ICCJ. Decizia nr. 30/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr.30/2011
Dosar nr. 764/1/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pronunţată în dosarul nr. 8152/1/2009 a fost menţinută starea de arest a inculpatului D.N.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul D.N. este judecat pentru comiterea a trei infracţiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut şi că se impune continuarea privării de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.N. care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi având în vedere concluziile apărătorului inculpatului, concluziile procurorului, precum şi susţinerile inculpatului, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar conform art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa, prin încheiere motivată, dispune menţinerea stării de arest.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că arestarea inculpatului D.N. a fost dispusă în baza art. 148 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se că în noaptea de 26 ianuarie 2009, acţionând împreună cu coinculpaţii D.Şt.F., Z.C.O., M.M. şi P.M. le-au imobilizat şi răpit pe părţile vătămate S.C.D., N.T. şi M.Şt. prin exercitarea de violenţe asupra acestora, inculpatul P.M. fiind înarmat cu o armă neletală, supusă autorizării pe care a folosit-o împotriva părţii vătămate N.T. după care, împotriva voinţei părţilor vătămate, le-au dus într-un local din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, unde le-au sechestrat aproximativ 2 ore, supunându-le la suferinţe fizice şi psihice şi obligându-le să scrie declaraţii prin care recunoşteau comiterea unei infracţiuni.
Înalta Curte mai constată că, în perioada 3 februarie - 5 februarie 2010, aflându-se încarcerat în Penitenciarul Rahova (arestat în altă cauză), în aceeaşi celulă cu învinuitul G.V.R., inculpatul D.N. a apelat telefonic în mod repetat partea vătămată S.C.D., pentru a o determina să-şi modifice declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în legătură cu infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză.
Totodată, se mai constată că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, în care se administrează probe, nu este exclusă posibilitatea încercării de zădărnicire a aflării adevărului, prin reluarea acţiunilor prevăzute de art. 148 lit. b) C. proc. pen.
Pe de altă parte, în această etapă procesuală, s-a relevat o nouă schimbare a declaraţiei părţii vătămate S.C.D., care a lipsit la termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2011, astfel încât instanţa a fost în imposibilitate de a proceda la reaudierea acestuia, împrejurare care, fără a fi imputabilă inculpatului, justifică suspiciunea rezonabilă a zădărnicirii aflării adevărului.
Examinând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu a dispărut temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se regăseşte în dispoziţiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege pentru menţinerea arestării preventive, condiţii prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată că inculpatul a fost arestat în prima fază a procesului, ulterior dispunându-se punerea lui în libertate, apoi s-a luat din nou măsura arestării faţă de acesta, întrucât s-a dovedit că a încercat să influenţeze unele părţi din dosar.
În aceste condiţii, menţinerea măsurii arestării preventive este o excepţie care trebuie privită prin temerea ca inculpatul să reia una din acţiunile prevăzute de art. 148 lit. b) C. proc. pen., situaţie stabilită de judecător prin dovezi certe.
În concluzie, subzistă temeiurile ce au dus la arestarea preventivă a inculpatului în această fază de cercetare judecătorească.
Referitor la susţinerea că este vorba de o discriminare, întrucât numai inculpatul D.N. este arestat, iar ceilalţi inculpaţi sunt judecaţi în stare de liberate, Înalta Curte o apreciază, ca nefondată, deoarece prevederile legale privind luarea măsurilor preventive funcţionează diferit faţă de fiecare inculpat, raportat nu numai la gravitatea faptelor ce li se impută, dar şi la circumstanţele personale ale fiecăruia, în raport de conduita inculpatului care a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea uneia dintre părţi.
Înalta Curte constată, de asemenea, că nu a fost depăşit nici termenul rezonabil al menţinerii măsurii arestării preventive, critică formulată de recurentul inculpat prin apărătorul său.
Termenul rezonabil al măsurii arestării preventive se apreciază în raport de natura şi complexitatea faptelor comise, de numărul de persoane implicate, ceea ce impune o perioadă mai mare de timp necesar administrării tuturor probelor, atât în acuzare, cât şi în apărare, în vederea stabilirii adevărului faptelor.
În prezenta cauză au fost respectate şi prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.A.D.O.L.F., conform cărora orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c), are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, perioada pe care inculpatul a executat-o în arest preventiv, neputând fi apreciată că a depăşit o durată rezonabilă, raportat la complexitatea cauzei dedusă judecăţii şi nici că ar echivala cu executarea anticipată a eventualei pedepse ce i-ar fi aplicată inculpatului.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de casare invocate de inculpat, recursul acestuia urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 8152/1/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 3/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
