ICCJ. Decizia nr. 279/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 279/2011
Dosar nr.2580/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1009 din 10 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G.V. împotriva rezoluţiei din 26 ianuarie 2010 dată în dosarul nr. 922/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă, că prin rezoluţia nr. 922/P/2009 din 26 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.D. - judecător la Curtea de Apel Suceava şi A.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pe motiv că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
S-a reţinut de către procuror că cercetările în cauză au avut la bază plângerea penală a persoanei vătămate G.V. privind pretinse fapte de natură penală comise de judecătorul A.D. şi procurorul A.G. care participaseră la derularea procedurii judiciare în care se pronunţase sentinţa penală nr. 25 din 6 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, precum şi de membrii completului de judecată şi procurorul care formulase concluzii în cauza soluţionată prin Decizia nr. 1754 din 12 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciate de petentă ca tergiversând, obstrucţionând şi denaturând rolul procedurii judiciare.
În cuprinsul aceleiaşi sesizări, partea vătămată a precizat că a formulat plângere penală şi împotriva Ministerului Învăţământului şi a Parlamentului României pentru încălcarea legii şi a drepturilor cetăţenilor.
Din actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 922/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezultat că numita G.V.A.L. - fiica persoanei vătămate, înregistrase la Tribunalul Botoşani o cerere prin care solicita anularea art. 47, art. 48 şi art. 49 din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar cu numărul 5260/2004 şi luarea măsurilor administrative împotriva celor vinovaţi de elaborarea lor, încadrarea sa ca profesor de vioară începând cu luna septembrie 2005, plata salariilor cuvenite din luna septembrie 2005, cu aplicarea dobânzii bancare şi a indicelui de inflaţie, plata daunelor morale de către toate cadrele de conducere din Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului responsabile de crearea respectivei situaţii şi anularea probei practice din concursul de titularizare pentru candidaţii calificaţi.
Prin sentinţa nr. 1445 din 16 octombrie 2006 a Tribunalului Botoşani s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, iar prin sentinţa nr. 25 din 12 februarie 2007 pronunţată de această din urmă instanţă, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 47 din Metodologia numărul 5260/2004, disjungându-se celelalte capete accesorii din cererea de chemare în judecată şi retrimisă cauza spre judecată Tribunalului Botoşani.
Prin sentinţa civilă nr. 607 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Botoşani, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi respinse, ca nefondate, capetele de cerere din acţiunea reclamantei, reţinându-se în considerentele hotărârii că reclamanta G.A.L. fusese declarată respinsă la proba practică obligatorie şi că, din acest motiv, nu mai participase în continuare la concursul respectiv.
Mama reclamantei - persoana vătămată în cauză, a formulat plângere împotriva judecătorilor care pronunţaseră sentinţa sus menţionată, în dosarul civil nr. 807/40/2008 al Tribunalului Botoşani, susţinând că magistraţii şi-ar fi exercitat în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu atunci când au decis respingerea acţiunii civile.
S-a arătat că respectiva hotărâre judecătorească ar fi fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează dreptul la muncă şi că greşit se reţinuse că reclamanta fusese respinsă la proba practică de recital instrumental, întrucât la dosar nu exista nicio dovadă în acest sens din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, iar listele depuse la dosar proveneau de la respectiva instituţie şi nu de la reclamantă cum era normal.
În urma cercetărilor efectuate, prin rezoluţia nr. 171/P/2008 din 18 noiembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a decis neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii T.N. şi L.L. din cadrul Tribunalului Botoşani, precum şi faţă de C.D. şi P.E. - asistenţi judiciari, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu motivarea că, în fapt, nu se săvârşise nicio faptă de natură penală.
În argumentarea soluţiei dispuse, procurorul a arătat că judecătorii din completul de judecată care pronunţaseră soluţia în acţiunea reclamantei nu săvârşiseră nicio ilegalitate, aspect confirmat de validitatea hotărârii în instanţa de control judiciar.
Rezoluţia adoptată în cauză a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluţia nr. 5/II/2/2009 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 6 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiţionarei G.V. formulată în nume propriu şi ca mandatară a fiicei sale, G.A.L., menţinându-se soluţia de neurmărire penală dispusă prin rezoluţia nr. 171/P/2008 din 18 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Hotărârea instanţei s-a întemeiat pe constatarea că în caz nu există indicii sau probe privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către magistraţi.
Nemulţumită de hotărârile judecătoreşti anterior evocate, petiţionara a formulat plângere penală împotriva judecătorului A.D. şi a procurorului A.G. care au participat la soluţionarea cauzei în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 25 din 6 septembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, precum şi împotriva membrilor completului de judecată şi a procurorului care au participat la pronunţarea deciziei nr. 1754 din 12 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reiterând aceleaşi nemulţumiri legate de hotărârile nefavorabile obţinute, susţinând că acestea ar fi fost date cu nerespectarea legislaţiei în vigoare şi cu încălcarea atribuţiilor de serviciu.
În raport cu situaţia prezentată, procurorul învestit cu soluţionarea plângerii penale formulate împotriva magistraţilor a constatat că hotărârea judecătorească criticată, cât şi concluziile procurorului erau conforme normelor legale în vigoare, concluzionându-se că nu existau temeiuri care să justifice declanşarea urmăririi penale pentru fapte de natură penală.
În ceea ce priveşte acuzaţiile formulate împotriva Ministerului Învăţământului şi celorlalte instituţii ale statului, s-a arătat că respectivii subiecţi nu intră în categoria persoanelor juridice care răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate, potrivit art. 191 C. pen.
Pentru motivele arătate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale a magistraţilor A.D. - judecător la Curtea de Apel Suceava şi A.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reţinându-se că infracţiunea de abuz în serviciu nu există.
Rezoluţia nr. 922/P/2009 din 26 ianuarie 2010 a fost confirmată prin rezoluţia din 22 martie 2010 nr. 1719/1021/II/2/2010 a procurorului ierarhic superior.
Nemulţumită de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiţionara G.V. s-a adresat cu plângere instanţei.
În motivarea plângerii formulate, au fost reiterate aspectele invocate în plângerile anterioare, arătându-se că soluţia procurorului s-a bazat pe o cercetare incompletă în sensul că s-a omis a se examina toate acuzele aduse magistraţilor. În cuprinsul plângerii sale, petiţionara a arătat că înţelege să formuleze sesizare penală şi împotriva procurorului M.I. „care prin acţiunile şi inacţiunile sale din prezentul dosar, dar şi din dosarul nr. 10369/1/2007 obstrucţionează înfăptuirea actului de justiţie".
Examinând cauza, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că plângerea este nefondată.
S-a reţinut că, organul de urmărire penală a constatat că petiţionara, în calitate de mandatară a fiicei sale G.A.L., a reclamat începând cu anul 2006, modul defectuos şi abuziv de desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor de profesor de vioară, respectiv de profesor de studii teoretice, organizate în anul 2006 la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu" din Suceava şi în anul 2005 la Liceul de Arte „Ştefan Luchian" din Botoşani, concursuri la care fiica sa, absolventă a Universităţii „George Enescu" din Iaşi, a participat fără a depăşi probele de aptitudini care aveau caracter obligatoriu.
Considerând nelegal art. 47 din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, care a introdus obligativitatea susţinerii probei practice pentru ocuparea posturilor care presupun profesii vocaţionale, petiţionara, în calitate de reclamantă, în baza aceluiaşi mandat, a solicitat declararea nelegalităţii acestui articol, invocând dispoziţiile Legii nr. 544/2004.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr.1445 din 16 octombrie 2006, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Suceava, instanţă care, prin sentinţa nr. 25 din 12 februarie 2007, a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a art. 47 din Metodologia numărul 5260/2004 şi disjungând capetele de cerere accesorii, a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare la aceeaşi instanţă a Tribunalului Botoşani.
Prin sentinţa civilă nr. 607 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Botoşani, a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a cererii invocată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi, pe fond, acţiunea reclamantei.
Nemulţumită de modul nefavorabil în care a fost soluţionată cauza, în primă instanţă şi recurs, petiţionara s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu plângeri penale împotriva magistraţilor care au pronunţat respectivele hotărâri.
Ulterior, petiţionara a formulat plângeri penale şi împotriva magistraţilor care au soluţionat plângerile formulate la instanţă în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Acuzele aduse intimaţilor nu au fost însă susţinute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al acestora în soluţionarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conţinând practic opinia petiţionarei cu privire la interpretarea normelor legale cu aplicabilitate în procesul civil, această nemulţumire clar exprimată de petiţionară cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că magistraţii nu pot fi urmăriţi penal pentru opiniile exprimate în activitatea lor de judecată, având în vedere principiul independenţei justiţiei, iar hotărârile judecătoreşti pot fi cenzurate pentru cauze de nelegalitate şi netemeinicie numai prin intermediul căilor legale de atac, neputând fi admis ca, sub pretextul formulării unor plângeri penale, să se ajungă la reexaminarea în fapt a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti; procurorul de şedinţă are dreptul ca în cauzele la care participă să formuleze acele concluzii pe care le consideră potrivite convingerii şi probelor administrate, iar împrejurarea că acestea nu sunt favorabile uneia dintre părţile în proces nu constituie motiv pertinent şi suficient pentru tragerea sa la răspundere penală, în lipsa oricăror indicii care să susţină că ar fi acţionat în concretizarea unui interes particular.
În ceea ce priveşte plângerea formulată împotriva procurorului M.I., faţă de argumentele cererii şi susţinerile petiţionarei din şedinţa din 10 iunie 2010, s-a constatat că aceasta a înţeles, în realitate, să conteste soluţia dată de acest magistrat, fiind nemulţumită de rezultatul demersurilor sale civile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar şi a concluziilor orale pentru caracter abuziv, neîntemeiat pe probe, ignorarea rezoluţiilor dispuse de către procurorul M.I. care reprezentau obiectul plângerii, exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei magistraţilor, greşita soluţionare a dosarului nr. 9810/40/2006 al Curţii de Apel Suceava, restricţionarea în mod neconvenţional a dreptului la muncă, caracterul incomplet a anchetei desfăşurate.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma indicată.
În cauza de faţă petenta, nemulţumită fiind de modul de derulare a procedurii judiciare în anumite cauze civile, a formulat, iniţial, plângere penală împotriva magistraţilor judecători ce au participat la soluţionarea cauzei, iar, ulterior, împotriva magistraţilor care au menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale iniţial dispusă.
Se constată, totodată, că intimaţii magistraţi şi-au exercitat prerogativele funcţiei cu care au fost investiţi în limitele şi cu respectarea legii, activitatea de jurisdicţie, care implică interpretarea şi aplicarea legii şi pronunţarea unei soluţii, iar în cazul procurorului de şedinţă, formularea de concluzii, neputând constitui, prin ele însele, infracţiuni, pentru unicul motiv că au nemulţumit pe una dintre părţi.
Criticile petentei care privesc, în esenţă, modul de soluţionare de către instanţă a unei cauze, trebuiau să fie invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de legea procesuală în vigoare, singurele apte a conduce eventual, la reformarea hotărârii judecătoreşti, finalitate ce nu poate fi atinsă prin formularea unei plângeri penale.
Aşa fiind, se constată că întemeiat prima instanţă a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia atacată, criticile petentei reprezentând aserţiuni pur subiective şi nedovedite, inapte a conduce la concluzia comiterii unei infracţiuni spre a fi angajată răspunderea penală, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Motivele de recurs invocate de către petentă sunt nefondate.
Se reţine astfel, că prima instanţă sub aspect probator, a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentei, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., stabilind corect cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cauzei, cât şi al părţilor. Aşadar, în mod întemeiat controlul exercitat de către prima instanţă a privit [conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.] legalitatea şi temeinicia rezoluţiei prin care, faţă de intimaţii A.D. şi A.G. s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale contestată de parte, criticile referitoare la activitatea profesională a magistratului procuror M.I. excedând obiectului cauzei.
Criticile relative la nerespectarea prevederilor constituţionale ce reglementează dreptul la muncă nu se circumscriu obiectului prezentului recurs şi reprezintă în realitate critici aduse modului de soluţionare a unui litigiu de muncă, astfel încât nu pot fi primite.
Aspectele referitoare la caracterul incomplet al cercetării nu se susţin, deoarece potrivit art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul trebuie să efectueze verificările necesare pentru a întemeia soluţia dispusă, ceea ce în speţă s-a realizat.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.V. împotriva sentinţei nr. 1009 din 10 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3470/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 28/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
