ICCJ. Decizia nr. 275/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 275/2011
Dosar nr.1828/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1706 din 5 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluţiei nr. 166/P/2010 din 19 martie 2010, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul I.I. a formulat plângere împotriva magistraţilor judecători M.C., C.R., P.M. şi R.C., grefierilor H.A. şi H.M. şi a procurorilor P.M., C.D. şi M.I., precum şi împotriva făptuitoarei G.S.A. pentru că „au concurat la contracararea avocatului I.I. în susţinerea apărării pentru clientul său G.I., oficianţii abuzând de postura lor, implicând-o pe G.S.A., negând rolul apărării şi faptul că apărătorul are dreptul şi obligaţia de a susţine interesele legale ale celui acuzat în condiţiile legii şi în interesul înfăptuirii justiţiei".
Prin rezoluţia nr. 166/P/2010 din 19 martie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători M.C., C.R., P.M. şi R.C., procurorii P.M., C.D., M.I., M.V. şi V.A.S. şi grefierii H.M. şi H.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere că aspectele sesizate în plângerea formulată de numitul I.I. nu se justifică şi nu rezultă că drepturile sale au fost îngrădite cu ocazia exercitării apărării clientului său G.I.
Soluţia dispusă, a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluţia nr. 3717/1937/II/2/2010 din 10 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Împotriva rezoluţiei de neurmărire penală, în termen legal, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petiţionarul I.I., solicitând admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Analizând actele existente la dosar prima instanţă a apreciat că plângerea formulată de petiţionar nu este întemeiată, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de magistraţi şi grefieri fiind legală şi temeinică, în mod corect reţinându-se, prin rezoluţia atacată, că faptele reclamate de petiţionar nu există. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat aspecte de natură penală în activitatea desfăşurată de intimaţi, fiind evident că petiţionarul a formulat plângere împotriva magistraţilor, fiind nemulţumit de soluţiile pronunţate de aceştia.
S-a reţinut că nu rezultă din lucrările dosarului că petiţionarul a fost în vreun fel împiedicat să-şi exercite dreptul la apărare faţă de clientul său G.I., de altfel din conţinutul plângerilor adresate de petiţionar atât Parchetului, cât şi Înaltei Curţi, nerezultând în ce constă activitatea de „contracarare" a dreptului de apărare, imputată intimaţilor, acestea conţinând fraze incoerente, o înşiruire de articole de lege, fără nicio legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris (filele 21-25 dosar recurs) pentru nesoluţionarea plângerii formulată de petent împotriva rezoluţiei din 19 aprilie 2010 (nr. 3081/1485/II/2/2010) a procurorului şef secţie M.I. şi nepronunţarea asupra împrejurării că parchetul nu a soluţionat plângerea împotriva rezoluţiei din 19 martie 2010 (nr. 166/P/2010), nesemnarea de către procuror a rezoluţiilor nr.166/P/2010 şi nr. 175/P/2009, neobservarea faptului că plângerea a fost formulată, în calitate de petent, şi de Cabinetul de Avocatură „I.I.".
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date relative la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de textul de lege indicat.
În cauza de faţă, după cum rezultă din actele dosarului, petentul a conferit relevanţă penală normalei desfăşurări a atribuţiilor magistraţilor şi personalului auxiliar, nemulţumirea sa întemeindu-se, în realitate, pe împrejurarea că soluţiile dispuse nu i-au fost favorabile, privite fiind din perspectiva calităţii sale de avocat şi a intereselor clientului.
Rezultă, aşadar, că în mod întemeiat, pe baza verificărilor dispuse în etapa actelor premergătoare, procurorul a dispus faţă de intimaţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale, faptele reclamate neexistând, pretinsele argumente ale petentului fiind pure aserţiuni subiective, inapte a proba comiterea unei fapte din sfera ilicitului penal, pentru a se angaja răspunderea penală a unei persoane.
Din verificarea actelor dosarului reiese, totodată, că prima instanţă a dat o evaluare proprie justă actelor dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, hotărârea pronunţată fiind legală şi temeinică.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Prima instanţă a reţinut în mod just cadrul procesual, prin prisma obiectivului plângerii şi a părţilor, verificând sub aspectul legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei atacată (nr. 166/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi având în vedere, implicit, că persoana care avea legitimitate procesuală în a formula plângere potrivit art. 2781 C. proc. pen., era titularul Cabinetului de Avocatură, maniera arătată de soluţionare a cauzei neprejudiciind interesele părţilor.
Astfel, se constată că susţinerile petentului referitoare la soluţiile dispuse sau omise a fi dispuse prin altă sentinţă sau rezoluţie nu pot fi primite deoarece exced obiectului prezentei cauze; totodată critica referitoare la neîndeplinirea pretinsei cerinţe a ştampilării rezoluţiei procurorului este neîntemeiată, chiar o eventuală asemenea carenţă nefiind sancţionată cu nulitatea actului adus la cunoştinţa părţii, şi cu privire la care aceasta şi-a exercitat drepturile procesuale.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.I. împotriva sentinţei nr. 1706 din 5 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5372/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 274/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 277/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
