ICCJ. Decizia nr. 743/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 743/2013
Dosar nr. 6276/1/2012
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4978 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 928/57/2006, s-au admis recursurile declarate de inculpaţii A.V.C. şi M.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 28 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost casată Decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 22 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Hunedoara numai cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor.
S-a făcut aplicarea art. 861 C. pen. şi s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen., pe termenul de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., urmând ca acesta să se prezinte trimestrial, în ultima zi de joi, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. şi s-a suspendat executarea pedepsei accesorii conform art. 71 alin. (5) C. pen.
Conform art. 357 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Au fost înlăturate din conţinutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului A.V.C. dispoziţiile art. 64 lit. c) şi e) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor cu privire la ambii inculpaţi. împotriva acestei decizii, la data de 1 octombrie 2012, contestatorul A.M. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că "dovada îndeplinirii procedurii de citare confirmă că nu s-a aflat la domiciliu, astfel că nu i s-a comunicat citaţia emisă, iar el nu avea cum să aibă cunoştinţă de termenul de judecată stabilit", invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul A.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 4978 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 928/57/2006 este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., una din condiţiile de admisibilitate ale cererii de contestaţie în anulare ce se cer a fi întrunite cumulativ este ca în sprijinul contestaţiei să se depună ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar de către contestator nu constituie dovezi ce pot fi invocate în sprijinul cererii de contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., întrucât din acestea nu rezultă că, la data judecării recursului, acesta locuia la o altă adresă decât cele la care a fost citat, adresă care să fi fost indicată pentru citarea sa şi comunicarea tuturor actelor de procedură.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 4978 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 928/57/2006.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 4978 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 928/57/2006.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 745/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 742/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
