ICCJ. Decizia nr. 118/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 118/2012

Dosar nr.604/1/2012

Şedinţa publică din 23 aprilie 2012

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 46/P/2002 din 24 mai 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind plângerea penală formulată de petentul R.V. împotriva procurorului B.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 266 şi art. 268 C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că în această cauză penală s-au efectuat acte premergătoare urmăririi penale faţă de numitul B.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 266 şi art. 268 C. pen., constând în aceea că, în cauza penală nr. 667/P/2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi distrugere de către numitul R.V., numitul B.I., în calitate de procuror, a dispus arestarea nelegală a petentului şi agresarea sa de către organele de poliţie, cauzându-i-se astfel vătămări corporale şi prejudicii materiale.

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză a reieşit că susţinerile petentului R.V. sunt neadevărate, aspecte confirmate şi de apărătorii acestuia numiţi din oficiu în cauză, precum şi de către hotărârile de condamnare pronunţate de instanţele de judecată până în prezent.

Mai mult decât atât, aşa cum reiese şi din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauza precizată anterior, numitul R.V. este o persoană labilă psihic, cu un temperament agresiv, aspect confirmat şi de apărătorii acestuia.

Potrivit adresei de înaintare a rezoluţiei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că aceasta nu a fost atacată, nici la procurorul ierarhic, nici la instanţă, iar comunicarea s-a realizat la data de 24 mai 2002 (conform borderoului pentru expedierea coletelor).

Prin rezoluţia nr. 103/P/2005 din 26 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe magistraţii H.D., B.I., B.M., Z.E. şi G.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 266 C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că petentul R.V. s-a adresat cu plângere penală împotriva magistraţilor H.D., B.I., B.M., Z.E. şi G.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 266 C. pen., constând în aceea că, aceştia au emis mai multe soluţii ilegale în câteva cauze penale în care petentul era parte, iar procurorul B.I. a acceptat agresarea sa fizică, în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fapte săvârşite de către jandarmi cu prilejul cercetării sale în cauza penală nr. 667/P/2000.

Astfel, s-a reţinut că simpla emitere a unor soluţii care nemulţumesc una din părţile procesuale implicate nu constituie infracţiune, singura posibilitate de a cenzura sau anula o soluţie pronunţată sau emisă de judecători, respectiv procurori, fiind aceea de a promova căile de atac ordinare sau extraordinare prevăzute de normele procedurale aplicabile.

Mai mult decât atât, aspecte similare privind cercetarea petentului R.V. de către procurorul B.I. în dosarul nr. 667/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au mai făcut obiectul unor verificări (dosarul nr. 46/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia).

Prin rezoluţia nr. 841/II/2/2010 din 11 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus admiterea plângerea petentului şi infirmarea rezoluţiei nr. 103/P/2005 din 26 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a reţinut că, în speţă, urmare a deciziei nr. 1 din 16 martie 2009 a C.E.D.O., potrivit căreia sunt indicate greşeli grave ce ar fi lezat drepturile fundamentale ale petentului R.V., s-a procedat la examinarea cauzei şi s-a reţinut că procurorul de caz nu a verificat punctual aspectele relevate de hotărârea C.E.D.O.; la momentul efectuării actelor premergătoare nici R.V. nu a indicat asemenea deficienţe, deoarece acesta nu îşi motiva niciodată nicio cerere, iar procurorul nu le-a observat şi urmărit, din oficiu.

În consecinţă, s-a reţinut că în legătură cu criticile consemnate de hotărârea C.E.D.O., cu privire la magistraţi, nu s-a înfăptuit o instrucţie efectivă; mai mult, unele din criticile C.E.D.O. sunt esenţiale pentru cauzele în care R.V. a fost condamnat, mai cu seamă pe cele ce privesc condamnarea pentru ultrajul reţinut prin sentinţa penală nr. 160 din 5 mai 1999 a Tribunalului Hunedoara.

Criticile C.E.D.O. creează o prezumţie că faptele, aşa cum sunt reţinute în hotărâre, s-au săvârşit, prezumţie ce nu poate fi înlăturată cu rezultate actelor premergătoare efectuate în cauză până la acea dată; actele premergătoare nu dau răspuns, decât în parte, cu privire la realitatea exceselor imputate, fiind necesar să se stabilească dacă asemenea defecţiuni din activitatea magistraţilor se confirmă ori nu prin administrarea de dovezi în regim probatoriu penal.

Prin rezoluţia nr. 605/P/2010 din 1 martie 2011, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 249, art. 242, art. 11 pct. 1 lit. b) şi c) raportat la art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor H.D. şi B.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 266 C. pen., şi încetarea urmăririi penale faţă de învinuiţii B.M., G.R. şi Z.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 266 C. pen.

Pentru a dispune această soluţie s-a reţinut că prin rezoluţia nr. 605/P/2010 din 12 ianuarie 2011 a fost începută, in rem, urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 266 C. pen. şi au fost audiaţi magistraţii B.M., G.R., Z.E., H.D. şi B.I.

Raportat la împrejurarea că potrivit dispoziţiilor art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în cursul anului 2009 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, dosarele fiind instrumentate în anii 1998 şi, respectiv 2000, de către procurori, iar judecătorii pronunţându-se prin hotărâri în anii 1999 şi 2001, magistraţii au fost ascultaţi în raport de prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. pen., respectiv dacă înţeleg să solicite sau nu continuarea procesului penal.

Magistraţii H.D. şi B.I. au înţeles să se prevaleze de dreptul de a solicita continuarea procesului penal, astfel încât s-a procedat la verificarea în concret a modului în care aceştia au organizat şi condus instrucţia penală faţă de R.V., în cauzele Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prilej cu care s-a constatat că activitatea magistraţilor s-a circumscris întrutotul normelor procesual penale naţionale, aceştia neexercitând acte de violenţă fizică sau verbală asupra petentului şi nici neacceptând un astfel de comportament al organelor de poliţie şi Jandarmerie, asigurând asistenţa judiciară a acestuia, iar instanţele judecătoreşti sesizate cu rechizitoriile indicate anterior dispunând condamnarea sa definitivă pentru faptele deduse cercetării.

Împotriva rezoluţiei nr. 605/P/2010 din 1 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în termen legal, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278¹ C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa penală nr. 125 din 6 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Împotriva acestei sentinţe, petentul a formulat recurs, însă acest recurs a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 687 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală.

În ceea ce priveşte infracţiunile de ultraj prevăzute de dispoziţiile art. 239 C. pen., pentru care revizuentul R.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 667/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73 din 15 februarie 2001 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, inculpatul R.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, cu detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 239 alin. (2) şi (3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., constatând înlăturată răspunderea penală ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulată de partea vătămată C.D.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că revizuentul R.V., în noaptea de 17 spre 18 septembrie 2000 a ameninţat cu moartea pe un poliţist şi i-a spart geamurile maşinii, cauzând o pagubă de 300 lei.

Împotriva acestei sentinţe, inculpatul R.V. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 38/2002 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală.

Împotriva deciziei sus menţionate s-a declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 121 din 14 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

La data de 12 septembrie 2002, în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, revizuentul a sesizat C.E.D.O., reclamând încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) şi art. 13 din Convenţie, susţinând că:

- a fost bătut, la data de 28 noiembrie 2000, cu ocazia audierii sale de către procuror şi că, fiind plasat în detenţie imediat după agresiune, autorităţile l-au privat de orice posibilitate de a se prezenta în faţa unui medic pentru constatarea leziunilor sale;

- ancheta efectuată de parchet ca urmare a acuzaţiilor sale de rele tratamente a fost lipsită de eficienţă;

- în mod necorespunzător autorităţile au răspuns acuzaţiilor sale de rele tratamente, fiind nemulţumit de rezultatul cercetărilor efectuate;

- nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul că procurorul a refuzat asistenţa sa din partea unui avocat ales, la interogatoriul din 28 noiembrie 2000 şi că avocatul desemnat din oficiu nu i-a oferit suficientă asistenţă, având în vedere că acesta a asistat la agresarea sa;

- instanţele nu au încercat să clarifice circumstanţele incidentului din noaptea de 17 spre 18 septembrie 2000, ci s-au limitat să ţină seama de mărturiile poliţiştilor, ignorând complet declaraţia unei persoane, potrivit căreia acesta fusese constrâns de procuror să dea declaraţii împotriva reclamantului;

În dreptul român nu există o cale de atac efectivă care i-ar fi permis să se plângă de relele tratamente din data de 28 noiembrie 2000 şi să remedieze încălcările pretinse.

Prin hotărârea pronunţată la data de 19 iulie 2011, C.E.D.O. a hotărât că:

- a existat o încălcare a art. 3 din Convenţie sub aspect procedural, reţinându-se că, deşi revizuentul a formulat plângerea, nici procurorul, nici instanţa nu au solicitat efectuarea unei expertize pentru a se constata eventualele urme de leziuni şi pentru a fi apreciată gravitatea acestora, această lipsă de diligenţă din partea statului diminuând considerabil şansele ca autorităţile să desfăşoare o anchetă efectivă în speţă; s-a considerat, de asemenea, că era obligaţia procurorului să ia toate măsurile necesare pentru a se elucida faptele şi nu doar să se limiteze la audierea a doi dintre apărătorii desemnaţi din oficiu, fără ca revizuentul sau alţi martori să fie audiaţi.

- a existat o încălcare a art. 13 din Convenţie, reţinându-se că plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăriri penale, formulată în temeiul art. 278¹ C. proc. pen., nu ar fi fost efectivă în speţă.

Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale dispoziţiilor Convenţiei acestea au fost apreciate ca vădit nefondate.

Având în vedere constatarea încălcării art. 3 şi art. 13 din Convenţie, în temeiul art. 44 alin. (2) din Convenţie, statul a fost obligat să îi plătească reclamantului suma de 5.200 euro pentru prejudiciul moral şi 5.000 euro cheltuieli de judecată.

Având în vedere hotărârea pronunţată de C.E.D.O., în temeiul art. 408¹ C. proc. pen., revizuentul R.V. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25 ianuarie 2012 cu o cerere de revizuire, solicitând astfel cum rezultă din cererea de revizuire depusă în scris la dosar „admiterea cererii, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare".

Analizând cererea, prin prisma dispoziţiilor art. 408¹ C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează:

Astfel, după cum rezultă din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 408¹ C. proc. pen., hotărârile în care C.E.D.O. a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Rezultă, aşadar, atât din reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 408¹ C. proc. pen., cât şi din prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol că procedura specială prevăzută de art. 408¹ C. proc. pen., nu vizează decât situaţiile în care C.E.D.O. a pronunţat o hotărâre cu privire la partea care solicită revizuirea, admiţând în tot sau în parte cererea reclamantului.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 408¹ alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar legea neprevăzând dreptul părţii de a exercita această cale de atac, cererea fiind inadmisibilă.

În cauza dedusă judecăţii, cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie, hotărârea C.E.D.O. ce constată aceste încălcări este definitivă, iar cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei europene.

Revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile art. 408¹ C. proc. pen., poate fi exercitată potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele române în cauzele în care C.E.D.O. a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Exercitarea revizuirii este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive a Curţii Europene prin care se constată o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia Europeană într-un proces penal desfăşurat în faţa autorităţilor judiciare române, în care instanţele penale române s-au pronunţat prin hotărâre definitivă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că încălcarea art. 3 şi art. 13 din Convenţie au fost constatate de C.E.D.O. într-o cauză în care nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă de către instanţele române, ci se dispuseseră doar rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 408¹ C. proc. pen. şi anume existenţa unei hotărâri definitive pronunţate de instanţele române.

Mai mult decât atât, consecinţele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie constate de C.E.D.O. nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzută de art. 408¹ C. proc. pen. nu constituie remediu eficient înlăturării unor potenţiale efecte negative.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că ulterior condamnării statului român de către C.E.D.O. pentru încălcarea art. 3 şi art. 13 din Convenţie, prin rezoluţia nr. 84/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus admiterea plângerii petentului şi infirmarea rezoluţiei nr. 103/P/2005 din 26 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin rezoluţia nr. 605/P/2010 din 12 ianuarie 2011 a fost începută, in rem, urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 266 C. pen. şi au fost audiaţi magistraţii B.M., G.R., Z.E., H.D. şi B.I.

Se constată, aşadar, că, în prezent, consecinţele încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie constatate de către C.E.D.O. nu se mai produc, întrucât în cauză s-a efectuat o anchetă efectivă, (prin infirmarea rezoluţiei iniţiale de către procurorul ierarhic superior şi începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor), iar revizuentul a beneficiat şi a şi uzat de dreptul la un recurs efectiv (soluţia de scoatere de sub urmărire penală fiind atacată potrivit dispoziţiilor art. 278¹ C. proc. pen. la instanţa de judecată), astfel încât nu ne mai aflăm în situaţia încălcării unui drept care să impună desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 408¹ alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. sub aspectul inexistenţei unei hotărâri definitive pronunţate de o instanţă românească şi sub aspectul nesubzistenţei consecinţelor grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie şi constate de Curtea Europeană, în temeiul dispoziţiilor art. 408¹ alin. (10) C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de revizuentul R.V. va fi respinsă, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul va fi obligat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 408¹ C. proc. pen., de revizuentul R.V. împotriva sentinței nr. 73 din 15 februarie 2001, pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 5856/2000, a deciziei penale nr. 38/A din 14 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 2124/2001 și a deciziei penale nr. 121 din 14 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 690/2002.

Obligă revizuentul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 119/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 116/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 118/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 118/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI