ICCJ. Decizia nr. 180/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 180/2011
Dosar nr.5847/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 985 din 5 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A. şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 30 iunie 2011 inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul M.A. este cercetat sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
I. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
II. Infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În calitate de lucrător vamal în cadrul V.C.S.A., şef control fizic containere în cadrul B.V.C.S.A., a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită.
În concret, inculpatul M.A., atât singur, cât şi împreună cu alţi lucrători vamali din cadrul B.V.C.S.A., a cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL Constanţa, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a permite intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel:
1) La data de 2 septembrie 2010, orele 17:22:23, inculpatul M.A. i-a solicitat inculpatului T.D.I., reprezentant al comisionarului vamal SC C.C.S. SRL, ca unul din importatori sau intermediari vamali, neidentificat, descris codat sub denumirea de „inginerul chelios", să plătească cu titlu de mită suma de 3.000 dolari S.U.A., pentru a se permite intrarea în ţară a unei cantităţi de 30 baxuri cu pixuri (2 septembrie 2010, orele 17:22:23).
2) La data de 30 septembrie 2010, orele 13:01:23, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că suma ce trebuia oferită ca mită pentru a se permite intrarea în ţară a unui container conţinând aţă de cusut este de 5.500 dolari S.U.A. (30 septembrie 2010, orele 13:01:23).
3) La data de 8 octombrie 2010, orele 14:21:27, inculpatul M.A. a consimţit să îşi încalce atribuţiile de serviciu, permiţând intrarea în ţară a două containere, aparţinând societăţii G., la cererea inculpatului T.D.I., în condiţiile în care primul container conţinea o proporţie de 25% mărfuri ilicite, iar cel de-al doilea container conţinea 98% mărfuri ilicite, bazându-se pe plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită, percepută de inculpatul T.D.I. de la importatori sau intermediari vamali (8 octombrie 2010, orele 14:21:27; 15:11:36).
4) În cursul serii de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a dat detalii inculpatului T.D.I. cu privire la cantităţile de mărfuri contrafăcute (respectiv jucării) existente într-un container ce urma să fie introdus în ţară prin încălcarea îndatoririlor de serviciu de către inculpatul M.A.; în baza informaţiilor furnizate de M.A., inculpatul T.D.I. i-a pretins inculpatului M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, în scopul ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită intrarea în ţară a mărfurilor contrafăcute (15 noiembrie 2010, orele 18:45:02 – în corespondenţă cu T.D.I.).
5) La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata unei sume de bani neprecizate, cu titlu de mită, în scopul dea-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a permite intrarea în ţară a unor mărfuri aparţinând firmei D., în condiţiile în care facturile aferente importului erau necorespunzătoare, prezentate doar în copie şi, în absenţa originalului (17 noiembrie 2010, orele 09:02:35 şi 09:03:55).
6) La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului. T.D.I. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, bani pe care, la rândul său, să îi perceapă de la reprezentanţii firmei D.G., în scopul de a permite intrarea în ţară a 10 baxuri cu ochelari de vedere (17 noiembrie 2010, orele 17:11:18; 17:35:39; 17:38:40).
7) La data de 19 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru a permite intrarea în ţară a 78 şi, respectiv, 25 baxuri cu mărfuri ilicite (19 noiembrie 2010, orele 14:30:57).
8) La data de 28 decembrie 2010, inculpatul M.A. a permis intrarea în ţară a unui transport de ciuperci provenind din Republica Populară Chineză, pentru care nu exista certificat de captură, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu, cerându-i inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, sumă pe care acesta urma să o ceară intermediarului vamal A.E.H. (28 decembrie 2010, orele 15:12:45; 17:34:03).
9) La data de 06 ianuarie 2011, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul C.M. introduce în ţară un container, din care jumătate reprezintă mărfuri nedeclarate, iar 20 de colete reprezintă mărfuri contrafăcute, sugerându-i să contacteze importatorul pentru a plăti o sumă de bani cu titlu de mită, în scopul încălcării îndatoririlor de serviciu şi a permiterii intrării în ţară a respectivelor mărfuri (6 ianuarie 2011, orele 12:45:45).
Organele de urmărire penală l-au situat pe inculpatul M.A., iar în cursul actualei faze a procesului penal instanţa nu are competenţa a cenzura prezentarea grupului infracţional organizat, la palierul numărul 4 „palierul de execuţie la nivelul sistemului vamal".
Prima instanţă a apreciat că în această cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al presupusului grup infracţional, situarea inculpatului M.A. la unul din palierele superioare ale acestuia, având în vedere probele şi indiciile temeinice existente până în prezent, este de natură a justifica concluzia privind „necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie – concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda..", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 53 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanţa europeană a decis că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 53 din Convenţie este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest, în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 53 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului M.A. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că, se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.A. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [condiţii prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.].
Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres, condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - şi care a constituit temei legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite, gradul de pericol social concret al faptei, modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de lucrător vamal în cadrul V.C.S.A., atât singur, cât şi împreună cu alţi lucrători vamali a cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a permite intrarea în ţară a unor containere ce conţineau mărfuri contrafăcute, mărfuri în alte cantităţi sau în scopul de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibli), urmările negative pe care le produce contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului M.A.
A analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând numai condițiile menționate de art. 1602 C. proc. pen. se poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment procesual.
Referitor la critica privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând desfășurarea normală a acesteia (cauza C. vs T.).
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 985 din 5 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5536/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 179/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
