ICCJ. Decizia nr. 181/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 181/2011
Dosar nr.5850/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1024 din 5 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.L.A.şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 1 iulie 2011 inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul D.L.A. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
1) În perioada anului 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deţinută, de şef al B.V.C.S.A. a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat.
2) În acest context, împreună cu inculpatul B.E., începând cu data de 27 octombrie 2010, a ordonat blocarea completă a intrării în ţară a mărfurilor de tip textile şi încălţăminte, iar apoi, peste câteva zile, a tuturor mărfurilor importate prin B.V.C.S.A., ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în special inculpatul D.M. şi inculpatul A.N.A.R.B.M., a taxelor cuvenite grupului infracţional organizat din care făcea parte, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali. Această acţiune era menită a-i determina pe intermediarii vamali menţionaţi să achite aceste sume de bani.
3) Inculpatul D.L.A. a fost permanent informat de membrii grupului infracţional organizat despre acţiunile infracţionale desfăşurate în B.V.C.S.A., solicitându-i-se acordul cu privire la acestea.
Astfel, cu ocazia unor operaţiuni de tranzit vamal efectuate de intermediarul A.N.A.R.B.M. la data de 24 august 2010, în privinţa unor mărfuri introduse în ţară prin B.V.C.S.A., cu destinaţia vamală Slobozia, pentru care s-a plătit mită lucrătorilor vamali prin intermediul inculpatului T.D.I., acesta l-a informat de cele întâmplate pe inculpatul D.L.A.
4) La data de 25 septembrie 2010 (ora 16:08:08), într-o discuţie dintre inculpatul T.D.I. şi inculpatul O.C.C., adjunctul inculpatului D.L.A., s-a menţionat de către O.C.C. că s-a luat legătura şi cu D.L.A., care a fost de părere că „ne facem, de căcat" pentru că toate operaţiunile au fost deja închise şi totul „e în regulă, fără probleme".
5) În legătură cu întârzierile la plata datoriilor către comisionarii vamali, incluzând şi sumele date ca mită lucrătorilor vamali, la data de 12 octombrie 2010, inculpatul T.D.I. i-a cerut inculpatului D.L.A. să facă presiuni asupra inculpatului D.M. pentru a-şi plăti datoriile.
6) La 24 octombrie 2010, orele 13:24:06, într-o discuţie purtată între inculpatul T.D.I. şi inculpatul Ţ.V., referitoare la introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri prin firme fantomă, s-a afirmat că despre aceste operaţiuni a fost informat şi D.L.A.
7) La data de 26 octombrie 2010 orele 10:09:08, inculpatul T.D.I. i-a cerut sfatul inculpatului D.L.A. cum să procedeze în cazul unui client al SC C.C.S, G. BV, care realizează o operaţiune de tranzit vamal către B.V.T.E. Bucureşti, ocazie cu care inculpatul D.L.A. a promis să îl ajute, precizând că mita ce trebuie oferită la biroul vamal de destinaţie este de 500 euro („o palmă europeană").
8) La data de 27 octombrie 2010, inculpatul D.L.A. a direcţionat un client, prin intermediul inculpatului P.L. către inculpatul T.D.I. pentru rezolvarea unor operaţiuni de tranzit vamal, prin darea de mită lucrătorilor vamali implicaţi.
9) La data de 3 noiembrie 2010, ora 08:29:18, inculpatul D.L.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. să-i facă legătura unui prieten al său cu „Antena" (inculpatul M.R.), pentru realizarea unor operaţiuni de import prin intermediul acestuia, iar la data de 3 noiembrie 2010 ora 09:15:11, inculpatul T.D.I. a luat legătura cu inculpatul M.R. în sensul cerut de inculpatul D.L.A.
10) La data de 13 noiembrie 2010 orele 15:12:33, inculpatul T.D.I. i-a recomandat inculpatului C.M. să ia legătura cu inculpatul D.L.A., pentru că aşa i-a indicat acesta din urmă pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu operaţiunile vamale ale acestuia (a se vedea şi 13 noiembrie 2010 orele 15:54:28), ce presupuneau introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii C.K. În final, problema s-a rezolvat prin plata unei mite în valoare de 3.000 dolari S.U.A., prin intermediul inculpatului T.D.I. (13 noiembrie 2010 ora 20:50:31).
11) La data de 15 noiembrie 2010 orele 10:19:21, inculpatul D.L.A. a intervenit pe lângă inculpaţii Ţ.V. şi T.D.I. pentru rezolvarea de către aceştia a unei operaţiuni vamale a unui prieten al său, vizând introducerea în ţară, în condiţii ilegale, a 4 containere cu mărfuri.
12) La data de 13 ianuarie 2011, orele 09:50:06, inculpatul T.D.I. i-a cerut numitului O.M., angajat al SC C.C.S., să îl întrebe şi pe inculpatul D.L.A. dacă este de acord cu o operaţiune vamală în care este implicată o persoană neagreată de acesta.
13) La data de 22 septembrie 2010, orele 11:50:34, inculpatul D.L.A. i-a dat consultaţii de specialitate vamală numitului „TOLI" despre modul cum ar trebui să procedeze pentru introducerea în ţară a unor mărfuri importate din China, cu menţiunea „porţelan" în actele de provenienţă, pentru a o putea declara la vamă ca „ceramică", încadrare tarifară ce presupunea taxe mai mici (orele 12:58:45).
14) La data de 3 octombrie 2010, orele 10:01:44, inculpatul D.L.A. a fost avertizat de un lucrător de poliţie că „toată treaba e nasoală", „pentru că nu au rezolvat ăia chestiunea", acesta precizând că va vorbi pentru a afla ce s-a întâmplat. Lucrătorul de poliţie a mai precizat „te rog mult de tot, pentru că e mare criză şi e dificil (…)".
La aceeaşi dată, orele 11:18:18, inculpatul i-a comunicat lucrătorului de poliţie, într-un limbaj codat că persoana „a avut presiunea mai mică la o roată, altfel decât presiunea recomandată de producător".
15) La data de 22 noiembrie 2010, orele 12:37:11, inculpatul D.L.A. s-a implicat în rezolvarea unei probleme legată de activitatea vamală a inculpatului M.R., arătându-i inculpatului B.E. că „nu am putut să vorbesc decât la telefon şi n-am putut să-i spun nume, cu astea, concret".
Organele de urmărire penală l-au situat pe inculpatul D.L.A., iar în cursul actualei faze a procesului penal instanţa nu are competenţa a cenzura prezentarea grupului infracţional organizat, la palierul numărul 3 „palierul de comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal".
Prima instanţă a apreciat că în această cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al presupusului grup infracţional, situarea inculpatului D.L.A.la unul din palierele superioare ale acestuia, având în vedere probele şi indiciile temeinice existente până în prezent, este de natură a justifica concluzia privind „necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie – concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda (...)", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 53 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanţa europeană a decis că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 53 din Convenţie este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest, în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 53 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului D.L.A. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că, se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului D.L.A. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [condiţii prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.].
Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres, condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - şi care a constituit temei legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura infracţiunii presupus a fi săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei, modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de şef al B.V.C.S.A. a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat, a ordonat împreună cu inculpatul B.E. blocarea completă a intrării în ţară a unor mărfuri iar apoi a tuturor mărfurilor importate, ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali a taxelor cuvenite grupului infracţional organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali), urmările negative pe care le produce contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului D.L.A.
A analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând numai condițiile menționate de art. 1602 C. proc. pen. se poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment procesual.
Referitor la critica privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând desfășurarea normală a acesteia (cauza C. vs T.).
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L.A. împotriva încheierii nr. 1024 din 6 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5594/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 161/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
