei atitudini necorespunzătoare pe care partea vătămată a avut-o faţă de tânăra venită la petrecere cu inculpatul.

Faptul că inculpatul ar fi fost imobilizat de către partea vătămată nu rezultă decât din declaraţia inculpatului astfel cum acesta şi-a modificat-o în cursul cercetării judecătoreşti.

Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.

2. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita apreciere a cuantumului pedepsei ca urmare a neaplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte constată recursul întemeiat şi urmează să îl admită.

Având în vedere adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.COT. - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 3234/11/2012 din 21 ianuarie 2013 se adevereşte faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 682/2002.

În raport de dispoziţiile art. 19 din legea anterior menţionată, care stabilesc că „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege." Înalta Curte constată că în speţă, inculpatului trebuia să îi fie diminuate limitele pedespei aplicate cu jumătate, astfel încât, pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, aceste limite să fie între 3,75 ani şi 6,25 ani închisoare.

În ceea ce priveşte individualizarea pedespei, Înalta Curte va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportate la situaţia concretă din prezenta cauză.

Astfel, reţinând pe de o parte faptul că inculpatul este recidivist, a săvârşit o faptă cu un grad ridicat de pericol social şi a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal iar, pe de altă parte, faptul că acesta este în evidenţa Centrului de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle astfel cum reiese din adeverinţa Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bucureşti nr. 2946071/17 iunie 2011, beneficiază de tratament, consiliere psihologică şi menţinerea abstinenţei de la heroină, evoluţia sa fiind favorabilă şi a prezentat o copie a contractului de muncă încheiat tot la data de 01 iunie 2011 cu SC B.F. COM SRL, reprezentată de martorul R.C., în calitate de administrator, din care reiese că a fost angajat de această societate în funcţia de paznic, Înalta Curte apreciază pozitiv acest lucru chiar în condiţiile în care aceste documente dovedesc o atitudine de îndreptare din partea inculpatului ulterior săvârşirii faptei. Considerând aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că se impune orientarea pedepsei aplicate recurentului inculpat către minimul special prevăzut de lege în urma diminuării succesive a acestuia ca urmare a aplicării prevederilor art. 20 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul S.L.G. împotriva Deciziei penale nr. 61 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa Decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 745/F din 23 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând:

În baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, va condamna pe inculpatul S.L.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. va revoca liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj şi va contopi restul, de 886 zile, rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul S.L.G. împotriva Deciziei penale nr. 61 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 745/F din 23 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând:

În baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă pe inculpatul S.L.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. revoca liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj şi contopeşte restul, de 886 zile, rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 803/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 792/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 798/2013. Penal