ICCJ. Decizia nr. 437/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 437/2010
Dosar nr.5255/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1384 din 8 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanţei nr. 446/P/2009, din 14 mai 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 446/P/2009 din 14 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.M. – fost judecător la Curtea de Apel Iaşi (în prezent pensionară) pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 242 C. pen., art. 323 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., 260 C. pen., întrucât faptele nu există, disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru continuarea cercetărilor faţă de S.G.M. – director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, M.A., B.D.M. şi HGL. – grefieri la Judecătoria Iaşi, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 242 C. pen., art. 323 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., 260 C. pen.
S-a reţinut că prin ordonanţa nr. 97/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, motivat de calitatea persoanei, deoarece magistratul M.M. îşi desfăşura activitatea la Curtea de Apel Iaşi.
Numitul B.E. a formulat un memoriu pe care l-a depus în patru exemplare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în care a menţionat că M.A., în complicitate cu judecătorul M.M. de la Curtea de Apel Iaşi şi cu grefierele B.D.M. şi HGL., au introdus în mod fraudulos în toate dosarele în care este parte, denunţuri calomnioase, înscrisuri calomnioase şi insultătoare falsificate integral la adresa sa (semnate cu nume fictive, ale unor persoane care nu există şi care nu au nicio calitate procesuală, de exemplu A.E., M.V., M.D. etc.).
A solicitat corectarea celor două site-uri ale Tribunalului Iaşi, „falsificate de către M.A., în solidar, în complicitate conform art. 323 C. pen. cu grefierele învinuite de la Judecătoria Iaşi" cu scopul de a prejudicia pe petent şi a-l calomnia. Pentru a demonstra acest lucru, persoana vătămată a depus la dosarul cauzei o copie conformă cu originalul de pe portalul instanţelor de judecată, din care rezultă că, obiectul dosarului nr. 15057/99/2006 este infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 C. pen., iar el figurează ca inculpat, lucru ce îi prejudiciază imaginea.
S-a reţinut că la această dată pe site-ul „portalul instanţelor de judecată" la numărul de dosar 15057/99/2006 figura în dreptul „obiectului dosarului" înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C. proc. pen.), astfel că, dacă a fost o eroare de dactilografiere ea a fost remediată, neputându-se concluziona că aceasta a fost comisă de către magistratul M.M., care şi-a desfăşurat activitatea ca judecător la Curtea de Apel Iaşi în perioada 1 iulie 1993 şi până la 1 aprilie 2006 când a fost eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării.
Din actele efectuate a rezultat că prin rechizitoriul cu nr. 5772/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi inculpatul B.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că, la data de 11 iulie 2006 la orele 1440 -1445 inculpatul B.E., în timp ce se afla în compartimentul arhivă a Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, a sustras fila nr. 6 din dosarul nr. 13052/2005, reprezentând adresa nr. 13052 din data de 27 octombrie 2005 Judecătoriei Iaşi către Tribunalul Iaşi, documentul sustras a fost observat de martorii prezenţi la faţa locului şi a fost găsit în sacoşa inculpatului cu ocazia percheziţiei corporale efectuate.
Analizând memoriul formulat procurorul a constatat că nu sunt date sau indicii care să ateste comiterea vreunei fapte penale de către magistratul M.M., concluzionându-se că infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 242 C. pen., art. 323 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) nu există în materialitatea lor.
S-a arătat că, deoarece a fost formulată plângerea şi împotriva unor persoane fără calitate specială, se va dispune disjungerea şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru continuarea cercetărilor faţă de S.G.M. – director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, M.A. şi B.D.M. şi HGL. – grefieri la Judecătoria Iaşi pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 242 C. pen., art. 323 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Plângerea formulată de petiţionarul B.E. împotriva ordonanţei de începere a urmăririi penale menţionată mai sus a fost respinsă prin rezoluţia procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie nr. 5413/2601/II/2/2010 din 23 iunie 2010.
Împotriva ordonanţei procurorului nr. 446/P/2009 din 14 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Secţia de Urmărire Penală, petentul a formulat plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a fostului judecător de la Curtea de Apel Iaşi M.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 242 C. pen., art. 323 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), reluând ca motive de fapt cele deja expuse prin plângerea penală iniţială.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că plângerea de faţă este nefondată.
S-a argumentat că prin rechizitoriul nr. 5772/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a dispus trimiterea în judecată a numitului B.E. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 242 C. pen., constând în aceea că, în timp ce se afla în arhiva Secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, a sustras un înscris din dosarul nr. 13052/2005. Ulterior petentul B.E. a solicitat organelor de urmărire penală să procedeze la angajarea răspunderii penale a tuturor persoanelor, magistraţi şi alţi funcţionari, care, în virtutea funcţiilor lor, au fost angrenaţi în afacerile sale judiciare.
În speţa analizată, petentul B.E. a pretins că fostul judecător M.M. ar fi falsificat lista şedinţelor de judecată, înscriind date eronate despre petiţionar, cu scopul de a-l prejudicia pe acesta; verificările efectuate în dosarul nr. 446/P/2009 au stabilit că cele sesizate de către B.E. sunt lipsite de temei real, în cauză nerezultând dovezi care să demonstreze comiterea vreunei infracţiuni de către M.M.
Astfel, prima instanţă a apreciat că ordonanţa atacată este legală şi temeinică, atât din punctul de vedere al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptate, cât şi din punctul de vedere al măsurilor privind disjungerea cauzei şi declinarea competenţei, deoarece aceste măsuri au fost dispuse cu respectarea normelor legale incidente.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-7 dosar recurs) pentru neefectuarea de cercetări, neaudierea învinuiţilor, neadministrarea probelor, încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de activitatea profesională a magistratului M.M. şi a celorlalţi intimaţi şi conferind conotaţii penale actelor legal desfăşurate, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică, deoarece pretinsa „falsificare" a datelor publicate pe pagina de internet a Tribunalului Iaşi nu poate fi imputată intimatei magistrat, în raport cu instanţa la care aceasta şi-a desfăşurat activitatea în perioada la care face referire petentul, cum, de altfel, nu pot fi reţinute în sarcina acesteia nici celelalte infracţiuni reclamate, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 242 C. pen., art. 323 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În speţă, acţiunile intimatei nu pot fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acesteia, neputând, deci avea finalitatea urmărită de parte.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Motivul de recurs referitor la neefectuarea unor reale cercetări şi neadministrarea probelor utile cauzei de către procuror şi instanţă nu se susţine, deoarece procurorul, în etapa actelor premergătoare a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., a dispus verificările necesare şi apte a întemeia soluţia de netrimitere în judecată dispusă, iar instanţa, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a soluţionat cauza pe baza materialului dosarului, plângerii petentului şi a verificării rezoluţiei contestate, sigura probă ce putea fi administrată în această procedură specială fiind proba cu înscrisuri pe care partea avea posibilitatea să le depună.
Astfel, nu pot fi primite aserţiunile petentului relative la pretinsa încălcare a dreptului petentului la un proces echitabil, drept respectat de către organele judiciare, atât în etapa actelor premergătoare, cât şi în cea a judecăţii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei nr. 1384 din 8 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5111/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 438/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
