ICCJ. Decizia nr. 43/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 43/2012

Dosar nr. 9942/1/2011

Şedinţa publică din 6 februarie 2012

Asupra contestaţiei la executare de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 14 decembrie 2011 petentul G.B.P. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 406 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, solicitând în esenţă, anularea obligaţiei impusă în sarcina sa, de plată a cheltuielilor judiciare către stat.

Din verificarea actelor dosarului se reţine că prin Decizia nr. 406 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinţei nr. 713 din 26 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; a fost obligat petentul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 713 din 26 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9476/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.B.P. împotriva rezoluţiei nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prima instanţă a constatat că prin rezoluţia nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de: magistraţii judecători B.L. şi C.C. de la Curtea de Apel Timişoara şi procurorii F.E. şi B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor; S.N.I. şi S.G. – notari publici - sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); C.D. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Astfel, prima instanţă a apreciat că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către petent împotriva anterior menţionatei sentinţe instanţa de recurs a apreciat că recursul este nefondat, din analiza actelor premergătoare efectuate nerezultând că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) În speţă, intimaţii magistraţi judecători şi-au exercitat atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor legale, iar simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie la executare, criticând, în esenţă hotărârea sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare statului.

Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilităţii acesteia se constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., competenţa de soluţionare revenind, instanţelor indicate potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.

În cauza dedusă judecăţii contestatorul a criticat hotărârea atacată sub aspectul stabilirii obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare, solicitând „anularea" acesteia.

Din verificarea actelor dosarului se constată că, în speţă, nu era incident niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. hotărârea atacată fiind clară, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, iar dispozitivul acesteia, neechivoc.

Aşa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., cererea adresată instanţei neîndeplinind condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi fiind, pe cale de consecinţă, inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 460 C. proc. pen., raportat la art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul G.B.P. împotriva Deciziei nr. 406 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 5236/1/2011.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2012.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 43/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI