ICCJ. Decizia nr. 321/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.321/2011
Dosar nr.3231/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1003 din 9 iunie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva Ordonanţei nr. 468/P/2009 din 2 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a menţinut ordonanţa atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 468/P/2009 din 2 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus, între altele, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.M., A.A., B.C., M.M., B.L., G.C., D.D., H.Z., C.R., P.A., C.C., executorii judecătoreşti D.D. şi S.V., avocaţii R.A.M., M.G., precum şi faţă de numiţii O.S., O.A.M. ş.a. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, înşelăciune, trafic de influenţă, evaziune fiscală, tâlhărie şi furt.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 1279/II/2/2009 din 17 decembrie 2009.
Procurorii au stabilit că petentul nu a demonstrat faptele reclamate, nepropunând probe în susţinerea acestora şi din verificările efectuate a rezultat că faptele nu există în materialitatea lor, petentul făcând aserţiuni cu caracter general şi, în mod subiectiv, generate de faptul că litigiile în care a fost implicat au fost pierdute.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva Ordonanţei nr. 468/P/2009 din 2 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 1003 din 9 iunie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul P.G. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi C.M., A.A., B.C., M.M., B.L., G.C., D.D., H.Z., C.R., P.A., C.C., executorii judecătoreşti D.D. şi S.V., avocaţii R.A.M., M.G., precum şi numiţii Oprea Stelian, Oprea Ana Maria ş.a. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, înşelăciune, trafic de influenţă, evaziune fiscală, tâlhărie şi furt.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistraţi, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceştia le-au apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători C.M., A.A., B.C., C.G., D.D., H.Z., C.R., M.M., B.L. şi C.C. au pronunţat hotărâri, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar, şi în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate de o altă instanţă.
În cauza de faţă, magistratul intimat P.A., în calitate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi-a exercitat atribuţiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lui obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistratul procuror P.A. a emis rezoluţia de respingere a plângerii în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
În privinţa executorilor judecătoreşti nu s-a dovedit că aceştia au avut o conduită abuzivă în cazul executării silite a hotărârii de evacuare, iar apărătorii care s-au implicat în cauzele în care petentul a fost parte şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile ce le-au revenit, petentul nedovedind în niciun fel manevrele abuzive ale acestora, aşa cum susţine că ar fi săvârşit.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, înşelăciune, trafic de influenţă, evaziune fiscală, tâlhărie şi furt, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Ordonanţei nr. 468/P/2009 din 2 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P.G. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G. împotriva sentinţei nr. 1003 din 9 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 207/59/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 322/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
