ICCJ. Decizia nr. 836/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

I. Prin sentința penală nr. 251/ S din 1 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L.I., pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 rechizitoriu).

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 2 rechizitoriu), de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din legea nr. 78/2000 (pct. 3 rechizitoriu), de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) și c) și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 4 rechizitoriu), de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracțiuni), prev de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la pct. 5 și 6 rechizitoriu), de participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 31 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 6 rechizitoriu).

în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Brașov a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților L.I. și R.A.Z. (la pct. 7 în actul de sesizare), din art. 25 C. pen. raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată, în art. 25 C. pen. raportat la art. 143 Legea nr. 85/2006 cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), respectiv, din art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată în art. 143 Legea nr. 85/2006 cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în baza art. 143 din Legea nr. 85 din 08 martie 2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a), b), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului R.A.Z., pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, la pedeapsa de 15.000 lei amendă penală.

Inculpatului i-au fost puse în vedere prevederile art. 63¹C. pen.

în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 143 din Legea nr. 85/08 martie 2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul L.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de bancrută frauduloasă, la pedeapsa de 30.000 lei amendă penală, fiindu-i puse în vedere prevederile art. 63¹C. pen.

Tribunalul Brașov a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile SC A.O. SRL și a respins pretențiile civile formulate de părțile civile Statul Roman prin M.F.P. - prin A.N.A.F. București, Statul Roman prin M.F.P. - prin D.G.F.P. Brașov, D.G.F.P. Bihor și D.G.F.P. Timiș, ca nefondate.

Prin aceeași sentință, a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța procurorului din data de 09 martie 2005 și s-a dispus restituirea către inculpatul L.I. a sumelor indisponibilizate, respectiv, 8.000 euro și 20.000 dolari SUA, sume ce au fost depuse la B.C.R. la dispoziția Parchetului potrivit notelor contabile x din 29 martie 2005 respectiv y din 29 martie 2005.

Inculpații au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 lei, L.I., respectiv, de 1.000 lei, restul cheltuielilor fiind suportate de stat.

S-a reținut că prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul Național Anticorupție - serviciul teritorial Oradea din 12 aprilie 2005 a fost trimis în judecata inculpatul L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare,ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000.

Prin același rechizitoriu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul L.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de evaziune fiscală,faptă prev de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 13 din Legea nr. 87/1994,cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP),spălare de bani,faptă prev de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000,luare de mită faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prev de art. 248 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, instigare la bancrudă frauduloasă faptă prev de art. 25 C. pen. rap. la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată, abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen.,instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată inculpatul R.A.Z. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrudă frauduloasă prev de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Ca stare de fapt s-a reținut că inculpatul L.I., director executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, la data de 6 septembrie 2001 a participat în calitate de mandatar al SC L.P. SRL Oradea la o licitație organizată de A.V.A.B. București, în vederea achiziționării unui imobil situat în Oradea B-dul Dacia, jud Bihor spațiu comercial licitat și adjudecat la suma de 75.495 dolari SUA și care era ipotecat și în favoarea D.G.F.P. Bihor din ianuarie 2001.

La data de 11 octombrie 2001 SC L.P. SRL a vândut imobilul în cauză lui T.F. sora inculpatului L.I. pentru prețul de 450 milioane lei vechi (aprox 15 mii dolari SUA), fără ca societatea respectivă să înregistreze în contabilitate și să declare la organele fiscale veniturile realizate și obligațiile fiscale aferente.

Ulterior, la 28 august 2002, T.F. și soțul ei, T.I. au vândut imobilul B.T., Sucursala Oradea, cu prețul de 10 miliarde lei (cca 300 mii dolari SUA) din care cca 770 mil lei au fost transferați în contul inculpatului L.I., pe cardul personal, în perioada iulie - august 2003.

Referitor la împrejurările și condițiile în care inculpatul L.I. având funcția de director adjunct al D.G.F.P. Bihor și coordonator al Direcției Controlului Fiscal s-a implicat prin intermediul SC L.P. SRL Oradea în achiziționarea de la A.V.A.B. București a imobilului situat în Oradea B-dul Dacia, jud Bihor, care ulterior prin vânzări succesive a ajuns în patrimoniul B.T.,Sucursala Oradea,se arată următoarele:

Spațiul menționat a aparținut inițial SC M. SA Oradea, societate administrată de martorul M.O.P.,fiind ipotecat în perioada 1997 - 1998, în favoarea B. SA Sucursala Oradea pentru garantarea unor credite în valoare de 1,8 milioane dolari SUA acordate societății SC S.I. SRL Oradea, societate administrată de același martor. Deoarece o parte din acest credit respectiv suma de 956.489 dolari SUA nu a fost rambursată,asupra imobilului a fost aplicat sechestru asigurător de către A.V.A.B. București care a preluat creanța de la B. Sa Oradea în temeiul O.U.G. nr. 55/1999 și a contractului de cesiune de creanță din 21 iulie 1999. La momentul aplicării acestui sechestru asigurător, asupra imobilului era instituită și o ipotecă de rang III în favoarea Administrației Financiare Oradea, pentru recuperarea unui debit în sumă de 1,090 miliarde lei,reprezentând impozit și TVA de către această instituție de la SC M. SA. în aceste condiții, A.V.A.B. București a propus vânzarea prin licitație publică a activului, proprietatea SC M. SA Oradea,publicând în acest sens anunțuri în cotidienele "J.N." și "E.Z.",comisia de licitație consemnând în procese verbale că la primele două licitații nu s-au prezentat ofertanți,fapt pentru care în etapa a III a prețul de pornire a fost de numai 50% din valoarea inițială.

Firma folosită de către inculpatul L.I. pentru preluarea acestui spațiu a fost SC L.P. SRL cu sediul social în Oradea, str Mareșal Ioan Antonescu, administrată de P.M. (fostă G.), care nu a desfășurat nici un fel de activitate, după cum rezultă din declarațiile și deconturile depuse la organele fiscale. Societatea a fost cumpărată în cursul anului 1995 de P.M. și soțul acesteia, cu intenția de a desfășura activități de producție în domeniul alimentar și comerț cu amănuntul,fără ca aceasta să fie ulterior materializată. în cursul anului 2001 P.M. și-a manifestat dorința de a cesiona părțile sociale, sens în care a luat legătura cu inculpatul L.I. S-a menționat că, la începutul anului 2001 inculpatul luase deja rezoluția infracțională de a participa la cumpărarea imobilului situat în Oradea, fiind în căutarea unei societăți comerciale paravan prin care să deruleze și să simuleze întreaga operațiune financiară.

S-a arătat în continuare că, la începutul lunii septembrie 2001, P.M. la cererea inculpatului L.I. a predat acestuia actele societății și ștampilele (una rotundă și una dreptunghiulară) având convingerea că acesta o va ajuta să cesioneze părțile sociale către sora sa martora T.F. Societatea nu avea deschise conturi bancare și nu achiziționase documente cu regim special. în perioada imediat următoare, inculpatul i-a cerut martorului B.I. șef birou administrativ,arhivă și gestionare în cadrul D.G.F.P. Bihor, să comande și să ridice, în două rânduri, respectiv în 14 septembrie 2001 și 7 martie 2002 ștampile ovale cu inscripția SC L.P. SRL Oradea. în acest scop, inculpatul L. i-a predat copia certificatului de înregistrare fiscală a societății,ceea ce demonstrează că documentele firmei erau la dispoziția sa. Cele două ștampile au fost predate de martor inculpatului care a achitat contravaloarea acestora. La solicitarea inculpatului, martorul D.V. angajat al D.G.F.P. Bihor în funcția de gestionar magaziner la serviciul administrativ, în cursul lunii octombrie 2001, a ridicat în cursul lunii octombrie 2001 documente cu regim special (un bloc de facturi) în numele SC L.P. SRL Oradea sens în care inculpatul a predat martorului copia certificatului de înregistrare fiscală și banii necesari efectuării plății, documentele fiind înmânate inculpatului în biroul său.

La începutul lunii septembrie 2001 inculpatul L.I. i-a solicitat M.P. să se deplaseze la sediul Sucursalei E.B. Oradea în vederea semnării unor acte, fără a-i da alte explicații. Potrivit declarației sale, aceasta s-a deplasat la sediul băncii unde funcționarul o aștepta cu actele pregătite, acte pe care ea le-a semnat fără a citi conținutul. Acestea presupuneau deschiderea unui cont precum și mai multe ordine de plată, printre care la data de 7 septembrie 2001a fost virată către SC L.P. SRL suma de 85,9 miliarde lei, cu titlu de creditare firmă și depunere în numerar a sumei de 141 milioane lei. în aceeași zi, printr-un ordin de plată semnat de P.M. în contul A.V.A.B. a fost virată suma de 226.005.000 lei, reprezentând garanția de participare la licitație. La data de 10 septembrie 2001 a fost virată suma de 1.508.700 lei pentru completarea garanției.

Cunoscând faptul că în data de 12 septembrie 2001 se va desfășura o a treia etapă a licitației organizate de A.V.A.B. București privind spațiul comercial din Oradea, inculpatul L. a făcut demersuri pentru a participa în sensul achitării taxei de participare și obținerii unei împuterniciri din partea administratorului SC L.P. SRL Oradea aceasta pentru a crea aparența reprezentării societății în mod legal.

La data de 12 septembrie 2001 inculpatul L.I. în calitate de împuternicit al SC L.P. SRL s-a prezentat la A.V.A.B. București și a participat la licitația organizată, ca unic ofertant, având ca rezultat adjudecarea imobilului licitat la prețul de pornire, stabilit prin anunțul publicitar, respectiv suma de 75.495 dolari SUA. Inculpatul L.I. a semnat documentele întocmite cu acea ocazie,respectiv fișa de licitație. Prețul de adjudecare a fost de 75.495 dolari SUA, precizându-se că TVA-ul aferent în sumă de 14.344,05 dolari SUA (echivalent în lei la data plății) se achită la Trezoreria Statului fiind în sarcina exclusivă a adjudecatarului. Suma necesară achitării prețului imobilului a fost transferată din contul martorului P.V. în contul martorei P.M. care a transferat suma creditând societatea SC L.P. SRL, la indicația inculpatului, în aceeași zi suma fiind virată la A.V.A.B. București.

Se arată în rechizitoriu că suma necesară plății prețului de adjudecare provine din vânzarea unei case situată în comuna Sânmartin, jud.Bihor, casă care deși aparent aparținea martorului P. era în realitate proprietatea inculpatului L. (raportul de constatare economico-financiară). Astfel s-a concluzionat că suma folosită pentru plata către A.V.A.B. București, provine în cuantum de 2.055.675.975 lei vechi din vânzarea imobilului situat în comuna Sânmartin jud Bihor și 227.513.700 lei de la P.M., cu titlu de creditare firmă.

Suma de 2055,675 mil lei cu care s-a achitat integral către A.V.A.B. București spațiul adjudecat la licitația din 12 septembrie 2001 a parcurs următorul traseu: cumpărător imobil Sânmartin jud Bihor (cont bancă A.N.B.A. Oradea) - G.G. (cont bancă E.B. Oradea) - P.V. (cont bancă I.Ț. Oradea) - G.M. (cont B.E.B. Oradea) - A.V.A.B. București.

Procesul verbal de licitație a fost semnat de martorul D.A.A.,funcționar public în Ministerul de Finanțe, în baza unei procuri semnate aparent de P.M. Aceasta a negat semnarea procurii, din raportul de constatare tehnico - științifică criminalistică (vol.II fila 110) rezultând că semnătura a fost probabil executată de inculpatul L.I. în afară de exemplarul original al împuternicirii aflate la dosarul A.V.A.B. București,pe numele martorului D.A.A., un exemplar a fost găsit la domiciliu inculpatului L.I. cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data 29 octombrie 2004. Chiar martorul D.A.A. declară că, urmare a cererii inculpatului L.I. cu care se cunoștea de mai mult timp, s-a deplasat la sediul A.V.A.B. de unde a ridicat un plic cu documente, procesul verbal de licitație care constituie titlu de proprietate pentru bunul adjudecat de către SC L.P. SRL, pe care l-a trimis inculpatului L.I. (vol III f 192-193).

Atât procesul verbal de licitație cât și procura au impresiunea ovală a ștampilei ridicată de B.I. la data de 14 septembrie 2001, ceea ce demonstrează că a fost încheiat ulterior datei de 12 septembrie 2001.

Din dispoziția inculpatului L.I.,la data de 11 octombrie 2001,spațiul comercial cumpărat la licitație a fost vândut de SC L.P. SRL martorei T.F., cu prețul de 450 milioane lei, această sumă nefiind în realitate achitată societății.

P.M. a declarat că în cursul lunii octombrie 2001,după de spațiul a fost cumpărat în numele societății SC L.P. SRL,l-a întrebat pe inculpatul L. dacă sora sa este gata să preia firma,în condițiile în care "s-a rezolvat problema spațiului" (vol III fila 225). Inculpatul L. i-a spus că spațiu va fi scos de pe firmă și va fi preluat de către sora sa ca persoană fizică,fără să îi dea alte detalii. în luna octombrie 2001, inculpatul L. a contactat-o telefonic pe învinuita P.M., cerându-i să se întâlnească cu sora sa, martora T.F., la biroul notarial, despre care i-a indicat că se află lângă magazinul S. din Oradea, spunându-i că acolo urmează să fie îndeplinite formalitățile de vânzare a spațiului către martora T.F.. în ziua următoare,11 octombrie 2001, P.M. s-a prezentat la BNP - R.M.V., unde a fost așteptată de martora T.F., toate documentele fiind deja pregătite, aceasta semnând doar contractul de vânzare cumpărare în calitate de administrator al SC L.P. SRL. P.M. a declarat că nu își mai amintește dacă la acea dată a fost prezentata și factura care atesta vânzarea spațiului către martora T.F., dar că suma de 450 mil lei nu a fost achitată societății SC L.P. SRL.

în continuare, inculpatul a făcut demersuri pentru vânzarea acestui spațiu comercial, în vederea obținerii unui profit substanțial, luând legătura cu directoarea Sucursalei B.T. din Oradea, martora P.L.A.

Martora P. a declarat că în anul 2000 sau 2001, aceasta a fost contactată de martorul M.O.P., administratorul societății M. Oradea, care a oferit B.T. spațiul comercial din Oradea Bd Dacia. Acest imobil este amplasat la mică distanță de fostul sediu al Sucursalei B.T. Oradea, fiind considerat corespunzător datorită întinderii spațiului precum și posibilității de reamenajare conform nevoilor băncii. Martora a luat legătura cu Centrala B.T. și a informat conducerea instituției despre această ofertă, inclusiv prețul de pornire la negociere de cca 250.000 dolari SUA, preț care nu a fost acceptat. în luna mai a anului 2002,inculpatul L.I.,într-o discuție cu martora P. la sediul băncii,i-a comunicat acesteia că fostul sediu al M. este disponibil pentru vânzare, proprietarii fiind persoane fizice, că a doua zi îi poate aduce cheile imobilului pentru a-l evalua. A doua sau a treia zi de la discuția cu inculpatul L., martora a fost căutată de o persoană T.I., care i-a comunicat că vine din partea inculpatului,acesta predându-i cheile de la spațiul comercial despre care a discutat anterior cu L.I. După ce martora a văzut spațiul și s-a consultat cu conducerea băncii centrale, a purtat mai multe discuții cu inculpatul L. în special asupra prețului pretins. După mai multe negocieri inculpatul a acceptat prețul de 10 miliarde lei predând martorei documentele de proprietate și documentația tehnică a spațiului.

în perioada următoare,mai multe persoane din conducerea Centralei B.T. au fost la Oradea și au văzut spațiul în discuție, respectiv martorii P.N., vicepreședinte al BT și membru în Consiliu de Administrație și J.C. membru în Consiliu de Administrație. După ce au văzut spațiul acești martori au negociat cu inculpatul L. condițiile de vânzare sau de închiriere a spațiului de pe Bd-ul Dacia, dar acesta nu și-a redus pretențiile formulate anterior, neacceptând scăderea prețului sub 10 miliarde lei.

în luna august 2002 Consiliul de Administrație al B.T. a aprobat cumpărarea spațiului în cauză și a împuternicit martorele P.L.A. și H.M. să semneze contractul de vânzare cumpărare, contract redactat la sediul băncii și autentificat la BNP - R.M.V. La biroul notarial, potrivit declarației martora P.A.L. a văzut-o pentru prima dată pe martora T.F.,sora inculpatului L. care potrivit documentelor era proprietara spațiului. Soții T. au fost însoțiți de inculpat care a susținut că este consultantul surorii sale. El a citit conținutul contractului și a cerut băncii să facă dovada achitării prețului înainte ca soții T. să semneze contractul,fapt pentru care martora P. a luat telefonic cu martorii N.R. și O.R.și le-a cerut să efectueze plata sumei de 10 miliarde lei în contul personal al martorului T.I.. Cei doi au efectuat plata cu ordin de plată și trimis prin fax la biroul notarial. Abia după aceea inculpatul și-a dat acordul și soții T. au semnat contractul. Suma de 10 miliarde lei a fost depusă în contul personal al lui T.I. deschis la B.T. și a fost constituită în depozit pe termen,împrejurări care rezultă din declarațiile martorilor T.I. și T.F.

S-a reținut în continuare că din enumerarea activităților desfășurate de inculpat rezultă că acesta s-a substituit în fapt administratorului SC L.P. SRL Oradea exercitând o activitate cu scop lucrativ destinată obținerii de profit cu toate că activitatea firmei nu are nici o legătură directă cu atribuțiile ce îi reveneau.

Astfel se arată că potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici aceștia nu pot exercita la societăți comerciale cu capital privat activități cu scop lucrativ care au legătură cu atribuțiile ce le revin din funcțiile publice pe care le dețin și nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția pe care o îndeplinesc. Din enumerarea activităților desfășurate de către inculpatul L.I. a rezultat că acesta s-a substituit în fapt administratorului SC L.P. SRL exercitând o activitate cu scop lucrativ adică destinată obținerii de profit,cu toate că activitatea firmei avea o legătură directă cu atribuțiile ce-i reveneau din funcția publică deținută. Chiar dacă nu a fost angajat cu contract de muncă la SC L.P. SRL sau nu a deținut calitatea de administrator,inculpatul L.I. a desfășurat activități de administrare a societății având inițiativa afacerii, organizând desfășurarea acesteia, participând personal la cele mai importante momente și disimulându-și participația cu ajutorul membrilor familiei, martorii T., P.V., P.M. Inculpatul a fost cel care a finanțat întreaga operațiune, folosind fonduri personale, provenite din contul curent personal al martorului P.V., fiind singurul beneficiar al sumei de 10 miliarde lei, obținută după revânzarea imobilului achiziționat de la A.V.A.S. București. Chiar și împrejurarea că inculpatul s-a folosit de un mandat special de reprezentare pentru achiziționarea acestui spațiu comercial a avut rolul de a disimula participarea sa efectivă în administrarea societății, încercându-se astfel a se da o aparență de legalitate unei acțiuni ce se tindea a fi privită în mod izolat,desfășurată de către o societate comercială oarecare,iar nu de către inculpat pentru aceste operațiuni și urmând a fi lichidată în scurt timp după realizarea obiectivelor propuse.

Cât privește legătura acestor activități cu scop lucrativ desfășurate de către inculpat sub paravanul SC L.P. SRL, cu atribuțiile sale de serviciu, fișa postului consemnează că directorul general adjunct al D.G.F.P. are ca principale atribuții exercitarea conducerii activității direcției Controlului Fiscal (_) dispunerea în legătură cu verificarea persoanelor fizice și juridice, semnarea documentelor privind rezultatele verificării, asigurarea executării programului de control fiscal pentru aparatul de control al direcției, aprobarea potrivit competențelor a documentelor referitoare la valorificarea constatărilor controlului fiscal etc. Toate aceste atribuții ale inculpatului ca titular al funcției de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, este evident că au legătură directă cu activitatea desfășurată da SC L.P. SRL, societate înmatriculată în Oradea, supusă controlului fiscal exercitat de către Direcției Controlului Fiscal din cadrul D.G.F.P. Bihor,condusă de inculpat.

în ceea ce privește încadrarea în drept a faptei s-a reținut că fapta inculpatului L.I. în calitate de director general adjunct și sef al Direcției de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Bihor,de a se substitui administratorului SC L.P. SRL Oradea, folosind firma ca paravan și de a achiziționa prin această firmă, la licitația organizată de A.V.A.B. București, un spațiu comercial situat în Oradea B-dul Dacia, obținând un profit de peste 200.000 dolari SUA (7.716.810.325 lei), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, însărcinarea sau atribuția în scopul obținerii de bani prev de art. 12 lit. a) Legea nr. 78/2000.

2. Prin procesul verbal din data de 10 decembrie 2004, a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 11 și 13 din Legea nr. 87/1994,cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000.

La data de 7 octombrie 2003,organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Bihor-Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că învinuita P.M.,în calitate de administrator la SC L.P. SRL, nu a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni comerciale efectuate în cursul anului 2001, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligații fiscale datorate bugetului de stat (vol IV f 12).Ca urmare,la data de 8 octombrie 2003, a fost solicitată efectuarea unui control de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,pentru stabilirea cuantumului taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.

S-a reținut că, anterior, învinuita P.M., în vara anului 2003, constatând că inculpatul L.I. nu a făcut nici un demers real în vederea preluării SC L.P. SRL,după ce în prealabil, inculpatul i-a restituit actele firmei, a solicitat contabilei P.C.L.,să întreprindă cele necesare în vederea lichidării societății. Fiind necesar un control fiscal prealabil lichidării, învinuita P.M. a formulat cerere înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Oradea și transmisă la Direcția Controlului Fiscal cu adresa din 21 august 2003. Ambele solicitări au fost repartizate martorei I.V., consilier în cadrul D.C.F., care a încheiat împreună cu martora R.C., inspector în cadrul D.C.F., procesul verbal înregistrat sub numărul 76547/2003. Concluzia Direcției Controlului Fiscal în urma finalizării controlului doar în baza actelor predate de către administrator și fără a efectua alte verificări, a fost că societatea avea obligații de plată către bugetul statului în sumă de 77.521.007 lei și a apreciat că aceasta se datorează unei erori contabile, prin necorelarea unor date, societatea și-a înregistrat cu întârziere obligația de plata a TVA aferentă lunii octombrie 2001, cu scadența la 25 noiembrie 2001,respectiv în luna august 2003. S-a stabilit că fapta constituie contravenția prev. de art. 35 pct. 2 din Legea 82/1991, s-a aplicat o amendă de 2.000.000 lei și s-a stabilit obligația de plată la bugetul de stat a sumei menționate precum și dobânzi și penalități aferente TVA în sumă de aproximativ 46,5 milioane lei. Atât amenda cât și datoria stabilita către stat a fost plătită de învinuita P.M., după ce în prealabil l-a informat pe inculpatul L.I. despre concluziile controlului, iar acesta a îndrumat-o să se prezinte la sediul W.S. SRL Oardea, la martorul P.V., de la care urma să primească întreaga sumă.

Ulterior, în urma solicitării PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE - Serviciul Teritorial Oradea, organele din cadrul D.G.F.P. Timiș,ca urmare a delegării dispusă de Ministerul Finanțelor,au efectuat un nou control la sediul societății SC L.P. SRL,concluziile acestuia fiind cuprinse în procesul verbal din 26 martie 2004.Potrivit acestora datoria societății către bugetul de stat se ridica la suma de 856.254.903 lei reprezentând TVA, impozit pe venit, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, această datorie rezultând din neînregistrare în contabilitatea firmei, în perioada septembrie 2001 - iulie 2003, a activului achiziționat de la A.V.A.B. București (în valoare de 2.281.680.975 lei) și vânzarea acestuia către martora T.F. (pentru suma de 450.000.000 lei). în atare condiții,s-a constatat că societatea nu a desfășurat nici un fel de activități. De abia în luna august 2003,la declanșarea controlului societatea a înregistrat în contabilitate achiziționarea activului la valoarea de 2.281.680.975 lei precum și vânzarea acestuia la valoarea de 450.000.000 lei.

Acest proces verbal a fost contestat de învinuita P.M. la cererea inculpatului L.I., care a redactat în concret atât contestația cât și acțiunea în contencios administrativ, adresată Tribunalului Bihor. La percheziția desfășurată la domiciliul inculpatului L.I., a fost găsită întreaga documentație cu comentariile personale ale inculpatului (vol VIII f 232). în cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări economico-financiare de către specialiști PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE - Serviciul Teritorial Oradea (vol VIII f 121) printre obiectivele urmărite fiind și cel referitor la cuantumul total al prejudiciului adus bugetului de stat prin neînregistrarea în contabilitatea SC L.P. SRL Oradea a operațiunilor de cumpărare și revânzare a activului spațiu comercial din mun Oradea, B-dul Dacia.

Constatarea economico-financiară efectuată de specialiștii PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE a concluzionat că prin neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor de cumpărare și vânzare a activului din Oradea B-dul Dacia, adjudecat la licitația din 12 septembrie 2001 la A.V.A.B. București, SC L.P. SRL Oradea a prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 973.078.454 lei. Aceasta este justificată de faptul că A.V.A.B. București organizatorul licitației era instituție publică neplătitoare de TVA și ca urmare plata TVA către stat cădea în sarcina exclusivă a adjudecatarului. Acesta urma să efectueze viramentele în conturile de trezorerie în numele proprietarului bunului vândut (vol II f 194).

S-a mai arătat că, rezultă din declarațiile martorei P.C.L. și ale învinuitei P.M. că aceasta din urmă nu a înregistrat în contabilitate operațiunile menționate întrucât pe de o parte actele societății s-au aflat la inculpatul L.I. în perioada septembrie 2001 vara anului 2003,iar aceasta din urmă a fost indusă în eroare de inculpat asupra legalității operațiunilor efectuate. P.M. a declarat că societatea nu a avut activitate comercială sau de altă natură anterior acestor operațiuni, că documentele au fost predate anterior licitației de la A.V.A.B. inculpatului, pe baza promisiunii că părțile sociale vor fi preluate de sora inculpatului, fără a cunoaște nici un fel de detalii referitoare la conținutul operațiunii financiare în derulare. La fel și semnarea contractului de vânzare cumpărare a spațiului comercial către martora T.F. s-a făcut în aceleași condiții, existând convingerea că și părțile sociale ale societății vor fi cesionate aceleași persoane, concluzionând că a fost indusă în eroare asupra legalității operațiunilor efectuate de L.I. nașul său de cununie și director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, că nu a profitat în nici un fel de pe urma acestei evaziuni fiscale, întregul folos material fiind primit de către alții.

La fel, după ce învinuita P.M. a început procedurile de lichidare voluntară a SC L.P. SRL și a aflat de la martora P.C.L. că nu există nici un document de intrare în societate pentru spațiul comercial cu excepția fișei de licitație și că ar fi necesară o factură pe care să o poată înregistra în contabilitate,a discutat cu inculpatul L.I. la biroul său de la D.G.F.P. Bihor acesta răspunzându-i că nu a fost emisă nicio factură, să nu își facă griji pentru că nu s-a făcut nicio ilegalitate în numele societății și să îi ceară contabilei să înregistreze achiziția, doar în baza fișei de licitație și a procesului verbal. Declarațiile acesteia s-au coroborat cu declarațiile martorei T.F. și concluziile raportului de constatare economico - financiară.

Prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în ceea ce o privește pe învinuita P.M. lipsind latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev de art. 13 din Legea nr. 87/1994 iar pentru fapta prev de art. 11 din Legea nr. 87/1994 s-a constatat că fapta nu există.

Referitor la latura obiectivă a infracțiunii prev de art. 11 din Legea nr. 87/1994, se reține în rechizitoriu că, în literatura de specialitate s-a arătat că prin înregistrarea unor activități pentru care legea prevede obligația înregistrării, se înțelege operațiunea de a declara activitățile desfășurate de un agent economic la organele fiscale competente,în termenul și forma prevăzută de lege, după ce activitățile respective au fost incluse în obiectul de activitate. întrucât SC L.P. SRL a fost înregistrată legal nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunea prev de art. 11 din Legea nr. 87/1994, astfel încât s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.I.

Relativ la cea de a doua infracțiune s-a menționat că, latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constă în fapta de a nu evidenția în contabilitate în întregime sau în parte a veniturilor obținute ori de a înregistra cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale. Cerința esențială care trebuie îndeplinită este aceea ca faptele prin care se realizează elementul material să aibă drept urmare neplata sau diminuarea obligațiilor fiscale, scop care în speță a fost realizat,obligațiile fiscale aferente operațiunilor comerciale neînregistrate în contabilitate nefiind declarate și ca urmare neachitate.

în final s-a arătat că, încadrarea juridică a faptei în conținutul infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 se justifică, fiind demonstrat faptul că inculpatul a avut inițiativa afacerii, a preluat documentele societății prin inducerea în eroare a învinuitei P.M.,substituindu-se administratorului de drept, care nu a mai avut nici un fel de control asupra societății.

în drept, fapta inculpatului L.I. constând în aceea că, în toamna anului 2001, a determinat-o cu intenție pe P.M., administratorul societății SC L.P. SRL Oradea,să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea în contabilitatea acestei societăți și nedeclararea la organele fiscale a cumpărării și revânzării spațiului comercial situat în Oradea B-dul Dacia, jud Bihor, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 .

3. Prin ordonanța din 10 decembrie 2004 a fost extinsă cercetarea și începută urmărirea penală împotriva inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Ca urmare a cererii formulate de către PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE - Serviciul Teritorial Oradea către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, această instituție a întocmit și trimis o informare privind operațiunile suspecte de spălare a banilor efectuate de inculpatul L.I. în baza acestei informări, precum și a datelor rezultate din efectuarea urmăririi penale în cauză, a fost dispusă efectuarea unui raport de constatare economico-financiară având ca obiective: - cum au fost folosite cele 10 miliarde de lei virate de B.T. Oradea în contul lui T.I. ca preț de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Oradea B-dul Dacia și care este traseul parcurs de această sumă;- cum au fost utilizate disponibilitățile bănești din contul SC N.C. Sânmărtin, inclusiv modul de achitare al apartamentelor și celor două autoturisme achiziționate în numele societății.

Specialiștii au răspuns că suma de 10 miliarde lei reprezentând prețul de vânzare al spațiului comercial din Oradea B-dul Dacia achitată de către B.T., a intrat în contul martorului T.I. la data de 28 august 2002, fiind constituită într-un depozit în lei. Ulterior a urmat o succesiune de operațiuni bancare, suma fiind utilizată de inculpatul L.I. pentru necesități personale, iar prin transferurile bancare succesive acesta a încercat să ascundă atât sursa cât și destinația finală a banilor.

S-a mai reținut că numai apartamentul din Oradea str. Costaforu a fost achiziționat cu bani proveniți din cele 10 miliarde lei, autoturismul marca M. fiind cumpărat de inculpatul L.I. cu bani proveniți dintr-o altă afacere care nu face obiectul prezentului dosar.

în continuare se arată că din notele de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate rezultă că inculpatul L.I. după începerea cercetărilor de către organele de poliție, în anul 2003, s-a interesat îndeaproape de cursul anchetei, luând legătura cu diverse persoane în scopul blocării investigațiilor și îngreunării aflării adevărului.

Se expun pasaje din convorbirile avute de inculpat cu martorele P.L.A. și T.F. și se menționează că în perioada în care documentele firmei s-au aflat la inculpatul L.I. respectiv septembrie 2001 vara anului 2003, la D.G.F.P. Bihor au fost depuse declarații tipizate în numele SC L.P. SRL, care atestau că societatea nu a desfășurat activitate economică, ștampila aplicată fiind cea cu impresiune ovală, cu inscripția SC L.P. SRL, C.F.R. Oradea România. în urma verificărilor efectuate s-a demonstrat că declarația înregistrată la D.G.F.P. Bihor, din 28 februarie 2002 a fost înregistrată ulterior acelei date deoarece ștampila aplicată a fost confecționată doar la data de 07 martie 2002, după cum a rezultat din evidențele SC M.E. SRL Oradea, societatea care a eliberat ștampila. în condiții asemănătoare a fost depusă la D.G.F.P. Bihor și cea de-a doua declarație, înregistrată din 09 august 2002. Ambele declarații vizează semestru II/2001 și semestrul I/2002 și nu au fost depuse de către învinuita P.M. Mai mult numerele de înregistrare respective nu au fost generate din plaja de numere generate de programul de calculator în anul 2002.

Făcându-se analiza probelor administrate se arată că procesul verbal de control din data de 17 octombrie 2003,întocmit de funcționari ai D.C.F. Bihor direcție aflată în subordinea inculpatului L., este considerat superficial chiar de martorul H.I. care își amintește că lucrarea privind controlul solicitat de către I.P.J. Bihor i-a fost repartizată de inculpatul L.I. De asemenea martora I.V. arată că nu le-a fost prezentată factura emisă de M. SA Oradea, cu ocazia controlului. Martorul afirma ca echipa de control ar fi trebuit sa verifice în amănunt toate documentele care au stat la baza operațiunii de cumpărare, respectiv vânzarea spațiului scos la licitație de A.V.A.B. pentru ca obligațiile de plată să fi fost stabilite în mod corect. Martora I.V. menționează că la data efectuării controlului nu a avut la dispoziție factura menționata.

Referitor la această factură s-a reținut că în contabilitatea M. SA Oradea nu a fost găsit decât exemplarul roșu al facturii din 09 octombrie 2001 și care a fost încheiată îndată după vânzare pentru descărcarea de gestiune potrivit declarațiilor martorilor M.C. și M.O.P. Factura a fost emisă de martora M.C. în 3 exemplare, însa aceasta nu își amintește dacă exemplarul albastru a fost transmis cumpărătorului. în continuare se arată că inculpatul L. a avut mai multe convorbiri telefonice cu P.V., M.O.P. și B.A., inculpatul manifestându-și interesul pentru găsirea facturilor.

în fine s-a menționat că, martorii T.I.,T.F. și P.M. au avut mai multe reveniri asupra declarațiilor inițiale, fapt explicat prin aceea că inculpatul L. le-a solicitat să nu îi menționeze numele, exercitând presiuni și în virtutea relațiilor de rudenie

Fapta inculpatului L.I. de a fi folosit banii obținuți prin comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru cumpărarea unui apartament amplasat în Oradea str. Costaforu și pentru alte necesități personale,încercând să ascundă, prin transferuri bancare succesive,atât sursa cât și destinația finală a banilor, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor prev de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

4. Prin rezoluția 22 martie 2004 s-a dispus extinderea cercetărilor față de inculpatul L.I. și începerea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000.

în fapt, din probele administrate în cauză s-a reținut că inculpatul în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor și șef al Direcției Controlului Fiscal Bihor, pentru a nu efectua controalele fiscale și în vederea avizării favorabile a unor cereri privind reeșalonarea unor datorii, a pretins și primit,în perioada anilor 2003 - 2004,bunuri și servicii în valoare de peste 400 milioane lei de la martorul P.J., asociat și administrator la 3 societăți comerciale din jud Bihor.

S-a reținut faptul că inculpatul a contractat lucrări de construcție a unei case proprietate personală situată în Oradea str. I.C. Brătianu și de renovare a unui apartament situat pe str. Costaforu, ridicând materiale de construcție de la SC E. SA Oradea, firmă specializată în desfacerea en-gros și cu amănuntul a materialelor de construcții.

Ulterior, inculpatul L.I., urmare a înțelegerii cu martorul P.J. a solicitat martorei B.C., director la SC E. SA Oradea să factureze materialele ridicate în valoare totală de cca 350 milioane lei, pentru către inculpatul L.I., martorul P.J. a dispus efectuarea plăților prin virament bancar.

Martorul a arătat în denunțul penal formulat că inculpatul I.L. ar fi solicitat și a primit servicii hoteliere și de restaurant cu titlu gratuit de peste 100 mil lei, a afirmat că a fost constrâns să presteze aceste servicii și să achite contravaloarea lor la cererea inculpatului, întrucât acesta era în măsură să dispună efectuarea unor controale fiscale, să avizeze diferite cereri cu caracter fiscal astfel încât nu a putut să refuze solicitările inculpatului.

Prin ordonanța din 7 iunie 2004 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000, considerându-se că nu a existat din partea acestuia o acțiune de pretindere a unor foloase sub nicio formă, că deși inculpatului i s-au oferit materiale de construcții în valoare de 50-60 de milioane, acestea nu au nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.

în data de 11 noiembrie 2004 prin rezoluție, PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE - Secția de combatere a corupției a infirmat ordonanța din 7 iunie 2004 dispunând reluarea urmăririi penale în cauză și reaudierea tuturor martorilor care au avut reveniri parțiale sau totale, pentru a preciza în concret împrejurările în care s-a pretins și primit de către inculpatul L.I. materiale de construcție și servicii în valoare de cca. 400 milioane lei de la martorul P.J.

Reaudiat martorul a arătat că își menține declarațiile date anterior și precizează că îl cunoaște pe inculpat din perioada 1994-1995 acesta fiind în acea vreme comisar al gărzii financiare Bihor. Ulterior relațiile dintre martor și acesta s-au îmbunătățit considerabil, mai ales după ce martorul a reușit să pună în funcțiune hotelul "P." inclus în complexul Turistic Băile Felix, jud Bihor care aparține SC C.P.C.P.R. SRL Nojrod la care martorul este asociat unic, firma având ca obiect promovarea turismului, tratament și agrement. Martorul este asociat și la o altă firmă cu soția respectiv SC P.S.C. SRL Nojrod, înființată în anul 1993, firma având ca obiect de activitate, producția și comercializarea produselor alimentare, precum și acționar majoritar la SC J.P.F.C. SA Șuncuiuș, firmă înființată în anul 1999,unde este președinte al Consiliului de administrație. S-a arătat în continuare că, după ce inculpatul a devenit director general al D.G.F.P. Bihor, în baza relațiilor care s-au stabilit între ei,inculpatul de mai multe ori s-a prezentat la localul martorului din Băile Felix beneficiind de consumație gratuită. După deschiderea și inaugurarea complexului turistic, inculpatul și-a serbat onomastica și ziua de naștere, iar în cursul anului 2001 - 2002 și-a organizat aniversarea zilei de naștere. Cu acele ocazii inculpatului i-au fost puse la dispoziție terasa,personalul și tot ce a considerat L. necesar. Martorul a susținut că inculpatul și-a adus o parte din băutură, respectiv băuturile tari și carnea fiind organizate și alte asemenea petreceri cu invitați,în aceleași condiții. Martorul afirmă că în primăvara anului 2003 inculpatul L.I. i-a cerut să cazeze lotul echipei de fotbal FC L. Oradea, cheltuielile ridicându-se la suma de 90 mil lei din care au fost achitata doar suma de 30 mil lei. Martorul a estimat în declarația dată în fața procurorilor Serviciului Teritorial Oradea, că valoarea serviciilor și a consumațiilor făcute de inculpatul L.I. a fost de cca 100-130 milioane,din care acesta nu achitase nimic până la data reaudierii. Referitor la această sumă,martorul a arătat că inculpatul nu a fost invitatul său. Prin faptul s-a prezentat la Complexul President, unde a solicitat și beneficiat de serviciile sus menționate, martorul denunțător a precizat că a înțeles că aceste servicii i-au fost pretinse de inculpat în virtutea calității sale de director al D.G.F.P. Brașov, că din discuțiile purtate între ei în cursul anului 2002-2003 și comportamentul inculpatului a înțeles că acesta îl va ajuta în rezolvarea problemelor pe care firmele sale le avea în relația cu D.G.F.P. Bihor. Martorul a arătat că în perioada anilor 2000-2001, la SC J.P.F.C. SA Sucuiuș s-au acumulat mai multe datorii către bugetul de stat, constând în taxă pe valoarea adăugată și majorări de întârziere,în cuantum de 4.0479.380.323 lei, existând posibilitatea ca D.G.F.P. să promoveze în instanță o acțiune prin care să se declanșeze falimentul societății. Soluția cea mai favorabilă pentru firma martorului P.J. era aceea a obținerii unei reeșalonări a datoriei, situație în care trebuia plătiră numai dobânda, în condițiile în care activitatea de producție s-ar fi desfășurat în continuare.

în ultima sa declarație, martorul a afirmat că inculpatul i-a promis ajutorul în reeșalonarea datoriilor pe care firmele sale le aveau către bugetul de stat cât și în urgentarea controlului,lucru pe care l-a și făcut deși neagă implicarea sa. în acest sens se reține în rechizitoriu că inculpatul a rezoluționat și repartizat cererea eșalonare depusă de SC J.P.F.C. SA mai mult a făcut parte din comisia de analiză și soluționare constituită la nivelul D.G.F.P. Bihor, fiind aprobată eșalonarea la plată a TVA în sumă de 1.872.075.933 lei și a majorărilor de întârziere aferente TVA în sumă de300.756.239 lei,pe o perioadă de 5 ani cu o perioadă de grație de 6 luni. Analog inculpatul a semnat în calitatea pe care o avea convenția numărul 106 din 24 iulie 2003 încheiată între D.G.F.P. Bihor și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid privind acordarea eșalonării la plată pe o perioadă de 24 de luni a sumei de 475.236.608 lei.

Relativ la împrejurarea că în luna iunie a anului 2003 inculpatul a comunicat martorului denunțător că a ridicat materialele de construcție pentru casa proprietatea sa personală situată în Oradea pe strada I.C. Brătianu, care urmează să fie facturate și plătite de firmele sale,în rechizitoriu se reține că martorul a declarat că a înțeles că va trebui să plătească toate materialele ridicate de inculpat și că nu va primi bani ulterior de la acesta,urmând ca inculpatul să îl ajute în caz de nevoie în relația cu finanțele. Valoarea materialelor plătite de firmele controlate de martor la SC E. SRL Oradea și ridicate în fapt de inculpatul L. a fost de 349.543.468 lei (sumă rezultată din însumarea facturilor pentru materiale despre care martora B.C. afirmă că au fost livrate inculpatului L.I., coroborate cu concluziile ce rezultă din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice.

în declarațiile sale martora B.C. arată că a avut o înțelegere cu inculpatul privind facturarea materialelor ridicate de acesta în numele societăților controlate de P.J.,sens în care, spre deosebire de alți clienți, a întocmit note de mână atât ea cât și șeful de depozit,martorul J.A.D., pe care ulterior le-a reflectat în facturile emise societăților controlate de martorul P.J.

Martorul denunțător P.J. a revenit asupra declarațiilor sale, arătând în 13 ianuarie 2005, că inculpatul i-a plătit suma de 120 mil. lei pe care i-a păstrat asupra sa ca restituire avans creditare firmă. Cu privire la aceste aspecte în rechizitoriu se susține că această declarație nu este conformă cu realitatea fiind contrazisă de celelalte declarații luate în cauză martorului denunțător, martorului T.I., martorilor P.D.R. și C.D.

în drept, fapta inculpatului L.I. care în calitate de director general al D.G.F.P. Bihor, în cursul anilor 2003,a solicitat și primit foloase materiale necuvenite în sumă de 349.543.468 lei de la martorul P.J., constând în plata materialelor de construcție ridicate de la SC E. SA Oradea cu scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul aprobării unor reeșalonări ale obligațiilor fiscale și restituirii de accize către societățile comerciale administrate de denunțător, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000.

5. Prin ordonanța din 10 decembrie 2004 s-a dispus extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale împotriva inculpatului L.I.,pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice,faptă prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că inculpatul avea ca primă atribuție de serviciu aceea de a exercita conducerea activității Direcției Controlului Fiscal, atribuție în virtutea căreia, precum și a reglementărilor specifice ale M.F.P., inculpatul aproba efectuarea rambursărilor de TVA către agenții economici.

în acest context inculpatul a decis să exploateze prerogativele conferite de funcția ocupată în scop personal și implicit în dauna statului reprezentat de M.F.P. ca titular la taxei pe valoarea adăugată.

Potrivit reglementărilor legale privind taxa pe valoarea adăugată, acesta este un impozit indirect, în sensul că este plătit de consumatorii finali. Agenții economici care se declară plătitori de TVA au posibilitatea de a-și deduce (de a scădea) din taxa pe valoarea adăugată încasată la vânzarea unor mărfuri sau prestarea de servicii sumele de bani pe care le-au plătit cu titlu de TVA în momentul în care s-au aprovizionat cu mărfuri sau au beneficiat de diverse servicii. Dacă sumele colectate de agenții economici cu titlu de TVA în interval de o lună sunt mai mari decât sumele plătite de aceștia cu acleși titlu,diferența trebuie virată la bugetul de stat. Dacă aceste sume sunt mai mici decât TVA-ul plătit la achiziția de mărfuri și servicii, suma plătită în plus poate fi compensată cu alte obligații față de buget sau rambursate de unitățile teritoriale ale M.F.P. Posibilitatea de compensare sau rambursare de TVA nu este recunoscută de lege pentru persoanele fizice decât în anumite condiții.

Planul inculpatului L.I. a constat în obținerea controlului asupra unei societăți comerciale,prin intermediul unui interpus,urmând ca această societate să fie folosită pe post de paravan pentru cumpărarea unor bunuri de mare valoare. Apoi firma trebuia să se adreseze finanțelor publice și să solicite rambursarea TVA-ului.

S-a reținut în continuare că în toamna anului 2002 inculpatul L.I. a abordat-o pe martora G.I. și i-a cerut să identifice o firmă fără activitate pe care asociații vor să o cesioneze. Martora știa că asociatul unic al SC N. SRL Oradea dorea să cesioneze părțile sociale, astfel încât acestea au fost preluate formal de martorul T. pe care inculpatul l-a folosit ca substitut. Sediul social a fost mutat în localitatea Sânmărtin, societatea nu a avut activitate comercială și implicit nici venituri, singura ei utilitate fiind aceea de a-i permite inculpatului L.I. să-și achiziționeze bunuri de folosință personală și să recupereze ulterior sumele de bani plătite cu titlu de taxă pe valoarea adăugată,facilitate la care nu avea dreptul ca persoană fizică. O altă utilitate a acestei societăți a fost materializarea intenției inculpatului de a masca averea care astfel s-a confundat cu patrimoniul societății. Ca dovadă, în august 2004, martorul T.I.,la cererea inculpatului L.I. a cesionat părțile sociale ale acestei societăți fiului inculpatului L.D., activul societății fiind compus dintr-un apartament situat în Oradea strada Costaforu. S-a menționat că și autoturismul marca M., achiziționat formal în numele societății a fost vândut tot la dispoziția inculpatului în 10 iulie 2004 către fiul său L.D., la un preț mult subevaluat conform facturii din 10 iulie 2004,de 154.700.000 lei care de altfel nu a fost achitat.

Prima operațiune în care inculpatul s-a folosit de societatea menționată s-a consumat în luna noiembrie 2002 când inculpatul și-a aprobat rambursarea sumei de 64.666.220 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată aferentă importului autoturismului M. Faptul că autoturismul a fost cumpărat de inculpat și a constituit bun propriu este confirmat de declarația martorului S.C. care l-a însoțit pe inculpat în Germania. Martora G.I. a declarat că actele autoturismului i-au fost puse la dispoziție de inculpat iar martorul T. a confirmat că inculpatul a folosit autoturismul în scop personal de la data efectuării importului.

Inculpatul în calitate de director general al D.G.F.P. Bihor a aprobat cererea de rambursare a sumei de 64.666.220 lei întocmită în numele societății N.C. SRL. Suma de bani a fost virată în contul societății de unde a fost ridicată și predată inculpatului. Apoi autoturismul a fost vândut numitului N.A. din București la prețul mult subevaluat de 151.130.000 lei bani care nu au intrat în societate,așa cum rezultă din declarațiile martorilor G.I. și T.I.

Alte două operațiuni similare au avut loc în luna martie 2003. Una dintre achiziții a constat în cumpărarea apartamentului din Oradea str Costaforu de la SC A.U. SA Timișoara valoarea totală a apartamentului fiind de 852.360.000 lei din care suma de 136.091.092 a reprezentat taxa pe valoarea adăugată,iar cea de a doua a avut ca obiect un autoturism M. în valoare de 31.250 euro,pentru care inculpatul a plătit taxă pe valoarea adăugată de 70.665.324 lei. Autoturismul a fost înscris în circulație cu număr personalizat și a fost găsit la percheziția domiciliară în garajul inculpatului.

Din dispoziția inculpatului L., la data de 16 aprilie 2003, martora G.I. a depus la Administrația Finanțelor Publice Oradea cererea de rambursare a TVA întocmită în numele societății N.C. La data de 18 aprilie 2003 inculpatul l-a contactat telefonic pe șeful Direcției Controlului Fiscal Bihor,H.I. și i-a dat dispoziție să efectueze de urgență controlul necesar soluționării cererii de rambursare depusă în numele societății menționate,dispoziție care a fost executată în regim de urgență la data de 22 aprilie 2003, fiind întocmit și înregistrat la D.C.F. Bihor procesul verbal de control al SC N.C. SRL prin care s-a propus aprobare cererii de rambursare pentru suma de 207.883.453 lei. O zi mai târziu inculpatul a aprobat avizul de rambursare nr. 72047/2003, document în baza căruia Trezoreria a virat suma în contul societății. Potrivit declarației martorei G.I. suma a fost ridicată și predată inculpatului personal.

La solicitarea PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Serviciul Teritorial Oradea,Direcția Controlului Fiscal Timiș ca urmare a delegării dispuse de Ministerul Finanțelor,a efectuat un control fiscal la SC N.C. SRL Sânmărtin ale cărui concluzii sunt cuprinse în procesul verbal din 26 martie 2004. S-a reținut că inculpatul este cel care s-a ocupat atât de formularea contestației la D.G.F.P. Timiș cât și a acțiunii în contencios administrativ,la Tribunalul Bihor.în acest sens la percheziția domiciliară au fost găsite și ridicate toate documentele referitoare la controlul efectuat, contestația formulată și acțiunea în contencios.

în vederea lămuririi cauzei s-a efectuat o constatare economico-financiară,având ca obiectiv printre altele stabilirea modului în care au fost utilizate disponibilitățile bănești din contul N.C. (inclusiv modul de achitarea a apartamentului și a celor două autoturisme), concluzionându-se că sursa de finanțare pentru apartamentul cumpărat este creditarea firmei din contul personal al martorului T.I.,suma de 853 de milioane lei provenind din vânzarea sediului B.T. Oradea. S-a mai arătat că sumele în valută pentru achiziționarea autoturismelor au o proveniență suspectă. Din suma de 318 milioane lei reprezentând rambursare TVA în data de 25 martie 2003,pe numele T.I. se creditează societatea N.C. Sânmărtin achitându-se astfel drepturile vamale de import pentru un autoturism care este vândut fiului lui L.I. în anul 2004.TVA-ul aferent achiziționării autoturismelor și apartamentului în cuantum de 272,5 milioane lei a fost rambursată,fiind ridicată în numerar suma de 271,4 lei.

S-a mai arătat că cu privire la cele de mai sus că modul preferențial în care au fost soluționate cererile societății N.C. Sânmărtin de către funcționarii D.C.F. este demonstrat și de "operativitatea" cu care au fost soluționate cererile altor două societăți înregistrate în aceeași zi,respectiv la cca două luni de la depunere. Relevante pentru starea de fapt expusă sunt convorbirile telefonice purtate între inculpat și martorii G.I., P.L., S.C.,T.I., H.I.,M.M. și N.M.

în drept fapta inculpatului L.I. săvârșită în calitate de director general adjunct D.G.F.P. Bihor însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal de a aproba avizele de rambursare din 8 noiembrie 2002 și din 23 aprilie 2003, în condițiile în care operațiunile pentru care au fost formulate cererile de rambursare în numele societății N.C. SRL Sânmărtin au fost efectuate de el personal și în propriul său beneficiu, prejudiciind în acest mod Statul Român cu suma totală de 273.291.135 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice prev de art. 248 C. pen.

6. Prin rezoluția din data de 4 martie 2005, a fost dispusă extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de inculpatul L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată fapte prevăzute de 248 C. pen. și art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen.

în fapt în sarcina inculpatului s-a reținut că, în perioada decembrie 2002 - martie 2003 cu știință,și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile sale de serviciu,prin aceea că a solicitat și aprobat în mod nelegal restituirea sumei de 318.740.355 lei cu titlu de TVA aferent construcției casei sale situată în Oradea str. I.C.Brătianu.

La data de 15 februarie 2002 a fost autentificat la BNP - O.L.D. contractul de vânzare cumpărare a imobilului aflat în Oradea str. I.C.Brătianu, înscris în Cf Oradea în favoarea cumpărătorilor T.F. și I. Din cercetările efectuate a rezultat că toate demersurile ocazionate de cumpărarea acestui imobil au fost făcute de inculpat, participarea surorii sale T.F. fiind doar formală, rezumându-se la semnarea contractului de vânzare cumpărare în fața notarului.

Conform înțelegerii dintre inculpatul L.,perceput ca adevărat beneficiar al lucrării și martorul S., aprovizionarea cu materiale avea să se facă de către inculpat la solicitarea sa expresă,dar în numele societății martorului.

în perioada martie - iunie 2002 societatea comercială SC S.P.I.E. SRL Oradea a efectuat diferite lucrări de construcții conform contractului,folosind în exclusivitate materiale de construcții achiziționate de inculpat, pentru care martorul nu a cunoscut proveniența, nu a făcut recepția cantitativă și calitativă, nu a avut contact cu furnizorii, nu a făcut plăți, nu a preluat direct documente de proveniență.

Datorită unor neînțelegeri intervenite între martorul S.V. și inculpatul L.I. în cursul lunii iunie 2002 referitoare la respectarea proiectului de construcție cei doi au căzut de comun acord ca lucrarea să fie preluată și continuată în regim de subantrepriză de către o altă societate respectiv SC C. SRL Biharia reprezentată prin administratorul O.A., sens în care a fost încheiat contractul pentru execuție și montaj înregistrat din 19 iulie 2002. Fiind un contract de antrepriză toate materialele de construcție urmau a fi achiziționate de inculpat potrivit înțelegerii anterioare, iar înregistrarea actelor de proveniență să se facă în contabilitatea SC S.P.I.E. SRL Oradea.

Lucrările de construcții efectuate în regim de subantrepriză de SC C. SRL pentru imobilul aflat în Oradea str. IC Brătianu au fost cuprinse în factura din 11 decembrie 2002 emisă de societate în favoarea SC S.P.I.E. SRL Oradea,contravaloarea acesteia fiind de 300.000.000 lei fiind achitată în numerar conform declarațiilor martorilor O. și S. de la inculpatul L., iar chitanțele au fost preluate de martorul S.

Conform evidențelor contabile ale SC S.P.I.E. SRL Oradea și Notei de constatare din data de 25 februarie 2003 încheiată de organele de control fiscal din cadrul Direcției de Control Fiscal,în perioada mai - decembrie 2002 în baza contractului de prestări servicii din 25 martie 2002, au fost înregistrate în evidențele contabile facturi de materiale de construcții și manoperă de 1.600.000.000 lei fiind menționați ca furnizori principali următoarele societăți comerciale: SC E. SA, SC M.I.E. SRL, SC S.S.C. SRL, SC H.I. SRL și SC T.A.C. SRL.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că operațiunile de aprovizionare cu materiale de construcții efectuate de SC S.P.I.E. SRL Oradea sunt nereale astfel că s-a impus efectuarea unui Raport de constatare întocmit în baza Ordonanței din 28 martie 2005, raport care evidențiază înregistrările contabile ale facturilor privind proveniența materialelor de construcții utilizate pentru executarea lucrărilor de construcție pentru imobilul din Oradea str. IC Brătianu, dar care în realitate nu au fost propriu-zis achiziționate și recepționate de SC S.P.I.E. SRL Oradea.

La data de 18 decembrie 2002 s-a înregistrat sub numărul 25.610 la D.G.F.P. Bihor și sub nr. 70.027 din 8 ianuarie 2003 la D.C.F., cererea formulată de solicitantul T.I., prin care acesta solicita suma de 318.740.355 lei în baza prevederilor art. 70 din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002, aprobate prin H.G. nr. 598/2002 pentru construcția de locuințe.

S-a menționat că, în cazul cererilor de restituire de TVA formulate de persoanele fizice aprobare cererii se făcea în urma unui control efectuat de inspectori din cadrul Direcției de Control Fiscal având ca bază legală Legea nr. 345/2002 și Ordinul M.F. nr. 1009/2002,care avea ca perioadă de aplicabilitate și valabilitate 31 mai 2002-31 decembrie 2002,cu referire la acele construcții nefinalizate până la data de 31 mai 2002 și începute înainte de această dată.

Pentru susținerea cererii la dosarul constituit în acest sens au fost depuse un număr de 4 facturi emise de SC S.P.I.E. SRL Oradea, în valoare totală de 1.600.000.000 lei și o factură emisă de SC R.T. SRL în valoare de 396.323.057 lei cât și alte documente justificative.

Cererea a fost repartizată pentru soluționare D.C.F. așa cum rezultă din rezoluția aflată în partea stângă superioară a cererii aparținând inculpatului. S-au efectuat două controale la societățile respective rezultatul fiind consemnat într-un proces - verbal din 5 martie 2003 înregistrat sub numărul 71.056, document vizat de inculpat și semnat de martorul T.I. Acesta din urmă nu numai că nu își însușește cererea formulată în numele său,dar menționează că a semnat procesul verbal la solicitarea telefonică a unei angajate a D.G.F. și nu are cunoștință despre destinația pe care a primit-o suma de aproximativ 300.000.000 lei întrucât nu știe când au fost virați banii de către Trezorerie și nici nu a transferat banii în alt cont.

S-a reținut că inculpatul L.I. este cel care a beneficiat de suma restituită așa cum rezultă din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 26 martie 2003 dintre inculpat și martora P.L., când inculpatul solicită detalii privind intrarea banilor în cont.

Conform răspunsului din Raportul de constatare din 30 martie 2005 suma de 318.740.355 lei reprezentând restituire de TVA a fost virată în contul personal de disponibil în lei al martorului T.I. de la B.T.,cont din care a fost alimentat apoi cardul inculpatului L. cu suma totală de 76.000.000 lei.

Cu privire la aspectele mai sus expuse se concluzionează că suma reprezentând taxă pe valoarea adăugată încasată necuvenit și virată în contul personal al lui T.I. deschis la B.T. Oradea în cuantum de 301.161.984 lei a fost obținută urmare a activității infracționale a inculpatului L.I.

în drept fapta inculpatului L.I. săvârșită în calitate de director general adjunct D.G.F.P. Bihor însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal, de a aviza favorabil procesul verbal încheiat în 05 martie 2003 de D.C.F. Bihor, în condițiile în care lucrările de construcții pentru care a fost formulată cererea de restituire în numele martorului T.I. în baza unor documente justificative nereale,au fost efectuate în propriul său beneficiu, prejudiciind în acest mod Statul român cu suma de 301.161.984 lei a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice,prev de art. 248 C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a solicita unor martori documente care atestau în mod nereal achiziții și prestări de servicii efectuate pe care le-a folosit ulterior în vederea justificării restituirii de TVA de către D.G.F.P. Bihor, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

7. La data de 10 ianuarie 2001, între societățile comerciale SC A.O. SRL Oradea reprezentată de T.A. în calitate de director și SC A.I. SRL Oradea,reprezentată de K.S.C., în calitate de administrator, a fost încheiat contractul de creditare din 2001. Potrivit acestui document SC A.O. SRL s-a angajat la asistarea financiară a debitorului cu suma de 1.000.000.000 lei reprezentând un împrumut pentru participarea SC A.I. SRL la capitalul social SC L.O. SA.

în virtutea obligațiilor contractuale, SC A.O. SA a pus la dispoziția SC A.I. SRL Oradea suma de 1 miliard de lei din care 850 de milioane prin transferuri bancare efectuate în ianuarie și februarie 2001,iar diferența de 150 de milioane în numerar.

în primăvara anului 2002, T.A. a părăsit România și s-a stabilit în SUA. în ianuarie 2003 societatea SC A.O. SRL a intrat în procedură de faliment la cererea Administrației Finanțelor Publice întrucât acumulase datorii restante față de bugetul statului de 996.702.613 lei. Potrivit declarației de creanță depuse de A.F.P Oradea obligațiile fiscale ale SC A.O. SRL însumau 2.820.614.943 lei. Se mai arată că a fost desemnat administrator judiciar SC R. SRL Oradea.

în rechizitoriu s-a menționat că inculpatul L.I., având cunoștință de situația juridică a SC A.O. SRL, precum și de datoria pe care aceasta o avea față de SC A.I. SRL Oradea, acesta s-a decis să împiedice îndestularea creditorilor (inclusiv D.G.F.P. Bihor,instituție în conducerea căreia se afla la acel moment) prin ascunderea existenței creanței.

în vederea punerii în aplicare a acestui plan, după ce a intrat în posesia documentelor de creditare de la inculpatul R.A.Z. la 25 aprilie 2003, inculpatul L. a luat legătura telefonic cu martora G.I. care conducea evidența contabilă a societății SC A.I. SRL Oradea, pe care a informat-o că se află în posesia unui document care reprezintă un contract încheiat între SC A.O. SRL și SC A.I. SRL Oradea cu ocazia "subscrierii acțiunilor la fotbal" și trebuie găsită modalitatea în care trebuie făcut un document din partea SC A.O. SRL că s-a stins această sumă.

Următorul pas făcut de inculpat în materializarea intenției de ascundere a existenței creanței societății SC A.O. SRL SRL a constat în informarea lui V.M. și obținerea acordului acestuia. Apoi inculpatul L.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul R.A.Z. cerându-i să completeze o chitanță pe care să o antedateze, respectiv să insereze o dată care să fie anterioară declanșării procedurii lichidării judiciare.

Ultimul pas făcut de inculpat în ascunderea creanței de un miliard de lei a societății SC A.O. SRL față de SC A.I. SRL a fost făcut la sfârșitul primei decade a lunii mai 2003, după revenirea inculpatului dintr-o vizită făcută în Ungaria. Atunci inculpatul i-a predat martorei G.I. documentele obținute de la inculpatul R. și i-a cerut să facă înregistrările cuvenite în contabilitatea societății SC A.I. SRL. în primă fază martora a modificat registrul de casă al societății SC A.I. SRL, din ziua de 25 martie 2002 înregistrând o creditare fictivă partea lui O.S. cu suma de un miliard de lei, operațiune având rolul de a crea scriptic disponibilul bănesc necesar, iar apoi, în baza chitanței emise de R.A.Z. a înregistrat restituirea către SC A.O. SRL SRL Oradea a sumei menționate. în ultima fază martora G.I. a modificat toate balanțele analitice ale societății SC A.I. SRL din perioada martie 2002 - aprilie 2003, astfel încât creanța societății SC A.O. SRL nu mai era evidențiată în acestea. Contabilitatea societății SC A.I. SRL inclusiv registrul de casă este condusă cu ajutorul unui program informatic specializat astfel că operațiunile descrise mai sus au fost operate în programul de contabilitate, iar apoi au fost listate pe suport de hârtie.

Un rol important în ascunderea existenței creanței societății SC A.O. SRL Oradea față de SC A.I. SRL în scopul împiedicării urmăririi acesteia, a avut făptuitorul V.M.L. La momentul comiterii faptei, acesta avea calitatea de asociat unic la SC A.I. SRL și fără acordul său, planul inculpatului ar fi rămas la stadiu de intenție. S-a menționat în continuare că față de făptuitorii V.M.L., K.S.C. și O.S. s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrudă frauduloasă.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că SC R. SRL Oardea în calitate de lichidator judiciar al societății SC A.O. SRL SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1 miliard de lei vechi.

Fapta inculpatului L.I. de a solicita inculpatului R.A.Z. administratorul societății SC A.O. SRL societate în lichidare judiciară, eliberarea unei chitanțe false care să ateste încasarea sumei de 1 miliard de lei de la SC A.I. SRL Oradea ascunzând astfel o parte importantă a activului societății, în frauda creditorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la bancrudă frauduloasă, faptă prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată.

Fapta inculpatului R.A.Z. de a elibera, la cererea inculpatului L.I., o chitanță falsă, prin care a atestat mincinos încasarea sumei de 1 miliard de lei de la SC A.I. SRL Oradea ascunzând astfel o parte importantă a activului societății, în frauda creditorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrudă frauduloasă, faptă prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată.

Se mai arată în rechizitoriu împrejurarea că în cursul urmării penale, prin rezoluția din 04 ianuarie 2005 a fost dispusă extinderea cercetării penale, iar prin procesul verbal din 02 februarie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și față de V.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prev de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fapte pentru care prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 249 raportat la art. 11 pct 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Latura civilă - SC A.O. SRL prin lichidator judiciar SC R. SRL Oradea prin reprezentant legal s-a constituit parte civilă și a solicitat obligarea inculpatului L.I. la plata sumei de 1 miliard de lei vechi actualizată cu rata inflației la care se adaugă și dobânzile legale până la data plății efective, contravaloarea contractului de creditare.

La dosar au fost atașate sentința nr. 135/ F din 26 februarie 2003 prin care s-a deschis procedura reorganizării și falimentului societății SC A.O. SRL SRL Oradea, încheierea nr. 444/ F din 24 septembrie 2003 pronunțată în dosar, prin care a fost desemnat lichidatorul judiciar, tabelul definitiv al creanțelor și contractul de creditare nr 24 din data de 10 ianuarie 2001 încheiat între SC A.O. SRL și SC A.I. SRL.

în ceea ce privește cadrul procesual acesta a fost întregit în cursul judecății în sensul că s-a constat că are calitate de parte civilă raportat la infracțiunile ce se reclama a fi săvârșite, alături de SC A.O. SRL Oradea prin lichidator judiciar, D.G.F.P. Bihor și D.G.F.P. Timiș ambele reprezentate de A.N.A.F. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin A.N.A.F. București, parte pentru care de altfel se făcuseră constituiri de parte civilă în cursul urmării penale de către direcțiile județene menționate.

Cu adresa nr. 647 din 10 ianuarie 2007 (f 218 vol I dosar instanță) D.G.F.P. Brașov în calitate de reprezentant la Statului Român prin M.F.P. a comunicat instanței punctul de vedere al părții pe care o reprezintă în sensul că, în cursul urmării penale D.G.F.P. Timiș s-a constituit parte civilă cu suma ce rezultă din procesul verbal încheiat de la data de 26 martie 2004, de D.C.F. din cadrul D.G.F.P. Timis la SC N.C. SRL Sânmărtin, însă, întrucât prin Sentința nr. 216/CA/2004 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă și executorie prin Decizia nr. 223/CA/2004 a Curții de Apel Oradea, a fost anulat capitolul III pct 3.10 din procesul verbal de control menționat, obligația de plată nu mai subzistă.

în ceea ce privește constituirea de parte civilă formulată de D.F.P. Bihor în calitate de reprezentant al A.N.A.F. pentru Statul Român raportat la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,pentru suma de 301.161.984 lei cu titlu de TVA, D.G.F.P. Brașov a menționat că aceste pretenții se mențin.

Acuzarea s-a bazat pe următorul material probatoriu indicat în actul de sesizare:

I. - procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol II f. 77-104, vol VIII pag 342-354); fișa postului inculpatului și regulamentul de organizarea și funcționare D.G.F.P. (vol II f 5-62); împuternicirile eliberate în numele SC L.P. SRL și raportul de constatare tehnico-științifică (vol II f. 110-117); proces-verbal și declarații depuse la D.G.F.P. în numele SC L.P. SRL Oradea (vol II F.132-143, vol IV f.154-198); proces-verbal încheiat la SC E. SRL Oradea (vol II f. 165); proces-verbal încheiat în 16 ianuarie 2005, la SC M.E. SRL (vol II f. 173-174), proces verbal încheiat de D.C.F. Timiș la 26 martie 2004 (vol X f. 220-235), comunicare A.V.A.S. (vol II f. 194); înscrisuri privind depunerea la BCR a sumelor de 20.000 dolari SUA și 8.000 euro, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatul L.I. (vol II f. 199-217); declarațiile date de P.M. în calitate de învinuită (vol ll f. 222-256) și în calitate de martor (vol II f. 222-242, 243-248, vol III f.207-219); declarația martorei T.F. (vol III 220-221),declarația martorului T.I. (vol III f.191), declarațiile martorilor D.A.A. (vol III f. 192-193), P.A.L. (vol III f. 194-197), I.C.M. (vol III f. 198), P.N.P. (vol III f. 199-202), T.N.(vol III f. 203), J.C. (vol III f. 204-206), P.V. (vol III f. 222-224, 226-227); proces verbal încheiat la data de 29 martie 2005 prin care i s-a adus la cunoștință martorei T.F. dispozițiile art. 80 C. proc. pen.,aceasta a declarat că se prevalează de dreptul conferit de lege și consideră valabilă și conformă cu adevărul declarația dată la data de 03 noiembrie 2004 existentă la f 350-353 din vol III (vol III 364 );declarțiile inculpatului L.I. (vol III f.37-56); documentele primite de A.V.A.B. București (vol III f. 59-81); contract de vânzare cumpărare privind spațiul comercial situat în Oradea B-dul Dacia (vol III f. 85-86); factura de vânzare cumpărare între soții T. și B.T. (vol III f. 90-92); documente bancare-cerere de deschidere de cont, fișă specimen de semnătură, depozite bancare,rulaje cont,extrase cont,ordine de plată (vol III f. 97-99, 100-102, 105-120, 127-128, 137); acte constituire ale SC L.P. SRL și documente bancare ale acestei societăți (vol IV f. 31-103, 220 și vol IX f. 2-18 ), factura emisă de SC M. SA (vol IV f. 217); copie CF Oradea privind imobilul situat în Oradea B-dul Dacia (vol IV f. 224-246), ordine de plată (vol IV f. 270-282), factură și chitanță fiscală de achiziționare documente tipizate SC M. SRL (vol IV f.132-322), informare de la Oficiul Național de prevenire și Combatere a Spălării Banilor (vol VIII f. 10-120); raportul de constatare economico-financiară a specialiștilor D.N.A. (vol VIII f.125-148), adresa Direcției Trezorerie și Contabilitate Publică și certificatele de trezorerie (vol VIII f. 155-234) documente notariale (vol VIII f. 236-240), contract de vânzare cumpărare privind imobilul din Sânmărtin (vol VIII f. 339), declarațiile martorilor V.I., H.A.N., G.G. C.S., B.E.L., Ț.D., M.M.C., T.R.R. (vol VIII f.355-388), documente bancare referitoare la constituire depozit L.I. la SC A.B. SA ( vol XI f. 20-39), documente bancare referitoare la constituire depozit L.I. și T.I. la SC B.R.D. SA (vol IX f. 41-55, 71-75), documente bancare referitoare la P.V., B.I.Ț. (vol IX f. 77-125), documente bancare referitoare la L.I., B.I.Ț. (vol. IX f. 127-148), rulajul conturilor inculpatului L.I. la B.T. (vol. IX f. 175-180), proces verbal de percheziție domiciliară L.I. (vol.X f. 1-15), proces verbal din 8 noiembrie 2004 de inventariere bunuri ridicate de la domiciliul inculpatului( vol. X f. 20-28), proces verbal din 04 februarie 2005, de predare primire înscrisuri (vol. X f. 29-31, 32-39), ordine de plată, cereri de retragere în numerar-inculpat L.I. (vol X f. 40-44), documente ridicate de la percheziție efectuată la domiciliul inculpatului L.I. (vol X f. 45-306).

II. - autodenunțul și declarațiile martorului P.J. (vol V f.1-4, 173-196); proces verbal din 22 martie 2004, încheiat la sediul SC P.S.C. SRL și SC C.P.C. SRL Nojrod (vol.V f. 7-9); documentele ridicate de la cele două societăți (vol V f.16-77), proces-verbal din 31 martie 2004 privind efectuarea unor verificări la SC J.P.F.C. SA (vol V f. 78-80); documentele ridicate de la SC J.P.F.C. SA (vol V f. 81-106); comunicarea D.G.F.P. Bihor privind evidența controalelor fiscale efectuate la societățile conduse de martorul P.J. (vol V f. 116); proces-verbal din 28 ianuarie 2005 la SC J.P.F.C. SA (vol V f.117); proces-verbal din 27 ianuarie 2005 la SC E. SA Oradea (vol V f. 123-160); procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol V f. 161172); declarații martori T.I., B.C., S.A., F.D., J.A.D.D., M.M., P.D.R., L.D., B.I.E., H.I. (vol V f.197-256);raport privind rezultatul inspecției fiscale la SC P.S.C. SRL Nojrod din 29 ianuarie 2004 (vol VI f.9-18); adresa din 29 ianuarie 2004 a D.G.F.P. Bihor (vol VI f.4), convenția din 24 iunie 2003 de eșalonare semnată de inculpat (vol VI f. 70-71); cerere și aviz de restituire din 18 martie 2003, semnate de inculpat (vol VI f. 79, 89), cerere și aviz de restituire din 27 iunie 2003, semnate de inculpat (vol VI f. 123, 135); cerere de reeșalonare formulată de către martorul P.J. (vol.VI f.149-150); comunicare de aprobare a eșalonării la plată ( vol VI f.153); raportul de audit intern al D.G.F.P. ( vol.VII f.11-12,32,107,110,191,193);

III. procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol.XI f. 268-303); declarații martori (vol XI f. 304-334); adresa A.F.P.C. către D.C.F. din 16 aprilie 2003, repartizată de inculpat; avizele de rambursare TVA aprobate de către inculpatul L.I. (vol XI f. 163-167); documentele SC N.C. SRL (vol XI f. 104-149); ordinul de plată din 06 mai 2003 (vol.XI f. 189); documentele contabile ale SC N.C. SRL Oradea ridicate cu dovada din 31 ianuarie 2005 (vol XI f. 171-201); raportul de constatare economico-financiară efectuat de specialiștii PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Oradea;

IV. raport de constatare economico-financiară (vol XII f. 3-11); declarații de martori (vol. XII f. 381-574); facturi aprovizionări materiale de la furnizori SC C.P. SRL, SC E. SA, SC S.S.C.S. SRL, SC M.I. SRL, SC R.T. SRL, SC C.P. SRL, alți furnizori (vol. XII f. 27-103, 109, 116-152, 153, 198, 320, 357, 366, 379);

V. procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol. XIII); declarațiile martorei G.I. (vol.XIII.); declarația martorului P.M.C. (vol. XIII f 233-235); declarația martorului F.L. (vol XIII f. 236-237); declarațiile martorului B.I. (vol.XIII f. 240-242); declarația martorului C.S.V. (vol. XIII f. 246-248); declarațiile inculpatului R.A.Z.;

Istoricul cauzei:

Prin procesul-verbal din data de 08 martie 2004 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I-a din Legea nr. 78/2000.

Prin rezoluția din data de 22 martie 2004 s-a dispus extinderea cercetării și începerea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită faptă prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) și c) și 7 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța procurorului din data de 07 iunie 2004 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) și c) și 7 din Legea nr. 78/2000.

Prin rezoluția procurorului din data de 11 noiembrie 2004, ordonanța din 07 iunie 2004 a fost infirmată și prin același act s-a dispus redeschiderea urmării penale în cauză.

Prin ordonanța procurorului din 6 decembrie 2004 s-a dispus conexarea a două dosare, ambele din 2004.

Prin procesul verbal din data de 10 decembrie 2004 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 11 și 13 din Legea nr. 87/1994, spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, iar prin ordonanța ce poartă aceeași dată sunt extinse cercetările și începe urmărirea penală împotriva inculpatului cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța procurorului din data de 05 ianuarie 2005, s-a dispus conexarea dosarului penal (format ca urmare a disjungerii cercetărilor ce se efectuau față de P.M. și T.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals intelectual și față de L.I. pentru săvârșirea complicității la aceste infracțiuni, prin ordonanța din 7 iunie 2004) la prezentul dosar.

Prin procesul verbal din data de 02 februarie 2005 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată fapta prev de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că a împiedicat cu știință urmărirea creanței de 1 miliard de lei vechi pe care societatea SC A.O. SRL Oradea o avea față de SC A.I. SRL.

Prin ordonanța procurorului din 28 februarie 2005 s-a luat față de inculpatul L.I. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile.

în data de 03 martie 2005 s-a încheiat de către organele de poliție judiciară un proces verbal de consemnare a actelor premergătoare relativ la cercetările ce efectuau în cauză față de inculpatul L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin procesul verbal din data de 04 martie 2005 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin ordonanța din 09 martie 2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 20.000 solari respectiv 8.000 euro ridicate de la domiciliul inculpatului L.I., situat în Oradea IC Brătianu jud Bihor cu ocazia percheziției efectuată la data de 29 octombrie 2004.

Prin ordonanța procurorului din data de 04 aprilie 2005 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a început urmărirea penală prin procesul verbal din data de 02 februarie 2005 din abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată fapta prev de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 instigare la infracțiunea de bancrută frauduloasă.

La aceeași dată respectiv 04 aprilie 2005 procurorul a încheiat un proces verbal prin care a descris modul în care au decurs cercetările față de inculpatul L. și constată că în vederea soluționării cauzei au fost emise autorizații de interceptare a convorbirilor telefonice. Astfel s-a arătat că inițial la data de 17 martie 2003, pe rolul PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Serviciul Teritorial Oradea, s-a înregistrat dosarul penal, în care inculpatul a fost cercetat sub aspectul infracțiunii de luare de mită și care a fost declinat structurii centrale, pe criteriul valoric. Acest dosar a fost soluționat prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală. La data de 17 noiembrie 2004 ordonanța a fost infirmată și dosarul a fost retrimis unității de parchet fiind înregistrat sub numărul 57/2004. în vederea soluționării cauzei au fost emise autorizațiile de interceptare nr. 80/2003, 110/2003, 123/2003, 282/2003 (de menționat este faptul că toate aceste autorizații au fost emise în dosar și convorbirile interceptate în baza autorizației nr. x/2003 fiind folosite ulterior în prezentul dosar). S-a menționat, de asemenea, că prin rezoluția din 6 decembrie 2004, la dosarul penal a fost conexat dosar penal format ca urmare a disjungerii cercetărilor, ce s-au efectuat față de învinuiții M.I., B.I. și L.I. în dosarul penal relativ la infracțiuni ce nu au legătură cu prezentele fapte. în acest din urmă dosar au fost emise autorizații de interceptare, în procesul verbal menținându-se autorizația nr. 202/2003 (cu privire la înregistrările obținute în baza acestei autorizații este de menționat faptul că s-a reținut că acestea nu au legătură cu prezenta cauză - procesul verbal din 13 iunie 2005. Acest proces verbal este încheiat în temeiul art. 91³C. proc. pen. și a constituit proces verbal de certificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice.

La data de 11 aprilie 2005 s-a încheiat proces verbal de prezentare a actelor de urmărire penală relativ la infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), spălare de bani, faptă prev de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, luare de mită faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prev de art. 248 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, instigare la bancrută frauduloasă faptă prev de art. 25 C. pen. rap la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată, abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 31 alin. (2) rap la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a menționat faptul că așa cum rezultă din cele mai sus expuse, în cauză au fost extinse cercetările și începută urmărirea penală în ceea ce îl privește pe inculpatul L.I. pentru infracțiunile de instigare la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 31 alin. (2) rap la art. 290 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Relativ la aceste două infracțiuni față de cum a fost prezentată starea de fapt încadrarea juridică a acestor fapte apare ca fiind cea corectă exprimarea procurorului fiind însă deficitară fără a fi apreciată de instanță ca un aspect de nelegalitate ce ar atrage refacerea actelor de urmărire penală.

în ceea ce îl privește pe inculpatul R.A.Z. acesta a fost cercetat alături de inculpatul L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată.

La data de 4 ianuarie 2005, organele de poliție judiciară au întocmit proces verbal de confirmare a actelor premergătoare în care se consemnează că din examinarea convorbirilor telefonice interceptate în perioada aprilie mai 2003, rezultă indiciile săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în aceea că inculpatul L.I. a împiedicat urmărirea de către lichidatorul societății SC A.O. SRL (firmă aflată în faliment la cererea D.G.F.P. Bihor) a creanței de 1 miliard lei vechi pe care această societate o avea față de SC A.I. SRL Oradea.

Prin rezoluția procurorului din data de 15 martie 2005 s-a dispus extinderea cercetării penale față de R.A.Z. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu faptă prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 248 C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.,iar prin procesul verbal încheiat în 17 martie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale față de R.A.Z. pentru infracțiunile mai sus menționate.

Prin ordonanța procurorului din data de 04 aprilie 2005 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina învinuiților și din art. 248 C. pen., art. 25 raportat la art. 290 C. pen. în bancrută frauduloasă prev de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 în forma autoratului pentru R.A. și a complicității pentru Z.L.I.

Cercetarea judecătorească

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor sub numărul 2026 din 20 aprilie 2005 cu prim termen de judecată la data de 23 mai 2005 când inculpatul L.I. a solicitat amânarea judecății cauzei în respectarea dreptului său la apărare.

La dosarul cauzei s-a depus încheierea ședinței publice din data de 09 iunie 2005 pronunțată în dosar penal prin care s-a dispus cuprinderea într-un proces verbal a interceptărilor convorbirilor telefonice care prezintă interes pentru soluționarea cauzei,proces verbal încheiat la data de 13 iunie 2005. (vol I dosar instanță f. 11-15).

De asemenea s-a depus la dosar încheierea nr. 3654 din 13 iunie 2005 a înaltei Curți de casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar penal, prin care a fost admisă cererea formulată de L.I. pentru strămutarea judecății cauzei la Tribunalul Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub numărul 7/62 din 05 octombrie 2005.

La data de 09 ianuarie 2006 cu adresa nr. 4207/5/ A din 15 decembrie 2005, Tribunalul Bihor a înaintat Tribunalului Brașov atât dosarul, cât și casetele audio suport al convorbirilor telefonice înregistrate.

Inculpatul L.I. a solicitat în fața instanței de judecată, la data de 11 ianuarie 2007, reunirea prezentei cauze cu dosarul penal al Tribunalului București, secția a II a penală, și a depus alăturat cererii înscrisuri constând în copia rezoluției nr. 522/II/3/2004 datată 11 noiembrie 2004, procese-verbale de predare primire înscrisuri și acte procesuale încheiate în dosarul de urmărire penală, pentru a dovedi existența cazului de conexitate prev de art. 32 C. proc. pen. raportat la art. 34 lit. d) și art. 35 alin. (1) și art. 36 C. proc. pen. (f 186-212 dosar instanță vol I).

Cererea de conexare a cauzelor formulată de inculpatul L.I. prin apărător a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2007. Instanța a reținut că pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a înregistrat la data de 22 decembrie 2006 dosarul penal privind pe inculpatul L.I. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000; s-a reținut în sarcina inculpatului că în cursul lunii decembrie 2003, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor a pretins suma de 18,5 miliarde lei vechi de la directorul SC R. SA Oradea, pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea urgentării întocmirii actelor și desfășurării formalităților necesare pentru decontarea unor plăți restante în valoare de aproximativ 185 miliarde lei vechi, pentru lucrări efectuate de către SC R. SA Oradea în beneficiul SC A.N.A.R. SA. în raport de cele mai sus expuse, de dispozițiile art. 34 lit. d) C. proc. pen. - potrivit cărora cauzele se pot reuni dacă între infracțiuni există o legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiției; constatând că între infracțiunea de trafic de influență pentru care inculpatul L.I. este cercetat în dosarul penal aflat pe rolul Tribunalului București și infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauza nu există o legătură în sensul arătat de legiuitor în art. 34 lit. d) C. proc. pen.

în cursul cercetării judecătorești inculpatul a invocat excepții de neconstituționalitate soluționate de Curtea Constituțională prin deciziile 524 din 27 iunie 2006 (vol II f 111), 655 din 10 iunie 2008 (vol III f. 664-665) și 962 din 25 iunie 2009 (vol IV f.235-238).

Au fost invocate, de asemenea, excepții de procedură pe care instanța le-a considerat apărări de fond întrucât vizau modul de desfășurare a urmării penale, valoarea probantă a probelor strânse de organele de cercetare penală, competența organelor de cercetare de a efectuate anumite acte procesuale.

Astfel, una dintre excepții a vizat nulitatea absolută a înscrisului procedural întocmit în cursul urmăririi penale, intitulat "rezoluție" datat 11 noiembrie 2004 prin care, procurorul a infirmat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și a dispus redeschiderea urmăririi penale. Având în vedere disp.art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen., instanța a apreciat nulitatea invocată ca fiind relativă, dat fiind faptul ca nu este prevăzută expres în conținutul art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nulitate care în literatura de specialitate a fost denumită o nulitate virtuală, făcându-se referire la disp. art. 2 C. proc. pen. și 197 alin. (4) C. proc. pen. Fiind o nulitate relativă, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., aceasta trebuia invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, din actele dosarului rezultând că inculpatul a luat la cunoștință de infirmarea soluției de scoatere de sub urmărire penală cu ocazia audierii sale ulterioare.

A fost, de asemenea, invocată nelegalitatea măsurii asiguratorii a sechestrului aplicată asupra sumelor de bani ridicate de la domiciliul inculpatului L.I., excepție respinsă de instanță prin încheiere în cursul judecății.

La termenul de judecată din 28 octombrie 2009, inculpatul prin apărătorii săi aleși a invocat excepția nulității absolute a procedurii probatorii privind perchezițiile dispuse în dosarul penal al Parchetului Național Anticorupție București și utilizate în dosarul penal de față, arătându-se că acestea au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale.

Două au fost motivele expuse în nota de ședință în susținerea excepției invocate:

- perchezițiile au fost efectuate cu încălcarea prevederilor art. 100 alin. (3) C. proc. pen. privind organul competent, ale art. 209 alin. (4) C. proc. pen.,precum și ale art. 135 raportat la art. 132 C. proc. pen. privitor la delegare;

- în ceea ce privește modul de efectuare a perchezițiilor se invocă încălcarea art. 104 alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora se impunea ca inculpatul arestat să fie adus la percheziție,să fie asistat de apărător sub sancțiunea nulității absolute pentru încălcarea prevederilor art. 174 alin. (2) raportat la art. 171 alin. (2) C. proc. pen.; perchezițiile au fost efectuate în lipsa inculpatului arestat

S-a invocat, de asemenea, excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară, în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., cu consecința ca acestea să nu poată fi folosite în procesul penal.

S-a mai invocat în apărare nelegalitatea înregistrărilor telefonice deoarece au fost efectuate mai înainte de începerea urmăririi penale față de inculpații din prezenta cauză.

în analiza excepțiilor invocate și implicit a legalității probelor strânse în cursul urmării penale instanța a reținut următoarele:

Aprecierea probelor s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, niciuna dintre probe neavând valoare probantă prestabilită. Pentru a fi privite într-un ansamblu, probele trebuie să fie strânse cu respectarea principiilor procesului penal. Principiul legalității și prezumția de nevinovăție au fost două dintre principiile ce guvernează procesul penal. Principul legalității procesului penal este dublat de numeroase garanții; astfel, ori de câte ori legea nu a fost respectată cu ocazia dispunerii vreunui act procesual sau cu ocazia realizării vreunui act procedural, există posibilitatea anulării lui (art. 197 alin. (1) C. pen.), iar când vătămarea procesuală este de neînlăturat, nulitatea capătă caracter absolut (art. 197 alin. (2) C. pen.). Potrivit prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. mijloacele de proba obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Prezumția de nevinovăție este o garanție juridico-socială acordată celui învinuit de săvârșirea unei infracțiuni, în virtutea căreia,acela împotriva căruia s-a declanșat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului la apărare. Fiind o prezumție relativă, prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăției în cursul activității de probațiune; în lumina art. 66 alin. (2), când există probe de vinovăție, cel cercetat penal are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție. Când ca urmare a administrării probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției și această îndoială nu este înlăturată, prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială profitând celui cercetat penal.

Atunci când legea prevede că urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror, acest lucru nu trebuie înțeles pe de o parte că urmărirea penală trebuie efectuată în întregime de procuror, existând posibilitatea ca în asemenea cauze, organele de cercetare să efectueze anumite acte mai ales atunci când este vorba despre situații urgente care nu suferă amânare, dar pe de altă parte în ceea ce privește întinderea activității de urmărire penală dată de lege în competența obligatorie a procurorului aceasta nu trebuie acoperită formal. Actele întocmite de organele de poliție judiciară în baza unei delegații generale sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu se poate da generic de către procuror un mandat organelor de poliție pentru a efectua orice fel de act de urmărire. Astfel, art. 217 alin. (4) C. proc. pen., statuează expres că "în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de organele poliției judiciare". Față de infracțiunile cercetate, care sunt de o complexitate deosebită, s-a apreciat că cercetarea era de competența procurorului. Procedându-se în acest mod, prin delegare generală, au fost încălcate prev. art. 209 alin. (3) C. proc. pen. Numai în anumite situații, cu indicare specială, anumite acte de cercetare pot fi efectuate de organele de poliție.

în altă ordine de idei, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală a putut efectua acte premergătoare, acte ce au fost caracterizate în literatura de specialitate, ca fiind acte procedurale cu natură și funcționalitate specifice, plasate în afara procesului penal. De aceea datele și informațiile culese în faza actelor premergătoare urmăririi penale, au fost limitate, ele constituind doar un minim necesar pentru a forma convingerea organului de cercetare penală pentru începerea sau neînceperea urmăririi penale. Pentru a primi valoare probantă actele premergătoare acestea trebuie confirmate printr-un proces verbal încheiat în condițiile art. 224 alin. final C. proc. pen. .

Astfel dacă în faza actelor premergătoare pot fi efectuate anumite verificări, pot fi ascultate anumite persoane, pot fi făcute cercetări la fața locului sau investigații, nu pot fi dispuse acte procesuale întrucât acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat.

Efectuarea percheziției domiciliare poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale, fiind un act procesual ce se poate dispune numai cu privire la învinuit sau inculpat, însă cu respectarea dispozițiilor legale.

în ceea ce privește nelegalitatea probelor strânse mai înainte de începerea urmării penale instanța reține următoarele:

Actele premergătoare au o natură proprie, care nu a putut fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții și care au ca scop verificarea și completarea informațiilor deținute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Este unanim acceptat faptul că în cadrul investigațiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existența certă a unei urmăriri penale începute.

%22" Interceptarea și înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, așa cum se prevede în alin. (1) al art. 91¹din ERLINK "file:///C:\Documents%20and%20Settings\All%20Users.WINDOWS\Documents\My%20Documents\constitutional\Documents%20and%20SettingsuserSintact%202.0cacheLegislatietemp00012409.htm" C. proc. pen., la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, astfel că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit art. 221 și 228 din Codul de procedură penală, atât în personam, cât și în rem. în plus, textul stabilește în termeni fără echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, prin această a doua alternativă înțelegându-se evident și situațiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea în acord cu art. 20 C. pen. referitor la tentativă, și nu în sfera unor simple acte de pregătire.

Dispozițiile legale analizate nu permit, administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. în caz contrar, în mod evident o astfel de instrumentare poate fi cenzurată în fața instanțelor de judecată. Și dacă am accepta ideea ca înregistrarea convorbirilor telefonice se poate realiza în faza actelor premergătoare, era imperios necesar ca acestea să fie confirmate printr-un proces verbal încheiat în condițiile legii, proces verbal care nu există în prezenta cauză,decât cu privire la două dintre infracțiuni, cercetate distinct, cercetare care a început prin proces verbal de începere a urmării penale și nu ca urmare a extinderii cercetărilor, pentru ca folosirea probelor obținute anterior să fie legală.

Ca urmare instanța a reținut că sunt lovite de nulitate absolută probele strânse în condiții de nelegalitate respectiv interceptările convorbirilor telefonice efectuate în baza autorizațiilor de interceptare,în perioada 17 martie 2003 - 13 iulie 2003 mai înainte de începerea urmării penale.

Constatând nelegalitatea obținerii acestor probe, nelegalitate care nu poate fi acoperită nici prin certificarea lor de către Tribunalul Bihor prin încheierea de ședință din data de 09 iunie 2005, în baza cărei s-a întocmit procesul verbal din data de 13 iunie 2005, instanța nu a mai analizat excepția nulității absolute a procedurii de certificare a înregistrărilor telefonice cu consecința lipsirii de valoare probantă a înscrisului. Tot astfel, nu s-a impus efectuarea unei expertize prin care să fie demonstrată veridicitatea vocii, inculpatul solicitând a se efectua o astfel de expertiză contestând împrejurarea că suporturile magnetice existente la dosar ar conține convorbiri reale.

Confirmarea utilității probelor în soluționarea cauzei efectuată de Tribunalul Bihor prin încheierea ședinței publice din data de 09 iunie 2005 pronunțată în dosar penal (proces verbal încheiat la data de 13 iunie 2005) nu a fost de natură a acoperi nelegalitatea strângerii acestor probe.

Instanța a constatat nelegalitatea probelor strânse anterior începerii urmării penale și neconsemnate într-un proces verbal de confirmare a actelor premergătoare potrivi art. 224 C. proc. pen., având în vedere și principul consacrat în art. 53 din Constituție potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți poate avea loc numai în cadrul instrucției penale, respectiv în cadrul unui proces penal.

Sunt efectuate mai înainte de începerea urmăririi penale respectiv mai înainte de data de 08 martie 2004 și nu au fost confirmate într-un proces verbal întocmit în condițiile art. 224 C. proc. pen., alături de convorbirile telefonice și următoarele acte de cercetare: declarația martorei T.F. audiată la I.P.J. Bihor la data de 17 noiembrie 2003 (pag.314 vol IV); declarația martorei P.M. dată la 06 octombrie 2003 la I.P.J. Bihor (vol. IV pag 308-311); declarația martorei P.C.L. dată la 06 octombrie 2003 la I.P.J. Bihor (vol IV pag 312-313); declarația martorului C.P. dată la 08 decembrie 2003 la I.P.J. Bihor (vol.IV pag 316-317); declarația martorului D.V. dată la 09 octombrie 2003 la I.P.J. Bihor (vol IV pag 320); declarația martorului M.O.P. dată la 03 decembrie 2003 la I.P.J. Bihor (vol. IV pag 321-322); ordonanța de conexare din 25 februarie 2004 prin care s-a dispus conexarea dosarului nr. x (format ca urmare a declinării competenței de efectuare a cercetărilor penale începute în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea) la dosarul penal nr. y în care potrivit considerentelor ordonanței se efectuau acte premergătoare față de inculpatul L.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, precum și actele întocmite anterior respectiv: - referatul din 26 ianuarie 2004 - I.P.J. Bihor și rezoluția procurorului din 12 februarie 2004 de declinare dată în dosar penal, proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 07 octombrie 2003, adresa emisă în 08 octombrie 2003 de I.P.J. Bihor către D.G.F.P. prin care s-a solicitat efectuarea unui control la SC L.P. SRL.

Lipsa procesului verbal menționat a determinat lipsa de eficiență a actelor procesuale astfel efectuate. Aceasta nu a însemnat însă că declarațiile ulterioare date de martorii menționați după începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a inculpatului vor fi lipsite de eficiență.

în ceea ce privește perchezițiile și implicit înscrisurile ridicate cu acele ocazii instanța a reținut următoarele:

Așa cum am arătat mai sus inculpatul L.I. a invocat în apărare excepția nulității absolute a procedurii probatorii privind perchezițiile dispuse în dosarul penal al Parchetului Național Anticorupție București și utilizate în dosarul penal de față, arătându-se că acestea au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale respectiv ale art. 100 alin. (3) C. proc. pen. privind organul competent, ale art. 209 alin. (4) C. proc. pen., precum și ale art. 135 raportat la art. 132 C. proc. pen. privitor la delegare. în ceea ce privește modul de efectuare a perchezițiilor se invocă încălcarea art. 104 alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora se impunea ca inculpatul arestat să fie adus la percheziție, să fie asistat de apărător sub sancțiunea nulității absolute pentru încălcarea prevederilor art. 174 alin. (2) raportat la art. 171 alin. (2) C. proc. pen.; perchezițiile au fost efectuate în lipsa inculpatului arestat.

La data de 27 octombrie 2004, în dosarul penal, prin rezoluție procurorul șef birou al Serviciului Teritorial Oradea delegat de procurorul general adjunct al Parchetului Național Anticorupție să efectueze urmărirea penală în ceea ce îl privea pe învinuitul de la acea dată L.I. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, a delegat la rândul său în temeiul art. 217 alin. (4) C. pen. și art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 modificate prin Legea nr. 503/2002, nr. 161/2003 și O.U.G. nr. 24/2004, organelor de poliție judiciară "efectuarea de percheziții la reședința învinuitului (din I.C. Brătianu Oradea, jud Bihor precum și la sediul D.G.F.P. Oradea Bihor), ridicarea de obiecte și înscrisuri, audieri de persoane și orice alte activități utile cauzei, cu excepția actelor de competența exclusivă a procurorului".

Dacă prima critică adusă actului procedural efectuat nu este întemeiată întrucât codul de procedură penală prevede instituția delegării în dispozițiile art. 135 C. proc. pen. cea de a doua este întemeiată.

în acest sens, dispozițiile art. 135 C. proc. pen. a arătat că organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile arătate în art. 132 C. proc. pen. efectuarea unui act de procedură și prin delegare. Delegarea poate fi dată unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare. Dispozițiile privitoare la comisia rogatorie s-a aplicat în mod corespunzător.

Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. pen. când un organ de urmărire penală sau instanță de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală sau instanță de judecată, care are posibilitatea să le efectueze, cu excepția însă a punerii în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea probatoriilor precum și de dispunere a celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale. în ceea privește distincția dintre actele procedurale și actele procesuale s-a impus a se arăta faptul că actul procesual privește dispoziția, iar actul procedural privește punerea în aplicare a dispoziției, actele procesuale se aduc la îndeplinire prin actele procedurale.

Cu toate acestea faptul că procurorul delegat a dispus la rândul său delegarea efectuării acestor acte de către organele poliției judiciare, raportat la dispozițiile procedurale citate, conduce la concluzia că actele procesuale au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor procedurale în materie, ceea ce conduce la nulitatea absolută a acestora.

O altă cauză de nulitate absolută a constituit-o încălcarea dispozițiilor art. 104 alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora prezența inculpatului reținut sau arestat este obligatorie, precum și cele relative la reprezentare și asistare. Astfel, la data efectuării perchezițiilor inculpatul era arestat în altă cauză, iar la dosar nu a existat nici un act din care să rezulte imposibilitatea prezenței inculpatului la efectuarea perchezițiilor or împrejurarea că în lipsa inculpatului acesta a fost reprezentat de avocat.

Instanța a constatat că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare ceea ce sancționează cu nulitatea absolută actul procedural efectuat cu încălcarea acestor dispoziții.

Codul procedură penală, în art. 6 a dezvoltat prevederile art. 24 din Constituție. Dreptul la apărare este garantat învinuitului sau inculpatului și celorlalte părți. în tot cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și să le administreze probele necesare în apărare. Tot astfel, textul art. 172 alin. (1) C. proc. pen. mai înainte de a fi modificat prin Legea nr. 356/2006 (modificare care de altfel cu privire la inserarea sintagmei "care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului" a fost declarată neconstituțională prin decizia C.C.R. nr. 1086 din 20 noiembrie 2007, întrucât s-a considerat că aceasta reprezintă o condiționare și o restrângere a dreptului apărătorului părții căreia îi asigură apărarea și contravine art. 24 din constituție) prevedea că în cursul urmării penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste al efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii; este adevărat că toate acestea pot fi efectuate în scris, rezolvarea lor se face de anchetator; soluția poate fi atacată potrivit dispozițiilor procedurale. Nu mai puțin adevărat este faptul că faza de urmărire penală are caracteristicile sale juridice și reglementarea adecvată, astfel încât restrângerea dreptului la apărare prin modalitatea stabilită pentru apărător de a asista și nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală este determinată de natura anchetei penale, de exigențele acesteia.

Astfel, acuzarea s-a bazat pe înscrisuri ridicate în urma efectuării perchezițiilor dispuse în dosarul de urmărire penală, care așa cum a fost expus nu a constituit precedentul prezentului dosar pentru simplu motiv că nu există la prezentul dosar nicio dovadă din care să rezulte faptul că cercetarea penală s-a efectuat împotriva inculpatului pentru mai multe infracțiuni pentru se începuse urmărirea penală și a intervenit disjungerea pentru cele ce s-a dorit a fi dovedite prin probele analizate.

Pe de altă parte dacă s-ar fi dorit ca actele de cercetare efectuate într-un dosar să poată fi folosite în altul cele două dosare ar fi trebuit să aibă continuitate caracter pe care l-ar fi oferit numai o ordonanță sau rezoluție de extindere a cercetărilor începute și cu privire la acest inculpat. S-a susținut în rechizitoriu că cercetările au început în anul 2002 în dosar și prin disjungere și declinare de competență în final s-a format prezentul dosar. După cum s-a putut observa din toate actele procedurale întocmite în cauză împotriva inculpatului L.I. a fost începută urmărirea penală la data de 08 martie 2004 pentru infracțiunea prev de art. 12 lit. a) din lege.

Un act procesual nul nu a putut determina ridicarea unor probe legale, astfel că instanța a înlăturat ca nelegal obținute toate înscrisurile ridicate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare în lipsa inculpatului ori a apărătorului acestuia.

în cauză s-a invocat faptul că s-au administrat probe cu încălcarea prevederilor art. 80 C. proc. pen.

Potrivit acestui texte de lege, "soțul și rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori", aspect care a fost adus la cunoștința persoanelor arătate.

în concret, sora inculpatului T.F. a formulat o cerere pe care a adresat-o procurorului la data de 31 mai 2005 (vol. II al dup f. 360), prin care solicita a se lua act de împrejurarea că înțelege a-și retracta declarația dată în luna octombrie a anului 2004, întrucât nu i s-au adus la cunoștință dispozițiile mai sus citate și a fost supusă presiunilor psihice. în declarația dată în fața instanței de judecată martora a expus aceleași împrejurări.

Cererea a fost respinsă prin rezoluția din 02 februarie 2005 deși în motivarea acestei se face referire la o altă declarație pe care martora a dat-o în fața organelor de cercetare penală, mai înainte de consemnarea căreia aceasta a fost întrebată dacă dorește să dea declarație dat fiind gradul de rudenie. La data de 29 martie 2005, s-a încheiat proces verbal de către ofițerul de poliție judiciară care a prezentat martorei rezoluția menționată și aceasta a învederat că înțelege să uzeze de dreptul conferit de art. 80 C. proc. pen.

Despre aceasta se încheie proces verbal în care se consemnează nu numai refuzul martorei de a da declarație ci și completarea "considerând că este valabilă și corespunde adevărului ultima declarație dată în 3 noiembrie 2004".

Declarațiile martorei datate 3 noiembrie 2004, atât cea olografă cât și cea consemnată de procuror pe formularul tipizat au fost luate în condiții de legalitate, cu respectarea prevederilor art. 80 C. proc. pen. întrucât probele nu au o valoare probantă mai înainte stabilită instanța urmează a analiza aceste declarații în ansamblul tuturor celorlalte probe.

Sub aspect probator, relativ la împrejurarea că instanța în cursul judecății nu a ascultat toți martorii audiați în cursul urmării penale, a fost menționat faptul că s-au depus diligențele necesare aducerii acestora și nu a existat nici un motiv pentru a pune la îndoială declarațiile acestora din cursul urmăririi penale.

Inculpatul a invocat în cursul judecății nulitatea absolută a rapoartelor de constatare tehnico-științifică după cum a urmat:

- raportul de constatare tehnico-științifică grafică din 07 februarie 2005 întocmit de I.P.J. Bihor Serviciul Criminalistic care a examinat semnăturile de pe împuternicirile emise de SC L.P. SRL Oradea una pentru inculpatul L.I. și două pentru D.A.A. și a concluzionat că niciuna dintre semnăturile depuse pe cele trei împuterniciri nu aparțin administratorului societății,că cele două semnături de pe împuternicirile depuse pe împuternicirile date lui Dumitrescu au fost probabil executate de inculpatul L.I. și în fine,semnătura depusă pe cea de a treia împuternicire dată lui L.I. nu prezintă elemente de asemănare cu semnăturile de comparație ale lui L.I. și ale M.P. (G.).

- rapoartele de constatare economico financiară.

în ceea ce privește primul raport de constatare s-a arătat că acesta s-a dispus prin rezoluția procurorului din data de 04 februarie 2005, că în cauză se impunea efectuarea unei expertize grafologice de către experți autorizați din cadrul INEC potrivit prevederilor H.G. nr. 368/1998. Instanța nu a împărtășit această apărare pentru considerentul că deși constatarea efectuată este o probă științifică ea nu poate fi privită singular ci doar în ansamblul materialului pronator cu atât mai mult cu cât concluziile nu relevă o certitudine.

Referitor la cele două rapoarte de constatare științifică tehnico-economică s-a arătat că stabilirea de impozite și taxe nu este de competența specialiștilor D.N.A., întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și O.G. nr. 92/2003 "pentru stabilirea unei stări de fapt fiscale se poate proceda la solicitarea unei expertize" (art. 49). S-a mai arătat că potrivit art. 94 alin. (4) "nu intră în atribuțiile inspecției fiscale efectuarea de constatări tehnico-științifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituții."

Apărarea inculpatului relativ la acest aspect nu este fondată pentru considerentul că art. 94 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 a fost introdus prin O.G. nr. 47 din 28 august 2007 deci ulterior finalizării constatărilor tehnico-științifice, în prezent fiind abrogat.

De asemenea, concluziile celor două rapoarte de constatare tehnico-științifică nu au putut fi apreciate singular ci numai în ansamblul probelor administrate și raportat la conținutul concret al infracțiunilor analizate.

în analiza infracțiunilor pentru care a fost cercetat inculpatul L.I. instanța a reținut următoarele:

Legea nr. 78/2000 incriminează în art. 12 lit. a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă acestea sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Raportat la data săvârșirii faptei respectiv septembrie 2001, s-a solicitat a se constata împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale s-a împlinit.

Inculpatul a solicitat însă continuarea procesului penal susținându-și nevinovăția.

S-a imputat inculpatului L.I. faptul că în calitate de director general adjunct și sef al Direcției de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Bihor, s-a substituit administratorului SC L.P. SRL Oradea, folosind firma ca paravan și a achiziționat prin această firmă, la licitația organizată de A.V.A.B. București, un spațiu comercial situat în Oradea B-dul Dacia, obținând un profit de peste 200.000 dolari SUA (7.716.810.325 lei). Spațiul menționat a aparținut inițial SC M. SA Oradea, societate administrată de martorul M.O.P., fiind ipotecat în perioada 1997-1998, în favoarea B. SA Sucursala Oradea pentru garantarea unor credite acordate societății S.I. SRL Oradea, societate administrată de același martor. întrucât o parte din acest credit nu a fost rambursat asupra imobilului a fost aplicat sechestru asigurător, la vremea ceea de către A.V.A.B. București care a preluat creanța de la SC B. SA Oradea și a fost începută procedura de vânzare la licitație.

Apărarea inculpatului a fost construită pe teoria potrivit căreia cumpărarea la licitație a unui bun imobil nu poate fi asimilată noțiunii de operațiune financiară, ca act de comerț, întrucât contractul de vânzare cumpărare a unui bun imobil nu a fost un contract comercial, supus regulilor codului comercial, apărare pe care însă instanța nu a îmbrățișat-o, pentru considerentul că, teoretic, dacă probele administrate în cauză ar fi condus indubitabil la concluzia că inculpatul prin activitatea sa s-a substituit în fapt administratorului societății comerciale, participarea la licitație, adjudecarea imobilului și apoi vânzarea acestuia, ar fi constituit operațiune financiară ca act de comerț incriminată de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, bunul vândut făcând parte din fondul de comerț al societății executată silit de A.V.A.B.

Probele administrate în cauză, însă, nu au înlăturat prezumția de nevinovăție și nu au putut constitui temei al condamnării.

în argumentarea acestei soluții tribunalul a reținut următoarele:

împotriva inculpatul a fost începută cercetarea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii menționate, ulterior dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală, constatându-se că probele administrate nu au condus la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii menționate. Prin rezoluția procurorului din data de 11 noiembrie 2004, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a fost infirmată și s-a dispus reluarea cercetărilor. Procedural nu s-a impus a fi din nou pusă în mișcare acțiunea penală întrucât acest act procedural fusese întocmit anterior soluției de scoatere de sub urmărire penală, iar ca urmare a redeschiderii urmăririi penale actul și-a păstrat valabilitatea.

Probele administrate ulterior redeschiderii urmării penale nu sunt însă de natură a înlătura prezumția de nevinovăție și a demonstra fără echivoc vinovăția inculpatului, cu atât mai mult cu cât mare parte dintre acestea au fost obținute nelegal astfel cum am expus mai sus și ca urmare nu pot fi folosite în procesul penal.

Sub aspectul stării de fapt din probele administrate a rezultat că inculpatul L.I., în data de 11 septembrie 2001, în baza împuternicirii dată de administratorul societății, împuternicire înregistrată la A.V.A.B. sub nr. 3482 din 11 septembrie 2001, a depus la sediul A.V.A.B. București un plic închis cu oferta pentru licitația din 12 septembrie 2001. în ceea ce privește această împuternicire, a fost semnată de administratorul societății P.M., deși în declarațiile sale aceasta oscilează, fie neagă fie își exprimă îndoiala admițând totuși că ar fi putut semna această procură împreună cu multe alte înscrisuri la cererea inculpatului. La sediul A.V.A.B. inculpatul a completat o declarație pe proprie răspundere privind situația de incompatibilitate prevăzută de lege pentru participarea la licitație. Conform procesului verbal nr. 339 din 12 septembrie 2001 al A.V.A.B. București, în baza ofertei depuse în plic închis din data de 11 septembrie 2001 SC L.P. SRL prin administrator P.G.M. adjudecă imobilul respectiv. Procesul verbal de licitație întocmit cu ocazia adjudecării activului este semnat la adjudecatar de către martorul D.A., persoană împuternicită de către SC L.P. SRL, conform împuternicirii emise de administratorul societății. Relativ la împrejurarea că în actul de sesizare se susține că în realitate inculpatul a fost cel care a semnat procurile, probele administrate în cauză nu au condus la aceasta concluzie creând mai degrabă un dubiu asupra acestui aspect. După semnarea procesului verbal de către adjudecatar, A.V.A.B. transmite într-un plic procesul verbal și actele de adjudecare, prin adresa nr. 8564 din 18 octombrie 2001 către SC L.P. SRL, Oradea, la sediul social al societății, în vederea intabulării în CF a dreptului de proprietate. De asemenea, A.V.A.B. a transmis prin poștă, cu confirmare de primire din data de 01 octombrie 2001 și către SC M. SA Oradea, debitor garant ipotecar, procesul verbal și actele de adjudecare, cu mențiunea de a elibera factura fiscală în calitate de proprietar al imobilului către adjudecatarul SC L.P. SRL. Ulterior la data de 11 octombrie 2001, SC L.P. SRL prin administrator P.G.M. vinde spațiul către sora inculpatului, T.F., astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 1594 din 11 octombrie 2001 emițând factura fiscala din 11 octombrie 2001, semnată de către P.G.M. și stampilată cu stampila societății. La data de 28 august 2002 acesta în calitate de proprietar al imobilului vinde către B.T. - Sucursala Oradea.

Această stare de fapt a rezultat din probele administrate în caza respectiv înscrisuri și declarațiile martorilor audiați atât în faza urmăririi penale cât și de instanță, precum și din declarațiile inculpatului L.I. care s-au coroborat cu celelalte probe (împuternicire eliberata de către SC L.P. SRL prin administrator P.G.M. pentru L.I., împuternicire eliberata de către SC L.P. SRL prin administrator P.G.M. pentru D.A.,declarație de incompatibilitate data de L.I. la sediul A.V.A.B., proces verbal de licitație din 12 septembrie 2001 încheiat la A.V.A.B. București și semnat adjudecatar SC L.P. SRL prin împuternicit D.A., adresa A.V.A.B. București către SC L.P. SRL prin care se comunica actele de adjudecare a imobilului, adresa A.V.A.B. București către SC M. SA Oradea prin care s-a comunicat actele de adjudecare a imobilului, cu mențiunea de a se emite factura, declarațiile martorilor P.G.M., T.F., T.I., D.A.A., și nu în ultimul rând declarațiile martorului P.V. (cel care a finanțat întreaga operațiune din banii proprii, proveniți din conturile sale bancare, alimentate și ca urmare a vânzării unui imobil situat în localitatea Sanmartin, despre care, în actul de sesizare, s-a menționat că ar fi aparținut în realitate lui L., cu justificarea că la percheziția domiciliara-proba despre a cărei nelegalitate am vorbit mai sus - s-ar fi descoperit o împuternicire întocmită pe numele lui L., dar care, așa cum avea sa se constate mai târziu -ordonanța de SUP a martorului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 290 C. pen. - nu a produs consecințe juridice, întrucât nu fusese depusă în bancă, iar inculpatul nu ar fi putut efectua operațiuni de extragere de numerar sau efectua alte operațiuni în cont, așa cum s-a susținut în raportul de constatare efectuat de specialiștii PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE în identificarea "circuitului sumelor de bani") și declarațiile inculpatului L.I. date în faza de urmărire penală și în fata instanței declarații în care a avut aceeași poziție constantă arătând modul cum s-au desfășurat lucrurile și insistând în precizarea faptului că implicarea sa s-a redus la a o consilia pe sora sa în desfășurarea afacerii și la a solicita sprijinul bănesc al varului său.

Analiza acestor mijloace de probă nu a putut conduce decât la concluzia că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

S-a susținut de către procuror, ca o justificare a redeschiderii urmăririi penale, împrejurarea ca din declarația dată de martora P.G.M. la data de 02 noiembrie 2004 (declarație despre conținutul căreia instanța a putut lua cunoștință numai după depunerea acesteia la dosar la termenul din 07 ianuarie 2010), a rezultat elemente noi. în realitate declarația acestei martore nu a adus elemente noi față de cele avute în vedere de procuror la adoptarea soluției de scoatere de sub urmărire penală.

Martora a declarat "in vara anului 2001 am fost contactată de T.F. care mi-a spus ca urmează sa cumpere un spațiu comercial prin licitație la București. Mi-a cerut sa fiu de acord ca operațiunea sa se realizeze prin firma mea" și ca "urmează sa fie ajutata de P.V. cu suma de bani necesara". "I-am predat lui T.F. toate actele de înființare și funcționare ale firmei, eu având încredere ca tot ce urma sa facă va fi legal". "Am fost contactata de T.F. care mi-a cerut sa ma prezint la sucursala Eurom Banck Oradea pentru a semna niște documente . spunându-mi ca trebuiesc virate niște sume de bani pentru participarea la licitație " Din cate imi amintesc am semnat mai multe ordine de plata dar nu stiu sumele și celelalte date înscrise pe aceste ordine"." Dupa un timp am fost contactata de T.F. care mi-a cerut sa ma prezint la A.V.A.B. București unde urma sa se organizeze licitația" "Am refuzat sa particip la licitație deoarece fiica imi era bolnava". "După câteva zile, la solicitarea lui T.F. m-am intalnit cu aceasta și mi-a cerut sa semnez doua exemplare prin care il împuterniceam pe L.I. sa reprezinte firma în relația cu A.V.A.B.". "Nu știu daca cele doua exemplare ale împuternicirilor erau și pentru o alta persoana sau numai pentru L." "în luna octombrie 2001 am fost împreuna cu T.F. la Notarul Public R.M.V. pentru a semna contractul de vânzare cumpărare a spațiului de pe b-dul Dacia de la SC SC L.P. SRL către T.F.". "în 2002 m-am întâlnit cu T.F. întâmplător și i-am cerut sa-mi predea actele firmei daca nu intenționează sa cumpere părțile sociale, la scurt timp mi-a restituit toate actele". "Am hotărât sa lichidez firma. în acest sens am apelat la P.C. o cunoștința contabila de meserie și care mi-a adus contabilitatea la zi". "La solicitarea lui P.C. am cerut un control al finanțelor la firma. Pupa aceasta a fost cerut la finanțe un control financiar al firmei și de către I.P.J. Bihor". "în actul de control s-au stabilit obligații de plata în valoare de circa 80 mii lei. apoi am căutat-o pe T.F. și i-am spus rezultatul controlului". "în 21 august 2003 am fost sunata de P.V. care mi-a spus sa merg la el la firma sa ridic suma de 80 mii. lei. împreuna cu contabila P.C. (împrejurare confirmată de aceasta în declarațiile sale) am fost la sediul firmei lui P. de unde am ridicat o plasa cu banii pe care sa-i plătesc la finanțe". "în perioada derulării operațiunii de vânzare cumpărare a spațiului pe firma SC L.P. SRL nu am avut discuții directe cu L.l. "Aceeași declarație este dată de martora și mai târziu respectiv la data de 10 ianuarie 2005 (vol.II d.u.p. f. 243) în care arată ca menține în totalitate declarațiile date anterior la procurorul din cadrul Parchetului Național Anticorupție, respectiv la ofițerii de politie". "în primăvara anului 2001,nu pot preciza exact data am fost contactata de T.F. la serviciu . spunându-mi ca este interesata sa preia societatea deoarece urmează sa achiziționeze de la A.V.A.B. București un imobil situat în Oradea.in ziua următoare T.F. m-a căutat acasă ocazie cu care i-am predat toate documentele societății, act constitutiv,statul contract, certificat de înmatriculare precum și stampila rotunda a societății. Nu i-am predat imprimate cu regim special .la începutul lunii septembrie 2001 am fost contactata telefonic de T.F. aceasta cerându-mi sa ma prezint a doua zi la E.B. Oradea pentru a semna niște documente bancare, deoarece varul ei primar P.V. urmează sa vireze în contul societății SC L.P. SRL o anumita suma de bani necesarea achiziționării unui spațiu". "fiindu-mi prezentate ordinele de plata (privind operațiunile din E.B.) recunosc semnaturile care îmi aparțin". "dupa câteva zile am fost căutata de T.F. care mi-a cerut sa ma prezint la A.V.A.B. București pentru a participa la licitație" "Am refuzat sa fac aceasta deplasare, fiica fiindu-mi bolnava". "în zilele următoare m-am intalnit cu T.F. la librăria Minerva din mun.Oradea, aceasta având la ea doua împuterniciri în mai multe exemplare conform cărora ii împuterniceam pe L.l. respectiv D.A.A. sa reprezinte societatea;cu aceasta ocazie T.F. mi-a spus ca fratele ei este la București cu probleme de serviciu și în situația în care nu se va putea prezenta la licitație va apela la o cunoștința din București, cel numit D.A.". "la începutul lunii octombrie 2001 am fost contactata de T.F. aceasta cerându-mi să ne întâlnim la biroul notarial R.M.V. pentru a transfera imobilul pe persoana fizica T.F.".

Martora T.F. care pe parcursul cercetarilor a avut o pozitie oscilanta în declarația din 01 februarie 2007 data în fata instanței arata ca: "am aflat despre vânzarea la licitație a imobilului în discuție de la un verișor al nostru, de la care am împrumutat și banii pe nume P.V.". "intre mine și P. a fost la un moment dat o discuție legata de faptul ca as fi putut sa achiziționez acel spațiu la licitație, ca el ne poate ajuta împrumutându-ne cu bani". în ceea ce priveste relatia cu P.M. martora arata: "o cunoșteam pe P.M., m-am întâlnit și eu cu ea și s-a întâlnit și soțul meu. P.M. s-a oferit sa ne ajute.documentația pentru licitație a fost întocmita de către contabila firmei.dupa achiziționarea spațiului acesta a fost vândut de către societate noua. Spațiul a fost cumpărat cu bani împrumutați de la P.V. dupa vânzarea spațiului banii au Intrat în contul nostru. I-am returnat banii lui P.V. .am achiziționat o casa în care am investit "Nu cunosc ca fratele meu sa-si fi cumpărat bunuri personale din acești bani". Nu am promis nici o suma de bani fratelui meu, nici el nu mi-a pretins nici o suma de bani pentru ca ne-a ajutat în vânzarea spațiului".

Relativ la aceleași aspecte martorul T.I. în declarația din 24 ianuarie 2005 data la PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Oradea (vol V d.u.p.; pag. 197) a arătat: "in ceea ce privește achiziționarea imobilului din B-dul Dacia declar ca în toamna anului 2001, nu pot preciza exact data, soția mea T.F. mi-a adus la cunoștința ca ar urma sa cumpere un spațiu, nu mi-a precizat vânzătorul ci doar faptul ca acesta costa în jur de 75.000 solari suma pe care urmează sa o împrumute de la varul sau P.V.". "Am hotărât împreuna cu soția sa vindem spațiul sens în care m-am prezentat la directoarea P. de la B.T. care stia deja ca spațiul este scos la vânzare. I-am prezentat spațiul lui P.L. și ulterior reprezentanților B.T. din Cluj, inițial prețul cerut de noi fiind de 12 miliarde lei". "Dupa mai multe negocieri purtate cu conducerea B.T., eu participând la doua întâlniri, am convenit ca prețul de vânzare sa fie 10 miliarde lei".in data convenita cu conducerea băncii am incheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat la BNP - R.M.V., contract semnat de mine și soția ca vânzători". Apoi, în declarația din 01 februarie 2007 data în fata instanței, martorul susține aceleași afirmatii și privitor la achiziționarea la licitație a imobilului arata: "era o afacere de familie, iar de achiziționare s-a ocupat mai mult soția mea, la vânzare am participat și eu .efectiv la negocierea prețului". "Eu am știut ca s-a luat de către soția mea un imprumut de la P.V. pentru achiziționarea acelui spațiu comercial".In ceea ce priveste tranzactia cu B.T. acesta arata : "de doua ori am fost la banca personal pentru ca directorul băncii din Cluj vroia sa discute cu proprietarul personal. Atunci le-am arătat și spațiul. apoi am fost la notar și am semnat contractul".

împrejurarea că martorul P.V. a finanțat afacerea a rezultat din declarația acestuia din 20 martie 2004 data la PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Oradea (vol III d.u.p.; pag. 223) în care acesta a arătat privitor la împrumutul acordat pentru cumpărarea spațiului: "in cursul anului 2001 întâlnindu-mă cu T.F., sora lui L.I. aceasta m-a întrebat daca pot sa o împrumut cu o suma mai mare de bani pentru ca dorește sa facă o afacere. Având bani disponibili pe de-o parte precum și datorita relațiilor foarte bune cu T.F. am acceptat cererea ei". Tot astfel,in declarația din 25 martie 2004 data la PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Oradea (vol II dup.; pag. 226) arata ca în vara anului 2001 a fost sunat de T.F. care i-a comunicat ca intenționează sa cumpere un spațiu comercial din Oradea și l-a întrebat dacă o poate ajuta cu ceva bani. Despre implicarea inculpatului L. în afacere martorul nu a putut furniza informații, fără a nega că au purtat discuții despre oportunitatea cumpărării spațiului care aparținuse M. cu precizarea ca toata lumea de afaceri din Oradea cunoștea despre problemele financiare ale lui M.O., cunoștea spațiul și mulți se exprimaseră în sensul ca tranzacția era o afacere bună, fapt care exclude teoria potrivit căreia inculpatul a obținut informația ca urmare a atribuțiilor de serviciu.

în ceea ce îl privește pe martorul D.A.A. acesta a arătat împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpatul L.I., că a acceptat sa facă un serviciu unui cunoscut și în aceste condiții s-a prezentat la A.V.A.B. unde a primit un plic format A4 pe care l-am trimis la Oradea și a susținut ca niciodată L.I. nu l-a căutat pentru rezolvarea unor probleme de serviciu. în declarația din 26 aprilie 2007 dată în fața instanței martorul a arătat ca nu avea nici o atribuție de serviciu legată de activitatea D.G.F. Bihor, iar relativ la presupusa activitate a inculpatului L.I. de a influenta martorii să declare într-un anumit fel a menționat că nu s-a întâlnit cu acesta ulterior începerii cercetărilor și nici nu a fost influențat în vreun fel de acesta.

în declarațiile sale inculpatul a susținut neimplicarea sa în afacerea surorii sale, activitățile sale reducându-se la consilierea acesteia în sensul în care a rezultat și din celelalte probe, s-a ocupat de obținerea actelor necesare, a imprimatelor și ștampilelor, a însoțit-o la notar pentru perfectarea actelor, cunoscând reprezentanții băncii a purtat discuții cu aceștia în numele ei și al soțului sau pentru obținerea unui preț mai bun. Nu este mai puțin adevărat și rezultă cu evidenta din cercetările efectuate ca era mai profitabil pentru sora sa cumpere spațiul prin intermediul unei societăți comerciale și apoi sa îl revândă (de menționat ca nu ar fi fost prima tranzacție pe care soții T. o făceau în scopul obținerii de profit astfel cum rezultă din declarațiile date de T.I. și soția sa în cursul urmăriri penale,la un moment dat T.I. preluând chiar prin cesiune părțile sociale ale unei societăți în scopul efectuării de tranzacții de acest fel sens în care a și sfătuit-o sa procedeze în acest fel. Despre relația cu P.M., inculpatul a declarat ca aceasta era fina sa, ca a preluat actele societății comerciale al cărei asociat unic era aceasta,în numele surorii sale, însa ca niciodată nu au discutat despre eventuala preluare a părților sociale de către sora sa ci doar i-a cerut ajutorul în cumpărarea spațiului. Nu trebuie neglijat faptul ca martora P.M. a fost cercetată ea însăși pentru săvârșirea unor infracțiuni la legea contabilității și evaziune fiscală, astfel încât este explicabila poziția sa oscilantă în declarații. Martora a fost nemulțumită și s-a exprimat ca atare relativ la faptul ca nasul sau ii promisese ca o va sprijini în vânzarea societății; aceasta susținere a martorei nu este însă confirmata de nici un alt martor, ea fiind singura care a avut aceasta reprezentare, iar daca L. a lăsat-o sa înțeleagă că așa se vor desfășura lucrurile și au avut o convenție în acest sens nu face obiectul prezentei cauze. Ceea ce este însa esențial este faptul ca din declarațiile martorei se desprinde concluzia ca inculpatul i-a solicitat sprijinul în numele surorii sale pe care aceasta o cunoștea și cu care chiar a purtat discuții.

Sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea de serviciu s-a precizat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt incriminate următoarele fapte, daca sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: "efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare. utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale".

Probele administrate în cauză nu au condus la concluzia ca inculpatul s-ar fi substituit administratorului societății SC L.P. SRL în scopul de a efectua acte de comerț pentru a obține beneficii, astfel cum se susține în actul de acuzare. Activitatea inculpatului s-a redus la comandarea unor imprimate și ștampile pentru societatea M.P., la întocmirea actelor necesare participării societății la licitație, la depunerea ofertei în plic închis la sediul A.V.A.B. și, în fine, la a-si ruga o cunoștință veche a ridica pentru societate procesul verbal de adjudecare la finele licitației.

Raportat la aceste activități s-a analizat dacă exista incompatibilitate între funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinea inculpatul, aceea de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor și acțiunea de a participa ca împuternicit la licitație privind vânzarea la licitație publica a unui bun, de către A.V.A.B., întrucât prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, nu realizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Legea a obligat ca aceasta să fie incompatibilă cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește subiectul activ, în speță funcționarul cu atribuții de control. Aceasta situație nu a fost îndeplinită în speță întrucât, incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege, pentru că numai astfel ea condiționează și deopotrivă determină existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

în ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii acesta a constatat numai într-o acțiune, care poate fi realizată alternativ, fie prin efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, fie prin încheierea de tranzacții financiare. în prima variantă, elementul material al laturii obiective a constat în efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț. Au fost considerate, acte de comerț, operațiunile de bancă și schimb - și au fost socotite ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu au fost de natură civilă sau dacă contrariul nu a rezultat din însuși actul în sine. Pe de altă parte, pentru ca actele de comerț să poată constitui elementul material al infracțiunii, legea a impus ca ele să fie incompatibile cu funcția, atribuțiile sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

în cea de-a doua modalitate normativă, tranzacția este înțelegerea intervenită între două sau mai multe părți prin care se stabilește modalitatea transmiterii anumitor drepturi sau a efectuării unor schimburi comerciale. Tranzacția a putut realiza elementul material al laturii obiective numai dacă privește tranzacțiile financiare și a fost realizată de făptuitor utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuțiilor sau însărcinării sale. Cât privește latura subiectivă, infracțiunea a fost săvârșită numai cu intenție directă calificată de scop. Prin urmare, fapta s-a comis în scopul dobândirii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Nu poate fi vorba despre utilizarea informațiilor obținute în virtutea funcției, atribuțiilor sau însărcinării inculpatului, acesta împuternicire dată pentru reprezentare la A.V.A.B. neavând legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia, împuternicirea fiind data numai pentru depunerea plicului conținând oferta societății pentru licitație. Tot astfel,prin specificul ei licitația presupunea publicarea anunțurilor în ziare de circulație națională astfel ca informația nu era secreta pentru a presupune ca inculpatul a intrat în posesia ei în virtutea funcției sale. S-a susținut de asemenea ca inculpatul avea cunoștința de faptul ca imobilul în discuție era ipotecat în favoarea A.F.P. Oradea,fapt care chiar daca ar fi adevărat nu prezintă relevanta în speța întrucât nu D.G.F.P. a fost aceea care a pornit procedura de executare silita,caz în care am fiu putut vorbi de o incompatibilitate evidenta.

Concluzionând instanța a constatat că în ceea ce-l privește pe inculpatul L.I. nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii prev. la art. 12 lit. a) (teza I) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea primite de o persoana în scopul obținerii de bani necuveniți.

S-a reținut actul de sesizare ca inculpatul potrivit art. 57 din Legea nr. 188 din 1994 privind Statutul funcționarilor publici "nu putea exercita la societăți comerciale cu capital privat activități cu scop lucrativ care au legătura cu atribuțiile ce revin din funcțiile publice pe care le dețin și nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătura cu funcția pe care o îndeplinesc".

S-a arătat mai sus că din materialul probatoriu administrat nu a rezultat fără dubiu că inculpatul ar fi exercitat astfel de activități prin persoane interpuse. împuternicirea primită din partea SC L.P. SRL pentru depunerea la A.V.A.B. a plicului conținând oferta pentru licitație nu a putut fi considerată o activitate cu scop lucrativ, nu a avut nici o legătură cu atribuțiile de serviciu și cu funcția publică deținută de inculpat și acesta nu a fost mandatat să efectueze o activitate în legătură cu funcția pe care a îndeplinit-o, procura vizând depunerea documentației, a declarației de incompatibilitate și a fisei de licitație.

Așa fiind în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru infracțiunea mai sus analizată.

S-a imputat inculpatului L.I. faptul că în toamna anului 2001 a determinat-o cu intenție pe Popa (fosta G.M.) administratorul SC L.P. SRL Oradea să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea în contabilitatea acestei societăți și nedeclararea la organele fiscale a cumpărării și revânzării spațiului comercial din Oradea, B-dul Dacia, fapta care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 din Legea nr. 78/2000.

A rezultat din actele dosarului faptul ca prin procesul verbal de sesizare din oficiu din 07 octombrie 2003 organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Bihor s-au sesizat față de numita P.G.M., administrator la SC L.P. SRL, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală privind neînregistrarea în evidențele contabile a unor operațiuni comerciale.

în urma acestei sesizări, la data de 08 octombrie 2003, I.P.J. Bihor solicita printr-o adresa D.C.F. Bihor efectuarea unui control fiscal la SC L.P. SRL. Anterior acestei date, în 21 august 2003, administratorul SC L.P. SRL, P.G.M. a solicitat prin cererea din 21 august 2003 D.G.F. Bihor un control în vederea lichidării societății.

Prin procesul verbal din 17 octombrie 2003 a D.C.F. Bihor SC L.P. SRL înregistrase, în luna august 2003, în contabilitate operațiunile contabile aferente cumpărării și vânzării imobilului.

Urmare a controlului efectuat s-au luat față de SC L.P. SRL o serie de măsuri fiscale și contravenționale. Amenda a fost plătită de administratorul societății, suma necesară fiind remisă acesteia de martorul P.V.

în cursul cercetărilor s-a dispus efectuarea unui nou control fiind delegată unitatea fiscală D.G.F.P. Timiș să efectueze controlul și să întocmească raportul. Sub acest aspect, s-a menționat faptul că s-a avut în vedere faptul ca societatea SC L.P. SRL trebuia să înregistreze în contabilitate factura de achiziție a imobilului în urma adjudecării la licitație și ca urmare a acestei operațiuni urma a achita suma reprezentând TVA aferent prețului. Au fost audiați atât în cursul urmăririi penale cât și de către instanța în calitate de martori angajați ai unităților financiare teritoriale relativ la modalitatea în care au întocmit primul proces verbal de control. Dacă în cursul urmăririi penale în declarațiile acestora s-a consemnat faptul că, (la momentul audierii) revăzând actele prezentate și-au exprimat regretul pentru faptul ca procesul verbal de control nu era riguros și conținea evidente lipsuri, în fata instanței martorii si-au exprimat surpriza despre cele consemnate în declarațiile de la urmărire penală.

Inspectorii din cadrul D.G.F.P. Timiș, au întocmit procesul verbal de control la data de 26 martie 2004 (vol. D.u.p. f. 220-256), act împotriva căruia SC L.P. SRL a formulat contestație, având mai puțină importanță faptul ca inculpatul a redactat cererea, în prezent cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Bihor, contestația făcând obiectul dosarului judecata fiind suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a prezentului dosar penal.

S-a pus problema în speță dacă A.V.A.B. era sau nu instituție plătitoare de TVA și ca urmare dacă evidența contabila a societății SC L.P. SRL era corect întocmita prin evidențierea în contabilitate a procesului verbal de adjudecare și a fisei de licitație, ori era necesar a fi emisa factura de societatea executata silit, iar suma reprezentând TVA trebuia plătită de adjudecatar.

în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000, în vigoare la data respectivă, A.V.A.B. avea obligația de plată a TVA în situația în care emitea factura cu TVA. Această instituție a comunicat procesul verbal de licitație la debitorul executat SC M. SA și a menționat obligativitatea emiterii facturii către adjudecatarul SC L.P. SRL. Administratorul SC M. SA, așa cum a rezultat și din declarația acestuia, a emis factura către SC SC L.P. SRL înscriind pe aceasta factura și TVA de plată, însă nu transmis factura către cumpărător lipsindu-l de posibilitatea de a o înregistra în contabilitate. Cu ocazia controlului efectuat la sediul M. nu a fost găsit decât exemplarul roșu al facturii, fără a se putea stabili unde se afla celelalte doua exemplare, care cu certitudine nu au ajuns la sediul societății SC L.P. SRL, or la contabila acesteia pentru a fi înregistrată în contabilitate dar nici în posesia inculpatului L.I.

Sub aspectul reglementării legale, în O.U.G. nr. 17/2000 se prevede "contribuabilul care înscrie taxa pe valoarea adăugată pe o factură sau pe un document legal aprobat este obligat să achite suma respectivă la bugetul de stat chiar dacă operațiunea în cauză nu este impozabilă potrivit prezentei ordonanțe de urgență". Acest text de lege a fost invocat și în procesul verbal de licitație comunicat de A.V.A.B. debitorului executat. S-a apreciat că nu SC L.P. SRL avea obligația de plata a TVA ci A.V.A.B. sau SC M. SA în calitate de vânzători și care aveau obligația emiterii facturii de vânzare.

Audiat asupra acestui aspect, inculpatul a declarat în cursul procesului penal că "P.M. fiind cumpărător nu datora statului suma menționată cu titlu de TVA, aceasta obligație revenea A.V.A.B.-ului iar P.M. urma a deduce TVA-ul. Pentru acest motiv de altfel acest proces verbal a fost atacat în contencios administrativ. A.V.A.B. de altfel nici nu a emis nici o factura către SC SC L.P. SRL, astfel ca aceasta operațiune de plata ori deducere a TVA era imposibilă.actele societății SC L.P. SRL nu au fost niciodată la mine. P.M., fostă G. a fost determinată sa declare în felul acesta întrucât împotriva ei se începuse urmărirea penala.punctul meu de vedere cu privire la ce se retine în sarcina mea l-am expus pe larg și îl mai arat o data ca eu nu am sfătuit-o pe P.M. sa nu înregistreze în contabilitate operațiunea efectuata, ori sa nu-si plătească datoriile către stat". De altfel indiferent de opinia mea obligația privitoare la plata datoriilor către bugetul de stat este atributul exclusiv al administratorului stabilit prin Lege, mă refer în acest sens atât la Legea contabilității. Legea societăților comerciale cat și Legea privind codul fiscal".

Sub aspectul încadrării juridice dată faptei pentru care a fost cercetat inculpatul L.I., s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta sub forma participației improprii prev de art. 31 alin. (2) C. pen.

Participația improprie a presupus o acțiune de determinare, înlesnire sau ajutare în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoana care comite acea fapta fără vinovăție.

Nu a rezultat din probele administrate în cauză că inculpatul ar fi acționat în vreun fel astfel încât să determine eludarea dispozițiilor legale în materie, respectiv să determine administratorul societății adjudecatare să nu înregistreze în contabilitate factura de vânzare a imobilului vândut la licitația organizata de A.V.A.B., în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

S-a apreciat așadar că, în cauză, sub aspectul laturii obiective, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală sub forma participației improprii, astfel încât a achitat inculpatul pentru această infracțiune în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2004, a incriminat infracțiunea de spălare de bani ca fiind dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârșirea de infracțiuni".

în concret inculpatului L.I. i s-a imputat faptul că a folosit banii obținuți prin comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru cumpărarea unui apartament amplasat în Oradea, str. Costaforu, și pentru alte necesități personale, încercând prin transferuri bancare succesive, să ascundă atât sursa cât și destinația finala a banilor.

în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unui raport de constatare economico-financiară ce a urmărit a se stabili cum au fost folosite cele 10 miliarde de lei virate de B.T. Oradea în contul lui T.I. ca preț de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Oradea B-dul Dacia și care este traseul parcurs de această sumă, cum au fost utilizate disponibilitățile bănești din contul SC N.C. Sânmărtin, inclusiv modul de achitare al apartamentelor și celor două autoturisme achiziționate în numele societății. Concluziile specialiștilor au fost în sensul că suma de 10 miliarde lei reprezentând prețul de vânzare al spațiului comercial din Oradea B-dul Dacia achitată de către B.T., a intrat în contul martorului T.I. la data de 28 august 2002, fiind constituită într-un depozit în lei. Ulterior a urmat o succesiune de operațiuni bancare, suma fiind utilizată de inculpatul L.I. pentru necesități personale, iar prin transferurile bancare succesive acesta a încercat să ascundă atât sursa cât și destinația finală a banilor.

Cu privire la cel de-al doilea obiectiv, s-a reținut în raport că un depozit bancar constituit la B.T. în valoare de 1 miliard de lei, sumă care provine din cele 10 miliarde lei încasată cu titlu de preț de T.I. a fost desființat suma fiind utilizată ca plată în numerar către inculpatul L.I. (147 milioane lei) și suma de 853 milioane lei creditare firmă SC N.C. SRL unde unic asociat și administrator a fost martorul T.I.. S-a mai reținut că numai apartamentul din Oradea str.Costaforu nr. 1 a fost achiziționat cu bani proveniți din cele 10 miliarde lei, autoturismul marca M. fiind cumpărat de inculpatul L.I. cu bani proveniți dintr-o altă afacere care nu face obiectul prezentului dosar.

Audiat fiind cu privire la aceste aspecte inculpatul a declarat: "in ce privește acuzația adusa,aceea ca a-si fi folosit în beneficiul personal suma de 10 miliarde lei obținută din vânzarea imobilului din Oradea . menționez ca am beneficiat de anumite sume, insa ca urmare a relațiilor de familie care existau intre mine și soții T. T.F. este sora mea, ei locuiesc în Huedin, aveau doua fete studente la Oradea. Am plătit din acei bani intretinerea fetelor, taxe ce erau necesare . Am efectuat de asemenea plați cu privire la un imobil ce aparținea soților T. și care se afla în Oradea str.I. C.Bratianu, nr. 12.cu privire la faptul ca mi se imputa prin diferite operațiuni bancare as fi încercat sa ascund atat destinația banilor cat și sursa lor, menționez faptul ca acest lucru este evident neadevarat intrucat daca s-ar fi dorit ascunderea banilor, nu s-ar fi făcut operațiuni bancare licite. în fond aceste operațiuni bancare au fost transparente, banii au fost transferați dintr-un cont în altul. Nici o plata nu s-a făcut cu bani cash. Eu nu am cumpărat pentru mine personal nici un bun. Banii i-am folosit asa cum am arătat pentru fetele lor și nu am cumpărat nici un bun personal. Daca as fi vrut sa fac acest lucru as fi putut fara probleme pentru ca puteam sa-i cer bani surorii mele. Câteodată banii au fost ridicați de T.l., insa toate aceste operațiuni au fost făcute în scopul pe care l-am arătat anterior. Cheltuielile au vizat intretinerea fiicelor familiei T. și lucrările de construcție efectuate la imobilul proprietate personala a soților T. ".

Aceste declarații s-au coroborat cu celelalte probe administrate respectiv declarația data în fața instanței de T.F.a care a aratat că:"Nu cunosc ca fratele meu sa-si fi cumpărat bunuri personale din acești bani"(s.n.: cu referire la bani obținuți de SC L.P. SRL, din vânzarea imobilului adjudecat de la A.V.A.B.) și nu am promis nici o suma de bani fratelui meu, nici el nu mi-a pretins nici o suma de bani pentru ca ne-a ajutat în vinzarea spațiului". Martorul P.V. a declarat, de asemenea, "L.I. nu a profitat cu nimic din aceasta afacere".

Așa cum s-a arătat, în cursul urmăririi penale a fost dispusă efectuarea unui raport de constatare economico-financiară având ca obiective: - cum au fost folosite cele 10 miliarde de lei virate de B.T. Oradea în contul lui T.I. ca preț de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Oradea B-dul Dacia și care este traseul parcurs de această sumă;- cum au fost utilizate disponibilitățile bănești din contul SC N.C. Sânmărtin, inclusiv modul de achitare al apartamentelor și celor două autoturisme achiziționate în numele societății.

Cu privire la cel de-al doilea obiectiv, s-a reținut în raport că un depozit bancar constituit la B.T. în valoare de 1 miliard de lei, sumă care provine din cele 10 miliarde lei încasată cu titlu de preț de T.I. a fost desființat suma fiind utilizată ca plată în numerar către inculpatul L.I. (147 milioane lei) și suma de 853 milioane lei creditare firmă SC N.C. SRL unde unic asociat și administrator a fost martorul T.I. S-a mai reținut că numai apartamentul din Oradea str. Costaforu a fost achiziționat cu bani proveniți din cele 10 miliarde lei, autoturismul marca M. fiind cumpărat de inculpatul L.I. cu bani proveniți dintr-o altă afacere care nu face obiectul prezentului dosar.

Din documentele contabile ale SC N. SRL și actele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar a rezultat că din 31 martie 2003 a fost autentificat la B.N.P. - V.C. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în localitatea Oradea, str. Gheoghe Costaforu, jud Bihor înscris în CF individual Oradea și CF colectiv Oradea, intervenit între SC A.U.N.I.T.A. SA jud Timiș prin reprezentant legal S.C.N. și SC N. SRL prin reprezentant legal T.I., prețul vânzării fiind de 852.360.000 lei inclusiv TVA, prețul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare a emis factura fiscală din 27 martie 2003 din care rezultă că prețul de vânzare a fost de 716.268.908 lei din care valoarea TVA a fost de 13.609.109 lei

S-a susținut faptul că în realitate inculpatul a folosit suma obținută din vânzarea spațiului din Oradea B-dul Dacia către B.T., pentru a achiziționa acest spațiu folosind firma cumnatului sau ca paravan.

Aceste susțineri nu au fost dovedite în cauză. înscrisurile depuse la dosar a demonstrat faptul că prețul de 852.360.000 lei plătit de SC N. SRL pentru achiziționarea spațiului în discuție provine din contul personal al martorului T.I., care a creditat firma, cont alimentat ca urmare a vânzării de către soții T. a spațiului dobândit prin cumpărare de la SC L.P. SRL și revândut B.T.

Potrivit textului art. 23 lit. c) din lege infracțiunea de spălare de bani constă în dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. Contrar celor susținute în actul de sesizare a instanței, inculpatul personal nu a dobândit vreun bun ca urmare a săvârșirii vreunei infracțiuni sau care a provenit din săvârșirea vreunei astfel de fapte, în speță bani, a căror destinație să o ascundă.

S-a pus problema în cauză relativ la împrejurarea că la data săvârșirii faptei Legea care a incriminat infracțiunea în forma art. 23 lit. c) nu era în vigoare, întrucât faptele au fost săvârșite anterior respectiv mai înainte de luna decembrie a anului 2002. S-a arătat astfel că, în reglementarea în vigoare la data săvârșirii faptelor, constituie infracțiunea de spălare a banilor fapta de schimbarea sau transferul de valori, cunoscând ca acestea provin din una din următoarele infracțiuni: traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor și munițiilor în forma agravanta; nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;nerespectarea regimului materiilor explozive;falsificarea de monede sau de alte valori;proxenetismul; contrabanda; șantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înșelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasa; furtul și tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite în tarile lor; comerțul cu țesuturi și organe umane; infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatoarelor; infracțiunile săvârșite cu cărți de credit; infracțiunile săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori; nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și de reziduuri; nerespectarea dispozițiilor privind jocurile de noroc, iar inculpatul nu a fost cercetat pentru niciuna dintre aceste fapte.

Infracțiunea de spălare a banilor se consuma în momentul în care făptuitorul dobândește, deține sau folosește bunurile provenite din săvârșirea unei infracțiuni indiferent de momentul în care s-a consumat infracțiunea din care provin bunurile. Astfel, dacă am retine în sarcina inculpatului săvârșirea unei astfel de infracțiuni,aceasta era incriminata la data la care a fost cumpărat apartamentul din Oradea str.Costaforu.

în fine, s-a reținut că inculpatului L.I. nu i se poate imputa săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, întrucât niciuna dintre probele administrate nu au condus la concluzia ca inculpatul a dobândit în nume propriu suma de bani necesară achiziționării unui apartament,din săvârșirea unei infracțiuni și apoi a ascuns destinația banilor cumpărând bunul imobil prin intermediul societății cumnatului sau T.I.

Relativ la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. pentru care a fost cercetat și trimis în judecată inculpatul instanța a reținut următoarele:

Existența grupului de infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul asigură protecția relațiilor sociale privitoare la normala evoluție a relațiilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se prin intermediul dispoziției normei juridice penale o anumită conduită funcționarilor sau în alte cazuri oricărei persoane care prin acțiunea sa poate periclita aceste relații sociale.

în textul art. 248 C. pen. este incriminată infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constând în fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor de serviciu cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Sub aspectul laturii obiective fapta se săvârșește numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care funcționarul era îndreptățit să procedeze. Elementul material a constat într-o acțiune ori o inacțiune. Astfel, autorul nu îndeplinește actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru, ori dimpotrivă îl realizează dar în mod necorespunzător.

Urmarea faptei este individualizată de lege în forma a două situații alternative: producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unei unități dintre cele prev de art. 145 C. pen. sau cauzarea unei pagube avutului acesteia. în literatura de specialitate noțiunea de "tulburare însemnată" a fost definitivă ca fiind o afectare importantă a relațiilor de serviciu din unitate, caz în care activitatea unității se resimte serios în urma săvârșirii faptei.

Sub aspectul laturii subiective autorul săvârșește fapta "cu știință", adică cu intenție directă, ceea ce a implicat cunoașterea de către funcționar a împrejurării că acțiunea sau inacțiunea sa sunt rezultatul competenței sale de serviciu, pe care o exercită, însă, necorespunzător.

în concret, prin actul de sesizare a instanței s-a imputat inculpatului L.I. săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Una dintre infracțiuni a constat în aceea că inculpatul L.I. în calitatea sa de director general adjunct D.G.F.P. Bihor fiind însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal a aprobat avizele de rambursare din 8 noiembrie 2002 și din 23 aprilie 2003, în condițiile în care operațiunile pentru care au fost formulate cererile de rambursare în numele societății N.C. SRL Sânmărtin au fost efectuate de el personal și în propriul său beneficiu, prejudiciind în acest mod Statul Român cu suma totală de 273.291.135 lei.

Cea de a doua infracțiune a constat în aceea că a avizat favorabil procesul verbal încheiat în 05 martie 2003 de D.C.F. Bihor, în condițiile în care lucrările de construcții pentru care a fost formulată cererea de restituire în numele martorului T.I. în baza unor documente justificative nereale, au fost efectuate în propriul său beneficiu, prejudiciind în acest mod Statul român cu suma de 301.161.984 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice.

Analizând materialul probator administrat în cauză, cu mențiunea că probele se limitează la cele strânse cu respectarea legalității, instanța a reținut că în afara unor declarații de martori care nu au fost consecvenți nicio altă probă administrată în cauză nu este de natură a înlătura prezumția de nevinovăție, dubiul profitând inculpatului.

S-a susținut în actul de sesizare faptul că inculpatul a acționat în scopul obținerii controlului asupra unei societăți comerciale, prin intermediul unui interpus, urmând ca această societate să fie folosită pe post de paravan pentru cumpărarea unor bunuri de mare valoare. Apoi firma a trebuit să se adreseze finanțelor publice și să solicite rambursarea TVA-ului. Astfel s-a reținut în continuare că inculpatul a achiziționat prin intermediul societății comerciale SC N. SRL Sânmărtin un apartament situat în Oradea strada Costaforu nr. 1, jud Bihor și un autoturism marca M., ulterior vândut în 10 iulie 2004 către fiul inculpatului L.D., la un preț mult subevaluat conform facturii din 10 iulie 2004, de 154.700.000 lei care de altfel nu a fost achitat.

Sub aspect probator s-a invocat procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol XI f. 268-303); declarații martori (vol. XI f. 304-334); adresa A.F.P.C. către D.C.F. nr. 3012 din 16 aprilie 2003, repartizată de inculpat; avizele de rambursare TVA aprobate de către inculpatul L.I. (vol XI f. 163-167); documentele SC N.C. SRL (vol XI f. 104-149); ordinul de plată din 06 mai 2003 (vol XI f. 189); documentele contabile ale SC N.C. SRL Oradea ridicate cu dovada din 31 ianuarie 2005 (vol.XI f. 171-201); raportul de constatare economico-financiară efectuat de specialiștii PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE Oradea.

Astfel cum s-a arătat mai sus, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice au fost lipsite de valoare probantă, pentru motivele acolo expuse.

Din documentele contabile ale SC N. SRL și actele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar a rezultat că în data de 31 martie 2003 a fost autentificat la B.N.P. - V.C. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în localitatea Oradea, str. Gheoghe Costaforu înscris în CF individual Oradea și CF colectiv Oradea, intervenit între SC A.U.N.I.T.A. SA jud Timiș prin reprezentant legal S.C.N. și SC N. SRL prin reprezentant legal T.I., prețul vânzării fiind de 852.360.000 lei inclusiv TVA, prețul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare a emis factura fiscală din 27 martie 2003 din care rezultă că prețul de vânzare a fost de 716.268.908 lei din care valoarea TVA a fost de 13.609.109 lei.

Aceeași societate comercială SC N. SRL a achiziționat un autoturism marca M., despre care s-a susținut în actul de sesizare că ar fi aparținut în realitate inculpatului. Se ajunge la această concluzie ca urmare a faptului că autoturismul a fost găsit cu ocazia perchezițiilor în garajul imobilului în care locuia inculpatul, era înmatriculat cu număr personalizat, precum și ca urmare a faptului că în cursul cercetărilor penale (anul 2004) T.I. a cesionat părțile sociale ale SC N. SRL fiului inculpatului L.I. Aceste fapte au fost prezumții simple care nu pot conduce la stabilirea vinovăției inculpatului în adoptarea unei hotărâri infracționale de a se substitui administratorului societății N. (cumnatul său) și de a achiziționa bunuri în numele societății în scopul recuperării contravalorii TVA.

Tot astfel declarațiile martorilor audiați H.I. - care a dispus desemnarea echipei ce urma să efectueze controlul la SC N. SRL și din ale cărui declarații nu rezultă implicarea inculpatului în activitatea societății controlate - S.C. - prieten al inculpatului care l-a sprijinit pe acesta în demersul de a achiziționa autoturismul M. pentru societatea cumnatului său, nu sunt relevante sub acest aspect.

Pe parcursul cercetărilor martorii T.I. și G.I. au revenit parțial asupra declarațiilor fără o justificare plauzibilă. Astfel dacă inițial atât T.I. cât și G.I. nu vorbesc despre o implicare a inculpatului în achiziționarea de către societate a bunurilor amintite care să depășească sprijinul pe care în mod normal îl putea acorda familiei, ulterior aceștia revin asupra declarațiilor incriminându-l pe inculpat. Martorii (în afara martorului T. care în declarațiile sale nu a putut furniza date care să contureze o stare de fapt reală) nu s-au prezentat în fața instanței de judecată astfel încât a aceștia nu au putut fi audiați nemijlocit. Pentru a da relevanță declarațiilor martorilor din cursul urmării penale acestea nu trebuie să creeze dubiu ci trebuie să contureze o stare de fapt care să demonstreze vinovăția inculpatului. S-a apreciat că nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul a acționat în numele societății comerciale al cărei administrator unic era T.I. în scopul de a achiziționa bunuri care în realitate îi aparțineau.

Activitatea inculpatului nu a fost, de altfel, calificată ca infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția cel puțin în privința achiziționării bunului mobil, ci s-a considerat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Tot astfel, s-a apreciat că probele administrate au condus la concluzia că imobilul din Oradea situat în IC Brătianu, jud Bihor aparținea în realitate inculpatului, astfel încât acesta este în realitate beneficiarul lucrărilor de amenajare și beneficiarul restituirilor de TVA.

S-a menționat în rechizitoriu faptul că la data de 18 decembrie 2002 s-a înregistrat la D.G.F.P. Bihor și din 8 ianuarie 2003 la D.C.F., cererea formulată de solicitantul T.I., prin care acesta solicita restituirea sumei de 318.740.355 lei în baza prevederilor art. 70 din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002, aprobate prin H.G. nr. 598/2002 pentru construcția de locuințe. Se menționează că, în cazul cererilor de restituire de TVA formulate de persoanele fizice aprobarea cererii se făcea în urma unui control efectuat de inspectori din cadrul Direcției de Control Fiscal, având ca bază legală Legea nr. 345/2002 și Ordinul M.F. nr. 1009/2002, care avea ca perioadă de aplicabilitate și valabilitate 31 mai 2002-31 decembrie 2002, cu referire la acele construcții nefinalizate până la data de 31 mai 2002 și începute înainte de această dată. Pentru susținerea cererii la dosarul constituit în acest sens au fost depuse un număr de 4 facturi emise de SC S.P.I.E. SRL Oradea, în valoare totală de 1.600.000.000 lei și o factură emisă de SC R.T. SRL în valoare de 396.323.057 lei cât și alte documente justificative. în fine s-a arătat că inculpatul a rezoluționat cererea repartizată D.C.F.,că s-au efectuat două controale la societățile respective rezultatul fiind consemnat într-un proces-verbal din 5 martie 2003, document vizat de inculpat și semnat de martorul T.I. S-a precizat că martorul nu și-a însușit cererea formulată în numele său și a menționat în declarațiile sale că a semnat procesul verbal la solicitarea telefonică a unei angajate a D.G.F., că nu are cunoștință despre destinația pe care a primit-o suma de aproximativ 300.000.000 lei, întrucât nu știe când au fost virați banii de către Trezorerie și nici nu a transferat banii în alt cont. Raportul de constatare din 30 martie 2005 a concluzionat că suma de 318.740.355 lei reprezentând restituire de T.V.A. a fost virată în contul personal de disponibil în lei al martorului T.I. de la B.T., cont din care a fost alimentat apoi cardul inculpatului L. cu suma totală de 76.000.000 lei, aspecte cu privire la care se concluzionează că suma reprezentând taxă pe valoarea adăugată încasată necuvenit și virată în contul personal al lui T.I. deschis la B.T. Oradea în cuantum de 301.161.984 lei a fost obținută urmare a activității infracționale a inculpatului L.I., activitate care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Instanța a constatat că niciuna dintre stările de fapt anterior expuse nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. Chiar dacă s-ar fi reținut în ceea ce privește ce-a de a doua stare de fapt prezentată o tulburare în bunul mers al unității fiscale, determinată de faptul că cererea de rambursare de T.V.A. nu a fost formulată de adevăratul titular și implicit beneficiar al sumelor plătite de stat cu titlu de T.V.A. la care de altfel o persoană fizică avea dreptul în condițiile legii,aceasta nu poate fi calificată însemnată în sensul legii penale, întrucât pentru a fi realizată latura obiectivă a infracțiunii analizate, tulburarea trebuie să reprezinte o atingere de o anumită gravitate sau proporție adusă în mod efectiv ritmului normal de desfășurare a activității unității, împiedicare reală, efectivă și determinabilă aspect care însă nu rezultă din probele administrate în cauză. S-a susținut că raporturile de audit financiar ar demonstra aceste aspecte însă instanța nu împărtășește acest punct de vedere întrucât din studiul rapoartelor rezultă cu totul alte aspecte decât cele evidențiate în actul de acuzare. Neregulile identificate de auditori au vizat întârzieri în soluționarea cererilor depășindu-se termenul de 30 de zile,lipsa de comunicare cu D.C.F., lipsa datei de înregistrare și a numerelor de înregistrare pe documentele întocmite, lipsa unei colaborări eficiente în unele cazuri cu Direcția de Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului și D.C.F. din cadrul D.G.F.P. Bihor, lipsa unei informări periodice relativ la modificările legislative, activitatea deficitar organizată, lipsa unei supravegheri a perfecționării activității profesionale în condițiile lipsei de experiență a personalului. Au fost evidențiate și aspecte relativ la anumiți agenți economici ale căror cereri ai fost soluționate în perioade scurte de 1-5 zile și care nu fac obiectul cauzei de față. Raportul de audit intern pentru anul 2003 efectuat ca urmare a controlului efectuat la A.F.P. a municipiului Oradea și a comunelor din circumscripție a relevat faptul că la nivelul unităților fiscale auditate au fost înregistrate 2.950 de cereri de rambursare de T.V.A. din care un procent de 23% au fost soluționate în termen iar 77% cu depășirea termenului.

Concluzionând, înscrisurile depuse la dosar au demonstrat că activitatea unităților A.F.P. din subordinea DGF-D.C.F. Bihor a avut în genere de suferit datorită unei organizări deficitare și nu s-a dovedit în speță faptul că neregulile constatate au legătură cu presupusa activitate infracțională a inculpatului L.I.

Pentru aceste motive instanța a achitat inculpatul L.I. în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la pct 5 și 6 rechizitoriu).

Sub aspectul laturii civile instanța a respins pretențiile civile cuantificate la valoarea de 301.161.984 lei reprezentând T.V.A., formulate de Direcția Finanțelor Publice Bihor în calitate de reprezentant al A.N.A.F. pentru Statul Român.

Potrivit art. 254 C. pen. infracțiunea de luare de mită este fapta funcționarului care, pentru a-și încălca îndatoririle de serviciu, primește, pretinde foloase materiale ori acceptă posibilitatea de îmbogățire.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a realizat prin modalități normative alternative respectiv primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespingerea unor promisiuni toate privitoare la foloase injuste.

Elementul material al infracțiunii s-a realizat întotdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare. De asemenea, folosul nelegal poate fi remis funcționarului înainte sau după încălcarea după acesta a îndatoririlor de serviciu,cu mențiunea care este în același timp o cerință esențială a conținutului infracțiunii,că primirea folosului ulterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu trebuie să fie precedată de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la un folos material dobândit de funcționar pentru sine sau pentru altul. Infracțiunea subzistă chiar dacă folosul pretins sau promis făptuitorului nu i se mai remite efectiv, tot astfel dacă folosul injust este primit sau pretins prin intermediar.

în concret inculpatului i s-a imputat faptul că, în calitate de director general al D.G.F.P. Bihor, în cursul anului 2003, a solicitat și primit foloase materiale necuvenite în sumă de 349.543.468 lei de la martorul P.J., constând în plata materialelor de construcție ridicate de la SC E. SA Oradea cu scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul aprobării unor reeșalonări ale obligațiilor fiscale și restituirii de accize către societățile comerciale administrate de denunțător, faptă care s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000. în actul de sesizare au fost indicate ca probe în susținerea vinovăției inculpatului autodenunțul și declarațiile martorului P.J. existente în volumul V al dup la f. 1-4, 173-196; procesul-verbal din 22 martie 2004, încheiat la sediul SC P.S.C. SRL și SC C.P.C. SRL Nojrod (existente în volumul vol V f.7-9); documentele ridicate de la cele două societăți( existente în volumul vol V f.16-77), proces-verbal din 31 martie 2004 privind efectuarea unor verificări la SC J.P.F.C. SA (existente în volumul vol.V f.78-80); documentele ridicate de la SC J.P.F.C. SA (existente în volumul vol V f.81-106);comunicarea D.G.F.P. Bihor privind evidența controalelor fiscale efectuate la societățile conduse de martorul P.J. (existente în volumul vol V f.116); proces verbal din 28 ianuarie 2005 la SC J.P.F.C. SA (existente în volumul vol V f. 117); proces verbal din 27 ianuarie 2005 la SC E. SA Oradea (existente în volumul vol V f. 123-160); procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (existente în volumul vol V f. 161-172); declarații martori T.I., B.C., S.A.,F.D., J.A.D.D., M.M., P.D.R., L.D., B.I.E., H.I. (existente în volumul vol V f. 197-256); raport privind rezultatul inspecției fiscale la SC P.S.C. SRL Nojrod din 29 ianuarie 2004 (existente în volumul vol VI f.9-18); adresa nr. 70500 din 29 ianuarie 2004 a D.G.F.P. Bihor (existente în volumul vol VI f.4), convenția nr. 106 din 24 iunie 2003 de eșalonare semnată de inculpat (existente în volumul vol VI f.70-71); cerere și aviz de restituire din 18 martie 2003, semnate de inculpat (existente în volumul vol VI f.79,89), cerere și aviz de restituire din 27 iunie 2003, semnate de inculpat (existente în volumul vol VI f.123,135); cerere de reeșalonare formulată de către martorul P.J. (existente în volumul vol VI f.149-150); comunicare de aprobare a eșalonării la plată (existente în volumul vol VI f.153); raportul de audit intern al D.G.F.P. (existent în volumul vol VII).

în cursul cercetării judecătorești au fost audiați alături de inculpat și martorul denunțător P.J., precum și martorii T.I., B.C., S.A., F.D., J.A.D.D., M.M., P.D.R., L.D., B.I.E., H.I.

în cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorului din 7 iunie 2004 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, faptă prev de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 și 7 din legea 78/2000, considerându-se că nu a existat din partea acestuia o acțiune de pretindere a unor foloase sub nicio formă, că deși inculpatului i s-au oferit materiale de construcții în valoare de 50-60 de milioane, acestea nu au nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia. Această soluție a fost infirmată prin rezoluția din data de 11 noiembrie 2004.

Pe parcursul cercetărilor ulterioare martorul denunțător P.J. a dat declarații contradictorii. Dacă în primele declarații martorul a arătat că în perioada anilor 2000-2001, la SC J.P.F.C. SA Sucuiuș s-au acumulat mai multe datorii către bugetul de stat, constând în taxă pe valoarea adăugată și majorări de întârziere, în cuantum de 4.0479.380.323 lei, existând posibilitatea ca D.G.F.P. să promoveze în instanță o acțiune prin care să se declanșeze falimentul societății,iar soluția cea mai favorabilă pentru firma martorului era aceea a obținerii unei reeșalonări a datoriei situație în care trebuia plătiră numai dobânda,în condițiile în care activitatea de producție s-ar fi desfășurat în continuare, într-o altă declarație, martorul a afirmat că inculpatul i-a promis ajutorul în reeșalonarea datoriilor pe care firmele sale le aveau către bugetul de stat cât și în urgentarea controlului.

Cu privire la acest aspect s-a reținut în rechizitoriu că inculpatul a rezoluționat și repartizat cererea eșalonare depusă de SC J.P.F.C. SA, mai mult a făcut parte din comisia de analiză și soluționare constituită la nivelul D.G.F.P. Bihor, fiind aprobată eșalonarea la plată a T.V.A. în sumă de 1.872.075.933 lei și a majorărilor de întârziere aferente T.V.A. în sumă de 300.756.239 lei, pe o perioadă de 5 ani cu o perioadă de grație de 6 luni. Tot astfel, inculpatul a semnat în calitatea pe care o avea convenția numărul 106 din 24 iulie 2003 încheiată între D.G.F.P. Bihor și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid privind acordarea eșalonării la plată pe o perioadă de 24 de luni a sumei de 475.236.608 lei.

Martorul denunțător P.J. a revenit asupra declarațiilor sale, arătând în 13 ianuarie 2005, că inculpatul i-a plătit suma de 120 mil. lei pe care i-a păstrat asupra sa ca restituire avans creditare firmă. Cu privire la aceste aspecte în rechizitoriu s-a susținut că această declarație nu este conformă cu realitatea fiind contrazisă de celelalte declarații luate în cauză martorului denunțător, martorului T.I., martorilor P.D.R. și C.D.

în cursul judecății martorul a fost audiat nemijlocit de instanță, iar poziția sa a fost aceeași respectiv a arătat că în realitate relațiile sale cu inculpatul sunt de prietenie, că nu l-a favorizat pe acesta în nici un fel, că a oferit servicii de cazare clubului sportiv într-o perioadă de iarnă când nu avea activitate, iar faptul că societatea respectivă nu a achitat prestarea de servicii hoteliere nu o impută inculpatului, de altfel aceasta a și intrat în procedura falimentului. Martorul a mai arătat că în cursul urmăririi penale a fost supus presiunilor de organele de anchetă, că i s-a cerut să declare în scopul de a-l incrimina pe inculpat sub amenințarea propriei incriminări pentru dare de mită, precum și că ulterior scrierii denunțului a învederat procurorului ca ceea ce a scris a fost rezultatul presiunilor și a menționat că a primit de la inculpat toți banii pe care acesta îi datora mai înainte de se începe cercetările și de a fi audiat, aspect cu privire la care a menționat că nu a fost întrebat inițial. în ceea ce privește aspectul menționat, în declarația dată în fața instanței martorul a declarat: "referitor la seara în care am dat autodenunțul, menționez ca organele de Politie m-au întrebat daca știu ca inculpatul este plecat din tara. Știam acest lucru, mi-au comunicat ca nu se mai întoarce. Modul cum am fost dus la sediul PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE a sunat a amenințare. O mașina de Politie a venit cu girofarul la mine acasă în Nojrod, o alta s-a dus la hotel sa ma caute, nici nu mai știam ce sa cred, ce se întâmplase. Știam ca nu făcusem nimic care sa atragă arestarea mea." Presiunea exercitată asupra martorului a fost evidenta, acesta nu a fost lăsat sa declare liber.

Declarațiile martorului denunțător nu au putut fi însă privite și analizate singular, ci în contextul celorlalte probe administrate în cauză.

Pe de o parte s-a analizat dacă din probele administrate în cauza rezultă că inculpatul a pretins martorului servicii în scopul de a-l ajuta în soluționarea unor cereri de reeșalonare a datoriilor fiscale, iar pe de altă parte dacă probele demonstrează că inculpatul a acționat astfel încât să îl favorizeze pe martor sau firmele acestuia.

Inculpatul a afirmat în declarațiile sale că niciodată nu a consumat servicii de restaurant și/ sau hoteliere de la societățile martorului P.J., fără să le achite, cu excepția situațiilor în care era invitat de el la masă și, așa cum a arătat și martorul în declarațiile sale, dat fiind statutul de invitat al inculpatului, plata mesei o suporta martorul. Nici inculpatul și nici martorul nu au negat că se cunosc dar au arătat că au o relație veche de prietenie care nu a avut de a face cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului.

Susținerea procurorului potrivit căreia inculpatul ar fi primit mita sub forma de servicii de restaurant și hoteliere de la firmele martorului P.J., este contrazisa de declarațiile martorului F.D. directorul general al complexului Prezident potrivit cărora: "relațiile dintre mine și inculpat se reduc la relația director hotel-client. Nu pot sa-mi amintesc daca au existat situații în care sa se fi organizat mese festive și acestea sa nu fi fost achitate. Noi, în mod obișnuit, organizam mese festive și creăm facilitați clienților. Nu pot sa spun daca l-am favorizat mai mult pe inculpatul L.. Nu cunosc exact care erau relațiile intre d-l P. și L. Știu ca se cunoșteau. Nu am acționat insa niciodată din teama sau datorita vreunei situații de stres iritante în legătura cu aceasta relație dintre P. și L. Menționez ca d-l P. era prorpietarul hotelului și daca avea invitați consumația se trecea în contul d-lui. Este posibil ca și în relația cu inculpatul L. sa se fi întâmplat la fel, respectiv daca l-a invitat sa suporte consumația. Eu nu stiu sa fi fost o situația în care sa fi rămas neachitata o consumație a inculpatului L. Eu imi amintesc ca d-l L., zis P., a organizat doua mese festive, dintre care una pe terasa; cred ca au fost 25-30 de persoane. Știu ca o parte din consumație, carne, whisky a fost adusa de inculpatul L.I., restaurantul a contribuit cu servirea, cu prepararea fripturilor, completarea meniului cu garnituri, cu cafea, bere, sucuri, apa,mai stiu ca L. a organizat și petrecerea zilei sale de nume, dar aceasta a fost mal restrânsă;la petrecerea de ziua numelui nu imi amintesc ca L. sa fi adus produse personale pentru a fi preparate în unitate, și s-a achitat în numerar consumația, și cred ca s-ar fi achitat numerar, pentru ca altfel ar fi trebuit sa întocmesc o nota de plata".

în același sens au fost și declarațiile Martorul P.J. care a arătat că: "Revenind la petrecerile organizate pe terasa complexului Prezident arat ca astfel de petreceri nu am organizat numai pt d-l L., organizam în mod obișnuit nunti, botezuri sau onomastici ori zile de naștere, si, în mod obișnuit permiteam oamenilor sa aducă carnea sau băutura, unora chiar și sucurile.nici una din petrecerile organizate de d-l L. nu a fost secreta; niciodată când d-l L. a organizat petreceri, hotelul nu a fost închis; niciodată șeful de unitate nu m-a sesizat referitor la neplata unor servicii de către d-l L., nu a existat o înțelegere intre mine și d-l L. referitoare la neplata de către acesta a serviciilor oferite de complex.daca insa îl invitam pentru ca ne întâlneam în curtea hotelului, era de la sine interes ca nu il interesa plata pt ca era invitația mea.relativ la ceea ce se susține, legat de împrejurarea ca as fi făcut aceste servicii inculpatului L. pt ca d-lui m-ar fi putut ajuta în aprobarea unor cereri de reesalonare de plata a T.V.A. către bugetul de stat, arat ca aceste lucruri nu sunt adevărate. Mai mult, înainte de a se incepe cercetările, firmele mele au fost verificate de mal multe ori. în urma unui control chiar am ieșit destul de prost, pentru ca trebuia sa plătesc o diferența de 1 miliard și ceva de lei vechi, cu titlu de T.V.A. și majorări de întârziere. Afirm ca nu exista legături intre petrecerile organizate la Prezident și cererile de reeșalonare de plata pe care le-am făcut, pentru ca nu puteam plați sumele întregi"

în declarația sa în fata instanței de judecată, martorul P.J. a relatat cum s-au petrecut lucrurile în ceea ce privește cazarea echipei de fotbal: "Este adevărat ca d-l L., la un moment dat, mi-a cerut sa cazez echipa de fotbal a clubului FC L. SRL Oradea. Am făcut acest lucru dar în nici un caz în considerarea calității inculpatului de director la D.G.F.P., dovada că am acționat în judecată societatea respectiva pentru a-mi recupera banii. Este la fel de adevărat ca nu au fost achitate de către club întregile sume, reprezentând cazarea fotbaliștilor. Faptul că nu i-am recuperat se datorează falimentului societății respective.referitor la cazarea fotbaliștilor este adevărat ca a fost o discuție intre mine și inculpat. Era perioada de iarna cand hotelul era gol. Nu pot preciza daca d-lui m-a rugat sa-i cazez pe fotbaliști sau eu l-am rugat sa aducă clubul la hotel, cert este ca l-am rugat sa mă ajute sa recuperez banii".

în ceea ce privește acuzația adusă inculpatului relativ la faptul că a cerut martorului să plătească pentru el materiale de construcții pe care acesta le-a folosit apoi la renovarea casei sale din Oradea IC Bratianu și aceasta s-a dovedit neadevărată.

A rezultat din probele administrate că toate materialele achiziționate de inculpat pentru martorul T.I., de la SC E.C. SRL, prin intermediul societăților martorului P.J., au fost plătite în integralitate de T.I., cuantumul sumei ridicându-se la 120.000.000 lei care a reprezentat valoarea reală a materialelor de construcție ridicate de martorul T.I. prin intermediul societăților patronate de P.J. de la SC E.C. SRL, și care, așa cum rezulta din probe, a și fost facturata și plătită în integralitate de către martorul T.. De menționat este faptul ca suma de 349.543.468 lei precizata în rechizitoriu constituie totalul pretinselor servicii de care ar fi beneficiat inculpatul din partea martorului P.J.

Relativ la susținerea procurorului cum că inculpatul a avut posibilitatea de a plăti direct furnizorului și nu trebuia să apeleze la martorul P.J. în scopul facturării pe firmele sale și a plății materialelor de construcție inculpatul s-a apărat arătând ca a avut o asemenea înțelegere cu martorul, întrucât societățile martorului P.J. având în obiectul de activitate construcții și desfășurând în acest sens activități extrem de mari, puteau sa achiziționeze materialele la preturi mult mai favorabile decât ar fi fost practicate daca materialele erau luate de o persoane fizica și că a apelat la aceasta modalitate pentru a-l ajuta pe cumnatul sau, T.I. să achiziționeze materiale la preturi mult mai bune.

Apărarea inculpatului a fost pertinentă și justificată și urmează a nu fi înlăturată de instanța întrucât nicio altă probă nu demonstrează contrariul.

Martorul P.J. a declarat la un moment dat "s-au purtat niște discuții referitoare la faptul ca eu as fi plătit pentru L.I. materiale de construcții pe care cumnatul sau le-a ridicat de la SC E.C. SRL. Eu am plătit materialele de construcție pentru T.I. Am ridicat materialele le-a facturat, dar am primit acei bani de la T.I., la aproximativ 4 luni de la momentul ridicării acestora de la SC E.C. SRL." iar referitor la plata de către T.I., către societățile sale, a contravalori materialelor de construcție, "împrejurarea ca nu am arătat în declarațiile anterioare despre aceasta plata făcuta de T., arat ca nu am fost întrebat. Cel mai mult în declarații s-a insistat asupra rambursărilor de T.V.A. de care eu insa nu am beneficiat pentru ca nu am formulat astfel de cereri".

în declarația sa din 13 ianuarie 2005 (vol V d.u.p.fila 173-186), același martor arată " în cursul lunii februarie 2004 am avut o discuție cu L. în legătură cu faptul că sumele de plată în contul materialelor ridicate de el sunt prea mari, iar acesta mi-a spus ca îmi va plăti. în aceeași zi mi-a predat personal 120.000.000 leu bani pe care i-am păstrat asupra mea. Banii au fost operați în contabilitate. în contabilitatea firmei se regăsește înregistrarea, precum și chitanța de plată. Cu ocazia plații, L. mi-a spus ca după factura va veni cumnatul sau T. Fiind întrebat în legătura cu motivele pentru care nu am arătat în autodenunț aceasta împrejurare, referitoare la plata sumei de 120.000.000 lei de către L., în cursul lunii februarie 2004, și nici cu ocazia declarației data în data de 24 martie 2004, 16 aprilie 2004, respectiv cu ocazia confruntării din data de 16 aprilie 2004, arat ca nu am făcut referire la acest fapt pentru ca nu am fost întrebat și nu am considerat important deoarece suma fusese plătită, iar facturile fuseseră ridicate de T.I.".

Declarațiile inculpatului și ale martorului denunțător P.J., în sensul că, materialele în cauză au fost plătite în integralitate și firmele achizitoare și-au înregistrat în contabilitate operațiunea s-au coroborat și cu declarațiile martorilor P.D., L.D., M.M., J.A.D.,V.G., B.C., S.A.

Astfel, martorul P.D.R., care a avut calitatea de angajat la una din societățile martorului P.J. și a avut în atribuțiuni emiterea de facturi și chitanțe, a declarat: "precizez ca P.J. mi-a solicitat sa întocmesc facturi pe numele unei persoane fizice T.I. P.J. mi-a dat lista cu materialele ce urmau a fi menționate în facturi. îmi aduc aminte ca am emis și chitanțe. D-l T.I. a venit personal și a luat facturile și chitanțele. Nu-l cunosc pe L. decât din presa. Nu s-a purtat nici o discuție în care sa se fi amintit numele d-lui L. Facturile se emit în 3 exemplare, un exemplar i l-am dat lui T., unul a rămas la cotor, și unul i l-am dat contabilului sau lui P.J." (dosar instanța fila 292). în același sens este și declarația martorei L.D., economista, angajata în calitate de contabil la societățile martorului P.J. Aceasta declara ca ".erau facturi emise, nu îmi amintesc în ce data, pe care eu le-am primit mai târziu, dar le-am înregistrat în contabilitate pentru ca le-am primit înainte de 25 ale lunii, când trebuia sa depun decontul de T.V.A." Am dat o declarație relativa la emiterea unor facturi și modalitatea de în care le-am înregistrat în contabilitate. Declarația dată în fața procurorului respectiv, declarația olografa, mi-a fost dictata. Nu au cunoscut dacă acele facturi reprezentau materiale de construcții pentru un imobil al d-lui L. Nu-l cunosc pe T.I. Pe inculpat l-am văzut prima data la București, la PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE

Susținerile inculpatului au fost confirmate și de martora B.C., în calitate de director al SC E.C. SRL, cât și de martorei S.A., contabila acelei societăți, cat și ale martorilor M.M., J.A.D. și V.G.-angajați la depozitul de materiale de construcții a SC E. SRL.

Relevante au fost declarațiile martorei B.C. care în declarația data în fața instanței în data de 01 aprilie 2010 și în faza de urmărire penala în data de 22 aprilie 2004 a arătat ca: "am avut o înțelegere cu L. conform căreia meșterii urmau sa duca materialele de care avea nevoie la o renovare. La o anumita perioada de timp toate materialele de construcții ridicate de la depozit urmau sa fie facturate. în cursul lunilor mai și iunie 2003 am discutat cu L., i-am comunicat ca valoarea materialelor a atins undeva în jurul a 126.000.000 lei și ca as dori sa facturez acele materiale. .după o perioada de timp, L. m-a sunat și mi-a comunicat ca urma sa fiu căutata de P.J. și ca materialele ridicate sa fie facturate către una din societățile controlate de P.J.. La data de 18 iunie 2003, la sediul societății s-a prezentat P.J., care mi-a spus, ca toate materialele ridicate de la depozit de către meșterii lui L., să le facturez pe doua societăți controlate de el, comunicându-mi datele celor doua societăți. Tot în urma unei înțelegeri dintre mine, L. și P., toate materialele ce le aveam cuprinse în note, le-am cuprins la 28 noiembrie 2003 în facturi pe care i le-am înmânat lui P., contravaloarea acestor facturi fiind achitata prin transfer bancar de P.J.". în declarația din 26 martie 2004 aceeași martora arata ca: "încă o dată precizez ca facturarea materialelor am făcut-o pe firmele lui P. Mai arat ca stiu ca P.J. a utilizat materialele de construcție pe care le-a achiziționat în aceasta perioada și pentru reparații la societățile sale". în declarația din 16 aprilie 2004, martora arata ca "având acordul lui P. am procedat la facturarea materialelor pentru doua firme ale lui, cu mențiunea ca, asa cum am arătat mai sus, nu pot sa precizez valoarea acestor facturi întrucât în acea perioada domnul P. se aproviziona și el cu materiale de construcții de la societatea noastră si, ca atare, nu pot sa fac o diferențiere care a fost valoarea facturilor pentru materialele ridicate de oamenii lui L. și care este valoarea facturilor pentru construcțiile numitului P.J. pentru ridicarea materialelor de construcții .țin sa reformulez sa spun că acele persoane erau de fapt ai cumnatului sau numitul T.I."

Martora S.A. a arătat, în declarația dată în instanță la data de 07 ianuarie 2010 (f. 319), că: "Eu nu am cunoștința despre împrejurări legate despre achiziționarea de către inculpatul L. a unor materiale de construcții care sa fi fost facturate pe alte societăți. Eu nu făceam altceva decit sa întocmesc facturile pentru descărcarea gestiunii. Nu aveam cunoștința despre cine ridica marfa sau pentru cine se factura." Iar, în declarația data în fata organelor de urmărire penala în data de 31 ianuarie 2005 arata ca "pe P.J. îl cunosc personal acesta fiind un client constant, de altfel și în prezent ridica marfa de la depozitul nostru în cantități foarte mari, eu completand de mai multe ori facturi către societățile acestuia" aceasta demonstrând faptul ca societățile lui P.J. achiziționau cantități mari, constante de produse de construcție.

Martorul M.M., în declarația din data de 16 aprilie 2004 la urmărirea penală a arătat elemente importante care au demonstrat faptul că materialele erau ridicate de T.I., și folosite în lucrări de construcție la un imobil proprietatea acestuia, si, mai mult, au fost facturate anumitor societăți comerciale și plătite efectiv de aceasta "am cunoștința de asemenea ca, contravaloarea acestor facturi a fost achitata prin decont bancar, iar materialele din respectivele facturi mi-au fost scăzute din gestiune". și în fața instanței, în declarația din 21 iunie 2007, (pg. 290), acesta a arătat "cu certitudine s-au emis facturi pentru ca numai pe baza lor puteam sa scad materialele din gestiune și nu am avut niciodată probleme. Nu l-am văzut niciodată pe L. la depozitul de materiale".Tot astfel, martorul Jarca acesta arata ca avea cunoștința de faptul ca toate materialele de construcții predate de el meșterilor .au fost facturate către societăți comerciale controlate de P.J., care le-a și achitat.

Relativ la posibilitatea efectivă a lui L. de a favoriza una sau alta dintre societățile comerciale titulare a unor cereri de reeșalonare de plata,martorul B.I.E. în data de 07 ianuarie 2010, potrivit căreia "cunosc pe L. de foarte multa vreme .Coordonam activitatea astfel încât, în cunoștința de cauza afirm ca nu au existat situații în care L. sa fi intervenit în vreun fel pentru ca vreuna dintre firmele ce aparțineau cunoscuților d-lui să aibă regim preferențial. Nu este relevant faptul ca a semnat sau nu o decizie, pentru aspectele arătate, pentru ca procedura prevedea ca întreaga comisie sa semneze. Eșalonarea se acorda după un program informatic și avea la baza indicatorii de performanta ai societăților. Chiar daca ar fi dorit sa ajute vreuna sau alta dintre firmele cunoscuților sau acest lucru nu putea fi realizat numai de către dumnealui ci cu concursul tuturor membrilor comisiei. în aceasta perioada nu s-a întâmplat niciodată ca L. sa-mi ceara sa-l sprijin intr-un astfel de demers".

Se afirmă că cele două acte de "luare de mita" ar fi fost făcute de inculpat "cu scopul de a-si îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul aprobării unor reeșalonări ale obligațiilor fiscale și restituirii de accize către societățile comerciale administrate de denunțător", în concret arătându-se că a rezoluționat și a repartizat cererea de eșalonare formulată și depusă de SC J.P.F.C. SA și a făcut parte din comisia de analiză și soluționare a cererii, constituită la D.G.F.P. Bihor, a semnat convenția de eșalonare nr. 106 din 24 iunie 2003 dintre D.G.F.P. Bihor și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid, a aprobat avize restituire accize (nu T.V.A. cum eronat afirma procurorul), după cum a urmat:

- cererea nr. 1892 din 12 martie 2003 aprobata prin avizul de restituire din 18 martie 2003;

- cererea de restituire din iunie 2003 aprobată prin avizul de restituire nr. 73463 din 27 iunie 2003;

S-a afirmat faptul că dintre cele trei societăți patronate de martorul P.J., respectiv SC J.P.F.C. SA ; SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid și SC P.S. SRL Nojorid ar fi fost controlată din oficiu doar aceasta din urma. De asemenea se afirma ca, cu ocazia acestui control s-a încheiat un proces verbal de inspecție fiscala fără să fie aplicate sancțiuni contravenționale. Afirmația nu a fost reala și acest fapt rezulta din rapoartele de audit financiar întocmite în cursul urmăririi penale potrivit cărora cu ocazia unui control au fost constatate aspecte de neconformitate ale disciplinei financiar fiscale și au fost impuse societății controlate obligații de plata de peste 1 miliard de lei, constând în debite și majorări de întârziere.

Nu este reală afirmația - și acest fapt a rezultat, de asemenea, din rapoartele de audit amintite - potrivit căreia, societățile patronate de P.J. ar fi primit cu întâietate restituirea accizelor, în timp ce, cererile altor comercianți au fost soluționate cu întârziere. S-a arătat mai sus că, au fost întocmite rapoarte de audit financiar, ale căror concluzii sunt contrare susținerilor din rechizitoriu și din care rezultă că în cazul multor altor comercianți dosarele de restituire T.V.A. sau accize nu erau complete și de aici și întârzierile în restituire.

în aceeași ordine de idei, atribuțiile de serviciu ale inculpatului, presupuneau desfășurarea de activități de "rezoluționare a cererilor și de repartizare a acestora spre soluționare. De asemenea, din aceeași perspectiva a fisei postului și a funcției pe care o ocupa, inculpatul făcea parte de drept din comisiile de analiza și soluționarea cererilor de eșalonare a datoriilor bugetare, comisii care erau constituite la nivelul D.G.F.P. Bihor, prin ordin al ministrului de resort. în aceste condiții, a semnat inculpatul și convenția de eșalonare, fiind reprezentantul instituției pe care o conduceam și având aceste atribuții conferite. Semnificativ este faptul ca nu s-a contestat legalitatea încheierii convenției de eșalonare,fapt care ar fi trebuit consemnat în raportul de audit întocmit aferent acelui an fiscal.

Tot astfel, aprobarea avizelor de restituire era expresia atribuțiilor inculpatului de coordonator al activității de control fiscal dat fiind faptul ca, restituirea se făcea doar în baza unui control fiscal, control pe care trebuia sa-l efectueze D.C.F., și care se finaliza prin încheierea unui proces verbal ce trebuia aprobat de conducătorul unității fiscale. Apoi se întocmea avizul de restituire pe care îl aproba tot conducătorul unității fiscale si-1 transmitea Administrației Financiare pentru întocmirea documentației de restituire.

Că lucrurile așa au stat, a rezultat nu numai din înscrisurile existente la dosar, respectiv fișa postului, regulamentul de organizare și funcționare interioara a D.G.F.P. Bihor, ci și din declarațiile martorilor audiați în cauza

Astfel, martorul B.E., care a avut funcția de director general adjunct a declarat că "în baza Ordinului M.F. nr. 1195 la nivelul Direcției Generale era constituita o comisie care analiza și aproba cererile de eșalonare la plata a obligațiilor bugetare.din comisie făceau parte directorul general, directorul general adjunct coordonator al activității de administrare a veniturilor, directorul general adjunct coordonator al direcției control fiscal, șeful serviciului juridic, șeful serviciului colectare venituri și șeful organului fiscal în a cărui raza teritoriala își avea sediul contribuabilul. Cererea a fost analizată și s-a întocmit un referat cu propunerile de soluționare a cererii. Referatul respectiv era prezentat comisiei și comisia întrunită hotăra modul de soluționare a acestuia. Referatul ca atare era aprobat de către comisie și era semnat de toți membrii comisiei întrunite în plen".

Față de cele mai sus expuse instanța a constatat că soluția care se impune a fi adoptată față de acuzația adusă inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mita este aceea a achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin actul de sesizare s-a imputat inculpatului săvârșirea infracțiunii continuate de instigare la fals în înscrisuri sub semnătura privată, prev. de art. 31 alin. (2) rap la art. 290 C. pen. fără a se indica numărul de acte materiale, constând în aceea că a solicitat unor martori documente care atestau în mod nereal achiziții și prestări de servicii efectuate pe care le-a folosit ulterior în vederea justificării restituirii T.V.A. de către D.G.F.P. Bihor.

S-a apreciat că fapta a fost dovedită de materialul probator administrat în cursul urmării penale constând în raport de constatare economico-financiară (vol XII f. 3-11); declarații de martori (vol XII f. 381-574); facturi aprovizionări materiale de la furnizori SC C.P. SRL,SC E. SA, SC S.S.C.S. SRL, SC M.I. SRL, SC R.T. SRL, SC C.P. SRL, alți furnizori (vol XII f. 27-103, 109, 116-152, 153, 198, 320, 357, 366, 379)

Deși exprimarea procurorului din actul de sesizare este incorectă s-a reținut faptul că, raportat la starea de fapt prezentată, încadrarea juridică dată faptei este corespunzătoare formei participației improprii.

Potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. participația improprie presupune determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, de către o persoana care comite acea faptă fără vinovăție.

Inculpatul L.I. a fost acuzat de faptul că l-a determinat pe S.V. și alte persoane, sau a înlesnit ori le-a ajutat în diferite moduri, cu intenție, la săvârșirea unor fapte de fals (documente care atestau în mod nereal achiziții și prestări de servicii) pe care aceste persoane le-ar fi comis fără vinovăție.

Astfel s-a reținut că, în perioada decembrie 2002 - martie 2003 cu știință, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile sale de serviciu, prin aceea că a solicitat și aprobat în mod nelegal restituirea sumei de 318.740.355 lei cu titlu de T.V.A. aferent construcției casei sale situată în Oradea str. I.C.Brătianu nr. 12,că toate demersurile ocazionate de cumpărarea acestui imobil au fost făcute de inculpat, participarea surorii sale T.F. fiind doar formală, rezumându-se la semnarea contractului de vânzare cumpărare în fața notarului.

La data de 25 martie 2002, a fost încheiat între SC S.P.I.E. SRL Oradea al cărei administrator este martorul S.V. și persoana fizică T.I. un contract de prestări servicii în construcții având ca obiect construcția unei case pe str. I.C. Brătianu cu termen de predare a lucrării la data de 31 decembrie 2002. T.I. a semnat contractul încheiat cu societatea de construcții. Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că martorul S. a acceptat ca aprovizionarea cu materiale să se facă de către beneficiarul lucrării. în perioada martie - iunie 2002 societatea comercială SC S.P.I.E. SRL Oradea a efectuat diferite lucrări de construcții conform contractului, folosind și materiale de construcții achiziționate beneficiar. Datorită unor neînțelegeri intervenite între martorul S.V. și beneficiar (de reținut că nu s-a dovedit cu certitudine ca inculpatul ar fi acționat în nume propriu), în cursul lunii iunie 2002 referitoare la respectarea proiectului de construcție cei doi au căzut de comun acord ca lucrarea să fie preluată și continuată în regim de sub-antrepriză de către o altă societate respectiv SC C. SRL Biharia reprezentată prin administratorul O.A., sens în care a fost încheiat contractul pentru execuție și montaj înregistrat din 19 iulie 2002. Fiind un contract de antrepriză materialele de construcție urmau a fi achiziționate de beneficiar potrivit înțelegerii anterioare.

Lucrările de construcții efectuate în regim de sub-antrepriză de SC C. SRL pentru imobilul aflat în Oradea str. IC Brătianu au fost cuprinse în factura din 11 decembrie 2002 emisă de societate în favoarea SC S.P.I.E. SRL Oradea,contravaloarea acesteia fiind de 300.000.000 lei fiind achitată în numerar conform declarațiilor martorilor O. și S. de la inculpatul L., iar chitanțele au fost preluate de martorul S.

S-a susținut în rechizitoriu că operațiunile de aprovizionare cu materiale de construcții efectuate de SC S.P.I.E. SRL Oradea sunt nereale fapt care a rezultat din raportul de constatare întocmit în baza ordonanței procurorului din data 28 martie 2005, raport care evidențiază înregistrările contabile ale facturilor privind proveniența materialelor de construcții utilizate pentru executarea lucrărilor de construcție pentru imobilul din Oradea str. IC Brătianu și despre care se susține că în realitate nu au fost propriu-zis achiziționate și recepționate de SC S.P.I.E. SRL Oradea.

S-a arătat, de asemenea, că inculpatul a uzat de facturile emise pe societatea martorului pentru a recupera T.V.A. ul aferent sumelor ce reprezentau plata materialelor de construcție folosite la imobil. Astfel,s-a arătat că la data de 18 decembrie 2002 s-a înregistrat la D.G.F.P. Bihor și din 8 ianuarie 2003 la D.C.F., cererea formulată de solicitantul T.I., prin care acesta solicita suma de 318.740.355 lei în baza prevederilor art. 70 din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002,aprobate prin H.G. nr. 598/2002 pentru construcția de locuințe. Se menționează că, în cazul cererilor de restituire de T.V.A. formulate de persoanele fizice aprobare cererii se făcea în urma unui control efectuat de inspectori din cadrul Direcției de Control Fiscal având ca bază legală Legea nr. 345/2002 și Ordinul M.F. nr. 1009/2002,care avea ca perioadă de aplicabilitate și valabilitate 31 mai 2002 - 31 decembrie 2002, cu referire la acele construcții nefinalizate până la data de 31 mai 2002 și începute înainte de această dată.

Pentru susținerea cererii la dosarul constituit în acest sens au fost depuse un număr de 4 facturi emise de SC S.P.I.E. SRL Oradea,în valoare totală de 1.600.000.000 lei și o factură emisă de SC R.T. SRL în valoare de 396.323.057 lei cât și alte documente justificative.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost susținută numai în parte de materialul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, cu certitudine între T.I. și S.V. a intervenit un contract de prestări servicii privind construcția unei case pe str. I.C. Brătianu cu termen de predare a lucrării la data de 31 decembrie 2002. T.I. a semnat contractul încheiat cu societatea de construcții. Din declarațiile martorului S. a rezultat că efectiv de lucrarea s-a ocupat T.I., că a acceptat ca aprovizionarea cu materiale să se facă de către beneficiarul lucrării în urma discuțiilor purtate cu inculpatul, facturile erau emise către societate întrucât aceasta beneficia de discount, precum și că martorul a primit toate sumele care i se datorau atât pe manoperă cât și contravaloarea T.V.A. aferent sumelor reprezentând contravaloarea materialelor de construcție achiziționate (declarația dată în fața instanței la data de 26 aprilie 2007 - vol II f. 184), martorul a mai arătat că în aceeași perioadă a achiziționat materiale de construcție și pentru alte lucrări pe care le executa. De asemenea rezultă că pentru materialele pe care le-a folosit la construcție a primit facturi de la SC E. SRL și de la societatea martorului C.T. în același sens au fost și declarațiile martorului B.O. care a arătat că inculpatul L. i-a spus că imobilul din I.C. Brătianu aparține cumnatului său, dar că acesta nu se descurcă și l-a rugat să îl ajute".

Astfel, probele administrate în cauză nu au condus la concluzia că prestatorii de servicii au atestat fapte nereale în facturile emise. în fond materiale de construcție au fost folosite la realizarea lucrării, împrejurarea că înțelegerea dintre părțile contractului a fost aceea ca beneficiarul să facă aprovizionare materialelor necesare în numele prestatorului,împrejurarea cu care acesta a fost de acord nu poate constitui infracțiunea de participație improprie la fals prev. de art. 31 alin. (2) rap la art. 290 C. pen. și pentru că facturile au fost înregistrate în contabilitatea firmelor. Mai mult a fost transmis prestatorului de servicii SC S. SRL. un aviz de control prin care se dispunea un control de fond a întregii activități pe ultimii 3 ani cuprinzând și perioada când a acesta a efectuat lucrările la beneficiarul T. pentru imobilul din Bratianu privitor la documentele în cauza, aviz semnat de directorul direcției de control H.I. Apoi s-a efectuat un control de fond încheindu-se în acest sens procesul-verbal din 16 aprilie 2003 înregistrat la D.G.F.P. Bihor din 18 aprilie 2003 stabilindu-se în sarcina societății mai multe obligații bugetare reprezentând debite și penalități precum și majorări de întârziere, act care a fost însușit de către administratorul societății S.V. prin semnarea și înregistrarea lui la societate.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii analizate era necesar a se dovedi în cauză că persona care a realizat falsul să fi acționat din culpă sau fără vinovăție astfel cum cere textul de lege, condiție care în cauză nu este îndeplinită.

în ceea ce privește acuzația adusă inculpaților L.I. și R.A.Z. relativ la săvârșirea infracțiunilor de instigare la bancrudă frauduloasă, faptă prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată, respectiv de bancruda frauduloasă, faptă prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată,aceasta este întemeiată.

în cursul urmării penale, la data de 4 ianuarie 2005, organele de poliție judiciară au întocmit proces-verbal de confirmare a actelor premergătoare în care s-a consemnat că din examinarea convorbirilor telefonice interceptate în perioada aprilie mai 2003, rezultă indiciile săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în aceea că inculpatul L.I. a împiedicat urmărirea de către lichidatorul societății SC A.O. SRL (firmă aflată în faliment la cererea D.G.F.P. Bihor) a creanței de 1 miliard lei vechi pe care această societate o avea față de SC A.I. SRL Oradea.

Prin rezoluția procurorului din data de 15 martie 2005 s-a dispus extinderea cercetării penale față de R.A.Z. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu faptă prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 248 C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 C. pen., iar prin procesul verbal încheiat în 17 martie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale față de R.A.Z. pentru infracțiunile mai sus menționate,ulterior fiind schimbată încadrarea juridică dată faptelor.

în cursul cercetării judecătorești inculpatul R.A.Z. a solicitat achitarea sa invocând constrângerea fizică și morală.

Apărarea inculpatului nu a avut suport în probatoriul administrat. în declarațiile sale de la începutul procedurilor în acest dosar inculpatul a arătat că a fost agresat fizic și a primit mesaje scrise în sensul de a "rezolva problema cu Austrianul", amenințări pe care le-a pus pe seama lui V.M. cunoscut interlop al comunității orădene, împrejurare în care a luat legătura cu L. pe care îl cunoștea ca prieten al lui V. și la sugestia acestuia a întocmit chitanța respectivă pe care a predat-o apoi lui L. Acesta din urmă nu a recunoscut săvârșirea faptei, respectiv că la sugestia sa R. a întocmit chitanța descărcătoare.

Apărarea inculpaților nu a putut fi reținută de instanță întrucât a rezultat din probele administrate în cauză faptul că la data de 10 ianuarie 2001, între societățile comerciale SC A.O. SRL SRL Oradea reprezentată de T.A. în calitate de director și SC A.I. SRL Oradea, reprezentată de K.S.C., în calitate de administrator, a fost încheiat contractul de creditare nr. x/2001. Potrivit acestui document SC A.O. SRL SRL s-a angajat la asistarea financiară a debitorului cu suma de 1.000.000.000 lei reprezentând un împrumut pentru participarea SC A.I. SRL la capitalul social SC L.O. SA.

în virtutea obligațiilor contractuale, SC A.O. SRL a pus la dispoziția SC A.I. SRL Oradea suma de 1 miliard de lei din care 850 de milioane prin transferuri bancare efectuate în ianuarie și februarie 2001,iar diferența de 150 de milioane în numerar.

în primăvara anului 2002, T.A. a părăsit România și s-a stabilit în SUA. în ianuarie 2003 societatea SC A.O. SRL a intrat în procedură de faliment la cererea Administrației Finanțelor Publice întrucât acumulase datorii restante față de bugetul statului de 996.702.613 lei. Potrivit declarației de creanță depuse de A.F.P Oradea obligațiile fiscale ale SC A.O. SRL însumau 2.820.614.943 lei. A fost desemnat administrator judiciar SC R. SRL Oradea.

Rezultă, de asemenea, că inculpatul L.I. a intrat în posesia documentelor de creditare de la inculpatul R.A.Z. la 25 aprilie 2003,inculpatul L.I. a luat legătura telefonic cu martora G.I. care conducea evidența contabilă a societății SC A.I. SRL Oradea, pe care a informat-o că se află în posesia unui document care reprezintă un contract încheiat între SC A.O. SRL și SC A.I. SRL Oradea cu ocazia "subscrierii acțiunilor la fotbal "și trebuie găsită modalitatea în care trebuie făcut un document din partea SC A.O. SRL că s-a stins această sumă. L.I. l-a informat apoi pe V. și a obținut acordului acestuia. Apoi inculpatul L.I. i-a cerut lui R.A.Z. să completeze o chitanță pe care să o antedateze, respectiv să insereze o dată care să fie anterioară declanșării procedurii lichidării judiciare. Ulterior, inculpatul i-a predat martorei G.I. documentele obținute de la inculpatul R. și i-a cerut să facă înregistrările cuvenite în contabilitatea societății SC A.I. SRL. Martora a modificat registrul de casă al societății SC A.I. SRL, din ziua de 25 martie 2002 înregistrând o creditare fictivă partea lui O.S. cu suma de un miliard de lei, operațiune având rolul de a crea scriptic disponibilul bănesc necesar, iar apoi, în baza chitanței emise de R.A.Z. a înregistrat restituirea către SC A.O. SRL SRL Oradea a sumei menționate. Ulterior martora G.I. a modificat toate balanțele analitice ale societății SC A.I. SRL din perioada martie 2002-aprilie 2003, astfel încât creanța societății SC A.O. SRL nu mai era evidențiată în acestea.

1. Fapta inculpatului L.I. de a solicita inculpatului R.A.Z. administratorul societății SC A.O. SRL societate în lichidare judiciară, eliberarea unei chitanțe false care să ateste încasarea sumei de 1 miliard de lei de la SC A.I. SRL Oradea ascunzând astfel o parte importantă a activului societății,în frauda creditorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la bancrută frauduloasă, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. rap la art. 143 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

2. Fapta inculpatului R.A.Z. de a elibera, la cererea inculpatului L.I., o chitanță falsă, prin care a atestat mincinos încasarea sumei de 1 miliard de lei de la SC A.I. SRL Oradea ascunzând astfel o parte importantă a activului societății, în frauda creditorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, faptă prevăzută de art. 143 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Față de cele mai sus reținute instanța în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților L.I. și R.A.Z. (la pct 7 în actul de sesizare), din art. 25 C. pen. raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată, în art. 25 C. pen. raportat la art. 143 Legea nr. 85/2006 cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) respectiv din art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată,în art. 143 Legea nr. 85/2006 cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Sub aspectul laturii civile, în cursul urmării penale SC R. SRL Oradea în calitate de lichidator judiciar al societății SC A.O. SRL SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1 miliard de lei vechi. în cursul judecății, SC A.O. SRL prin lichidator judiciar R. Oradea cu adresa din 14 februarie 2007 (vol II f 62) a învederat instanței faptul că prejudiciul suferit a fost recuperat.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța a ținut seama de circumstanțele în care s-au săvârșit faptele, de contribuția fiecărui inculpat, de urmarea produsă, de împrejurarea că prejudiciul creat a fost recuperat precum și de circumstanțele personale ale inculpaților. A reținut astfel în beneficiul inculpaților circumstanțele atenuante prev de art. 74 lit. a) C. pen. (comportamentul pe care aceștia l-au avut anterior,împrejurarea că sunt la primul contact cu legea penală, sunt bine integrați în societate,va ține seama de pregătirea lor profesională, în ceea ce îl privește pe R. de faptul că a recunoscut constant săvârșirea faptei) și art. 74 lit. c) C. pen. (s-au prezentat în fața autorităților, au recuperat prejudiciu) și ca urmare a dozat pedepsele aplicate potrivit art. 76 lit. e) C. pen., considerând că scopul și funcțiile pedepsei au fost realizate și prin aplicarea unor pedepse cu amenda penală.

Sub aspectul laturii civile a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile SC A.O. SRL.

Față de soluțiile de achitare pentru celelalte infracțiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora în ce privește latura obiectivă, a respins pretențiile civile formulate de părțile civile Statul Roman prin M.F.P. - prin A.N.A.F. București, Statul Roman prin M.F.P. - prin D.G.F.P. Brașov, D.G.F.P. Bihor și D.G.F.P. Timiș,ca nefondate

De asemenea, pe cale de consecință a ridicat măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța procurorului din data de 09 martie 2005 și dispune restituirea către inculpatul L.I. a sumelor indisponibilizate respectiv 8 000 euro și 20.000 solari sume ce au fost depuse la B.C.R. la dispoziția Parchetului potrivit notelor contabile din 29 martie 2005.

II. împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, inculpații L.I. și R.A.Z. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov.

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ceea ce privește constatarea nulității absolute a unor probe administrate în cauză și înlăturarea acestora, achitarea inculpatului L.I. pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000,art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000,art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000,art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 din Legea nr. 78/2000,art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000,art. 248 C. pen., art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum și pedepsele cu amenda penală aplicate inculpaților L.I. și R.A.Z. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 143 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), respectiv, art. 143 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că în mod netemeinic instanța de fond a apreciat că interceptările telefonice dispuse în cauză și redate în procesele-verbale de transcriere sunt lovite de nulitate absolută, întrucât au fost efectuate anterior începerii urmăririi penale și, pe cale de consecință, a dispus înlăturarea lor. Instanța a făcut o greșită interpretare a textului de lege atunci când a concluzionat că înregistrarea convorbirilor telefonice nu poate fi efectuată în faza actelor premergătoare, întrucât acestea se află în afara procesului penal.

în vederea începerii urmăririi penale, art. 224 prevede posibilitatea efectuării de acte premergătoare de către organul de urmărire penală sau de către lucrători operativi din cadrul Ministerului de Interne sau din alte organe de stat anume desemnați. Ca atare, actele premergătoare au o natură juridică proprie, sunt efectuate cu respectarea legii de procedură penală înainte ca procesul penal să fie început, dar în scopul începerii acestuia. Așa cum rezultă din interpretarea art. 91¹C. proc. pen., legiuitorul a avut în vedere existența unor date și indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea uneia din infracțiunile la care se referă art. 91¹C. proc. pen.; prin date se înțeleg informațiile provenite din orice surse, iar prin indicii temeinice, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală, a săvârșit fapta. Se observă de asemenea, că legiuitorul nu condiționează emiterea autorizației de interceptare de începerea urmăririi penale, așa cum a înțeles să o facă în cazul emiterii autorizației de percheziție, unde textul de lege este expres, în sensul că aceasta nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale (art. 100 C. proc. pen.). Ca atare, atâta timp cât înregistrările audio sau video pot fi autorizate atunci când sunt date și despre pregătirea săvârșirii unor infracțiuni grave și pentru identificarea sau localizarea participanților, ceea ce implică și o muncă de informare, în lipsa unui text prohibitiv, aceste înregistrări pot fi efectuate și ca act premergător, dacă sunt autorizate potrivit legii.

în speță, autorizațiile emise pentru perioada 17 martie 2003 - 13 iulie 2003, anterior începerii urmăririi penale față de inculpatul L.I., au respectat dispozițiile procedurale în vigoare la acea dată, astfel că nu se poate concluziona că au fost încălcate dispozițiile legale în materie. înregistrările astfel efectuate au fost redate în procesele verbale de transcriere - acte procedurale cu valoare de mijloace de probă. Mai mult decât atât, începerea urmăririi penale implică obligativitatea aducerii la cunoștință de îndată a învinuirii persoanei față de care s-a dispus începerea urmăririi penale, astfel că emiterea ulterioară a unei autorizații de interceptare apare ca ineficientă.

Relativ la dispoziția instanței privind înlăturarea unor înscrisuri descoperite cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului L.I. din Oradea, str. I.C. Brătianu, și la sediul D.G.F.P. Oradea, pe considerentul că aceasta ar fi lovită de nulitate absolută întrucât inculpatul, arestat preventiv la acel moment, nu a fost adus la percheziție, apelantul a învederat faptul că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă de Tribunalul București, secția I penală, la data de 27 octombrie 2004, în dosarul penal al Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, iar percheziția a fost solicitată Tribunalului Bihor în acel dosar. La data efectuării percheziției în municipiul Oradea, inculpatul se afla arestat preventiv la București, astfel că imposibilitatea asigurării prezenței acestuia se prezumă. Mai mult decât atât, la efectuarea percheziției a participat atât sora inculpatului, numita T.F.A., cât și numita B.A., în calitate de persoană desemnată de inculpatul arestat preventiv pentru a participa la percheziție, împrejurare față de care nu se poate constata încălcarea vreunui drept procedural al inculpatului, fiind respectate dispozițiile art. 104 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora, dacă persoana arestată nu poate fi adusă la percheziție, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercițiu.

Cu privire la punctul de vedere al instanței de fond conform căruia, percheziția este lovită de nulitate absolută întrucât procurorul din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, delegat de către Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției să efectueze percheziția, nu putea la rândul său să delege această atribuție ofițerilor de poliție judiciară, apelantul a arătat că art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 stipulează că ofițerii și agenții de poliție judiciară pot efectua acte de cercetare penală dispuse de procurorii D.N.A., iar actele întocmite din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. Or, așa cum rezultă din procesul-verbal de efectuare a perchezițiilor dispuse în dosarul penal al Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, la efectuarea percheziției a participat atât procurorul, cât și ofițerii de poliție judiciară (filele 1-15 dos. X, U.P.).

Urmare a înscrisurilor identificate și ridicate cu ocazia efectuării perchezițiilor, s-a dispus infirmarea ordonanței procurorului din data de 7 iunie 2004, dispusă în dosarul penal al Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000 și redeschiderea urmăririi penale, formând-se astfel prezentul dosar.

Referitor la soluția de achitare a inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, apelantul a arătat că instanța de fond a dat relevanță apărărilor formulate de inculpat, precum și declarațiilor martorilor T.F. și T.I. - sora, respectiv, cumnatul inculpatului - conform cărora întreaga afacere de achiziționare a unui spațiu la licitație iar apoi revânzarea sa, a fost a soților T., inculpatul doar consiliindu-i, fără însă a le corobora cu celelalte probe administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond.

S-a invocat faptul că starea de fapt reținută prin actul de sesizare este confirmată de martora P.M. (fostă G.), care a prezentat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, modalitatea și considerentele pentru care a înmânat actele și ștampila societății SC L.P. SRL inculpatului L.I., nașul său de cununie, necunoscând că acesta nu a urmărit decât să se folosească de societate în vederea achiziționării unui spațiu scos la licitație. Scopul martorei a fost acela de a înstrăina societatea SC L.P. SRL și a apelat în acest sens la serviciile inculpatul L.I. întrucât inculpatul i-a comunicat că societatea urmează a fi cumpărată de sora lui, T.F., la solicitarea acestuia, martora i-a încredințat actele și ștampila societății. Ulterior, a aflat de intenția martorei T.F. de a participa la o licitație la București. Tot martora a precizat că nu s-a întâlnit niciodată cu T.F., că toate discuțiile le-a purtat cu inculpatul, cel căruia, la solicitarea sa, i-a semnat și o împuternicire pentru reprezentarea societății la licitație. în final, pentru că martora T.F. nu a mai semnat contractul de vânzare - cumpărare al societății, i-a solicitat inculpatului actele și ștampila societății pentru a o lichida, ocazie cu care a aflat despre cumpărarea și revânzarea, pe numele societății a imobilului situat în Oradea, B-dul Dacia, precum și despre datoriile pe care le avea societatea la bugetul de stat, în urma acestor tranzacții. Este adevărat că în primele două declarații date de către martoră în cursul urmăririi penale, nu a făcut nicio referire la inculpatul L.I., dar acest lucru s-a datorat, după cum de altfel a precizat și în fața instanței de fond, faptului că audierea la parchet s-a făcut în prezența apărătorilor inculpatului L.I., iar martorii T.F. și P.V. "o sfătuiseră" în acest sens.

Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, la data de 12 septembrie 2001, inculpatul L.I., în calitate de împuternicit al S.C. SC L.P. SRL S.R.L., s-a prezentat la A.V.A.B. București și a participat la licitația organizată, ca unic ofertant, având ca rezultat adjudecarea imobilului licitat la prețul de pornire, stabilit prin anunțul publicitar, respectiv, suma de 75.495 dolari SUA. Inculpatul L.I. a semnat documentele întocmite cu acea ocazie, respectiv, fișa de licitație și lista de licitatori, care au atestat adjudecarea licitației, prețul de adjudecare fiind de 75.495 dolari SUA, în fișa de licitație precizându-se că "T.V.A. aferent, în sumă de 14.344, 05 dolari SUA (echivalent lei la data plății) se achită la Trezoreria Statului, fiind în sarcina exclusivă a adjudecatarului" (voi. III, f. 66 -67). Tot inculpatul a fost cel care a făcut demersuri pentru transferarea sumei de 75.495 dolari SUA în contul SC L.P. SRL S.R.L. Astfel, la 18 septembrie 2001, a fost virată suma de 2.060.276.900 lei din contul deschis la Banca "I.Ț." - Sucursala Oradea (titular P.V., văr primar al inculpatului L.I.) în contul lui P.M. deschis la E.B. Sucursala Oradea. în data de 19 septembrie 2001, la indicația inculpatului L.I., martora P.M. a transferat cu titlu de creditare firmă, suma de 2.059.000.000 lei, în contul SC L.P. SRL, suma fiind virată, în aceeași zi, în contul A.V.A.B. București. Conform raportului de constatare economico financiară, suma folosită pentru plata către A.V.A.B. a provenit din vânzarea unei case din com. Sânmartin, jud. Bihor, care, deși figura ca proprietate a martorului P.V., în realitatea a aparținut inculpatului L.

Procesul-verbal de licitație din 12 septembrie 2001 a fost semnat de către D.A.A., funcționar public în Ministerul de Finanțe, care a prezentat o împuternicire eliberată aparent de SC L.P. SRL și semnată de martora P.M., care a declarat însă că nu îl cunoaște pe acesta. Prin constatarea tehnico-științifică criminalistică, s-a stabilit că semnătura depusă pe respectiva împuternicire nu a fost executată de P.M., fiind probabil executată de L.I. în afara exemplarului original al împuternicirii, aflat în dosarul de la A.V.A.B., un exemplar a fost găsit și la domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 29 octombrie 2004. Chiar martorul D.A.A. a declarat că, urmare a cererii inculpatului L., cu care se cunoștea de mai mult timp, s-a deplasat la sediul A.V.A.B., de unde a ridicat un plic cu documente, pe care l-a trimis inculpatului L.

Din dispoziția inculpatului L., la data de 11 ianuarie 2001, spațiul comercial cumpărat prin licitație, a fost vândut de SC L.P. SRL martorei T.F., cu prețul de 450 milioane lei.

Apelantul a apreciat ca relevante și documentele financiar bancare și contabile care au stat la baza întocmirii raportului de constatare din care rezultă cât modalitatea de achiziționare și revânzare a imobilului din Oradea, B-dul Dacia, cât și circuitului sumelor de bani încasate din vânzarea acestuia, beneficiarul final fiind inculpatul L.I.

Mai mult decât atât, conform declarațiilor angajaților B.T., cumpărătoarea imobilului situat în Oradea, B-dul Dacia, negocierile privind prețul s-au purtat cu inculpatul L.I., martora T.F. fiind prezentă doar la notar, în momentul semnării contractului de vânzare cumpărare, întrucât aceasta era titulara în drept a spațiului.

La stabilirea stării de fapt, nu sunt lipsite de importanță nici declarațiile martorilor T.F.a și T.I., sora, respectiv, cumnatul inculpatului L.I., declarații care scot în evidență lipsa oricăror cunoștințe referitoare la derularea unor afaceri, cu atât mai mult cu privire la modalitatea de desfășurare a licitațiilor publice. Nu au putut da relații referitoare la participarea la licitație, la vânzarea ulterioară a spațiului câștigat la licitație, în condițiile în care martorii erau proprietarii de drept ai acestuia, fiecare din soți susținând că de vânzare s-a ocupat celălalt soț. Mai mult decât atât, T.I. a prezentat totul ca pe o "afacere de familie", de care s-a ocupat soția sa împreună cu inculpatul L.I.

Față de toate aceste aspecte, apelantul a apreciat că inculpatul L.I. s-a substituit în fapt administratorului SC L.P. SRL Oradea, exercitând o activitate cu scop lucrativ, adică destinată obținerii de profit, cu toate că activitatea firmei avea o legătură directă cu atribuțiile ce-i reveneau din funcția publică deținută. Chiar dacă nu a fost angajat cu contract de muncă la SC L.P. SRL sau nu a deținut calitatea de administrator, inculpatul L.I. a desfășurat activități de administrare a societății, având inițiativa "afacerii", organizând desfășurarea acesteia, participând personal la cele mai importante momente și disimulându-și participația cu ajutorul membrilor familiei, martorii T.F., T.I., P.V. și P.M. Inculpatul a fost cel care a finanțat întreaga operațiune, folosind fonduri personale, provenite din contul curent personal al martorului P.V., fiind singurul beneficiar al sumei de 10 miliarde lei, obținută după revânzarea imobilului achiziționat de la A.V.A.B. București către B.T. Chiar și împrejurarea că inculpatul s-a folosit de un mandat special de reprezentare pentru achiziționarea acestui spațiu comercial a avut rolul de a disimula participarea sa efectivă în administrarea societății, încercându-se astfel a se da o aparență de legalitate unei acțiuni ce se tindea a fi privită în mod izolat, desfășurată de către o societate comercială oarecare, iar nu de către un funcționar public. în acest context, este de remarcat că SC L.P. SRL nu a avut nici un fel de activitate comercială nici înainte de cumpărarea imobilului și nici după revânzarea acestuia, fiind deliberat aleasă de către inculpat pentru aceste operațiuni și urmând a fi lichidată în scurt timp după realizarea obiectivelor propuse.

în consecință, instanța de fond trebuia să constate vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și să pronunțe o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Cu privire la fapta de evaziune fiscală în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), procurorul a apreciat că probele administrate în cauză confirmă atât starea de fapt reținută în actul de sesizare cât și vinovăția inculpatului.

Astfel, după ce martora P.M. a realizat că martora T.F. nu are intenția de a prelua părțile sociale ale SC L.P. SRL și i-a solicitat inculpatului L.I. restituirea documentelor societății, în vederea lichidării acesteia, a fost efectuat de către D.C.F. un control prealabil lichidării, împrejurare în care s-a stabilit că societatea datorează bugetului de stat T.V.A. aferentă lunii octombrie în valoare de 77.521.007 lei pentru care s-a aplicat și o amendă contravențională de 2 milioane lei. Atât suma de 77.521.007 lei, cât și amenda contravențională au fost achitate de martora P.M. din bani proveniți de la martorul P.V., din dispoziția inculpatului L.I. Acest aspect este confirmat atât de martora P.M., cât și de martora P.C. - contabila societății.

Ulterior, a fost efectuat un nou control de către D.G.F.P. Timiș, iar prin procesul - verbal din 26 martie 2004 s-a stabilit că societatea are obligații de plată la bugetul de stat în sumă totală de 856.254.903 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe venit, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, întrucât nu s-a înregistrat în contabilitate, în perioada septembrie 2001 - iulie 2003, achiziționarea activului de la A.V.A.B. și vânzarea acestuia către martora T.F. De abia în luna august 2003, la declanșarea controlului, societatea a înregistrat în contabilitate achiziționarea activului la valoarea de 2.281.680.975 lei, precum și vânzarea acestuia la valoarea de 450.000.000 lei.

Procesul verbal a fost contestat de către martora P.M., la cererea inculpatului L.I. care, a pregătit în concret atât contestația către D.G.F.P. Timiș, cât și acțiunea în contencios administrativ, adresată Tribunalului Bihor. La percheziția desfășurată la domiciliul inculpatului L.I., a fost găsită întreaga documentație, cu comentariile și adnotările personale ale inculpatului (vol. X, f. 232).

Conform Raportului de constatare economico - financiară întocmit de specialistul din cadrul PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, (vol. VIII, f. 137 - 140) prin neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor de cumpărare și revânzare a activului din Oradea, B-dul Dacia, nr. 40, adjudecat la licitația din 12 septembrie 2001 la A.V.A.B. București, S.C. SC L.P. SRL S.R.L. Oradea a prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 973.078.454 lei.

Deși inculpatul a susținut în fața instanței că SC L.P. SRL nu datora T.V.A., din adresa A.V.A.S. nr. 11544 din 30 martie 2005, rezultă că A.V.A.B. (în prezent, A.V.A.S.), a avut doar calitatea de organizator de licitații, fiind o instituție publică neplătitoare de T.V.A.. Ca atare, în toate documentele de licitație s-a menționat, ca și în cazul achiziționării spațiului comercial din Oradea, B-dul Dacia, prin SC L.P. SRL, că plata taxei pe valoarea adăugată cădea în sarcina exclusivă a adjudecatarului. Acesta urma să efectueze viramentele în conturile de trezorerie, în numele proprietarului bunului vândut (volum II, f. 194).

Din declarația martorei P.M. (volum II, f. 222) rezultă că nu a înregistrat în contabilitatea SC L.P. SRL Oradea operațiunile de achiziție, respectiv, vânzare a imobilului deoarece, începând cu septembrie 2001 și până în vara anului 2003, documentele societății s-au aflat la inculpatul L.I. Declarația se coroborează cu cea a martorei P.C.L. (vol. II, f. 253), care arată că, deși a efectuat servicii pentru P.M. (întocmirea și depunerea unor declarații privind obligațiile de plată), începând cu luna februarie 2003, a primit efectiv documentele societății doar în luna august 2003. Pe de altă parte, martora P.M. declară că firma sa nu a avut nici un fel de activitate comercială sau de altă natură anterior acestor operațiuni (cumpărarea și revânzarea imediată a spațiului), că documentele au fost predate, anterior licitației de la A.V.A.B. inculpatului L.I., pe baza promisiunii neadevărate că părțile sociale vor fi preluate de către sora inculpatului, martora T.F., că documentele bancare de creditare a SC L.P. SRL și de plată către A.V.A.B. au fost semnate Ia cererea inculpatului, fără a cunoaște nici un fel de detalii referitoare la conținutul operațiunii financiare în derulare.

Ca atare, atâta timp cât inculpatul L.I. a avut inițiativa "afacerii", a preluat documentele societății prin inducerea în eroare a martorei P.M., substituindu-se administratorului de drept, care nu a mai avut astfel nici un fel de control asupra societății, cât obligațiile fiscale aferente operațiunilor comerciale neînregistrate în contabilitate nu au fost achitate, în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în forma participației improprii.

Relativ la achitarea inculpatului L.I. raportat la infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, pe considerentul că a beneficiat de anumite sume rezultate din vânzarea imobilului din Oradea, B-dul Dacia, în virtutea relațiilor de familie care existau între acesta și soții T., precum și pentru întreținerea celor două fete ale soților T., așa cum de altfel a susținut inculpatul în declarația sa dată în fața instanței de fond, s-a invocat faptul că această susținere a inculpatului L.I. nu se coroborează însă cu înscrisurile bancare care au stat la baza efectuării Raportului de constatare economico - financiară de către specialistul din cadrul PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, în care a fost evidențiat întreg circuitul sumei de 10 miliarde lei vechi, virată de B.T. Oradea în contul martorului T.I., beneficiarul final fiind inculpatul L.I. Astfel, specialiștii au stabilit că suma de 10 miliarde lei a intrat în contul martorului T.I. (deschis la B.T. Oradea), în data de 28 august 2002, dată la care suma a făcut obiectul constituirii unui depozit în lei. După trei luni, respectiv la data de 28 noiembrie 2002, depozitul a fost desființat, încasându-se bonificația în sumă de 561.452.055 lei, în aceeași zi fiind constituit un alt depozit de 10 miliarde lei, iar din bonificație, un alt depozit de 500 milioane lei, diferența rămasă din dobândă respectiv 61.312.000 lei fiind ridicată în numerar de către inculpatul L.I. în data de 28 februarie 2003, cele două depozite au fost desființate, fiind constituite alte două depozite, unul în valoare de 10 miliarde, iar celălalt de 1 miliard (500 milioane din dobândă), diferența fiind ridicată în numerar - 43.328.164 lei, tot de către inculpatul L.I. Depozitul de 1 miliard a fost desființat în data de 21 martie 2003, suma fiind utilizată ca plată în numerar către inculpatul L.I. - 147 milioane lei, iar 853 milioane lei creditare firmă la SC N.C. SRL Sânmartin, unde martorul T.I. a fost unic asociat și administrator. Ulterior, părțile sociale ale acestei societăți au fost cesionate cu titlu gratuit către L.D. Ioan, fiul inculpatului L.I. Menționăm că acest cont a fost alimentat cu suma de 318.740.355 lei, reprezentând rambursare T.V.A. numitului T.I., ca persoană fizică. Din această sumă, inculpatul L.I. a ridicat în numerar 76,8 milioane lei (26 martie 2003 și 31 martie 2003), 149,605 milioane lei a ridicat martorul T.I. (23 aprilie 2003), iar cu 92 milioane lei a fost creditată SC N. SRL Sânmartin, în data de 31 martie 2003. Depozitul de 10 miliarde lei a fost desființat la data de 28 mai 2003, dobânda aferentă în sumă de 410.375.000 lei fiind utilizată la alimentarea cardului V. aparținând inculpatului L.I., fiind constituit în aceeași dată un alt depozit de 10 miliarde lei. în data de 28 august 2003, depozitul a fost desființat, dobânda fiind utilizată la alimentarea cardului V. aparținând lui L.I. în sumă de 349,5 milioane lei, fiind constituit ca și în situațiile precedente un alt depozit de 10 miliarde lei. După alte trei luni, respectiv, la 28 noiembrie 2003, depozitul de 10 miliarde lei a fost desființat constituindu-se un alt depozit de 8,5 miliarde lei în aceeași zi. Din suma de 1,5 miliarde lei, precum și dobânda în suma de 374.301.370 lei s-au efectuat următoarele plăți: 474 milioane lei alimentare card V. al inculpatului L.I. (28 noiembrie 2003); 700 milioane lei transfer în contul de disponibil în lei deschis la B.T. pe numele inculpatului L.I. - (28 noiembrie 2003); 350 milioane lei ridicare în numerar de către inculpatul L.l. (28 noiembrie 2003); 347,8 milioane lei ridicare în numerar de către martorul T.l. (29 noiembrie 2003). în data de 28 februarie 2004, din bonificația aferentă depozitului, a fost alimentat cardul V., aparținând inculpatului L.I., cu suma de 349,95 milioane lei, depozitul fiind desființat în data de 02 martie 2004, constituindu-se alte depozite, respectiv, de 5 miliarde lei și 3,5 miliarde lei. Depozitul de 3,5 miliarde lei a fost desființat în data de 19 martie 2004, suma de 500 milioane lei fiind ridicată în numerar de către martorul T.I. în 02 iunie 2004, a fost încasată dobânda aferentă depozitului, în sumă de 216.501.640 lei, iar în data de 04 iunie 2004 depozitul de 5 miliarde a fost desființat, soldul contului X (titular martor T.l.) fiind (după ce s-a încasat și dobânda curentă de 12,3 milioane lei) de 8.231,766 milioane lei.

în data de 15 iunie 2004, după deblocarea contului de către Parchetul Național Anticorupție, s-au efectuat plăți în sumă de 8.230 milioane lei, astfel: 1.500 mii. lei, cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.l. în contul nr. XXX, deschis în data de 15 iunie 2004 în B. Oradea (această sumă face obiectul constituirii unui depozit pe 90 de zile în data de 17 iunie 2004; s-a ridicat în numerar, de către L.I., 61,9 milioane lei, reprezentând dobândă în data de 15 septembrie 2004, dată la care s-a constituit din nou un depozit pe 30 zile; în data de 28 septembrie 2004, suma de 1500 milioane lei a fost transferată intr-un cont de depozit pe numele martorului T.I., fiind autorizat să ridice suma constituită în depozit și dobânda aferentă și inculpatul L.I.); 2.000 milioane lei, cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I., în contul xx, deschis la A.B. Oradea în data de 15 iunie 2004 (suma de 2.000 milioane lei face obiectul unui depozit pe o perioadă de 3 luni din data de 17 iunie 2004, fiind retrasă în numerar dobânda aferentă în sumă de 84,89 milioane lei, în data de 17 septembrie 2004; a fost constituit un nou depozit dar, în data de 28 septembrie 2004, suma de 2.000 mil. lei, a fost virată în aceeași bancă fiului său - L.D., conform ordinului de plată din 28 septembrie 2004, în cont personal deschis în ziua plății; în data de 28 septembrie 2004 a fost constituit un depozit pe numele L.D., depozit desființat în data de 01 noiembrie 2004, suma împreună cu dobânda aferentă - 2.020.362 milioane lei, fiind retrasă în numerar); 400 milioane lei, cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I. - alimentare card; 330 milioane lei, cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I. - alimentare card; 4.000 milioane lei, cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către martorul P.V. în banca "I.T." cu titlu de restituire împrumut conform contract din 20 decembrie 2003. în data de 17 iunie 2004 cu ordinul de plată din 17 iunie 2004 din suma de 4.000 milioane lei - suma de 3.990 milioane lei a fost virată către inculpatul L.I. în banca "I.T.", în contul nr. xxx, deschis la data de 15 iunie 2004. Din această sumă inculpatul L.I. a constituit 3 depozite a 1.000 milioane lei fiecare și un cont de economii și a retras în numerar 39,99 milioane lei. Pentru cele trei depozite de câte un miliard, a fost încasată dobândă 245.714.202 lei, după care suma de 3 miliarde a fost revirată martorului P.V. în Banca I.T., în data de 29 noiembrie 2004 (până la data de 10 decembrie 2004 suma a fost retrasă în numerar de către martorii M.M. și P.V.). Suma de 950 milioane lei cu dobânda aferentă a fost retrasă succesiv în numerar de către inculpatul L.I. până în data de 28 septembrie 2004.

Relevant este și faptul că, la percheziția efectuată în data de 29 octombrie 2004 la domiciliul inculpatului L.I. au fost identificate și ridicate documente bancare (ordine de plată, formulare de deschidere cont, contracte de depozit, inclusiv o procură specială redactată și autentificată, prin care martorul P.V. l-a împuternicit pe inculpatul L.I. să efectueze operațiuni bancare în contul său personal, deschis la Banca I.T., până la concurența sumei de 100.000 dolari SUA), care atestă operațiunile descrise mai sus (vol. 10, f. 40 - 60). Acestea rezultă și din rulajul conturilor, comunicat procedural atât de bănci, cât și de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Atâta timp cât suma de 10 miliarde lei obținută urmare a săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a fost utilizată de către inculpat pentru necesități personale, încercând, prin transferuri bancare succesive, să ascundă atât sursa, cât și destinația finală a banilor, în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, soluția de achitare dispusă de către instanță fiind nejustificată.

Relativ la achitarea inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pe considerentul că probele administrate în cauză nu susțin învinuirea adusă acestuia, apelantul a arătat că, potrivit denunțului și declarației martorului denunțător P.J., inculpatul L.I. a contractat lucrări de reconstrucție a unei case proprietate personală, situată în Oradea, strada I.C. Brătianu, și de renovare a unui apartament, situat tot în Oradea, pe strada Costaforu, ridicând materiale de construcție de la SC E. SA Oradea, firmă specializată în desfacerea en-gros și cu amănuntul a materialelor pentru construcții. Ulterior, inculpatul L.I., urmare a înțelegerii cu martorul denunțător P.J., a solicitat martorei B.C., director la SC E. SA Oradea, să factureze materialele ridicate, în valoare totală de aproximativ 350 milioane lei, pentru societățile controlate de martorul P.J. După livrarea materialelor către inculpatul L.I., martorul P.J. a dispus efectuarea plăților, prin virament bancar. Martorul a mai precizat și faptul că a fost constrâns să achite contravaloarea materialelor la cererea inculpatului, întrucât acesta era în măsură să dispună efectuarea unor controale fiscale, să avizeze diferite cereri cu caracter fiscal, astfel încât nu a putut să refuze solicitările inculpatului. Valoarea materialelor plătite de firmele controlate de martorul P.J. către SC E. SRL Oradea, materiale ridicate în fapt de către L.I., a fost de 349.543.468 lei, după cum rezultă din însumarea valorilor facturilor pentru materiale despre care martora B.C. afirmă că au fost livrate inculpatului L.I., coroborate cu concluziile ce rezultă din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice. în schimbul acestor foloase materiale, conform înscrisurilor existente la dosar, martorul denunțător P.J. a obținut reeșalonări pentru o perioadă de 5 ani, respectiv, 3 ani, în beneficiul SC J.P.F. SA Șuncuiuș și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid. Inculpatul L.I. a rezoluționat și repartizat cererea de eșalonare formulată și depusă de SC J.P.F.C. SA (vol. VI, f. 69) și a făcut parte din Comisia de analiză și soluționare constituită la nivelul D.G.F.P. Bihor în acest sens, fiind aprobată eșalonarea la plată a T.V.A. în sumă de 1.872.075.933 lei și a majorărilor de întârziere aferente T.V.A. în sumă de 300.756.239 lei, pe o perioadă de 5 ani cu o perioadă de grație de 6 luni. (vol. VI, f. 70). De asemenea, inculpatul a semnat în calitatea pe care o avea, convenția numărul 106 din 24 iunie 2003 încheiată între D.G.F.P. Bihor și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid privind acordarea eșalonării la plată pe o perioadă de 24 luni a sumei de 475.236.608 lei (vol. VI, f. 105, 106).

Atâta timp cât inculpatul L.I., ulterior acceptării foloaselor materiale de la martorul P.J., constând în plata materialelor de construcție ridicate de inculpat de la SC E. SA, la începutul lunii iunie 2003, a îndeplinit în mod concret și direct atribuții de serviciu, ca director executiv adjunct al D.G.F.P. Bihor, privind acordarea facilităților fiscale și a restituirilor de accize, în favoarea firmelor controlate de martorul P.J., în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Chiar dacă, așa cum a reținut și instanța de fond, martorul denunțător P.J., a revenit în parte asupra declarațiilor inițiale, în sensul că a afirmat că inculpatul L.I. i-ar fi plătit în februarie 2004, suma de 120 milioane lei, bani pe care i-ar fi păstrat asupra sa ca restituire avans creditare firmă, aceste susțineri nu pot fi primite atâta timp cât la primele audieri, inclusiv cu ocazia formulării denunțului, nu a făcut referire la vreo plată efectuată de inculpatul L.I. Mai mult decât atât, cu ocazia audierii făcute la București de către procurorii PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE (vol. V, f. 185), martorul a afirmat că plata ar fi fost făcută de către martorul T.I., ca în cursul declarației consemnate la Serviciul Teritorial Oradea, să afirme o cu totul altă stare de fapt, anume că inculpatul L.I. ar fi făcut plata. De asemenea, martorul T.I., cu ocazia audierii sale la Serviciul Teritorial Oradea, a declarat că "deși în chitanțele menționate se face referire la faptul că s-a primit de la persoana fizică T.I. suma de 69.640.305 lei, respectiv, 44.376.925 lei, reprezentând contravaloarea facturilor menționate anterior (.) eu nu am achitat nici o sumă de bani. (.) acele facturi le-am ridicat abia la sfârșitul lunii martie 2004" (n.n. după începerea urmăririi penale împotriva lui L.I.). Și angajații martorului P.J., martorii P.D.R. și L.D. (volum V, filele 247-253) au declarat că facturile pentru materialele de construcție întocmite pe numele martorului T.I., au fost eliberate după data de 22 martie 2004, la solicitarea martorului P.J., care a dispus și antedatarea acestora, deci ulterior începerii urmăririi penale împotriva inculpatului L.I., fapt care pune sub semnul întrebării sinceritatea afirmațiilor martorului denunțător. înscrisurile la care am făcut anterior vorbire, coroborate cu declarațiile martorului denunțător, ale celorlalți martori și cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorul denunțător și cu o parte din ceilalți martori, confirmă starea de fapt reținută în actul de sesizare precum și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

în ceea ce privește achitarea dispusă de către instanța de fond pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, reținute în actul de sesizare și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma instigării, pe considerentul că probele administrate în cauză nu au înlăturat prezumția de nevinovăție a inculpatului L.I., s-a susținut că, potrivit înscrisurilor existente la dosar, părțile sociale ale SC N.C. SRL au fost preluate în toamna anului 2002 de către martorul T.I., cumnatul inculpatului, societatea nedesfășurând nici un fel de activitate. în schimb, pe această societate au fost achiziționate bunuri de folosință personală pentru inculpatul L.I., pentru care ulterior s-a recuperat T.V.A., facilitate la care nu avea dreptul ca persoană fizică, iar în anul 2004, părțile sociale au fost cesionate cu titlu gratuit fiului inculpatului, L.D., acesta preluând întreg activul societății, compus dintr-un apartament situat în Oradea, str. Costaforu; tot pe numele societății a fost achiziționat și un autoturism marca M., care a fost vândut la data de 10 iulie 2004 către fiul inculpatului, L.D., la un preț mult subevaluat (conform facturii din 10 iulie 2004, 154.700.000 lei), care de altfel nu a fost achitat. Prima operațiune în care inculpatul L.I. s-a folosit de societatea N.C. S.R.L. s-a consumat în noiembrie 2002 când acesta și-a aprobat rambursarea sumei de 64.666.220 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată aferentă importului unui autoturism M.

Alte două operațiuni similare au avut loc în luna martie 2003. Una dintre achiziții, efectuată tot sub acoperirea societății N.C. S.R.L., a constat în cumpărarea de către inculpatul L.I. a apartamentului din Oradea, str. Costaforu, de la SC A.U.N.I.T.A. S.A. Timișoara. Conform facturii fiscale din 27 martie 2003, valoarea totală a apartamentului a fost de 852.360.000 lei, din care 136.091.092 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată. Finanțarea achiziției a fost asigurată de inculpatului L.I. care a transferat banii necesari din contul său (deschis sub acoperirea cumnatului său T.I. la B.T. Oradea) în contul SC N.C. S.R.L., iar apoi către SC A.U.N.I.T.A. SA Timișoara, acest aspect fiind confirmat și de către martora G.I. Cealaltă achiziție a avut ca obiect un al doilea autoturism M. în valoare de 31.250 euro. La începutul lunii aprilie, autoturismul a fost înscris în circulație sub numărul XXX, cunoscut ca fiind autoturismul personal al inculpatului L.I. Acest fapt rezultă atât din declarațiile martorilor T.I. și G.I., cât și din interceptările telefonice, din traficul de frontieră, precum și din înscrisurile găsite la percheziția domiciliară. Relevantă este chiar și împrejurarea că numărul de înmatriculare al autoturismului a fost personalizat, 11 iunie 1956 fiind data de naștere a inculpatului, iar inițialele "D.C.F." fiind cele ale Direcției Controlului Fiscal. Mai mult, autoturismul a fost găsit la percheziția domiciliară în garajul locuinței inculpatului. Pentru acest autoturism a fost rambursat T.V.A. în valoare de 207.833.453 lei, avizul de rambursare fiind aprobat de însuși inculpatul L.I. Potrivit declarației martorei G.I., după intrarea banilor în contul SC N. SRL, aceștia au fost ridicați și predați inculpatului L. personal.

Conform constatării economico - financiară dispusă în cauză, "sursa de finanțare pentru apartamentul cumpărat este creditarea firmei din contul personal al martorului T.l., suma de 853 milioane lei provenind din vânzarea sediului actual al B.T. Oradea. Sumele în valută pentru achiziționarea autoturismelor au o proveniență suspectă. Astfel, din suma de 318 milioane lei, reprezentând rambursare T.V.A. în data de 25 martie 2003, pe numele T.l., se creditează SC N.C. SRL Sânmartin, achitându-se astfel drepturile vamale de import pentru un autoturism care este vândut fiului lui L.I. în anul 2004. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziționării autoturismelor și apartamentului, în cuantum de 272,5 milioane lei, a fost rambursată, fiind ridicată în numerar suma de 271,4 milioane lei. (volum IV, f. 143 -145).

Relevante pentru starea de fapt reținută în cauză sunt și înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpat și martorii G.I., P.L., S.C., T.l., H.l., M.M. și N.M. Astfel, în data de 18 aprilie 2004, inculpatul L.l. i-a dat dispoziție martorului Haș loan să soluționeze de urgență cererea depusă în numele SC N.C. SRL Sânmartin; în data de 22 aprilie 2003, inculpatul L.I. i-a solicitat martorei G.I. să ridice din contul SC N.C. SRL suma de 50 milioane lei; în 21 martie 2003, inculpatul L.I. a avut o convorbire telefonică cu martora G.I., solicitându-i acesteia să facă o plată din contul SC N. SRL către SC A.U.N.I.T.A. SA Timișoara, în vederea achiziționării unui apartament.

Tot în sarcina inculpatului L.I. s-a reținut și faptul că, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal, a avizat favorabil procesul verbal încheiat în 5 martie 2003 de D.C.F. Bihor, în condițiile în care lucrările de construcții pentru care a fost formulată cererea de restituire în numele martorului T.I. în baza unor documente justificative nereale, au fost efectuate în propriul său beneficiu, prejudiciind în acest mod Statul Român cu suma totală de 301.161.984 lei. Din cercetările efectuate a rezultat că toate demersurile ocazionate de cumpărarea imobilului aflat în Oradea, str. I.C. Brătianu, au fost efectuate de către inculpatul L.I., participarea surorii sale fiind doar formală și rezumându-se la semnarea contractului de vânzare - cumpărare în fața notarului. în acest sens sunt relevante declarațiile martorilor T.F. și T.I., prin care cea dintâi arată că atât negocierea, cât și plata efectivă a prețului a fost făcută de către inculpatul L.I., iar soțul său declară că "în urma unor discuții cu soția mea (...) am aflat că a avut o înțelegere cu fratele său L.I., pentru cumpărarea unui imobil (.). Conform acestei înțelegeri imobilul urma să fie cumpărat pe numele soției mele de către L.I., cel care de altfel avea banii necesari în acest sens. Arăt că eu sau soția mea nu aveam posibilitatea de a cumpăra un astfel de imobil, neavând resursele financiare necesare." (vol. XII. fila 382).

Conform declarațiilor martorilor S.V. și T.I., toate aspectele privind clauzele contractului SC S.P.I.E. SRL Oradea reprezentată prin administratorul S.V. și persoana fizică T.I. dintre au fost negociate în realitate de către inculpatul L.I., iar participarea lui T.I., analog cazului în care a fost cumpărat imobilul, a fost formală, în sensul că doar a semnat contractul încheiat cu societatea de construcții.

Conform Raportului de constatare din 30 martie 2005 (vol. XII. fila 3) întocmit de specialistul din cadrul D.N.A., deși sunt evidențiate înregistrările contabile ale facturilor privind proveniența materialelor de construcții utilizate la executarea lucrărilor pentru imobilul din Oradea, str. I.C. Brătianu,, în realitate acestea nu au fost propriu-zis achiziționate și recepționate de SC S.P.I.E. SRL.

Pentru susținerea cererii de restituire T.V.A., la dosarul constituit în acest sens de solicitantul T.I. au fost depuse un număr de 4 facturi emise de SC S.P.I.E. SRL în valoare totală de 1.600.000.000 lei, și o factură emisă de SC R.T. SRL în valoare de 396.323.057 lei, cât și alte documente justificative (contracte etc). Fiind audiat cu privire la această cerere de restituire T.V.A., martorul T.I. declară că "nu știu în ce condiții a fost întocmită, scrisul nu îmi aparține, semnătura de la rubrica privind semnătura nu îmi aparține, eu personal nu am făcut o astfel de cerere". Deși martorul T.I. nu-și însușește cererea formulată în numele său, aceasta este înregistrată la D.G.F.P. Bihor, fiind repartizată la data de 18 decembrie 2002 Direcției de Control Fiscal, așa după cum rezultă din rezoluția și semnătura aflate în partea stângă superioară a cererii, aparținând inculpatului L.I. (vol. XII. fila 27). în fapt, în baza acestei rezoluții s-a dispus în continuare ca cererea și dosarul aferent să fie repartizate pentru efectuarea controlului. Interesul pe care inculpatul L.I. l-a avut referitor la acest dosar de restituire T.V.A. rezultă și din aceea că după semnarea procesului verbal de către martorul T.I., l-a întrebat pe acesta dacă a fost să semneze. Mai mult chiar, referindu-se la suma solicitată și aprobată de aproximativ 300.000.000 lei, martorul T.I. a declarat că "nu cunosc la ce dată au fost virați în contul de la Trezorerie, eu nu am făcut nici un demers în acest sens și nici pentru a transfera această sumă în alt cont (_), declar că nu cunosc care a fost destinația finală a acestei sume de bani". De altfel, tot inculpatul este cel care a beneficiat de suma restituită, așa cum rezultă și din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 26 martie 2003, dintre inculpat și martora P.L., când inculpatul solicită detalii privind intrarea banilor în cont, după cum urmează " .dacă au intrat sigur acuma banii ăia din Trezorerie pe T., 300 (n.n. milioane).(_) uită-te dacă au intrat și-ți spun câți să-mi bagi în card acuma, că trebuie să dau niște bani după excursie. (...) 250 (n.n. milioane) să rămână, ceilalți pe card" (vol. XI, f. 272).

Conform Raportului de constatare din 30 martie 2005, suma de 318.740.355 lei, reprezentând restituire T.V.A., a fost virată în contul personal de disponibil în lei al martorului T.I. de la B.T., cont din care apoi a fost alimentat la data de 26 martie 2003 cardul inculpatului L.I. cu suma de 68.000.000 lei și la data de 31 martie 2003 cu 8.000.000 lei, aspecte care întregesc și completează participarea inculpatului L.I. pentru obținerea ilegală a restituirii de T.V.A..

Având în vedere starea de fapt descrisă anterior, prin coroborarea tuturor probelor administrate, rezultă că suma reprezentând taxă pe valoarea adăugată încasată necuvenit și virată în contul personal al lui T.I. deschis la B.T. Oradea, în cuantum de 301.161.984 lei, a fost obținută urmare a activității infracționale a inculpatului L.I. și ca atare sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu în dauna intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Relativ la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților L. și R., apelantul a învederat că faptele sunt cu atât mai grave cu cât au fost comise de o persoană folosindu-se de informațiile obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu, L. negând fapta comisă, iar R. invocând constrângerea psihică, deși acest lucru nu a rezultat din probe, iar perseverența infracțională și împrejurările care caracterizează persoana inculpaților ar justifica aplicarea unor pedepse cu închisoarea.

în fine, parchetul a mai arătat că, deși inculpatul L.I. nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținând că dosarul penal a fost întocmit în urma unor presiuni politice, și apreciind că activitățile pe care le-a desfășurat au fost legale, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond, atât starea de fapt cât și vinovăția acestuia sunt dovedite, astfel că soluțiile de achitare dispuse în cauză apar ca netemeinice, rezultând vinovăția celor doi inculpați cu privire la infracțiunile reținute în actul de sesizare și condamnarea acestora la pedepse just individualizate, privative de libertate în ceea ce-l privește pe inculpatul L.I. și cu suspendare condiționată în ceea ce-l privește pe inculpatul R.A.Z., la individualizarea pedepsei urmând a se ține cont de circumstanțele reale și personale ale celor doi inculpați, de gradul concret de pericol sociale al faptelor săvârșite, de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, de atitudinea procesuală a acestora atât înainte cât și după punerea sub învinuire; totodată, s-a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra confiscării contravalorii bunurilor care au format obiectul infracțiunilor de luare de mită și asupra despăgubirilor civile.

Apelantul inculpat L.I. a solicitat, principal, achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. relativ la infracțiunea de instigare la bancrută frauduloasă, prev. de C. pen. rap.la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 rep.; în subsidiar, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., relativ la infracțiunea de instigare la bancrută frauduloasă, prev. de art. 25 C. pen. rap.la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 rep.

Totodată, inculpatul L. a solicitat să fie păstrate restul dispozițiilor instanței relativ la achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza l din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 rechizitoriu), participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 2 rechizitoriu), spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct 3 rechizitoriu), luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) și c) și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 4 rechizitoriu), abuz în serviciu contra intereselor publice, prev de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la pct. 5 și 6 rechizitoriu) și participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma prevăzută de art. 31 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 6 rechizitoriu).

în dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul L.I. a realizat o prezentare a evoluției legislației în materie în privința infracțiunii de bancrută frauduloasă, arătând că textul art. 276, devenit art. 282, din Legea nr. 31/1990 a fost abrogat prin art. 156 din Legea nr. 85/2006.

Legea 31/1990 a fost republicata în temeiul art. XII din titlul II al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003 dându-se textelor o nouă numerotare; a fost republicată în M. Of., Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, atunci art. 276 s-a metamorfozat în art. 282.

Potrivit art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, "La data intrării în vigoare a prezentei legi, _, art. 282 din Legea nr. 3111990 privind societățile comerciale, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice altă dispoziție contrară se abrogă."

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Prezenta lege intră în vigoare la 90 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea I". Legea nr. 85/2006 a fost publicata în M. Of. Partea I nr. 359 din 21 aprilie 2006.

în aceste condiții, infracțiunea de bancrută frauduloasă, reglementată de art. 276 (devenit 282) din Legea nr. 31/1990, începând cu data de 20 iulie 2006 a fost dezincriminată.

în prezent, bancruta frauduloasă este reglementată într-o altă formă de art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, dar în speță nu poate fi reținuta ca infracțiune noua formă a legii insolvenței, așa cum este prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. c) dat fiind faptul că societatea în cauză era deja în faliment; or, prevederea din noua lege este imperativă în sensul în care "înstrăinarea, în frauda creditorilor" a determinat intrarea societății în insolvență,ceea ce nu este cazul.

Potrivit art. 12 alin. (1) teza I din C. pen. "Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea noua, motiv pentru care apelantul a apreciat că, relativ la această infracțiunii, a intervenit dezincriminarea faptei".

Cu privire la teza subsidiară, a achitării pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, apelantul inculpat a arătat că privitor la R.Z. la momentul emiterii acelei chitanțe (mai 2003) nu mai era administrator așa cum în mod fals a susținut procurorul. La acel moment societatea fiind în faliment, procedură deschisă prin sentința nr. 135/F/2003 din 26 februarie 2003, a fost numit lichidator judiciar SC R. SRL. Deci această societate - SC R. SRL, prin administrator F.L., avea calitatea de nou administrator al SC A.O. SRL.

Orice acte ar fi emis R. în numele SC A.O. SRL după data numirii noului administrator, erau fără efect juridic sau fiscal privitor la patrimoniul societății.

Acest lucru rezultă clar chiar din declarația martorului F.L. dată în fata instanței la data de 28 octombrie 2009 "am fost chemat la sediul parchetului datorita calității mele de lichidator, respectiv, administratorul SC A.O. SRL Oradea _ eu la acel moment nu am avut documentele contabile ale acelei societăți . mai târziu am aflat că actele contabile erau la sediul parchetului", "ne-am constituit ca parte civilă în dosarul de față împotriva inculpatului R. La sugestia mai mult sau mai puțin voalată a organului de cercetare penala, d-l S.T.".

Privitor la întocmirea și eliberarea chitanței de către R.Z. - cum că acest fapt s-ar fi datorat "instigării" acestuia de către L., s-a arătat că și această susținere a procurorului este falsă, dată fiind chiar declarația inculpatului R. data în fata instanței la data de 01 februarie 2007, în care a arătat că: "în primăvara anului 2003 am primit amenințări și am fost atacat sugerându-mi-se să reglez situația cu SC A.I. SRL. Patron al SC A.I. SRL este V.M.L. cu privire la care este de notorietate în Oradea că face parte dintr-un grup de tip mafiot care își reglează problemele prin violență, comportament care este de natură să creeze o stare de teamă".

R. a justificat și "implicarea" inculpatului L. în acest caz, astfel: "știam că inculpatul L. este în relații mai bune cu V., iar eu il cunoșteam de mai multă vreme. Pentu acest motiv i-am telefonat și l-am rugat să aibă o discuție cu mine. Ne-am întâlnit și i-am povestit ce am pățit. El mi-a promis că va lua legătura cu V., ceea ce a și făcut".

Relativ la eliberarea chitanței, inculpatul R. a arătat: "Despre variantele în care s-ar fi putut stinge datoria știam și eu. Singur am ales varianta întocmirii chitanței, singurul ajutor de care aveam nevoie de la inculpatul L. a fost acela de a intermedia discuția între mine și V. pentru că mie îmi era teamă să merg singur la sediul SC A.I. SRL, asta și pentru că citisem în ziare despre mai multe persoane care au fost bătute la sediul acestei societăți".

în opinia apelantului, ceea ce însă procurorul n-a stăruit să rezolve contrar obligației pe care o avea în stabilirea adevărului este problema, referitoare la adevăratele persoane care l-au agresat pe R. și l-au determinat la a elibera acea chitanță și demersurile ce trebuiau făcute pentru aducerea în fața instanței și tragerea la răspundere a acestora. Faptul că nu a procedat în acest fel rezultă și din motivația puerilă de altfel a procurorului, aflată în rechizitoriu la pag 54) arătând ca: "Făptuitorul V.M. nu a putut fi audiat întrucât acesta este cetățean austriac și nu se află în România.de asemenea nu au putut fi audiați K.S., administratorul SC A.I. SRL și nici O.S. întrucât aceștia au părăsit România după ce au fost citați pentru audiere și nu au revenit în țară", disjungând cauza față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la bancrută frauduloasă. Toată preocuparea acestuia în acest caz a fost aceea de a simula prin cercetările efectuate strângerea de așa zise probe din care să rezulte, contrar adevărului, faptul că toata "infracțiunea" din cauză este responsabilitatea inculpatului L.. Aceste aspecte le-a arătat procurorului chiar în timpul cercetărilor, însă nu a arătat dorința de a stabili adevărul demonstrând prin conduita profesionala doar o jalnică atitudine de executant al dispozițiilor celor care au ordonat "execuția" sa, precum și la a găsi cât mai multe fapte la care apoi să le ticluiască probe pentru a-l incrimina și a arăta că și-a făcut cu prisosință datoria.

Prin nota de ședință depusă la termenul de judecată din data de 15 decembrie 2010 (filele 97-112, 139-144 vol. I dosar Curte), inculpatul L. a răspuns motivelor de apel ale procurorului, arătând considerentele pentru care se impune a fi păstrată soluția pronunțată de prima instanță.

De asemenea, prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 15 noiembrie 2011, același inculpat a invocat prescripția specială în privința infracțiunilor prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000,art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000,art. 248 C. pen., art. 25 rap. la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990,art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Totodată, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de luare de mită din art. 1 lit. a), c) și art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), lit. c) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. (în principal) sau în art. 256 C. pen. (în subsidiar, caz în care a fost invocată prescripția răspunderii penale), precum și din art. 13 din Lege anr. 78/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 în art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 10 alin. (1) teza a-III-a din Lege nr. 241/2005.

Apelantul inculpat R.A.Z. a solicitat, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 46 alin. (1), (2) C. pen., apreciind că există o cauză care înlătură caracterul penale al faptei, respectiv, constrângerea fizică și morală, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii răspunderii penale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 C. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (termenul de prescripție specială a răspunderii penale fiind de 7 ani și 6 luni).

în dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul R. a învederat că a săvârșit această faptă ca urmare a agresiunilor fizice și amenințării la care a fost supus, în condițiile în care era de notorietate în Oradea că anumite persoane, făcând parte din anturajul firmei SC A.I. SRL exercitau acte de violență asupra persoanelor sau proferau amenințări la adresa acestora sau familiilor lor, anexând la dosar Tribunalului Brașov mai multe articole publicate în mass-media în acest sens.

Apelanta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei și legalității având în vedere faptul că în mod greșit au fost respinse pretențiile civile formulate de Statul Roman prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu privire la suma de 30.161,6 lei (301.161.984 ROL) cu titlu de T.V.A. împotriva inculpaților L.I. și R.A.Z.

Astfel, anterior strămutării cauzei, D.G.F.P. Bihor s-a constituit parte civilă pentru Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin înscrisul înregistrat din 05 aprilie 2005, ca urmare a solicitării Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, cu suma de 30.161,19 lei reprezentând T.V.A. încasat necuvenit de unele societăți, aferent construcției unui imobil, așa cum rezultă și din raportul de constatare economico - financiară.

Constituirea de parte civila a D.G.F.P. Bihor cu privire la această sumă este adresată și instanței de fond prin înscrisul din 21 decembrie 2006 și a avut la bază adresa Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea din 04 aprilie 2005, emisă în dosar, din conținutul căreia reiese faptul că, din actele de urmărire penală rezultă că în perioada 18 decembrie 2002-05 martie 2003 inculpatul L.I., în calitatea deținută, cu știință, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin aceea că a aprobat în mod nelegal restituirea sumei de 318.740.355 lei rol cu titlu de T.V.A. aferent construcției sale situate în Oradea în baza unor documente justificative false.

Pe baza acestor acte de urmărire a fost întocmit un raport de constatare economico - financiar din care rezultă faptul că suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată încasată necuvenit se ridică la 301.161.984 lei rol. Această sumă cu titlu de prejudiciu se regăsește și în corespondența purtată de către D.G.F.P. Bihor cu inculpatul L.I., respectiv, din adresa nr. 5/ P din 24 octombrie 2008, potrivit căreia suma de 301.161.984 lei (30.116,19 RON) reprezintă T.V.A. încasat necuvenit de unele societăți, aferent construcției unui imobil, așa cum rezultă și din raportul de constatare economico-financiar; acest aspect este confirmat de către D.G.F.P. Bihor și prin adresa nr. 150 din 16 iunie 2010 comunicată la D.G.F.P. Brașov. întrucât pe parcursul soluționării cauzei, celelalte pretenții civile cu care Statul Roman prin Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă au fost recuperate către bugetul consolidat al statului, potrivit înscrisurilor existente la dosar, instanța de fond trebuia să se pronunțe, chiar și în dispozitivul hotărârii, cu privire la suma de 30.161,19 lei cu titlu de T.V.A., întrucât aceasta a fost stabilita pe baza unei lucrări de specialitate în timpul urmăririi penale.

De asemenea, apelanta parte civilă a criticat sentința penală nr. 251/S/2010 și sub aspectul dispozițiilor instanței de fond de a se ridica sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului, pe considerentul ca atâta timp cât prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii nu a fost recuperat în totalitate, se justifica în continuare menținerea măsurilor asigurătorii.

Cu ocazia judecării cauzei în apel, a fost audiat inculpatul L.I. (filele 158-168 vol. V), iar la solicitarea acestuia, au fost ascultați ca martori M.E.M. (fila 24-27 vol.II), M.P.S. (filele 15-16 vol.III), R.B. (filele 17-18 vol.III), M.O.P. (filele 19-20 vol.III), M.A.C. (filele 21-22), G.G. (filele 23-24 vol.III), G.G.C.S. (filele 53-54 vol.IV).

De asemenea, a fost încuviințată și efectuată o expertiză contabilă, raportul de expertiză, precum și răspunsul la obiecțiuni fiind atașate la filele 39 - 182 vol.III, respectiv, filele 1 - 155 vol.V.

La dosarul cauzei apelantul inculpat a depus adrese privind constituirea de parte civilă (filele 212-215, 217-223 vol. III), certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice din 11 ianuarie 2005 (fila 216 vol.III), adresa nr. 47128 din 11 iunie 2001 emisă de M.F.P. către D.G.F.P. Bihor, fișa postului, extras din Ordinul M.F. nr. 224/2001 privitor la Direcția Controlului Fiscal, hotărârile judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect acuzația privind săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, extras de pe portalul instanțelor privind evoluția acestei din urmă cauze.

Procurorul de ședință a atașat la dosarul cauzei Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene (anexa 1 la Ordinul M.F.P. nr. 1820/2003).

Examinând sentința apelată în raport cu toate actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, inclusiv probele administrate în apel și ținând totodată seama de motivele de apel invocate, Curtea de Apel Brașov a constatat următoarele:

1. Cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice, Curtea a constatat că, începând cu data de 17 martie 2003, procurorul din cadrul Parchetului Național Anticorupție a autorizat înregistrarea pe bandă magnetică de convorbiri și imagini conform art. 91¹alin. (1) și art. 91⁴C. proc. pen., fiind emisă în dosarul penal autorizația nr. x/2003, care a fost prelungită succesiv în datele de 11 aprilie 2003, 06 mai 2003 și 10 iunie 2003 (filele 169-173 vol.I dosar urmărire penală). în baza acestei autorizații, au fost interceptate convorbirile telefonice purtate de L.I. în perioada 17 martie 2003 - 13 iulie 2003.

în dosarul penal, aparținând aceleiași instituții, procurorul a emis la data de 01 septembrie 2003, autorizația nr. x/2003, privind interceptarea convorbirilor telefonice purtate, între alții, și de L.I., valabilitatea acesteia fiind prelungită succesiv în datele de 22 septembrie 2003 și 21 octombrie 2003, astfel încât au fost interceptate convorbirile telefonice purtate în perioada 01 septembrie 2003-29 noiembrie 2003 (filele 174-176 volum I dosar urmărire penală). în același dosar, la data de 07 noiembrie 2003, procurorul a emis autorizația nr. x/2003, prelungită la data de 02 decembrie 2003, fiind astfel interceptate convorbirile telefonice purtate de L.I. în perioada 07 noiembrie 2003 - 05 ianuarie 2004 inclusiv.

Prin procesul-verbal din data de 04 aprilie 2005, întocmit în baza art. 91³C. proc. pen., procurorul din cadrul Parchetului Național Anticorupție Serviciul Teritorial Oradea a enumerat convorbirile telefonice interceptate în baza autorizațiilor nr. x/2003, nr. x/2003 și nr. x/2003.

Ulterior sesizării Tribunalului Bihor cu rechizitoriul din data de 12 aprilie 005, prin cererea înregistrată sub nr. 48/S/2005 la aceeași instanță, Parchetul Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea a solicitat instanței să procedeze conform art. 91³C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 09 iunie 2005 a Tribunalului Bihor, s-a stabilit că, în urma analizării notelor de interceptare a convorbirilor telefonice, se va aprecia care dintre informațiile culese prin înregistrarea convorbirilor telefonice prezintă interes pentru soluționarea cauzei. La data de 13 iunie 2005, a fost încheiat un proces-verbal în care au fost consemnate filele dosarului de urmărire penală în care se găsesc convorbirile de interes.

Curtea a constatat că în prezenta cauză interceptarea convorbirilor telefonice a fost dispusă de procuror - potrivit competenței pe care a avut-o anterior modificării Codului de procedură penală realizată prin Legea nr. 281/2003 - mai înainte de începerea urmăririi penale, prima instanță reținând că proba astfel obținută este lovită de nulitate absolută.

Prin încheierea de ședință din data de 04 martie 2009, Tribunalul Brașov a admis cererea formulată de inculpatul L.I. și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91¹C. proc. pen., iar prin decizia nr. 962/2009, Curtea Constituțională a respins excepția invocată.

Instanța de apel a avut în vedere faptul că în prezenta cauză interceptarea convorbirilor telefonice a fost realizată în baza dispozițiilor art. 91¹C. proc. pen., anterior modificării realizate prin Legea nr. 281/2003, iar decizia nr. 962/2009 a Curții Constituționale a avut în vedere forma în vigoare la momentul invocării excepției, așadar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat, a Legii nr. 356/2006 și a O.U.G. nr. 60/2006.

Pornind însă de la considerentele reținute în decizia Curții Constituționale nr. 962/2009, s-a reținut că din dispozițiile art. 91¹C. proc. pen. rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor trebuie subordonată unor condiții strict determinate și anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, trebuie să existe date și indicii temeinice care să conducă la reținerea unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea unei infracțiuni sau la săvârșirea acesteia. Este evident faptul că ori de câte ori există o astfel de suspiciune rezonabilă, este posibilă autorizarea unei ingerințe în viața privată a oricărei persoane, indiferent dacă este implicată sau nu într-o procedură penală.

b) să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utile pentru aflarea adevărului;

d) să existe o autorizație din partea organului judiciar competent.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 91²C. proc. pen., convorbirile înregistrate sunt redate integral în formă scrisă și se atașează la procesul-verbal ce constituie mijloc de probă, conform art. 90 C. proc. pen.

Din cele ce preced, a rezultat că legalitatea interceptărilor și înregistrărilor nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Atunci când legiuitorul a dorit ca autorizarea unei ingerințe în dreptul la viața privată să se facă doar după începerea urmăririi penale a stipulat-o în mod expres. Mărturie stau dispozițiile art. 100 C. proc. pen., care reglementează percheziția, alin. 6 prevăzând că "percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale."

S-a arătat că nici o dispoziție legală nu interzice însă ca autorizarea de interceptare și de înregistrare să se poată da ca act premergător începerii urmăririi penale.

în acest sens, potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

S-a apreciat ca fiind reală susținerea parchetului în sensul că efectuarea de acte premergătoare este o facultate a organului de urmărire penală, însă atunci când se apreciază că sunt necesare începerii urmăririi penale, întocmirea procesului verbal menționat în art. 224 alin. (3) C. proc. pen. este obligatorie întrucât doar acesta poate constitui mijloc de probă.

Fiind de necontestat faptul că în afara procesului penal nu pot fi administrate probe, Curtea a reținut că informațiile obținute de organele de urmărire penală din interceptările autorizate cu respectarea dispozițiilor art. 91¹C. proc. pen. pot fi valorificate în procesul penal doar dacă sunt constate ca fiind acte premergătoare și dacă sunt consemnate în procesul-verbal prev. de art. 224 alin. (3) C. proc. pen.

în speță, s-a constatat că la data de 04 ianuarie 2005 a fost încheiat un proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, în cuprinsul căruia se face vorbire despre faptul că din examinarea înregistrărilor convorbirilor interceptate în baza autorizației PARCHETULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE nr. x/2003, au rezultat indicii în sensul că, în perioada aprilie - mai 2003, L.I. a împiedicat urmărirea de către lichidatorul SC A.O. SRL a creanței de 1 miliard de lei vechi, pe care această societate o avea față de SC A.I. SRL, apreciindu-se că în cauză există indicii ale săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată (fila 1 vol. XIII). Prin rezoluția procurorului din 04 ianuarie 2005 s-au extins cercetările penale împotriva învinuitului L.I. și sub aspectul comiterii celor două infracțiuni, anterior menționate, iar prin procesul-verbal din data de 02 februarie 2005 este începută urmărirea penală împotriva acestuia, pentru faptele prevăzute de art. 248 C. pen. și art. 25 raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); prin rezoluția procurorului din 15 martie 2005 au fost extinse cercetările penale și față de R.A.Z., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., și de art. 290 C. pen., iar la data de 17 martie 2005 a fost începută urmărirea penală împotriva acestuia; prin ordonanța procurorului din 04 mai 2005 a fost schimbată încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, pentru L.I., respectiv, în infracțiunea prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, pentru R.A.Z.

Pentru argumentele expuse, Curtea a apreciat că doar interceptările convorbirilor telefonice privind săvârșirea faptei de bancrută frauduloasă pot fi folosite în prezentul procesul penal întrucât doar acestea sunt consemnate în condițiile art. 224 alin. (1), (3) C. proc. pen.

în privința celorlalte convorbiri interceptate, s-a apreciat că în mod corect au fost înlăturate de prima instanță de judecată, având în vedere faptul că, fiind autorizate înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, ar fi trebuit menționate în procesul-verbal prev. de art. 224 alin. (3) C. proc. pen., această cerință nefiind însă realizată.

în cauză, la data de 03 mai 2005, procurorul a mai întocmit un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, cu privire la cererea de restituire T.V.A. pe numele T.I., în cuprinsul căruia a făcut însă referire doar la documentele justificative (facturi) emise de SC M.I. SRL, SC S.S. SRL, ai căror administratori - H.P.V., O.C. și P.P. - au fost condamnați la închisoare și încarcerați în vederea executării pedepsei, apreciind că sunt indicii privind comiterea de către L.I. a infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen. și de art. 31 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Nu se regăsesc în cuprinsul acestui proces-verbal nici un fel de mențiuni privind convorbiri telefonice interceptate.

Cât privește încheierea pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 09 iunie 2005 și procesul-verbal din data de 13 iunie 2005, instanța de apel a apreciat că procedura realizată de instanță de fond nu este de natură a conferi valoare probatorie tuturor interceptărilor realizate în cauză, cu atât mai mult cu cât, la momentul realizării lor, Codul procedură penală nu prevedea procedura certificării de către instanță; totodată, chiar și în condițiile aplicării art. 91³alin. (3) C. proc. pen., în forma reglementată prin Legea nr. 281/2003, încheierea instanței nu avea rolul decât de a stabili care dintre informațiile culese prezintă interes în cercetarea și soluționarea cauzei, nefiind aptă să complinească lacunele urmăririi penale, constatate în cele ce preced.

Relativ la susținerea inculpatului L. privind nelegala constituire a completului de judecată, reținem că Decizia nr. 5/2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a intervenit ulterior modificărilor legislative realizate prin Legea nr. 247/2005, la data de 09 iunie 2005 fiind în vigoare dispozițiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu prevederile art. 91³alin. (3) C. proc. pen., în forma din acel moment.

în plus, încheierea Tribunalului Bihor nu face obiectul prezentului apel, niciunul dintre apelanți neexercitând calea de atac și împotriva acesteia.

2. Relativ la criticile aduse de parchet dispoziției instanței de judecată privind înlăturarea unor înscrisuri descoperite cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului L.I. din Oradea, str. I.C. Brătianu, și la sediul D.G.F.P. Oradea, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., iar soluția instanței de fond a fost apreciată ca fiind corectă pentru următoarele argumente:

Prin încheierea din 27 octombrie 2004, a Tribunalului Bihor, în baza art. 100 alin. (1) C. proc. pen., văzând sesizarea Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea, din dosar, precum și faptul că la data de 27 ianuarie 2004 a fost începută urmărirea penală față de învinuitul L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, a fost autorizată efectuarea percheziției la reședința învinuitului din Oradea, Parcul I.C. Brătianu,, jud. Bihor, precum și la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor - biroul în care își desfășura activitatea învinuitul, stabilindu-se că percheziția se va desfășura cu respectarea dispozițiilor art. 103-108 și 111 C. proc. pen. și că autorizația este valabilă 5 zile de la data emiterii (filele 16-17 vol.X dosar urmărire penală).

Drept urmare, a fost emisă autorizația de percheziție din 27 octombrie 2004, iar la data de 01 noiembrie 2004, a fost emisă autorizația de percheziție nr. x/2004, prin care a fost prelungită valabilitatea autorizației nr. x/2004 la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor - biroul în care își desfășura activitatea inculpatul, pentru o durată de 5 zile (filele 18-19 vol.X dosar urmărire penală).

La data de 29 octombrie 2004 a fost efectuată percheziția domiciliară la locuința inculpatului L.I. din Oradea, Parcul IC Brătianu, fiind încheiat un proces-verbal, o copie necertificată pentru conformitate cu originalul regăsindu-se la filele 1-15 vol.X dosar urmărire penală.

La percheziție au participat procurorul, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea, doi martori asistenți, sora inculpatului, T.F., precum și B.A., în calitate de persoană anume desemnată de inculpatul arestat preventiv.

La dosarul cauzei nu a fost atașat procesul-verbal privind percheziția ce a fost autorizată a fi efectuată la biroul inculpatului de la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor.

Percheziția menționată a fost realizată după începerea urmăririi penale într-un alt dosar - într-un moment în care pentru faptele ce formează obiectul prezentei cauze nu era în curs nicio urmărire penală, iar înscrisurile astfel ridicate au fost folosite ca probe în cauza supusă prezentului apel.

în acest sens, s-a menționat că, în dosar al Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea, prin procesul-verbal din data de 08 martie 2004, a fost începută urmărirea penală împotriva lui L.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (fila 4 vol.III), iar prin rezoluția din 22 martie 2004 au fost extinse cercetările și începută urmărirea penală și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000 (fila 5, vol.V).

Prin ordonanța procurorului din data de 07 iunie 2004, emisă de Parchetul Național Anticorupție, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor anterior menționate, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.

Curtea de apel a apreciat că percheziția domiciliară realizată la data de 29 octombrie 2004 a fost efectuată cu încălcarea autorizației dată de judecător, respectiv, a dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. pen., în conformitate cu care "organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită; obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă se ridică totdeauna".

Textul menționat include o garanție împotriva ridicării obiectelor și înscrisurilor care nu au legătură cu fapta sau care nu sunt interzise pentru deținere sau circulație, impunând obligația pentru organul judiciar care efectuează percheziția și care are responsabilitatea modului de desfășurare a acesteia să aprecieze cu privire la fiecare din obiectele și înscrisurile găsite.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, mandatul de percheziție trebuie să cuprindă anumite limite pentru ca ingerința permisă în drepturile garantate de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special cel privind dreptul la domiciliu, să nu fie nelimitată și, prin aceasta, disproporționată; de aceea, un astfel de mandat trebuie să cuprindă mențiuni minime, în baza cărora să poată fi exercitat un control asupra celor care au efectuat percheziția, din perspectiva respectării de către aceștia a limitelor urmăririi penale care a determinat emiterea autorizației de percheziție (cauza Van Rossem c. Belgiei, hotărârea din 09 decembrie 2004).

Ridicarea exclusiv a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta, precum și a celor a căror circulație sau deținere este interzisă a fost reglementată expres de legiuitorul român, care a dorit prin aceasta să se supună exigențelor art. 8 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Spre deosebire de convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate, unde prin modificarea realizată prin Legea nr. 356/2006, s-a prevăzut, în art. 91²alin. (5) C. proc. pen., posibilitatea folosirii lor și în altă cauză, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹alin. (1) și (2), în cazul perchezițiilor nu există o astfel de reglementare, art. 105 alin. (2) C. proc. pen. nefiind modificat până în prezent.

în speță, deși atât în cuprinsul încheierii, cât și al autorizației emise s-a consemnat expres acuzația adusă inculpatului L.I., precum și dispoziția de efectuare a percheziției cu respectarea art. 103-108 și 111 C. proc. pen., din procesul-verbal de percheziție a rezultat că au fost ridicate mai multe bunuri mobile, precum și sumele de bani și înscrisurile identificate, indiferent dacă aveau sau nu legătură cu infracțiunea de trafic de influență pentru care era începută urmărirea penală.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 08 noiembrie 2004 s-a procedat la desigiliarea și inventarierea bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului L. și la locul de muncă. Nici cu această ocazie nu s-a stabilit dacă înscrisurile enumerate în menționatul proces-verbal au legătură cu dosarul penal; identificarea bunurilor s-a făcut generic, fără descrierea lor amănunțită, neputându-se stabili în cadrul cărei percheziții au fost identificate.

La data de 16 noiembrie 2004, prin procesul-verbal încheiat între procurorul șef din cadrul Parchetului Național Anticorupție București, secția I și un ofițer de poliție judiciară din cadrul Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea, în vederea soluționării dosarului penal, s-a procedat la predarea - primirea înscrisurilor menționate în cuprinsul acestui act, despre care s-a consemnat că au fost ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului L. (filele 32-39 vol. X).

în condițiile în care prezenta cauză nu are nicio legătură cu aceea în care a fost încuviințată efectuarea percheziției, iar organele de urmărire penală au încălcat dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că înscrisurile ridicate, probabil, la data de 29 octombrie 2004 și invocate ca probe în această speță sunt obținute în mod ilegal, fiind astfel incidente dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, nu au putut fi reținute în soluționarea cauzei înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției din data de 29 octombrie 2004.

în privința criticilor procurorului privind constatarea instanței de fond că percheziția ar fi nulă întrucât procurorul delegat să o efectueze ar fi delegat la rândul său organele poliției judiciare, Curtea a constatat că, deși raționamentul instanței în privința delegării este corect, nu este aplicabil în speță întrucât, astfel cum afirmă și apelantul, procurorul a participat efectiv la desfășurarea percheziției, alături de ofițerii de poliție judiciară, în acest sens fiind mențiunile procesului-verbal aflat la filele 1-15 vol.X dosar urmărire penală.

De asemenea, împrejurarea că la data efectuării percheziției (în dosar) inculpatul era arestat preventiv în București, iar percheziția s-a desfășurat la Oradea poate constitui o imposibilitate obiectivă de a fi participat la efectuarea percheziției, dată fiind distanța mare între cele două localități; din actele puse la dispoziția instanței nu rezultă dacă avocatul inculpatului a fost încunoștințat despre data efectuării percheziției, acesta participând doar la desigilarea și inventarierea bunurilor ridicate. în condițiile în care la percheziție a participat persoana desemnată de inculpat, B.A., precum și sora acestuia, T.F., au fost respectate prevederile art. 104 alin. (4) C. proc. pen., s-a apreciat că nu există nici un motiv de nulitate a percheziției sub acest aspect.

Faptul că percheziția a fost autorizată de un judecător din cadrul Tribunalului Bihor, deși dosarul se afla în fază de urmărire penală la Parchetului Național Anticorupție București, ceea ce ar fi atras competența Tribunalului București, Curtea a apreciat că judecătorul competent să autorizeze efectuarea percheziției este cel de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond; or, pentru infracțiunea de trafic de influență, competența materială aparținea tribunalelor, iar sub aspectul competenței teritoriale, Tribunalul Bihor era una dintre instanțele enumerate la art. 30 C. proc. pen. (fiind incidentă cel puțin lit. c), locul unde locuiește făptuitorul).

3. Criticile parchetului cu privire la soluția de achitare dispusă de prima instanță, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii de către inculpatul L.I. a infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 au fost apreciate ca nefondate pentru următoarele considerente:

în dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este incriminată efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

în raport cu dispozițiile menționate, simpla efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, nu constituie infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ci numai efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă o astfel de incompatibilitate este prevăzută de lege.

Prin actul de sesizare al instanței s-a apreciat că dată fiind calitatea de director general adjunct și șef al Direcției de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Bihor, inculpatul L.I. s-ar fi substituit în fapt administratorului SC L.P. SRL, achiziționând prin intermediul acesteia, la licitația organizată de A.V.A.B. București, spațiul situat în Oradea, B-dul Dacia, obținând un profit de peste 200.000 dolari SUA, prin aceasta încălcând astfel dispozițiile art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în conformitate cu care aceștia nu pot exercita la societăți comerciale cu capital privat activități cu scop lucrativ care au legătură cu atribuțiile ce le revin din funcțiile publice pe care le dețin.

S-a apreciat că prima instanță a realizat o analiză amănunțită a probelor administrate în cauză, reținând temeinic faptul că activitățile desfășurate de inculpat s-au redus la participarea ca împuternicit la o licitație publică în urma căreia a fost achiziționat de către SC L.P. SRL un spațiu comercial, cumpărat ulterior de sora inculpatului și vândut B.T.

Faptul că a fost împuternicit de P.M. să reprezinte SC L.P. SRL la licitația organizată de A.V.A.B. rezultă din declarațiile acesteia, fiind mai puțin relevantă împrejurarea că spațiul respectiv se dorea a fi achiziționat de sora inculpatului L. în baza împuternicirii primite, inculpatul L. a semnat fișa de licitație, lista de licitatori, completând în același timp o declarație pe proprie răspundere din care rezulta că nu se află în niciuna dintre situațiile de incompatibilitate prev. de art. 19⁹din Legea nr. 409/2001.

Procesul-verbal de licitație a fost semnat de martorul D.A.A., solicitat în acest sens de inculpatul L.I., iar probele administrate în cauză nu au stabilit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul ar fi fost cel care a semnat împuternicirea dată acestui martor în condițiile în care martora P.M., deși nu îl cunoștea pe D., nu a putut preciza exact câte împuterniciri a semnat și nici pe cine a împuternicit.

De asemenea, s-a apreciat că prima instanță a stabilit corect și faptul că din declarațiile martorului P.V. a rezultat neîndoielnic faptul că el a fost cel care a finanțat întreaga achiziție, astfel încât sunt nefondate susținerile acuzării privitoare la faptul că inculpatul L. ar fi fost cel care ar fi achitat costurile adjudecării.

Nesusținute sub aspect probator au fost apreciate și afirmațiile conform cărora suma de bani folosită pentru plata către A.V.A.B. ar proveni din vânzarea unei case din com. Sînmartin, care, deși figura ca proprietate a lui P.V., în realitate ar fi aparținut lui L.I. înscrisurile aflate la filele 240-264 volum VIII dosar urmărire penală, coroborate cu declarația martorei G.G. (filele 53-54 volum IV dosar Curte) demonstrează lipsa de temeinicie a acestei acuzații.

Instanța de apel a apreciat că participarea în calitate de mandatar la o procedură de licitație publică și achiziționarea pentru mandant a unui bun nu reprezintă o activitate cu scop lucrativ care să aibă legătură cu atribuțiile ce îi reveneau inculpatului L. în virtutea funcției publice deținute. Nu inculpatul și nici instituția al cărei director general adjunct era au organizat licitația, iar împrejurarea că asupra aceluiași imobil era instituită o ipotecă de rang III de către Administrația Financiară Oradea este lipsită de relevanță sub aspectul analizat, având în vedere rangul preferențial (I și II) al ipotecilor înscrise în favoarea B. (ale cărei creanțe au fost preluate de A.V.A.B. prin contractul de cesiune din 21 iulie 2009) și ordinea de preferință a creanțelor.

S-a mai arătat că nu prezintă relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nici faptul că inculpatul L. s-a implicat în ridicarea documentelor cu regim special ori în confecționarea unor ștampile ale SC L.P. SRL în condițiile în care martora T.F. a confirmat intenția de a cumpăra societatea menționată, iar apărarea inculpatului în sensul că demersurile realizate au fost justificate de dorința de a-și ajuta sora, care nu locuia în Oradea, este plauzibilă. Nici una din acțiunile menționate nu reprezintă operațiune financiară, conform art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și nici activitate cu scop lucrativ, conform art. 57 din Legea nr. 188/1999.

Așa fiind, deși pentru infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, față de solicitarea inculpatului de continuare a procesului penal, s-a constatat că soluția de achitare, întemeiată de Tribunalul Brașov pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică, urmând a fi menținută.

4. Nefondate au fost apreciate și criticile parchetului sub aspectul achitării inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la evaziune fiscală, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000.

în acest sens, corect s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii menționate întrucât nu s-a demonstrat în cauză că inculpatul ar fi acționat într-un anume fel pentru a o determina pe P.M., administratorul SC L.P. SRL, să nu înregistreze în contabilitatea societății achiziția, respectiv, înstrăinarea imobilului adjudecat la licitația publică organizată de A.V.A.B.

în plus față de argumentele primei instanțe, Curtea a reținut că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză în apel rezultă că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000, H.G. nr. 401/2000 și ale Legii nr. 345/2002, cu ocazia achiziționării imobilului, SC L.P. SRL nu avea obligația de plată a T.V.A., această obligație revenind, în toate cazurile, vânzătorului, respectiv, A.V.A.B. sau SC M. SA, ca debitor al A.V.A.B., care de altfel, la solicitarea A.V.A.B., a emis factura fiscală din 09 octombrie 2001 către SC L.P. SRL, creându-și astfel obligația plății T.V.A. înscrisă pe factură, conform art. 9 din O.U.G. nr. 17/2000, factură care nu a fost însă transmisă adjudecatarului, ci a fost folosită ca document intern pentru scăderea din evidență a activului, fapt evidențiat și prin declarațiile martorilor M.A. și M.O., date în fața instanței de apel.

Relativ la obligațiile fiscale ale SC L.P. SRL la vânzarea imobilului, prin expertiza efectuată s-a stabilit că sunt reprezentate de impozitul pe venitul microîntreprinderii, în sumă de 5.672.269 lei, majorări de întârziere și dobânzi de 2.680.715 lei, penalități de întârziere de 595.588 lei, precum și de T.V.A. în sumă de 71.848.739 lei, majorări de întârziere și dobânzi de 38.266.638 lei, penalități de întârziere de 8.262.605 lei.

Privitor la îndeplinirea obligației de plată a acestor impozite, s-a constatat că au fost achitate de societatea menționată la Trezoreria Oradea, cu chitanța din data de 10 octombrie 2003, așadar anterior începerii urmăririi penale împotriva inculpatului L.I. pentru săvârșirea acestei infracțiuni (ordonanța procurorului din data de 10 decembrie 2004 și procesul-verbal din aceeași dată, filele 108, 110 vol.I dosar urmărire penală).

Potrivit aceluiași raport de expertiză, obligațiile fiscale stabilite de către inspectorii D.C.F. Timiș, prin procesul-verbal de control din data de 26 martie 2004, au fost determinate cu încălcarea legislației fiscale, expertul expunând argumentele acestei concluzii. Relevant în opinia instanței de apel a fost faptul că, deși s-a făcut mențiune despre controlul efectuat anterior la aceeași societate, materializat prin procesul-verbal nr. x/2003, inspectorii D.C.F. Timiș nu au ținut seama că la data reverificării societatea avea înregistrate toate operațiunile financiare, îndeplinind dispozițiile date prin actul de control prin achitarea atât a amenzii contravenționale, cât și a impozitelor calculate și dispuse în procesul-verbal.

Instanța a mai reținut totodată și împrejurarea că din niciuna din declarațiile date de martora P.M. nu rezultă că inculpatul L. ar fi fost cel care ar fi determinat-o să nu înregistreze în contabilitatea societății SC L.P. SRL SRL operațiunile privind achiziția și ulterior revânzarea spațiului obținut în urma licitației publice organizate de A.V.A.B. Din declarațiile acesteia a rezultat faptul că actele societății s-ar fi aflat în posesia lui L. date fiind intențiile lui T.F. de a o cumpăra; în același timp însă, administratorul SC L.P. SRL a avut cunoștință de ambele operațiuni efectuate de societate, astfel încât faptul deținerii documentelor societății de către L. nu reprezintă un impediment în organizarea și evidențierea contabilă a operațiunilor comerciale derulate și nici nu poate fi interpretat în sensul susținut de procuror; în cauză nu s-a demonstrat că martora ar fi solicitat inculpatului restituirea actelor în vederea efectuării înregistrărilor contabile și nici că acesta s-ar fi opus sau că ar fi sfătuit-o să omită respectivele operațiuni.

Așa fiind, reținând totodată că specific participației improprii este intenția cu care se determină, se ajută ori se înlesnește în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană care acționează fără vinovăție, soluția de achitare pronunțată de instanța de fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., se impune a fi menținută.

Față de această situație, s-a apreciat că nu mai este necesar a mai fi analizată incidența dispozițiilor Legii nr. 241/2005, respectiv, ale art. 10 alin. (1) teza a-III-a (în condițiile achitării integrale a prejudiciului) rap. la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), susținută de inculpatul L. prin cererea aflată la filele 255-257 vol.III.

Totodată, relativ la aceeași solicitare a inculpatului, se impune a fi precizat și faptul că incidența art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 este atrasă de aceea că, potrivit actului de sesizare a instanței, infracțiunea de evaziune fiscală ar fi fost săvârșită în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din același act normativ.

5. Cu privire la criticile invocate de procuror achitării pronunțate de Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea de către inculpatul L.I. a infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, Curtea a constatat că motivele de apel invocate redau întocmai răspunsul specialistului Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea din raportului de constatare din data de 07 februarie 2005 (filele 140- 142 vol.VIII dosar urmărire penală), relativ la stabilirea modului în care au fost folosite cele 10 miliarde lei virate de B.T. Oradea în contul lui T.I., ca preț de vânzare-cumpărare al spațiului comercial din Oradea, B-dul Dacia, respectiv, traseul parcurs de această sumă.

Prin expertiza efectuată în cauză, de un expert independent, s-a stabilit modalitatea de utilizare a sumei menționate, iar în privința traseului urmat de suma încasată de T.I. s-a precizat că tranzacțiile au fost efectuate strict prin conturi bancare, ceea ce denotă că s-au făcut la vedere, prin conturi cu sume scripturale, prin transfer pe carduri emise de B.T. și doar sume mici au reprezentat ridicări de numerar de către titularul de cont, așa cum rezultă din fișa de rulaj a contului pusă la dispoziția organelor de cercetare penală de bancă.

în opinia expertului, nu au fost observate transferuri disimulate în scopul ascunderii sursei provenienței banilor, aceștia având origine licită, provenind dintr-o operațiune comercială prevăzută în dreptul civil, iar prin transferurile efectuate titularul de cont, T.I., nu a urmărit ascunderea sursei și nici nu au fost identificate finanțări ale unor activități sau operațiuni interzise. Sumele în discuție nu a fost transferate în nici un cont al vreunei bănci din străinătate sau paradisuri fiscale, fiind impozitate potrivit legislației financiar fiscale și bancare din România.

în lucrarea realizată, expertul a analizat și ghidul de tranzacții suspecte, ediția 2004 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor, precum și dispozițiile Legii nr. 656/2002, arătând că nu a constatat tranzacții sau transferuri care să întrunească condițiile de suspiciune, indicii de anomalie, iar deciziile privind operațiunile din contul titularului T.I. au putut fi luate doar de către acesta sau cu acordul lui, prin împuterniciți, respectând astfel normele bancare privind efectuarea de operațiuni în conturi.

Cu privire la înscrisurile invocate de procuror drept relevante în susținerea acuzării inculpatului, Curtea a arătat anterior motivele pentru care sunt inutilizabile în prezenta procedură.

în plus față de argumentele reținute de prima instanță, s-a apreciat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, și pentru următoarele considerente:

Potrivit rechizitoriului, infracțiunea de spălare de bani, imputată inculpatului, ar consta în aceea că a folosit banii obținuți prin săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (adică cele 10 miliarde lei, prețul vânzării imobilului din Oradea, B-dul Dacia) pentru cumpărarea unui apartament în Oradea, str. Costaforu și pentru alte necesități personale, încercând, prin transferuri bancare succesive, să ascundă atât sursa, cât și destinația finală a banilor.

Conform art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălare a banilor dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Infracțiunea menționată presupune, ca situație premisă, existența unei alte infracțiuni și anume aceea din care provine bunul. Totodată, participantul la infracțiunea principală nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor deoarece el a devenit deținător al bunului prin comiterea faptei principale. în caz contrar, s-ar încălca principiul ne bis în idem, conform căruia o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru aceeași faptă numai o singură dată.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea se săvârșește întotdeauna cu intenție, fiind necesar să se stabilească, pe baza probelor certe, că bunurile dobândite, deținute sau folosite provin din săvârșirea de infracțiuni și că autorul cunoștea această împrejurare.

Potrivit art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiunile asimilate acestora, infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a II-a și a III-a din Legea nr. 78/2000, cum este și infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din același act normativ. în cazul banilor, al bunurilor sau al altor valori provenite din săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția îndeplinită, prevederile art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 nu pot fi reținute în sarcina subiectului activ al infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât, așa cum am arătat anterior, subiectul activ al acestei din urmă infracțiunii nu poate fi și același cu subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor.

în speță, aceeași persoană - inculpatul L.I. - este trimisă în judecată atât pentru comiterea infracțiunii principale, cât și pentru săvârșirea faptei subsecvente. S-a reținut anterior că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, astfel încât împrejurarea că din suma de 10 miliarde lei, obținută ca preț al vânzării imobilului din Oradea, B-dul Dacia, anumite sume au fost transferate, cu acordul titularului de cont și în virtutea unor înțelegeri familiale, inculpatului L.I. excede conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Așa fiind, criticile parchetului au fost apreciate ca nefondate, în cauză impunându-se achitarea inculpatului L.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., hotărârea instanței de fond fiind temeinică sub aceste aspect.

6. Neîntemeiate au fost apreciate și motivele de apel invocate de procuror relativ la achitarea inculpatului L.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului L.I. comiterea infracțiunii anterior menționate, constând în aceea că, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, în cursul anului 2003, a solicitat și primit foloase materiale necuvenite, în sumă de 349.543.468 lei, de la martorul P.J., reprezentate de plata materialelor de construcție ridicate de la SC E. SA, cu scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul aprobării unor reeșalonări ale obligațiilor fiscale și restituirii de accize către societățile comerciale administrate de denunțător.

Din coroborarea declarațiilor date atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești de martorii P.J., B.C. (director la SC E. SA), S.A. (angajată la SC E. SA, emitea facturi), P.D. (angajat la SC P.S.C. SRL), L.D. (contabilă la societățile lui P.J.), M.M. (gestionar la SC E. SA), J.A.D. (angajat la depozitul SC E. SA), Balaciu Iulian (director adjunct la D.G.F.P. Bihor) cu declarațiile inculpatului a rezultat că, deși L.I. a achiziționat prin intermediul societăților comerciale aparținând denunțătorului anumite materiale de construcție, în cauză nu s-a dovedit că acest lucru s-a făcut cu scopul ca inculpatul să își îndeplinească atribuțiile de serviciu.

S-a arătat că prima instanță a realizat o analiză detaliată a probelor administrate în cauză din perspectiva infracțiunii de luare de mită, expunând argumentat considerentele pentru care a reținut din declarațiile date de denunțătorul P.J. aspectele care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

în plus de considerentele primei instanțe, Curtea a reținut că pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii anterior precizate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: săvârșirea uneia dintre modalitățile alternative prevăzute în cuprinsul art. 254 C. pen.; acțiunea sau inacțiunea să aibă ca obiect bani sau alte foloase și să fie anterioară sau concomitentă îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau îndeplinirii unui act contrar atribuțiilor de serviciu solicitate; actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. funcționarul pretinde, primește etc. bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia.

în ceea ce privește forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul în cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, aceasta trebuie să fie intenția directă; comiterea faptei în toate modalitățile doar cu această formă de vinovăție rezultă și din scopul special urmărit de făptuitor și anume îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, cunoscut fiind faptul că infracțiunile al căror conținut constitutiv cuprinde și un scop special de săvârșesc întotdeauna cu intenție directă.

în speță, s-a imputat inculpatului L.I. că în schimbul primirii unor materiale de construcții, ar fi aprobat două eșalonări la plată pentru SC J.P.F.C. SA și SC C.P.C.P.R. SRL și două avize de restituire de accize către SC C.P.C.P.R. SRL.

Din probele menționate a rezultat, pe de o parte, împrejurarea că de la SC E. SA au fost livrate mai multe materiale de construcții către societățile comerciale aparținând denunțătorului P.J. și doar o parte din acestea au fost predate inculpatului L. Relativ la valoarea celor din urmă, a fost estimată de martorii B.C. și P.J. ca situându-se la aprox. 120 milioane de lei vechi, sumă care a fost cu certitudine achitată, fiind eliberate chitanțe pe numele martorului T.I. Nu s-a probat în afara oricărui dubiu valoarea de 349.543.468 lei, menționată în rechizitoriu, martora B.C. afirmând chiar că este în imposibilitate să defalce din toate materialele livrate firmelor lui P.J. care au ajuns la L.I., pentru construcția imobilului din Oradea str. IC Brătianu.

Din declarațiile inculpatului, coroborate cu cele ale denunțătorului a rezultat că serviciile de care s-a bucurat cel dintâi au avut la bază o relație amicală, stabilită de mai mulți ani, neavând nicio legătură reală cu atribuțiile sale de serviciu.

Pe de altă parte, relativ la eșalonările la plată admise de D.G.F.P. Bihor SC J.P.F.C. SA (aprobată prin decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2002) și SC C.P.C.P.R. SRL (convenția nr. 106 din 24 iunie 2003), din actele dosarului rezultă că pe cererea formulată de SC J.P.F.C. SA, înregistrată la D.G.F.P. Bihor din 27 septembrie 2001, a fost înscrisă o rezoluție în aceeași dată de către inculpatul L., respectiv, mențiunea "D.", la data de 28 septembrie 2001 fiind înregistrată la Direcția Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului. Nu există la dosarul cauzei decât o completare la nota de prezentare privind cererea de înlesnire depusă de această societate, semnată de comisia de analiză și soluționare, formată din șapte membrii, între care și inculpatul L. (filele 69-70 volum VI dosar urmărire penală). Deși se susține că, potrivit raportului de audit intern întocmit de Serviciul de Control și Audit Public Intern din cadrul D.G.F.P. Bihor, această societate nu îndeplinea condițiile de aprobare a eșalonării (vol.VII, fila 32), din niciuna din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul L.I. ar fi fost cel care ar fi determinat în vreun fel membrii comisiei să aprobe eșalonarea menționată.

în plus, potrivit art. 2 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 580/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura și competențele de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, administrate de M.F.P., cererile de acordare a înlesnirilor la plată se soluționează la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene prin direcțiile de metodologie și administrare a veniturilor statului; or, potrivit fișei postului aferentă anului 2002, L.I. deținea funcția publică de conducere de director general adjunct, coordonând direct Direcția Controlului Fiscal, deci nu direcția competentă să soluționeze cererile.

în ceea ce privește convenția de eșalonare nr. 106 din 24 iunie 2003, încheiată între D.G.F.P. Bihor și SC C.P.C.P.R. SRL, din actele dosarului nu rezultă decât faptul că a fost semnată de inculpatul L., pentru directorul general la D.G.F.P. Bihor, I.B. Or, acest fapt este în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din actul normativ anterior menționat, conform cărora pentru înlesnirile la plată care se acordă la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București convenția se semnează de directorul general al acestora și de reprezentantul legal al debitorului.

în speță nu s-a demonstrat însă faptul că L.I. ar fi condiționat îndeplinirea acestei atribuții de serviciu de pretinderea sau primirea de materiale de construcții de la P.J.

Nici în privința celor două avize de restituire accize, din 18 martie 2003, respectiv, din 27 iunie 2003, care poartă mențiunea "Se aprobă" urmată de semnătura inculpatului L. și care au fost emise în baza constatărilor cuprinse în procesele-verbale de control din datele de 17 martie 2003, respectiv, 27 iunie 2003, nu a rezultat existența vreunei acțiuni anterioare din partea lui L. - prin pretinderea sau primirea de bunuri de la același martor.

Totodată, din fișa postului și din Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene nu rezultă că inculpatul L.I., în calitate de director general adjunct, avea atribuții directe, efective privind acordarea facilităților fiscale și a restituirilor de accize.

Procedurile prin care se desfășurau activitățile imputate inculpatului L. erau reglementate prin dispozițiile Ordinului nr. 580/2002, O.U.G. nr. 158/2001 și H.G. nr. 163/2002, iar decizia asupra cererilor contribuabililor era luată de organisme colective.

Prin nota de ședință depusă în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011, inculpatul L.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei de luare de mită, din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., arătând în motivare faptul că nu a avut atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor; a fost numit în funcția publică de director general adjunct prin Ordinul M.F.P. nr. 224/2001 începând cu 11 iunie 2001, iar din fișa postului rezultă că nu a avut atribuțiile menționate; totodată, analiza fișei postului, Ordinul M.F.P. nr. 224/2001 și organigrama Direcției de control fiscal nu prevăd în sarcina lui atribuții de control.

în subsidiar, același inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice dată aceleiași fapte din luare de mită în primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen., având în vedere că din expunerea rechizitoriului ar rezulta că ar fi primit materiale necuvenite după îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Cu privire la această infracțiune, prevăzută de art. 256 C. pen., a solicitat să se constate ca fiind împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

Verificând susținerile inculpatului sub aspectul încadrării juridice dată faptei de luare de mită, Curtea a constatat că Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene prevede expres care sunt atribuțiile directorului general adjunct care coordonează Direcția controlului fiscal; în niciuna dintre enumerările realizate la în art. 42 lit. a)-u) nu se regăsesc atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor. Este adevărat că Direcția controlului fiscal are, între atribuții, conform art. 40 lit. e) din același Regulament, și pe aceea de a constata contravențiile și aplica amenzile prevăzute de legile fiscale, însă efectiv acestea sunt realizate nu de directorul general adjunct, ci de către serviciile de control care funcționează în structura organizatorică, în acest sens fiind atribuțiile prevăzute expres în art. 47 lit. h), art. 48 lit. l) din actul normativ menționat.

Cât privește atribuțiile de control, funcția deținută de inculpatul L.I. le includea dat fiind că din art. 42 lit. b) din Regulamentul indicat mai sus (ale cărui dispoziții sunt preluate și în fișa postului) rezultă că directorul general adjunct coordonează direct acțiuni de control complex, precum și controale fiscale importante, având totodată competența de a participa direct la lucrările unor comisii sau colective organizate de direcția generală a finațelor publice, care au drept scop stabilirea unor măsuri care vizează domeniile de activitate ale Direcției controlului fiscal.

Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen., constatând lipsa oricăror atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, Curtea a procedat la schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Reținerea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impune dat fiind faptul că însuși inculpatul, în cererea de schimbare a încadrării juridice pe care a făcut-o a arătat că a deținut o funcție publică, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar instanța de apel a constatat că funcția publică deținută implica și exercitarea de atribuții de control.

Constatând însă, pe de o parte, că în speță nu a rezultat că primirea materialelor de construcții (prin intermediul societăților comerciale aparținând lui P.J.) s-a realizat cu scopul de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu și, pe de altă parte, faptul că niciuna dintre atribuțiile îndeplinite efectiv în speță relativ la SC J.P.F.C. SA și SC C.P.C.P.R. SRL nu reprezintă atribuții de control, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Relativ la susținerea subsidiară privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, cu consecința încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, dată fiind soluția de achitare ce urmează a fi adoptată pentru fapta descrisă în rechizitoriu ca reprezentând infracțiunea de luare de mită, s-a apreciat că nu se mai impune a fi analizată, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit, că, ulterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, între inculpatul L.I. și P.J. ar fi intervenit un acord în sensul răsplătirii celui dintâi prin predarea de materiale de construcție.

7. Cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice reținute în sarcina inculpatului, Curtea a constatat că, prin rechizitoriu, împotriva lui L.I. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, respectiv, de art. 248 C. pen.

Prin hotărârea pronunțată, Tribunalul Brașov a dispus achitarea inculpatului L.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. 5, 6 rechizitoriu).

S-a imputat inculpatului că, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal, a aprobat avizele de rambursare din 08 noiembrie 2002 și din 23 aprilie 2003, în condițiile în care operațiunile pentru care au fost formulate cererile de rambursare în numele SC N.C. SRL Sânmartin au fost efectuate de el personal și în propriul său beneficiu, prejudiciind Statul Român cu suma totală de 273.291.135 lei, afirmându-se că această faptă ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că la data de 04 noiembrie 2011, SC N.C. SRL, având ca asociat unic și administrator pe T.I., cumnatul inculpatului L.I., a solicitat rambursarea sumei de 64.666.220 lei reprezentând T.V.A. aferent achiziționării un autoturism M. (fila 28 volum dosar urmărire penală).

Prin procesul-verbal din data de 06 noiembrie 2002, încheiat de inspectori din cadrul Direcției de Control Fiscal - Serviciul Control Fiscal II, s-a procedat la verificarea modului în care societatea a respectat prevederile Legii nr. 345/2002, H.G. nr. 598/2002 și O.G. nr. 11/1996, constatându-se îndeplinite condițiile pentru a fi admis la rambursare T.V.A. în sumă de 64.666.260 lei.

Drept urmare, a fost întocmit avizul de rambursare din 08 noiembrie 2002, care a fost avizat de directorul Direcției Controlului Fiscal și aprobat de directorul general adjunct, L.I. (filele 90-94 volum dosar urmărire penală).

SC N.C. SRL a achiziționat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2003 de B.N.P. - V.C., un apartament, situat în localitatea Oradea, str. Ghe. Costaforu, prețul fiind de 852.360.000 lei, din care T.V.A. 136.091.092 lei.

De asemenea, tot în luna martie 2003, aceeași societate a mai achiziționat încă un autoturism M.

La data de 16 aprilie 2003, SC N.C. SRL a solicitat rambursarea T.V.A. aferent ultimelor două achiziții, iar în urma controlului realizat de D.C.F., ale cărui rezultate sunt consemnate în procesul-verbal din data de 22 aprilie 2003, s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi aprobată rambursarea sumei solicitate. în consecință, s-a întocmit avizul din 23 aprilie 2003, care a fost avizat și semnat de aceleași persoane ca și în cazul precedent (filele 86-89 vol.XI dosar urmărire penală).

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că solicitantul SC N.C. SRL îndeplinea condițiile prevăzute de lege în vederea rambursării T.V.A., expertul argumentând această afirmație prin aceea că societatea era înregistrată ca plătitor de T.V.A. la organele fiscale, activitatea aferentă deducerii reprezentată de importul unor bunuri și din achiziția de pe piața internă de bunuri se circumscrie activității de comerț, acesta fiind obiectul principal de activitate al societății; operațiunile de achiziție și import au fost înregistrate în contabilitate, fiind achitate taxele vamale aferente și T.V.A. înscris pe factura de cumpărare; există concordanță între datele înscrise în deconturile T.V.A., cererea de rambursare și evidența contabilă, declarațiile privind obligațiile către buget au fost depuse la termen, societatea nu avea furnizori neachitați la data controlului, iar deducerea T.V.A. s-a efectuat respectându-se prevederile Legii nr. 345/2002.

Totodată, expertiza efectuată a identificat anumite erori în procesul-verbal încheiat în data de 26 martie 2004 de inspectorii D.C.F. Timiș, cu ocazia reverificării SC N.C. SRL, concluzionând că suma totală de 273.291.135 lei nu poate fi reținută în sarcina societății fiind fără suport legal, dat fiind faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 referitoare la importul de bunuri.

Față de concluziile expertizei, Curtea a constatat că, prin sentința civilă nr. 216/ C din 08 iunie 2004 a Tribunalului Bihor, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de SC N.C. SRL în contradictoriu cu Direcția Controlului Fiscal Bihor, fiind anulat cap.III pct. 3.10 din procesul-verbal anterior menționat pentru obligațiile bugetare în sumă de 217.670.420 lei T.V.A., 43.670.952 lei dobânzi aferente și 11.949.763 lei penalități. Hotărârea a devenit irevocabilă la data de 03 noiembrie 2004, prin Decizia nr. 223/CA/2004 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul D.G.F.P. Bihor împotriva sentinței primei instanțe.

Expunerea anterior realizată este de natură să dovedească faptul că prin rambursările de T.V.A. admise pentru SC N.C. SRL nu au fost încălcate dispozițiile legale și nu s-a produs nici un prejudiciu.

De altfel, deși Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș s-a constituit inițial parte civilă, solicitând obligarea SC N.C. SRL la plata sumei de 273.291.135 lei, ulterior, la data de 27 decembrie 2006 a învederat primei instanțe că această obligație nu mai subzistă (filele 160-161, 242-243 vol. I dosar Tribunalul Brașov).

Drept urmare, observând că în speță nu a rezultat că inculpatul L.I., cu știință, prin modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu - omisiv sau defectuos - a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Pentru acuratețe juridică, față de împrejurarea că din expunerea rechizitoriului rezultă că inculpatul L. ar fi hotărât să se folosească de SC N.C. SRL pentru achiziția de bunuri pentru care ulterior să fie recuperat T.V.A., iar în acest scop a acționat, în final fiind emise cele două avize de rambursare, anterior analizate, Curtea a apreciat că fapta descrisă are formă continuată, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., va proceda la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

S-a apreciat că atât în dispozitivul rechizitoriului, cât și în sentința primei instanțe, precum și în încheierile Curții din datele de 15 noiembrie 2011 și 14 februarie 2012, a fost strecurată o eroare materială, constând în aceea că a fost indicat art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 în loc de art. 17 lit. d) din același act normativ. Cum doar prin dispozițiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 este incriminată ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție abuzul în serviciu contra intereselor publice, este evident că această literă a fost avută în vedere la încadrarea juridică (art. 17 lit. e) are în vedere infracțiunea de spălare de bani).

S-a mai reținut că în speță nu este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, din actele aflate la dosarul cauzei nerezultând care este infracțiunea de corupție sau infracțiunea asimilată acesteia prin intermediul căreia L.I. ar fi comis fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice. De altfel, rechizitoriul este deficitar sub aspectul încadrării juridice dată faptei descrise la punctul 5 întrucât, pe de o parte, la încadrarea în drept este reținută ca reprezentând infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. (fila 36 vol.I), iar, pe de altă parte, în dispozitiv se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (fila 62 vol.I); pentru fapta descrisă la punctul 5 urmărirea penală a fost începută prin ordonanța procurorului din data de 10 decembrie 2004, apreciindu-se că reprezintă infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 (filele 108, 110 vol.I).

Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

8. Instanța de apel a constatat că în mod greșit Tribunalul Brașov a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu (art. 248 C. pen.) și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) reținute în sarcina inculpatului în privința faptei descrisă la punctul 6 din rechizitoriu.

în acest sens, a arătat că potrivit acuzării, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal, L.I. a avizat favorabil procesul-verbal încheiat în data de 05 martie 2003 de D.C.F. Bihor, în condițiile în care lucrările de construcții pentru care a fost formulată cererea de restituire în numele martorului T.I. în baza unor documente justificative nereale, au fost efectuate în propriul său beneficiu, prejudiciind Statul Român cu suma totală de 301.161.984 lei. De asemenea, inculpatul a solicitat unor martori documente care atestau în mod nereal achiziții și prestări servicii efectuate, pe care le-a folosit ulterior în vederea justificării restituirii T.V.A. de către D.G.F.P. Bihor.

în analiza infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, Curtea a avut în vedere conținutul constitutiv al acesteia, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 248 C. pen., întrucât la data comiterii faptei nu existau dispozițiile art. 13²din Legea nr. 78/2000 (introduse prin Legea nr. 521/2004). Drept urmare, a apreciat ca fiind lipsite de relevanță susținerile referitoare la cine era adevăratul beneficiar al construcției care se edifica pe str. I.C. Brătianu,, cine a depus efectiv cererea de restituire ori cine a beneficiat de suma restituită cu titlu de T.V.A.

Din actele aflate în volum dosar urmărire penală, a rezultat că la data de 18 decembrie 2002 a fost înregistrată la D.G.F.P. Bihor cererea solicitantului T.I. privind restituirea sumei de 318.740.355 lei cu titlu de T.V.A. aferent construcției de locuințe de la adresa anterior menționată.

Urmare acestei cereri au fost efectuate activități de control vizând modul de aplicare a prevederilor Legii nr. 345/2002 și a O.M.F. nr. 1009/2002, fiind efectuate controale încrucișate la SC S.P.I.E. SRL (filele 32-33) și SC R.T. SRL (filele 38-39); prin procesul-verbal încheiat la data de 05 martie 2003 s-a stabilit că cererea întrunește condițiile legale. Acest proces-verbal a fost vizat de L.I., în calitate de director general adjunct.

La dosarul cererii de restituire au fost depuse cinci facturi fiscale privind aprovizionarea cu materiale de construcții și prestări servicii, emise SC S.P.I.E. SRL (filele 34 - 37) și SC R.T. SRL (fila 40), însă din declarațiile martorilor audiați în cauză se constată că în realitate SC S.P.I.E. SRL nu a prestat efectiv toate serviciile consemnate în facturile menționate.

în acest sens, s-a precizat că, la data de 25 martie 2002, între SC S.P.I.E. SRL, reprezentată de S.V. și T.I. a fost încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect construcția casei de pe str. I.C. Brătianu,, în valoare de 1.600.000.000 lei.

Potrivit înțelegerii realizate între S.V. și L.I. (care s-a implicat în realizarea lucrărilor din dorința de a-și ajuta familia, conform propriilor declarații), aprovizionarea cu materialele de construcție urma a fi asigurată de beneficiarul lucrării, S.V. arătând că, tot la solicitarea lui L., toate aceste materiale urma să le înregistreze prin firma sa și apoi să le factureze către beneficiar în contul lucrării. Drept urmare, obiectivul era aprovizionat ritmic cu ceea ce era necesar lucrărilor efectuate, materialele fiind achiziționate de T.I. sau prin intermediul lui L.I., de la SC E. SA, SC M.I. SRL, SC H.I. SRL, SC S.S. SRL, SC S. SRL, SC B.B.M.C. SA, SC A. SRL, SC C.B. SA, SC D. SRL.

Deși aceste societăți comerciale nu au livrat niciodată cantitățile de materiale către SC S.P.I.E. SRL și nici nu au încasat vreo sumă de bani drept preț de la această societate, totuși au emis facturi fiscale și chitanțe în care, deși cumpărătorul real era T.I., a fost consemnat ca fiind SC S.P.I.E. SRL. Acest fapt rezultă din declarațiile date de reprezentanții și angajații menționatelor persoane juridice (martorii S.V., B.C., M.M., V.G., S.E., R.B., M.S., O.C., H.P., C.I.T., P.F.).

Curtea a apreciat ca fiind relevantă în cauză declarația martorei B.C., care a arătat că inculpatul L. era cel care îi spunea pe numele cărei societăți să emită facturile pentru materialele ce erau livrate pentru construcția din str. I.C. Brătianu,. Echilibrarea contabilă a vânzărilor a fost realizată prin aceea că existau și vânzări de materiale către persoane fizice, care nu solicitau acte, martora Boca învederând că a dat dispoziție angajatelor V.G. și S.A. ca, în măsura în care se vor face astfel de vânzări, materialele respective să fie evidențiate în facturile emise către SC S.P.I.E. SRL și în chitanțele fiscale aferente.

Deși prin raportul de expertiză s-a concluzionat că operațiunile comerciale înregistrate în contabilitatea SC S.P.I.E. SRL sunt reale, având în vedere faptul că îndeplinesc toate condițiile de formă prevăzute de lege pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, generând obligații fiscale calculate și virate de societate, din depozițiile anterior indicate rezultă că cel puțin o parte din tranzacțiile atestate nu au avut loc între comercianții indicați.

Dintre cele patru facturi fiscale emise de SC S.P.I.E. SRL, se constată că cea având seria X din 30 mai 2002, în valoare de 75.096.118 lei, corespunde realității, însuși martorul S.V. arătând că a facturat manoperă de aproximativ 75 milioane lei, sumă pe care a încasat-o efectiv, în mai multe tranșe, de la L. sau T.I.

însumând valoarea tuturor facturilor aflate la dosarul cauzei, care au fost emise anterior datei de 02 decembrie 2002 (data ultimei facturi atașată de T.I. cererii de restituire T.V.A.) și care îl au menționat drept cumpărător pe SC S.P.I.E. SRL rezultă o valoare totală de 996.133.808 lei vechi, din care T.V.A. 159.014.642 lei vechi.

întrucât s-a demonstrat anterior că această societate nu a cumpărat materiale de construc?ii de la vânzătorii mai sus indicați și prin urmare nu putea să-l aprovizioneze pe beneficiarul T.I., instanța de apel a constatat că facturile seria X din 30 mai 2002 (aprovizionat materiale de construcții, în valoare de 442.894.571 lei vechi, T.V.A. 70.714.259 lei), seria nr. X din 27 iunie 2002 (aprovizionat materiale de construcții, în valoare de 395.527.496 lei vechi, T.V.A. 63.151.449 lei) și seria X din 02 decembrie 2002 (lucrări conform devizului de lucrări, în valoare de 686.481.815 lei vechi, T.V.A. 109.606.340 lei) sunt false până la concurența sumei de 996.133.808 lei vechi, din care T.V.A. 159.014.642 lei vechi.

S-a mai reținut că în cauză nu s-a probat că facturile emise către SC S.P.I.E. SRL care au înscrisă data emiterii ulterioară celei de 02 decembrie 2002 au fost incluse în această din urmă factură, motiv pentru care, ținând seama și de faptul că lucrarea de construcție a casei a fost efectiv realizată, apreciindu-se că factura seria X din 02 decembrie 2002 este falsă doar în ce privește suma de 157.711.741 lei vechi, reprezentând diferența dintre suma de 996.133.808 lei vechi și valoarea primelor două facturi.

Așa fiind, reținând că facturarea în această modalitate s-a realizat la solicitarea inculpatului L.I., s-a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 348 C. proc. pen., au fost desființate în totalitate facturile ce cuprind aprovizionări cu materiale de construcții, adică facturile seria X din 30 mai 2002 și seria X din 27 iunie 2002 și în parte, în limita sumei de 157.711.741 lei vechi, factura seria X din 02 decembrie 2002.

în ceea ce privește factura emisă de SC R.T. SRL către T.F., seria X, în valoare de 396.323.057 lei, reprezentând contravaloarea unor uși și geamuri PVC, Curtea a constatat că în cauză nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că aceasta nu ar corespunde realității. Din declarațiile martorilor B.I. și Ș.F. rezultă atât comanda, cât și executarea lucrării, suma de aproximativ 12.000 euro fiind achitată de T.I. sau L.I.; totodată, din depozițiile martorului B.V.V., administrator la SC C. SRL, precum și ale lui P.I. (SC E.P. SRL) rezultă de asemenea realizarea unor uși și ferestre la imobilul din str.I.C. Brătianu.

în condițiile în care prin probele administrate în cauză nu s-a stabilit exact numărul și tipul ușilor și ferestrelor necesare/ existente la imobilul în discuție și nici data montării lor, afirmațiile cuprinse în actul de acuzare relativ la proveniența acestora sunt nesusținute, neputând fi exclus un necesar mai mare decât cel consemnat în factura emisă de SC R.T. SRL și nici posibilitatea achiziționării din mai multe surse.

întrucât prin actul de sesizare nu s-a precizat numărul actelor materiale ale acestei infracțiuni, exprimarea fiind generică, instanța a fost în imposibilitate de a proceda la schimbarea încadrării juridice pentru a putea pronunța soluții de achitare distincte pentru facturile în privința cărora nu rezultă că nu ar corespunde realității.

Față de starea de fapt stabilită anterior, Curtea a constatat că sunt întrunite elementele constitutive și ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Este în afara oricărei îndoieli faptul că inculpatul L.I. cunoștea condițiile în care SC S.P.I.E. SRL emisese facturile către T.I., inclusiv faptul că dacă T.I. ar fi achiziționat materialele de construcții în calitate de persoană fizică nu ar fi avut dreptul la restituirea de T.V.A., date fiind dispozițiile Ordinului nr. 1009/2002 pentru aprobarea Normelor privind restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările de construcție, extindere, consolidare și reabilitare a locuințelor nefinalizate la data de 31 mai 2002 și aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru lucrările de construcții de locuințe efectuate după data de 31 mai 2002.

Cu toate acestea, inculpatul, cu știință, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, prin aceea că a vizat procesul verbal de control din 05 martie 2003, prin care se stabilea realitatea sumelor facturate și îndeplinirea condițiilor legale pentru rambursare, transmițându-l, cu adresa nr. 71056 din 05 martie 2003, Administrației Finanțelor Publice Oradea, care, la data de 18 martie 2003, a întocmit nota de rambursare.

S-a apreciat că fapta inculpatului a fost de natură să producă o pagubă bugetului de stat, reprezentată de suma restituită cu titlu de taxă pe valoare adăugată. în privința cuantumului acesteia, Curtea a reținut ca fiind reprezentat de valoarea T.V.A. corespunzătoare contravalorii facturilor fiscale emise anterior datei de 02 decembrie 2002, care au stat la baza facturilor constatate anterior ca fiind false, respectiv, suma de 159.014.642 lei vechi.

Raportat însă la data comiterii celor două infracțiuni (decembrie 2002 și martie 2003), termenul de prescripție specială (art. 124 C. pen. rap. la art. 122 lit. d) C. pen.) s-a împlinit, Curtea având în vedere la calcularea acestuia și perioadele de timp în care cursul prescripției a fost suspendat ca urmare a suspendării judecării cauzei în vederea soluționării unor excepții de neconstituționalitate (din 31 ianuarie 2006 până în 27 iunie 2006, din 29 februarie 2008 până în 10 iunie 2008 și din 04 martie 2009 până în 25 iunie 2009).

Drept urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.I. pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen.

9. în privința acuzației adusă inculpaților L.I. și R.A.Z. privind săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt.

în acest sens, în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă, faptul că între SC A.O. SRL, reprezentată de T.A. și SC A.I. SRL, reprezentată de K.S.C., a fost încheiat contractul de creditare nr. X/2001, potrivit căruia SC A.O. SRL a remis către SC A.I. SRL suma de 1 miliard de lei vechi.

în ianuarie 2003, SC A.O. SRL a intrat în procedura falimentului, la cererea Administrației Finanțelor Publice Oradea, având datorii în sumă totală de 2.820.614.943 lei, singura creanță a acestei societăți fiind cea de 1 miliard lei, anterior menționată.

Din declarațiile date de inculpatul R.A.Z. și martora G.I., coroborate cu convorbirile telefonice purtate între L.I. și G.I., L.I. ?i R.A.Z. (filele 30-43 vol. XIII dosar urmărire penală), interceptate în baza autorizației nr. X/2003 și reținute în procesul-verbal de constatare a actelor premergătoare din data de 04 ianuarie 2005 (fila 1 vol. XIII), rezultă faptul că, la solicitarea inculpatului L.I., inculpatul R.A.Z. a completat chitanța seria X prin care a atestat că, la data de 25 martie 2002, SC A.O. SRL a încasat suma de 1 miliard lei de la SC A.I. SRL cu titlu de restituire credit, chitanță pe care inculpatul L.I. a predat-o martorei G.I., care a realizat înregistrările contabile corespunzătoare, refăcând inclusiv balanțele analitice ale SC A.I. SRL din perioada martie 2002 - aprilie 2003, astfel încât creanța societății SC A.O. SRL nu a mai fost evidențiată.

Astfel cum a observat și prima instanță, instanța de apel a apreciat că în cauză nu poate fi reținut motivul de achitare invocat de apelantul R.A.Z. - existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv, constrângerea fizică și morală - afirmațiile acestuia, în sensul că ar fi fost agresat fizic și ar fi primit amenințări de la o persoană cunoscută drept interlop al comunității orădene (V.M.), fiind determinat astfel să rezolve "problema cu Austrianul", nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză, articolele de presă invocate nefiind suficiente pentru a justifica întrunirea condițiilor legale necesare pentru incidența dispozițiilor art. 46 C. pen.

S-a arătat că săvârșirea faptei în modalitatea descrisă mai sus a fost recunoscută de inculpatul R. prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (filele 5-31 vol. XIII); cu prilejul ascultării sale de către Tribunalul Brașov, acesta a învederat că își menține tot ceea ce a declarat anterior. Cu toate acestea, în fața primei instanțe, inculpatul R. și-a modificat parțial depoziția, susținând că ideea întocmirii chitanței datate 25 martie 2002 îi aparține, încercând astfel să acrediteze lipsa oricărei participații penale a inculpatului L. Instanța de apel a apreciat însă că aceste susțineri nu pot fi reținute în soluționarea cauzei întrucât nu se coroborează cu celelalte probe, astfel cum impun dispozițiile art. 69 C. proc. pen.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că legal și temeinic prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului L.I. de a solicita inculpatului R.A.Z., administratorul SC A.O. SRL emiterea unei chitanțe care să ateste încasarea sumei de 1 miliard lei de la SC A.I. SRL, ascunzând astfel o parte importantă a activului societății în frauda creditorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la bancrută frauduloasă, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar fapta inculpatului R.A.Z., care a eliberat chitanța datată 25 martie 2002 în condițiile și scopul menționate constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Curtea de Apel Brașov a constatat că, deși Tribunalul Brașov a reținut că fapta a fost comisă prin ascunderea unei părți din activul averii, a omis a menționa la încadrarea juridică alin. (2) lit. a) al art. 143 din Legea nr. 85/2006, urmând ca acest aspect să fie complinit de instanța de apel.

Au fost apreciate ca nefondate susținerile apelantului inculpat L.I. privind achitarea, întrucât infracțiunea de bancrută frauduloasă a fost dezincriminată.

Urmărind evoluția legislației, se constată că, la data săvârșirii faptei, infracțiunea de bancrută frauduloasă era incriminată prin dispozițiile art. 276 din Legea nr. 31/1990, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani; de altfel, fapta prev. de art. 276 lit. a) din acest act normativ a fost avută în vedere și prin rechizitoriu. în urma republicării Legii nr. 31/1990, bancruta frauduloasă a fost reglementată în art. 282, având un conținut similar, inclusiv sub aspect sancționator.

Este real că acest articol a fost abrogat prin dispozițiile art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, însă, prin aceeași lege, fapta de bancrută frauduloasă a fost incriminată în art. 143 alin. (2), fiind sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Or, abrogarea s-a produs concomitent cu intrarea în vigoare a noii incriminări, astfel încât nu a existat o dezincriminare.

Nefondate au fost apreciate și susținerile apelantului L.I. privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2002. Astfel, s-a reținut că nici prin actul de sesizare și nici cu ocazia judecării cauzei în primă instanță nu s-a reținut că, prin faptele lor, cei doi inculpați ar fi înstrăinat, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active. Dimpotrivă, s-a avut în vedere faptul că, prin emiterea respectivei chitanțe, au ascuns o parte din activul SC A.O. SRL, în acest sens fiind chiar cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.A.Z. la termenul de judecată din data de 11 mai 2010, asupra cărora procurorul și părțile au pus concluzii; de altfel și considerentele hotărârii primei instanțe sunt în același sens.

Văzând limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă și data săvârșirii faptei (aprilie - mai 2003), Curtea a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, la calcularea căruia am avut în vedere, ca și în situațiile anterioare, și perioada în care cursul prescripției a fost suspendat ca urmare a suspendării judecării cauzei pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Drept urmare, constatând întemeiate susținerile în acest sens ale apelanților, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților L.I. și R.A. pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (L.I.), respectiv, de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (R.A., punctul 7 rechizitoriu).

10. Prin motivele de apel invocate, partea civilă - Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov a criticat soluția instanței de fond de respingere a pretențiilor formulate cu privire la suma de 30.161,6 lei noi (301.161.984 lei) împotriva inculpaților L.I. și R.A.Z. și de ridicare a sechestrului asigurător.

Curtea a constatat că suma pretinsă de partea civilă provine din săvârșirea de către inculpatul L.I. a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. (fapta 6 din rechizitoriu), inculpatul R. neavând vreo contribuție la comiterea acesteia. Ca atare, pretențiile emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului R. sunt inadmisibile.

în ceea ce îl privește pe L.I., s-au constatat întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile vechiului C. civ., în vigoare la acel moment (art. 998-999): fapta ilicită (îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu prin avizarea unei cereri de restituire T.V.A., deși cunoștea că este întemeiată și pe înscrisuri false), prejudiciu (suma de 159.014.642 lei vechi, stabilită de instanță ca reprezentând T.V.A. aferent facturilor care nu exprimau operațiuni comerciale reale), legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția inculpatului.

în consecință, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. (în vigoare la data faptei), a obligat inculpatul să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov suma anterior menționată, de 159.014.642 lei vechi.

Față de împrejurarea că probele administrate în cauză au demonstrat că doar operațiuni comerciale în valoare totală de 996.133.808 lei vechi, din care T.V.A. 159.014.642 lei vechi au fost fără corespondent în realitate, au fost respinse restul pretențiilor părții civile, neexistând legătură de cauzalitate între acestea și fapta ilicită a inculpatului.

Cât privește dispoziția de ridicare a sechestrului, Curtea a menținut hotărârea primei instanțe având în vedere faptul că sumele de bani asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie (20.000 solari și 8.000 euro) au fost ridicate prin percheziția desfășurată la data de 29 octombrie 2004 în dosarul penal; nu rezultă din actele aflate la dosarul cauzei scopul pentru care au fost ridicați acești bani și nici condițiile în care au ajuns la dispoziția organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea; măsura sechestrului asupra acestor sume de bani a fost instituită prin ordonanța din 09 martie 2005 emisă de procurorul din cadrul acestei din urmă unități de parchet, în dosar; la dosarul de urmărire penală există două chitanțe și două note contabile din care rezultă predarea-primirea sumelor menționate între Parchetul Național Anticorupție (primește) și Parchetului Național Anticorupție Oradea (predă), precum și adresele către Banca B., sucursala Unirea. Nu a rezultat însă ce s-a întâmplat cu aceste sume de bani de la data ridicării lor (29 octombrie 2004) și până la data de dispunerii măsurii (martie 2005), astfel încât instanța constată că modalitatea în care aceste bunuri au fost puse sub sechestru în prezenta cauză este contrară dispozițiilor art. 163 C. proc. pen. și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

în plus, în cauză nu s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru ca măsura asigurătorie să fie obligatorie, nefiind aplicabile nici dispozițiile privitoare la confiscare.

Instanța de prim control judiciar, față de modul în care s-a soluționat prezenta cauză, a apreciat că se impune a fi modificată hotărârea Tribunalului și sub aspectul modului de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pe de o parte s-a avut în vedere că, dată fiind soluția de încetare a procesului penal dispusă relativ la fapta pentru care inculpații au fost condamnați, temeiul obligării la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat devine art. 192 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., în loc de art. 191 alin. (1) C. proc. pen.; pe de altă parte, Curtea a reținut vinovăția inculpatului L. și pentru infracțiunile expuse la pct. 6 din rechizitoriu, ceea ce a atras obligarea acestuia și la plata cheltuielilor judiciare aferente acestora.

Drept urmare, în baza art. 192 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță suma de 6.000 lei, L.I., respectiv, suma de 1.000 lei, R.A.Z., fiind corectă dispoziția ca restul cheltuielilor, corespunzătoare soluțiilor de achitare, să rămână în sarcina statului.

în considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov și de inculpații L.I. și R.A. împotriva sentinței penale nr. 251/ S din 01 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal, pe care a desființat-o sub următoarele aspecte: încadrarea juridică dată infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, achitarea inculpatului L.I. pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la punctele 5 și 6 din rechizitoriu) și încadrarea juridică dată acestor infracțiuni, achitarea inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (punctul 6 din rechizitoriu), omisiunea menționării alin. (2) lit. a) al art. 143 din Legea nr. 85/2006 și condamnarea inculpaților L.I. și R.A. pentru săvârșirea acestei infracțiunii de bancrută frauduloasă (instigator, respectiv, autor), respingerea pretențiilor civile formulate de partea civila Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov, temeiul obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanță și cuantumul sumei stabilite în sarcina inculpatului L.I.

Rejudecând în aceste limite, instanța de apel a reformat hotărârea în sensul celor expuse și a menținut celelalte dispoziții.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 25/ AP din 28 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, serviciul teritorial Brașov, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov și de inculpații L.I. și R.A. împotriva sentinței penale nr. 251/ S din 01 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal, pe care a desființat-o sub următoarele aspecte:

- încadrarea juridică dată infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- achitarea inculpatului L.I. pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la punctele 5 și 6 din rechizitoriu) și încadrarea juridică dată acestor infracțiuni;

- achitarea inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (punctul 6 din rechizitoriu);

- omisiunea menționării alin. (2) lit. a) al art. 143 din Legea nr. 85/2006 și condamnarea inculpaților L.I. și R.A. pentru săvârșirea acestei infracțiunii de bancrută frauduloasă (instigator, respectiv, autor);

- respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov;

- temeiul obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanță și cuantumul sumei stabilite în sarcina inculpatului L.I. Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului L.I. din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul L.I. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriu).

în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul L.I. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.I. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (punctul 6 din rechizitoriu).

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților L.I. și R.A. pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (L.I.), respectiv, de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (R.A., punctul 7 rechizitoriu).

în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. (în vigoare la data faptei), a obligat pe inculpatul L.I. să plătească părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov suma de 159.014.642 lei vechi (15.901,4642 lei noi), reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.; a respins restul pretențiilor acestei părți civile.

în baza art. 348 C. proc. pen., a desființat în totalitate facturile fiscale seria X din 30 mai 2002 și seria X din 27 iunie 2002, emise de SC S.P. SRL către T.I.; a desființat parțial, în limita sumei de 157.711.741 lei vechi, factura fiscală seria X din 02 decembrie 2002, emisă de SC S.P. SRL către T.I.

în baza art. 192 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a obligat inculpații să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță, sumele de 6.000 lei, L.I., respectiv, de 1.000 lei, R.A.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu asigurat inculpatului R.A. s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției și cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

III. împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, serviciul teritorial Brașov, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și inculpatul L.I.

în recursul declarat de procuror, decizia atacată a fost criticată în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 17, 17² și 18 C. proc. pen.

Prima critică formulată de către reprezentantul parchetului vizează aplicarea greșită a legii prin înlăturarea unor probe considerate esențiale în vederea aflării adevărului. Astfel, se consideră că instanța de apel în mod greșit a înlăturat convorbirile telefonice interceptate în faza actelor premergătoare pe motiv că nu au fost consemnate în procesul verbal de constatare a actelor premergătoare. Prin înlăturarea acestor convorbiri această instanță a făcut o greșită aplicare a legii, în primul rând pentru că legea nu instituie o obligație în sarcina organelor de urmărire penală de întocmire a unui proces verbal de constatare a actelor premergătoare și în al doilea rând pentru că interceptările convorbirilor telefonice au fost consemnate în diferite procese verbale, astfel încât este inutil întocmirea unui nou proces verbal de consemnare a acestora. Pentru aceste convorbiri telefonice au fost emise autorizații de către organul competent pentru perioada 17 martie - 13 iulie 2003, anterior începerii urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale la acel moment, iar urmare a acestor autorizații s-au întocmit procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice.

Cu privire la acest aspect, reprezentantul Ministerului Public mai precizează că instanța de apel ar fi trebuit să aprecieze interceptările telefonice ca mijloace de probă, conform art. 91⁶C. proc. pen. și nu să le înlăture prin prisma art. 224 alin. (3) C. proc. pen., în condițiile în care înlăturarea acestor mijloace de probă s-a făcut fără să se facă o trimitere expresă la un text de lege.

A doua critică formulată de reprezentantul Ministerului Public vizează greșita înlăturare a înscrisurilor depistate și ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului L.I. și la sediul Direcției Finanțelor Publice Oradea, reținând că instanța de apel a considerat că percheziția efectuată la data de 29 octombrie 2004 a fost făcută cu încălcarea autorizației dată de judecător în sensul că organele de urmărire penală trebuiau să se limiteze la ridicarea acelor înscrisuri și obiecte care aveau legătură cu fapta.

Procurorul a arătat că nicio dispoziție legală nu interzice și nu impune o restricție organelor de urmărire penală ca înscrisurile ridicate cu ocazia efectuării percheziției dispusă într-o cauză să fie folosite ulterior într-o altă cauză, fiind respectate prevederile legale atât în ceea ce privește dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. pen. cât și dispozițiile art. 109 alin. (4) C. proc. pen. înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare au stat la baza infirmării ordonanței procurorului din 7 iunie 2004 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.I. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită și pentru redeschiderea procesului penal.

în baza proceselor verbale din 16 noiembrie 2004 și 4 februarie 2005 s-a procedat la predarea primirea înscrisurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, anexate la dosar în vederea justei soluționări a dosarului. în aceste condiții înscrisurile au fost preluate în mod legal și folosite în dosar, întrucât nu există nicio interdicție legală în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că prin înlăturarea convorbirilor telefonice și a înscrisurilor instanța de apel a făcut o gravă eroare de fapt ce a condus la reținerea unei situații de fapt eronate și la greșita achitare a inculpatului L.I.

A treia critică a parchetului vizează greșita schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul greșitei înlăturări a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen. Astfel, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) cu reținerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și nu a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținând că inculpatul L.I. nu avea la data săvârșirii faptelor atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor. Ori, contrar s-a arătat că la data săvârșirii faptelor inculpatul L.I. avea calitatea de director general adjunct și printre atribuțiile sale de serviciu, conform art. 41 lit. e) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Direcției Generale a Finanțelor Publice avea și atribuții de constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute în legile fiscale, iar potrivit dispozițiilor art. 43 lit. b) din același regulament, directorii executivi adjuncți au printre atribuții coordonarea directă de acțiuni de control complex, inclusiv control fiscal, rezultând astfel fără îndoială că acesta avea și posibilitatea de constare și sancționare a contravențiilor.

Raportat la aceste dispoziții legale, la calitatea inculpatului și funcția deținută de acesta în perioada respectivă se impunea reținerea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și nu înlăturarea acestor dispoziții legale.

O altă critică formulată de reprezentantul Ministerului Public vizează greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, infracțiunea de abuz în serviciu, infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de spălare de bani precum și cea de participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen.

Cu privire la achitarea inculpatului L.I. pentru infracțiunea de luare de mită, reprezentantul Ministerului Public consideră că instanța de apel a făcut o gravă eroare de fapt, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că în cursul anului 2003 inculpatul a pretins și primit foloase necuvenite în sumă de aproximativ 349 milioane lei de la martorul denunțător P.J., constând în materiale de construcții ridicate de la SC E. SA, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în sensul reeșalonării obligațiilor fiscale ale firmelor controlate de martorul P.J.

Se reține că instanța de apel a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, motivând că materialele nu au fost primite de către inculpat pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ori materialul probator administrat în cauză infirmă această soluție.

Astfel, declarația martorului denunțător P.J. confirmă că după livrarea materialelor de construcție, inculpatul L. Ion a dispus eșalonarea obligațiilor fiscale ale firmelor controlate de P.J. pe perioade între 3 și 5 ani. Aceste eșalonări au fost posibile datorită dispozițiilor date de inculpatul L.I. și a rezoluțiilor date de acesta pe cererile formulate de către martorul denunțător. în baza unei înțelegeri prealabile încheiate în cursul anului 2002 între inculpatul L.I. și martorul denunțător P.J., inculpatul a solicitat martorei B.C., director economic la SC E. SA să factureze materialele de construcții pe numele firmelor deținute de către martorul denunțător P.J.

Inculpatul L.I. semnează și convenția nr. 106 din 24 iunie 2003 încheiată între Direcția Generală a Finanțelor Publice și firma SC C.P. SRL a martorului denunțător P.J., privind eșalonarea la plată a sumei de 475 milioane lei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că situația de fapt reținută prin rechizitoriu este susținută și dovedită cu declarațiile martorei B.C., declarațiile martorului denunțător P.J., facturile emise către societățile deținute de martorul denunțător, de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din 29 aprilie 2003, 2 mai 2003 și 2 iunie 2003, precum și de înscrisurile ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare. Din tot acest material probator rezultă că primirea foloaselor necuvenite s-a realizat în baza unei înțelegeri prealabile din cursul anului 2002, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, reprezentantul Ministerului Public consideră că instanța de apel a făcut o gravă eroare de fapt când a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru că prin rambursarea de T.V.A. nu a fost creat un prejudiciu și nu au fost încălcate dispozițiile legale, în condițiile în care la dosar există probe care dovedesc activitățile abuzive ale inculpatului L.I.

în acest sens înscrisurile aflate la dosarul cauzei dovedesc că părțile sociale ale firmei SC N.C. SRL au fost preluate în toamna anului 2002 de către martorul T.I., cumnatul inculpatului L.I., iar în cursul anului 2004 acestea au fost cedate, cu titlu gratuit lui L.D., fiul inculpatului L.I. Prin intermediul acestei firme, în toamna anului 2002 inculpatul L.I. a dispus rambursarea de T.V.A. în sumă de 60 milioane lei pentru autoturismul M., iar în luna martie 2003 inculpatul a aprobat rambursarea sumei de 207 milioane lei, tot cu titlu de T.V.A.. Aceste activități ilicite ale inculpatului sunt dovedite cu înscrisurile găsite la percheziție, dar și cu declarațiile martorilor G.I. și T.I. care au confirmat că după intrarea banilor în contul firmei aceștia au fost predați personal inculpatului.

în atare situație, faptele inculpatului de a-și rambursa T.V.A., operațiune ce nu se putea obține ca persoană fizică, prin intermediul firmei SC N.C. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, producând un prejudiciu de 273 milioane lei.

O altă eroare gravă de fapt a instanței o reprezintă achitarea în baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a inculpatului L.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, considerând în mod greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul L.I. s-a folosit de firma SC L.P. SRL pentru a desfășura activitate cu scop lucrativ pentru a obține foloase necuvenite.

La 19 februarie 2001, în calitatea sa de director general adjunct la Direcția Generală a Finanțelor Publice, a participat la o licitație publică, ca unic ofertant, adjudecând un imobil, spațiu comercial, la prețul de pornire de 75.495 dolari SUA. în data de 11 octombrie 2001, la dispoziția acestuia SC L.P. SRL vinde spațiul comercial adjudecat către martora T.F.a cu prețul de 450 milioane lei. în 28 august 2008 martora T.F.a vinde același imobil la prețul de 10 miliarde lei către B.T. Suma de bani rezultată a fost însușită și folosită în scop personal de către inculpatul L.I.

Spațiul comercial adjudecat de către SC L.P. SRL era ipotecat în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice, aspect cunoscut de inculpat în calitatea sa de director general adjunct la Direcția Generală a Finanțelor Publice, folosind această informație în scopul obținerii de foloase necuvenite.

în atare situație, reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, iar soluția ce se impunea a fi dispusă de instanță era de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale.

Cu privire la infracțiunea de determinare la evaziune fiscală, reprezentantul Ministerului Public consideră de asemenea că instanța de apel a dispus în mod greșit achitarea considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, motivând că nu sunt probe din care să rezulte că inculpatul a determinat martora P.M., administratorul firmei SC L.P. SRL, să nu înregistreze în contabilitate imobilul respectiv. Ori, această martoră a arătat că dacă cunoștea faptul că urma să fie implicată intr-o acțiune ilegală nu ar fi fost de acord ca să-l ajute pe inculpatul L.I., iar înregistrarea în contabilitate nu a fost posibilă deoarece actele firmei se aflau la inculpat, firma neavând nicio activitate comercială până la adjudecarea imobilului respectiv. Martora P.C.L. a declarat că deși a efectuat servicii pentru firma martorei P.M., actele firmei le-a primit abia în luna august 2003.

Reprezentantul Ministerului Public mai arată că din adresa nr. 11544 din 30 martie 2005 a A.V.A.S. se arată că A.V.A.B. a avut doar rol de organizator al licitației publice, fiind o instituție publică neplătitoare de T.V.A., în toate documentele fiind menționat faptul că plata T.V.A. era în sarcina adjudecatarului. Din procesul verbal din 26 martie 2004 întocmit de specialiștii de control financiar Timiș rezultă faptul că firma avea ca obligație de plată suma de 856 milioane lei reprezentând T.V.A., impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere datorate pentru achiziționarea și revânzarea imobilului în cauză, operațiuni care nu au fost înregistrate în contabilitate, prejudiciul total cauzat prin această infracțiune fiind în suma de 973 milioane lei, așa cum a fost stabilit de specialistul D.N.A., solicitând înlăturarea concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.

O ultimă critică vizează greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani cu motivarea că expertul contabil independent, prin concluziile raportului de expertiză, a stabilit că nu există infracțiunea și că în opinia instanței de apel, subiectul activ al infracțiunii premisă nu poate fi în același timp și subiectul activ al infracțiunii de spălare de bani. Dimpotrivă, practica judiciară a statuat că subiectul activ al infracțiunii premisă poate fi în același timp și subiectul activ al infracțiunii de spălare de bani, întrucât infracțiunea de spălare de bani este o activitate ulterioară. Se susține că instanța de apel nu a avut în vedere că la percheziția domiciliară s-au ridicat înscrisuri privind operațiuni bancare în sumă de 10 miliarde lei (ROL), operațiuni care au fost efectuate pentru a masca și ascunde proveniența sumelor de bani.

Față de aspectele invocate, reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și rejudecând să dispună condamnarea pentru infracțiunile stabilite în sarcina inculpatului L.I., mai puțin pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

în recursul declarat de partea civilă Statul Român Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, decizia atacată a fost criticată sub aspectul temeiniciei și legalității având în vedere faptul că instanța de apel, rejudecând cauza inclusiv sub aspectul acțiunii civile, printr-o interpretare greșită a legii și a ansamblului probatoriu administrat în cauză a obligat inculpatul L.I. la plata către partea civilă Statul Roman prin A.N.A.F. doar a prejudiciului în cuantum de 15.901,4642 lei (RON) cauzat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248 C. pen., respingând restul pretențiilor.

S-a învederat faptul că instanța de fond în mod eronat a respins constituirea de parte civilă formulată în cauză pentru Statul Roman prin A.N.A.F. în ce privește prejudiciul în cuantum de 30.116,19 lei (RON), cauzat prin activitatea infracțională de către inculpații L.I. și R.A.Z.

Astfel instanța de apel a dispus în mod greșit obligarea inculpatului L.I. la plata sumei de 15.901,46 lei (RON), respingând celelalte pretenții, în condițiile în care acestea din urmă au aceeași natură juridică, iar instanța de apel trebuia să observe faptul că pretențiile civile respinse sunt parte componentă din suma totală reclamată, respectiv 30.116,19 lei (RON) cu titlu de T.V.A. încasat necuvenit.

De asemenea, s-a susținut faptul că instanța de apel, rejudecând cauza nu s-a pronunțat asupra prejudiciului cauzat de către celalalt inculpat, R.A.Z., întrucât din dispozitivul deciziei comunicate nu reiese că pretențiile civile respinse se referă la acesta.

în recursul declarat de inculpatul L.I. este criticată hotărârea instanței de apel pentru soluția condamnării dispusă sub aspectul infracțiunilor de instigare la bancrută frauduloasă și a infracțiunii de abuz în serviciu, infracțiune prevăzută la punctul 6 din Rechizitoriu.

în ceea ce privește infracțiunea de instigarea la bancrută frauduloasă comisă de către celălalt inculpat se susține că inculpatul L.I. doar a intermediat o discuție fără a întocmi vreun înscris, iar cu privire la rambursarea de T.V.A. către T.I., din probele administrate în cauză rezultă că această rambursare a fost legală și nu a fost efectuată de către recurentul inculpat.

Față de aceste aspecte s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și achitarea pentru săvârșirea acestor infracțiuni în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică mai sus-expuse și de cazurile de casare sus-indicate (cu mențiunea că recursul părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov va fi analizat în tiparul cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.), înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, se privește ca fondat și urmează a fi admis ca atare în baza disp. art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., iar recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Brașov și de inculpatul L.I. se privesc ca nefondate și vor fi respinse în consecință, în baza disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A.1. Cu referire la primul motiv de critică din recursul declarat de procuror ce vizează aplicarea greșită a legii și, în consecință incidența cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., prin înlăturarea unor probe - de către instanța de fond, dispoziție menținută de către instanța de apel - ce erau esențiale în vederea aflării adevărului, respectiv a convorbirilor telefonice interceptate în faza actelor premergătoare pe motiv că nu au fost consemnate în procesul verbal de constatare a actelor premergătoare, prin conformare la disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen., se are în vedere pertinența acestuia.

Cu titlu de premisă, se are în vedere că disp. art. 224 alin. (1) C. proc. pen. statuează că "în vederea începerii urmăririi penale organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare", iar prevederile alin. (2) al aceluiași text de lege stabilesc posibilitatea efectuării de acte premergătoare de către lucrători operativi din cadrul Ministerului de Interne sau din alte organe de stat anume desemnați. Ca atare, actele premergătoare au o natură juridică proprie, sunt efectuate cu respectarea legii de procedură penală înainte ca procesul penal să fie început, dar în scopul începerii acestuia.

Pe de altă parte se are în vedere că dispozițiile art. 91¹C. proc. pen., prevăd că "interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace, ori cercetarea ar fi mult întârziată."

Așa cum rezultă din interpretarea textului de mai sus, legiuitorul a avut în vedere existența unor date și indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea uneia din infracțiunile la care se referă art. 91¹C. proc. pen.; prin date se înțeleg informațiile provenite din orice surse, iar prin indicii temeinice, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală, a săvârșit fapta.

Se observă de asemenea, că legiuitorul nu condiționează emiterea autorizației de interceptare de începerea urmăririi penale, așa cum a înțeles să o facă în cazul emiterii autorizației de percheziție, unde textul de lege este expres, în sensul că aceasta nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale (art. 100 C. proc. pen.). Ca atare, atâta timp cât înregistrările audio sau video pot fi autorizate atunci când sunt date și despre pregătirea săvârșirii unor infracțiuni grave și pentru identificarea sau localizarea participanților, ceea ce implică și o muncă de informare, în lipsa unui text prohibitiv, aceste înregistrări pot fi efectuate și ca act premergător, dacă sunt autorizate potrivit legii.

Din acest punct de vedere, este nelegală dispoziția instanței de apel de înlăturare a interceptărilor telefonice dispuse în cauză, în faza actelor premergătoare, și redate în procesele verbale de transcriere, pe considerentul că nu au fost menționate, conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen. într-un proces verbal.

Se reține că instanța Curții de Apel Brașov a apreciat că doar interceptările convorbirilor telefonice privind săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă pot fi folosite în prezentul proces penal, doar acestea fiind consemnate în condițiile art. 224 alin. (1), (3) C. proc. pen.

Or, analizând prevederile art. 224 C. proc. pen. se constată că legiuitorul nu instituie nici o obligație în sarcina organului de urmărire penală, întrucât primul alineat al acestui articol prevede că, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar în alineatul ultim al aceluiași articol se arată că procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă subln.ns.).

Pe cale de consecință, câtă vreme art. 224 C. proc. pen. nu instituie norme cu caracter obligatoriu, nu se poate reține că interceptările telefonice autorizate în cauză nemenționate în cuprinsul unui proces-verbal, conform art. 224 C. proc. pen., sunt lovite de nulitate absolută.

Din acest punct de vedere dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. menționează expres care sunt încălcările ce atrag nulitatea absolută, rezultând în consecință că încălcarea oricărei alte dispoziții legale, decât cele prevăzute în alin. (2), atrage nulitatea actului numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului (condiție neîndeplinită în cauză).

Astfel, în speță, autorizațiile interceptării convorbirilor telefonice emise pentru perioada 17 martie 2003 - 13 iulie 2003, anterior începerii urmăririi penale față de inculpatul L.I., au respectat dispozițiile procedurale în vigoare la acea dată, în materie. înregistrările convorbirilor telefonice interceptate astfel efectuate au fost redate în procesele verbale de transcriere și aflate în volumul II urm.pen. filele 77-104, vol.VIII filele 342-354, vol.XI filele 268-303 și cele din volumul XIII urm.pen. constituie acte procedurale cu valoare de mijloace de probă și care vor fi valorificate ca atare de către instanța de recurs prin coroborare cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Așadar, procesele verbale de redare a convorbirilor sau comunicărilor interceptate și înregistrate reprezintă, în realitate, mijlocul de probă despre care fac vorbire dispozițiile art. 64 alin. (1) C. proc. pen. și prin care se constată elementele care pot servi ca probă.

Se concluzionează că, întrucât dispozițiile art. 91/6 C. proc. pen. califică expres interceptările și înregistrările audio sau video ca fiind mijloace de probă, rezultă că atât instanța de fond, cât și cea de apel, au pronunțat o soluție nelegală în vădită contradicție cu literatura și practica judiciară în materie.

A.2. Este fondată și critica secundă din recursul declarat de procuror, ce vizează greșita înlăturare a înscrisurilor descoperite și ridicate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare la locuința inculpatului L.I. și la sediul D.G.F.P. Bihor ambele efectuate în Oradea ca urmare a pretinsei incidențe a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Se reține că instanța de apel a Curții de Apel Brașov a apreciat că percheziția domiciliară realizată la data de 29 octombrie 2004 a fost efectuată cu încălcarea autorizației dată de judecător, respectiv a dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora organul judiciar e obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită, în situația dată cu infracțiunea de trafic de influență pentru care era începută urmărirea penală.

Interpretarea instanței de apel cu privire la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. pen. este deficitară, în contextul în care prin art. 109 alin. (4) C. proc. pen. se menționează expres că obiectele și înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziției și care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei care îi aparțin, iar aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate în cauză, sens în care se va avea în vedere procesul - verbal din data de 06 aprilie 2004 (aflat în vol. X filele 61 - 64 urm. pen.).

Urmare a înscrisurilor identificate și ridicate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, s-a dispus infirmarea ordonanței procurorului din data de 07 iunie 2004, dispusă în dosarul penal al Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000 și redeschiderea urmăririi penale, formându-se astfel prezentul dosar.

Măsura arestării preventive a fost dispusă față de inculpatul L.I. de către Tribunalul București, secția I penală, la data de 27 octombrie 2004, (dosar al Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției), iar percheziția a fost solicitată Tribunalului Bihor (autorizația din 27 octombrie 2004, dosar penal).

înalta Curte reține că la data efectuării percheziției - 29 octombrie 2004, inculpatul era arestat preventiv în București, astfel că imposibilitatea asigurării prezentării sale se prezumă, iar la efectuarea acesteia au fost prezenți procurorul, ofițerii de poliție judiciară, sora inculpatului T.F. și numita B.A. (persoană desemnată de inculpat a participa la efectuarea percheziției domiciliare, fila 1-8, vol. X, urm.pen.).

Astfel, datorat împrejurării prezenței la locurile efectuării percheziției în Municipiul Oradea atât a sorei inculpatului, sus-numita T.F.a, cât și a numitei B.A., în calitate de persoană desemnată de inculpatul arestat preventiv pentru a participa la percheziție, rezultă că nu se poate constata încălcarea vreunui drept procedural al inculpatului, fiind respectate pe deplin dispozițiile art. 104 alin. (4) C. proc. pen. conform cărora, "în cazul în care persoana arestată nu poate fi adusă la percheziție, ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercițiu" și se conchide că dispoziția instanței de apel sub aspectul în discuție este nelegală.

Se mai reține că în baza proceselor verbale din data de 04 februarie 2005, respectiv data de 16 noiembrie 2004, s-a procedat la predarea - primirea unor înscrisuri ridicate cu ocazia percheziției domiciliare dispusă în dosarul aflat pe rolul Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, în vederea justei soluționări a dosarului penal înregistrat la Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea.

Din acest punct de vedere rezultă că nu exista nici un impediment în sensul preluării la dosarul aflat pe rolul Parchetului Național Anticorupție, serviciul teritorial Oradea a acestor înscrisuri, neexistând nici un fel de prevederi legale care să limiteze sau să interzică expres acest lucru.

A.3. Este nefondată critica din recursul procurorului prin care pretinzându-se incidența cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen., se tinde la statuarea greșitei dispoziții a instanței de apel de schimbare a încadrării juridice din art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din acest punct de vedere, înalta Curte își însușește argumentele pentru care instanța de prim control judiciar a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptei de luare de mită pentru considerentul că inculpatul L.I. nu a avut atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor; reținându-se că a fost numit în funcția publică de director general adjunct prin ordinul Ministerului Finanțelor nr. 224/2001 începând cu data de 11 iunie 2001, iar din fișa postului rezultă că nu a avut atribuțiile menționate; și în mod identic Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 224/2001 și organigrama Direcției de control fiscal nu prevăd în sarcina lui atribuții de control.

Astfel se conchide că este judicioasă constatarea instanței de apel în sensul că Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene prevede expres care sunt atribuțiile directorului general adjunct care coordonează Direcția controlului fiscal; în niciuna dintre atribuțiile enumerate realizate în art. 42 lit. a) - u) nefiind atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor. Este adevărat că Direcția controlului fiscal are, între atribuții, conform art. 40 lit. e) din același Regulament, și pe aceea de a constata contravențiile și aplica amenzile prevăzute de legile fiscale, însă efectiv acestea sunt realizate nu de directorul general adjunct, ci de către serviciile de control care funcționează în structura organizatorică, în acest sens fiind atribuțiile prevăzute expres în art. 47 lit. h), art. 48 din actul normativ menționat.

A.4. Este fondată critica procurorului din recursul promovat de acesta, ce vizează greșita achitare a inculpatului L.I. pentru infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 și pentru cele de spălare de bani și infracțiunea de luare de mită; datorat incidenței cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen.

Cu titlu de premisă, se reține că de esența recursului este faptul că acesta nu declanșează un control asupra fondului cauzei.

Instanța de recurs controlează doar dacă s-a aplicat corect dreptul la faptele constatate de instanța inferioară. Cu toate acestea, instanța de recurs controlează și dacă faptele au fost constatate de către instanțele de fond și de apel cu respectarea regulilor de drept material sau procesual.

Chestiunea dacă un fapt este constatat conform legii este, de regulă, o chestiune de drept și intră în controlul instanței de recurs pentru care faptul nu poate fi privit ca stabilit atunci când înfrânge dreptul. în consecință o hotărâre întemeiată pe aprecieri a probelor și constatări de fapt contrare legii, este o hotărâre lipsită de bază legală.

Pe de altă parte, se are în vedere că potrivit art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Astfel cum s-a statuat și prin Decizia în Interesul Legii a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție nr. VIII din 9 februarie 2009, incidența acestui text de lege presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, sub condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Concomitent, mai trebuie precizat că pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în Interesul Legii susmenționate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză există o contradicție esențială, intrinsecă, necontroversată și evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probelor administrate, starea de fapt reținută fiind consecința unei denaturări evidente a probelor și nu rezultatul unei analize coroborate a acestora.

în speță, rezultă fără dubiu, datorat motivelor deja expuse la punctele din prezenta analiză A.1. și A.2. că prin înlăturarea convorbirilor telefonice interceptate în faza actelor premergătoare efectuate de procuror și respectiv a înscrisurilor depistate și ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului L.I. și la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt ce a generat reținerea unei situații de fapt eronate și, în consecință, soluția greșitei achitări a inculpatului L.I. sub aspectul infracțiunilor imputate prev.de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 și pentru cele de spălare de bani și infracțiunea de luare de mită.

a) Cu privire la infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, înalta Curte are în vedere cu titlu de premisă că această infracțiune este asimilată infracțiunii de corupție și are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, care impun o atitudine corectă, onestă a persoanelor care efectuează operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește, ori încheie tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale. Elementul material al laturii obiective, în speța de față îl constituie "încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției". Prin tranzacții financiare se înțelege transmiterea unor drepturi sau schimburi comerciale pe care le efectuează subiectul activ utilizând informațiile obținute în virtutea funcției. în plan subiectiv, infracțiunea se comite numai cu intenția directă calificată prin scop, în sensul obținerii pentru sine de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Cu titlu de premisă se reține că prin hotărârea instanței de fond, menținută parțial sub acest aspect prin decizia instanței de apel, s-a acordat relevanță doar apărărilor formulate de inculpatul L.I., precum și declarațiilor martorilor T.F. și T.l. - sora, respectiv cumnatul inculpatului, conform cărora întreaga afacere de achiziționare a unui spațiu la licitație iar apoi revânzarea sa, a fost a soților T., inculpatul doar consiliindu-i, fără însă a le corobora cu celelalte probe administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond.

S-a reținut prin rechizitoriu că inculpatul L.I., în calitate de director general adjunct și șef al Direcției de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Bihor, la data de 6 septembrie 2001, s-a substituit administratorului SC L.P. SRL Oradea, martora P.M., folosind firma ca "paravan" și a achiziționat prin aceasta, la o licitație organizată de A.V.A.B. București, un spațiu comercial situat în Oradea, B-dul Dacia, la suma de 75.495 dolari SUA și care era ipotecat și în favoarea D.G.F.P. Bihor din februarie 2001, pe care ulterior l-a revândut, prin intermediul surorii sale, martora T.F.A., obținând un profit de peste 200 000 dolari SUA, banii obținuți fiind folosiți la cumpărarea unui apartament precum și pentru alte necesități personale, efectuând transferuri bancare succesive în scopul ascunderii atât a provenienței cât și a destinației finale a banilor.

înalta Curte are în vedere că din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză și indicate în actul de sesizare:

- procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol II f 77-104, vol VIII pag 342-354); fișa postului inculpatului și regulamentul de organizarea și funcționare D.G.F.P. (vol II f 5-62); împuternicirile eliberate în numele SC L.P. SRL și raportul de constatare tehnico-științifică (vol II f. 110-117); proces-verbal și declarații depuse la D.G.F.P. în numele SC L.P. SRL Oradea (vol II F.132-143, vol IV f. 154-198); proces-verbal încheiat la SC E. SRL Oradea( vol II f. 165); proces-verbal încheiat în 16 ianuarie 2005, la SC M.E. SRL ( vol II f. 173-174 ), proces-verbal încheiat de D.C.F. Timiș la 26 martie 2004 (vol X f. 220-235), comunicare A.V.A.S. (vol II f. 194); înscrisuri privind depunerea la Banca B. a sumelor de 20.000 dolari SUA și 8.000 euro, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatul L.I. (vol II f. 199-217); declarațiile date de P.M. în calitate de învinuită( vol ll f.222-256) și în calitate de martor ( vol II f. 222-242, 243-248, vol III f. 207-219); declarația martorei T.F. (vol III 220-221), declarația martorului T.I. ( vol III f.191), declarațiile martorilor D.A.A. (vol III f.192-193), P.A.L. (vol III f. 194-197), I.C.M. (vol III f. 198), P.N.P. (vol III f. 199-202), T.N. (vol III f.203), J.C. (vol III f.204-206), P.V. (vol III f.222-224, 226-227); proces-verbal încheiat la data de 29 martie 2005 prin care i s-a adus la cunoștință martorei T.F. dispozițiile art. 80 C. proc. pen.,aceasta a declarat că se prevalează de dreptul conferit de lege și consideră valabilă și conformă cu adevărul declarația dată la data de 03 noiembrie 2004 existentă la f 350-353 din vol III (vol III 364); declarațiile inculpatului L.I. (vol III f.37-56); documentele primite de A.V.A.B. București (vol III f.59-81); contract de vânzare cumpărare privind spațiul comercial situat în Oradea B-dul Dacia ( vol III f.85-86);factura de vânzare cumpărare între soții T. și B.T. (vol III f.90-92); documente bancare, cerere de deschidere de cont, fișă specimen de semnătură,depozite bancare,rulaje cont,extrase cont,ordine de plată (vol III f. 97-99, 100-102,105-120,127-128,137); acte constituire ale SC L.P. SRL și documente bancare ale acestei societăți (vol IV f.31-103, 220 și vol IX f.2-18 ), factura emisă de SC M. SA (vol IV f. 217); copie CF Oradea privind imobilul situat în Oradea B-dul Dacia (vol IV f. 224-246), ordine de plată (vol IV f. 270-282), factură și chitanță fiscală de achiziționare documente tipizate SC M. SRL (vol IV f.132-322), informare de la Oficiul Național de prevenire și Combatere a Spălării Banilor (vol. VIII f. 10-120); raportul de constatare economico-financiară a specialiștilor DNA (vol VIII f. 125-148), adresa Direcției Trezorerie și Contabilitate Publică și certificatele de trezorerie (vol. VIII f. 155-234) documente notariale (vol. VIII f. 236-240), contract de vânzare cumpărare privind imobilul din Sânmărtin (vol. VIII f. 339) rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului nominalizat sub aspectul infracțiunii imputate.

Astfel, starea de fapt reținută prin actul de sesizare, este confirmată de martora P.M. (fostă G.), care a prezentat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond, modalitatea și considerentele pentru care a înmânat actele și ștampila societății SC L.P. SRL inculpatului L.I., nașul său de cununie, necunoscând că acesta nu a urmărit decât să se folosească de societate în vederea achiziționării unui spațiu scos la licitație. Scopul martorei a fost acela de a înstrăina societatea SC L.P. SRL și a apelat în acest sens la serviciile inculpatului L.I. întrucât inculpatul i-a comunicat că societatea urmează a fi cumpărată de sora lui, T.F., la solicitarea acestuia, martora i-a încredințat actele și ștampila societății. Aceeași martoră precizează ca nu s-a întâlnit niciodată cu T.F., că toate discuțiile le-a purtat cu inculpatul, cel căruia, la solicitarea sa, i-a semnat și o împuternicire pentru reprezentarea societății la licitație și că în final, pentru că martora T.F. nu a mai semnat contractul de vânzare-cumpărare al societății, i-a solicitat inculpatului actele și ștampila societății pentru a o lichida, ocazie cu care a aflat despre cumpărarea și revânzarea, pe numele societății a imobilului situat în Oradea, B-dul Dacia, precum și despre datoriile pe care le avea societatea la bugetul de stat, în urma acestor tranzacții.

Este adevărat că în primele două declarații date de către martoră în cursul urmăririi penale, nu a făcut nicio referire la inculpatul L.I., dar acest lucru s-a datorat, după cum de altfel a precizat și în fața instanței de fond, faptului că audierea la parchet s-a făcut în prezența apărătorilor inculpatului L.I., iar martorii T.F. și P.V. "o sfătuiseră" în acest sens.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, la data de 12 septembrie 2001, inculpatul L.I., în calitate de împuternicit al S.C. SC L.P. SRL S.R.L., s-a prezentat la A.V.A.B. București și a participat la licitația organizată, ca unic ofertant, având ca rezultat adjudecarea imobilului licitat la prețul de pornire, stabilit prin anunțul publicitar, respectiv suma de 75.495 dolari SUA.

Inculpatul L.I. a semnat documentele întocmite cu acea ocazie, respectiv fișa de licitație și lista de licitatori, care au atestat adjudecarea licitației, prețul de adjudecare fiind de 75.495 dolari SUA, în fișa de licitație precizându-se că "T.V.A. aferent, în sumă de 14.344. dolari SUA (echivalent la data plații) se achită la Trezoreria Statului, fiind în sarcina exclusivă a adjudecatarului" (vol. III. urm. pen. filele 66 -67). Tot inculpatul nominalizata fost cel care a făcut demersuri pentru transferarea sumei de 75.495 dolari SUA în contul S.C. SC L.P. SRL S.R.L.

Astfel, la data de 18 septembrie 2001, a fost virată suma de 2.060.276.900 lei din contul deschis la Banca "I.Ț."- Sucursala Oradea (titular P.V., văr primar al inculpatului L.I.) în contul lui P.M. deschis la E.B., sucursala Oradea, iar în data de 19 septembrie 2001, la indicația inculpatului L.I., martora P.M. a transferat cu titlu de creditare firmă, suma de 2.059.000.000 lei, în contul S.C. SC L.P. SRL S.R.L. Oradea, suma fiind virată, în aceeași zi, în contul A.V.A.B. București. Conform Raportului de constatare economico - financiară întocmit de specialistul D.N.A. (vol. III. urm. pen. filele 125-149), suma folosită pentru plata spațiului comercial din Oradea, către A.V.A.B. București, a provenit din vânzarea unei case situate în comuna Sânmartin, jud. Bihor care, deși figura ca proprietate a martorului P.V., în realitate a aparținut inculpatului L.I.

Procesul-verbal de licitație din 12 septembrie 2001 a fost semnat de către martorul D.A.A., funcționar public în Ministerul de Finanțe București, care a prezentat o împuternicire eliberată aparent de către SC L.P. SRL Oradea și semnată de către martora P.M. Aceasta a declarat însă, că nu a semnat un astfel de document și că nu îl cunoaște pe martorul D.A.A. în urma efectuării unei constatări tehnico-științifice criminalistice (vol. II. urm. pen. filele 110), s-a stabilit că semnătura depusă pe împuternicirea respectivă nu a fost executată de către martora P.M., fiind "probabil executată de către L.I.".

în afară de exemplarul original al împuternicirii aflate la dosarul A.V.A.B. București, pe numele martorului D.A.A., un exemplar a fost găsit la domiciliul inculpatului L.I., cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 29 octombrie 2004. Chiar martorul D.A.A. declară că, urmare a cererii inculpatului L.I., cu care se cunoștea de mai mult timp, s-a deplasat la sediul A.V.A.B. București, de unde a ridicat un plic cu documente (procesul verbal de licitație, care constituie titlu de proprietate pentru bunul adjudecat de către SC L.P. SRL Oradea), pe care l-a trimis inculpatului L.I. (vol. III.urm.pen. filele 192- 193).

Se mai reține că ulterior, din dispoziția inculpatului L.I., la data de 11 octombrie 2001, spațiul comercial cumpărat prin licitație a fost vândut de SC L.P. SRL martorei T.F., cu prețul de 450 milioane lei.

înalta Curte valorifică ca relevante și documentele financiar contabile și bancare care au stat la baza întocmirii raportului de constatare de către specialistul financiar din cadrul D.N.A. și din care rezultă atât modalitatea de achiziționare și revânzare a imobilului situat în Oradea, B-dul Dacia cât și circuitul sumelor de bani încasate din vânzarea acestuia, beneficiarul final fiind inculpatul L.I.

Mai mult decât atât, conform declarațiilor angajaților B.T. - cumpărătoarea imobilului situat în Oradea, B-dul Dacia, negocierile privind prețul s-au purtat cu inculpatul L.I., martora T.F. fiind prezentă doar la notar, în momentul semnării contractului de vânzare cumpărare, întrucât aceasta era titulara în drept a spațiului.

înalta Curte mai are în vedere pentru stabilirea stării de fapt de mai sus că sunt semnificative și declarațiile martorilor T.F.a și T.I., sora respectiv cumnatul inculpatului L.I., declarații care scot în evidență lipsa oricăror cunoștințe referitoarea la derularea unor afaceri, cu atât mai mult cu privire la modalitatea de desfășurare a licitațiilor publice. Acești martori nu au putut da relații referitoare la participarea la licitație, la vânzarea ulterioară a spațiului câștigat la licitație, în condițiile în care martorii erau proprietarii de drept ai acestuia, fiecare din soți susținând că de vânzare s-a ocupat celălalt soț. Mai mult decât atât, susnumitul T.I. a prezentat totul ca pe o "afacere de familie", de care s-a ocupat soția sa împreună cu inculpatul L.I.

Față de toate aceste aspecte, rezultă că inculpatul L.I. s-a substitut în fapt administratorului SC L.P. SRL Oradea, exercitând o activitate cu scop lucrativ, destinată obținerii de profit, cu toate că activitatea firmei avea o legătură directă cu atribuțiile ce-i reveneau din funcția publică deținută. Chiar dacă nu a fost angajat cu contract de muncă la SC L.P. SRL sau nu a deținut calitatea de administrator, inculpatul L.I. a desfășurat activități de administrare a societății, având inițiativa "afacerii", organizând desfășurarea acesteia, participând personal la cele mai importante momente și disimulându-și participația cu ajutorul membrilor familiei, martorii T.F., T.I., P.V. și P.M. Astfel, inculpatul nominalizat a fost cel care a finanțat întreaga operațiune, folosind fonduri personale, provenite din contul curent personal al martorului P.V., fiind unicul beneficiar al sumei de 10 miliarde lei, obținută după revânzarea imobilului achiziționat de la A.V.A.B. București către B.T. Chiar și împrejurarea că inculpatul s-a folosit de un mandat special de reprezentare pentru achiziționarea acestui spațiu comercial a avut rolul de a disimula participarea sa efectivă în administrarea societății, încercându-se astfel a se da o aparență de legalitate unei acțiuni ce se tindea a fi privită în mod izolat, desfășurată de către o societate comercială oarecare, iar nu de către un funcționar public. Totodată, în acest context, este de remarcat că SC L.P. SRL nu a avut nici un fel de activitate comercială nici înainte de cumpărarea imobilului și nici după revânzarea acestuia, fiind deliberat aleasă de către inculpat pentru aceste operațiuni și urmând a fi lichidată în scurt timp după realizarea obiectivelor propuse.

Pe de altă parte, pentru motivarea aceleiași soluții de achitare instanța de apel a Curții de Apel Brașov a reținut că este lipsită de relevanță împrejurarea că imobilul scos la licitație de către A.V.A.B. București avea instituită o ipotecă de rang III de către Administrația Financiară Oradea, în contextul în care ipotecile de rang preferențial I și II erau înscrise în favoarea B. (contract de cesiune din 21 iulie 2009).

Or, inculpatul L.I. avea calitatea de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor și conform normelor legale în vigoare la momentul organizării licitației de către A.V.A.B. București, D.G.F.P. Bihor avea în structura organizatorică și A.F.P. Oradea, existând o clară relație de subordonare. Se deduce astfel cu evidență incompatibilitatea funcționarului public, privind participarea în calitate de mandatar la o procedură de licitație publică, în vederea achiziționării unui bun ce are legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului L.I., în favoarea S.C. SC L.P. SRL SRL.

Se conchide că inculpatul L.I. a avut inițiativa transferului sumei de 75.495 dolari SUA în contul SC L.P. SRL S.R.L., participând astfel personal la cele mai importante momente ale licitației de adjudecare ca unic ofertant, disimulând-și participația cu ajutorul membrilor de familie, soții T., P.M. (fină de cununie), P.V. (văr primar, al cărui cont l-a alimentat la data de 29 noiembrie 2004 cu suma de 3 miliarde de lei sumă retrasă până la data de 10 decembrie 2004 în numerar de P.V. și M.M.; de altfel, suma folosită pentru plata spațiului comercial provine de la casa situată în comuna Sânmartin, jud. Bihor, proprietatea lui P.V.).

Așadar probele administrate în cauză demonstrează cu evidență că inculpatul L.I. s-a folosit de SC L.P. SRL S.R.L. Oradea, exercitând o activitate cu scop lucrativ, în scopul obținerii de profit și, în consecință, constatându-se vinovăția inculpatului se impunea adoptarea unei soluții de încetare a procesului penal, raportat la data comiterii infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a îndeplinirii termenului de prescripție specială prev. de art. 124 C. pen. raportat la art. 122 lit. d) C. pen.

b) Cu privire la soluția achitării inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 se are în vedere că ambele instanțe de fond și de apel au întemeiat-o pe considerentul că acesta a beneficiat de anumite sume rezultate din vânzarea imobilului din Oradea, B-dul Dacia, în virtutea relațiilor de familie care existau între acesta și soții T., precum și pentru întreținerea celor două fete ale soților T., cum a susținut inculpatul în declarația sa dată în fața instanței de fond.

Această susținere a inculpatului L.I. nu se coroborează însă cu înscrisurile bancare care au stat la baza efectuării Raportului de constatare economico - financiară de către specialistul din cadrul Parchetului Național Anticorupție (specialist în domeniul economic, financiar, bancar, raportat la art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterior) și care conform art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, constituie mijloc de probă (art. 64 alin. (8) C. proc. pen.)

în cuprinsul acestuia este evidențiat întregul circuit al sumei de 10 miliarde lei virată de B.T. Oradea în contul martorului T.I., la data de 28 august 2002, beneficiarul final fiind inculpatul L.I.

înalta Curte are în vedere că pentru a înlătura această probă de la dosarul cauzei, instanța de apel trebuia să argumenteze punctual asupra motivelor pentru care a dat întâietate și relevanță exclusivă concluziilor formulate de către expertul contabil desemnat în calea ordinară de atac a apelului, în condițiile în care, potrivit art. 63 C. proc. pen. constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, respectiv la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Din concluziile raportului de constatare economico - financiară întocmit de specialiștii D.N.A., coroborat și cu celelalte probe administrate, respectiv documente bancare referitoare la constituire depozit L.I. la A.B. (vol XI f. 20-39), documente bancare referitoare la constituire depozit L.I. și T.I. la Banca B. (vol IX f. 41-55, 71-75), documente bancare referitoare la P.V., B.I.Ț. (vol IX f. 77-125), documente bancare referitoare la L.I., B.I.Ț. (vol. IX f. 127-148), rulajul conturilor inculpatului L.I. la B.T. (vol. IX f. 175-180), proces-verbal de percheziție domiciliară L.I. (vol. X f. 1-15), proces-verbal din 8 noiembrie 2004 de inventariere bunuri ridicate de la domiciliul inculpatului (vol. X f. 20-28), proces-verbal din 04 februarie 2005, de predare primire înscrisuri (vol. X f. 29-31, 32-39), ordine de plată, cereri de retragere în numerar - inculpat L.I. (vol X f. 40-44), documente ridicate de la percheziție efectuată la domiciliul inculpatului L.I. (vol X f. 45-306), înalta Curte are în vedere că suma de 10 miliarde lei (ROL) a intrat în contul martorului T.I. (deschis la B.T. Oradea), în data de 28 august 2002, dată la care suma a făcut obiectul constituirii unui depozit în lei.

După trei luni, respectiv la data de 28 noiembrie 2002, depozitul a fost desființat, încasându-se bonificația în sumă de 561.452.055 lei (ROL), în aceeași zi fiind constituit un alt depozit de 10 miliarde lei (ROL), iar din bonificație, un alt depozit de 500 milioane lei, diferența rămasă din dobândă respectiv 61.312.000 lei (ROL) fiind ridicată în numerar de către inculpatul L.I. în data de 28 februarie 2003, cele două depozite au fost desființate, fiind constituite alte două depozite, unul în valoare de 10 miliarde lei (ROL), iar celălalt de 1 miliard (500 milioane lei (ROL) din dobândă), diferența fiind ridicată în numerar - 43.328.164 lei, tot de către inculpatul L.I.

Depozitul de 1 miliard (ROL) a fost desființat în data de 21 martie 2003, suma fiind utilizată ca plată în numerar către inculpatul L.I. - 147 milioane lei (ROL), iar 853 milioane lei (ROL) creditare firmă la SC N.C. SRL Sânmartin, unde martorul T.I. a fost unic asociat și administrator. Ulterior, părțile sociale ale acestei societăți au fost cesionate cu titlu gratuit către L.D.I., fiul inculpatului L.I. Menționăm că acest cont a fost alimentat cu suma de 318.740.355 lei, reprezentând rambursare T.V.A. numitului T.I., ca persoană fizică. Din această sumă, inculpatul L.I. a ridicat în numerar 76,8 milioane lei (ROL) (26 martie 2003 și 31 martie 2003), 149,605 milioane lei (ROL) a ridicat martorul T.l. (23 aprilie 2003), iar cu 92 milioane lei (ROL) a fost creditată SC N. SRL Sânmartin, în data de 31 martie 2003.

Depozitul de 10 miliarde lei (ROL) a fost desființat la data de 28 mai 2003, dobânda aferentă în sumă de 410.375.000 lei (ROL) fiind utilizată la alimentarea cârdului V. aparținând inculpatului L.I., fiind constituit în aceeași dată un alt depozit de 10 miliarde lei (ROL).

în data de 28 august 2003, depozitul a fost desființat, dobânda fiind utilizată la alimentarea cârdului V. aparținând lui L.I. în sumă de 349,5 milioane lei (ROL) (300 milioane lei plus 49,5 milioane lei), fiind constituit ca și în situațiile precedente un alt depozit de 10 miliarde lei (ROL).

După alte trei luni, respectiv la 28 noiembrie 2003, depozitul de 10 miliarde lei (ROL) a fost desființat constituindu-se un alt depozit de 8,5 miliarde lei în aceeași zi. Din suma de 1,5 miliarde lei (ROL), precum și dobânda în suma de 374.301.370 lei s-au efectuat următoarele plăți:

- 474 milioane lei (ROL) alimentare card V. inc. L.I. (28 noiembrie 2003);

- 700 milioane lei (ROL) transfer în contul de disponibil în lei deschis la B.T. pe numele inc. L.I. - 25110000058311018 (28 noiembrie 2003);

- 350 milioane lei (ROL) ridicare în numerar de către inc. L.I. (28 noiembrie 2003);

- 347,8 milioane lei (ROL) ridicare în numerar de către martorul T.I. (29 noiembrie 2003);

în data de 28 februarie 2004, din bonificația aferentă depozitului, a fost alimentat cârdul V., aparținând inculpatului L.I., cu suma de 349,95 milioane lei (ROL), depozitul fiind desființat în data de 02 martie 2004, constituindu-se alte depozite, respectiv de 5 miliarde lei (ROL) și 3,5 miliarde lei (ROL). Depozitul de 3,5 miliarde lei (ROL) a fost desființat în data de 19 martie 2004, suma de 500 milioane lei (ROL) fiind ridicată în numerar de către martorul T.I..

în data de 02 iunie 2004, a fost încasată dobânda aferentă depozitului, în sumă de 216.501.640 lei (ROL), iar în data de 04 iunie 2004 depozitul de 5 miliarde (ROL) a fost desființat, soldul contului X (titular martor T.I.) fiind (după ce s-a încasat și dobânda curentă de 12,3 milioane lei) (ROL) de 8.231,766 milioane lei (ROL).

în data de 15 iunie 2004, după deblocarea contului de către Parchetul Național Anticorupție, s-au efectuat plăți în sumă de 8.230 milioane lei, astfel:

- 1.500 mii. lei, cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I. în contul nr. X, deschis în data de 15 iunie 2004 în Banca B. Oradea (această sumă face obiectul constituirii unui depozit pe 90 de zile în data de 17 iunie 2004; s-a ridicat în numerar, de către inc. L.I., 61,9 milioane lei (ROL), reprezentând dobândă în data de 15 septembrie 2004, dată la care s-a constituit din nou un depozit pe 30 zile; în data de 28 septembrie 2004, suma de 1500 milioane lei (ROL) a fost transferată intr-un cont de depozit pe numele martorului T.I., fiind autorizat să ridice suma constituită în depozit și dobânda aferentă și inculpatul L.I.);

- 2.000 milioane lei (ROL), cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I., în contul X, deschis la A.B. Oradea în data de 15 iunie 2004 (suma de 2.000 milioane lei (ROL) face obiectul unui depozit pe o perioadă de 3 luni din data de 17 iunie 2004, fiind retrasă în numerar dobânda aferentă în sumă de 84,89 milioane lei, în data de 17 septembrie 2004; a fost constituit un nou depozit dar, în data de 28 septembrie 2004, suma de 2.000 mii. Lei (ROL), a fost virată în aceeași bancă fiului său - L.D., conform ordinului de plată nr. 1/28 septembrie 2004, în cont personal deschis în ziua plății; în data de 28 septembrie 2004 a fost constituit un depozit pe numele L.D., depozit desființat în data de 01 noiembrie 2004, suma împreună cu dobânda aferentă - 2.020.362 milioane lei (ROL), fiind retrasă în numerar);

- 400 milioane lei (ROL), cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I. - alimentare card (x);

- 330 milioane lei (ROL), cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către inculpatul L.I. - alimentare cârd (x);

- 4.000 milioane lei (ROL), cu ordinul de plată din 15 iunie 2004, către martorul P.V. în banca "I.T." cu titlu de restituire împrumut conform contract din 20 decembrie 2003. în data de 17 iunie 2004 cu ordinul de plată din 17 iunie 2004 din suma de 4.000 milioane lei (ROL) - suma de 3.990 milioane lei (ROL) a fost virată către inculpatul L.I. în banca "I.T.", în contul nr. X, deschis la data de 15 iunie 2004. Din această sumă inculpatul L.I. a constituit 3 depozite a 1.000 milioane lei (ROL) fiecare și un cont de economii și a retras în numerar 39,99 milioane lei (ROL). Pentru cele trei depozite de câte un miliard (ROL), a fost încasată dobândă 245.714.202 lei (ROL), după care suma de 3 miliarde (ROL) a fost revirată martorului P.V. în Banca I.T., în data de 29 noiembrie 2004 (pană la data de 10 decembrie 2004 suma a fost retrasă în numerar de către martorii M.M. și P.V.). Suma de 950 milioane lei (ROL) cu dobânda aferentă a fost retrasă succesiv în numerar de către inculpatul L.I. până în data de 28 septembrie 2004.

Relevant este și faptul că, la percheziția efectuată în data de 29 octombrie 2004 la domiciliul inculpatului L.I. au fost identificate și ridicate documente bancare (ordine de plată, formulare de deschidere cont, contracte de depozit, inclusiv o procură specială redactată și autentificată, prin care martorul P.V. l-a împuternicit pe inculpatul L.I. să efectueze operațiuni bancare în contul său personal, deschis la Banca I.T., până la concurența sumei de 100.000 dolari SUA), care atestă operațiunile descrise mai sus (vol. 10, f. 40 - 60). Acestea rezultă și din rulajul conturilor, comunicat procedural atât de unitățile bancare sus-indicate, cât și de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor prin informarea prezentă în vol.VIII urm.pen. filele 10-120.

Or, contrar, întrucât suma de 10 miliarde lei (ROL) obținută urmare a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a fost utilizată de către inculpat atât pentru necesități personale cât și pentru cumpărarea unui apartament în Oradea, str. Costaforu, jud. Bihor, încercând, prin transferuri bancare succesive, să ascundă atât sursa, cât și destinația finală a banilor, în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, rezultă fără echivoc că soluția de achitare dispusă de către instanțele de fond și de apel este nelegală și netemeinică.

Suplimentar în raport de argumentele instanței de fond, instanța de apel pentru motivarea soluției de achitare pentru infracțiunea de spălare de bani a menționat și aspectul că subiectul activ al infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, neputând deveni și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, întrucât el este deținătorul bunului și în consecință inculpatul L.I., nu poate fi condamnat pentru infracțiunea subsecventă infracțiunii principale, întrucât nimeni nu poate fi condamnat de două ori pentru aceeași faptă (principiul non bis idem).

Raționamentul juridic de mai sus este esențial eronat întrucât infracțiunea de spălare a banilor poate fi imputată oricărei persoane, iar subiectul activ al infracțiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană fizică care îndeplinește condițiile generale ale subiectului activ al infracțiunii și în consecință participantul la infracțiunea principală poate fi subiect activ al infracțiunii prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002.

Sintagma "cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni" trebuia a fi interpretată în legătură cu poziția psihică a autorului infracțiunii principale, însemnând că se impune ca acesta să nu se afle în eroare asupra caracterului penal al faptei săvârșite.

Lipsa intervenției exprese a legiuitorului prin care să se stabilească explicit că persoana care a săvârșit infracțiunea din care provine bunul este exceptată din cadrul sferei persoanelor ce pot avea calitatea de subiect al infracțiunii de spălare a banilor, demonstrează că intenția acestuia a fost aceea ca orice persoană să poată avea această calitate. (în sensul considerentelor de mai sus s-a pronunțat și I.C.C.J, prin Decizia penală nr. 5966/2003).

în același sens în practica judiciară franceză, la data de 14 ianuarie 2004, prin o decizie Curtea de Casație a apreciat că poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor și autorul infracțiunii principale.

c) Este nelegală și netemeinică și soluția dispusă prin hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel, a achitării inculpatului L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriul scris), pe considerentul că probele administrate în cauză nu susțin învinuirea adusă acestuia.

Din acest punct de vedere se reține cu titlu de premisă că elementul material al infracțiunii de luare de mită se realizează întotdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu ori a realizării lui necorespunzătoare. Folosul nelegal poate fi remis funcționarului înainte sau după încălcarea de către acesta a îndatoririlor de serviciu, cu mențiunea că primirea folosului ulterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu trebuie să fie precedată de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la un folos material dobândit de funcționar pentru sine sau pentru altul. Infracțiunea subzistă chiar dacă folosul pretins sau promis inculpatului nu i se mai remite efectiv, tot astfel dacă folosul injust este primit sau pretins prin intermediar.

Cu referire la infracțiunea de luare de mită imputată, în fapt, înalta Curte reține pe baza probelor administrate în cauză și anume: autodenunțul și declarațiile martorului P.J. (vol V urm.pen. f. 1-4, 173-196); proces-verbal din 22 martie 2004, încheiat la sediul SC P.S.C. SRL și SC C.P.C. SRL Nojrod (vol. V urm.pen. f. 7-9); documentele ridicate de la cele două societăți (vol V urm. pen. f. 16-77), proces-verbal din 31 martie 2004 privind efectuarea unor verificări la SC J.P.F.C. SA (vol. V urm. pen. f. 78-80); documentele ridicate de la SC J.P.F.C. SA (vol. V urm. pen. f. 81-106); comunicarea D.G.F.P. Bihor privind evidența controalelor fiscale efectuate la societățile conduse de martorul P.J. (vol.V urm.pen. f.116); proces-verbal din 28 ianuarie 2005 la SC J.P.F.C. SA (vol V f. 117); proces-verbal din 27 ianuarie 2005 la SC E. SA Oradea (vol V urm. pen. f. 123-160); procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol V urm. pen. f. 161-172); declarații martori T.I., B.C., S.A., F.D., J.A.D.D., M.M., P.D.R., L.D., B.I.E., H.I. (vol V urm.pen. f.197-256); raport privind rezultatul inspecției fiscale la SC P.S.C. SRL Nojrod din 29 ianuarie 2004 (vol. VI urm. pen. f. 9-18); adresa din 29 ianuarie 2004 a D.G.F.P. Bihor (vol.VI urm.pen. f.4), convenția din 24 iunie 2003 de eșalonare semnată de inculpat (vol.VI urm. pen. f. 70-71); cerere și aviz de restituire din 18 martie 2003, semnate de inculpat (vol.VI urm. pen. f. 79, 89), cerere și aviz de restituire din 27 iunie 2003, semnate de inculpat (vol. VI urm. pen. f. 123, 135); cerere de reeșalonare formulată de către martorul P.J. (vol.VI urm. pen. f. 149-150); comunicare de aprobare a eșalonării la plată (vol.VI urm. pen. f. 153); raportul de audit intern al D.G.F.P. (vol. VII urm.pen. f. 11-12, 32, 107, 110, 191, 193), că inculpatul L.I., în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, în cursul anului 2003, a solicitat și primit foloase materiale necuvenite în sumă de 349.543.468 lei (ROL) de la martorul denunțător P.J., constând în plata materialelor de construcție ridicate de la SC E. SA Oradea, cu scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul aprobării unor reeșalonări ale obligațiilor fiscale și restituirii de accize către societățile comerciale administrate de denunțător.

Astfel se are în vedere că potrivit denunțului și declarației martorului denunțător P.J., inculpatul L.I. a contractat lucrări de reconstrucție a unei case proprietate personală, situată în Oradea, strada I.C. Brătianu, și de renovare a unui apartament, situat tot în Oradea, pe strada Costaforu, ridicând materiale de construcție de la SC E. SA Oradea, firmă specializată în desfacerea en-gros și cu amănuntul a materialelor pentru construcții. Ulterior, inculpatul L.I., urmare a înțelegerii cu martorul denunțător P.J., a solicitat martorei B.C., director la SC E. SA Oradea, să factureze materialele ridicate, în valoare totală de aproximativ 350 milioane lei (ROL), pentru societățile controlate de martorul P.J.

După livrarea materialelor către inculpatul L.I., martorul P.J. a dispus efectuarea plăților, prin virament bancar. Martorul denunțător nominalizata mai precizat și faptul că a fost constrâns să achite contravaloarea materialelor la cererea inculpatului, întrucât acesta era în măsură să dispună efectuarea unor controale fiscale, să avizeze diferite cereri cu caracter fiscal, astfel încât nu a putut să refuze solicitările inculpatului.

Valoarea materialelor plătite de firmele controlate de martorul P.J. către SC E. SRL Oradea, materiale ridicate în fapt de către inculpatul L.I., a fost de 349.543.468 lei (ROL), după cum rezultă din însumarea valorilor facturilor pentru materiale despre care martora B.C. afirmă că au fost livrate inculpatului L.I., coroborate cu concluziile ce rezultă din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice.

în schimbul acestor foloase materiale, conform înscrisurilor existente Ia dosar, martorul denunțător P.J. a obținut reeșalonări pentru o perioadă de 5 ani, respectiv 3 ani, în beneficiul SC J.P.F. SA Șuncuiuș și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid.

Inculpatul L.I. a rezoluționat și repartizat cererea de eșalonare formulată și depusă de SC J.P.F.C. SA (vol. VI, f. 69) și a făcut parte din Comisia de analiză și soluționare constituită Ia nivelul D.G.F.P. Bihor în acest sens, fiind aprobată eșalonarea la plată a T.V.A. în sumă de 1.872.075.933 lei (ROL) și a majorărilor de întârziere aferente T.V.A. în sumă de 300.756.239 lei (ROL), pe o perioadă de 5 ani cu o perioadă de grație de 6 luni. (a se vedea înscrisurile din vol.VI urm.pen., fil. 70). De asemenea, inculpatul a semnat în calitatea pe care o avea, convenția numărul 106 din 24 iunie 2003 încheiată între D.G.F.P. Bihor și SC C.P.C.P.R. SRL Nojorid privind acordarea eșalonării la plată pe o perioadă de 24 luni a sumei de 475.236.608 lei (ROL) (vol. VI urm.pen., f. 105, 106).

Astfel, fapta inculpatului L.I., ulterior acceptării foloaselor materiale de la martorul P.J., constând în plata materialelor de construcție ridicate de inculpat de Ia SC E. SA, la începutul lunii iunie 2003, a îndeplinit în mod concret și direct atribuții de serviciu, ca director executiv adjunct al D.G.F.P. Bihor, privind acordarea facilităților fiscale și a restituirilor de accize, în favoarea firmelor controlate de martorul P.J., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Chiar dacă, așa cum a reținut și instanța de fond, martorul denunțător P.J., a revenit în parte asupra declarațiilor inițiale, în sensul că a afirmat că inculpatul L.I. i-ar fi plătit în februarie 2004, suma de 120 milioane lei (ROL), bani pe care i-ar fi păstrat asupra sa ca restituire avans creditare firmă, aceste susțineri nu pot fi primite atâta timp cât la primele audieri, inclusiv cu ocazia formulării denunțului, nu a făcut referire la vreo plată efectuată de inculpatul L.I. Mai mult decât atât, într-o altă depoziție (vol.V urm.pen., f.185), martorul sus-indicat a afirmat că plata ar fi fost făcută de către martorul T.I., pentru ca în cursul declarației consemnate la Serviciul Teritorial Oradea, să afirme o cu totul altă stare de fapt, anume că inculpatul L.I. ar fi făcut plata. De asemenea, martorul T.I., cu ocazia audierii sale la Serviciul Teritorial Oradea, a declarat că "deși în chitanțele menționate se face referire la faptul că s-a primit de la persoana fizică T.I. suma de 69.640.305 lei (ROL), respectiv 44.376.925 lei (ROL), reprezentând contravaloarea facturilor menționate anterior (.) eu nu am achitat nici o sumă de bani. (_) acele facturi le-am ridicat abia la sfârșitul lunii martie 2004" (n.n. după începerea urmăririi penale împotriva lui L.I.).

Concomitent și angajații martorului P.J., martorii P.D.R. și L.D. (vol. V urm. pen., f. 247-253) au declarat că facturile pentru materialele de construcție întocmite pe numele martorului T.I., au fost eliberate după data de 22 martie 2004, la solicitarea martorului P.J., care a dispus și antedatarea acestora, deci ulterior începerii urmăririi penale împotriva inculpatului L.I., fapt care pune sub semnul întrebării sinceritatea ultimelor afirmații ale martorului denunțător.

A.5. Este nefondată critica procurorului prin care în temeiul aceluiași caz de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., se tinde la condamnarea inculpatului L.I. pentru alte două infracțiuni, respectiv cea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - două acte materiale (pct. 5 din rechizitoriu) și cea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală).

Din acest punct de vedere, înalta Curte reține că instanțele de fond și de apel au stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, datorat interpretării și analizei judicioase a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât și la cercetarea judecătorească a primei instanțe.

a). Tot astfel, înalta Curte arată că își însușește sub aspectul menținerii soluțiilor de achitare pentru infracțiunile nominalizate mai sus, argumentele din decizia recurată, această posibilitate fiind statuată de practica CEDO, potrivit căreia poate constitui o motivare și preluarea motivelor instanței inferioare (a se vedea cauza Helle împotriva Finlandei).

Ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au stabilit în mod judicios că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la evaziune fiscală, ceea ce a determinat soluția achitării inculpatului L.I. în temeiul de drept prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu s-a demonstrat în cauză că inculpatul ar fi acționat într-un anume fel pentru a o determina pe P.M., administratorul SC L.P. SRL, să nu înregistreze în contabilitatea societății indicate achiziția, respectiv, înstrăinarea imobilului adjudecat la licitația publică organizată de A.V.A.B.

Totodată, se mai reține din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în apel că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000, H.G. nr. 401/2000 și ale Legii nr. 345/2002, cu ocazia achiziționării imobilului, SC L.P. SRL nu avea obligația de plată a T.V.A., această obligație revenind, în toate cazurile, vânzătorului, respectiv, A.V.A.B. sau SC M. SA, ca debitor al A.V.A.B., care de altfel, la solicitarea A.V.A.B., a emis factura fiscală din 09 octombrie 2001 către SC L.P. SRL, creându-și astfel obligația plății T.V.A. înscrisă pe factură, conform art. 9 din O.U.G. nr. 17/2000, factură care nu a fost însă transmisă adjudecatarului, ci a fost folosită ca document intern pentru scăderea din evidență a activului, fapt evidențiat și prin declarațiile martorilor M.A. și M.O., date în fața instanței de apel.

Relativ la obligațiile fiscale ale SC L.P. SRL la vânzarea imobilului, prin expertiza efectuată s-a stabilit că sunt reprezentate de impozitul pe venitul microîntreprinderii, în sumă de 5.672.269 lei (ROL), majorări de întârziere și dobânzi de 2.680.715 lei (ROL), penalități de întârziere de 595.588 lei (ROL), precum și de T.V.A. în sumă de 71.848.739 lei (ROL), majorări de întârziere și dobânzi de 38.266.638 lei (ROL), penalități de întârziere de 8.262.605 lei (ROL).

Potrivit aceluiași raport de expertiză, obligațiile fiscale stabilite de către inspectorii D.C.F. Timiș, prin procesul-verbal de control din data de 26 martie 2004, au fost determinate cu încălcarea legislației fiscale, expertul expunând argumentele acestei concluzii. Relevant este și faptul că, deși s-a făcut mențiune despre controlul efectuat anterior la aceeași societate, materializat prin procesul-verbal nr. X/2003, inspectorii D.C.F. Timiș nu au ținut seama că la data reverificării-societatea avea înregistrate toate operațiunile financiare, îndeplinind dispozițiile date prin actul de control prin achitarea atât a amenzii contravenționale, cât și a impozitelor calculate și dispuse în procesul-verbal.

Concomitent se are în vedere și împrejurarea că din niciuna din declarațiile date de martora P.M. nu rezultă că inculpatul L.I. ar fi fost cel care ar fi determinat-o să nu înregistreze în contabilitatea societății SC L.P. SRL SRL operațiunile privind achiziția și ulterior revânzarea spațiului obținut în urma licitației publice organizate de A.V.A.B. Din declarațiile acesteia a rezultat faptul că actele societății s-ar fi aflat în posesia lui L.I. date fiind intențiile lui T.F. de a o cumpăra; în același timp însă, administratorul SC L.P. SRL a avut cunoștință de ambele operațiuni efectuate de societate, astfel încât faptul deținerii documentelor societății de către L.I. nu reprezintă un impediment în organizarea și evidențierea contabilă a operațiunilor comerciale derulate și nici nu poate fi interpretat în sensul susținut de procuror; în cauză nu s-a demonstrat că martora ar fi solicitat inculpatului restituirea actelor în vederea efectuării înregistrărilor contabile și nici că acesta s-ar fi opus sau că ar fi sfătuit-o să omită respectivele operațiuni.

Așa fiind, reținând totodată că specific participației improprii este intenția cu care se determină, se ajută ori se înlesnește în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană care acționează fără vinovăție, soluția de achitare pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică.

b). Cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice reținute în sarcina inculpatului, se constată că, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond și menținută de cea de apel s-a dispus achitarea inculpatului L.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, pre.de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (pct. 5, 6 rechizitoriu).

în fapt, s-a imputat inculpatului nominalizat că, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal, a aprobat avizele de rambursare din 08 noiembrie 2002 și din 23 aprilie 2003, în condițiile în care operațiunile pentru care au fost formulate cererile de rambursare în numele SC N.C. SRL Sânmartin au fost efectuate de el personal și în propriul său beneficiu, prejudiciind Statul Român cu suma totală de 273.291.135 lei (ROL).

Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 04 noiembrie 2011, SC N.C. SRL, având ca asociat unic și administrator pe T.I., cumnatul inculpatului L.I., a solicitat rambursarea sumei de 64.666.220 lei (ROL) reprezentând T.V.A. aferent achiziționării un autoturism M. C220 -CDI (fila 28 volum IX dosar urmărire penală).

De asemenea, tot în luna martie 2003, aceeași societate a mai achiziționat încă un autoturism M. (fila 30 volum IX urm.pen.).

La data de 16 aprilie 2003, SC N.C. SRL a solicitat rambursarea T.V.A. aferent ultimelor două achiziții, iar în urma controlului realizat de D.C.F., ale cărui rezultate sunt consemnate în procesul-verbal din data de 22 aprilie 2003, s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi aprobată rambursarea sumei solicitate. în consecință, s-a întocmit avizul din 23 aprilie 2003, semnat de aceleași persoane ca și în cazul precedent (filele 86-89 vol.XI dosar urmărire penală).

Din raportul de expertiză efectuat la judecata în apel, a rezultat că solicitantul SC N.C. SRL îndeplinea condițiile prevăzute de lege în vederea rambursării T.V.A., expertul argumentând această afirmație prin aceea că societatea era înregistrată ca plătitor de T.V.A. la organele fiscale, activitatea aferentă deducerii reprezentată de importul unor bunuri și din achiziția de pe piața internă de bunuri se circumscrie activității de comerț, acesta fiind obiectul principal de activitate al societății; operațiunile de achiziție și import au fost înregistrate în contabilitate, fiind achitate taxele vamale aferente și T.V.A. înscris pe factura de cumpărare; există concordanță între datele înscrise în deconturile T.V.A., cererea de rambursare și evidența contabilă, declarațiile privind obligațiile către buget au fost depuse la termen, societatea nu avea furnizori neachitați la data controlului, iar deducerea T.V.A. s-a efectuat respectându-se prevederile Legii nr. 345/2002.

Totodată, expertiza efectuată a identificat anumite erori în procesul-verbal încheiat în data de 26 martie 2004 de inspectorii D.C.F. Timiș, cu ocazia reverificării SC N.C. SRL, concluzionând că suma totală de 273.291.135 lei (ROL) nu poate fi reținută în sarcina societății fiind fără suport legal, dat fiind faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 referitoare la importul de bunuri.

în plus de concluziile expertizei, instanța de apel a constatat că, prin sentința civilă nr. 216/ C din 08 iunie 2004 a Tribunalului Bihor, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de SC N.C. SRL în contradictoriu cu Direcția Controlului Fiscal Bihor, fiind anulat cap.III pct. 3.10 din procesul-verbal anterior menționat pentru obligațiile bugetare în sumă de 217.670.420 lei (ROL) T.V.A., 43.670.952 lei (ROL) dobânzi aferente și 11.949.763 lei (ROL) penalități. Hotărârea a devenit irevocabilă la data de 03 noiembrie 2004, prin Decizia nr. 223/CA/2004 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul D.G.F.P. Bihor împotriva sentinței primei instanțe.

Se conchide că prin rambursările de T.V.A. admise pentru SC N.C. SRL nu au fost încălcate dispozițiile legale și nu s-a produs nici un prejudiciu și că în speță nu a rezultat că inculpatul L.I., cu știință, prin modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu - omisiv sau defectuos - a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu), sens în care se privește ca legală sub acest aspect soluția achitării dispusă de instanța de apel.

De altfel, deși Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș s-a constituit inițial parte civilă, solicitând obligarea SC N.C. SRL la plata sumei de 273.291.135 lei, ulterior, la data de 27 decembrie 2006 aceasta a învederat primei instanțe că această obligație nu mai subzistă (filele 160-161, 242-243 vol. I dosar fond Tribunalul Brașov).

în consecința statuării ca fondat a recursului declarat de procuror pentru argumentele expuse mai înainte la punctul de analiză A.4. sub-punctele a), b) și c), înalta Curte urmează a casa în parte ambele hotărâri recurate și cu ocazia rejudecării în fond, urmează a dispune reformarea acestora, în sensul deja iterat și anume:

- soluția încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, în temeiul de drept prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., combinat cu art. 124 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale văzând limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială (de la unu la cinci ani) și data săvârșirii faptei imputate, respectiv data de 6 septembrie 2001, când inculpatul L.I. a participat în calitate de mandatar al SC L.P. SRL Oradea la licitația organizată de A.V.A.B. București, în vederea achiziționării unui imobil situat în Oradea B-dul Dacia jud Bihor spațiu comercial licitat și adjudecat la suma de 75.495 dolari SUA și care era ipotecat și în favoarea D.G.F.P. Bihor din ianuarie 2001.

- condamnarea inculpatului L.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv pentru cea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedepse cu închisoarea în cuantumuri ce vor fi stabilite prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv limitele de pedeapsă stabilite în textele de lege incriminatorii, gradul de pericol social concret sporit al faptelor comise, mecanismul real, uneori chiar insidios de săvârșire a acestora, bunurile materiale însemnate și sumele de bani extrem de mari dobândite prin săvârșirea infracțiunilor, cât și datele care circumstanțiază persoana acestuia (în vârstă de 57 ani, fără antecedente penale la data faptelor imputate, fost director adjunct al D.G.F.P. Bihor, poziție procesuală nesinceră și de negare a infracțiunilor comise).

Concomitent, înalta Curte va avea în vedere și elementele derivate din condițiile realizării scopurilor și finalităților pedepsei, așa cum sunt definite prin disp. art. 52 C. pen., respectiv să fie atât o reală măsură de constrângere și reeducare a inculpatului L.I., cât și să asigure prevenția generală a săvârșirii de noi infracțiuni de corupție comise de funcționari publici și asociat a celei de spălare de bani rezultați din primele, precum și configurarea unei atitudini corecte față de muncă și față de ordinea de drept pentru inculpatul nominalizat.

în raport de toate cele mai sus expuse și numai pentru aspectul că de la data faptelor săvârșite a trecut un timp de circa 10 ani, vor fi aplicate inculpatului L.I. pentru fiecare din infracțiunile mai sus menționate pedepse de câte 3 ani închisoare, așadar la limita minimă a textelor de lege incriminatorii, cu executare în regim de detenție, unicul ce are aptitudinea de a asigura scopurile deja analizate.

Urmează ca în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. să se interzică inculpatului exercițiul drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a - (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) - (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) - (dreptul de a ocupa o funcție de natura căreia s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii).

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, urmează a se dispune și aplicarea pe o durată de 2 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Urmează ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. să se dispună contopirea pedepselor aplicate și se va dispune ca inculpatul L.I. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

Pe de altă parte, așa cum deja s-a arătat mai sus inculpatul L.I. personal a dobândit - ca urmare a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, ascunzând atât sursa (respectiv, suma de 10 miliarde de lei virată de B.T. Oradea în contul lui T.I. ca preț de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Oradea B-dul Dacia), prin transferuri bancare succesive, cât și destinația finală a aceleiași sume de bani deja menționate - un apartament situat în Municipiul Oradea, str.Costaforu, jud. Bihor.

Din acest punct de vedere, se reține că din documentele contabile ale SC N. SRL și actele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar rezultă că din 31 martie 2003 a fost autentificat la B.N.P. - V.C. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în localitatea Oradea, str. Gheoghe Costaforu înscris în CF individual Oradea și CF colectiv Oradea la A+1,intervenit între SC A.U.N.IT.A. SA jud Timiș prin reprezentant legal S.C.N. și SC N. SRL prin reprezentant legal T.I., prețul vânzării fiind de 852.360.000 lei (ROL), inclusiv T.V.A.,prețul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare sus-indicată a emis factura fiscală din 27 martie 2003 din care rezultă că prețul de vânzare a fost de 716.268.908 lei (ROL), din care valoarea T.V.A. a fost de 13.609.109 lei (ROL).

în consecință, urmează ca în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. e) C. pen., să se dispună confiscarea de la inculpatul L.I. a bunului dobândit prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor deja descris mai sus, respectiv apartamentul nr. 1 situat în Municipiul Oradea, str. Gheorghe Costaforu.

Urmează ca în baza art. 254 alin. (3) C. pen. să se dispună confiscarea de la inculpatul L.I. a sumei de 349.543.468 lei (ROL), care a făcut obiectul luării de mită și-l va obliga la plata acestei sume către stat.

în baza art. 163 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 32 din Legea nr. 656/2002 va dispune luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului L.I. până la concurența sumei confiscate, și, respectiv a contravalorii apartamentului.

Urmează a menține măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorului din data de 9 martie 2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8000 euro și 20.000 solari, sume ce au fost depuse la Banca B. la dispoziția parchetului, potrivit notelor contabile din 29 martie 2005.

între aceste limite, urmează a se menține restul dispozițiilor din hotărârile atacate care nu contravin prezentei.

B.1. Este nefondat recursul inculpatului L.I., prin care se tinde la achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la bancrută frauduloasă prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Aceasta deoarece în mod judicios ambele instanțe, de fond și de apel, în baza examinării coroborate a mijloacelor de probă administrate în cauză au reținut ca situație de fapt că între SC A.O. SRL, reprezentată de T.A. și SC A.I. SRL, reprezentată de K.S.C., a fost încheiat contractul de creditare nr. 24/2001, potrivit căruia SC A.O. SRL a remis către SC A.I. SRL suma de 1 miliard de lei vechi (ROL).

în ianuarie 2003, SC A.O. SRL a intrat în procedura falimentului, la cererea Administrației Finanțelor Publice Oradea, având datorii în sumă totală de 2.820.614.943 lei (ROL), singura creanță a acestei societăți fiind cea de 1 miliard lei (ROL), anterior menționată.

Astfel, din declarațiile date de inculpatul R.A.Z. și martora G.I., coroborate cu convorbirile telefonice purtate între L.I. și G.I., L.I. - R.A.Z. (filele 30-43 vol.XIII dosar urmărire penală), interceptate în baza autorizației nr. X/2003 și reținute în procesul-verbal de constatare a actelor premergătoare din data de 04 ianuarie 2005 (fila 1 vol. XIII urm. pen.), rezultă faptul că, la solicitarea inculpatului L.I., inculpatul R.A.Z. a completat chitanța seria X prin care a atestat că, la data de 25 martie 2002, SC A.O. SRL a încasat suma de 1 miliard lei (ROL) de la SC A.I. SRL cu titlu de restituire credit, chitanță pe care inculpatul L.I. a predat-o martorei G.I., care a realizat înregistrările contabile corespunzătoare, refăcând inclusiv balanțele analitice ale SC A.I. SRL din perioada martie 2002 - aprilie 2003, astfel încât creanța societății SC A.O. SRL nu a mai fost evidențiată.

Săvârșirea faptei în modalitatea descrisă mai sus a fost recunoscută de inculpatul R.A.Z. prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (filele 5-31 vol.XIII urm.pen.); cu prilejul ascultării sale de către Tribunalul Brașov, acesta a învederat că își menține tot ceea ce a declarat anterior. Cu toate acestea, în fața primei instanțe, inculpatul R. și-a modificat parțial depoziția, susținând că ideea întocmirii chitanței datate 25 martie 2002 îi aparține, încercând astfel să acrediteze lipsa oricărei participații penale a inculpatului L., chestiune ce nu se coroborează cu celelalte probe, astfel cum impun dispozițiile art. 69 C. proc. pen.

Se conchide că legal și temeinic ambele instanțe de fond și prim control judiciar au reținut că, în drept, fapta inculpatului L.I. de a solicita inculpatului R.A.Z., administratorul SC A.O. SRL emiterea unei chitanțe care să ateste încasarea sumei de 1 miliard lei de la SC A.I. SRL, ascunzând astfel o parte importantă a activului societății în frauda creditorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la bancrută frauduloasă, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Totodată, sunt nefondate susținerile recurentului inculpat L.I. privind achitarea întrucât infracțiunea de bancrută frauduloasă a fost dezincriminată.

Nefondate sunt și susținerile aceluiași recurent inculpat privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2002, întrucât nici prin actul de sesizare și nici cu ocazia judecării cauzei în primă instanță nu s-a reținut că, prin faptele lor, cei doi inculpați ar fi înstrăinat, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active și că, prin emiterea respectivei chitanțe, recurentul inculpat L.I. și inculpatul R.A.Z. au ascuns o parte din activul SC A.O. SRL.

în consecință, văzând limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă și data săvârșirii faptei (aprilie-mai 2003), s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, incluzând și perioada în care cursul prescripției a fost suspendat ca urmare a suspendării judecării cauzei pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate în mod legal instanța de apel, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.I. pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

B.2. Tot astfel, înalta Curte privește ca nefondat și motivul secund de critică din recursul declarat de inculpatul L.I. prin care pretinde achitarea în baza aceluiași temei de drept prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. (punctul 6 din rechizitoriu).

Astfel, se are în vedere că, în mod corect instanța de apel a stabilit că în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Bihor, însărcinat cu coordonarea activității de control fiscal, inculpatul L.I. a avizat favorabil procesul-verbal încheiat în data de 05 martie 2003 de D.C.F. Bihor, în condițiile în care lucrările de construcții pentru care a fost formulată cererea de restituire în numele martorului T.I. în baza unor documente justificative nereale, au fost efectuate în propriul său beneficiu, prejudiciind Statul Român cu suma totală de 301.161.984 lei. De asemenea, inculpatul nominalizat a solicitat unor martori documente care atestau în mod nereal achiziții și prestări servicii efectuate, pe care le-a folosit ulterior în vederea justificării restituirii T.V.A. de către D.G.F.P. Bihor.

în analiza conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 248 C. pen., întrucât la data comiterii faptei nu existau dispozițiile art. 13²din Legea nr. 78/2000 (introduse prin Legea nr. 521/2004) este lipsit de relevanță cine era adevăratul beneficiar al construcției care se edifica pe str.I.C. Brătianu,, cine a depus efectiv cererea de restituire ori cine a beneficiat de suma restituită cu titlu de T.V.A.

Aceasta, întrucât din actele administrate în faza de urmărire penală, rezultă că la data de 18 decembrie 2002 a fost înregistrată la D.G.F.P. Bihor cererea solicitantului T.I. privind restituirea sumei de 318.740.355 lei cu titlu de T.V.A. aferent construcției de locuințe de la adresa anterior menționată.

Urmare acestei cereri au fost efectuate activități de control vizând modul de aplicare a prevederilor Legii nr. 345/2002 și a Ordinul M.F.P. nr. 1009/2002, fiind efectuate controale încrucișate la SC S.P.I.E. SRL (filele 32-33) și SC R.T. SRL (filele 38-39); prin procesul-verbal încheiat la data de 05 martie 2003 s-a stabilit că cererea întrunește condițiile legale. Acest proces-verbal a fost vizat de L.I., în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor.

în acest sens, se are în vedere că, la data de 25 martie 2002, între SC S.P.I.E. SRL, reprezentată de S.V. și T.I. a fost încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect construcția casei de pe str. I.C. Brătianu,, în valoare de 1.600.000.000 lei.

Potrivit înțelegerii realizate între S.V. și L.I. (care s-a implicat în realizarea lucrărilor din dorința de a-și ajuta familia, conform propriilor declarații), aprovizionarea cu materialele de construcție urma a fi asigurată de beneficiarul lucrării, S.V. arătând că, tot la solicitarea lui L., toate aceste materiale urma să le înregistreze prin firma sa și apoi să le factureze către beneficiar în contul lucrării. Drept urmare, obiectivul era aprovizionat ritmic cu ceea ce era necesar lucrărilor efectuate, materialele fiind achiziționate de T.I. sau prin intermediul inculpatului L.I., de la SC E. SA, SC M.I. SRL, SC H.I. SRL, SC S.S. SRL, SC S. SRL, SC B.B.M.C. SA, SC A. SRL, SC C.B. SA, SC D. SRL.

Din acest punct de vedere este relevantă declarația martorei B.C., care a arătat că inculpatul L.I. era cel care îi spunea pe numele cărei societăți să emită facturile pentru materialele ce erau livrate pentru construcția din str. I.C. Brătianu. Echilibrarea contabilă a vânzărilor a fost realizată prin aceea că existau și vânzări de materiale către persoane fizice, care nu solicitau acte, martora B. învederând că a dat dispoziție angajatelor V.G. și S.A. ca, în măsura în care se vor face astfel de vânzări, materialele respective să fie evidențiate în facturile emise către SC S.P.I.E. SRL și în chitanțele fiscale aferente.

Astfel, dintre cele patru facturi fiscale emise de SC S.P.I.E. SRL, se constată că cea având seria X din 30 mai 2002, în valoare de 75.096.118 lei (ROL), corespunde realității, însuși martorul S.V. arătând că a facturat manoperă de aproximativ 75 milioane lei, sumă pe care a încasat-o efectiv, în mai multe tranșe, de la L. sau T.I.

întrucât s-a arătat anterior că această societate nu a cumpărat materiale de construc?ii de la vânzătorii mai sus indicați și prin urmare nu putea să-l aprovizioneze pe beneficiarul T.I., se constată că facturile seria X din 30 mai 2002 (aprovizionat materiale de construcții, în valoare de 442.894.571 lei (ROL), T.V.A. 70714259 lei (ROL), din 27 iunie 2002 (aprovizionat materiale de construcții, în valoare de 395.527.496 lei (ROL), T.V.A. 63.151.449 lei) și seria X din 02 decembrie 2002 (lucrări conform devizului de lucrări, în valoare de 686.481.815 lei (ROL), T.V.A. 109.606.340 lei (ROL) sunt false până la concurența sumei de 996.133.808 lei vechi, din care T.V.A. 159.014.642 lei (ROL).

Rezultă astfel, fără dubiu că recurentul inculpat L.I. cunoștea condițiile în care SC S.P.I.E. SRL emisese facturile către T.I., inclusiv faptul că dacă T.I. ar fi achiziționat materialele de construcții în calitate de persoană fizică nu ar fi avut dreptul la restituirea de T.V.A., date fiind dispozițiile Ordinului nr. 1009/2002 pentru aprobarea Normelor privind restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările de construcție, extindere, consolidare și reabilitare a locuințelor nefinalizate la data de 31 mai 2002 și aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere pentru lucrările de construcții de locuințe efectuate după data de 31 mai 2002.

Cu toate acestea, cu știință și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, prin aceea că a vizat procesul verbal de control din 05 martie 2003, prin care se stabilea realitatea sumelor facturate și îndeplinirea condițiilor legale pentru rambursare, transmițându-l, cu adresa din 05 martie 2003, Administrației Finanțelor Publice Oradea, care, la data de 18 martie 2003, a întocmit nota de rambursare.

Fapta inculpatului nominalizat a fost de natură să producă o pagubă bugetului de stat, reprezentată de suma restituită cu titlu de taxă pe valoare adăugată, iar cuantumul acesteia, îl reprezintă valoarea T.V.A. corespunzătoare contravalorii facturilor fiscale emise anterior datei de 02 decembrie 2002, care au stat la baza facturilor constatate anterior ca fiind false, respectiv, suma de 159.014.642 lei (ROL).

Se conchide că instanța de apel în mod judicios în raport de data comiterii celor două infracțiuni (decembrie 2002 și martie 2003), a constatat că termenul de prescripție specială (art. 124 C. pen. rap. la art. 122 lit. d) C. pen.) s-a împlinit, incluzând în calculul acestuia și perioadele de timp în care cursul prescripției a fost suspendat ca urmare a suspendării judecării cauzei în vederea soluționării unor excepții de neconstituționalitate (din 31 ianuarie 2006 până în 27 iunie 2006, din 29 februarie 2008 până în 10 iunie 2008 și din 04 martie 2009 până în 25 iunie 2009), în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen. și în consecință a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.I. pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen.

C. înalta Curte are în vedere și că recursul declarat de partea civilă Statul Român Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov prin care se pretinde și obligarea inculpatului L.I. la plata sumei de 14.260 lei (RON), reprezentând diferența dintre prejudiciul total de 30.116, 19 lei (RON) și suma de 15.901,46 lei (RON), pentru care s-a dispus plata acestuia prin decizia instanței de apel, este nefondat.

Aceasta, întrucât instanța de prim control judiciar, prin decizia recurată a constatat în mod legal și temeinic că sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementate prin dispozițiile vechiului C. civ., în vigoare la acel moment (art. 998-999) și anume: fapta ilicită (îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu prin avizarea unei cereri de restituire T.V.A., deși cunoștea că este întemeiată și pe înscrisuri false), prejudiciu (suma de 159.014.642 lei (ROL) reprezentând T.V.A. aferent facturilor care nu exprimau operațiuni comerciale reale), legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția inculpatului deja nominalizat și în consecință, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. (în vigoare la data faptei), inculpatul Lascăr Ioan a fost obligat să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov suma anterior menționată.

Pe de altă parte aceeași instanță de apel față de împrejurarea că probele administrate în cauză au demonstrat că doar operațiunile comerciale în valoare totală de 996.133.808 lei (ROL), din care T.V.A. 159.014.642 lei (ROL) au fost fără corespondent în realitate, a respins în mod legal și temeinic restul pretențiilor părții civile, neexistând legătură de cauzalitate între acestea și fapta ilicită a inculpatului.

Sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de procuror au rămas în sarcina statului.

← ICCJ. Decizia nr. 104/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 625/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 836/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 836/2013. Penal