ICCJ. Decizia nr. 179/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 179/2011
Dosar nr.5846/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 984 din 5 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.R. şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 29 iunie 2011 inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul M.R. este cercetat sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
I. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
II. Infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe cate materiale specifice infracţiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, ca lucrătorii vamali să-şi executa atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel:
1) La data de 10 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, printre altele, 15 colete cu carcase de telefoane mobile.
2) La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, printre altele, disimulate, 70 baxuri cu icoane şi alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista autorizarea Patriarhiei Române.
3) La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul mai multor containere, după cum urmează:
- 3.500 dolari S.U.A. pentru lucrătorii vamali şi 500 dolari S.U.A. pentru inculpatul T.D.I., pentru 108 baxuri conţinând chiloţi bărbăteşti purtând însemnele de marcă contrafăcută D.G.,
- 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute purtând însemnele mărcii B.;
- 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri de ochelari contrafăcuţi;
- 1.500 dolari S.U.A. pentru produse contrafăcute purtând însemnele mărcii B.;
- 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 de baxuri de chiloţi (alţii decât cei care purtau însemnele mărcii D.G.);
- 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice marca A.D.
4) La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unor containere, conţinând mărfuri contrafăcute ce purtau neautorizat marca K., precum şi 15 baxuri cu jucării contrafăcute, purtând mărcile H.M. şi P.D.
5) La data de 16 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând cantităţi neprecizate de perdea şi ochelari de vedere, câtă vreme în documentele vamale erau înscrise materiale textile şi, respectiv, ochelari de soare, încadrări tarifare ce presupuneau plata unor taxe vamale mai mici.
6) La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu ochelari de vedere.
7) La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 3.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7 baxuri cu cărţi de joc şi produse contrafăcute marca H.M.
8) La data de 6 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container cu diverse produse contrafăcute.
9) La data de 23 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti 5.000 dolari S.U.A., negociaţi ulterior la suma finală de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, disimulate, 10 baxuri cu artificii şi 61 baxuri cu mărfuri contrafăcute.
Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dar şi multitudinea actelor materiale presupus a fi fost săvârşite (nouă acte materiale, sumele promise lucrătorilor vamali fiind între 500 dolari S.U.A. şi 7.000 dolari S.U.A.) şi care, potrivit organelor de urmărire penală, compun infracţiunea de dare de mită în formă continuată, au justificat concluzia pentru prima instanţă, că scopul măsurilor preventive, cel puţin la acest moment, nu poate fi realizat prin acordarea liberării provizorii sub control judiciar, ci numai prin executarea efectivă a măsurii preventive.
Prima instanţă a apreciat că celelalte apărări ale inculpatului (nu a ştiut de structura grupului infracţional, probele în acuzare sunt insuficiente, urmărirea penală este aproape finalizată în ce îl priveşte), fie sunt lipsite de relevanţă juridică în prezentul cadru procesula, fie depăşesc limitele acestui cadru procesual, configurat de examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie – concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda..", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 53 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanţa europeană a decis că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 53 din Convenţie este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest, în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 53 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului M.R. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că, se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [condiţii prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.].
Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres, condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - şi care a constituit temei legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite, gradul de pericol social concret al faptei, modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de intermediar vamal a promis, a oferit sau a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere ce conţineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi, mărfuri subevaluate ori, ca lucărtorii vamali să-şi execute atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil), urmările negative pe care le produce contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului M.R.
A analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând numai condițiile menționate de art. 1602 C. proc. pen. se poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment procesual.
Referitor la critica privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând desfășurarea normală a acesteia (cauza C. vs T.).
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 984 din 5 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5523/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 178/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
