ICCJ. Decizia nr. 792/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 792/2013
Dosar nr. 422/104/2011
Şedinţa publică din 05 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 166 din data de 03 octombrie 2012 Tribunalul Olt, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.V., pusă în discuţie de instanţă din oficiu, din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V. la 11 ani închisoare, pedeapsă principală, în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. şi, conform art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., la 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 (un) an închisoare cu aplic art. 57 C. pen.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul G.V. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare cu aplicarea art. 57 C. pen. şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. „a" teza a II-a şi lit. „b" C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 28 iulie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea briceagului corp delict folosit de către inculpat la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 a admis acţiunea civilă promovată de unitatea spitalicească şi a obligat inculpatul G.V. la plata sumei de 2.054,40 RON cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Caracal reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea civilă T.R., sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În baza art. 14 şi art. 146 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă promovată de partea vătămată şi a obligat inculpatul G.V. la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către partea civilă T.R.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 şi având în vedere acordul expres al inculpatului în acest sens, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON stabilite astfel: 1.500 RON din cursul judecăţii din care: 300 RON onorariu apărător din oficiu avansat conform art. 189 C. proc. pen., din bugetul MJ. către Baroul Olt pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului (Delegaţie nr. 494 din 15 mai 2012 - avocat L.P.) iar 1.500 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală nr. 187 din 6 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt s-a dispus condamnarea inculpatului G.V., la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 28 iulie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul G.V. a fost obligat şi la plata sumei de 2.054,40 RON cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Caracal reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile T.R., suma reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În baza art. 14 şi art. 146 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul G.V. este de acord să despăgubească integral partea civilă T.R. cu suma de 100.000 RON cu care acesta s-a constituit parte civilă în cauza de faţă, astfel că a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă T.R.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare statului.
Prima instanţă a reţinut în fapt că, în după amiaza zilei de 27 iulie 2011 inculpatul a lovit cu un cuţit de tip briceag pe partea vătămată T.R., ginerele concubinei sale Dumitru Ioana, în zona abdominală, provocându-i acestuia leziuni traumatice de tipul unei plăgi înjunghiate penetrante abdominale, ce au necesitat pentru vindecare 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în,5 primejdie.
Pentru a reţine această stare de fapt au fost avute în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale respectiv: plângerea şi declaraţia părţii vătămate, acte medico-legale, declaraţii de martori şi declaraţiile inculpatului.
Cu privire la inculpat s-a reţinut că acesta a recunoscut şi în faţa instanţei comiterea faptei şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanţă a arătat că are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse ca urmare a reţinerii formei de tentativă şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dar şi faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracţiuni de omor.
În ce priveşte latură civilă s-a constatat că Spitalul Municipal Caracal s-a constituit parte civilă cu suma de 2.054,40 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea părţii vătămate T.R. iar acesta din urmă s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON daune morale.
Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea faptei ce a determinat existenţa acestor prejudicii şi acordul expres al inculpatului de a plăti daunele morale, prima. instanţă l-a obligat la plata acestora.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul.
În motivele scrise de apel Parchetul a invocat netemeinicia sentinţei sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, arătând că aceasta este prea mică în raport de pericolul social concret al faptei şi periculozitatea inculpatului.
În apelul inculpatului sentinţa a fost criticată tot pentru netemeinicie invocându-se faptul că, dimpotrivă, pedeapsa aplicată este prea aspră şi că în speţă puteau fi reţinute circumstanţe atenuante, respectiv atitudinea deosebit de since"ră a inculpatului, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faţa primei instanţe.
Pe parcursul judecării apelului, ia termenul din data de 22 februarie 2012, reprezentantul Ministerului Public a invocat şi alte motive de apel, vizând nelegalitatea sentinţei şi anume: greşita reţinere şi aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. deoarece infracţiunea comisă de inculpat este prevăzută de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. în acest sens s-a menţionat că, prin pedeapsă prevăzută de lege, trebuie să avem în vedere pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea fapt consumat, aşa cum impune art. 1411 C. pen. situaţie în care art. 3201 C. proc. pen. nu mai este aplicabil; nereţinerea la încadrarea juridică şi a infracţiunii de port ilegal de arme albe prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în condiţiile în care, din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că inculpatul obişnuia să umble permanent cu un cuţit asupra sa; neluarea măsurii de siguranţă speciale a prelevării de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ.
Prin Decizia nr. 90 din 21 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauza cu minori în Dosarul nr. 4232/104/2011, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpatul G.V., s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanţă. S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu au fost înaintate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut că potrivit art. 3201 alin. (7) teza finală C. proc. pen. prevede în mod clar faptul că dispoziţiile alin. (1) - (6) nu sunt aplicabile în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
În ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracţiune, trebuie avute, în vedere dispoziţiile art. 1411 C. pen. care arată că prin aceasta trebuie înţeleasă pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracţiunii fără a lua în considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.
Faţă de textele legale arătate, s-a apreciat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu vor putea fi aplicabile în cazul tentativelor la infracţiuni care în forma consumată, sunt prevăzute de lege şi cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, aşa cum este cazul şi în speţa de faţă.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut în mod nelegal aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi ca atare, în mod nelegal nu a intrat în cercetarea fondului cauzei prin administrarea nemijlocită de probe, situaţie în care s-a dispus desfiinţarea sentinţei cu trimitere la rejudecare deoarece, în caz contrar, inculpatul ar fi fost privat de o cale de atac.
Având în vedere soluţia instanţei de apel cu privire la primul motiv de apel, Curtea a apreciat ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de apel, criticile respective urmând a fi avute însă în vedere de prima instanţă cu ocazia rejudecării.
Cauza a fost reînregistrată la data de 27 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Olt, secţia penală sub nr. 4232/104/2011*.
Având în vedere inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a procedat la începerea cercetării judecătoreşti.
A fost audiat inculpatul care nu a recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, retractându-şi totodată acordul cu privire la achitarea despăgubirilor civile. A arătat însă în mod expres faptul că este de acord cu prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în SNDGJ.
Au fost audiaţi şi martorii de la urmărire penală, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
Din oficiu, având în vedere situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, prima instanţă în baza art. 334 C. proc. pen. a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Asupra cauzei, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 692/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi înregistrat la această instanţă sub nr. 4232/104/2011 a fost trimis în judecată inculpatul G.V., cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut în fapt că până în anul 1980, inculpatul G.V. a locuit în Comuna Dioşti, Judeţul Dolj şi pentru că şi-a omorât soţia, a fost condamnat la o pedeapsă de 19 ani închisoare cu executare în detenţie, fiind eliberat în anul 1988.
Ulterior, a cunoscut-o pe numita, D.I., cu care, a intrat în raporturi de concubinaj, locuind la început împreună cu aceasta şi fiicele ei, într-un apartament situat pe raza oraşului Caracal, după care, inculpatul, G.V. şi concubina sa, D.I., s-au mutat într-un imobil proprietatea părinţilor acesteia, situat pe raza comunei, Cezieni, Judeţul Olt.
Încă de la începutul relaţiei, inculpatul a avut un comportament agresiv, exercitând în mod constant acte de violenţă fizică asupra concubinei sale, ceea ce a determinat-o să depună în mai multe rânduri plângeri la postul de poliţie din comună, pe care, însă, de fiecare dată, Ie-a retras.
Cu două zile înainte de săvârşirea faptelor deduse judecăţi, inculpatul G.V. a exercitat din nou acte de violenţă fizică asupra concubinei sale, împrejurare pe care, aceasta, a dus-o la cunoştinţa fiicei sale, T.F.I., prin intermediul telefonului mobil al unei vecine, F.E.
Exercitarea actelor de violenţă fizică de către inculpat, a fost confirmată şi din punct de vedere medico-legal de către Raportul de constatare medico-legală nr. 1156/E întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt care, concluzionează că, numita D.I., de 55 ani, din comuna Cezieni, Judeţul Olt, a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse în urmă cu 2 - 3 zile (faţă de data incidentului, respectiv 27 iulie 2011) prin lovire cu şi de corpuri contondente, necesită 6 - 7 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
Pentru că în gospodăria mamei sale, T.F.I. avea păsări şi animale, obişnuia să meargă săptămânal pentru a le duce mâncare.
În acest sens, în după amiaza de 27 iulie 2011, T.F.I., împreună cu soţul ei, partea vătămată, T.R., cu autoturismul proprietate, condus de către numitul, H.F., au mers în Comuna Cezieni, la locuinţa mamei sale, D.I., unde au ajuns în jurul orei 17,30, negăsind-o însă acasă.
În curtea locuinţei, T.F.I. i-a reproşat inculpatului, G.V., faptul că, a exercitat din nou acte de violenţă fizică asupra mamei sale şi pentru a evita un eventual scandal, dat fiind că inculpatul avea asupra sa un cuţit, au plecat cu autoturismul la numitul, C.G., persoană la care au înţeles că ar fi D.I. şi pentru că nu au găsit-o, au revenit la locuinţa acesteia. Au parcat autoturismul la poarta locuinţei, au intrat în curte T.F.I., partea vătămată, T.R., şoferul H.F. şi după ce T.F.I. a luat din debaraua locuinţei câteva borcane cu compot de caise, s-au deplasat către autoturism. Acesta este momentul -în care, H.F. a observat-o pe D.I., ieşind din locuinţă, împrejurare în care, fiica acesteia, ginerele şi persoana care i-a însoţit au remarcat prezenţa la aceasta a leziunilor traumatice şi care de altfel Ie-a confirmat că au fost provocate de către concubinul ei în urmă cu două zile.
Deoarece D.I. a hotărât să meargă în oraşul Caracal la fiica şi ginerele ei, pe parcursul celor câteva minute cât aceasta şi-a schimbat obiectele de îmbrăcăminte, T.F.I. i-a reproşat din nou inculpatului comportamentul violent pe care I-a avut faţă de mama sa, iar partea vătămată i-a sugerat că ar fi bine să părăsească acel domiciliu, discuţie care s-a purtat în curtea locuinţei.
După ieşirea din locuinţă a numitei D.I., toate persoanele prezente au plecat către autoturismul parcat la poarta locuinţei, pe stradă, cu menţiunea că, H.F. se afla deja la volanul autoturismului, unde, pe bancheta din spate, se mai afla şi fiica minoră a părţii vătămate, banchetă pe care, s-au aşezat apoi, T.F.I. şi D.I.
Partea vătămată T.R., a ocolit. prin spate autoturismul pentru a ocupa loc pe scaunul din faţă şi în momentul în care se afla în apropierea portbagajului auto, a fost lovit cu un cuţit în zona abdominală de către inculpatul G.V., împrejurare observată personal de către, T.C., aflat în apropiere şi de H.F., în oglinda laterală stângă a autoturismului.
Faţă de comportamentul agresiv al inculpatului, H.F. a coborât din autoturism şi cu ajutorul unei crose de hochei improvizată, a lovit inculpatul în mai multe rânduri peste braţe, lovituri în urma cărora i-a căzut pe carosabil cuţitul. În acest fel explicându-se prezenţa la inculpat a unor leziuni constate medico-legal la data de 28 iulie 2011 şi pentru a căror vindecare îi sunt necesare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.
Întrucât, urmare acestor lovituri, inculpatul s-a îndepărtat de locul faptei, partea vătămată a fost ajutată să urce în autoturism pe scaunul din dreapta faţă şi pentru că prezenta urme de sânge şi o plagă înţepată abdominală cu eviscerare de intestine, de către H.F. a fost anunţată maşina salvării, cu care, s-au şi întâlnit la intrarea în oraşul Caracal, partea vătămată fiind preluată şi transportată la spitalul din oraş, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de necesitate şi unde a rămas internată până pe data de 04 august 2011.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 1145/E din 17 octombrie 2011, întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt a concluzionat că numitul T.R., de 39 ani din Caracal, a prezentat leziuni traumatice care pot data din 27 iulie 2011, ele s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înţepător, necesită 20 - 25 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicaţii, iar leziunile traumatice (plagă înjunghiată penetrantă abdominală) au pus în primejdie viaţa victimei.
Atât pe parcursul urmăririi penale cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, au fost audiate toate persoanele care au venit în contact cu incidentul dintre autor şi partea vătămată, depoziţiile acestora confirmând derularea incidentului în împrejurările descrise mai sus.
După incident, respectiv pe data de 29 iulie 2011, briceagul corp delict folosit de către inculpat la comiterea faptei, a fost găsit de către numita, N.V., în dreptul locuinţei numitei, C.A., unde fusese abandonat de către inculpat şi predat organelor de urmărire penală.
Cu privire la infracţiunea pentru care a fost cercetat, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, arătând în final că nu îşi aminteşte dacă a lovit-o pe partea vătămată, arătând că dacă a făcut totuşi acest lucru fapta a fost o reacţie de apărare la agresiune, apărare care, însă, este infirmată de către probele administrate în cauză, motiv pentru care nu va fi reţinută de către instanţă.
Întrucât cu privire la inculpat s-au efectuat cercetări pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, urmare faptului că prin Sentinţa penală nr. 132 din 29 decembrie 1980 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 979 din 21 aprilie 1981 a Tribunalului Suprem, inculpatul G.V. a fost condamnat la 19 ani închisoare pentru omor calificat, prevăzut de art. 174 C. pen. - 175 C. pen. iar potrivit dispoziţiilor procedurale efectuare expertizei psihiatrice este obligatorie în această situaţie, prin ordonanţa din 17 august 2011, a fost dispusă efectuarea acesteia de către I.N.M.L „Mina Minovici" Bucureşti.
Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/8774/2011 din 26 septembrie 2011 a concluzionat că, numitul G.V. prezintă diagnosticul: tulburare de personalitate de tip antisocial, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat (la data de 27 iulie 2011).
Prin urmare, lovirea de către inculpat cu briceagul corp delict a părţii vătămate în zona abdominală, fiindu-i provocate leziunile traumatice descrise în actul medico-legal şi care i-au pus viaţa în primejdie, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă săvârşită cu forma intenţiei prevăzută de lege pentru incriminarea sa penală.
S-a reţinut că această situaţie de fapt este dovedită cu: sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, rapoarte de constatare medico-legală şi de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţii martori, declaraţii inculpat, Adresa nr. 12878 din 05 octombrie 2011emisă de Spitalul Municipal Caracal.
Din declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit în faţa instanţei de judecată şi chiar din cele ale inculpatului, prima instanţă a reţinut că acesta era o persoană violentă şi care obişnuia să poarte asupra sa briceagul folosit în agresiunea produsă în stradă asupra părţii vătămate. Verificând, prima instanţă a constatat că această faptă a fost descrisă în rechizitoriu dar s-a considerat probabil a fi absorbită în infracţiunea mai gravă.
Urmare reţinerii acestei situaţii de fapt, prima instanţă, din oficiu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen.
În raport de situaţia de fapt mai sus expusă, în baza probelor administrate în cauză, în baza art. 334 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Constatând că faptele există şi că au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială şi în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia.
În concret, prima instanţă a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, deduse în principal din importanţa valorilor sociale afectate (astfel cum rezultă aceasta din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor), dar şi conduita sa procesuală oscilantă,
Prima instanţă a reţinut că scopul pedepsei şi al legii penale poate fi atins în cauză prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului pedeapsă ce urmează a fi executată în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
La individualizarea sancţiunilor ce au fost aplicate inculpatului au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege cât şi toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât şi persoana infractorului.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) a fost aplicată inculpatului pentru prima infracţiune menţionată şi pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii statului pe o durata de 2 ani.
Întrucât cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real în baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa cea mai grea de şi pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii statului conform dispozitivului.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 28 iulie 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, reţinând că atât situaţia de fapt cât şi situaţia de drept avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive dar şi a menţinerii acesteia la primirea dosarului (art. 3001 C. proc. pen.) subzistă şi în prezent, pericolul social concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în liberate a inculpatului l-ar prezenta în acest moment, fiind justificată de natura infracţiunilor săvârşite, modul de comitere a acestora şi starea de pericol pe care fapte de o asemenea violenţă o prezintă pentru toţi membrii comunităţii.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea briceagului corp delict folosit de către inculpat la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal s-a constatat că partea vătămată T.R., cu prilejul primului ciclu procesual, s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Iniţial, inculpatul cu prilejul audierii a declarat expres că este de acord să achite despăgubirile civile solicitate de partea vătămată. Ulterior însă, a revenit şi a arătat că nu înţelege să achite această sumă, astfel încât principiul disponibilităţii aplicabil în materie civilă nu mai poate fi incident în cauză.
În cauză, s-a constituit parte civilă şi Spitalul Municipal Caracal cu suma de 2.054,40 RON, reprezentând cheltuielile cu îngrijirile medicale acordate părţii vătămate. în raport de situaţia de fapt reţinută prin prisma probelor administrate şi disp. art. 998 - 999 C. civ conform cărora "orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara", acesta fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar şi de acela ce a cauzat prin imprudenţa sa, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, implicarea în comiterea acesteia a inculpatului precum şi legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, motiv pentru care a fost0 admisă în totalitate acţiunea civilă a unităţii medicale (acţiune dovedită cu înscrisurile depuse la dosar) cât şi acţiunea civilă a părţii civile T.R.
Inculpatul a răspuns în conformitate cu dispoz. art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. pentru prejudiciul pe care l-a produs prin fapta comisă, fiind obligat să suporte atât daunele materiale, cit şi cele morale, conform art. 14 alin. (51) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de partea vătămată prima instanţă a apreciat că despăgubirile solicitate sunt justificate fiind admisă acţiunea părţii civile T.R. sub acest aspect, conform dispozitivului, întrucât repararea prejudiciului moral trebuie sa fie justă, aptă să acopere acest prejudiciu, raportat în cauză la numărul de zile de îngrijiri medicale (20 - 25), la faptul că partea vătămată a suferit o intervenţie chirurgicală şi prin faptele inculpatului i-a fost pusă în primejdie viaţa.
În altă ordine de idei, analizând solicitarea de a se institui faţă de inculpat măsura de siguranţă a prelevării de probe biologice în vederea introducerii în SNDGJ şi pornind de la dispoziţiile Legii nr. 76/2008 care nu prevăd obligativitatea ci doar posibilitatea obligării inculpatului de a se supune prelevării de probe biologice cu acest scop prima instanţă a luat act de acordul expres al inculpatului în acest sens.
Ţinând cont de specificul cauzei, s-a apreciat că această măsură de siguranţă specială nu încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale inculpatului, fiind proporţională, necesară şi utilă în raport de faptul că inculpatul a mai comis cândva un omor.
Pentru aceste considerente^ în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 şi având în vedere acordul expres al inculpatului în acest sens, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal a formulat apel inculpatul G.V.
Prin motivele scrise de apel s-a arătat că inculpatul înţelege să critice soluţia pronunţată de prima instanţă atât sub aspectul laturii penale (în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei) cât şi sub aspectul laturii civile (referitor la cuantumul despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă).
Referitor la latura penală a cauzei a arătat că la individualizarea pedepsei instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. ce operau în favoarea inculpatului dat fiind atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii recunoscând că este autorul acesteia şi având un comportament sincer pe tot parcursul procesului penal. în consecinţă s-a solicita aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei a arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă nu se justifică, sub aspectul cuantumului acestor despăgubiri indicat ca fiind mult prea mare în raport de posibilităţile materiale ale sale. în consecinţă s-a solicitat reducerea daunelor morale acordate părţii civile.
Prin memoriul depus cu ocazia dezbaterilor inculpatul a arătat că la individualizarea pedepsei nu s-a avut în vedere vârsta sa, starea de sănătate, dar şi faptul că agresiunea ce a pus în pericol viaţa părţii vătămate este urmare a unei agresiuni anterioare a acestuia.
Prin acelaşi memoriu s-au făcut referiri la faptul că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea în stare de legitimă apărare dar şi la împrejurarea că inculpatul recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum aceasta a fost prin actul de sesizare al instanţei şi solicită aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. dar şi a dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen.
În apel a fost ascultat inculpatul care cu această ocazie a arătat că recunoaşte şi regretă fapta săvârşită însă consideră pedeapsa aplicată mult prea mare în raport cu vârsta şi afecţiunile de care suferă.
Analizându-se apelul formulat în cauză prin prisma motivelor acestuia dar şi potrivit art. 371 C. proc. pen. se reţine că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, starea de fapt reţinută de prima instanţă este în deplină concordanţă cu probatoriul administrat şi din aceasta rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei incriminată în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. precum şi a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 infracţiuni săvârşite în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Apărarea inculpatului privind săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav în stare de legitimă apărare sau de provocare nu poate fi reţinută deoarece probele administrate în cauză nu demonstrează astfel de împrejurări. Depoziţiile martorilor dar şi actele medico-legale întocmite demonstrează existenţa unor leziuni la inculpat însă acestea au fost produse după săvârşirea infracţiunii cercetate în cauză, de către martorul H.F. cu scopul ca inculpatul să se îndepărteze de partea vătămată şi autoturismul condus de martor în care se aflau fiica minoră a părţii vătămate, martora T.F.I. soţia părţii vătămate şi martora D.I., mama acesteia şi concubină a inculpatului.
De altfel această agresiune ulterioară faptei inculpatului este recunoscută în mod cert de martorul H.F. care în declaraţia dată în data de 27 iulie 2011 la urmărirea penală arată că urmare a agresiunii desfăşurate de inculpat asupra părţii vătămate, martorul a coborât din autoturismul pe care îl conducea şi cu ajutorul unei crose de hochei improvizată în lungime de aproximativ 1,10 m şi grosime de 1,5 - 2 cm pe care o avea în autoturism i-a aplicat inculpatului mai multe lovituri peste braţe, lovituri în urma cărora inculpatului i-a căzut pe carosabil cuţitul cu care îl lovise anterior pe partea vătămată.
De asemenea, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că într-adevăr între inculpat şi partea vătămată anterior săvârşirii infracţiunii cercetate în cauză a mai fost un conflict în care partea vătămată I-a îmbrâncit pe inculpat însă acest conflict a fost aplanat în condiţiile în care partea vătămată şi persoanele care îl însoţeau pe acesta au plecat de la locuinţa inculpatului şi a martorei D.I. la domiciliul martorului C.G. Lovirea părţii vătămate de către inculpat cu cuţitul s-a produs numai după ce partea vătămată şi persoanele ce îl însoţeau au revenit la locuinţa inculpatului şi a concubinei sale, şi în condiţiile în care partea vătămată şi martorii intenţionau să plece din această locaţie, între cele două incidente interpunându-se un interval de timp de aproximativ 30 de minute fapt ce rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză şi mai pregnant din depoziţia martorei T.F.I. în care se precizează în mod expres acest interval de timp.
În consecinţă, tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză nu se poate reţine a fi săvârşită în condiţiile legitimei apărări potrivit art. 44 C. pen. deoarece nu este urmare a unui atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa şi nici nu este urmare a unei tulburări sau temeri produsă de un pericol iminent pe care inculpatul să caute să îl înlăture.
De asemenea s-a apreciat că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului scuza provocării deoarece fapta sa, în condiţiile concrete ale cauzei, nu poate fi reţinută ca fiind săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate.
De altfel, şi apărarea inculpatului în sensul că fapta săvârşită de el este urmare a unei agresiuni prealabile săvârşite împotriva sa de partea vătămată şi martorul H.F. este inconstantă, acesta oscilând pe parcursul procesului penal între această apărare relevată prin unele depoziţii date fa urmărirea penală, însă nici în această fază a procesului penal neafirmată în mod constant şi atitudinea de recunoaştere a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, adoptată în mod constant pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Acestei atitudini de recunoaştere a inculpatului în raport de fapta săvârşită i s-a dat relevanţă de către instanţa de apel însă în cadrul limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârşită apreciindu-se că reţinerea sa cu caracterul unei circumstanţe atenuante judiciare nu este justificată în speţă în raport de gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, faptă îndreptată împotriva unei valori fundamentale, respectiv viaţa unei persoane şi a fost săvârşită în condiţiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor.
În consecinţă, reapreciindu-se pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav în raport de cele mai sus arătate dar şi celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) ce au fost corespunzător avute în vedere de către prima instanţă s-a reţinut că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită însă mai redus decât pedeapsa aplicată de prima instanţă va fi de natură să contribuie într-o mai mare măsură la realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei faţă de inculpat.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reţinut că în mod eronat prima instanţă a absolutizat declaraţia inculpatului dată în primul ciclu procesual la data de 08 noiembrie 2011 în condiţiile în care prin această declaraţie inculpatul solicita aplicarea procedurii simplificate, procedură ce nu este incidenţă în cauză în raport de natura infracţiunii cercetate aşa cum în mod just s-a statuat în primul ciclu procesual.
Având cunoştinţă că nu poate beneficia de judecarea sa în procedura simplificată, inculpatul prin declaraţia dată în faţa primei instanţe în al doilea ciclu procesual, pe parcursul cercetării judecătoreşti a arătat că nu este de acord să achite despăgubirile morale solicitate de partea vătămată constituită parte civilă.
În consecinţă, s-a reţinut că prejudiciul moral suferit de partea civilă trebuie apreciat în raport de împrejurările concrete ale cauzei fără a se avea în vedere recunoaşterea iniţială a pretenţiilor acestuia de către inculpat.
În acest sens instanţa de apel a considerat că suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale este în măsură să acopere integral prejudiciul suferit ca urmare a faptei inculpatului şi de asemenea să nu constituie un mijloc de îmbogăţire fără just temei/pentru partea civilă.
În acest sens au fost avute în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale de care partea civilă a avut nevoie pentru vindecare (20 - 25 de zile) dar şi faptul că acesta a suferit o intervenţie chirurgicală apreciindu-se ca nerelevant criteriul reţinut de prima instanţă referitor la împrejurarea că fapta inculpatului a pus în pericol viaţa părţii vătămate deoarece această împrejurare constituie o premisă a răspunderii penale a inculpatului şi nu i se poate acorda relevanţă sub aspectul laturii civile, relevant în această materie fiind doar prejudiciul efectiv suferit ce se apreciază prin prisma urmărilor concrete ale faptei.
Ca urmare, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Instanţa de apel a admis apelul formulat în cauză de inculpat, a desfiinţat în parte Sentinţa penală atacată şi a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare în pedepsele componente.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.V. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca urmare a contopirii pedepsei de 9 ani închisoare şi un an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
A dedus în continuare detenţia preventivă de la 03 octombrie 2012 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
A redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile T.R. de la 100.000 RON la 50.000 RON, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de ia data plăţii.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva Deciziei penale nr. 353 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul G.V., criticând-o pentru n el egalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului inculpatul a arătat în esenţă că în cauză, în mod greşit nu au fost reţinute de către instanţă circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi astfel să se dispună o pedeapsă sub minimul special iar, în ceea ce priveşte latura civilă, a arătat că despăgubirile dispuse în cauză sunt mult prea mari făcându-se o greşită aplicare a legii.
Faţă de motivele de recurs invocate de inculpat şi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele distincţii:
1. în ceea ce priveşte latura penală, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. astfel cum au fost invocate de către recurentul inculpat.
Circumstanţele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanţei care, deşi nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului şi care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Pentru a reţine circumstanţa atenuantă legală generală reglementată de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei să fi fost îndreptată asupra acesteia şi nu asupra altei persoane. Astfel, este necesar ca partea vătămată să fi dat dovadă de o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie încât acesta să nu îşi poată reprima riposta prin săvârşirea unei infracţiuni.
În speţă, se constată că atitudinea părţii vătămate T.R. şi a soţiei acestuia T.F.I. nu întruneşte condiţiile pentru a fi apreciată drept atitudinea de provocare circumscrisă descrierii din art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.
Se reţine că recurentul inculpat a lovit partea vătămată când aceasta se îndrepta spre maşina sa pentru a părăsi curtea împreună cu D.I., H.F. şi T.F.I., aceştia trei fiind deja în autoturismul cu care intenţionau să plece. Faptul că partea vătămată şi soţia acestuia i-au reproşat inculpatului violenţele pe care Ie-a exercitat asupra martorei D.I., împrejurări care erau reale, nu pot fi reţinute ca o provocare de natură să determine inculpatul să lovească cu un cuţit, în scopul evident de a ucide partea vătămată. în ceea ce privesc violenţele fizice exercitate asupra inculpatului, din probatoriul administrat, respectiv declaraţia martorului H.F. rezultă că acestea au fost ulterioare săvârşirii faptei şi au fost exercitate de acesta din urmă, în scopul de a-l îndepărta pe inculpat de lângă partea vătămată T.R.
În ceea ce priveşte art. 74 C. pen., Înalta Curte apreciază că acesta cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanţei valenţe atenuante. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Faţă de critica formulată de recurentul inculpat în sensul că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reţinut şi circumstanţele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv că inculpatul a recunoscut fapta, Înalta Curte apreciază că şi aceasta este neîntemeiată.
Astfel, se constată că în mod corect instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au realizat o analiză de ansamblu a activităţii infracţionale şi, raportat la aceasta, au apreciat asupra oportunităţii reţinerii atitudinii oscilante de recunoaştere a faptei ca circumstanţă atenuantă.
Spre deosebire de circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 C. pen., împrejurările enunţate cu titlu de exemplu de art. 74 C. pen., reprezintă o facultate din partea instanţei care poate sau nu să le aprecieze ca şi circumstanţe atenuante şi astfel să le dea eficienţă în contextul art. 76 C. pen. sau pot constitui împrejurări în favoarea infractorului care, în procesul de individualizare a pedepsei, să conteze în aprecierea orientării cuantumului stabilit. spre o limită sau alta, precum şi modalitatea de executare a acesteia.
În speţă, Înalta Curte constată că, în aprecierea întregului context factual, instanţa de prim control judiciar a dat maximă eficienţă împrejurărilor favorabile orientând pedepsele aplicate spre minimul special prevăzut de lege, diminuat ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte reţinerea de către instanţa de fond şi ulterior de către instanţa de prim control judiciar a infracţiunii de port fără drept a cuţitului prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, Înalta Curte apreciază că.aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză şi în mod greşit această infracţiune a fost reţinută în sarcina recurentului inculpat.
Infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 priveşte:" portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului (.)"
Noţiunea de a purta un obiect, la modul general, presupune a ţine sau a avea asupra sa acel obiect. Utilizarea asimilează noţiunea de a purta acel obiect, iar-" aprecierea acţiunii ce este exercitată prin mijlocirea respectivului obiect, trebuie raportată la distincţiile ce rezultă din cronologia desfăşurării respectivei acţiuni.
În cazul infracţiunii de port fără drept a unui cuţit, noţiunea de port este circumstanţiată astfel că, nu orice port de cuţit poate fi încadrat în infracţiunea prevăzută de Legea nr. 61/1991.
Astfel, portul de cuţit nu trebuie să se realizeze în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, iar fapta săvârşită de inculpat să nu constituie o infracţiune mai gravă.
Raportând reglementarea legală la situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi confirmată de cercetarea judecătorească efectuată în cauză, se constată că, în speţă, fapta de a avea asupra sa un cuţit şi de a-l utiliza în vederea săvârşirii unui omor nu poate fi reţinută ca,infracţiune distinctă, ci este absorbită în infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşită în forma tentativei. Din cronologia evenimentelor nu se poate distinge o disjungere între activitatea de port fără drept şi activitatea de utilizare a cuţitului în scopul de a ucide, astfel că nu există un concurs între cele două infracţiuni.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 urmând a schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. j) şi 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
2. În ceea ce priveşte latura civilă Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Faţă de critica inculpatului cu privire la faptul că suma solicitată de partea vătămată şi acordată de instanţă cu titlu de daune morale este mult prea mare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă.
Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. O astfel de evaluare a despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seamă de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat precum şi toate consecinţele acesteia, relevate de probele administrate.
În speţă, daunele morale au rolul de a acorda părţii vătămate o reparaţie materială pentru traumele fizice şi psihice suferite care afectează în mod negativ sănătatea acestuia, în urma plăgii înjunghiate provocate, partea vătămată a suferit o intervenţie chirurgicală fiind necesare 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale astfel cum rezulta din raportul medico-legal şi, ca urmare a acestui fapt, fiindu-i afectată normala desfăşurare a vieţii sociale şi profesionale. De asemenea, este de reţinut faptul că valoarea despăgubirilor nu poate fi limitată în raport de posibilităţile de plată ale inculpatului.
Faţă de argumentele expuse şi în raport de situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte va avea în vedere faptul că partea vătămată a fost supusă unei agresiuni fizice care atrage, fără echivoc, răspunderea civilă pentru fapta proprie a inculpatului în condiţiile reglementate de art. 998 şi următoarele C. civ. în vigoare la acea dată.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a stabilit. în mod corect că partea vătămată T.R. este îndreptăţită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 de RON.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 353 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 166 din 03 octombrie 2012 a Tribunalului Olt şi, rejudecând:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., va condamna pe inculpatul G.V. la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 iulie 2011 la 05 martie 2013.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 353 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 166 din 03 octombrie 2012 a Tribunalului Olt şi, rejudecând:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul G.V. la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 iulie 2011 la 05 martie 2013.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 798/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 763/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
