ICCJ. Decizia nr. 105/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 105/2012
Dosar nr.1137/1/2012
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 30 din şedinţa din camera de consiliu din 28 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva deciziei nr. 3069 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; a fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 3069 din 14 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 111/35/2011 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 55/PI din 13 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Împotriva deciziei nr. 3069 din 14 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 111/35/2011, petentul B.E. a formulat un nou recurs la data de 12 octombrie 2011.
Cu privire la acest nou recurs declarat instanţa a apreciat că este inadmisibil având în vedere prevederile art. 129 din Constituţia României şi art. 417 C. proc. pen., în cauză completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind sesizat cu recursul declarat de către petentul B.E., împotriva unei hotărâri definitive, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva acestei încheieri contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând nelegala îndeplinire a procedurii de citare la judecarea recursului, imposibilitatea de participare la şedinţa de judecată şi de înştiinţare a instanţei cu privire la această imposibilitate.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza concretă dedusă judecăţii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare împotriva unei încheieri pronunţată în procedura de verificare a admisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 3069 din 14 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 111/35/2011, instanţa neprocedând la citarea părţilor.
Aşadar, rezultă că deşi în mod formal contestatorul a invocat cazurile de contestaţie în anulare reglementate de dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen. acestea nu sunt incidente în speţă, faţă de specificul procedurii în care a fost pronunţată încheierea atacată.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva încheierii penale nr. 30 din şedinţa din camera de consiliu de la 23 ianuarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 9676/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 115/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 104/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|