ICCJ. Decizia nr. 47/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 47/2012
Dosar nr. 9963/1/2011
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva Deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3533/212/2008; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinţei penale nr. 117/ P din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului prin desemnarea în mod gratuit a unui apărător.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul V.D.G. – executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei faţă de numiţii C.A., B.E., G.I. şi C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2), art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa unde se va trimite şi dosarul cauzei.
S-a reţinut, în esenţă că activitatea executorului judecătoresc V.D.G., nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind desfăşurată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în limita atribuţiilor de serviciu şi fără a fi încălcate drepturile şi interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi reţinute nici infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, iar bunurile găsite în locuinţă lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.
Plângerea petentei G.A. formulată împotriva soluţiei anterior menţionată a fost respinsă, ca neîntemeiată prin ordonanţa nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin plângerea formulată împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, petenta a invocat aceleaşi motive ca şi în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă.
Prin sentinţa penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentă, reţinându-se, în esenţă, că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică, actele încheiate de intimat respectând dispoziţiile procesual civile şi neexistând probe privind eventuala rea-credinţă a intimatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta.
Din verificarea actelor dosarului, instanţa de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situaţiei de fapt, încadrării juridice, existenţei /inexistenţei vinovăţiei intimatului ori a altei persoane; instanţa nu a reţinut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici în acest sens, judecata limitându-se la intimatul V.D.G., faţă de care procurorul a pronunţat soluţia de netrimitere în judecată.
S-a apreciat că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri definitive şi irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată, nu i s-au reţinut citaţiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reţinut că bunurile reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal nr. 2 din data de 20 iulie 2006, ora 11,00).
Cu privire la noul recurs declarat de petentă s-a apreciat că acesta este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. şi ale art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Astfel, s-a constatat că recurenta şi-a exercitat deja dreptul la recurs, noul recurs declarat încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi totodată că secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excedând competenţei atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare invocând caracterul abuziv al deciziei atacate, neobservarea înscrisurilor depuse de către parte, favorizarea persoanelor ce se fac vinovate de comiterea de infracţiuni, neacordarea ajutorului public judiciar.
Analizând cererea de contestaţie în anulare sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen., respectiv:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1)".
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În speţa de faţă se constată că motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii de contestaţie în anulare nu pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen. deoarece vizează, în esenţă, modul de soluţionare a unei cauze de către instanţa de recurs.
Astfel, reţinându-se că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 516 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 9437/1/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 48/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
