ICCJ. Decizia nr. 803/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 803/2013
Dosar nr. 11591/3/2012
Şedinţa publică din 5 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 576/F din data de 26 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11591/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul D.C. şi, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, Tribunalul a constatat ca, prin cererea înregistrata la data de 09 aprilie 2012, condamnatul D.C. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 296/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., solicitând aplicarea, pe această cale, a prevederilor art. 3201 din C. proc. pen., în raport cu decizia Curţii Constituţionale publicată la data de 02 decembrie 2011.
Potrivit actelor dosarului, prin Sentinţa penală nr. 296/F din data de 08 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 272/A din data de 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3523/R din data de 10 octombrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a hotărât, în temeiul art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) din C. pen., condamnarea inculpatului D.C. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare. În temeiul art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1448/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa anterior menţionată, inculpatul având de executat astfel pedeapsa principală de 9 ani închisoare.
În raport de cazul de revizuire invocat de condamnatul D.C., tribunalul a reţinut că în temeiul art. 4082 C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat în speţă, este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiţii: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, pe care Curtea Constituţională să o fi admis, iar, pe de altă parte, hotărârea pronunţată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte prevederi din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de acea dispoziţie.
În acelaşi timp, art. 4082 C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală), care a abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, ce prevedea suspendarea judecării unei cauze în care era invocată o excepţie de neconstituţionalitate, pe perioada soluţionării acesteia de către Curtea Constituţională. Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. apare, astfel, ca un remediu - aplicabil, în mod evident, doar celor care au invocat o excepţie de neconstituţionalitate - pentru nesuspendarea judecării cauzei, prevăzută de fostul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Referitor la prima condiţie menţionată, Tribunalul a constatat că nu este îndeplinită, întrucât, din conţinutul dosarului primei instanţe şi al dosarelor instanţelor de apel şi recurs, rezultă cu certitudine că, pe fondul cauzei, nici inculpatul (în prezent revizuent), nici celeilalte părţi, nici reprezentantul Ministerului Public şi nici instanţele respective, din oficiu, nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În acest context, Tribunalul a considerat lipsită de relevanţă împrejurarea că, prin Deciziile nr. 1470/2011 şi nr. 1483/2011 ale Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor respective, întrucât acele decizii nu pot fi aplicate în dosarul în care revizuentul a fost condamnat, art. 4082 C. proc. pen. prevăzând în mod expres că numai hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 4082 alin. (5) raportat la art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat inadmisibilă cererea de revizuire dedusă judecăţii, respingând-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termenul legal revizuentul D.C.
În faţa instanţei de apel, revizuentul apelant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4082 C. proc. pen., cu referire concretă la prevederile alin. (1) al articolului respectiv, susţinând că acestea încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie un tratament juridic diferenţiat, în ceea ce priveşte posibilitatea de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive, pe motivul declarării neconstituţionale a unui text de lege pe care aceasta s-a întemeiat, după cum autorul unei asemenea cereri a invocat sau nu excepţia de neconstituţionalitate a acelui text în cauza în care a fost pronunţată hotărârea respectivă.
Cu privire la calea de atac exercitată împotriva sentinţei Tribunalului, revizuentul apelant a reiterat cererea de aplicare, pe calea revizuirii hotărârii definitive de condamnare, a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. (astfel cum acestea au fost constatate a fi constituţionale prin deciziile Curţii Constituţionale din data de 08 noiembrie 2011).
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat în susţinerea căii de atac deduse judecăţii, precum şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele cauzei, Curtea de Apel a constatat că apelul cu care a fost sesizată este nefondat deoarece, astfel cum, în mod corect, a constatat şi Tribunalul, în speţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire deduse judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., întrucât, contrar prevederilor alin. (1) al articolului respectiv, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare a revizuentului nu a fost invocată, nici de către acesta, nici de către alţi subiecţi procesuali, excepţia de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., declararea neconstituţionalităţii acestora, în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, prin Deciziile nr. 1470/2011 şi nr. 1483/2011 ale Curţii Constituţionale, realizându-se ca urmare a admiterii excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de alţi petenţi, în alte cauze.
De asemenea, deciziile anterior menţionate, ambele pronunţate de Curtea Constituţională la data de 08 noiembrie 2011 şi publicate în M. Of. la data de 02 decembrie 2011, au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 2 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 republicată, astfel că ele nu pot produce efecte în alte cauze decât cele în care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate admise, definitiv judecate anterior, cum este şi cea în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită în speţă.
Faţă de considerentele expuse, întrucât Sentinţa penală atacată este legală şi temeinică, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de desfiinţare a acesteia, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul D.C.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât a fost ridicată de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată legale învestite cu judecarea acestuia şi se referă la o dispoziţie dintr-o lege în vigoare (art. 4082 alin. (1) C. proc. pen.), care are legătură cu soluţionarea prezentei cauze, constituind chiar temeiul juridic al cererii de revizuire deduse judecăţii şi care nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În consecinţă, Curtea, având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia respectivă, opinând, pe fondul ei, că aceasta este nefondată, sens în care a apreciat, contrar susţinerii autorului său, că limitarea posibilităţii de invocare a efectelor unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate la cauzele în care această excepţie a fost ridicată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârilor pronunţate în acele cauze nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum este reglementat în ari 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, această limitare nu presupune un tratament juridic diferit pentru părţi aflate în aceeaşi situaţie juridică (ci, dimpotrivă, asigură tuturor autorilor aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate posibilitatea de a invoca decizia de admitere a acesteia în cauzele în care au ridicat-o, în cadrul procedurii de revizuire instituite prin dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen.), iar, pe de altă parte, ea corespunde atât naturii specifice a revizuirii (care, fiind o cale extraordinară de atac, permite încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive numai în situaţii excepţionale, care au o strictă legătură cu cauza în care hotărârea respectivă a fost pronunţată), cât şi motivaţiei expres declarate, conform expunerii de motive privind Legea nr. 177/2010, a reglementării cazului de revizuire invocat, respectiv aceea de a compensa, exclusiv în cauzele în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, înlăturarea efectului suspensiv al acesteia pentru judecată, realizată prin abrogarea fostului alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen., conform legii anterior menţionate.
Împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termenul legal a declarat recurs revizuentul D.C.
În susţinerea recursului, revizuentul condamnat a arătat în esenţă că cererea sa este admisibilă având în vedere faptul că Legea nr. 202/2010 a apărut ulterior audierii sale şi că instanţa ar fi trebuit să îi pună în vedere posibilitatea de a beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen., îndată ce acestea au intrat în vigoare.
În raport de critici le invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este ne fondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constatate printr-o hotărâre de condamnare a statului român de către Curtea Europeană sau încălcările dispoziţiilor constituţionale în cazul în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate.
Pentru a putea invoca cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., este necesar ca hotărârea a cărei revizuire se cere să se întemeieze pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesare şi evident nu pot fi disociate de dispoziţia declarată neconstituţională. în speţă, revizuentul condamnat a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei dispusă prin sentinţa a cărei revizuire a solicitat, în considerarea Deciziei nr. 1470 din data de 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 296/F din data de 08 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 272/A din data de 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3523/R din data de 10 octombrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, în temeiul art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului D.C. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare. în temeiul art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 din C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1448/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa anterior menţionată, inculpatul având de executat astfel pedeapsa principala de 9 ani închisoare
În faţa instanţei de apel, inculpatul D.C. a solicitat judecarea sa în baza art. 3201 C. proc. pen., articol introdus prin Legea nr. 202/2040,
Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a respins solicitarea inculpatului reţinând faptul că „Reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă a închisorii în cazul recunoaşterii vinovăţiei este condiţionată de desfăşurarea întregii activităţi de judecată după procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, având în vedere temeiurile deciziei Curţii Constituţionale invocate şi raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta nu este incident în cauză în condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate admisă trebuia invocata în procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. Se constată că în Dosarul penal nr. 24031/3/2009 nu a fost invocată excepţia neconstituţionalităţii prevederilor ce reglementează procedură simplificată.
Pe de altă parte, invocarea de către revizuent a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 care referă la principiului aplicării legii penale mai favorabile, nu poate fi primită având în vedere faptul că aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. presupune întrunirea cumulativă a anumitor condiţii procedurale referitoare la momentul procesual în care poate fi invocat şi atitudinea de recunoaştere a faptelor.
În cauză, revizuentul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în apel, fază procesuală în care aplicarea unei astfel de proceduri nu poate fi solicitată.
Pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.470 din data de 8 noiembrie 2011 „Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului"hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis în idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. în aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Dispoziţiile Deciziei nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale produc efecte de la data publicării sale în M. Of., dată ulterioară Deciziei nr. 3523/R din data de 10 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 296/F din data de 08 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 272/A din data de 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel, în considerarea acestui fapt şi având în vedere condiţiile în care poate fi invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen. precum şi considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de revizuentul condamnat D.C. împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.C. împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 804/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 798/2013. Penal → |
|---|
