ICCJ. Decizia nr. 177/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 177/2011
Dosar nr.5661/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 967 din 29 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5337/1/2011, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.I.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 24 iunie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.I.D., prin care acesta a solicitat punerea sa în libertate, fiind îndeplinite cerinţele art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că acesta este admisibilă, având în vedere că pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi ori distrugerea mijloacelor de probă.
Pe fondul cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv, în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. raportat la art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în calitate de inspector vamal ar fi aderat şi sprijinit un grup infracţional şi ar fi săvârşit în cursul anului 2010 3 acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită prin pretindere şi acceptare.
Inculpatul a făcut referire în cererea sa la jurisprudenţa C.E.D.O., susţinând că liberarea provizorie pe control judiciar, ca o alternativă a măsurii arestării preventive, satisface pe deplin exigenţele paragrafului 3 al art. 5 din Convenţie în sensul că oferă garanţii care să asigure prezentarea inculpatului la audieri prin impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar, împotriva sa nu au fost formulate acuzaţii precise, are vârsta de 63 ani.
Prima instanţă, analizând cererea formulată, a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 judecători s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului D.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi a infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut că la de 23 aprilie 2010, inculpatul D.I.D. în calitate de inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa a pretins de la inculpatul I.M.I., comisionar vamal în cadrul SC M. SRL, o sumă de bani neprecizată, denumită în limbaj codat „amenda", pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societăţii de comisionariat vamal le avea la instituţia vamală susmenţionată.
La data de 28 aprilie 2010, a acceptat promisiunea făcută de inculpatul I.M.I., comisionar vamal, de a i se da mită pentru rezolvarea unor probleme de natură vamală pe care le aveau unii clienţi noi ai SC M. SRL.
La data de 2 august 2010, inculpatul D.I.D. a pretins de la inculpatul I.M.I. o sumă de bani neprecizată: „să plătească dările", în situaţia introducerii în ţară de către clienţi ai SC M. SRL a unor mărfuri neprecizate.
Arestarea preventivă a inculpatului D.I.D. s-a dispus în baza art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile ce i se reţin în sarcină fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând totodată şi probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La data de 18 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis propunerea formulată de procuror şi a prelungit durata măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpat cu 30 zile, recursul declarat de acesta împotriva hotărârii de prelungire fiind respins prin încheierea nr. 154 din 21 iunie 2011 a Completului de 5 judecători.
Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însuşită de către inculpat, iar pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Din examinarea actelor dosarului, prima instanţă nu a constatat existenţa unor date din care ar rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul D.I.D. ar săvârşi alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Prima instanţă a reţinut că, constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii, instanţele având obligaţia de a examina oportunitatea unei astfel de cereri prin prisma dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul măsurilor preventive.
În speţă, prima instanţă a reţinut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul D.I.D. a comis infracţiunile de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită.
Infracţiunile presupus a fi comise de inculpat sunt infracţiuni grave nu doar prin natura lor (criminalitate organizată şi corupţie), dar şi prin circumstanţele reale în care se presupune că s-au săvârşit, calitatea avută de inculpat aceea de inspector vamal, numărul persoanelor implicate, calitatea acestora, funcţiile deţinute - lucrători vamali, persoane de conducere cu funcţii importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici deţinători ale unor importante funcţii în stat - durata în timp a presupusei activităţi infracţionale, scopul urmărit, acela de a obţine venituri ilicite importante.
Astfel, s-a reţinut că inculpaţii urmăreau obţinerea unor sume de bani ilicite chiar şi din procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol este generat de reacţia colectivă faţă de infracţiunile de crimă organizată şi corupţie de care este acuzat inculpatul, infracţiuni care prin rezonanţa lor negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi temere în rândul societăţii civile.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puţin o perioadă de timp (cauza H. Contra P., cauza K. contra F.).
Gravitatea faptelor şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanţă la examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Prima instanţă a mai reţinut că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă, de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt (36 zile), iar scopul pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment.
De asemenea, de la data verificării hotărârii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive de către Completul de 5 judecători, la 21 iunie 2011, nu a intervenit nicio modificare care să justifice acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.I.D. a declarat recurs, iar la termenul de astăzi, a precizat că îşi retrage recursul formulat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece retragerea recursului s-a făcut până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.I.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.I.D. împotriva încheierii nr. 967 din 29 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5337/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 178/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 176/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
