ICCJ. Decizia nr. 35/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 35/2010
Dosar nr.8637/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2135 din 11 decembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M. împotriva rezoluţiei nr. 771/1/2008 din 2 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 771/1/2008 din 2 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de C.D. – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Slobozia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 268, art. 289, art. 291, art. 246 raportat la art. 2481, art. 25 raportat la art. 259 alin. (1) şi (2), art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), T.B. – preşedintele Tribunalului Brăila, C.C. şi M.M.I. – judecător la Curtea de Apel Galaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen.; C.J., P.M. şi C.L.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 4921/2385/II/2/2009 din 22 mai 2009.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 771/1/2008 din 2 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 2135 din 11 decembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că intimatul magistrat procuror C.D. nu a influenţat în niciun fel şi nu a avut vreo ingerinţă în activitatea desfăşurată de procurorul C.G., că magistraţii judecători nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.268, iar intimaţii C.J., P.M. şi C.L. nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), având în vedere că instanţele au stabilit printr-o hotărâre definitivă că petentul este vinovat pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul P.M. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii C.D. – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Slobozia ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 268, art. 289, art. 291, art. 246 raportat la art. 2481, art. 25 raportat la art. 259 alin. (1) şi (2), art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), T.B. – preşedintele Tribunalului Brăila, C.C. şi M.M.I. – judecător la Curtea de Apel Galaţi ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen.; C.J., P.M. şi C.L.R. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 52/P/2004, procurorul C.G., din cadrul P.N.A. – Biroul Teritorial Slobozia, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Intimatul C.D. – procuror şef al Biroului Teritorial Slobozia din cadrul D.N.A. a efectuat acte premergătoare şi ulterior a administrat probe cu respectarea dispoziţiilor legale, fără a rezulta indicii în sensul că a încercat în vreun fel influenţarea persoanelor audiate, că ar fi dispus şi administrat probe contrar prevederilor legale sau că ar fi avut vreo ingerinţă în activitatea desfăşurată de procurorul C.G. care a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a petentului.
Ulterior, petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, hotărârile fiind pronunţate în cauză de către magistraţii intimaţi reclamaţi T.B. – preşedintele Tribunalului Brăila, C.C. şi M.M.I. – judecător la Curtea de Apel Galaţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi în consecinţă nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că nu se poate reţine că numitul C.J. ar fi săvârşit infracţiunea de denunţare calomnioasă şi mărturie mincinoasă având în vedere că printr-o hotărâre penală definitivă s-a stabilit că petentul este vinovat pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar numiţii P.M. şi C.L., martori în cauza ce îl privea pe petent, au declarat tot ceea ce cunoşteau cu privire la împrejurările asupra cărora au fost întrebaţi.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii C.D. – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Slobozia ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 268, art. 289, art. 291, art. 246 raportat la art. 2481, art. 25 raportat la art. 259 alin. (1) şi (2), art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), T.B. – preşedintele Tribunalului Brăila, C.C. şi M.M.I. – judecător la Curtea de Apel Galaţi ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen.; C.J., P.M. şi C.L.R. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 771/P/2008 din 2 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P.M. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.M. împotriva sentinţei nr. 2135 din 11 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5696/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 350/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
