ICCJ. Decizia nr. 804/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 804/2013
Dosar nr. 5803/91/2012
Şedinţa publică din 05 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 266/2012 din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul O.V. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 3201 C. proc. pen. precum şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 54 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului O.V. A scăzut din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2012 la zi.
A dispus prelevarea de probe biologice potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a admis acţiunea civilă intentată din oficiu de procuror şi, în consecinţă, a obligat inculpatul O.V. la plata către părţile vătămate I.M.C., I.F.C. şi I.A.l., a sumei de 350 RON pentru fiecare cu titlu de prestaţie periodică până la vârsta de 18 ani; respective suma de 10.000 RON către cele trei părţi vătămate reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.
A obligat inculpatul O.V. la plata sumei de 3.500 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
A dispus avansarea din fondurile MJ a sumei de 300 RON onorariu pentru avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1197/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost trimis în judecată inculpatul O.V., deţinut în Penitenciarul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În fapt s-a reţinut că în cursul anului 2004 O.V. a cunoscut-o pe numita P.I.B., întrucât aceştia locuiau în acelaşi bloc, situat în oraşul Râşnov, judeţul Braşov, iar victima o vizita la domiciliu pe soţia inculpatului.
Deşi, P.I.B. avea o relaţie de concubinaj la momentul respectiv cu numitul I.M.C., începând cu anul 2005 victima a început să întreţină relaţii intime cu inculpatul, care era şi el căsătorit.
Astfel, din convieţuirea victimei cu numitul I.M.C. au rezultat minorii I.M.C., în vârstă de 10 ani şi I.F.C. în vârstă de 8 ani, iar din relaţia cu inculpatul a rezultat minorul I.A.I., în vârstă de 5 ani. În anul 2008, I.M.C. a înstrăinat o garsonieră din oraşul Râşnov, judeţul Braşov şi a cumpărat o casă în judeţul Vrancea, unde s-a mutat împreună cu P.I.B. şi cei trei copii minori.
Din acest motiv victima şi inculpatul nu au avut nici un fel de relaţii până în toamna anului 2011, când P.I.B. l-ar fi contactat telefonic pe O.V. şi i-ar fi propus să înceapă o relaţie de concubinaj.
O.V. deţinea şi el o garsonieră în oraşul Râşnov, pe care a înstrăinat-o în, vara acelui an, iar cu o parte din banii obţinuţi s-a înţeles cu I.M.C. să-i achite contravaloarea casei cumpărate de cel din urmă în judeţul Vrancea, cu intenţia de a începe să convieţuiască împreună cu P.I.B., concubinul acesteia fiind de acord cu propunerea inculpatului.
La începutul lunii iulie 2012, O.V. s-a mutat din oraşul Râşnov în locuinţa numitului I.M.C., începând o relaţie de concubinaj cu victima P.I.B.
În perioada care a urmat s-au ivit neînţelegeri între O.V. şi P.I.B. întrucât, potrivit susţinerilor inculpatului, victima dorea să reia relaţia cu fostul concubin.
Pe acest fond, în noaptea de 15/16 iulie 2012, în jurul orei 23.00 - 23.30, în timp ce se afla într-o cameră a locuinţei, respectiv în pat, uitându-se la televizor, inculpatul şi victima au început unele discuţii în contradictoriu, vizând relaţia lor, împrejurare în care O.V. a apucat-o cu mâna dreaptă de gât pe numita P.I.B., ridicându-se deasupra ei şi presând (comprimând) energic în zona respectivă, până când aceasta a decedat. În numai câteva minute O.V. a plecat cu autoturismul propriu în oraşul Râşnov, judeţul Braşov pentru a-şi vizita cei doi copii ai săi din căsătoria anterioară, după care în dimineaţa de 16 iulie 2012 s-a deplasat la unitatea de poliţie din această localitate, unde s-a autodenunţat.
Pentru lămurirea cauzelor şi împrejurărilor decesului s-a dispus efectuarea autopsiei cadavrului de către specialiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vrancea, prin raportul nr. 132/A2012 concluzionându-se astfel:
- moartea numitei P.I.B. a fost violentă;
- cauza medicală a morţii a fost insuficienţa cardio- respiratorie acută consecutivă a unei asfixii mecanice prin sugrumare;
- leziunile traumatice (externe şi interne) constatate la nivelul gâtului pledează pentru hetero- agresiune, respectiv comprimarea energetică a elementelor anatomice ale gâtului (vase de sânge, căi respiratorii) cu mijloace specifice omului;
- între leziunile traumatice constatate la autopsie şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată;
- în momentul decesului sângele şi urina numitei P.I.B. nu conţineau alcool etilic;
- decesul poate data din seara zilei de 15 iulie 2012.
Prin Adresa nr. 2084 din 10 octombrie 2012, Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale s-a comunicat faptul că este de acord cu actul de constatare medico-legală nr. 132/A/2012 efectuat de S.M.L. Vrancea, care sunt ştiinţific elaborate şi bazate pe datele medicale inserate în conţinutul actului.
Fiind audiat, inculpatul O.V. a recunoscut comiterea faptei, solicitând aplicarea dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului O.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Situaţia de fapt a rezultat din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză respectiv: proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor, raport de constatare medico-legală, înscrisuri coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.
De asemenea, cu ocazia cercetării la faţa locului au fost ridicate mai multe resturi de ţigară dintr-o scrumieră, o cutie de bere de 0,5 I marca „GB", de pe care s-a prelevat o urmă papilară aparţinând inculpatului şi probe de natură biologică.
Referitor la forma de vinovăţie, instanţa a reţinut intenţia indirectă, având în vedere următoarele aspecte:
Modul în care a acţionat autorul, respectiv fără a aplica multiple lovituri victimei şi fără a se folosi de obiecte, puteau duce inevitabil la deces. în acelaşi sens s-a aut în vedere şi relaţia dintre inculpat şi victimă, precum şi faptul că incidentul a fost spontan, iar O.V. nu a avut un scop anume pentru a comite" fapta de omor, reacţionând pe fondul unei stări de nervozitate.
La individualizarea pedepsei inculpatului s-a ţinut seama de: gradul ridicat de pericol social al faptei (ce rezultă din însăţi natura faptelor şi modul cum a fost comisă), urmările produse (decesul victimei), lipsa antecedentelor penale, coroborate cu persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal.
Faţă de cele menţionate, instanţa a apreciat că scopul sancţionator şi educativ ai pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special prevăzut de lege, după aplicarea reducerii prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
De asemenea, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen.
Pe latura civilă, acţiunea civilă a fost intentată şi exercitată din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 şi 18 C. proc. pen., de către procuror.
Astfel, reprezentantul parchetului a solicitat prestaţie periodică până la majoratul minorilor în cuantumul de 5% din salariul minim pe economie şi daune morale, sume cu care inculpatul a fost acord.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de părţile vătămate, prin lipsa veniturilor necesare îngrijirii curente, cât şi prejudiciul moral suferit de acestea, respectiv suferinţa pricinuită prin decesul mamei, prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât printr-o compensaţie pecuniară, precum şi poziţia inculpatului care a fost de acord cu achitarea acestui prejudiciu, instanţa, în temeiul art. 14 C. proc. pen., a obligat inculpatul la despăgubiri civile, către părţile vătămate, respectiv prestaţie periodică şi daune morale.
Împotriva Sentinţei penale nr. 9/A/10 ianuarie 2013 a declarat apel inculpatul O.V. criticând-o ca nelegală deoarece în mod greşit prima instanţă a reţinut că el a acţionat cu intenţia de a ucide victima.
Totodată, inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat netemeinicia hotărârii apelate sub aspectul individualizării pedepsei, susţinând că s-ar fi justificat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, buna conduită avută anterior şi atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă.
Examinând cauza în raport cu motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului O.V., iar încadrarea juridică a faptei săvârşite de acesta a fost stabilită în concordanţă cu dispoziţiile legale.
Având în vedere modalitatea în care inculpatul a acţionat - apucând-o pe victimă cu mâna dreaptă de gât, ridicându-se deasupra ei şi comprimând energic zona respectivă până când victima a decedat - instanţa de prim control judiciar a apreciat că incuipatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi că, chiar dacă nu i-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Prin urmare, forma de vinovăţie cu care inculpatul a săvârşit fapta este intenţia indirectă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, astfel că motivul de apel care vizează acest aspect este nefondat.
Totodată, a fost apreciată nefondată şi critica formulată de inculpat, cu privire lă cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată.
Sub acest aspect, instanţa de prim control judiciar a reţinut că la individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi de împrejurările în care a fost săvârşită, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime, conform prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cât şi de aspectele referitoare la persoana inculpatului.
În raport cu gradul concret de pericol social al infracţiunii de omor săvârşită de inculpatul O.V., a considerat că nu se justifică reţinerea, drept circumstanţe atenuante, a unor aspecte pozitive privind persoana acestuia, cum ar fi: lipsa antecedentelor penale, buna conduită avută anterior şi atitudinea procesuală sinceră.
Deşi nu au fost reţinute drept circumstanţe atenuante, aceste aspecte favorabile privind persoana inculpatului nu au fost ignorate de prima instanţă, ci au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, în context cu celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin urmare, instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului O.V. este just dimensionată, fiind aptă să îndeplinească scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune a fi modificată.
Împotriva Deciziei penale nr. 9/A din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs de inculpatul O.V., criticând-o pentru netemeinicie.
În susţinerea recursului inculpatul a arătat faptul că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi circumstanţele personale şi astfel pedeapsa aplicată să fie redusă corespunzător şi orientată spre minimul special.
Faţă de motivele de recurs invocate de inculpat şi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. precum şi din oficiu prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recurs uf fondat cu următoarele distincţii:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa acesta de altfel fiind judecat în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei aplicate, Înalta Curte va reţine că acesta priveşte deopotrivă stabilirea şi aplicarea pedespei dar şi adaptarea acesteia în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi de periculozitatea şi persoana făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere, îndeplineşte şi un rol educativ, de exemplaritate şi de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Circumstanţele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanţei care, deşi nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului şi care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea şi aplicare a pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală." Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate -la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanţei valenţe atenuante. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Faţă de critica formulată de recurentul inculpat referitor la faptul că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reţinut circumstanţele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanţele au realizat o analiză de ansamblu a activităţii infracţionale şi, raportat la aceasta, au apreciat asupra oportunităţii reţinerii bunei conduite a infractorului anterioară săvârşirii faptei, ca circumstanţă atenuantă.
Lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate, inculpatul înţelegând să aibă un comportament social integrat care caracterizează o societate bazată pe respectarea principiilor statului de drept.
În ceea ce priveşte atitudinea sinceră în faţa organelor de urmărire penale şi recunoaşterea faptelor, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante, în condiţiile în care acestora li s-a dat deja efect prin aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. În procesul de individualizare a pedespei nu se poate da efect dublu aceleiaşi circumstanţe, iar reţinerea procedurii simplificate reglementată de prevederile legale anterior menţionate, are prioritate faţă de reţinerea acestei situaţii ca circumstanţă atenuantă.
Spre deosebire de circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 C. pen., împrejurările enunţate cu titlu de exemplu de art. 74 C. pen., reprezintă o facultate din partea instanţei care poate sau nu să le aprecieze ca şi circumstanţe atenuante şi astfel să le dea eficienţă în contextul art. 76 C. pen. sau pot constitui împrejurări în favoarea infractorului care, în procesul de individualizare a pedepsei, să conteze în aprecierea orientării cuantumului stabilit. spre o limită sau alta, precum şi modalitatea de executare a acesteia.
Înalta Curte apreciază că faţă de inculpat se impune totuşi, ca în procesul de individualizare a pedepsei să se aibă în vedere, conduita anterioară săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale şi faptul că are în întreţinere copii minori şi astfel pedeapsa aplicată să fie diminuată la o durată de 9 ani închisoare, aceasta fiind suficientă pentru a îndeplini imperativele scopului său şi anume reeducarea inculpatului şi conştientizarea acestuia cu privire la fapta şi consecinţele acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze Decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 266 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vrancea şi, rejudecând:
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., va condamna pe inculpatul O.V. la o pedeapsă de 9 ani închisoare.
Va aplica pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. va interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2012 la 05 martie 2013.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul O.V. împotriva Deciziei penale nr. 9/A din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 266 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vrancea şi, rejudecând:
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul O.V. la o pedeapsă de 9 ani închisoare.
Aplică pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2012 la 05 martie 2013.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 617/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 803/2013. Penal → |
|---|
