ICCJ. Decizia nr. 604/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 604
Dosar nr. 102/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 338 din 2 decembrie 1999, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul B.C. la 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. şi la 10 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a contopit pedepsele în cea mai grea, de 2 ani şi 10 luni închisoare, la care s-a aplicat un spor de 2 luni, urmând ca inculpatul să execute, în final, 3 ani închisoare.
Totodată, a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 64.000.000 lei şi a 20 măsuţe din sticlă, în valoare de 12.000.000 lei şi l-a obligat pe acesta să plătească statului sumele menţionate.
În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că numitul L.L.I., împreună cu S.C. au înfiinţat S.C. „A.I.” S.R.L.
Intenţionând să procure fier beton de la S.C. „L.” S.A. Brăila, L.V., unul din membrii familiei L.L.I., s-a deplasat la Brăila cu un autoturism condus de martorul I.M. unde, de la o persoană pe care nu au identificat-o, au aflat că pot fi ajutaţi în demersul lor de către numitul B.C.
În consecinţă, aceştia s-au deplasat la locuinţa inculpatului, care le-a spus însă că nu are nici o posibilitate de a-i ajuta.
Observând starea materială deosebit de bună a inculpatului, aceştia s-au interesat asupra sursei acesteia, întrebare la care li s-a răspuns, de către inculpat, că a obţinut banii lucrând mai mulţi ani în Germania şi în Franţa.
Ulterior, la data de 4 martie 1998, numitul L.V., însoţit de concubina sa S.L., fiul său L.V. şi acelaşi conducător auto I.M., a venit din nou la inculpatul B.C., căruia i-a adus la cunoştinţă că mai mulţi membri ai familiei sale doresc să plece în Franţa şi pe care l-a întrebat dacă îi poate ajuta în acest sens.
Inculpatul le-a spus că îi poate ajuta, după ce adulţii vor obţine paşaport, iar pentru copii se vor întocmi certificate de naştere şi că pentru serviciul făcut urmează să fie plătit cu câte 5 milioane lei pentru fiecare adult şi cu câte 1 milion de lei pentru fiecare copil.
În perioada 12 - 25 martie 1998, romii care voiau să plece în Franţa au obţinut paşapoarte, pe care le-au arătat inculpatului.
Acesta le-a spus că sunt bune şi că, pentru obţinerea vizelor, trebuie să-i aducă suma de 76 milioane lei.
Solicitanţii au adus inculpatului suma de 64 milioane lei şi un număr de 20 măsuţe de televizor pentru diferenţa de 12 milioane lei.
Pentru a crea aparenţa procurării legale a celor 20 măsuţe de televizor, inculpatul a pretins emiterea unei facturi. A fost emisă factura nr. 5227700 din 27 martie 1998 pe care, cu referire la plată, la cererea inculpatului B.C., s-a făcut menţiunea „achitat numerar”.
Solicitanţii au venit, ulterior, de mai multe ori la locuinţa inculpatului, pentru a se interesa cu privire la obţinerea vizelor promise. Până la urmă, inculpatul le-a spus acestora că, pentru a obţine vizele solicitate, trebuie să mai dea o sumă de bani. Cum solicitanţii nu au fost de acord cu suplimentarea sumei, inculpatul le-a restituit paşapoartele, fără a le restitui însă suma de bani şi bunurile primite.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel, invocând următoarele motive:
-instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fără a fi pusă în discuţie noua încadrare;
-neadministrând toate probele încuviinţate, instanţa de fond a stabilit eronat situaţia de fapt;
-instanţa nu a apreciat corect probele administrate;
-cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., reţinută în sarcina sa, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acesteia, existând totodată şi o cauză de nepedepsire, împrejurări ce nu au fost avute în vedere de instanţă.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea acestuia pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 372/A din 23 august 2000, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată şi, în rejudecare:
-a descontopit pedeapsa rezultantă şi a repus pedepsele în individualitatea lor,
-a înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,
-a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., de la 2 ani şi 10 luni închisoare la 2 ani,
-a menţinut pedeapsa de 10 luni aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP),
-a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,
-conform art. 81-82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 4 ani,
-a înlăturat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71-74 C. pen.,
-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt.
Deoarece probele administrate dovedesc că inculpatul a comis o singură faptă de trafic de influenţă în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatului B.C. săvârşirea acestei infracţiuni în formă continuată.
Pe de altă parte, pedepsele aplicate inculpatului, ca urmare a înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trebuie reindividualizate, în sensul reducerii pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, corespunzător acestei situaţii.
Totodată, având în vedere lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptelor de către inculpat şi starea sănătăţii acestuia, instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
S-a susţinut că Decizia atacată este nelegală, faţă de faptul că instanţa de apel a înlăturat sporul de 2 luni aplicat de prima instanţă, fără a face nici o referire în motivarea hotărârii pronunţate.
Totodată, în raport de modul şi împrejurările în care a fost săvârşită de către inculpat infracţiunea de trafic de influenţă, de atitudinea nesinceră a acestuia atât la urmărirea penală, cât şi în faza de judecată şi de limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, instanţa de judecată a redus în mod nejustificat pedeapsa aplicată de prima instanţă.
În acelaşi timp, aprecierea instanţei de apel privitoare la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei este greşită.
Prin Decizia nr. 4552 din 25 octombrie 2001, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat de procuror, a casat Decizia penală atacată şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
S-a reţinut că faptele inculpatului de a pretinde şi primi, în luna martie 1998, de la 13 persoane din comuna Munteni, suma de 64.000.000 lei şi 20 măsuţe de sticlă, făcându-i să creadă că are influenţă la funcţionarii Ambasadei Franţei la Bucureşti, în vederea obţinerii vizei de şedere, cât şi de a determina pe contabila societăţii de a întocmi, în fals, o factură pentru 12 milioane lei, prezintă un pericol social ridicat, care nu justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special.
Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi ale art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi 71 C. proc. pen.
S-a susţinut că încadrarea juridică dată faptei de trafic de influenţă de către prima instanţă şi menţinută de cea de recurs este greşită, în sensul că, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, infracţiunea de trafic de influenţă nu a fost săvârşită de inculpat în formă continuată.
Pe de altă parte, s-a susţinut că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., cu referire la faptul că faţă de inculpat s-a luat atât măsura confiscării celor 20 de mese, cât şi cea a obligării la plata contravalorii lor.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă.
Din actele dosarului rezultă că, prevalându-se de influenţa pe care o are pe lângă funcţionarii Ambasadei Franţei în România, inculpatul a promis unui număr de 13 romi că le va obţine viză pentru intrarea în Franţa, pretinzând şi apoi primind de la aceştia suma de 64.000.000 lei şi un număr de 20 măsuţe din sticlă.
Înţelegerea menţionată s-a perfectat la 4 martie 1998, când inculpatul a avut o primă discuţie cu numitul L.V.
În perioada 12 - 25 martie 1998, romilor care intenţionau să plece în Franţa li s-au eliberat paşapoarte.
După obţinerea paşapoartelor, romii, martori în cauză, le-au prezentat inculpatului împreună cu fotografiile copiilor ce urmau a fi înscrişi în acestea, făptuitorul afirmând că documentele prezentate sunt în regulă. Totodată, în raport de numărul de persoane şi suma convenită cu cumpărătorii de influenţă pentru fiecare titular de paşaport, s-a stabilit de către inculpat, cu aceştia din urmă, să-i fie înmânată suma de 76.000.000 lei pentru obţinerea vizelor.
În următoarea zi, romii au venit la inculpat, căruia i-au înmânat suma de 64.000.000 lei. Pentru diferenţa de 12.000.000 lei, martorii menţionaţi l-au întrebat pe inculpat dacă nu este de acord să primească un număr de 20 măsuţe din sticlă. După ce a văzut două măsuţe aduse de martorul L.V. împreună cu martorul I.M. în data de 27 martie 1998, a fost de acord cu completarea sumei pretinse, în această modalitate. În aceeaşi zi, martorii menţionaţi au adus inculpatului şi celelalte 18 măsuţe din sticlă.
Din situaţia de fapt descrisă, conformă probatoriului administrat în cauză, rezultă existenţa mai multor acte materiale comise de inculpat pe parcursul activităţii sale infracţionale, subsumate scopului unic constând în traficarea pretinsei sale influenţe pe lângă funcţionarii Ambasadei Franţei, determinate de acelaşi mobil şi anume obţinerea vizelor de intrare în Franţa, săvârşite simultan faţă de toţi membrii grupului familiilor L. şi S.
Există aşadar în cauză o particularitate evidentă, în sensul că actele reţinute ca formând obiectul infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată reprezintă acţiuni care decurg din natura faptei, părţi constitutive ale realizării elementului material al laturii obiective a infracţiunii menţionate. Acestea nu au o semnificaţie autonomă, nu constituie acte care, luate separat, ar prezenta trăsăturile aceleaşi infracţiuni, condiţie hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
Or, există unitate naturală de infracţiune ori de câte ori activitatea unei persoane, formată dintr-un act sau mai multe acte, datorită stării de fapt, este apreciată ca o activitate unică, având un singur rezultat periculos şi având la bază o unică formă de vinovăţie prevăzută de lege, prin care s-a realizat conţinutul unei singure infracţiuni.
Aşadar, unitatea naturală de infracţiune nu este incompatibilă cu existenţa unei pluralităţi de acte materiale, atâta timp cât acestea, considerate în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc o singură acţiune.
În cauză, această condiţie este îndeplinită, întreruperile intervenite în desfăşurarea activităţii infracţionale, între actele succesive menţionate, fiind determinate de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, aşa încât acestea nu sunt de natură a transforma unitatea infracţională într-o infracţiune continuată de trafic de influenţă.
Ca atare, fapta inculpatului B.C. de a pretinde şi de a primi de la martorii menţionaţi suma de 64 milioane lei şi 20 măsuţe din sticlă, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor Ambasadei Franţei la Bucureşti, pentru a-i determina să acorde vize de intrare în Franţa, constituie infracţiunea unică de trafic de influenţă prevăzută de art .257 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, recursul în anulare se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
2. Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.:
În raport de dispoziţiile art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 118 lit. d) din acelaşi cod, confiscarea are caracterul unei sancţiuni de drept penal şi ca atare, sub aspectul aplicării, este obligatorie pentru instanţele de judecată.
Confiscarea, în raport de dispoziţiile legale menţionate, priveşte suma de 64.000.000 lei şi un număr de 20 măsuţe din sticlă primite de inculpatul B.C. de la martorii menţionaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Instanţa de fond a confiscat de la inculpat, în baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., suma de 64 milioane lei şi 20 măsuţe din sticlă, obligându-l totodată pe acesta şi la plata sumei de 12 milioane lei reprezentând contravaloarea celor două măsuţe din sticlă.
Prin recursul în anulare se susţine că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.
În aplicarea corectă a dispoziţiilor privind confiscarea specială prevăzută de textele legale menţionate, trebuie reţinut că acestea constituie o aplicare specifică în dreptul penal a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză din dreptul civil, care statuează asupra naşterii obligaţiei de restituire în cazul nerespectării principiului bunei credinţe în raporturile patrimoniale dintre subiecţii unui raport juridic.
Cum faptul juridic prin care patrimoniul inculpatului s-a mărit pe seama patrimoniului cumpărătorului de influenţă este rezultatul neconformării ordinii de drept existente, concomitent, atât a făptuitorului, cât şi a persoanei care cumpără influenţa reală sau presupusă a autorului infracţiunii de trafic de influenţă, iar subiect pasiv al infracţiunii menţionate este statul, prin art. 257 alin. (2) C. pen., cu trimitere la art. 256 alin. (2) din acelaşi cod, obligaţia de restituire a fost stabilită ca sancţiune sub forma confiscării în favoarea statului.
Totodată, răspunzând exigenţei privitoare la limitele obligaţiei de restituire, corespunzătoare valorii îmbogăţirii patrimoniului inculpatului şi însărăcirii patrimoniului cumpărătorului de influenţă, ambele fără justă cauză, prin textul menţionat s-a stabilit că fac obiectul confiscării „banii, valorile sau orice alte bunuri primite”.
În acelaşi timp, prin art. 256 alin. (2) C. pen. a fost stabilită şi o modalitate alternativă de confiscare, în sensul obligării făptuitorului la plata echivalentului în bani a valorilor sau bunurilor primite de inculpat, în cazul în care acestea nu se găsesc, în materialitatea lor.
Ca atare, în raport de principiile menţionate, în cazul în care banii, valorile sau bunurile primite de inculpat sunt găsite, confiscarea nu poate fi aplicată, concomitent, în ambele modalităţi, atât asupra bunurilor primite de inculpat şi găsite, precum şi a valorii acestora.
În cauză, printre altele, inculpatul a primit şi un număr de 20 măsuţe din sticlă.
Aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, cele 20 măsuţe din sticlă au fost identificate, aflându-se în posesia inculpatului, căruia i-au fost lăsate în custodie.
Ca atare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, în mod greşit s-a dispus confiscarea, concomitent, atât asupra celor 20 măsuţe de sticlă primite de inculpat şi găsite în posesia acestuia, cât şi a valorii bunurilor menţionate, prin stabilirea obligaţiei de plată a sumei de 12 milioane de lei.
În consecinţă, recursul în anulare se constată a fi întemeiat şi sub aspectul acestor critici, hotărârile pronunţate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171, corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct .71 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
3. Cu privire la cererea de extindere a recursului în anulare.
Aşa cum s-a susţinut de apărătorul inculpatului, în raport de dispoziţiile art. 410 alin. (3) şi art. 4121 C. proc. pen., cu referire la art. 4141 raportat la art. 3859 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, recursul în anulare declarat în favoarea inculpatului poate fi extins.
Inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat extinderea recursului în anulare şi aplicarea art. 81 C. pen., depunând în circumstanţiere acte medicale dovedind că acesta este grav bolnav.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei constituie o operaţie de individualizare a pedepsei, care poate fi dispusă în cazul îndeplinirii condiţiilor de aplicare stabilite de art. 81 C. pen., între care motivul invocat de inculpat nu se regăseşte.
Este adevărat că aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, însă factorul determinant pentru aplicarea suspendării condiţionate îl constituie dovada că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei.
Or, datele referitoare la faptele săvârşite şi la făptuitor, aşa cum acestea rezultă din probatoriul administrat în cauză, nu pot forma convingerea că inculpatul poate fi reeducat şi fără executarea pedepsei, respectiv că îndreptarea acestuia este realizabilă şi în cazul înlocuirii constrângerii directe, constând în executarea pedepsei în regim de detenţie cu constrângerea indirectă realizată de ameninţarea, potenţială, că va executa şi pedeapsa a cărei suspendare s-a dispus, dacă în cadrul termenului de încercare va săvârşi o nouă infracţiune.
Ca atare, cererea privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmare a extinderii recursului în anulare declarat în favoarea inculpatului, se constată a fi neîntemeiată, pedeapsa aplicată, prin cuantum şi modalitate de executare, fiind corect individualizată şi în măsură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 4141 raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi la confiscarea specială, va descontopi pedeapsa rezultantă, va repune pedepsele stabilite în individualitatea lor, va înlătura sporul, va schimba încadrarea juridică a faptei de trafic de influenţă din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., va menţine pedeapsa stabilită inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. va dispune ca inculpatul menţionat să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 10 luni, sporită cu două luni, astfel că acesta va executa în total 3 ani închisoare. Totodată, va înlătura obligaţia de plată a sumei de 12.000.000 lei cu titlu de confiscare specială şi va menţine dispoziţia confiscării speciale, în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) din acelaşi cod, cu privire la suma de 64.000.000 lei şi cele 20 măsuţe din sticlă, găsite în posesia inculpatului şi lăsate în custodia acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 338 din 2 decembrie 1999 a Tribunalului Brăila, deciziei penale nr. 372 din 23 august 2000 a Curţii de Apel Galaţi şi deciziei nr. 1841 din 25 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul B.C.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă şi la confiscarea specială.
I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.C. în pedepsele componente:
- 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi înlătură sporul de 2 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. şi menţine pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare stabilită inculpatului B.C.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul B.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 10 luni închisoare, sporită cu 2 luni, urmând să execute în total 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.C. perioada de timp executată de la 14 mai 1998 la 15 septembrie 1998.
II. Înlătură dispoziţia de confiscare de la inculpat a sumei de 12.000.000 lei reprezentând contravaloarea a 20 măsuţe din sticlă.
Menţine dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpatul B.C., în baza art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. a sumei de 64.000.000 lei şi a 20 măsuţe din sticlă.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 603/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 142/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
