ICCJ. Decizia nr. 347/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 347/2010
Dosar nr.2066/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1625 din 29 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 1625/P/2009 din 22 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la 21 decembrie 2009, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva procurorului V.R.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a solicitat efectuarea faţă de acesta de cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 C. pen. şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi pentru complicitate la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 C. pen., motivat de faptul că aceste infracţiuni ar fi fost săvârşite de magistrat prin soluţionarea dosarului nr. 1066/P/2009.
Prin rezoluţia nr. 1625/P/2009 din 22 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi al art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.), fals intelectual (art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)), nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C. pen.) şi fals în declaraţii (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)) şi pentru complicitate la infracţiunea de omor (art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 C. pen.) faţă de intimatul V.R.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Pentru a adopta soluţia de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reţinut, din analiza actelor premergătoare, că nu au rezultat indicii privind existenţa vreunui act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu, săvârşit de magistratul reclamat.
Plângerea formulată de petiţionar, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 8416/2065/II/2/2010 din 19 mai 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la plângerea formulată potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva anterior menţionatei rezoluţii şi adresate primei instanţe, aceasta a constatat că este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de magistratul intimat este legală şi temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate, nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că acesta a săvârşit faptele reclamate, împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauză neputând conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
Totodată, s-a argumentat că soluţiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice, iar dacă s-ar admite ca împotriva magistraţilor care au adoptat o soluţie sau au pronunţat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce ar fi inadmisibil.
S-a apreciat că soluţionând cauza în care petiţionarul a fost parte şi adoptând o soluţie defavorabilă acestuia, intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească activităţi şi acte date în competenţa sa prin lege, să dispună o soluţie potrivit convingerii sale obiective şi nepărtinitoare, apreciind complet şi just probele administrate în cauză, motiv pentru care, în sarcina sa nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse la dosar (fila 6 dosar recurs) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., neobservarea înscrisurilor doveditoare, nerespectarea sentinţei nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad şi neefectuarea de cercetări privind comiterea tentativei la infracţiunea de omor.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de soluţiile dispuse de către intimatul procuror şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestuia petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică, deoarece activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii, precum şi dispunerea unei soluţii, chiar dacă a nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimatul s-a limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile sa neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a magistratului.
Nemulţumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii de control al soluţiilor procurorului (reglementată de art. 278 şi următoarele C. proc. pen.), aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluţii, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu poate avea finalitatea urmărită de parte.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Prima instanţă a procedat la judecarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile, iar petentul nu a formulat cerere de recuzare a magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei.
Pretinsa incidenţă a autorităţii de lucru judecat a unor alte hotărâri judecătoreşti nu poate fi avută în vedere, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale spre a se constata o atare situaţie.
Sub aspect probator se constată că prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., dispoziţiile art. 277 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. nefiind incidente în speţă. Cauza a fost soluţionată cu celeritate, fiind respectate drepturile procesuale ale părţii care, fiind legal citată (fila 7 şi 16 dosar fond), a avut posibilitatea reală şi efectivă de a dovedi temeinicia susţinerilor sale.
Motivul de recurs referitor la necercetarea pretinsei comiteri, în forma tentativei, a infracţiunii de omor excede obiectului cauzei, astfel după cum acesta a fost anterior determinat.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1625 din 29 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5015/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 348/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
