ICCJ. Decizia nr. 348/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 348/2011
Dosar nr.2071/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 17 din 31 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva ordonanţei nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerile formulate în conformitate cu dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. şi înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 442/P/2008 şi nr. 443/P/2008, conexate prin ordonanţa din 28 octombrie 2008, sub nr. 442/P/2008, partea vătămată M.I., deţinut în Penitenciarul Arad, a solicitat efectuarea de cercetări penale şi tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători B.A. şi L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că cei doi magistraţi judecători nu au analizat corespunzător materialul probator administrat în dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, Secţia Penală şi în mod ilegal, prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 cei doi magistraţi judecători l-au condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, deşi nu exista plângerea prealabilă a părţii vătămate sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 217 C. pen.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători reclamaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în conformitate cu art. 228 alin. (6) şi (6)1 C. proc. pen., art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.
Nemulţumit de soluţie, petentul M.I. a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., ce a constituit obiectul lucrării nr. 357/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin rezoluţia din data de 14 aprilie 2009 pronunţată în lucrarea cu numărul de mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, faţă de conţinutul adresei cu nr. 508/A din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, din care rezulta că, magistratul judecător L.I. are grad de judecător de curte de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., raportat la art. 29 lit. f) C. proc. pen., art. 30 C. proc. pen. şi art. 33 C. proc. pen., a dispus infirmarea rezoluţiei nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a aceleiaşi structuri a Ministerului Public privind pe magistraţii judecători L.I. şi B.A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin ordonanţa din 29 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 544/P/2009, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător L.I. de la Tribunalul Arad, dar cu grad de judecător de curte de apel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 217 C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 209 C. pen., reţinându-se, în esenţă, că în noaptea de 26/27 iulie 2004, împreună cu inculpaţii P.C., L.P. şi C.S. au fost surprinşi de poliţişti în cariera Leasă, în timp ce tăiau, în scopul distrugerii, un compresor aparţinând SC C.A. SA Deva, utilaj care a fost adus în stare de neîntrebuinţare; prejudiciul cauzat a fost de 386.000.000 lei.
Prin sentinţa penală nr. 54 din 14 aprilie 2005, Judecătoria Gurahonţ a condamnat pe cei trei inculpaţi, inculpatul M.I. fiind achitat în baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, împotriva sentinţei nr. 54 din 14 aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonţ, a fost admis prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunţată de completul de judecată compus din magistraţii judecători L.I. şi B.A., în dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad.
Această decizie a rămas irevocabilă prin Decizia penală nr. 976/R din 13 septembrie 2006 (dosar nr. 1362/P/2006) a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care au fost respinse, ca nefondate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile formulate de inculpaţii C.N., C.S., M.I., P.C. şi L.P.S., împotriva deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad.
Cererile de revizuire şi contestaţiile în anulare, formulate ulterior de petent, au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva ordonanţei mai sus-menţionată, petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Procurorul şef de secţie, prin rezoluţia din 15 iunie 2009 dată în dosarul nr. 5951/2839/II/2/2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea petiţionarului, confirmându-se astfel ordonanţa nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009.
Cu privire la plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen. şi adresată primei instanţe, aceasta a reţinut că este nefondată.
Astfel, s-a constatat că potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane şi că în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuind să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
S-a reţinut că petentul a formulat plângerea penală împotriva magistraţilor care au soluţionat dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, aceştia, prin admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, pronunţând o soluţie nefavorabilă inculpatului M.I., prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 (dosar nr. 4013/A/2006) magistraţii mai sus menţionaţi dispunând condamnarea lui M.I. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, constatând că probele administrate în cauză au demonstrat vinovăţia acestuia.
Din conţinutul actelor premergătoare efectuate, s-a constatat că afirmaţiile petiţionarului nu au suport probator, fiind doar expresia nemulţumirii subiective a unei persoane care nu a primit satisfacţia dorită în faţa autorităţilor judiciare, astfel încât prima instanţă a concluzionat că în mod corect procurorul a constatat că fapta penală cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat magistratul judecător reclamat (aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor) nu există, în cauză făcându-se aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-3 dosar recurs) pentru greşita condamnare a petentului de către intimaţi în cauza în care a avut calitatea de inculpat, pretinderea unei sume de bani de către intimaţi pentru a dispune o soluţie de achitare, neadministrarea probelor necesare în respectiva cauză.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei datelor referitoare la săvârşirea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii procurorul, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca fiind utile cauzei, în baza cărora, motivat, a constatat incidenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi a dispus, motivat, soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că, în mod just, procurorul a apreciat că faptele reclamate de către petent nu există în materialitatea lor, deoarece intimatul judecător şi-a exercitat legal prerogativele funcţiei cu care a fost învestit, fără a prejudicia drepturile petentului.
Se reţine sub acest aspect că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de judecător, care presupune interpretarea şi aplicarea legii, aprecierea probelor şi, în final, pronunţarea unei soluţii într-o cauză dedusă judecăţii, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, chiar dacă soluţia pronunţată a nemulţumit pe una dintre părţi.
Criticile pe care petentul le-a adus modului în care judecătorii reclamaţi au soluţionat cauza în care a avut calitatea de inculpat trebuiau exprimate prin exercitarea căilor de atac declarate, potrivit legii procesuale în vigoare, împotriva hotărârii apreciate negativ, acestea neputând fi completate prin formularea plângerii penale care, de altfel, nici nu poate avea finalitatea urmărită de petent, de reformare a unei hotărâri judecătoreşti.
Intimatul judecător s-a limitat la a-şi exercita atribuţiile de serviciu, specifice funcţiei cu care a fost învestit, susţinerile contrare ale petentului fiind lipsite de temei şi neputând fundamenta tragerea la răspundere penală a magistratului.
Aşa fiind, se constată că în mod corect prima instanţă, în baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, ordonanţei atacate şi plângerii petentului, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs, referitoare la modul eronat, în opinia petentului, de soluţionare a unei cauze în care a avut calitatea de inculpat exced obiectului prezentei cauze şi, după cum s-a arătat şi anterior, trebuiau invocate ca apărări în căile de atac, iar nu prin formularea unei plângeri penale, neconstituind dovezi în sensul comiterii de către intimaţi a unor fapte penale.
Motivul de recurs privind pretinsa comitere a unei infracţiuni de corupţie de către intimatul judecător L.I. excede obiectului prezentei cauze şi devoluţiunii acesteia în primă instanţă, limitată sub aspectul verificării legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului care a vizat pretinsa comitere a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru considerente ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinţei nr. 17 din 13 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6102/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 347/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 349/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
