ICCJ. Decizia nr. 508/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 508/2010
Dosar nr.8629/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1664 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul K.S. împotriva ordonanţei nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.S., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi M.B., judecător la Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât fapta nu există şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea efectuării de cercetări faţă de numiţii V.C. şi A.G., avocaţi în cadrul Baroului Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că la data de 7 aprilie 2009, cu ocazia audierii numitului K.S. în dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureş, în care acesta era învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susnumitul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de D.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, M.B., judecător la Tribunalul Mureş, V.C. şi A.G., avocaţi în cadrul Baroului Mureş, cu privire la modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
Având în vedere aceste aspecte, prin ordonanţa nr. 3325/P/2006 din data de 11 mai 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Din verificările efectuate a rezultat că, prin Ordinul nr. 1311 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.S. a fost numit procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Prin ordonanţa nr. 73/P/2009 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor penale faţă de D.S., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, M.B., judecător la Tribunalul Mureş, V.C. şi A.G., avocaţi în cadrul Baroului Mureş, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; totodată, dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a fost restituit acestei unităţi de parchet în vederea continuării urmăririi penale faţă de K.S.
Analizând declaraţia olografă a numitului K.S., s-a constatat că, în ceea ce priveşte magistraţii D.S. şi M.B., acesta a arătat că M.B., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Comercial Mureş, în soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. 156/2005, a procedat, în mod nelegal în opinia susnumitului, la schimbarea numitului K.S. din funcţia de administrator judiciar, iar numitul D.S., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, a emis, în mod nelegal potrivit susţinerilor persoanei vătămate, rezoluţia nr. 3325/P/2006, din data de 24 iulie 2006 prin care a dispus începerea urmăririi penale faţă de K.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi ordonanţa cu acelaşi număr din data de 24 iulie 2006, prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către K.S.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că în sarcina celor doi magistraţi nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni deoarece latura obiectivă de abuz în serviciu presupune ca, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, funcţionarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
S-a apreciat că în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii judecători şi procurori trebuie să aplice legea la anumite situaţii de fapt date, iar această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situaţiei de fapt supusă actului de justiţie, de interpretare a dispoziţiilor legale şi, în final, de identificare şi aplicare a dispoziţiei legale la cazul concret. Având în vedere acest specific al activităţii judiciare, care presupune riscul anumitor erori de interpretare şi aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhizat, ca o garanţie a justiţiabililor faţă de asemenea erori, toate actele procurorilor fiind supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluţiile fiind supuse şi controlului instanţei de judecată, iar măsurile dispuse şi hotărârile pronunţate de instanţele de judecată fiind supuse controlului instanţei superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, în fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată putând formula critici cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate, acesta fiind singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.
S-a reţinut, totodată că în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse sau soluţiei date de acesta; organul de urmărire penală nu are atribuţii de control al soluţiilor pronunţate de magistraţi, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuţii pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalităţii şi temeiniciei unei soluţii, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente, prevăzute de lege, ci este de a identifica, dincolo de această soluţie, un act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, şi care, uneori, poate avea influenţe asupra unei soluţii.
Plângerea formulată de petiţionarul K.S. împotriva ordonanţei procurorului sus indicată a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2943/1439/II/2/2010 din 16 aprilie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen. petentul a formulat plângere, împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la parchetul competent considerat a fi Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât în raport cu prejudiciul cauzat, respectiv aproximativ 1.500.000 de Euro competenţa aparţinea acelei unităţi de parchet în vederea începerii urmării penale faţă de intimaţi. A mai arătat că asociatul a ţinut evidenţă contabilă dublă, că dosarul a fost disjuns şi trimis la DNA formându-se dosarul nr. 24/P/2010.
Examinând actele şi lucrările dosarului, verificând ordonanţa procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală nr. 1020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică prima instanţă a apreciat că plângerea formulată de petiţionar este nefondată, întrucât din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat că în cauză nu există indicii în sensul săvârşirii de către magistraţii menţionaţi anterior a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aceştia îndeplinindu-şi în mod corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Astfel, s-a reţinut că, aşa cum fapta judecătorilor de a pronunţa hotărâri în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, similar, nici emiterea de soluţii de către procuror (neînceperea urmăririi penale, trimiterea în judecată), respectiv punerea de concluzii în cadrul şedinţei de judecată, sau propunerea arestării preventive, cu respectarea aceloraşi norme, nu constituie o astfel de faptă, iar simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu.
S-a concluzionat că, întrucât nici din susţinerile persoanei vătămate şi nici din analiza din oficiu nu rezultă vreo faptă săvârşită de magistraţii susmenţionaţi care ar putea să constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel încât în mod justificat procurorul prin ordonanţa atacată a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de D.S., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi M.B., judecător la Tribunalul Mureş.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) pentru nelegalitate şi temeinicie.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de soluţiile şi măsurile dispuse de către intimaţii procuror şi judecător în cursul urmăririi penale derulată într-o cauză în care petentul era cercetat (dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă judecătoria Târgu Mureş) şi respectiv cu ocazia soluţionării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 156/2005 al Tribunalului Comercial Mureş şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestora, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistratul procuror, cât şi activitatea de judecată care, ambele, presupun interpretarea şi aplicarea legii şi, dispunerea unor măsuri, chiar dacă acestea au nemulţumit partea, nu pot constitui, prin ele însele, infracţiuni, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acestora.
În speţă, intimaţii s-au limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acesteia.
De asemenea, se constată că nemulţumirile petentului vizează, în realitate, modul de instrumentare şi, respectiv soluţionare a unor cauze în care a avut calitatea de parte, aspecte ce exced obiectului devoluţiunii în cauza de faţă, deoarece în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. instanţa verifică soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel încât pe calea soluţionării unei plângeri întemeiată pe dispoziţiile legale indicate instanţa nu poate verifica legalitatea soluţiilor sau măsurilor dispuse în alte cauze, formularea apărărilor şi declararea, în respectivele cauze a căilor legale de atac neputând fi substituită prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte; a accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuţiilor de serviciu a intimaţilor magistraţi, actele premergătoare efectuate nerelevând date în sensul sugerat de petent.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul K.S. împotriva sentinţei nr. 1664 din 3 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4478/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 507/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 511/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
