ICCJ. Decizia nr. 433/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 433/2011
Dosar nr.4585/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 548 din 31 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 85/P/2009 din 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 85/P/2009 din 6 ianuarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, s-a dispus conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen. la art. 10 lit. a) C. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror militar N.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 271 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. şi fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune astfel procurorul a susţinut că petiţionarul A.I. a formulat la data de 6 ianuarie 2009, plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror N.A. – procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare – pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât magistratul a încălcat dispoziţiile art. 277 C. proc. pen., plângerea ce i-a fost dată spre soluţionare fiind înregistrată la parchet în 28 septembrie 2009 şi a fost finalizată la 26 octombrie 2009.
De asemenea, petiţionarul a arătat că rezoluţia nr. 79/P/2009 dată de magistratul procuror, este abuzivă, încălcând hotărârile judecătoreşti definitive şi executorii.
Din actele premergătoare efectuate în cauză procurorul a reţinut că plângerea petiţionarului înregistrată la parchet sub nr. 79/P/2009 a fost instrumentată de magistratul procuror N.A. care, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror A.N. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 265 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea rezoluţiei nr. 79/P/2009 din 26 octombrie 2009 procurorul a susţinut că faptele reclamate de petiţionar nu există în materialitatea lor şi că reclamantul a formulat de fiecare dată plângeri penale împotriva procurorilor militari care au soluţionat dosarele ce au avut ca obiect sesizările sale.
Cu privire la plângerea formulată împotriva magistratului procuror N.A., s-a constatat că acesta nu a încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen., textul invocat aplicându-se în ipoteza plângerilor formulate conform art. 275 C. pen. şi nu în ipoteza plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., ca mod de sesizare al organelor de urmărire penală.
S-a concluzionat în sensul că niciuna dintre infracţiunile la care se face referire în plângere nu există în materialitatea lor.
Prima instanţă examinând plângerea petiţionarului în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a constatat că aceasta este nefondată.
Astfel, s-a reţinut, că pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este necesar ca subiectul activ să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune – neîndeplinirea unui act – fie printr-o acţiune – îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
S-a constatat că intimatul magistrat N.A., învestit cu soluţionarea dosarului nr. 79/P/2009, a adoptat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale de către persoana cercetată, adoptarea unei soluţii care nu a fost favorabilă petiţionarului A.I. neconstituind un element care să permită declanşarea cercetărilor faţă de magistratul procuror N.A.
Totodată, s-a apreciat că termenul de 20 de zile la care a făcut referire petiţionarul în plângerea sa vizează, astfel cum corect a reţinut procurorul, plângerea formulată conform art. 275 C. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală dispuse de procuror şi nu plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 222 C. pen.
S-a argumentat că nici celelalte infracţiuni la care face referire petiţionarul în plângere – favorizarea infractorului, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale – nu există în materialitatea lor; magistratul procuror N.A. a motivat soluţia adoptată în dosarul nr. 79/P/2009, pe baza actelor premergătoare dispuse şi efectuate în cauză, astfel încât nu se poate reţine că, în conţinutul acesteia, au fost inserate împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, s-a reţinut că referirea, în conţinutul rezoluţiei nr. 79/P/2009, la dispoziţiile art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) nu reprezintă o modalitate de săvârşire a acestei infracţiuni, fiind în mod indubitabil o eroare materială; această concluzie rezultă, fără dubiu, din aceea că prin încheierea nr. 224 din 10 martie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cauzei privind pe J.S., în baza art. 285 şi nu în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), astfel cum s-a reţinut în rezoluţia nr. 79/P/2009.
Astfel, s-a concluzionat că rezoluţia adoptată de procuror este legală şi temeinică, plângerea petentului fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând recursul sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta estre nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza de faţă, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenţei infracţiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea faţă de intimatul procuror a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulţumirile petentului referitoare la soluţiile dispuse de magistrat nu conferă activităţii legal desfăşurată de acesta conotaţii penale, deoarece interpretarea şi aplicarea legii, precum şi adoptarea unor soluţii într-o cauză instrumentată de procuror constituie acte de esenţa profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal. Împrejurarea că o soluţie legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speţă, cel reglementat de dispoziţiile art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată şi nici înlocuită prin formularea de plângeri penale, care constituie instituţii juridice distincte, cu finalitate diferită.
Aşa fiind, se constată că în mod just prima instanţă, dând o evaluare proprie corectă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului a menţinut soluţia anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 548 din 31 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1332/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 435/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
