ICCJ. Decizia nr. 278/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 278/2010
Dosar nr.2378/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 632 din 13 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.T.F. împotriva ordonanţei din 30 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 1468/P/2009. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa din 30 noiembrie 2009 în dosarul nr. 1468/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în baza dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale dată de S.D.C., procuror la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila şi D.A., judecător la Judecătoria Măcin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Dispunând astfel, procurorul, analizând plângerea formulată la 8 august 2008 de petenta S.T.F. privindu-i pe S.D.C. (la acea dată procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin) şi D.A. (judecător la Judecătoria Măcin) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen., a constatat că susţinerile petentei, privind existenţa unor nereguli în soluţionarea dosarului nr. 48/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin şi respectiv nr. 91/P/2005 al Judecătoriei Măcin, referitor la sesizarea ei din 10 noiembrie 2004, ca autori necunoscuţi i-au ocupat abuziv 16 ha teren arabil, sunt nefondate.
Actele premergătoare efectuate au relevat că 13 ha teren nu fuseseră cultivate, iar 3 ha fuseseră lucrate de O.V.T., fapta acestuia fiind încadrată în dispoziţiile art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), tulburare de posesie, astfel în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. care, anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006 prevedeau că plângerea se adresează direct instanţei.
Procurorul criminalist Balaban Constantin, prin rezoluţia din 1 februarie 2005, dată în dosarul nr. 48/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale privindu-l pe O.V.T. şi trimiterea cauzei la Judecătoria Măcin, competentă material pentru infracţiunile prevăzute de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Judecătoria Măcin, prin sentinţa penală nr. 38 din 23 februarie 2005, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva lui O.V.T., constatându-se că în cauză S.T.F. nu formulase plângere prealabilă.
Hotărârea a fost pronunţată de judecătorul D.A., procuror de şedinţă fiind S.D.C., acesta din urmă punând concluzii de încetare a procesului penal având în vedere şi declaraţia lui S.T.F., care a arătat că nu formulase plângere, autorul fiind identificat de organele de cercetare penală.
În aceste condiţii, procurorul a concluzionat că fapta sesizată privind pe procuror şi pe judecător nu exista şi, a dispus în consecinţă.
Prin rezoluţia din 29 ianuarie 2010 în dosarul nr. 149/339/II.2/2010, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentă împotriva ordonanţei.
Împotriva actului procurorului, petenta a formulat plângere în baza dispoziţiilor art. 2781 (1) C. proc. pen.
Prima instanţă a reţinut că plângerea nu este fondată.
S-a constatat că este supusă controlului instanţei, dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în cauză, actele premergătoare, fiind limitate la îndeplinirea scopului lor, acela de a completa informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu faptele cauzei, reale, şi astfel de a fundamenta convingerea referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen., cum a fost în cauză, cu reţinerea cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Faptul că procurorul a aplicat dispoziţiile procedurale anterioare aplicării Legii nr. 356/2006, iar judecătorul a soluţionat, de asemenea, cauza, în conformitate cu legea, nu înseamnă săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau a unei alteia, interesele legale ale persoanei nefiind vătămate, neexistând temeiuri pentru desfiinţarea rezoluţiei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale petentei, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii pentru neefectuarea de acte premergătoare, necercetarea cauzei, îndeplinirea nelegală a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi, caracterul nelegal al procedurii derulate.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiţii pozitive, privind existenţa de date relative la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate de norma precitată.
În cauza de faţă procurorul, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., a efectuat, în etapa actelor premergătoare, verificările apte a fundamenta soluţia dispusă şi, motivat, a constatat că se impune soluţia de neîncepere a urmăririi penale. În speţă, petenta a conferit relevanţă penală nemulţumirii sale determinată de modul de soluţionare a unei cauze penale în care a fost parte, formulând plângere penală împotriva magistraţilor judecător şi procuror de şedinţă care au participat la soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Se reţine, totodată, că intimaţii şi-au exercitat legal prerogativele funcţiilor cu care au fost investiţi, interpretarea şi aplicarea legii precum şi soluţionarea unei cauze de către judecător şi formularea de concluzii de către procurorul de şedinţă neputând constitui prin ele însele infracţiuni pentru a angaja răspunderea penală a intimaţilor, chiar dacă soluţia pronunţată a nemulţumit una dintre părţi, aceasta având la dispoziţie dreptul de a declara căile de atac ce nu pot fi completate şi nici înlocuite prin formularea unei plângeri penale.
Susţinerile petentei constituie aserţiuni subiective şi nedovedite, faptele reclamate necircumscriindu-se sferei ilicitului penal, după cum corect s-a reţinut şi prin rezoluţia atacată.
Aşadar, prima instanţă, în baza evaluării proprii juste [potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.] a actelor dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentei, a pronunţat o hotărâre legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se reţine, astfel că, dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu obligă procurorul să efectueze în etapa actelor premergătoare verificările considerate utile de către parte, ci pe cele necesare fundamentării soluţiei, ceea ce, în speţă s-a realizat.
Motivele referitoare la modul de derulare a procedurii judiciare în cauza soluţionată de intimatul judecător şi în care intimatul procuror a fost procuror de şedinţă exced obiectului prezentei cauze, plângerea petentei neputând pune în discuţie şi nici conduce la modificarea unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.T.F. împotriva sentinţei nr. 632 din 13 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1764/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 279/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
