ICCJ. Decizia nr. 48/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 48/2012
Dosar nr. 9964/1/2011
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 518 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3732/1/2010; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei penale nr. 1519 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3732/1/2010. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia penală nr. 1519 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 12221/212/2008 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiţionara G.A. împotriva sentinţei penale nr. 118/ P din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa şi a fost obligată recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 369 din 10 aprilie 2008, a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, formându-se Dosarul nr. 3533/212/2008.
Prin sentinţa penală nr. 117/ P pronunţată la data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea penală formulată de petenta G.A. ca nefondată; s-a constatat că la data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat Judecătoriei Constanţa o nouă plângere formulată de petenta G.A. împotriva aceleiaşi soluţii de netrimitere – ordonanţa nr. 304/P/2007 din 13 decembrie 2007 privind intimatul executor judecătoresc V.D.G. S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 760 din 3 iulie 2008, instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, formându-se un nou Dosar nr. 12221/212/2008.
Curtea, având în vedere că ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, a fost supusă deja controlului instanţei, iar în cauză a fost pronunţată sentinţa penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 - existând identitate de obiect, cauză şi părţi, a apreciat că ordonanţa nu mai poate fi examinată în fond cu ocazia noii plângeri formulate de petentă, aceasta având la îndemână calea de atac a recursului împotriva sentinţei penale nr. 117 din 15 octombrie 2009.
Aşadar, deoarece prin sentinţa penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost soluţionată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanţei nr. 304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, o nouă plângere împotriva aceleiaşi soluţii a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, petenta G.A. a formulat contestaţie în anulare învederând că a fost evacuată în mod abuziv din imobilul proprietatea sa de către intimatul executor judecătoresc V.D.G., aspect care antrena răspunderea sa penală, însă organele judiciare au pronunţat soluţii de netrimitere în judecată a acestuia. Contestatoarea petentă nu a invocat, în concret, vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare în considerarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de petenta G.A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.
Cu privire la recursul declarat s-a apreciat că acesta este inadmisibil având în vedere prevederile art. 129 şi 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 3851 şi art. 392 alin. (4) C. proc. pen., contestatoarea formulând recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în soluţionarea cererii de contestaţie în anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunţate, de aceeaşi instanţă, în recurs. Instanţa de recurs a apreciat, totodată, că deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, reprezentând ca o soluţie inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare invocând caracterul abuziv al deciziei atacate, neobservarea înscrisurilor depuse de către parte, favorizarea persoanelor ce se fac vinovate de comiterea de infracţiuni, neacordarea asistenţei juridice gratuite.
Analizând cererea de contestaţie în anulare sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., respectiv:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1)".
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În speţa de faţă se constată că motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii de contestaţie în anulare nu pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. deoarece vizează, în esenţă, modul de soluţionare a unei cauze de către instanţa de recurs.
Astfel, reţinându-se că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 518 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 9444/1/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 47/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 119/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
