ICCJ. Decizia nr. 277/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 277/2010
Dosar nr.2351/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1367 din 6 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva deciziei nr. 1984 din 19 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3095/1/2010; a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă că la data de 26 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul instanţei cererea formulată de petiţionarul C.I. prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 1984 din 19 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3095/1/2010, fără a invoca vreun caz de revizuire.
Prin Decizia nr. 1984 din 19 mai 2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 1119 din 23 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1163/39/2009.
Prin Decizia nr. 1119 din 23 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 122 din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 122 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petiţionarul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 48 din 22 august 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 2552/193/2008.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 48 din 22 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., au fost respinse ca tardiv introduse plângerile formulate de petenţii C.I. şi C.E., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1836/P/2006 din 10 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Sentinţa a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care, prin Decizia nr. 3604 din 6 noiembrie2008 a respins ca nefondat recursul declarat de petent.
Nemulţumit de soluţiile adoptate în cauză, petentul a formulat la data de 13 noiembrie 2009 cerere de revizuire a sentinţei, susţinând că soluţia adoptată de judecătorul I.T., nu este corectă.
Prima instanţă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reţinând că, potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 394 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. pot fi supuse revizuirii exclusiv hotărârile penale definitive prin care este rezolvat fondul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul, care a fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatându-se că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât petentul a formulat cererea de revizuire a unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen.
S-a apreciat că cererea de revizuire formulată de petiţionarul C.I. este inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 393 C. proc. pen. şi art. 394 C. proc. pen. şi împrejurarea că petiţionarul C.I. a formulat cerere, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire, între altele, la condiţia că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, cererea fiind, astfel inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul.
Recursul este inadmisibil şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în soluţionarea unei cereri de revizuire având ca obiect o hotărâre pronunţată asupra unei cereri de contestaţie în anulare.
Având în vedere, totodată dispoziţiile art. 407 C. proc. pen., precum şi împrejurarea că cererea de revizuire formulată de petent a avut ca obiect o hotărâre definitivă, se reţine că hotărârea pronunţată asupra cererii de revizuire este definitivă, recursul declarat fiind inadmisibil.
Aşa fiind, constatându-se întemeiată excepţia invocată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinţei nr. 1367 din 6 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4609/1/2010.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 278/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
