ICCJ. Decizia nr. 104/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 104/2012

Dosar nr.2158/1/2012

Şedinţa publică din 26 martie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 397 din 16 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata D.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea formulată, inculpata D.M. a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, menţionând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 160² C. proc. pen. şi că la dosar nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească o nouă infracţiune.

De asemenea, s-a argumentat că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, martor sau expert sau prin alterarea mijloacelor de probă, inculpata a fost suspendată din funcţie, nu cunoaşte pe niciunul dintre judecătorii faţă de care se pretinde că ar fi făcut trafic de influenţă, denunţătorul B.P. se află încarcerat într-un penitenciar, nu are antecedente penale şi beneficiază de suportul familiei.

S-a mai menţionat că aprecierea cu privire la temeinicia cererii trebuie să se bazeze pe fapte materiale şi obiective, iar invocarea pericolului pentru ordinea publică de o manieră abstractă este inadmisibilă, analiza presupunând o evaluare riguroasă şi imparţială, situată dincolo de impactul mediatic al cauzei, judecătorul trebuind să aprecieze dacă pe viitor lăsarea în libertate a inculpatului creează o stare de pericol pentru raporturile sociale şi normala lor desfăşurare.

Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul inculpatei şi însuşită de aceasta, prima instanţă a reţinut că prin referatul cu propunerea de arestare preventivă din 29 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1629/1/2012 la data de 29 februarie 2012, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 149¹ C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă, pe o durată de 29 zile, a inculpatei D.M., pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă în concurs real prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu referire la faptele imputate inculpatei D.M., din denunţurile formulate la 09 februarie 2012 de B.P. şi la 24 februarie 2012 de B.P. şi P.M., procurorul a reţinut, în esenţă, că, perioada 2009-2012, inculpata D.M., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a săvârşit fapte de corupţie, constând în aceea că:

1. În perioada noiembrie - decembrie 2009, după ce a fost condamnat prin Decizia nr. 731 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (dosar nr. 7039/315/2006) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, i-a remis inculpatei D.M., la cererea acesteia şi prin intermediul martorului P.M. suma de 200.000 euro în schimbul promisiunii susnumitei că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. 7039/315/2006 al Curţii de Apel Ploieşti având ca obiect contestaţia în anulare formulată de reprezentantul legal al SC E.P.C. SRL, parte responsabilă civilmente în dosarul penal menţionat şi-i va determina să o admită în principiu, să dispună suspendarea deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti şi în final să desfiinţeze hotărârea atacată şi să pronunţe o hotărâre de achitare a denunţătorului.

Cu privire la suma de 200.000 euro, cercetările au stabilit că provine din disponibilităţile financiare ale denunţătorului B.P. şi a fost predată inculpatei D.M., în trei tranşe, în perioada noiembrie – decembrie 2009 prin intermediul martorului P.M.

Acesta a însoţit-o pe inculpată în municipiul Ploieşti şi la cererea ei a apelat de pe telefonul său un bărbat despre care inculpata D.M. i-a spus că se numeşte F. şi este membru în completul învestit cu judecarea contestaţiei în anulare.

În discuţia telefonică susnumita i-a transmis interlocutorului, într-un limbaj disimulat, că „are merele asupra sa" referindu-se la suma de bani şi l-a întrebat unde să le lase, indicându-i-se recepţia restaurantului P. unde se va afla o persoană de legătură.

La solicitarea inculpatei, P.M. s-a deplasat în incinta localului indicat şi a predat unei persoane de sex feminin, sacoşa în care inculpata îi spusese că s-ar afla cei 200.000 euro primiţi de la B.P. în împrejurările şi scopul menţionate.

La data de 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de SC E.P.C. SRL şi a dispus suspendarea deciziei nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti până la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

În luna ianuarie 2012, inculpata D.M. i-a promis denunţătorului B.P. că în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. 9501/315/2010, având ca obiect recursul declarat de denunţător împotriva sentinţei penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 (dosar nr. 9501/315/2010) prin care Judecătoria Târgovişte i-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. 7039/315/2006) prin care susnumitul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi-i va determina să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului.

Astfel, cu prilejul întâlnirii din luna ianuarie 2012 acesta i-a remis sumele de 2.000 euro (8.688,4 RON la cursul mediu din luna ianuarie 2012 – 4,3442 RON/euro) direct şi 800 RON prin intermediul martorului P.M., judecătoarea pretextând că-i sunt necesare pentru a participa la un eveniment de familie organizat la sfârşitul aceleiaşi luni în municipiul Ploieşti de un magistrat cu funcţie de conducere la Curtea de Apel Ploieşti, unde a afirmat că îi va întâlni şi capacita pe magistraţii care soluţionează dosarul cu numărul de mai sus.

Totodată, B.P. i-a asigurat la cerere şi transportul la locul desfăşurării evenimentului cu unul din autoturismele firmei sale condus de denunţătorul P.M.

Ulterior, prin intermediul acestuia din urmă, inculpata D.M. i-a confirmat că a reuşit să capaciteze un magistrat din completul de judecată care a asigurat-o că îl va favoriza în dosarul în care este interesat.

La data de 12 februarie 2012 B.P. s-a întâlnit din nou cu inculpata în Târgovişte la sediul firmei sale SC E. SA, asigurându-l că a purtat discuţii cu doi din judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, investiţi cu soluţionarea dosarului nr. 9501/315/2010 care au acceptat ca în schimbul unor sume de bani pe care i le vor preciza în perioada următoare să pronunţe o soluţie în favoarea sa.

Totodată, i-a transmis că este necesar să-l coopteze în activitatea infracţională şi pe preşedintele completului de judecată, întrucât conduce secţia penală a instanţei şi are autoritate asupra celorlalţi membri şi i-a precizat că în perioada următoare îi va comunica suma de bani pe care denunţătorul trebuie să i-o remită pentru ca la rândul său să o dea magistraţilor investiţi cu judecarea cauzei pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă.

În aceiaşi împrejurare inculpata D.M. a pretins şi primit de la B.P. suma de 2.000 euro (8.705,8 RON la cursul din 12 februarie 2012), motivând că îi va folosi la acoperirea unor cheltuieli ocazionate de înmormântarea mamei sale. La scurt timp i-a mai cerut încă 1.500 RON pe care denunţătorul i-a dat prin intermediul lui P.M.

În ziua de 21 februarie 2012 B.P. s-a întâlnit cu inculpata D.M. în restaurantul C.R. situat în oraşul Otopeni, ocazie cu care aceasta i-a pretins suma de 110.000 euro, spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima etapă" în dosarul nr. 9501/315/2010, respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua, constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum i-l va preciza.

B.P. a fost de acord şi a stabilit cu inculpata ca în ziua de 26 februarie 2012 să-i remită jumătate din suma pretinsă respectiv, 60.000 euro prin intermediul unei persoane pe care o va trimite să-i ridice de la denunţător în baza unui contract de împrumut.

În cursul discuţiilor la care a asistat parţial şi martorul P.M., inculpata D.M. a primit de la B.P. suma de 1.500 RON în contul aceloraşi cheltuieli necesare deplasărilor făcute în interesul acestuia din urmă.

Ulterior inculpata a devansat întâlnirea, aceasta având loc în ziua de 24 februarie 2012 când datorită unor împrejurări care i-au inspirat temerea că i se va organiza un flagrant nu a luat cei şaizeci de mii de euro de la denunţător, spunându-i că a venit doar să-i transmită că intervenţiile sale pe lângă magistraţii din complet sunt favorabile în proporţie de 90% iar aceştia nu vor să primească cei 110.000 euro în rate, ci toţi odată şi numai după ce îi rezolvă problema judiciară.

La termenul din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinţei penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

S-a mai arătat că în cursul urmăririi penale inculpata D.M. a negat acuzaţiile de corupţie ce i-au fost aduse arătând că sunt lipsite de suport probator, reprezentând un act de răzbunare din partea denunţătorului B.P.

La data de 28 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., a dispus prin ordonanţa nr. 26/P/2012 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de susnumita pentru infracţiunile menţionate.

Prin hotărârea nr. 119 din 28 decembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatei D.M.

Prin ordonanţa nr. 6 din 28 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., s-a dispus luarea faţă de sus-numita a măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore începând cu 28 februarie 2012 orele 22:00 până la 29 februarie 2012 orele 22:00.

Procurorul a concluzionat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., şi există cazul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând propunerea de arestare preventivă instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 23 din Constituţie, art. 143 C. proc. pen. şi art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale a apreciat că în cauză există indicii temeinice care fac verosimilă şi rezonabilă presupunerea că inculpata D.M. a săvârşit faptele pentru care este cercetată şi în legătură cu care s-a solicitat arestarea sa preventivă, starea de fapt rezultând din dovezile depuse la dosarul cauzei şi obţinute cu respectarea cerinţelor legale.

În acest sens, s-a constatat că interceptările convorbirilor efectuate prin telefon şi în mediu ambiental purtate de inculpată cu denunţătorul B.P. şi/sau cu martorul P.M., ori între denunţător şi martorul nominalizat au fost consemnate în procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror, în condiţiile conformării la dispoziţiile art. 91³ C. proc. pen., informaţiile cuprinse în procesele-verbale de consemnare a discuţiilor telefonice şi ambientale purtate între inculpata D.M., denunţătorul B.P. şi martorul P.M., precum şi toate celelalte dovezi invocate în referatul procurorului având valoarea unor indicii temeinice în sensul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. şi care trebuie valorificate în contextul cauzei, fiind suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârşirii de către inculpata D.M. a două infracţiuni de trafic de influenţă în concurs real prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., datorat circumstanţelor reale în care a avut loc săvârşirea infracţiunilor imputate, apreciind că pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din natura infracţiunilor comise, valorile sociale lezate, încrederea în înfăptuirea actului de justiţie şi a impactului negativ asupra opiniei publice pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni grave de trafic de influenţă, de natură a afecta grav prestigiul justiţiei, impunându-se luarea măsurii arestării preventive nu pentru a oferi satisfacţie opiniei publice, în cadrul mai general al luptei contra corupţiei, ci pentru aplicarea riguroasă a legii şi conformarea la principiul egalităţii de tratament juridic consacrat de Constituţia României şi jurisprudenţa C.E.D.O.

Aşadar, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei D.M. pe o durată de 29 de zile.

Încheierea astfel pronunţată a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de către inculpată, prin, încheierea penală nr. 88 din 5 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători

În ceea ce priveşte cererea de liberare sub control judiciar instanţa a reţinut că, în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, dar că, îndeplinirea acestor condiţii nu echivalează obligativităţii acordării acesteia.

Având în vedere Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii s-a constatat că examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenţei temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, constatându-se incidenţa temeiului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a stat la baza luării măsurii arestului preventiv faţă de inculpată.

S-a reţinut, în acest sens, că pericolul social concret al faptelor presupus comise de inculpată decurge şi din impactul negativ produs asupra ordinii sociale, rezultat din calitatea avută de inculpată, aceea de judecător la nivelul instanţei supreme, care potenţează pericolul social al faptelor de comiterea cărora este bănuită, determinând o stare de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii, rezultată din posibila implicare a angajaţilor din cadrul unor instituţii importante ale statului în fapte de corupţie.

S-a argumentat, totodată, că nu se poate considera că în perioada scursă de la momentul luării măsurii arestării inculpatei s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică, ori a interesului public faţă de acest caz, în care se aşteaptă reacţii prompte şi ferme, din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive, faţă de natura şi gravitatea presupusei activităţii infracţionale, putându-se aprecia, inclusiv în cadrul examinării cererii de liberare, că sentimentul de nesiguranţă, de revoltă, de neîncredere în instituţiile statului, ce s-a indus în rândul comunităţii, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic ca la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatei, pentru a garanta buna desfăşurare a procesului penal, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată fiind nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpata, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, caracterul contradictoriu al probelor, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 160² alin. (2) C. proc. pen., analizarea greşită a cererii de liberare, prin raportare la condiţii neprevăzute de lege.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 160² alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.

Aşadar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei (art. 160² alin. (1) C. proc. pen.) şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luată faţă de învinuit sau inculpat.

Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a apreciat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatei nu era oportună.

Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti succesive, faţă de inculpată a fost luată şi apoi menţinută măsura arestării preventive.

Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că în perioada noiembrie - decembrie 2009 denunţătorul B.P., după ce a fost condamnat prin Decizia nr. 731 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (dosar nr. 7039/315/2006) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, i-a remis inculpatei D.M., la cererea acesteia şi prin intermediul martorului P.M., suma de 200.000 euro în schimbul promisiunii acesteia că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. 7039/315/2006 al Curţii de Apel Ploieşti, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de reprezentantul legal al SC E.P.C. SRL, parte responsabilă civilmente în dosarul penal menţionat şi-i va determina să o admită în principiu, să dispună suspendarea deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti şi în final să desfiinţeze hotărârea atacată şi să pronunţe o hotărâre de achitare a denunţătorului. Suma de 200.000 euro a fost predată inculpatei D.M., în trei tranşe, în perioada noiembrie–decembrie 2009 prin intermediul martorului P.M.

În discuţia telefonică susnumita i-a transmis interlocutorului, într-un limbaj disimulat, că este în posesia sumei de bani şi l-a întrebat unde să-i lase, indicându-i-se recepţia restaurantului P. unde se va afla o persoană de legătură. La solicitarea inculpatei, martorul denunţător P.M. s-a deplasat în incinta localului indicat şi a predat unei persoane de sex feminin, sacoşa în care inculpata îi spusese că s-ar afla cei 200.000 euro primiţi de la B.P. în împrejurările şi scopul menţionate.

Ulterior, în luna ianuarie 2012, inculpata D.M. i-a promis denunţătorului B.P. că în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. 9501/315/2010, având ca obiect recursul declarat de denunţător împotriva sentinţei penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 (dosar nr. 9501/315/2010) prin care Judecătoria Târgovişte i-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. 7039/315/2006) prin care susnumitul fusese condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi-i va determina să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului.

În cursul aceleiaşi discuţii B.P. a acceptat la cererea inculpatei să-i remită periodic diferite sume de bani în contul cheltuielilor pe care le va efectua pentru rezolvarea problemei juridice a denunţătorului. Cu prilejul întâlnirii din luna ianuarie 2012 acesta i-a remis suma de 2.000 euro direct şi cea de 800 RON prin intermediul martorului P.M., inculpata pretextând că sumele îi sunt necesare pentru a participa la un eveniment de familie organizat la sfârşitul aceleiaşi luni în municipiul Ploieşti de un magistrat cu funcţie de conducere la Curtea de Apel Ploieşti, unde a afirmat că îi va întâlni şi capacita pe magistraţii care soluţionează dosarul menţionat anterior. Totodată B.P. i-a asigurat la cerere şi transportul la locul desfăşurării evenimentului cu unul din autoturismele firmei sale condus de denunţătorul P.M. Prin intermediul acestuia din urmă, inculpata D.M. i-a confirmat că a reuşit să capaciteze un magistrat din completul de judecată care a asigurat-o că îl va favoriza pe denunţător în dosarul în care era parte.

La data de 12 februarie 2012 denunţătorul B.P. s-a întâlnit din nou cu inculpata în Târgovişte la sediul firmei sale SC E. SA, aceasta asigurându-l că a purtat discuţii cu doi din judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, investiţi cu soluţionarea dosarului nr. 9501/315/2010 care au acceptat ca, în schimbul unor sume de bani pe care le vor preciza în perioada următoare, să pronunţe o soluţie în favoarea sa.

Totodată i-a transmis că este necesar să-l coopteze în activitatea infracţională şi pe preşedintele completului de judecată, întrucât conduce secţia penală a instanţei şi are autoritate asupra celorlalţi membri şi i-a precizat că în perioada următoare îi va comunica suma de bani pe care denunţătorul trebuie să i-o remită, pentru ca la rândul său să o dea magistraţilor investiţi cu judecarea cauzei pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă.

Cu aceeaşi ocazie inculpata D.M. a pretins şi primit de la B.P. suma de 2.000 euro (8.705,8 RON la cursul din 12 februarie 2012), motivând că îi va folosi la acoperirea unor cheltuieli ocazionate de înmormântarea mamei sale. La scurt timp i-a mai cerut încă 1.500 RON pe care denunţătorul i-a dat prin intermediul lui P.M.

În ziua de 21 februarie 2012 B.P. s-a întâlnit cu inculpata D.M. în restaurantul C.R. situat în oraşul Otopeni, pretinzând suma de 110.000 euro, pentru a o remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima etapă", respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea acesteia, urmând ca pentru „etapa a doua", constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum urma să îl precizeze. Denunţătorul B.P. a fost de acord şi a stabilit cu inculpata ca în ziua de 26 februarie 2012 să-i remită jumătate din suma pretinsă respectiv, 60.000 euro, prin intermediul unei persoane pe care o va trimite să-i ridice de la denunţător în baza unui contract de împrumut.

Ulterior inculpata a devansat întâlnirea, aceasta având loc în ziua de 24 februarie 2012 când, datorită unor împrejurări care i-au inspirat temerea că i se va organiza un flagrant, nu a luat cei 60.000 euro de la denunţător, spunându-i că a venit doar să-i transmită că intervenţiile sale pe lângă magistraţii din complet sunt favorabile în proporţie de 90% şi că aceştia nu vor să primească cei 110.000 euro în rate, ci toţi odată după ce îi rezolvă problema judiciară. La termenul din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinţei penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

De asemenea, din conţinutul convorbirii purtată la data de 19 februarie 2012 între denunţător şi martorul P.M. a rezultat că, anterior, denunţătorul apelase la inculpată pentru ca în schimbul unei sume de bani (200.000 euro) să obţină o soluţie favorabilă în soluţionarea unei căi extraordinare de atac, declarată împotriva hotărârii prin care fusese dispusă condamnarea denunţătorului, acelaşi aspect rezultând şi din convorbirea inculpatei cu denunţătorul la 21 februarie 2012, în care inculpata, referindu-se la o nouă sumă de bani pe care denunţătorul ar fi trebuit să o predea (110.000 euro), o cuantifică în sensul că reprezintă „jumătate cât prima". Împrejurarea că într-o perioadă anterioară de timp inculpata fusese solicitată în vederea rezolvării problemelor judiciare ale denunţătorului reiese şi din convorbirea acesteia cu martorul P.M., angajat al denunţătorului, la 28 februarie 2012, în care acesta din urmă relatează o convorbire anterior purtată cu denunţătorul (care îşi exprimase neîncrederea în acţiunile derulate de inculpată pentru rezolvarea problemelor sale pentru care primise suma de 200.000 euro) şi se discută, de asemenea, de opţiunile pe care denunţătorul le mai putea avea după respingerea recursului declarat împotriva soluţiei pronunţată asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de condamnare.

Se constată, de asemenea că din convorbirea purtată la 21 februarie 2012 între inculpată şi denunţător rezultă că aceasta prezintă modalitatea în care urma să contribuie, contra unei sume de bani la rezolvarea problemei judiciare a denunţătorului, respectiv prin exercitarea influenţei asupra persoanelor investite cu soluţionarea recursului declarat împotriva soluţiei pronunţată asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de condamnare, relevantă în acest sens fiind şi convorbirea din data de 24 februarie 2012.

Aşadar, faptele descrise şi despre care există indicii că au fost comise de către inculpată, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de dispoziţiile art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, faptele pentru care inculpata a fost cercetată şi apoi a fost trimisă în judecată, pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 160² alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.

Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.

Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpată, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatei, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpată nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate de către apărarea acesteia neputând fi avute în vedere de o manieră izolată, faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.

Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate.

Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatei, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.

Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatei ulterior liberării, în condiţiile art. 160² alin. (2) C. proc. pen.

Caracterul inoportun al admiterii cererii rezultă implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există indicii, ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpată, gravitate sporită de calitatea şi poziţia avută de aceasta în societate, despre care există date că s-a folosit contrar normelor în vigoare, creând un climat de neîncredere socială în autorităţile statului, prin impresia creată publicului în sensul existenţei posibilităţii realizării contrar legii a intereselor unui terţ cu concursul chiar a unei persoane investită cu apărarea ordinii de drept şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.

Astfel, argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.

Se constată, totodată, că referirile la temeiul de drept al luării, faţă de inculpată, a măsurii arestării preventive cuprinse în considerentele încheierii recurate nu constituie o motivare greşită sau insuficientă a soluţiei pronunţate, deoarece acestea antamează ansamblul elementelor din care, în mod implicit rezulta caracterul inoportun al admiterii, la acest moment procesual a cererii inculpatei.

Referitor la argumentele ce vizează caracterul contradictoriu al declaraţiilor denunţătorului, acestea nu pot fi primite faţă de stadiul procesual al cauzei şi obiectul acesteia; cauza se află în prezent în faza judecăţii, iar probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana actualmente trimisă în judecată a comis faptele ce i se impută nu trebuie să aibă acelaşi caracter cu cele ce fundamentează o acuzaţie sau o condamnare. Din probele administrate până la acest moment procesual rezultă date şi indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere a faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, care, faţă de particularităţile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea procesului penal poate fi negativ influenţată în condiţiile liberării inculpatei, astfel că nici scopul procesului penal nu ar putea, în alte condiţii să fie atins.

Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.M. împotriva încheierii nr. 397 din 16 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 2003/1/2012.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 105/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 103/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 104/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 104/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI