ICCJ. Decizia nr. 75/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 75/2004
Dosar nr. 661/2003
Şedinţa din Camera de consiliu de la 16 februarie 2004
Asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5521 din 27 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta D.M.L., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul declarat de petenta D.M.L. împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 625 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 9 judecători - în dosarul nr. 652/2003.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petenta D.M.L. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, petenta a arătat că recursul a fost judecat în condiţiile neîndeplinirii legale a procedurii de citare, în sensul că, de la data primirii citaţiei şi până la termenul fixat pentru soluţionarea căii de atac menţionate, nu i-a fost asigurat termenul liber de 5 zile prevăzut pentru depunerea motivelor recursului declarat împotriva încheierii prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea acesteia privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Contestaţia în anulare nu este admisibilă în principiu, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 386 C. proc. pen., între altele, „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;"
Totodată, prin art. 391 C. proc. pen., „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a), c), fără citarea părţilor. Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că, în spijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate".
Din economia textelor menţionate rezultă că anularea unei hotărâri penale definitive, cu consecinţa repunerii cauzei în etapa de judecată în care aceasta s-a aflat anterior rămânerii definitive, se poate cere de persoana vătămată printr-o eroare de procedură sau, după caz, de judecată, numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
Rezultă, totodată, şi că, dat fiind caracterul de cale extraordinară de atac, coroborat cu faptul că se cere anularea unei hotărâri definitive, contestaţia în anulare este supusă unei examinări de admisibilitate în principiu, care priveşte îndeplinirea cerinţelor legale privitoare la termenul de declarare, invocarea cazurilor prevăzute de legea procesuală penală şi dovedirea cazului de anulare invocat cu probe aflate la dosarul cauzei.
Ca atare, neîndeplinirea condiţiilor menţionate va duce la respingerea în principiu a contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, nu se va mai fixa termen pentru examinarea în contradictoriu a temeiniciei căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri definitive.
Or, în cauză, contestatoarea nu invocă neîndeplinirea procedurii de citare a acesteia pentru termenul fixat pentru judecarea recursului declarat împotriva încheierii nr. 5521 din 27 noiembrie 2003, prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Cu alte cuvinte, aceasta nu contestă îndeplinirea procedurii de citare pentru termenul fixat pentru judecarea recursului, criticile formulate privind aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. ultim C. proc. pen., cu referire la termenul scurt de soluţionare a acestuia.
Aşa cum s-a arătat însă, cazul de anulare prevăzut de art. 396 lit. a) C. proc. pen. priveşte exclusiv situaţia nelegalei îndepliniri a procedurii de citare a părţii pentru termenul fixat pentru judecarea cauzei, la care s-a pronunţat hotărârea definitivă împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare.
Ca atare, criticile privind, în fapt, termenul scurt, fixat de legiuitor pentru soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, nu pot constitui caz de anulare a hotărârii penale definitive în sensul dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Se constată, aşadar, că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte cerinţele legale de admisibilitate prevăzute de legea procesuală penală, aşa încât aceasta urmează a fi privită ca inadmisibilă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de contestaţie în anulare formulată de D.M.L., ca inadmisibilă în principiu şi, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga pe contestatoare, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta petentă D.M.L. împotriva deciziei nr. 625 din 8 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 9 judecători, ca inadmisibilă.
Obligă contestatoarea să plătească statului 600.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 74/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 76/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
