ICCJ. Decizia nr. 746/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 746/2013
Dosar nr. 6603/90/2011/a14
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursuri de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6603/90/2011, între altele, a fost menţinută starea de arest, a inculpatului P.N.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 420 din data de 27 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul penal nr. 6603/90/2011, a fost condamnat inculpatul P.N., astfel: - la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prev de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. b) C. pen.;
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prev de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. b) C. pen.;
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. au fost contopite pedepsele urmând a dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., aplicându-se şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 6 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data.de 10 august 2011 până la zi. A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului. împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a declarat apel atât de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea cât şi de inculpat.
Instanţa de control judiciar sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a reţinut că în perioada 2007 - 2011, inculpatul sprijinit de alte persoane, a racolat, a transportat ori a transferat un număr de 31 de persoane în scopul exploatării acestora prin muncă în Grecia, obţinând din această activitate şi beneficii de ordin pecuniar prin încasarea unor comisioane.
Astfel de activităţi au fost desfăşurate de inculpatul P.N. zis N., sprijinit de învinuitul T.I. zisă M. - în perioada în care cei doi au avut o relaţie de concubinaj -, aceştia racolând persoane pe care le asigurau de existenţa unor locuri de muncă certe, în condiţii avantajoase şi cu remuneraţie atractivă, însă, după transportul acestora în Grecia - efectuat sau coordonat de inc. P.N. - fie nu li se asigura locui de muncă promis, fie remunerarea era infimă în raport cu munca prestată, o parte din contravaloarea muncii fiind reţinută sub pretextul datorării unor comisioane.
Pe lângă manoperele de inducere în eroare cu privire la obţinerea locului de muncă, inculpatul P.N. îşi formase şi o practică de deţinere a controlului asupra victimelor, cărora li se reţineau actele de identitate, care nu le erau restituite decât în condiţiile achitării unei sume de bani.
Totodată victimele erau determinate să-şi epuizeze resursele financiare prin achitarea constantă a cheltuielilor de cazare şi transport, cauzate de modalitatea în care erau "dirijate" de către "locurile de muncă" din Grecia, în fapt destinaţii fără finalitate în ce priveşte posibilitatea prestării unei munci, urmărindu-se aşadar încă de la început punerea lor într-o stare de dependenţă, de aservire. Victimele erau trimise către locuri de muncă inexistente în realitate, ocupate sau libere pentru foarte scurt timp, în scopul asigurării fluxului forţei de muncă la locaţii, dar şi al asigurării obţinerii unor comisioane repetate, percepute la fiecare „găsire" a unui nou loc de muncă. Mai mult, în cazul unora dintre victime, s-a practicat şi instituirea unor „comisioane" pentru „eforturile" de a fi găsit locurile respective de muncă, precum şi trecerea în regim de „datorie" către aceştia a sumelor infime de bani pe care, eventual, le dădeau victimelor pentru hrană.
Pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate rezultă din gravitatea faptelor reţinute în sarcina lui şi din modalitatea concretă de săvârşire a acestora.
S-a apreciat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a se încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii, întrucât a fost luată pe baza unei presupuneri rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni, fără a face vreo referire la vinovăţia acestuia şi nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse ce i-ar putea fi aplicată, măsura preventivă având, în acest moment procesual, un caracter rezonabil.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.N. Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.N. nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar conform art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului P.N. a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că începând cu anul 2006, în repetate rânduri, sprijinit şi de numita T.I. a racolat persoane dispuse să lucreze în Grecia prin promisiunea unor condiţii avantajoase de remunerare şi cazare însă, ajunşi la destinaţie, fie nu li se asigura loc de muncă, fie condiţiile de remunerare şi cazare erau inacceptabile, iar inculpatul le pretindea sume de bani sub pretextul achitării transportului şi a altor comisioane.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se regăsesc în dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit infracţiunile arătate, că pentru prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu dispoziţiile legale evocate.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârşirea unor fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate şi revoltă în rândul societăţii, având în vedere frecvenţa şi amploarea unor astfel de fapte, din efectuarea unor acte de constrângere pentru cei care nu acceptau condiţiile, precum şi din mijloacele întrebuinţate la comiterea faptelor, respectiv exploatarea situaţiei materiale precare, reţinerea actelor şi abandonarea efectivă în Grecia a unor persoane ce nu cunoşteau limba şi nu aveau sume de bani asupra lor.
În aceeaşi ordine de idei, raportat la infracţiunea presupus săvârşită, măsura arestării preventive este corespunzătoare şi scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.
Prin lăsarea în libertate a inculpatului există şi posibilitatea apariţiei unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacţie a autorităţilor în asemenea situaţii şi, în plus, un risc de influenţare negativă a modului de derulare a procesului penal.
Având în vedere natura şi importanţa relaţiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracţională bănuit desfăşurată, gravitatea diferenţiată, dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârşite acţiunile ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleaşi temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.
Pericolul pentru ordinea publică reiese în primul rând din gravitatea abstractă şi concretă a faptelor de a căror săvârşire este acuzat, element ce nu poate fi neglijat la evaluarea acestei noţiuni de pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, cerinţa legii rezultă şi din modul şi mijloacele întrebuinţate, respectiv din aceea că inculpatul profita de situaţia materială dificilă a persoanelor pe care le racola promiţându-le remunerare şi condiţii decente de cazare astfel că acestea acceptau uşor ofertele sale.
Inculpatul exploata şi lipsa pregătiri şi cunoştinţelor acestor persoane, cărora le reţinea actele şi le ducea la destinaţie fără ca acestea să aibă cunoştinţă de limba greacă ori sume de bani asupra lor, ajungând în acest fel într-o stare evidentă de dependenţă faţă de inculpat, ori de persoanele cărora le erau predate victimele, apoi li se cereau sume de bani pentru transport ori comisioane,fiind în acest fel obligate să muncească în orice condiţii cel puţin până-şi puteau achita aceste pretinse datorii.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă şi din frecvenţa şi amploarea acestui fenomen, respectiv exploatarea situaţiei materiale precare şi a lipsei de instruire a numeroase persoane, în special din mediul rural care sunt apoi duse în state precum Grecia ori Cipru şi forţate să accepte munci grele fără respectarea unor elementare condiţii de protecţie ori securitatea muncii, cu condiţii de remunerare şi cazare de neacceptat în condiţii normale, în fine, nevoia privării de libertate a inculpatului rezultă şi din perseverenta de care acesta a dat dovadă în comiterea faptelor.
Astfel, deşi în cursul anului 2007 inculpatul a aflat despre intervenţia autorităţi asupra autorilor unor fapte similare, respectiv T.G. ori T.O., ori de arestarea unor persoane din Grecia, nu a înţeles să înceteze activitatea infracţională, ci dimpotrivă numai intervenţia autorităţi l-a oprit din activitatea de recrutare şi transport de persoane către Grecia.
Înalta Curte apreciază că nu s-a depăşit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatului, în raport de particularităţile concrete ale cauzei şi complexitatea acesteia.
Mai mult decât atât, în cauză a fost pronunţată sentinţa susmenţionată, prin care, având în vedere probele de vinovăţie administrate, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 3 ani închisoare.
Ţinând seama de probele cauzei şi de soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.N., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecinţă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.N.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva încheierii din 14 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul 6603/90/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publica, azi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 745/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
