ICCJ. Decizia nr. 349/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 349/2011
Dosar nr.2075/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 24 din 14 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.R. împotriva ordonanţei din 14 septembrie 2009 în dosarul nr. 902/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea de către magistratul S.A.G. a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), precum şi pentru complicitate la infracţiunea de fals şi uz de fals.
În cuprinsul plângerii s-a arătat că S.A.G. nu a depus diligenţele necesare în vederea aflării adevărului în legătură cu petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată şi reprezentarea pârâtei J.D.C. în dosarul nr. 15863/197/2007 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov. S-a menţionat, în acest sens, că magistratul a acceptat la dosar documente care prezentau elemente certe de nelegalitate şi anume o împuternicire avocaţială, emisă de avocat A.S.L., în care nu era înseriat numărul acesteia şi cel al contractului de asistenţă juridică, precum şi chitanţa nr. 0764276 din 27 februarie 2008, care nu avea serie şi nu conţinea informaţii de natură a stabili legătura dintre acest înscris şi respectiva cauză. Aceste documente, în opina petentului, au fundamentat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aducându-i-se astfel prejudicii materiale şi morale.
Prin ordonanţa nr. 902/P/2009 din 14 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.S., A.G.S., I.N.I. şi R.D.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. şi art. 288 C. pen., cât şi disjungerea cauzei privind pe avocat A.S.L. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 9 din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut că soluţia dispusă de judecători cu privire la cheltuielile de judecată respectă prevederile art. 274 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte pretenţiile intimatei pârâte, acestea nu au fost contestate de recurent sau reprezentanţii acestuia, ca de altfel şi calitatea avocatului, motiv pentru care s-a considerat că magistraţii judecători nu au încălcat nicio normă legală în soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat plângere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 19 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9955/4929/II-2/009 procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului formulată împotriva soluţiei adoptată în dosarul nr. 902/P/2009.
Cu privire la plângerea adresată primei instanţe în temeiul art. 2781 C. proc. pen., prin care petentul a învederat că atât ordonanţa, cât şi rezoluţia sunt nelegale şi netemeinice, conţinând fapte nereale şi au la bază o cercetare incompletă, ataşând şi un set de acte, prima instanţă a constatat că plângerea petentului este nefondată.
Din analiza actelor premergătoare efectuate de procuror, ce au stat la baza ordonanţei nr. 902/P/2009 din 14 septembrie 2009, prima instanţă a constatat că, în mod corect şi temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petentului, ce a fost examinată în concret şi căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de M.S., A.G.S., I.N.I. şi R.D.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. şi art. 288 C. pen. şi disjungerea cauzei privind pe avocat A.S.L.
Totodată, în contextul cauzei, s-a reţinut că nu a rezultat existenţa acestor fapte, magistraţii exercitându-şi atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, cheltuielile de judecată fiind acordate numitei J.D.C. conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aprecierea asupra cuantumului acestora revenind judecătorului, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., modul de înregistrare a împuternicirilor avocaţiale şi respectiv a chitanţelor emise de A.S.L. neputând fi imputat magistraţilor, astfel că partea reprezentată de acest avocat nu poate fi sancţionată prin neacordarea cheltuielilor de judecată.
S-a concluzionat că din conţinutul actelor existente nu a rezultat că petentului i s-ar fi îngrădit folosinţa sau exerciţiul drepturilor, ori că i-ar fi fost creată o stare de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, pentru a fi reţinută în sarcina magistraţilor infracţiunea prevăzută de art. 247 C. pen. şi că la soluţionarea cauzelor civile indicate de către petent nu s-a făcut dovada falsificării vreunui înscris prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod cu prilejul instrumentării sau soluţionării cauzelor civile sus menţionate.
Astfel, din analiza conţinutului actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat că intimaţii magistraţi ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a unor fapte de natură penală, magistraţii judecători îndeplinindu-şi corespunzător atribuţiile de serviciu, simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauzele în care a avut calitatea de parte neputând constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor.
S-a reţinut că nu pot fi primite criticile formulate de petent referitoare la insuficienta cercetare, deoarece în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente, iar în cauză au fost efectuate numeroase acte premergătoare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar (filele 10-14 dosar recurs) şi concluziile formulate oral de către recurentul petent, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru neefectuarea de cercetări faţă de făptuitori, comiterea de grave infracţiuni de către aceştia, confirmate de rechizitoriul nr. 60/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, necesitatea extinderii urmăririi penale faţă de numiţii M.L., R.T. şi D.R. (judecătorila Curtea de Apel Braşov) complici la activitatea infracţională care a avut ca urmare obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată în cauza civilă în care a avut calitatea de reclamant.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma precitată.
În cauza de faţă procurorul, în baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a dispus, motivat, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi, constatând în mod just că faptele imputate acestora nu există în materialitatea lor.
Într-adevăr, din verificarea actelor dosarului se constată că intimatele judecător şi-au exercitat legal atribuţiile de serviciu, fără a prejudicia drepturile petentului, împrejurarea că acesta a fost nemulţumit de soluţiile dispuse în litigiile civile în care a fost parte neputând constitui temei pentru a conduce la angajarea răspunderii penale a intimatelor.
Criticile pe care petentul înţelegea să le formuleze faţă de soluţiile dispuse de judecători trebuiau exprimate pe calea exercitării căilor de atac prevăzute de legea procesuală în vigoare, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei hotărâri judecătoreşti şi care nu pot fi înlocuite şi nici completate prin formularea unor plângeri penale.
Susţinerile recurentului petent referitoare la greşita apreciere a calităţii de reprezentant a apărătorului unei părţi, sau cele privind modul de stabilire a cheltuielilor de judecată constituie aspecte care pot fi reformate doar prin exercitarea căilor legale de atac împotriva hotărârii care a nemulţumit una dintre părţi şi nu pot constitui dovezi în sensul comiterii unor infracţiuni de către magistraţii judecători care, potrivit legii, s-au pronunţat asupra respectivelor aspecte.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimate, soluţie just menţinută de prima instanţă care, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a dat o evaluare justă materialului dosarului, plângerii petentului şi ordonanţei atacate, pronunţând o hotărâre legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Susţinerile recurentului petent privind neefectuarea de cercetări faţă de făptuitori şi necesitatea extinderii urmăririi penale cu privire la alte persoane sunt neîntemeiate deoarece dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligaţia de a efectua verificările apreciate ca utile de către parte, ci pe acelea apte a fundamenta soluţia dispusă, ceea ce, în speţă, s-a realizat.
Se reţine, totodată, că prin ordonanţa contestată s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale legală şi temeinică, neputând fi primită solicitarea recurentului petent de extindere a urmăririi penale.
În ceea ce priveşte aprecierea recurentului petent relativă la faptul că rechizitoriul nr. 60/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj confirmă existenţa faptelor arătate în plângerea sa se constată că nici acest motiv nu poate fi primit deoarece rechizitoriul la care recurentul petent a făcut referire nu a privit persoanele reclamate prin plângerea soluţionată prin ordonanţa contestată în prezenta cauză.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.R. împotriva sentinţei nr. 24 din 14 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9183/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 348/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 35/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
